Mihail Sebastian, pe numele lui adevarat Iosif Hechter, este un scriitor roman de origine evreiasca de

proza, dramaturgie si critica literara care a activat in perioada interbelica. Reprezentarea pieselor i-a fost
interzisa din cauza originilor evreiesti. Steaua fara nume a fost publicata initial sub pseudonimul Victor
Mincu si astfel a putut fi pusa in scena. Moare in mod ironic lovit de un camion in 1945, exact la cateva
luni dup ace nazistii fusesera alungati din Romania si Sebastian isi recapatase libertatea de a scrie si a
publica.
Opera:
Romane Orasul cu salcami (1935), Accidentul (1940), De doua mii de ani (1934), Cum am devenit
huligan.
Piese de teatru Steaua fara nume, Jocul de-a vacanta, Ultima ora, Insula (neterminata)
Steaua fara nume
Intr-un orasel de provincie din apropierea Sinaiei, probabil Comarnic, viata se desfasoara intr-o lentoare
fireasca, tipica vietii dinafara marilor orase. Seful garii se cearta cu un taran, domnisoara Cucu, temuta
profesoara de fizico-chimice a liceului, se plimba prin gara in cautare de eleve, elevele se plimba prin gara
in asteptarea trenurilor la ferestrele carora pot admira bucurestenii cocheti care merg la Casinoul din Sinaia,
iar profesorul de cosmografie Marin Miroiu asteapta cu nerabdare un colet important pe care Pascu, seful
magazinului general, urmeaza sa i-l aduca de la Bucuresti. E vorba despre o carte, o carte pe care profesorul
a dat 22 de mii de lei, mai mult decat leafa lui pe o luna, o carte pentru care a strans bani, s-a si imprumutat
si pe care o asteapta de ani de zile, o carte care va scandaliza intreg targul care de mult pandeste de dupa
perdele in asteptarea unei barfe cu adevarat interesante. Dar cartea domnului Miroiu nu e singurul lucru
neobisnuit care poposeste in gara in aceasta seara de mai. Din acceleratul Sinaia-Bucuresti este coborata o
calatoare fara bilet. Poarta o superba rochie alba si, in mod clar, nu are ce cauta intr-o gara de provincie,
insa conductorul se urca inapoi in tren si pleaca, iar necunoscuta ramane in oraselul de provincie. Disperata,
vrea sa se sinucida aruncandu-se in fata trenului, dar nu exista nici un tren care sa treaca prin aceasta gara
uitata de lume pana tarziu in noapte. Profesorul Miroiu o convinge sa doarma in casa lui, cu promisiunea ca
el va pleca de acasa si va dormi la prietenul lui, Udrea, profesorul de muzica. Si astfel, frumoasa
necunoscuta ajunge in misterioasa camaruta a lui Miroiu, unde se intampla noaptea minuni.
Camera este, in mod clar, inadecvata stilului ei de viata, insa profesorul pare sa exercite o fascinatie asupra
necunoscutei. Vorbeste despre cer, are mai multe carti decat a vazut ea vreodata in casa cuiva si, mai mult
decat atat, sustine ca a descoperit o stea. Desi pentru o secunda, se sperie, crezandu-l nebun, necunoscuta se
obisnuieste si apoi chiar se indragosteste de pasiunea cu care profesorul vorbeste despre stele. Astfel,
profesorul de muzica nu va mai fi gazda lui Miroiu in aceasta seara si, dupa ce ii povesteste strainei despre
simfonia pe care a compus-o, ii lasa pe cei doi singuri. Intre ei se infiripa o idila si steaua pe care a gasit-o
Miroiu, dar pe care a uitat sa o caute in cartea pe care a dat 22 de mii de lei, pentru ca necunoscuta i-a
acaparat toata atentia, primeste un nume. Numele ei. Mona. Un nume din doua silabe, care sa mearga cu
Alcor.
