Publius Ovidius Naso

Realizat de Olteanu Andreea, Cl. a XIIa A

Marele poet se naste la Sulmo 20 martie 43 i.e.n. fiu al unei

stravechi familii de cavaleri. In anul 30 i.e.n. viitorul poet este trimis impreuna cu fratele sau mai mare cu un an la Roma cu scopul de a primi o cat mai buna educatie la scoala retorilor. Ovidiu frecventeaza lectiile de declamatie ale vestitilor Arellius Fuscus si M. Porcius Latro. Cu acestia exerseaza compunerea, care mai tarziu va influenta opera sa poetica. Intra in cercul lui M. Valerius Mesalla Corvinus care il indruma in arta poetica. In jurul varstei de 18 ani citeste in public primele sale compuneri poetice (fragmente din Tristia). Dupa terminarea studiilor de retorica Ovidiu calatoreste la Atena, unde poposeste catva timp, spre a se instrui in cetatea lumina a Greciei, apoi viziteaza monumentele din Asia Mica, Sicilia (Siracuza), insotit fiind de amicul si confratele sau Pompeius Macer. Dupa in-toarcere intra in magistratura unde ocupa diferite functii minore. Curand isi va intrerupe cariera judecatoreasca si politica, activitati care-i rapeau dupa cum marturisea poetul ragazul datorat muzelor. Intre anii 23 si 15 i.e.n. compune un numar de 21 epistole, care vor alcatui colectia numita Heroides Epistulae Heroidum) si pregateste prima editie in cinci carti a Amorurilor (Amores), in care va canta pe Corina (un nume conventional sub care se ascundeprobabil, Iulia, nepoata lui Octavianus Augustus). Tot din aceasta perioada dateaza si tragedia Medeea din care nu s-au pastrat decat cateva mici fragmente si o lucrare intitulata Gigantomachia, si editia a II-a a Amorurilor, continand numai trei carti. In anii 2 si 1 i.e.n. elaboreaza primele doua carti din Arta iubirii (Ars amandi sau Ars amatoria), completata apoi cu cartea a III-a si lucreaza la tratatul intitulat Cosmetice (Medicamina faciei femineae). Cam in acelasi timp compune si Remediile iubirii (Remedia amoris). In anul 8 e.n. la varsta deplinei maturitati, poetul compune marea fresca a Metamorfozelor, in 15 carti. Se insoara a treia oara cu Fabia ruda cu Paulus Fabius Maximus, amic a lui Octavianus Augustus, ceea ce ii faciliteaza poetului contactul cu unii membri ai familiei princiare, fapt socotit de Ovidiu ca una din cauzele relegarii sale. In aceeasi perioada, deci concomitent cu Metamorfozele, scrie si primele 6 carti din Faste (Fasti), la finisarea carora lucreaza si in exil, schimbandu-le si dedicatia. In acest an survine tragedia vietii lui Ovidiu, fiind exilat (corect: relegat), printr-un edict a lui Augustus, la Tomis Constanta de astazi. Motivele acestui exil sunt neclare, enigmatice chiar si in ziua de astazi. Poetul spune carmen et error. Poezia, in primul rand opera sa Arta iubirii si o greseala, o naivitate sau imprudenta cum pretinde Ovidiu. Bineinteles ca de aceasta sanctiune grava nu au fost straini nici unii din curtenii lui Augustus, invidiosi pe succesul poetului. La Tomis ajunge in mijlocul luni mai a anului 9 i.e.n.(H. Frankel), dupa o calatorie lunga plina de pericole si de peripetii pe mare si pe uscat. In timpul calatoriei pe corabia Minerva amenintata de furtuna elaboreaza primele doua carti din Triste (Tristia). Ajuns la Tomis in anii 9 si 10 e.n.

