Oaspeţii primăverii

de Vasile Alecsandri
În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,

La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată!

E cocostârcul tainic în lume călător,

Al primăverii dulce iubit prevestitor.

El vine, se înalţă, în cercuri line zboară

Şi, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;

Iar copilaşii veseli, cu peptul dezgolit,

Aleargă, sar în cale-i şi-i zic: “Bine-ai sosit!”

În aer ciocârlia, pe casă rândunele,

Pe crengile pădurii un roi de păsărele

Cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc

Şi pe deasupra bălţii nagâţii se-nvârtesc.

Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeaţă!

În lume-i veselie, amor, sperare, viaţă,

Şi cerul şi pământul preschimbă sărutări

Prin raze aurite şi vesele cântări!

Iarna
de Vasile Alecsandri
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

 Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;

Soarele rotund şi palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înşiraţi se pierd în zare,

Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele pierdute sub clăbuci albii de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Străluceşte şi dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie uşoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

Iarna

V. Alecsandri

Poezia “Iarna” face parte din ciclul “Pastelurilor” publicat in 1868.

Desi poetul Vasile Alecsandri, considerat creatorul pastelului, nu-i placea

iarna, majoritatea pastelurilor sale sunt inspirate din anotimpul alb: “Miezul
iernii”, “Sania”, “Gerul”, “Viscolul”.

Pastelul este creatia lirica in versuri in care poetul isi exprima in mod
direct sentimentele, gandurile si ideile prin intermediul unor tablouri din natura.

Aceasta poezie este o opera lirica deoarece: intalnim eul liric, mesajul
artistic este formulat in versuri cu masura de 15-16 silabe, cele patru catrene
avand un ritm trohaic si rima imperecheata. Spre deosebire de alte tablouri, in
acest pastel, Vasile Alecsandri propune o viziune panoramica a iernii, subliniind
atotputernicia ei.
 Tablourile sunt construite in asa fel incat sa respecte descrierea poetica.
Traiectoria privirii este de sus in jos in primele doua strofe accentuand
perspectiva cosmica, iar in ultimele doua catrene apare persepectiva plana.

Descrierea poetica vizeaza cateva figuri de stil ce contribuie la realizarea

imaginilor vizuale, auditive, dinamice si tactile.

Astfel in prima strofa se remarca sobrietatea peisajului zugravit in alb si

negru. Vazduhul devine coplesitor deoarece nu sugereaza infinitul ci cumplita
apasare. Aceasta tensiune este redata prin inversiunea “Din vazduh cumplita
iarna”. Sentimentele poetului fata de iarna sunt conturate prin epitetul
personificator “cumplita” care sintetizeaza asprimea iernii. Verbul “plutesc” din al
treilea vers impreuna cu verbul “zbor” surprind o plutire gratioasa, o imagine
placuta, dinamica. Comparatia, “ca un roi de fluturi albi” sugereaza abundenta si
viteza fulgilor de nea. In cel de-al patrulea vers apare o imagne tactila “ fiori de
gheata” provocata de raceala fulgilor de zapada. Epitetul “dalbi” simbolizeaza
cromatismul de un alb excesiv, consistenta, puritatea.

In versul al doilea din a doua strofa apare metafora “zale argintie” care
identifica tara printr-o imagine vizuala, argintul fiind un metal dur, dar nobil. In
aceasta strofa remarcam imaginea obsesiva a norilor care in prima strofa erau
negrii, plini de zapaa, dar acum sunt mai putin infricosatori. Versul patru este
construit pe o comparatie prin care termenul concret soarele este asemanat cu
un termen abstract “visul”, acesta sugerand tineretea care trece repede;
frumusetea vietii fiind ca o iluzie.

Remarcam astfel paralelismul intre planul uman si cel natural deoarece la

Vasile Alecsandri putem vorbi despre iarna ca o metafora a batranetii.

In inversiunea “lungi troiene calatoare” ce accentueaza cantitatea zapezii,

remarcam jocul artistic prin care poetul proiecteaza troienele pe cer.

Regionalismul fonetic “albii” face referire la albicios, clabucii avand

consistenta materiala, se identifica cu fumul ce pare incremenit. Dominanta
imaginilor vizuale o reprezinta repetitia epitetului cromatic “albii” cu variantele
semantice “clabucii albii” , “zale argintie”, “soarele palid” , “fantasme”.

Poetul se joaca alternand planul cosmic cu cel terestru, ajungand in prima

strofa sa aduca cerul pe pamant unind cele doua plane si anuland orice diferenta
dintre ele.

Un element surprinzator pentru imaginea poetica este ca in cadrul

imaginilor vizuale sunt folosite epitete auditive:”rasuna vazduhul”.
 Pastelul se sfarseste cu aceeasi imagine a vazduhului. Imaginea auditiva
“clinchete” aduce o nota de sarbatoare, ea fiind intarita prin verbul “rasuna” care
sugereaza ecoul si de epitetul “voios” ce sugereaza veselia.

Eul liric incearca sa sublinieze asprimea iernii care la sfarsit este

imblanzita de aparitia omului.