Propunător: Iordache Adina Loredana

Nr tel: 0749845318

Vasile Alecsandri
Iarna

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

Vasile Alecsandri este considerat „părintele pastelului” în literatura română, deoarece a

fost primul scriitor român care a abordat această specie literară.
Pastelul este o creație lirică în versuri, în care se prezintă un tablou din natură în strânsă
legătură cu sentimentele autorului. Termenul de pastel a fost împrumutat din pictură.
In diversitatea de teme abordate de Vasile Alecsandri, un loc aparte îl ocupă pastelurile,
specie literară al cărei creator si reprezentant de seamă este și în care cântă frumusețile
naturale în general și ale locurilor natale în special. Pastelurile lui pot fi grupate în patru
cicluri din punct de vedere tematic: al anotimpurilor(din acesta face parte si poezia Iarna), al
muncilor agricole, al Mirceștilor si un ciclu exotic. In lirica peisagistă a lui Vasile Alecsandri
sunt celebrate toate anotimpurile anului. Dintre acestea, cel mai mult îl impresionează iarna,
când viscolul, crivățul și ninsoarea devin expresii al forței cosmice dezlănțuite.
Pastelul Iarna a apărut în numărul 3 din aprilie 1868 al revistei “Convorbiri literare” și ca în
cazul oricărui pastel este o descriere în versuri a unui peisaj de dimensiuni impresionante
peste care s-a instalat (devenind stăpână) iarna.
Poetul zugrăvește o imagine de ansamblu a naturii copleșite de ravagiile iernii, peisajul fiind
însuflețit, în final, de apariția soarelui.
Titlul acestei poezii este simplu, necăutat si sugerează un tablou din natură în ansamblul
hibernal.
„Iarna” începe cu un element descriptiv aparținând planului îndepărtat (,,din văzduh”),
fixând coordonatele unui spațiu nemărginit prin indeterminare: „din văzduh”. „-n cer”, pe ai
tării umeri”. Personificarea iernii („cumplita iarnă”), ce va rămâne la acest stadiu primar,
potențează registrul imagistic predominant vizual într-un plan hiperbolic. Iarna, desfășurată
pe spații infinite, conferă forță misterioasă și măreție naturii. Doar doua imagini se abat de la
planul vizual: „fiori de gheață”, care sugerează o senzație tactilă și „clinchet de zurgălăi” ce
implică percepția auditivă (strofa finală).
Al doilea catren fixează dimensiunile temporale ale tabloului: „Ziua ninge, noaptea
ninge, dimineața ninge iară! Tripla apariție a verbului „ninge” (repetiție) creează sugestia
unei nelimitate continuități temporale. Astfel, spațiul și timpul dau dimensiunea unui
fenomen natural conferindu-i atributele vieții aflate în fața unui „ sfârșit de lume”
(G.Călinescu).
Dacă primele doua catrene situează descrierea într-un plan al înaltului, realizată imagistic
prin cuvinte circumscrise sferei semantice a cuvântului ,, cer” ( ,,văzduh”, ,,nori”, „zbor”,
„plutesc”,fluturi”, „soare”), în strofa a treia tabloul se întregește cu planul terestru prin detalii
aparținând cadrului apropiat al omului (,,plopii, „câmpul”, „dealurile”).
Cromatica peisajului hibernal impune o singură culoare: albul ,repetat obsesiv, în mod
direct: „Tot e alb pe câmp pe dealuri, împrejur, în depărtare”, dar și indirect prin forță de
sugestie a unor cuvinte (,,zăpadă”, „troiene”, ,,fulgi”), sau prin intermediul epitetului: „fluturi
albi”, „umeri dalbi”, „zare argintie”, „fantasme albe”.
Ca în orice pastel, și în poezia „Iarna” un rol deosebit îl au imaginile vizuale auditive
motorii. Primul tabloul se realizează cu ajutorul imaginilor vizuale, care fixează dimensiunile