scrie elegiile cuprinse in cartea III-a a Tristelor. De la sosirea sa in Tomis Ovidiu continua sa scrie opera sa poetica. Incheie ciclul Tristelor, care cuprinde in cartea IV-a si celebra sa autobiografie a perioadei de la Roma (Povestea vietii mele), in care ne da pretioase date privind viata, opera, cariera sa politica si judecatoreasca si confratii sai. Alaturat sunt aratate ruinele templului lui Saturn din Roma, cetate care i-a ramas tot timpul in inima. De asemeni termina si ciclul Ponticele, publicata abia dupa moartea poetului in anii 17, 18. In anul 14 se sinucide nobilul Paulus Fabius Maximus, amicul si patronul lui Ovidiu. De asemeni moare in conditii enigmatice Augustus, la Nola in Campania. Aceste evenimente aveau sa-i rapeasca lui Ovidiu si ultima speranta de rechemare la Roma. Era stiut ca atat Livia cat si Tiberius, succesorul lui Augustus, au fost adversari neinduplecati ai poetului. In continuare in ultimi ani care ii va petrece in Tomis,Ovidiu isi va continua activitatea sa poetica. In ultimi ani din viata va scrie Poemul Ibis, indreptat impotriva unui fost amic (identificat cu oratorul Cassius Severus), care cauta sa-l defaimeze la Roma si sa-i inrau-tateasca situatia, facand astfel sa devina impo-sibila rechemarea poetului la Roma. Alaturat este aratat Arcul de Triumf a lui Constantin. La 1 ianuarie 17, data acceptata de Cronica lui Eusebiu, marele poet moare la Tomis cu gandul si inima mereu la Roma. Cinstind cu marinimie memoria marelui poet concitadin, getii l-au inmormantat aproape de poarta cetatii. In semn de omagiu adus marelui poet apare in 1679 la Sibiu pentru prima oara in lume o traducere trilingua continand sentinte alese din opera marelui poet (versiune romaneasca, maghiara si germana). In 1885 este reprezentata la Bucuresti drama Ovidiu de Vasile Alecsandri, iar in 1887 este dezvelita la Constanta statuia din bronz a poetului, opera a sculptorului italian Ettore Ferrari. Devenind interpretul bucuriei de a trai al societatii timpului sau, Ovidiu scrie poeziile sale de dragoste grupate in trei culegeri principale: Amores, Heroides si Arta iubirii. Ele constituie prima parte a activitatii sale poetice, poezia de tinerete. Cea dintai a fost Amores, in care canta dragostea sa pentru o femeie, careia ii imprumuta numele fictiv de Corinna, in al carei nume se refera nu numai la o femeie, ci la toate femeile frumoase din Roma, iubite de el. Aici, iubirea este pentru Ovidiu mai mult un capriciu, o aventura galanta; de aceea el spune ca este un cantaret al iubirilor gingase (tenerorum lusor amorum). Pe cand in Amores, Ovidiu a zugravit, cel putin formal, propriul sau sentiment de iubire, Heroidele, care sunt o culegere de scrisori in versuri adresate de unele personaje istorice sau legendare grecesti, in majoritate

femei, zugravesc sentimentele altora. Ultima opera importanta in care poetul canta dragostea este Arta iubirii. Aici poetul expune mijloacele cu ajutorul carora se castiga si se pastreaza iubirea unei femei. El va incerca sa spulbere si mai tarziu, in anii grei ai exilului, acuzatia ce s-a adus acestei opere de a fi fost o scoala a imoralitatii. In lunga scrisoare trimisa de la Tomis imparatului Augustus, poetul se dezvinovateste, aratand ca iubirea a fost intotdeauna o tema indragita si de poetii din trecut, fara ca asupra lor, in viata sau asupra memoriei lor dupa moarte, sa apese o asemenea ocara. Arta iubirii se distinge printr-un spirit de observatie fin si patrunzator si mai ales prin cunoasterea psihologiei feminine. Aceasta opera are, insa, si o valoare documentata, prin faptul ca zugraveste societatea romana din acel timp, prezentata, probabil de poet in culori mai roze, decat era ea in realitate. A doua parte a activitatii poetice a lui Ovidiu o constituie operele scrise intre anii 40 si 50 ai vietii sale. Atunci cand isi apara opera, in scrisoare adresata lui August, poetul