Honoré de Balzac

Patologia vieţii sociale

2
Această carte a fost editată cu sprijinul
MINISTERULUI FRANCEZ
AL AFACERILOR EXTERNE şi al
AMBASADEI FRANŢEI ÎN ROMÂNIA.

Ilustraţia copertei după

Gustave Doré, Anglais au cigare

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României :

BALZAC, HONORÉ DE
Patologia vieţii sociale / Honoré de Balzac ; trad. şi
pref.: Laurenţiu Zoicaş. - Bucureşti : Grafoart, 2006
ISBN (10) 973-9054-12-9 ;
ISBN (13) 978-973-9054-12-6

I. Zoicaş, Laurenţiu (pref. ; trad.)

821.133.1-31=135.1

© 2006. Casa de editură GRAFOART

Toate drepturile rezervate

Casa de Editură GRAFOART

Str. Braşov nr. 20, sector 6, Bucureşti, CP: 061448
Tel.: 0727345474
Fax.: 0318151513
Web : http://www.grafoart.ro
E-mail : contact@grafoart.ro
 3

Honoré de Balzac

Patologia vieţii sociale

Tratat despre viaţa elegantă

Teoria mersului
Tratat despre excitantele moderne

Traducere, prefaţă şi note

Laurenţiu Zoicaş

GRAFOART
4
 5

PREFAŢĂ

În 1845, cu cinci ani înainte de a muri,

Honoré de Balzac întocmeşte un catalog al operelor
care ar fi trebuit să constituie vastul ansamblu al
Comediei umane. Alături de titlurile deja publicate, în
Catalog figurează atât lucrări pe care scriitorul le
redacta în acel moment, şi care aveau să vadă lumina
tiparului, cât şi o seamă de texte sau, ca să reluăm
terminologia balzaciană, de „studii” rămase, din
păcate, în stadiul de proiect. Printre operele
neterminate se numără şi Studiile analitice, care, aflăm
din Preambulul Tratatului despre excitantele moderne, ar
fi trebuit să cuprindă patru părţi: o Analiză sau
Anatomie a corpurilor didactice (din care Balzac a apucat
să scrie doar câteva pagini), Fiziologia căsătoriei
(apărută în decembrie 1829), Patologia vieţii sociale
(terminată parţial) şi Monografia virtuţii (cunoscută
numai ca titlu, deşi mottoul părţii a doua a Tratatului
despre viaţa elegantă trimite la ea ca la o lucrare deja
elaborată sau în curs de elaborare).

Simpla enumerare a acestor titluri dovedeşte

aparenta ambiţie ştiinţifică a demersului balzacian ce
6
stă la baza redactării Patologiei vieţii sociale. Înfăţişarea
savantă pe care scriitorul o dă observaţiilor şi
teoriilor sale nu este însă decât o formă de ironie –
diluată, ce-i drept, de la primul text, scris în 1830,
până la al treilea, redactat nouă ani mai târziu.
Dandy-ului care elaborează Tratatul despre viaţa
elegantă îi iau locul, în 1833, fiziologul preocupat de
Teoria mersului şi, în 1839, sociologul atent la
consecinţele, pe scară largă şi pe termen lung, ale
consumului de alcool, cafea şi tutun. În ciuda
acestor trei dominante diferite, Patologia vieţii sociale
rămâne însă o lucrare unitară şi, încă din titlul ei,
pesimistă. Căci, dincolo de verva balzaciană şi de
aspectul adeseori ludic pe care scriitorul îl imprimă
consideraţiilor sale, cele trei părţi ale Patologiei au în
comun o reflecţie asupra unora dintre maladiile
specifice societăţii moderne – atât de specifice încât
nu este de mirare că le constatăm şi astăzi.

Dacă, pentru creatorul Divinei comedii,

principala forţă motrice a universului era iubirea,
autorul Comediei umane arată că o forţă şi mai
puternică este iubirea de sine, în numele căreia
indivizii încearcă să-şi impună dominaţia asupra
celorlalţi şi să şi-o menţină. Aparentul cinism cu care
scriitorul prezintă, încă din primele rânduri ale
Tratatului despre viaţa elegantă, opoziţia dintre viaţă
„ocupată” şi viaţa inactivă, dintre muncă şi statul
degeaba – în funcţie de care, potrivit aritmeticii
sociale balzaciene, oamenii pot fi socotiţi zerouri,
 7
zecimale sau unităţi –, îşi are originea în reflecţia
asupra fluidului vital „materializat” în voinţă şi
pasiune şi pe care individul şi-l consumă de-a lungul
existenţei. Ilustrată pe parcursul întregii Comedii
umane, această reflecţie este concentrată în romanul
Louis Lambert şi îşi găseşte expresia metaforică în
romanul La Peau de chagrin.