spațiale ale tabloului: „din văzduh”, fulgii zbor, tot e alb, ziua ninge”
În tabloul al doilea (ultima strofă) se prezintă o zi de iarnă însorită de cer senin și
soare strălucitor, în care își face simțită prezența omul într-o sanie ușoară, însoțit de clinchete
vesele de zurgălăi. În opoziție cu primele trei catrene, atmosfera din ultimul catren se
înseninează, cadrul naturii apare proiectat brusc în plină lumină solară .Metafora ,,oceanul de
ninsoare” menține atmosfera din prima parte, în timp ce soarele, din nou personificat,
„strălucește și dizmiardă”. El este „doritul”. Acum atmosfera este cu totul alta, imaginea
devine feerică prin chiar prezența metaforei hipebolizante:,,oceanul de ninsoare”.
Prezența umană este sugerată printr-o metonimie introdusă în penultimul vers prin
interjecția predicativă ..iată” (reliefând printr-un element de stil oral prezența subtilă a unui
erou liric până acum camuflat cu discreție). Sugestiile onomatopeice din
construcția ,,clinchete de zurgălăi”, cu care se încheie pastelul, pun în lumină sentimentul
bucuriei de a trăi în mijlocul naturii imaculate. Modul principal de expunere este descrierea
cu ajutorul căreia poetul prezintă tabloul din natură și stările suflești.
O altă trăsătură specifică pastelului care se regăsește și în poezia ,,Iarna”, este aceea
că figurile de stil au un rol deosebit în prezentarea tabloului și a sentimentelor. Poetul
apelează la metafore precum ,,lungi troiene călătoare”, „zale argintie”, „oceanul de ninsoare”.
Metafora ,,troiene călătoare” se referă la norii aducători de zăpadă, și se bazează pe
asemănarea acestora cu troienele formate prin spulberarea zăpezii de vânt. Metafora ,,zale
argintie” se referă la partea de nea care acoperă pământul, protejând-ul împotriva înghețului,
așa cum zalele protejau corpul soldaților.
Comparația este o altă figură de stil folosită de poet pentru realizarea tabloului și sugerarea
stărilor sufletești. Fulgi care cad sunt asemănați cu niște fluturi albi: ,,Fulgi zbor, plutesc în
aer ca un roi de fluturi albi.
Comparația amplă: „soarele rotund și palid se prevede printre nori/Ca un vis de tinerețe
printre anii trecători/ ,,este dublă: „soarele”- „vis de tinerețe”, „nori”-,,anii trecători”). E de
remarcat caracterul filozofic al pastelului construit pe motivul ,,panta rhei” prin care se
imprimă pastelului o ușoară notă de tristețe, de melancolie
Epitetele ,,flori de gheața”, „zale argintie”, „întindere pustie, atribuie însușiri deosebite unor
elemente din natură, în timp ce epitetele personificatoare atribuie însușiri omenești
elementelor naturii ,,cumplita iarnă”, „voios răsună”. Epitetele cromatice ,,fluturi albi”,
„umeri dalbi”, „fantasme albe” sugerează culoarea predominantă a tabloului: alb.
Catrenele ei au versuri lungi, de 15-16 silabe, cu rimă împerecheată și ritm trohaic sunt croite
pe măsura mărețului spectacol hibernal ca într-un tablou de pe mioritice plaiuri.
După cum se observă din cele arătate anterior, prin caracterul ei descriptiv, prin
exprimarea directă a sentimentelor și prin realizarea unor impresionante imagini artistice,
poezia ,,Iarna” are toate notele definitorii ale unui pastel, ilustrând în mod strălucit această
specie literară. Lui i se alătură însă și alte pasteluri din creația Vasile Alecsandri, la fel de
realizate artistic, în care poetul își dezvăluie admirabila bogăție sufletească

Bibliografie:
Ion Popa, Marilena Popa, Literatura Română, Editura Niculescu.
Marica Bărbieru, Comentariu Literar, Editura Aramis, 2004.