insusi face distinctie intre versurile usoare, frivole, din tinerete si cele scrise in epoca maturitatii sale poetice: Metamorfoze si Faste. Si fiindca orice drum spre epopeea nationala i-l inchidea Eneida a lui Vergiliu, opera clasica inca de la aparitia ei, Ovidiu se indreapta spre epopeea mitologica. Ovidiu este primul poet roman care scrie o astfel de opera de mare amploare, singura care ni s-a pastrat in intregime din antichitatea romana. Daca tinem seama numai de numarul mare al legendelor aproape 250 din cele 15 cari ale Metamorfozelor, intelegem ca niciuna dintre operele elenistice nu-i putea oferi poetului un material mitologic suficient. Mai presus de caracteristicile specifice si divergente ale diferitelor izvoare, complexitatea operei avea nevoie de un viguros talent poetic unificator, care sa creeze un tot organic si armonios. Talentul lui Ovidiu a avut aceasta forta unificatoare; el s-a ridicat peste ariditatea plina de eruditie mitologica a diferitelor culegeri si a dat operei sale o aleasa tinuta literara si artistica. Spre deosebire de inaintasii sai, care grupeaza legendele probabil dupa tipul de metamorfoza (in pasari, in reptile, in piatra), dupa originea lor sau dupa divinitatile care au cauzat schimbarile, Ovidiu, in efortul lui de a ridica la rangul de epopee o creatie pana atunci didactica, a adoptat criteriul mitologic. Exceptand poemele homerice, nicio alta opera literara antica n-a avut mai mare popularitate de-a lungul veacurilor. Si aceasta este cea mai mare consacrare ce se poate da unei opere mari. Ea adevereste in acelasi timp, previziunea lui Ovidius, care, in ultimele versuri ale poemului, constient ca a ridicat un adevarat monument poetic, exclama cu legitima mandrie: Am terminat o opera pe care nici mania lui Joe, nici focul, nici fierul, nici dintele vremii nu vor putea-o nimici. Iar cand

va sosi acea zi, stapana numai pe trupul meu, [...] eu, totusi, nemuritor prin ceea ce este mai bun in mine, ma voi inalta mai presus de stele si numele meu va fi nepieritor. Spre sfarsitul anului 8 p.Hr., pe cand Ovidiu, poet celebru si admirat de toti, se indeletnicea cu definitivarea Metaformozelor si cu strangerea materialului documentar pentru celelalte carti ale Fastelor, este pedepsit, printr-un ordin imperial, cu cea mai usoara forma de exil relegarea. In realitate, pedeapsa este foarte grea, deoarece prin fixarea locului de exil, Ovidiu se va vedea aruncat tocmai la extremitatea nord-estica a imperiului roman, pe coasta Marii Negre, in micul port Tomis. Asupra cauzelor ce l-au determinat pe Augustus sa ia o atat de drastica masura impotriva poetului, domneste inca un mister de nepatruns. Termenii exacti cu care poetul numeste acele cauze sunt carmen et error, poezia si o greseala. In scrisoarea adresata imparatului, Ovidiu da un amanunt in legatura cu aceasta greseala a sa. El spune ca singura lui vina este ca a vazut un lucru pe care nu trebuia sa-l vada: De ce-mi gresira ochii privind nelegiuirea? De ce din intamplare pacatul l-am stiut? Unii pun exilul lui Ovidiu in legatura cu viata particulara a unor membrii ai familiei imperiale. E vorba de nepoata lui Augustus, Iulia, care provocase un scandal public prin relatiile ei extraconjugale si, in general, pentru viata desfranata pe care o ducea. Ovidiu a fost acuzat ca ar fi cunoscut aceste relatii, le-ar fi tainuit si chiar le-ar fi ocrotit in propria lui vila. In sprijinul acestei ipoteze se aduce si faptul, confirmat de izvoarele istorice, ca in anul exilarii lui Ovidiu a fost alungata din Roma si nepoata imparatului, iar amantul ei a trebuit sa paraseasca si el Italia. Altii atribuie exilul lui Ovidiu unor cauze de natura mistica-religioasa: poetul ar fi profanat misterele divinitatii egiptene Isis. O alta varianta il socoteste pe Ovidiu vinovat de a fi luat parte la misterele pitagoriciene, interzise de lege. A treia ipoteza este