Despre consum şi risipă tratează şi Patologia

vieţii moderne. Tratatul despre viaţa elegantă vorbeşte
despre risipa pusă în slujba obţinerii unui efect
efemer. Figura emblematică a acestui tip de
existenţă este George Brummell, căruia Balzac îi ia
un soi de interviu, probabil imaginar, la vremea când
celebrul dandy englez, hăituit de creditori şi scăpătat,
îşi aflase refugiul în Franţa. Brummell apare ca un
personaj tragic, iar Balzac nu şovăie să-l plaseze într-
o galerie de mari glorii apuse, alături de Kant,
Ludovic al XVI-lea, Napoleon şi Carol al X-lea. Ca
şi ştiinţa sau arta, eleganţa îşi are robii şi martirii ei;
şi, tot ca şi ştiinţa sau arta, eleganţa are legi precise,
axiome şi teoreme pe care Balzac se oferă să le
pună, cu generozitate, la dispoziţia unui public pe
cât de profan, pe atât de dornic de iniţiere. Căci „La
Mode” nu era citită de eleganţii pe care analistul îi ia
drept repere, pentru că aceştia nu urmau, ci impuneau
moda şi eleganţa, dar existau destule persoane care
doreau să contrazică aforismul al IX-lea şi care,
ajungând bogate, îşi propuneau să devină elegante.
Evident, acest demers presupune un minim efort
8
autoreflexiv izvorât din dubiu, sau o anume smerenie
provenită din nesiguranţa de sine. Tocmai de aceea
s-ar putea ca Tratatul despre viaţa elegantă să nu-şi aibă
cu adevărat locul şi receptorii decât în sânul unei
culturi care l-a dăruit lumii pe Descartes şi în care
îndoiala este o valoare.

Numitorul comun al Tratatului despre viaţa

elegantă şi al Teoriei mersului îl constituie ideea
balzaciană a unităţii persoanei. „Spune-mi cum te
îmbraci ca să-ţi spun cine eşti” devine, în cea de-a
doua secţiune a Patologiei, „Spune-mi cum mergi ca
să-ţi spun cine eşti”. După cum detaliile
vestimentare trădează, la un mod mai degrabă static,
condiţia socială a persoanei, felul în care individul se
mişcă, vorbeşte, respiră reflectă statutul acestuia la
modul dinamic. Preocupat de raporturile dintre
interior şi exterior, dintre aparenţă şi esenţă, dintre
vizibil şi invizibil, Balzac nu putea lăsa să-i scape un
subiect atât de fertil. Iar bucuria descoperirii răzbate
şi din lunga introducere la Teoria mersului, în care
cititorul de astăzi poate vedea making-of-ul acestui
text.

Dacă, după cum spune Balzac citându-l pe

Vergilius, gândirea pune în mişcare materia, ce se
întâmplă însă atunci când materia înrobeşte mintea
omului? La această întrebare încearcă să răspundă
Tratatul despre excitantele moderne, apendice şi bemol al
celebrei Fiziologii a gustului a lui Brillat-Savarin.
 9
Consecinţelor sociale şi fiziologice ale consumului
de „stimulente” le sunt consacrate pagini care, din
păcate, nu şi-au pierdut deloc actualitatea – deşi, la
drept vorbind, otrăvurile denunţate aici ne par
inofensive în comparaţie cu evantaiul, astăzi tot mai
larg, de substanţe dopante, psihotrope sau
halocinogene. Descrierea – autoironică şi amuzantă
– a propriei stări de ebrietate face din Balzac unul
dintre iniţiatorii unei explorări care va trece prin
Paradisurile artificiale ale lui Baudelaire şi prin Jalnica
minune sau Infinitul turbulent ale lui Henri Michaux.

Patologia vieţii sociale este o glumă serioasă.

Poate şi de aceea, cititorul de la porţile Orientului va
descoperi în ea nenumărate subiecte de amuzament,
de întristare sau, pur şi simplu, de reflecţie. Şi,
poate, plăcerea de a-l (re)citi pe Balzac.

Laurenţiu Zoicaş
10
 11

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

Traducerea în limba română s-a făcut după

Balzac, La Comédie humaine, vol. XII, NRF,
Gallimard, 1981.

