LUNTREA LUI CARON

de Lucian Blaga

Luntrea lui Caron, roman scris în anii '50 ¿i editat abia la sfâr¿itul lui
1990, este o operå tulburåtoare ¿i revelatoare, în cel mai înalt grad, pentru
universul spiritual al scriitorului, dar ¿i pentru istoria unui deceniu
convulsionat ¿i tragic. Nara¡iunea î¿i extrage substan¡a dintr-o realitate
biograficå. Axente Creangå ¿i Leonte Påtra¿cu, poetul ¿i filozoful, sunt
ipostaze ale poetului însu¿i.
Nu e greu så observåm cå prozatorul Blaga se îndepårteazå treptat de
literatura documentarå, proiectând personaje ¿i organizând o desfå¿urare
epicå în care regåsim contrastele universului såu fundamental, de esen¡å
liricå: tåcerea, somnul, iubirea, lacrima, triste¡ea, ve¿nicia, muntele, apa,
vegetalul, toate apar¡in unei mitologii personale. La nici un scriitor român
mitul nu participå într-o atât de mare måsurå la constituirea operei, ca la
Blaga. Caron Brodnicul configureazå mimtul lumii-poveste, a cårei
exemplaritate ¡ine de ordinea firii opuså dezordinii (abera¡iei) sociale.
Atrage aten¡ia, în primul rând, caracterul memorialistic al romanului,
pentru cå este, într-adevår, o lungå confesiune a unui spirit superior
confruntat cu o istorie potrivnicå. Via¡a eroului narator Axente Creangå are
multe similitudini cu cea a scriitorului: activitatea diplomaticå dinainte de
råzboi, eliminarea de la catedrå ¿i repartizarea într-un modest post de
bibliotecar, campaniile din preså asupra caracterului mistic ¿i metafizic al
crea¡iei sale etc. Girul de autenticitate este dat ¿i de atribuirea crea¡iilor
blagiene lui Axente Creangå, de la Arca lui Noe la poemul Grådi¿te din final.
Martor ¿i victimå a unei epoci de råsturnare a valorilor tradi¡ionale, Lucian
Blaga scrie asemenea unui cronicar nelini¿tit al veacului, profund marcat de
disolu¡ia moralå a societå¡ii române¿ti. Dincolo de drama personalå,
naratorul devine, pe parcursul multor pagini, un comentator al
evenimentelor sociale ¿i politice, un analist lucid al realitå¡ii. Existå chiar o
anume strategie a montajului, care porne¿te de la un amånunt personal al
vie¡ii cotidiene, trecând apoi la o observare atentå a colectivitå¡ilor umane
(din Cåpâlna, Sibiu, Câmpul Frumoasei etc.).
Dupå 23 august 1944, Axente Creangå mediteazå cu amåråciune:
¥ntorsåtura m-a smuls, fire¿te, din toate ale mele, ¿i-mi stingea, cine ¿tie
pentru câtå vreme, condi¡iile creatoare.
Luntrea lui Caron este înainte de toate documentul unei con¿tiin¡e
agresate de lipsa de sens a istoriei.
Biografiile celorlalte personaje sunt expuse sintetic, de obicei odatå cu
prima apari¡ie a personajului, printr-o digresiune care e un procedeu
romanesc tradi¡ional. Tuturor, evenimentele le-au modificat drumul firesc al
vie¡ii. Alexe Påcurariu, Båtrânul Loga, Simion Bardå, Marga Mure¿anu,
Leonte Påtra¿cu etc. Unele personaje nu au un rol epic stabilit, cum ar fi
Alina Stere sau Marius Borza. Rostul lor este de a ilustra convulsiile epocii,
care tind så anihileze individualitå¡ile. Personaje precum Lae Nicolae,
doctori¡a Malva Mogor, avocatul Gruia, chiar dacå nu reprezintå momente
semnificative în ordinea povestirii, dar sunt importante în constituirea
discursului. Ele sunt importante chiar prin biografiile lor.
Un nivel de suprafa¡å al lecturii urmåre¿te tocmai degradarea unor
biografii în contextul unei dezagregåri sociale accelerate, precum povestea
vie¡ii unui poet (dublatå de cea a geamånului såu întru duh, filozoful
Leonte Påtra¿cu- Mircea Zaciu). Ac¡iunea începe în primåvara anului 1944 ¿i
continuå pânå la începutul anilor '50. Artistul ¿i Gânditorul (naratorul-poet ¿i
Leonte) sunt foarte curând sco¿i din joc ¿i arunca¡i pe linie moartå,
ataca¡i pe nedrept, elimina¡i din via¡a publicå, pu¿i la index, cu opera ¿i
numele ocultate pentru noile genera¡ii. Martori ¿i victime ale haosului care îl
va înghi¡i în cele din urmå pe Leonte. El se considera un simplu
supravie¡uitor, o umbrå, un om cu destinul curmat încå înainte de a-¿i
curma singur, în mod brutal, destinul. Axente admirå gestul eroic al
geamånului såu, care preferase fapta, unei filozofii a faptei. Pentru poetul
învå¡at så se abstragå din realitate, incapabil înså så suporte injusti¡iile, dar
refuzând solu¡ia emigrårii sau a sinuciderii, problemele se complicå ¿i mai
mult. Scos din universitate, ajuns într-un orå¿el de provincie ca simplu
bibliotecar, el încercå adaptarea la un trai cenu¿iu, anonim, alternativ cu
refugiul în preistorie, în vis, în naturå, în eros. Firele narative urmåresc
aceastå strategie a Naratorului în lupta sa cu absurdul existen¡ial ¿i istoric.