cladita pe un substrat de natura politica. Sustinatorii ei il considera pe Ovidiu complice la o actiune pentru inlaturarea lui Tiberiu, fiul vitreg al imparatului, de la succesiunea la tron, si pentru sprijinirea lui Agrippa Postumus, nepotul lui August. Conducatorul conspiratiei in favoarea lui Agrippa Postumus ar fi fost cel mai bun prieten al lui Ovidiu, Fabius Maximus, mort in imprejurari suspecte curand dupa plecarea poetului in exil. Faptul ca el a fost numai exilat, ar fi o dovada ca n-a participat direct la conspiratie, ci numai la vreo intrunire secreta. In Triste si Pontice, poetul infatiseaza conditiile in care traieste, exagerand unele aspecte, pentru a-i impresiona pe destinatari, determinandu-i sa faca toate demersurile pentru a-i obtine iertarea sau cel putin transferarea intr-un loc mai putin salbatic si mai putin indepartat de

Italia. Sentimentul ce apare permanent in scrierile din exil este durerea si tristetea poetului.In asta trebuie sa vedem adevarata valoare literara a poeziei din exil. Caci acum, pentru prima oara sufletul lui Ovidiu, stapanit de o adanca melancolie, se manifesta asa cum este el adevarat: apropiat de noi, uman. Din toate procedeele si artificiile genului se desprinde o poezie sincera, personala, elegia adevarata. Elegiile ce descriu calatoria pe mare si viata sa la Tomis pot fi considerate printre cele mai originale, cele mai miscatoare si cele mai pitoresti din literatura latina. Maiestria descrierii rigorilor iernii, succesiunea, gradatia, contrastele si varietatea elementelor constitutive ne arata ca izvorasc din perceperea directa a realitatii, pe care poetul a brodat insa elemente din propria-i imaginatie, precum si artificii retorice. Dintre elementele climei sunt utilizate de poet numai acelea care il ajuta sa puna in lumina viata grea din exil, in special influenta daunatoare asupra sanatatii lui. Pe aceeasi linie a sublinierii aspectelor negative, nefavorabile, se situeaza si stirile pe care ni le da Ovidiu despre vegetatia si bogatiile regiunii dobrogene. Caracteristica si dominanta in peisajul pontic este stepa, lipsa oricarei vegetatii lemnoase, lipsa oricarui pom roditor si indeosebi a vitei de vie. Iar aceste informatii au fost contrazise de multe alte izvoare istorice care afirma existenta unui cult al lui Bacchus in zona Tomis. Cat despre pomii fructiferi si arborii in general, se pare ca Ovidiu a generalizat asupra intregului teritoriu dobrogean particularitatile vegetatiei de stepa exista realmente in imediata apropiere a orasului in care era dominant pelinul pentru a sublinia si mai mult uniformitatea si monotonia peisajului, izvor nesecat al sentimentului sau de izolare si singuratate. Poetul vorbeste si de recolte jefuite, iar agonisita sarmanului plugar amintita de poet nu reprezinta decat produsele culese de lucratorii pamantului dobrogean. Poetul spune ca poate ar mai uita de amaraciunile exilului, daca ar avea un petic de pamant pe care sa-l cultive. Dintre toate populatiile amintite de Ovidiu, getii ocupa cel mai mare loc in opera lui din exil. Poetul ii considera populatie bastinasa, confirmand spusele lui Herodot, cum ca getii ar fi cea mai veche populatie si cea mai numeroasa. Daca din punct de vedere descriptiv e plastic zugravita latura lor razboinica si inclinarea lor permanenta spre harta si lupta, de la brau nelipsindu-le niciodata cutitul, poetul insusi recunoaste ca a fost prea nedrept cand i-a numit pe geti cei mai cruzi oameni din lume. Ovidiu ni-i prezinta astfel, pentru ca apoi sa arate ca pana si acesti neoameni sunt miscati de suferinta celui exilat, ca si ei au intelegere pentru anumite sentimente mai inalte si ca, in sfarsit, sunt si ei capabili sa guste frumusetile unei opere literare, pe care poetul le-o citeste pe limba lor. Poezia din exil aduce in fata cititorului figura indurerata a celui dintai cantaret al meleagurilor noastre.

