Vasile Alecsandri (1821-1890) a fost poet, prozator si dramaturg (in ultimul domeniu avand calitatea de ctitor al dramaturgiei nationale).

Scrise dupa varsta de 40 de ani si publicate, in cea mai mare parte, in revista Convorbiri literare",Pastelurile" au fost considerate, inca de la aparitie, cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturii romane indeobste" (Titu Maiorescu Apartenenta acestui text la genul liric poate fi motivata prin faptul ca poetul isi exprima (cu o anume discretie) propriile sentimente: spaima in fata anotimpului alb, impresia uni formizarii timpului, sentimentul disparitiei spatiului cunoscut, bucuria revederii soarelui. Aceasta ar fi prima trasatura a pastelului. Ca si alte creatii similare ale lui Alecsandri, pastelul Iarna" este alcatuit din doua parti: o descriere a unui spatiu vast, in care ninsoarea acopera totul (primele trei strofe); inseninarea tabloului si aparitia, in final, a elementului insufletit (ultima strofa). Descrierea naturii ofera imaginea unor spatii nesfarsite, apartinand atat planului cosmic, cat si planului terestru. Universul operei: In prima strofa (ambele planuri), poetul inregistreaza semnele iernii care vine din imensitatea inaltimilor ceresti, parca de pretutindeni; aici, forma nearticulata a substantivuluivazduh " largeste limitele vizuale ale cadrului, care tind parca spre infinit. Inversiunea sintactica din primul vers (cumplita iarna") face din acest anotimp o expresie a puterii cosmice nestapanite. Vazuti prin transfigurare, norii (lungi, grei si reci) par a fi troiene calatoare" mutate de pe pamant, in cer, ca intr-un tablou apocaliptic. Zborul neostoit al fulgilor de zapada (comparati cu un roi de fluturi albi") trezeste teama frigului cosmic (metafora fiori de gheata"); devenita parca, personaj mitologic, Tara este terorizata de iarna. Se cuvine sa staruim asupra epitetului personificator umeri dalbi"; intalnit in colinde (florile dalbe"), acesta impodobeste tara cu nimbul sfinteniei si cu acela al vechimii. In strofa a Ii-a, ninsoarea continua uniformizeaza timpul, desfiintand hotarele dintre zi si noapte (repetitia din primul vers, enumeratia ziua...", noaptea...", dimineata"). Devenita, din nou, personaj mitologic, Tara se imbraca intr-o zale argintie", ca in vechile timpuri de lupta. In planul cosmic, soarele (caracterizat prin epitetul ornant rotund" si prin epitetul personificator palid"), devine o aparitie fugara printre norii de zapada. Peisajul este spiritualizat, soarele iernii fiind comparat cu un vis de tinerete" pierdut in lunecarea anilor. Strofa a Hl-a are drept dominanta invazia albului ( Tot e alb pe camp, pe dealuri, impregiur, in departare"), pe spatii tot mai intinse, pana la marginea zarii. Ca si in alte pasteluri, tabloul tinde spre fabulos ( Ca fa-tasme albe plopii insirati se perd in zare"), este vast si pustiu. In fata acestui spatiu lipsit parca de viata (fara urme, fara drum"), poetul are senzatia golului, ca si cand s-ar fi intors in prelume (epitetul intinderea pustie", metafora oceanul de ninsoare"). Privite de departe, satele se pierd" si ele in imensitatea alba, ca intr-un tablou aflat la limita dintre realitate si vis. Dintre mijloacele artistice folosite in aceasta strofa pot fi mentionate: enumeratia pe camp, pe dealuri, impregiur, in departare", epitetul alb" (fantasme albe". clabuci albii"). tabloul fiind dominat de imaginea vizuala Tot e alb". Strofa a IV-a aduce o modificare a peisajului, prin incetarea ninsorii si disparitia, de pe cer, a norilor. Soarele (prezentat prin epitetul in inversiune .. doritul soare") pare a fi, si el, un personaj mitologic, iesit invingator in lupta cu Iarna. Personificat, el mangaie imensitatea alba, revarsand asupra ei sclipiri de diamant. In ultimele doua versuri apare si elementul insufletit: este o sanie usoara care trece peste vai" (imagine motorie) si care umple vazduhul de clinchetul zurgalailor. Din cele spuse la acest punct se desprinde o a doua trasatura a pastelului: este o poezie descriptiva, in sensul ca autorul descrie un colt de natura. Sentimentele poetului (spaima, nostalgia tineretii, iubirea de tara, singuratatea, frigul, teroarea) sunt exprimate cu discretie, prin mijlocirea peisajului descris. In final, apar bucuria si dragostea de viata, strans legate de aparitia, pe cer, a soarelui: inIarna, imaginatia e o vreme ingrozita de putinta unei ninsori totale, de sfarsit de lume, pana ce zurgalaul spulbera sinistrul vis" (G. Calinescu). Poetul are o atitudine contemplativa, fara a interveni in peisaj, ca si cand s-ar afla intr-un spatiu protector, in conacul sau (de unde priveste iarna). Titlul este un substantiv comun, articulat, la numarul singular. Acest titlu este chiar numele anotimpului descris, pe care poetul il priveste cu o anume infricosare, dar si cu admiratie. Pastelul este o specie a liricii peisagiste. in versuri. in care este descris un tablou din natura, prin intermediul caruia autorul isi exprima anumite stari afective.