Notele de subsol marcate prin asterisc aparţin

autorului.

Notele marcate prin cifre aparţin

traducătorului.

L. Z.
 TRATAT
DESPRE VIAŢA ELEGANTĂ

Partea întâi
GENERALITĂŢI

Mens agitat molem1.

Virgiliu.

Unui om i se recunoaşte spiritul

din felul în care îşi poartă bastonul.
Traducere elegantă.

CAPITOLUL I
PROLEGOMENE

Civilizaţia i-a rânduit pe oameni pe trei mari

trepte… Ne-ar fi fost la îndemână să ne colorăm

1 Gândirea pune în mişcare materia (Eneida, VI, 727).

 14

categoriile, aşa cum îi place s-o facă dlui Ch. Dupin2;

dar, întrucât şarlatanismul ar fi un contrasens într-o
lucrare de filosofie creştină, nu ne vom apuca să
amestecăm culorile cu X-urile algebrei, ci vom căuta ca,
propovăduind învăţăturile cele mai tainice ale vieţii
elegante, să ne facem înţeleşi până şi de adversarii
noştri, domnii cu cizme răsfrânte3.
Or, cele trei categorii de fiinţe create de moravurile
moderne sunt:
omul care munceşte,
omul care gândeşte,
omul care stă degeaba.
De aici, trei formule de existenţă îndeajuns de
cuprinzătoare pentru a exprima toate genurile de viaţă,
de la romanul poetic şi vagabond al Boemei, până la
istoria monotonă şi adormitoare a regilor
constituţionali:
viaţa ocupată,
viaţa de artist,
viaţa elegantă.

§I
DESPRE VIAŢA OCUPATĂ

Tema vieţii ocupate nu are variante. Punându-şi

mâinile la treabă, omul renunţă la un întreg destin şi

2 În 1827, baronul Charles Dupin (1784-1873) publicase o hartă a

educaţiei primare, pe care departamentele apăreau colorate în
nuanţe cu atât mai închise cu cât numărul copiilor înscrişi la şcoală
era mai mic.
3 În 1830, cizmele răsfrânte, a căror modă trecuse, mai erau purtate

doar de eleganţii provinciali.

 81

TEORIA MERSULUI

Cărui lucru, dacă nu unei substanţe

electrice, i se poate atribui magia cu care
voinţa se întronează în privire cu atâta
măreţie, spulberând piedicile la porunca
geniului, sau răzbate, în ciuda făţărniciei
noastre, dincolo de învelişul omenesc?
Istoria intelectuală
a lui Louis Lambert1

În stadiul actual al cunoştinţelor omeneşti, această

teorie este, după părerea mea, ştiinţa cea mai nouă şi, de
aceea, cea mai curioasă despre care se poate trata. Este
aproape virgină. Sper să pot demonstra raţiunea
eficientă a acestei preţioase virginităţi ştiinţifice, printr-o
seamă de observaţii întru folosul istoriei spiritului
uman. Descoperirea oricărei curiozităţi de acest gen, în
orice privinţă, era un lucru greu încă din vremea lui
Rabelais; dar astăzi este, poate, şi mai greu să-i explicăm

1 Titlu sub care apăruse, în 1833, prima ediţie separată a romanului

balzacian Louis Lambert.
 82
existenţa: nu înseamnă că totul trebuie să fi dormit în
juru-i, şi viţiile şi virtuţile? Sub acest raport, deşi nu era
dl Ballanche2, Perrault va fi făcut, fără să ştie, un mit din
Frumoasa din pădurea adormită. Minunat privilegiu al
oamenilor al căror geniu este numai şi numai naivitate!
Operele lor sunt nişte diamante şlefuite cu faţete, care
răsfrâng şi trimit în jur lumina ideilor din toate epocile.
Lautour-Mézeray3, om spiritual şi care ştie ca nimeni
altul să stoarcă orice strop de sevă din gândire, a
descoperit în Motanul încălţat mitul Publicităţii, aceea a
puterilor moderne, care scontează bunuri a căror
valoare este cu neputinţă de găsit la Banca Franţei, adică
tot ce înseamnă minte la publicul cel mai nătăfleţ din
lume, tot ce înseamnă credulitate în epoca cea mai
incredulă, tot ce înseamnă simpatie în măruntaiele
veacului celui mai egoist.
Or, într-o vreme în care, în fiece dimineaţă se
trezeşte un număr nemăsurat de creiere înfometate de
idei, pentru că ştiu să măsoare câţi bani face o idee, şi
grăbite să pornească la vânătoare de idei, pentru că
fiecare împrejurare sublunară creează câte o idee ce-i
este proprie, nu este oare cât de cât meritoriu să
descoperi la Paris, pe un teren atât de bine bătătorit, o
gangă din care încă să se poată extrage o paietă de aur?
Atare vorbe par pretenţioase; fie-i însă iertat autorului