Vine dimineata si Mona pare deja integrata in spatiul personal al lui Marin Miroiu. Se spala la fantana, face
curat prin cartile lui si a invatat deja numele vecinilor, care nu trebuie sa stie ca ea e aici. Ii mai lipseste o
rochie ca sa poata circula prin oras, pentru ca o rochie ca a ei e inadecvata pentru un targusor de provincie
si sigur va atrage atentia tuturor si va porni un scandal. Asa ca profesorul pleaca la Pascu, la magazinul
general, sa ii cumpere o rochie mai simpla. Si, in lipsa lui, isi face aparitia Grig. Elegant, proaspat venit de
la Sinaia, dar obosit dupa o noapte alba la Casino, Grig a oprit, metodic, din gara in gara, cautand-o pe
Mona, care fugise de langa el in noaptea anterioara dupa o cearta stupida. Vrea sa o ia inapoi la Bucuresti,
dar Mona vrea sa ramana. Grig face cunostinta si cu Miroiu, caruia ii este prezentat de catre Mona ca
fratele ei. Miroiu ii cere cumnatului consimtamantul sa se casatoreasca cu Mona, iar Grig cere un
timp de gandire. Incearca sa o convinga pe Mona sa se intoarca la Bucuresti, fara succes. Insa, ca un
argument venit la timp, isi face aparitia domnisoara Cucu. Asta vei fi tu peste cinci ani, Mona.. Si
atunci, speriata de o viata in mizerie, de o imbatranire precoce precum a domnisoarei Cucu si de spalatul la
fantana, Mona accepta sa se intoarca cu Grig la Bucuresti. Ii doneaza lui Udrea banii pentru cornul
englezesc de care are nevoie pentru simfonia lui si il lasa apoi pe Miroiu singur, cu cartea lui, cu steaua pe
care a gasit-o el, dar fara cea care s-a oprit, intamplator, din drumul ei, exact in plictisitoarea lor gara de
provincie, ca printr-o minune, ca prin vis.
Jocul de-a vacanta

Un grup de oameni cu visuri modeste - un intelectual srac (Stefan Valeriu), o fat simpl (Corina), un
funcionar umil (Bogoiu), un licean corigent la matematic (Jeff), un maior n retragere si o doamna
cocheta intre doua varste (Madame Vintila) rup pentru o lun luna lor de concediu orice legtur cu
societatea, cu lumea. Desigur, au nevoie de un declansator pentru asta. In acest caz, e vorba de Stefan.
Initial spaima pensiunii, Stefan are tabieturile sale. Nimeni nu trebuie sa se atinga de sezlongul sau, de
cartea sa sau de linistea sa. Il deranjeaza soneria telefonului si conversatiile interminabile pe care ceilalti
locatari ai pensiunii le au cu rudele de acasa sau cu partenerii de munca. Asa ca face o miscare critica. Taie
firul telefonului si fura indicatorul cu Pensiunea Weberde la drumul principal. Astfel, telefonul inceteaza
sa mai sune si posta nu mai soseste. Ceilalti sunt scandalizati si hotarasc sa cheme un electrician. Dar cum
sa faca ? Nu au telefon, nu au posta, trebuie sa mearga pana in oras.
Corina, fata indrazneata si inteligenta a grupului, se hotaraste sa il abordeze pe Stefan si sa ii ceara
socoteala pentru comportamentul lui. Si astfel, afla o taina. Vacanta lui Stefan e altfel decat vacanta lor. El
rupe toate legaturile cu lumea din oras si, pentru o luna, este altcineva. Este un aventurier. Un calator prin
lume, prin liniste, prin tot ce inseamna ludic. Corina este cucerita, atat de Stefan, cat si de taina lui. Si
hotaraste sa joace jocul lui. Mai mult decat atat, ii convinge si pe ceilalti sa se alature.
