Iarna

de Vasile Alecsandri

Crea¡ii pline de armonie, caracterizate prin împletirea

fermecåtoare a liricului cu epicul, a elementului popular cu cel cult,
Pastelurile lui Vasile Alecsandri definesc partea cea mai valoroaså
a poeziei sale. Volumul publicat în 1875 aduce în literatura românå o
poezie nouå, în care tehnica picturalå dominå.
Pastelul Iarna este caracteristic pentru arta peisagisticå a
poetului. Imaginea cople¿itoare a anotimpului hibernal ia na¿tere
treptat, într-o mi¿care a ochiului de la vertical (våzduh) la orizontal
(pe câmp, pe dealuri).
Din prima strofå, iarna este våzutå ca o fiin¡å maleficå:
cumplita iarnå. Epitetul antepus cumplita nu eviden¡iazå numai o
caracteristicå a fenomenului personificat, ci exprimå ¿i starea
sufleteascå predominantå a poetului prin intermediul tabloului care
ia, la un moment dat, aspecte apocaliptice, de înghe¡ universal. Se
observå tehnica acumulårii progresive în descriere. Viziunea este
cosmicå:
Din våzduh cumplita iarnå cerne norii de zåpadå,
Lungi troiene cålåtoare, adunate-n cer gråmadå;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Råspândind fiori de ghea¡å pe ai ¡årii umeri dalbi.
Prin imagini vizuale ¿i de mi¿care, poetul surprinde cåderea
lentå de sus în jos a zåpezii. Un rol important îl au verbele: cerne,
zbor, plutesc, råspândind ¿i elementele cromatice: norii de
zåpadå, roi de fluturi albi, umeri dalbi. Verbelor cu aspect
metaforic li se adaugå personificårile cumplita iarnå (incluzând ¿i
epitetul), troiene cålåtoare (epitet personificator), fulgii
råspândesc fiori de ghea¡å pe umerii dalbi (epitet cromatic) ai
¡årii, precum ¿i compara¡ia (tot cu efect cromatic) ca un roi de
fluturi albi. Laitmotivul poeziei este albul, cu valen¡e metaforice.
Tabloul din prima strofå pare o alegorie. Nestatornicul (iarna)
contrasteazå cu statornicul (¡ara), tabloul fiind plin de dinamism.
Strofa a doua completeazå imaginea cosmicå a anotimpului,
în care ninsoarea se mineralizeazå, dând senza¡ia unui
înghe¡ iminent:
Ziua ninge, noaptea ninge, diminea¡a ninge iarå!
Cu o zale argintie se îmbracå mândra ¡arå;
Puritatea strålucirilor albe creeazå impresia de fast hibernal.
Iarna nu mai e acum cumplitå, ci un izvor de podoabe. Efectele
enumera¡iilor ¿i repeti¡iilor, lexicul de provenien¡å popularå (zale),
repetarea obsedantå a culorii albe (argintie) dau versurilor o
bogå¡ie de sensuri noi. Versul Ziua ninge, noaptea ninge, diminea¡a
ninge iarå! este o repeti¡ie în enumera¡ie, care sugereazå cåderea
neîncetatå a ninsorii. Epitetul metaforic ¿i personificator mândra

1
este a¿ezat în inversiune, sugerând måre¡ia acestei priveli¿ti
hibernale cu care se împodobe¿te ¡ara.
Urmåtoarele douå versuri aduc o notå de optimism:
Soarele rotund ¿i palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinere¡e printre anii trecåtori.
Melancolia u¿oarå din compararea soarelui cu un vis de
tinere¡e nuan¡eazå starea sufleteascå pe care o aduce cu sine
iarna. De remarcat dublul epitet rotund ¿i palid ¿i epitetul
metaforic anii trecåtori. Apari¡ia soarelui este abia sugeratå: se
prevede printre nori. Imaginea este vizualå, percep¡ia mi¿cårii fiind
foarte u¿oarå.
Strofa a treia aduce decorului tu¿e noi, grave prin apari¡ia
straniului în naturå:
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depårtare,
Ca fantasme albe plopii în¿ira¡i se perd în zare.
Enumera¡ia prin care se sugereazå extensia tulburåtoare a
albului ¿i coordonårile prin juxtapunere la nivelul propozi¡iilor ¿i al
frazei dau senza¡ia unor acumulåri, intensificând notele dominante
ale tabloului ¿i starea sufleteascå a poetului. Apari¡ia plopilor este
anun¡atå printr-o compara¡ie: ca fantasme albe. Imaginea vizualå
care sugereazå nemårginirea - în¿ira¡i se perd în zare este
accentuatå ¿i mai mult în versurile urmåtoare:
ªi pe-ntinderea pustie, fårå urme, fårå drum,
Se våd satele perdute sub clåbuci albi de fum.
Celor douå epitete cromatice - fantasme albe ¿i clåbuci albi
li se adaugå alte douå, sugerând nemårginirea : întinderea pustie
¿i satele perdute.
Ultima strofå descrie un moment static, delimitat de
elementele dinamice anterioare prin conjunc¡ia adversativå dar
(ceea ce subliniazå raportul de complementaritate între cele douå
momente temporale):
Dar ninsoarea înceteazå, norii fug, doritul soare
Stråluce¿te ¿i dezmiardå oceanul de ninsoare.
Apari¡ia soarelui în final este o revenire la luminå, la optimism,
semn de triumf al vie¡ii într-un tablou descurajant. Revine armonia
între cer ¿i påmânt. Verbele ¿i epitetele sunt personificatoare : norii
fug, doritul soare, stråluce¿te ¿i dezmiardå. Intensitatea albå
este acum sugeratå printr-o hiperbolå : oceanul de ninsoare.
Bucuria poetului reiese din construc¡ia propozi¡iilor scurte,
juxtapuse.
Apari¡ia saniei care aduce clinchete de zurgålåi este un
element dinamic, o imagine auditivå optimistå : voios råsunå -
epitet adverbial cu rol personificator care, prin antepunere,
intensificå imaginea acusticå. Interjec¡ia iatå aduce imaginea sub
ochii cititorului ¿i amplificå caracterul impresionist, dând senza¡ia de
prezent continuu.

2
 Pastelurile lui Alecsandri sunt de facturå clasicå ¿i se
caracterizeazå prin armonie, simplitate, måsurå ¿i echilibru perfect
între fond ¿i formå.
Måsura versurilor: 16 silabe.
Ritmul: iambic.
Rima: împerecheatå.