George Mihail ZAMFIRESCU - biografie - (opera si scrierile)

(numele la nastere: Gheorghe Petre Mihai), n. 13 oct. 1898, Bucuresti - m. 8

aug. 1939, Bucuresti.

Prozator si dramaturg.

Fiul carutasului Petre Mihai si al Linei (Raluca) Costache.

Scoala primara si sase clase la Liceul "D. Cantemir" din capitala (1905-1916).
Elev al scolii pregatitoare de ofiteri in rezerva din Botosani (1917-1918).
Participa la campania din 1918. Debuteaza cu poezia Versurile mele in
Literatorul din 24 aug. 1918 si frecventeaza cenaclul lui Macedonski. Initiator al
Asoc. tinerilor scriitori romani si al rev. Eroii patriei (1920). intre 1922 si 1924,
functionar al Asigurarilor sociale la Satu-Mare, unde infiinteaza Soc. pentru
teatrul si cultura romaneasca. Debut editorial cu voi. Flamura alba (1924). Se
reintoarce la Bucuresti, ca bibliotecar al cercului "Libertatea". Intensa activitate
publicistica; printre altele, semneaza cronica dramatica in rev. Vremea. Regizor
la Teatrul National din Cernauti (1929). infiinteaza, la Bucuresti, companiile
dramatice Masca (1931) si 13+1 (1932), militand pentru revolutionarea miscarii
teatrale. Director de scena la Teatrul National din Iasi, unde, intre 1933 si 1939,
a regizat 25 de piese. Redactor la Facla (1932), Adevarul si Dimineata (1937-
1938). Autor al voi. de proza Gazda cu ochii umezi (1926), Miss (1942), al
romanului Madona cu trandafiri (1931) si al ciclului epic Bariera {Maidanul cu
dragoste 1933; Sfanta mare nerusinare, 1936; Cantecul destinelor, 1939). Opera
dramatica: Cuminecatura (1925), Domnisoara Nastasia (1927), Sam (1929),
Adonis (1930), Idolul si Ion Anapoda (1934). Voi. de articole dedicate teatrului
Marturii in contemporaneitate (1938) reflecta preocuparile unui animator de
seama al vietii teatrelor interbelice.

Primele volume ale lui ZAMFIRESCU sunt prea putin revelatoare pentru
destinul sau scriitoricesc. Prozele din Flamura alba (1924) reprezinta rezultatul
experientei razboiului. Gazda cu ochii umezi (1926) aduna schite strabatute de
calda compasiune pentru o umanitate vitregita, infranta, de "umiliti si obiditi".
In Madona cu trandafiri (1931), roman inegal, planul real - traditionala
satirizare a meschinariei, lipsei de orizont si platitudinii mediului provincial -
este rasturnat intr-o fantasmagorie cosma-resca, inchipuind mascarada burlesc-
terifianta a unei inmormantari de carnaval, totul in ideea unei deschideri
simbolice destul de obscure. Adevarata sa dimensiune romanesca o impune
ciclul epic Bariera.
La eroii lui ZAMFIRESCU tipatul instinctual, liber si frust, are ceva din maretia
stihiei dezlantuite. Practicata cu inconstienta, dar si cu salbatica daruire,
necontrafacuta de chinga pudo-rilor mimate, turbulenta si sfidatoare, dragostea
are aici statut de "sfanta mare nerusinare", pamanteasca: instinct primar, sacra
fatalitate acceptata. Caci violenta impulsului erotic aminteste cadenta
implacabila a destinului, iar valoarea sa existentiala se masoara cu pretul mortii.

ZAMFIRESCU ramane - fara a avea suculenta aspra a unui Eugen Barbu - un

incontestabil poet al periferiei, modalitatea lirica adjudecandu-si, mai ales in
confesiunea lui Iacov, un teritoriu pretios: poezia maracinilor si a roscovilor
salbatici, a stavilarului de la Ciurel si a hoinarelilor nebunatice, a nelinistilor
fara nume si a epitafului inlacrimat pentru paradisul pierdut al copilariei. Si in
dramaturgie numele scriitorului este legat in primul rand tot de lumea mahalalei.
Comedia tragica Domnisoara Nastasia (1927), inspirata de aici, poate fi definita
succint drept o replica data comicului caragialesc de inspiratie similara (prima
tentativa in acest sens apartinandu-i lui Mihail Sorbul, prin Dezertorul). intr-
adevar, in datele sale fundamentale, mediul este acelasi cu al Noptii furtunoase.
insusi bovarismul Nastasiei e, in esenta, identic cu al Zitei; ambele frecventeaza
acelasi gen de lectura si aspira spre acelasi ideal (Iunionul sau Popa Nan,
numele nu are nici o importanta) minor in aparenta, decisiv in fond:
desprinderea de mediu, depasirea propriei conditii. Ceea ce difera insa radical e
perspectiva: grava, de un profund patetism la Z., fata de cea eminamente comica
a lui Caragiale. Ca simpla osatura anecdotica, situatia dramatica din
Domnisoara Nastasia acuza sablonul melodramei (unii comentatori au amendat
chiar caracterul livresc al finalului)

Piesele istorice Cuminecatura (1925), dramatizare a unui episod din nuvela

Alexandru Lapusneanu a lui Negruzzi, si Fu porunca de la Suceava (publicata
postum) nu trec peste nivelul unui profesionalism corect. Prin Sam, subintitulata
"poveste cu mine, cu tine, cu el" (1929), G. R. 8, "gluma neverosimila cu
dragoste si moarte" (citita, in 1930, la "Sbura-torul" si ramasa in manuscris) si
Adonis, "parabola cu o haimana, o portocala si un vis" (1930), dramaturgul
urmareste diversificarea atat a ariei tematice, cat si a mijloacelor expresive,
apeland - cu unele momente de cearta reusita mai ales in Adonis si Sam - la
simbolul expresionist, la sinteza generalizatoare, la personajul arhetipal
impulsionat de idei generale. in linie traditionala, "comedia amara" Idolul
si Ion Anapoda (1934) se reintoarce la mediul micilor functionari. Protagonistul,
visator timid, induiosator si sentimental, reediteaza, la scara minora, experienta
unui Pygmalion care isi atinge, in final, idealul, tocmai pentru ca acesta nu
depaseste posibilitatile lui umane. Prin ce are mai viabil, opera lui
ZAMFIRESCU reprezinta, dupa remarca lui Pompiliu Constantines-cu, o
valoroasa "incercare de a prezenta mahalaua bucuresteana in proportii de tragica
epopee".