n pensiunea izolat a doamnei Weber, jocul de-a vacana ncepe frumos. Eliberai de apsarea condiiei lor
sociale, locatarii vilei Weber cunosc farmecul ntritor al demnitii omeneti, nesupus umilinelor unei
lumi n care banul nlocuiete onoarea. n acest climat nflorete dragostea lui Bogoiu, tefan i Jeff pentru
Corina, dragoste care exprim setea de puritate a fiecruia. Corina, cu frumuseea sa fireasc, cu vorba ei
cald, se suprapune idealului unei fericiri simple, odihnitoare, la care rvnesc aceti oameni obosii unii
dintre ei prematur de o via lipsit de orizonturi. Calatori prin lumi inchipuite, marinari si descoperitori
de taramuri neatinse de piciorul omului vreodata, locatarii pensiunii Weber uita cu desavarsire de telefon si
de posta. Ba mai mult, cand, printr-o intamplare ciudata, sunt descoperiti de o familie care vrea sa se cazeze
in pensiunea lor, se revolta cu totii, alungand intrusii. Familia nou formata petrece o vara ca-n povesti.
Corina si Stefan se iubesc, Bogoiu, desi indragostit de Corina, ii sustine ca un tatic grijuliu iar Jeff isi
manifesta gelozia crescanda de copil care tocmai descopera primele semne ale dragostei. Madame Vintila
atenteaza la dragostea lui Stefan, iar maiorul, la dragostea doamnei Vintila, amandoi fara succes. Aventura,
ludicul si pasiunea se dezlantuie in pensiunea Weber. Cei 6 traiesc un roman piperat cu de toate.
Insa vine toamna. Primele frunze incep sa cada si, odata cu ele, cate un mic ciob din universul magic creat
de ei. Telefonul incepe sa sune iar, posta vine. Sunt chemati la serviciu, la viata obisnuita, plata. La
dragostea care inseamna stabilitate. Jocul se termin trist. Corina, tefan, Bogoiu i ceilali trebuie s plece
napoi n via. Oare se vor intoarce la anul ?

Ultima Ora
Suntem in redactia ziarului Desteptarea, un mic ziar pe care doar vreo 500 de oameni din populatia
Bucurestiului il citesc. Un ziar aproape falimentar, ai carui editori si colaboratori nu sunt platiti aproape
niciodata si care are o datorie enorma la tipografia care il tipareste. In aceasta dimineata, insa, se intampla
ceva cu totul ciudat. Are loc o incurcatura, prin care articolul despre Alexandru cel Mare al unui anumit
Alexandru Andronic, profesor universitar de istorie, ajunge sa fie tiparit in ziarul Desteptarea, in loc de
revista de istorie careia ii fusese destinata. Mai mult decat atat, articolul are greseli de tipar. Numele
localitatilor in care a poposit Alexandru Macedon sunt gresite. In loc de Prophtasia a iesit Protar, iar in loc
de Kabul a iesit Carun. Intamplarea face insa ca exact aceste doua nume, Protar si Carun, sa fie numele
unor dosare de afaceri necurate pe care Grigore Bucsan, patronul majoritatii fabricilor din oras, le tine
ascunse de ani de zile.
Astfel, in aceasta dimineata deosebita se prezinta la redactia ziarului Desteptarea trei oameni neasteptati.
Grigore Bucsan, care vrea sa il mituiasca pe directorul ziarului pentru tacere in cazurile Protar si Carun,
Magda Minu, o tanara studenta revoltata de afirmatiile lui Andronic din articol, conform carora idolul ei,
Alexandru Macedon, ar fi fost un criminal, si insusi Alexandru Andronic, care cere ziarului o erata in editia
ce va fi publicata ziua urmatoare, erata in care greselile de tipar sa fie corectate. Cum directorul ziarului nu
are nici un fel de ide despre afacerile Protar si Carun, il trimite pe Bucsan sa vorbeasca direct cu autorul
articolului, Andronic, pe care acum il cred amandoi un mare santajist.
