Mihail SORBUL - biografie - (opera si scrierile)

(pseud. lui Mihail Smolsky), n. 16/19 oct. 1885, Botosani - m. 20 dec. 1966,
Bucuresti.

Dramaturg si prozator.

Fiul polonezului Anton Smolsky (locotenent de ulani, apoi actionar la o soc.

petroliera) si al Mariei (n. Moscovici).

Studii liceale la Iasi, Ploiesti si Bucuresti, absolvite in 1905.

Urmeaza temporar (1905-1906) Facultatea de Drept din Bucuresti, iar intre

1906-1907 Conservatorul de Arta dramatica (clasa Nottara). Debuteaza editorial
cu piesa Eroii nostri (1906), publicata sub adevaratul sau nume; e o comedie
tragica despre "junii corupti" ai inceputului de veac, in care replicile cinice il
anunta pe Sbilt, iar obsesia realizarii morale, pe Tofana. Tot sub numele
Smolsky, publica in rev. Convorbiri critice piesetele Vant de primavara (1908),
Poveste banala (devenita Poveste studenteasca), inviere si Doua credinte (toate
in 1909). impreuna cu Liviu Rebreanu, scoate rev. Scena (1910-1911). Secretar
literar al Companiei Marioara Voiculescu (1913). Prin episodul dramatic Saracul
popa!, comedia tragica Praznicul calicilor (publicate in rev. Convorbiri critice in
1909, sub pseud. "Sorbul" dat de Mihail Dragomirescu) si drama Letopiseti
(1914), introduce o viziune prozaic-realista, anti-romantica, in piesa istorica
romaneasca. In 1916 i se reprezinta comedia tragica Patima rosie, cu Elvira
Popescu in rolul Tofanei (intr-o prima varianta, din 1908-1909, piesa se numea
Amoruri anormale). Teatrul Mic joaca Patima rosie in turneul sau parizian
(1923), Tofana fiind comparata, de critica franceza, cu Fedra. La Iasi i se
reprezinta comedia tragica Dezertorul (1917) si drama Razbunarea (1918),
replica data Patimii rosii. Director al rev. Sagetatorul (1921-1922). Membru
fondator al Soc. autorilor dramatici romani (1923) si presedinte al acesteia (din
1927). Director al Teatrului National din Cluj (1931). in romanul O iubesti?
(1933), intr-o atmosfera de realism magic, eroul, Aurel Berescu, e un om fara
insusiri, care, fascinat de personalitatea creatoare a unui prieten, preia
identitatea acestuia. Romanul Mangaierile panterei (1934) constituie
transpunerea epica a dramei Prapastia (1921), in care eroina e urmarita de
morbul crimei. Adevarul si numai adevarul (1936) este un roman cu intriga
politista, iar Glasul nevesti-mi (1938), un voi. de schite umoristice. Premiul
national de teatru (1937).

Prozator, dramaturg si traducator roman, Mihail Sorbul s-a nascut pe 16

octombrie 1885 la Botosani, ca fiu al Mariei si al lui Anton Smolsky. Numele
adevarat al scriitorului este Mihail Smolski, pseudonimul literar i-a fost dat in
1909 de Mihail Dragomirescu si i-a devenit nume oficial in 1949.

Studiile primare le urmeaza in orasul natal iar cele secundare la mai multe licee
din Iasi, Bucuresti si Ploiesti. Din 1905 frecventeaza cursurile Facultatii de
Drept iar din 1906 urmeaza Conservatorul de Arta Dramatica din Bucuresti.

Cariera sa de dramaturg a inceput in anul 1906 cand a debutat editorial cu piesa

"Eroii nostri", semnata Mihail Smolsky. Sub acelasi nume publica in
revista Convorbiri critice piesa "Vant de primavara". A urmat in 1914 piesa
"Letopiseti", iar in 1916 ii apare "Patima rosie", piesa cu care se impune in
dramaturgia romaneasca.

Din dramaturgia scriitorului fac parte si piesele: Dezertorul (1917), Prapastia

(1920), Praznicul calicilor, A doua tinerete (1922), Razbunarea (1918). Mihail
Sorbul este si autorul unor romane ca: O iubesti? (1933), Mangaierile panterei
(1934), Prapastia (1921), Adevarul si numai adevarul (1936), Glasul nevesti-mi
(1938).

Scriitorul a desfasurat si o activitate publicistica, a redactat impreuna cu Liviu

Rebreanu saptamanalul "Scena" si a condus singur "Sagetatorul", "publicatiune
saptamanala pentru apararea culturii romanesti".

Scriitorul a detinut mai multe functii importante, a fost inspector teatral, director
al Teatrului National si al Operei din Cluj, membru fondator si presedinte al
Societatii Autorilor Dramatici Romani.

A fost admis in Societatea Scriitorilor Romani in 1911, iar in 1937 i s-a acordat
Premiul National pentru teatru. Mihail Sorbul a murit pe 20 decembrie 1966 la
Bucuresti.
SORBUL introduce in teatrul romanesc o noua specie - comedia tragica- fiind,
prin aceasta primul nostru dramaturg modern. Din perspectiva unei estetici
traditionale, Patima rosie e o piesa "impura", nefiind propriu-zis nici drama, nici
comedie, tocmai din cauza incongruentei dintre cele doua "perechi ideale", din
incompatibilitatea, de natura estetica, a caracterelor. Astfel, in triunghiul
Castris-Tofana-Rudy, in mod normal perpetuu producator de situatii comice,
tonalitatea e disarmonica datorita caracterului "nepotrivit" al eroinei, din cauza
inaptitudinii ei pentru comedie. Castris, personaj de farsa, si Crina, ingenua din
comedia sentimentala, sunt luati in vartejul celor care "trec peste masura firii
omenesti", transmutati intr-un spatiu tragic.

Ca si Tofana, Ada, din drama Razbunarea, declanseaza prin "veselia ei tragica"

imprevizibile consecinte (toate piesele lui SORBUL sunt, in fond, niste
"razbunari" succesive, caci o patima declanseaza o alta contrara). in Prapastia,
Xenia Dolfineanu e "pantera" ce sta gata de atac, asteptand ca "furtuna aceasta a
patimii altei fiare" sa se dezlantuie asupra ei. De altfel, inca din prima piesa,
Eroii nostri, lumea apare ca un bestiar: barbatul e "un lup flamand" iar femeia,
reveland impulsuri vampirice, o "caracatita" care "hipnotizeaza cu privirea ei
intunecata". In fine, in Dezertorul, viziunea sanguinara este generalizata,
cosmica: "Se-ncrancena barbatii in lupte aprige, se incruciseaza urgia cerului cu
faradelegile pamantului" sau "Sareau tidvele ca dovlecii, iar sangele tasnea ca
din pompa" Drama Razbunarea constituie, in sensul acesta, o replica data
Patimii rosii. Protagonistii discuta despre tragedia pasionala din Patima rosie,
aratandu-si repulsia fata de foamea de tragic, fata de sentimentele salbatice
dezlantuite acolo, respingand casatoria "legata prin dragoste" si acceptand-o
doar pe aceea sudata prin "prietenie si stima". Ca si Ibsen (cel din Comedia
iubirii), SORBUL este si el aici un hegelian intuitiv, vazand in casatorie un
raport etic in care nu poate fi conceput "hazardul pasiunilor". De aceea, in
Razbunarea exista, la urma, o atmosfera pre-oneilliana, deznodamantul aducand
marea liniste de dupa furtuna patimilor.