Operele pierdute si poezia erotica initiala: Ovidiu a alcatuit una dintre cele mai intinse, mai bogate opere ale epocii lui August. Prolific si facil in acelasi timp, el si-a incercat condeiul in diverse directii, cu toate ca elegia a constituit adevarul nucleu al creatiei sale. O parte din operele ovidiene s-au pierdut. Astfel nu ni s-au pastrat decat doua versuri din tragedia "Medeea", Medea, scrisa intre 13 si 8 i.e.n. Au ramas de asemenea cinci versuri din poemul "Fenomenele", Phaenomena. insa Ovidiu a mai alcatuit si arte opere, la care face aluzie in lucrarile conservate. Operele pastrate debuteaza prin elegii cu o tematica erotica accentuata incepand din 25 sau din 23 i e.n., Ovidiu compune o culegere de elegii erotice, sub titlul de "Amoruri", Amores. Prima editie, in cinci carti, a acestei opere a aparut probabil in 15 i.e n Ulterior Ovidiu a intocmit o a doua editie, care a aparut inainte de anul 2 i.e.n. Noi dispunem doar de aceasta a doua varianta a Amorurilor, care cuprinde trei carti, unde figureaza respectiv cincisprezece, nouasprezece si cincisprezece elegii. Ele infatiseaza avatarurile legaturii de dragoste dintre poet si o frumoasa femeie, numita Corinna. Dar Ovidiu se refera si la arte impulsuri erotice ale sale, ca si la teme, care n-au nici o legatura cu pasiunea sa pentru Corinna. in fiecare carte, prima elegie este investita cu un caracter programatic: Ovidiu ar fi vrut sa cultive poezia eroica, speciile majore de arta a versurilor, dar Cupidon, zeul dragostei, l-a obligat sa se multumeasca cu poemele de iubire (Am., 1.1 si 2,1). Intre 20 si 15 i.e n , Ovidiu a alcatuit cincisprezece "Eroine", Heroides, scrisori de dragoste, in distih elegiac, expediate de celebre personaje legendare sau istorice iubitelor ori iubitilor lor. intre 2 i.e.n. si 8 e.n., Ovidiu a mai adaugat acestei culegeri inca sase poeme, incat Heroides incorporeaza in prezent douazeci si una de scrisori in versuri. intre 2 si 1 i.e.n , Ovidiu a scris doua carti dintr-o opera, care teoretizeaza, pe tonul badinajului, persiflarii frivole, experienta sa de poet erotic in 1 e.n , a adaugat a treia carte la aceaasta opera, intitulata "Arta de a iubi", Ars amatoria sau Ars amandi. Cele trei carti, care includ indeobste aproximativ 800 de versuri fiecare, trateaza urmatoarele subiecte centrale: unde si cum pot fi intalnite si seduse femeile AA A.. 1), in cefei pot fi pastrate iubitele (A.A., 2), prin care mijloace, la randul lor, femeile reusesc sa seduca si sa-si conserve dragostea iubitilor AA.A., 3). intre data publicarii primelor doua carti din Ars amatoria si cea a editarii celei de a treia, Ovidiu a alcatuit si publicat "Despre dresurile infatisarii femeiesti", De medicamine faciei feminae, din care s-a pastrat un fragment consacrat mai ales retetelor cosmetice si mijloacelor de a pastra si spori frumusetea. in sfarsit, in 1 sau 2 e n , Ovidiu a publicat "Remediile iubirii", Remedia amoris, in aproximativ 800 de versuri,

unde se adreseaza celor nefericiti in dragoste, pentru a indica mijloaacele prin care sa scape de pasiunea lor tulburatoare. S-a pus problema genurilor in care se incadreaza aceste poeme si a vocatiilor lor fundamentale. Este cert ca Amoros regrupeaza elegii erotice, dar Hero/des? S-a afirmat cu indrituire ca ele se situeaza la interferenta epopeii de tip homeric cu epistula in versuri si cu elegia 2. Ovidiu ar anticipa astfel unele tendinte ale literaturii din timpul Imperiului, mai ales de la sfarsitul lui, catre amalgarea speciilor si tiparelor literare. Iar celelalte opere, mentionate mai sus, constituie parodii ale unor tratate tehnice. Astfel Ars amatoria parodiaza serioasele, gravele tratate consacrate retoricii. Ars amatoria in loc de "Arta de a vorbi", Ars dicendi. Totodata acest poem a fost calificat drept "copilul teribil" al poeziei didactice romane. Iar Remedia amoris constituie un fel de parodie de gradul al doilea, adica implica parodierea Arte//ub/ri/, care, la randul ei, comporta o parodie 3. Se simplifica prea mult tematica si semnificatiile acestor poeme, cand se reduce totul la un "bandinaj" literar. Este insa indubitabil ca Ovidiu practica, in asemenea opere, distantarea fata de propriile sentimente si fata de toate personajele implicate de discursul sau poetic, ca motivul jocului constituie structura generativa, etimonul strategiei literare asumate de el. Ovidiu insusi, intr-un poem alcatuit in timpul exilului, se va defini ca un tenerorum lusor amorum (Trist., 4,10, v. 1), adica