Magda Minu se hotaraste sa il infrunte pe Andronic in privinta presupunerii lui din articol, ca Alexandru
Macedon l-ar fi omorat pe Parmenion la Media. Este scandalizata ca idolul ei ar putea fi un criminal. In
fapt, Magda e fascinata atat de Alexandru cel Mare, cat si de Alexandru Andronic, pe care il identifica cu

Macedon. Afla ca cea mai mare dorinta a lui Andronic ar fi sa poata merge pe urmele lui Macedon, catre
Media, ca sa poata aduna dovezi pentru noile lui teorii legate de viata lui Alexandru cel Mare, insa nu are
bani. In aceeasi amiaza, navaleste in casa lui Andronic seful ziarului Desteptarea care, convins de conditia
de om informat a lui Andronic, vrea sa il angajeze permanent la ziarul lui, ca obiect de santaj impotriva lui
Bucsan, de la care poate obtine in schimbul tacerii banii necesari salvarii ziarului sau. Si, intr-un final,
ajunge acasa la Andronic si Bucsan, care ii ofera profesorului bani in schimbul respectivei taceri. Numai ca
profesorul habar nu are despre ce vorbeste Bucsan, nici macar nu i-a auzit numele vreodata si marturiseste
ca e vorba doar despre niste greseli de tipar. Dar Magda, tanara exaltata si insetata de aventura, minte,
declarandu-se martora faradelegilor lui Andronic si a tuturor secretelor pe care profesorul le detine despre
oamenii publici. Andronic, dupa o scurta revolta, consimte sa faca parte din aventura propusa de studenta.
Reintors acasa, Bucsan pune la cale suprimarea ziarului Desteptarea si a profesorului Andronic. Il cheama
pe ministrul educatiei, Branescu si aranjeaza cu el concedierea lui Andronic din universitate si cumpara
tipografia care tipareste Desteptarea la suprapret. Insa nu se gandeste ca exact aceste actiuni il vor
deconspira, aducand in prim plan misteriosul articol de cu o zi inainte. Directorul ziarului primeste de la
Bucsan in chip de donatie tipografia, in schimbul promisiunii de a deveni omul lui si de a-l sapa pe
Andronic. Insa atunci apare in birou Magda Minu, cu o propunere de pace. In schimbul unei sume de bani
necesare unei calatorii de lunga durata, ea si profesorul (odata cu informatiile pe care Bucsan crede ca le
detin) vor parasi tara pentru doi ani, placand pe urmele lui Alexandru Macedon. Bucsan consimte, si cei doi
ajung, dintr-o simpla incurcatura, sa isi realizeze visul.

Ov. S. Crohmlniceanu considera c: ,,Toate piesele lui Sebastian sunt nite farse mai subiri,
intelectualizate, cu implicaii sociale i morale serioase. De fiecare data asistm la o evadare din
realitatea plat, cotidian, prin acceptarea unei lumi iluzorii a imaginaiei. Fericirea este cuvntul care se
repet n teatrul lui Sebastian i poate fi considerat un fel de lait-motiv, fiecare o caut , i-o imagineaz n
felul su. tefan Valeriu promoveaz uitarea drept condiie a fericirii. El gsete fericirea n lucrurile
simple pe care le avem fiecare la ndemn , dar pe care le ignorm deoarece ne complicm inutil viaa.
Personajele pn la urm i rateaz fericirea dup care tnjesc i prin aceast ratare se transform n
nite incorigibili vistori. Aici, oamenii care au vzut ,, jocul ielelor '' sufer fiindc sunt silii s poarte o
hain roas sau modest, s fac sacrificii pentru a putea pleca o lun la munte, s locuiasc intr-un
orel de provincie i s indure platitudinea mediului nconjurtor, s trezeasc o indiferen aproape
total pentru preocuprile lor. Sebastian ne prezint dramele sensibilitii rnite i nu ale contiintei
eroilor lui Camil Petrescu. Sub o intelectualizare incontestabil, dar numai de atmosfer, rentlnim
teatrul sentimental. Piesele conduc, inevitabil, la situaii care dezvluie ,,micul vis'' ascuns al fiecrui
personaj...
Fara exceptie, in fiecare piesa a lui Sebastian exista un reprezentant al visului si unul al pragmatismului.