2 Teozoful Pierre Simon Ballanche (1776-1847), autor al Eseurilor de

palingenezie socială (1827-1828), care cuprind o reflecţie asupra
mitului lui Orfeu şi a miturilor moderne.
3 Charles Lautour-Mézeray (1801-1861), ziarist, model pentru mai

multe personaje din Comedia umană, înfiinţase în 1832 „Le Journal

des enfants” („Ziarul copiilor”), al cărui enorm succes financiar s-a
datorat, în bună măsură, publicării de reclame.
 TRATAT
DESPRE EXCITANTELE MODERNE

PREAMBUL

Dl Charpentier1, care scoate această nouă ediţie a

Fiziologiei gustului, a avut ideea, fericită pentru mine, de a
o publica dimpreună cu Fiziologia căsătoriei. Strânsa
legătură dintre cele două titluri mă obligă să dau aici
câteva explicaţii privitoare la împerecherea cărţii mele
cu aceea a lui Brillat-Savarin.
Fiziologia căsătoriei este prima mea operă şi datează
din 1820; la vremea aceea, le-a fost cunoscută câtorva
prieteni, care s-au opus mult timp publicării ei. Deşi
tipărită în 1826, cartea nu a apărut. Nu a existat aşadar
vreun plagiat în privinţa formei, ci numai o întâlnire,
foarte măgulitoare pentru mine, cu unul dintre cele mai
plăcute, mai spontane, mai înzestrate spiritele ale epocii

1 Gervais Charpentier (1805-1871), editor parizian. După o primă

publicare a Fiziologia gustului, urmată de publicarea cărţii lui Balzac,
Fiziologia căsătoriei, Charpentier îşi propune să scoată o a doua ediţie
a lucrării lui Brillat-Savarin, prilej cu care Balzac scrie Tratatul despre
excitantele moderne.
146
noastre. Încă din 1820, îmi pusesem în minte să adun
laolaltă, în patru lucrări de morală civică, de observaţii
ştiinţifice, de critică zeflemitoare, tot ceea ce se referă la
viaţa socială analizată temeinic. Aceste lucrări, toate
începute şi ajunse cam în acelaşi stadiu de execuţie,
urmează să se numească Studii analitice şi îmi vor
încununa opera întreprinsă prin Studiile de moravuri şi
Studiile filosofice.
Prima dintre ele se intitulează Analiza corpurilor
didactice şi cuprinde cercetarea filosofică a tot ceea ce
înrâureşte asupra omului înaintea zămislirii lui, în timpul
gestaţiei, după naştere şi de la naştere până la douăzeci
şi cinci de ani, vârstă la care orice om este copt. Lucrarea
va îngloba educaţia umană, aprofundată pe un plan mai
larg decât cel schiţat de predecesorii mei în acest gen.
Sub acest raport, J.-J. Rousseau nu a tratat, în Émile,
decât o zecime din subiect, deşi cartea lui a imprimat o
fizionomie nouă civilizaţiei. De când femeile din clasele
de sus au început să-şi hrănească singure pruncii, s-au
dezvoltat alte sentimentalităţi. Tot ce a pierdut Societatea
a câştigat Familia. Întrucât noua legislaţie a distrus
familia, răul se poate aştepta la un viitor strălucit în
Franţa. Mă număr printre aceia care socotesc înnoirile
aduse de J.-J. Rousseau ca pe nişte mari nenorociri:
Rousseau ne-a împins mai mult decât oricine ţara spre
sistemul de ipocrizie englezească ce năpădeşte
încântătoarele noastre moravuri şi împotriva căruia
cugetele sănătoase trebuie să reacţioneze cu curaj, în
ciuda frazelor sforăitoare ale unora care maimuţăresc
şcoala engleză şi geneveză. Protestantismul, ajuns la
ultimele lui consecinţe, este la fel de despuiat ca
templele lui şi hidos ca X-urile dintr-o problemă.
 CUPRINS :

PREFAŢĂ 5

TRATAT DESPRE VIAŢA ELEGANTĂ 13

TEORIA MERSULUI 81

TRATAT DESPRE EXCITANTELE MODERNE

145