un poet sau un "jucator" al iubirilor gingase. Caci lusor se inrudea cu ludus "joc", si cu verbul ludo-ere, "a se juca". Consideram aceasta sintagma drept cea mai buna caracterizare a substantei universului imaginar ovidian. In definitiv Ars amatoria inglobeaza un tablou al Romei galante, unde exista tot atatea fete frumoase, cat stelele de pe cer (AA, 1, v. 60). "Jocul" lui Ovidiu priveste nu matroanele austere, ci doar femeile mondene si semimondene. Astfel, el releva orizontul de asteptare al versurilor sale: "saloanele", populate de femeile cochete, de tinerii dezinvolti si hedonisti, care nu au nimic comun cu reforma morala augusteica si cu restaurarea mentalitatilor traditionale. Epistulele din Heroides sunt impregnate de traditiile callimahismului si incorporeaza monologuri tragice, firesti la un poet ce se simtea atras de teatru 4. Abilele manevre de diplomatie erotica, intens practicate, anticipeaza tehnici ale lui Marivaux si Giraudoux. S-a ivit problema autenticitaatii personajului feminin, eroina din Amores, nume conventional, de fapt cel al unei poete din Grecia arhaica. Chiar in masura mai mare decat in cazul Deliei lui Tibul sau Cynthiei lui Propertiu, s-a presupus ca ar fi vorba de un personaj inventat. De altfel Corinna apare in Amores mult mai palid decat omoloagele sale din operele poetilor latini anteriori. Totusi Corinna disimuleaza probabil un personaj real al vremii lui Ovidiu, dar poetul isi plaseaza intentional aventura in situatiile tipice si

traditionale ale poeziei erotice. Discursul poetului implica toate tiparele si motivele elegiace: serenada in fata portii iubitei, conditia indragostitului de soldat al Venerei (Am., 1, 9, w. l-2), declaratiile pasionate de dragoste etc. Cum s-a aratat - si in aceasta consista originalitateaa lui - poetul din Sulmona reia teme banale in poezia elegiaca, pentru a le dedra-matiza si a le parodia usor5. Ironia si autoironia nonsalanta isi schimba permanent locurile. Desigur nivelul valoric al performantelor ovidiene este departe de a se apropia de cel atins de Propertiu, Catul sau chiar de Tibul (modele evidente ale poezier lui Ovidiu). Formatia retorica a lui Ovidiu marcheaza masiv aceste poeme elegiace. Astfel, in Amores, unele elegii sunt convertite in adevarate realizari oratorice tipice sau in exercitii de scoala retorica. Tehnica si chiar stile-mele suasoriilor, cuvantarilor destinate convingerii cuiva, folosite in scolile de retorica, pot fi usor recunoscute in tirada indreptata impotriva venalitatii in dragoste (Am., 1, 10), in dojenirea Aurorei, care apare prea devreme si intrerupe desfatarile indragostitilor (/\m., 1, 13) etc. Vestigiile retoricii pot fi de asemenea detectate in Heroides si in Ars amatoria, unde abunda schemele demonstrative promovate in lectiile declamatorilor. Ovidiu cunoaste temeinic mitologia si recurge abundent la arsenalul ei. Totusi realitatile romane prolifereaza in poemele ovidiene din culegerile mai sus mentionate. Multimile romane pot fi identificate in textura lor. Organic citadin, Ovidiu se misca dezinvolt in peisajul urban. Moravurile Romei prind adesea contur in elegii si in celelalte poeme. Reversul medaliei, reversul vietii solemne si oficiale ni se dezvaluie frecvent. Pentru Ovidiu, ceremoniile oficiale celebrate de Horatiu, in Carmen Saeculare, sunt doar un prilej de intalniri galante (A.A., 1, w. 117-228). In poemele, pe care le analizam, Ovidiu practica limba eleganta, vocabularul si constructiile gramaticale ale latinei clasice. Totusi, in elegiile erotice, poetul apeleaza adesea la elemente ale limbajului colocvial, la diminutive si cuvinte expresive ca "buzisoara", labella, "ochisori", ocelli, etc. 6. Prin urmare libertinajul, nonconformismul si subiectivismul, chiar daca intrucatva atenuat de distantarea de propriul eu, se afirmau mult mai ostentativ in poezia erotica ovidiana decat in operele elegiacilor anteriori. Nu numai pentru ca poetul tinde sa se distanteze de poetica artistilor clasici. Nu numai pentru ca el sfideaza propaganda augusteica printr-o poezie intimista si adesea amorala. Nu numai deoarece era in treacat ironizata chiar legislatia familiara promovata de August (AA, 2, w. 157-l58). Ci si pentru ca era sfidata chiar sinceritatea sentimentelor erotice, lirismul ardent, cu vechi radacini in mentalitatea romana si deci susceptibil sa inspire respect. Jocul gratuit si promovarea artificiosului detasat reprezentau inovatii, noutati aproape totale la Roma. Neotericii doar le pregatisera.

