Testamentul francez

Andrei Makine

Desi nascut in Rusia (Krasnoiarsk, Siberia, 1957), Andrei Makine a fost initial
perceput ca fiind scriitor francez, cu toate ca subiectele romanelor sale duc in mod
evident spre estul Europei. Dar inceputurile sale literare nu au fost nici simple, nici
promitatoare pentru un tanar rus exilat politic. Initial, editorii erau sceptici in privinta sa,
insa dupa ce in 1995 a castigat, pentru prima data in istoria premiilor literare, atat premiul
Goncourt cat si premiul Medicis pentru romanul Testamentul francez, destinul avea sa i
se schimbe. 

O poveste semi-autobiografica, Testamentul francez este de fapt un testament din

Rusia, este povestea vietii deosebite a Charlottei Lemonier, o frantuzoaica exilata in
Rusia anilor 1920, asa cum ne este prezentata de nepotul acesteia. Un copil la inceputul
romanului, baietelul, impreuna cu sora sa, isi petrece fiecare vacanta in Saranza, la bunica
lor, care este un personaj de-a dreptul contrastant in acel orasel de la marginea stepei
rusesti.

In fiecare seara, in balconul plin de flori al bunicii, la lumina lampii cu abajur,

copiii pornesc in zbor spre un taram plasmuit din povestile batranei, unde regi si regine
sunt infatisati in ipostaze diferite decat ii intruchipeaza cartile de istorie, iar Franta,
scufundata sub ape, devine o Atlantida plina de mister si magie.
 Viata Charlottei este presarata cu durere si speranta, cu morti si mutilati (soldatii-
samovare), dar mai presus de orice, se cladeste pe amintiri. La batranete, in casuta ei
simpla si eleganta, cu chipul sau senin si inca atragator, Charlote apare ca o floare exotica
in salbaticia stepei rusesti in care isi deapana linistita amintirile. Prezenta ei imblanzeste,
cizeleaza, emanand parca naturalete si eleganta. Pana si betivul cartierului, brutalul
Gavrilici, care mereu sperie adunarea babelor de pe banca din curte, atunci cand o
intalneste pe Charlotte se cenzureaza, incearca sa impresioneze, renunta la latura sa
animalica si devine chiar sentimental, povestindu-i acesteia intamplari ce l-au marcat din
razboiul la care a luat si el parte.

Influenta Charlottei asupra formarii adolescentului si mai apoi a evolutiei tanarului

barbat este cruciala. Mintea baiatului este intesata de evenimente din istoria Frantei si
povesti neobisnuite despre acestea, construindu-si in timp propria imagine despre acel
univers, propria sa Atlantida-disparuta. Caci, dupa cum avea sa descopere mai tarziu,
imaginea lui despre o lume pe care nu o cunoscuse decat din povestile bunicii, era destul
de indepartata de realitatea care i se infatisa acum in fata ochilor. Ajuns in Franta, dupa o
lunga perioada in care nu isi mai vazuse bunica si nici nu stia nimic de soarta ei, tanarul
face tot posibilul sa plece din nou in Rusia pentru a o aduce cu el la Paris.

Mereu prins intre doua lumi, intre doua culturi total diferite, copilul incepe sa
constientizeze importanta limbii si incepe cautarea identitara. Vorbeste franceza cu
bunica sa in vacantele la Saranza, dar se surprinde de multe ori gandind in aceasta limba,
in detrimentul celei materne. Se simte mandru de indepartata sa origine franceza, il face
sa se simta deosebit, dar atunci cand, adolescent fiind, se simte marginalizat din cauza
acestui aspect, incearca sa se adapteze mediului in care traieste renuntand temporar la
francofonie. Din acel moment nu mai foloseste franceza ca pe un lucru natural, ci
analizeaza fiecare fraza, impotmolindu-se uneori tocmai datorita acestei acute
constientizari a limbii.

Tema exilului si paralela dintre doua lumi foarte diferite, indelung despartite de
Cortina de fier, se regasesc in permanenta in romanele lui Makine, iar in Testamentul
francez, capata o nota cu totul aparte. Uniunea Sovietica, prezentata ca epicentru al
barbariei si al totalitarismului, se afla la antipodul Frantei, prezentata ca epicentru al
democratiei, al libertatii, civilizatiei si spiritualitatii europene. Desi isi plasmuieste acel
univers imaginar, pe masura ce descopera Rusia in cele mai negre profunzimi ale sale,
sentimentul sau de atasament si apartenenta sporeste.

Testamentul francez este in esenta despre timp, in maniera proustiana. In cautarea

vremurilor de alta data, tanarul, ajuns in Paris si confruntat cu adevarata Franta, isi
inchipuie intalnirea cu bunica sa, plimbarile pe care le vor face impreuna pe strazile
pariziene, locurile pe care intentionat nu i le va arata pentru a nu-i schimba imaginea pe
care ea o pastra despre acele meleaguri, pregateste chiar si o camera in care o va gazdui,
insa lucrurile nu merg exact asa cum si-ar fi dorit. La un an dupa ce rugase o cunostinta
care vizita Rusia sa mearga sa o vada pe bunica sa, prin aceeasi cunostinta tanarul
primeste ultimele vesti de la Charlotte: o scrisoare de vreo douazeci de pagini. Dar, spre
surprinderea sa, aceasta scrisoare nu continea nicio formula de adio sau vreo urma de
regret, ci o povestire. O alta povestire din viata Charlottei, se gandi tanarul, doar ca simti
nevoia sa o citeasca pana la sfarsit, ceea ce ii rastoarna toata perceptia asupra vietii si
existentei sale. Batrana fermecatoare care toata copilaria si adolescenta i-a fost ca un
personaj miraculos, care il introducea intr-o lume necunoscuta, de basm, cea care i-a fost
cea mai apropiata fiinta, nu era altceva decat o straina cu suflet mare: nu-i lega nici o
rudenie, nu impartaseau aceleasi radacini francofone. Dar au cladit impreuna o Franta a
lor, au zburat pe deasupra stepei rusesti spre acea Atlantida uitata si au calatorit alaturi de
personaje legendare in periplul lor prin istorie.

 Roman autobiografic, roman al dublului exil, Testamentul francez pune fata in fata
doua lumi situate la extremitatile Europei secolului XX: Franta si Rusia. Meditatie
tulburatoare asupra libertatii individului, violentei totalitarismului, depersonalizarii si de-
responsabilizarii, romanul este, totodata, un emotionant elogiu adus misterului naturii
siberiene, rafinamentului limbii si civilizatiei franceze, literaturii, spiritualitatii si, nu in
ultimul rind, cartii.