La mijoc, unul sau mai multe personaje care oscileaza intre cele doua extreme. Pe de o parte, il avem pe
Miroiu, care locuieste in lumea fantastica a constelatiilor, pe de alta, pe Grig, care considera ca dragoste,
iubire, miracol nu se afla in vocabularul intrebuintat de el si ca nu e nimic in neregula cu asta. Mona e
doar un magnet care se lasa atras de fiecare dintre cei doi poli, alegand intr-un final cel de care este
obisnuita sa fie atrasa. Pe de o parte il avem pe Bucsan, care poate cumpara orice si care nu are nici un fel
de scrupul cand vine vorba de integritatea sa in fata societatii, pe de alta o avem pe Magda Minu, care isi
calca peste onoare, peste feminitate, devenind salvatoarea visului umil al lui Andronic, dar si aparatoarea
propriului vis. Exista Stefan, care isi doreste linistea si detasarea de concret pe care i-o poate oferi
vacanta, si exista Corina, care, din prea mare obisnuinta cu agitatia si galagia vietii cotidiene, uita ca
viata poate fi si simpla. Singuraticul, liricul Miroiu va ramane intotdeauna singur. Stefan Valeriu de
asemenea. Magda Minu mai are o sansa, Andronic la fel, datorita ei, pentru ca exaltarea femeii reuseste
sa aduca cu sine si o parte practica, baneasca, care rezolva problema imediata a traiului. Fiecare
reprezentant al visului din opera lui Sebastian (Miroiu, Stefan, Magda) isi expune teza in cate o scena
lunga, presarata cu exaltari spirituale. Miroiu povesteste despre Ursa Mare, Stefan despre jocul de-a
fericirea, iar Magda despre Alexandru Macedon. Poate intamplator, dar poate nu, acestea sunt exact
scenele in care partenerii lor in visarea ulterioara (Mona, Corina si Andronic) vor fi cuceriti de universul
fiecaruia. Intr-un fel, Mihail Sebastian e inventatorul comediei romantice in dramaturgia romaneasca.
Prin alaturarea unui univers interior precum cel al lui Miroiu de curiozitatea prosteasca a unui targ

mereu la ferestre care si prin somn ne vede si de lumea superficiala a Monei, in care femeile se uita la
cer numai ca sa vada daca nu ploua, sa stie ce pantofi sa-si puna, apare comicul naturii umane. Universul
lui Miroiu e comic pentru Grig, cel al Monei e comic pentru spectatorul care intelege universul spiritual al
lui Miroiu, iar cel al targului de provincie devine de un ridicol desavarsit atunci cand apare, pentru prima
data, Mona. Pentru seful ziarului Desteptarea, Grigore Bucsan e o somitate, iar Andronic e un oarecare
profesor care scrie despre lucruri care nu intereseaza pe nimeni. Pentru Magda Minu, Andronic e
intrigant, iar pentru acestia doi, Bucsan e cu totul alta lume, o lume de care, printr-o minune absurda,
reusesc sa se atinga, acelasi gen de minune prin care reuseste si Miroiu sa se atinga de o stea care s-a
abatut, in mod absurd, din drumul ei.
Teatrul lui Mihail Sebastian aduce o not inedit, prin care se desparte de naintai i propune un teatru
psihologic, situat ntre comic i tragic, gsind o posibila ieire prin evaziunea liric. Cornelia tefnescu
fixeaz locul teatrului lui Sebastian: ,,Fr s pun probleme de mare gravitate intelectual, teatrul lui
Sebastian nu cade nici n uurtatea teatrului searbd, convenional a teatrului comic bulevardier. Dup
teatrul mitic al lui Lucian Blaga, dup teatrul de problematic a cunoaterii experimentat n diverse forme
de Camil Petrescu, teatrul evazionist de esen liric al lui Mihail Sebastian, alturi de piesele lui G.
Ciprian si G.M. Zamfirescu, reprezint o contribuie esenial la configurarea dramaturgiei noastre dintre
cele dou rzboaie .13 Mihail Sebastian este creatorul unui teatru de atmosfer, care l poate salva pe
spectator de la mediocritatea i rutina vieii cotidiene, de minciun i de nedreptate. Finalul pieselor este
liric i ilustreaz ideea c personajele nu-i pot depi condiia, dar i accept destinul.