De ce a fost exilat Ovidiu ? De fapt Publius Ovidius Naso n-a fost propriu zis "exilat", ci "relegat"; ceea ce, din punct de vedere juridic i al consecinelor practice, era cu totul altceva. Adic, la romani, un condamnat la exilium i pierdea drepturile ceteneti i i se confisca ntreaga avere; dar un condamnat la relegatio nsemna c este doar surghiunit din ara sa, fr ns a-i pierde nici averea, nici drepturile civile. Ovidiu deci a fost "relegat". Aceast pedeaps ns i-a fost dat de mpratul Octavian August ntr-un mod ilegal, ntr-un mod cu totul abuziv. Mai nti - pentru c pedeapsa ar fi trebuit s i-o hotrasc Senatul, iar nu August singur; al doilea -pentru c legea stabilea n mod foarte precis care erau locurile unde putea fi trimis un condamnat la relegatio, i anume, n unsprezece insule din aproprierea Italiei, plus alte zece localiti din Italia. Dar Ovidiu n-a fost trimis n nici unul din aceste 21 de locuri, ci ntr-un loc neprevzut de lege, la o deprtare de aproape 3.000 kilometri - i ntr-unui din inuturile cele mai aspre i mai neprimitoare: n Sciia Mic, ntr-un orel plin de primejdii pentru el, la Tomis, Constana de azi, unde nu exista nici mcar un singur soldat roman care s-i fi putut veni n vreun fel n ajutor. i cu toate acestea, poetul nsui va recunoate c, fa de gravitatea vinei lui, mpratul a fost ndurtor cu el. i, dup cum vom vedea, ntr-un fel a i fost ntr-adevr ndurtor. Dar, care era de fapt vina sa, nvinuirea ce i se putea aduce? In decretul de surghiun, emis de Octavian August personal, erau specificate - dup cum ne-o spune chiar Ovidiu: carmen et error; adic poeziile lui i o anumit "greal" pe care a comis-o poetul. Citind elegia care constituie ea singur cartea a doua din "Scrisorile din exil" (Tristia) vedem c Ovidiu, cutnd s se desvinovjeasc, insist numai asupra primei nvinuiri aduse lui; i aceasta - tocmai pentru a nu fi obligat s vorbeasc despre a doua, despre error, despre "greala" pe care a comis-o i care va rmne pentru totdeauna nvluit n mister. Dar un mister n care, n cele din urm, vom ncerca totui s ptrundem. S ncepem cu prima nvinuire. Ovidiu scrisese, precum se tie, dou cri cu poezii de dragoste Amoruri i Arta iubirii. Poezii, ce-i drept, cam "decoltate", cam prea picante, mai ales pentru sobrul i de-a dreptul puritanul Octavian August, cruia, deci, nu i venea deloc greu s-1 acuze pe poet de atentat la bunele moravuri. i, din moment ce mpratul iniiase o politic de redresare a vieii romane, de restaurare a moravurilor sntoase de alt dat, din moment ce mpratul fcuse s se voteze legi clare care fceau din moralitatea public o problem de stat, firete c nici poeziile libertine ale lui Ovidiu nu mai puteau fi condiderate doar o problem exclusiv literar. Acum, mai mult ca orcnd, delictul de imoralitate era considerat

implicit un delict politic. Mai grav era c n aceste poezii de dragoste Ovidiu strecurase la tot pasul subtile dar ascuite critici sau ironii spirituale dar usturtoare la adresa msurilor pe care le luase i le impusese mpratul, la adresa politicii lui n diferitele domenii ale vieii statului i chiar aluzii strvezii la persoane din familia lui Octavian. Cnd, de pild, mpratul - care era i Pontifex Maximus, adic supremul pontifice, eful religiei de stat - i persecuta pe adepii cultului religios al pitagoreicilor, exilndu-i pe filosoful Anaxilaos i pe senatorul Nigidius Figulus, exponenii pitagoreismului la Roma (i i exilase pentru c mpratul vedea n toate cultele orientale n general o primejdioas form de opoziie politic), -iat c Ovidiu