De aici, delicate evocåri ale copilåriei, ale peisajelor de pe Mure¿, de la
Cåpâlna, stampe ale Bålgradului (Alba-Iulia), fastuoase descrieri ale
anotimpurilor care dau farmec acestei proze. Medita¡ia asupra câtorva
mituri esen¡iale face sim¡itå prezen¡a filozofului.
Dar coordonata personajului-narator, cea care predominå trama epicå
este dragostea. Experien¡a succesivå a bårbatului matur trece de la Octavia
la Ana Rare¿. ¥n amândouå, erosul e întruchiparea vitalitå¡ii, a principiului
salvårii ¿i supravie¡uirii. Poetul, incapabil så mai creeze, crezându-se
secåtuit, e prins în mrejele fascinantei, senzualei Octavia: Trebuie så te
bucuri de ace¿ti ani - îi spune ea. Octavia este calea dionisiacå, demonicå,
sfâr¿ind ea înså¿i, dupå o demonicå orgie, în expierea voluptå¡ilor prin
moarte. Naratorul simte neîmplinirea acestei iubiri påtima¿e, cåreia îi
lipsea de la început nota de aspira¡ie, sentimentul inaccesibilitå¡ii. Numai
o asemenea afec¡iune m-ar fi putut muta din existen¡a cotidianå în existen¡a
creatoare, crede naratorul. Astfel se îndreaptå el cåtre Ana Rare¿, în care
întrezårise, din chiar momentul când o cunoscuse, dar când aceasta era
prietena lui Leonte, simbolul inaccesibilitå¡ii. Spre deosebire de Octavia,
teluricå ¿i dezlån¡uitå, Ana este însu¿i misterul inefabil. De la tandre¡e la
împlinirea eroticå - într-o succesiune de scene bucolice - Ana rede¿teaptå nu
doar domnia soarelui de toamnå, dar ¿i energiile creatoare ale poetului. El
se simte redat rostului såu ziditor. Ana e poezia; poezia e Ana. Pagini
întregi celebreazå aceastå regåsire de sine, capabilå så înfrângå, prin
crea¡ie, nedreptatea, ostilitatea, mizeria, degradarea ¿i deriziunea. Eliberat
din robia påmânteascå (a realului degradat), poetul cântå, în schimb,
bucuros robia cereascå a eternului feminin, a crea¡iei, a identificårii cu
miturile esen¡iale. Existen¡a îi apare liberå de orice constrângeri, o aspira¡ie,
o ascensiune. Existå în roman douå ascensiuni simbolice cåtre culmea
Blidarului ¿i la cetå¡ile dacice de la Coste¿ti. Ascensiunea este în fapt o
coborâre în stråfundul geto-dacic, în mitul vindecåtor de prezent, a¿a
cum iubirea pentru Ana este o imersiune în adâncurile sinelui ¿i regåsirea
Poeziei. Leonte însu¿i cunoa¿te un triumf postum, prin textele unor eseuri pe
care Ana le-a salvat din dezastru.
Existå în Luntrea lui Caron douå scene aproape simetrice care introduc
dimensiunea simbolicå; este vorba despre refugiul din fa¡a armatei
eliberatoare de la începutul romanului ¿i de cålåtoria finalå la Grådi¿te, spre
adevåratele izvoare. Amândouå secven¡ele au loc pe un plai, un plan
înalt, deschis, pe coamå verde de munte, scurs molcom la vale (Spa¡iul
mioritic - L. Blaga). ¥n prima secven¡å oamenii se refugiazå din calea
nåvålitorilor, care sunt privi¡i ca o expresie a stepei ¿i a evului de mijloc, la
o stânå, în jurul unei vetre din vârful Blidarului. Intrarea în scenariul mitic se
face abia perceptibil, prin câteva detalii descriptive ¿i prin replici îndråzne¡e:
Probabil cå în altå via¡å, anterioarå - îi spune Axente Anei - ne-am întâlnit în
împrejuråri la fel. Gospodarul trebuie så fie acela¿i. Nu-¡i aminte¿ti? Uite
vatra. ªi flåcårile. Acelea¿i ca ¿i atunci. Drumul pânå la coama Blidarului
este ultima etapå dintr-un refugiu care cunoa¿te trepte succesive: mai întâi
de la Cluj la Sibiu, apoi de la Sibiu la Cåpâlna ¿i, în sfâr¿it, din ob¿tea satului
într-un loc aflat la un stadiu purificat al existen¡ei umane, la origini. Aceastå
regresiune apare ca o unicå modalitate de a înfrunta anomalia istoriei.
Un alt moment simbolic este episodul care relateazå via¡a brodnicilor de
pe Mure¿. Faptul cå pårintele Vasile e comparat cu miticul Caron nu ¡ine
doar de o similitudine exterioarå, ci închide într-un nucleu semnifica¡ii
råsfrânte atât asupra existen¡ei lui Axente, cât ¿i asupra transformårilor din
societatea româneascå. E vorba de trecerea dintr-o lume în alta, dintr-o
zodie a speran¡ei ¿i a omenescului într-una a dogmei ¿i a lipsei oricårui
orizont. Iar faptul cå trecerea e puså pe seama unui preot nu este
întâmplåtor, ci se înscrie în aceea¿i tendin¡å de a adânci sensul faptelor prin
relevarea rådåcinilor lor ascunse.
Finalul romanului devine cu atât mai relevant. Cålåtoria întreprinså de
Ana ¿i Axente la Grådi¿te închide în ea un sens major: este drumul spre
adevåratele izvoare.