ndrznete s-i ncheie capodopera Metamorfozele tocmai cu un exalat imn pur pitagoreic. Ne putem uor nchipui ce ecou, ce efect puteau avea asemenea atitudini nonconformiste, opoziioniste, ale celui mai ilustru i mai popular poet roman al timpul su n mediul aristocraiei i al cavalerilor, mediu atat de familiar lui Ovidiu. Dar marele poet ntreinea o atmosfer ostil i frumoasei, teribil de ambiioasei , rutcioasei dar i atotputernicei Livia, soia mpratului. Lucrurile stteau aa: Livia inea neaprat ca urmaul lui Octavian August la tronul imperiului s ajung fiul ei din prima cstorie, Tiberiu - care va i fi viitorul mprat roman. August ns ivea doi nepoi Lucius i Gaius, care erau motenitorii s ii direci i de drept la tron. Dar la numai doi ani unul dup cellalt, Lucius i Gaius mor n mod cu totul misterios. Coincidenele erau prea suspecte i numaidect lumea a nceput, s vorbeasc i chiar marele istoric Tacitus credea c cei doi ar fi fost otrvii din ordinul Liviei. i iat c nici de ast dat Ovidiu nu scap ocazia s introduc n prima carte a Metamorfozelor sale dou versuri care aminteau cititorilor de "crudele mame vitrege care pregtesc otrvuri aductoare de moarte" concurenilor la tronul pe care Livia l voia pentru fiul ei... i motivele relegrii poetului se mai pot gsi i altele n versurile lui. S ne gndim nc o dat la atmosfera opoziionist la ntreinerea creia poetul contribuia n conversaiile purtate n cercurile nalte pe care le frecventa - i la faptul c, prin spionii i delatorii infiltrai peste tot, toate acestea ajungeau absolut sigur la urechile lui Octavian i ale Liviei. Aa nct cea de a doua nvinuire care i s-a adus pentru a-i motiva pedeapsa, acea "greal", error, nu era dect un motiv ocazional, un pretext, pictura care a umplut paharul, dup ce atia ani poetul svrise attea alte errores. i cu aceasta ajungem la punctul "senzaional" al chestiunii, la "greala" n legtur cu care, pentru a o dezlega i a o explica, au fost formulate pn acum ipotezele cele mai neverosimile, unele chiar absurde. Inc Sidonius Apollinaris, poetul latin din secolul al V-lea e.n., formulase ipoteza - total fals - c Ovidiu ar fi fost exilat din cauza legturilor intime pe care le-ar fi avut cu Iulia, fiica mpratului, dar s-au

mai propus i alte explicaii - nu numai absurde, ci uneori chiar lipsite de pudoare. Ali autori susin c Ovidiu ar fi fost relegat pentru c a cunoscut i a tinuit legturile nepoatei de fiic a mpratului, a Iuliei-minor cu tnrul patrician Iunius Silanus - motiv pentru care cei doi au fost pedepsii, trimii departe de Roma, ntr-un loc izolat. Explicaie creia i se opun dou obiecii serioase, nti: cum era posibil, logic vorbind, ca poetul-confident s fie pedepsit mult mai aspru dect vinovaii nii? Al doilea: dac Ovidiu ar fi fost ntr-adevr implicat n acest episod, atunci foarte severa lege roman lex de adulteriis l-ar fi pedepsit - potrivit prevederilor ei precise - i cu confiscarea averii. Ceea ce nu s-a ntmplat. A doua explicaie propus drept justificare a pedepsei suferite de poet (i susinut i de J. Carcopino) pretinde c Ovidiu ar fi avut legturi cu cultele orientale; i ndeosebi, c ar fi participat la o ntrunire secret de divinaie, n decursul creia participanii ar fi "aflat" din blbielile ghicitorului n trans data cnd va muri mpratul i cine i va fi succesorul. Dar legile romane nu considerau edinele de divinaie, n care se "ghicea" viitorul cuiva, drept un delict. nct, nu ne rmne dect s cutm motivele reglrii lui Ovidiu n sfera intrigilor politice n care poetul continua mereu s fie implicat.