Poezia ,,Viscolul de Vasile Alecsandri,este un pastel,poetul exprimandu-si in mod direct

gandurile,emotiile si surpriderea unui tablou de natura

Poezia se structureaza pe patru strofe a cate patru versuri. Fiecare strofa este o parte
componenta a tabloului de natura.
Prima strofa pune in valoare puterea viscolului,numite ,,crivatul de miazanoaptecare are
puterea de a ridica zapada de pe intunsul tarii(deal,campie ,,pana in inaltul cerului)Imaginea
vizuala este creara printr-o extragere.
Zapada rascolita se aseaza in troiene lungi comparate cu nisipurile din pustiul African.
Sentimentele care se desarind dupa lectura aceastor versuri sunt de emotie,teama,neliniste.
Predomninanta este imaginea vizuala-cromatica a zapezii,dar infioara imaginea auditiva
sugerata de suierul viscolului care ,,vajaie prin vijelie.
Strofa a doua sugereaza agitatia pe care o produce viscolul in lumea animala (lupi,turma,corbi) si
lumea vegetala (rachitile).
Atmosfera care se desarinde din aceste versuri este aceea de agitatie , nesiguranta ,neputinta ,
in fata tariilor naturii , toate acestea fiind sugerate de verbele ,,alergand, urland, tremurand,
indoindu-se si lovindu-se de pamant, caderea lor sugernad neputinta.
Cromatica tabloului este alb-negru data de lupii suri, corbii, rachitile.
Strofa a treia atrage prin vacarmul miilor de glasuri inspaimantate. Intreg pamantul sugerat de
enumeratia codrii, dealuri, sate, da glas prin ,,zbierat, raget, tipat, vaiet-enumeratie care
motiveaza spaima, teama si nelinistea miilor de vietuitoare expuse pricolului mortii.
Caderea notpii si urletul lupilor intregesc tabloul dezolant al iernii.
Ultima strofa adduce linistea, sigruanta si caldura unei case primitoare, asa incat calatorul
ratacit intr-un asemenea moment sa se poata declara pe deplin fericit.
Idea poetica este ca in ciuda oricaror intemperii ale naturii, speranta omului nu moare niciodata,
acesta luminand etern omul ratacitor prin timpuri si vremi.
------------

Textul apartine genului liric. Foloseste genul subiectivitatii al lumii interioare si isi exprima sentimentele. Prin
limbajul artistic folosit,acest gen este prezent in totalitate, nemijlocit in text. Specia literara in care se
incadreaza este pastelul, o descrire literara in versuri in care se prezinta un tablou de natura, un peisaj, cu
ajutorul caruia poezia sugereaza trairile poetului.
Compozitional, pastelul se compune din patru catrene in care poetul surprinde stihia hibernala numita "crivat",
in care isi face aparitia dinspre "meaza noapte", "ca un balaur cu carnea zbarlita in vartejuri albe", spulberand
zapada pana in "ceruri".
In prima strofa imaginile vizuale sunt rare si monocromatice, un loc important ocupandu-l cele intens
auditive,indeosebi onomatopeele, realizate pr
in repetitie: "vajaie ca vijelia". Este un procedeu clasic, in lirica pastilista a autorului, cum clasic este si
procedeul enumerarii unor complemente circumstantiale de loc, prin care se unifica spatiul orizontal cu cel
vertical intr-o singura dimensiune-cea a zapezii nesfarsite. Celebra hiperbola a "oceanului de ninsoare" din
pastelul "Iarna", apare aici in varianta "valurilor albe", care se succed intr-un iures ametitor, formand un lung
troian pana la nori. Comparatia din finalulstrofei intai este original. Printr-un dublu epitet (cromatic si caloric),
poetul identifica o subtila asemanare intr-o opozitie aparent totala: troienele miscatoare sun aidoma nisipurilor
dese risipite in "pustiul african".
Strofa a doua sparge imaginea statica, viata facandu-si simtita prezenta. Lumea vie icepe lupta cu viscolul: lupii
suri, formand pete inchise si miscatoare pe albul imaculat; urletele lor infioara "turmele" care tremura
adulmecand primejdia; corbii isi precipita zborul "luati de vant"; iar rachitele se apleaca lovindu-si crengile
rupte de pamantul inghetat.
Strofa a treia prezinta imaginea vietatilor care raspund crivatului ucigator intr-un cos de glasuri a caror

disperare este exprimata cu substantive onomatopeice: "zbierat", "raget", ""tipat, "nechez rasunator".
O noua enumeratie de complemente circumstantiale de loc (dinspre codri, de pe dealuri, de prin sate) da
impresia ca viscolul s-a ridicat la cer si bantuie intr-un cosmos la fel de inspaimantat ca si Pamantul. Senzatia
de lume desmarginita este creata de o locutiune adverbiala folosita original de catre poet: "si-n departe se aude".

Iarna nu mai are nici durata, nici localizare bine precizata, eternizandu-si efectele distructive. Ideea este
sugerata prin folosirea tuturor verbelor la timpul prezent, timpul etern. Aglomerarile verbale, propozitii scurte,
onomatopeele si interjectia, exclamatiile retorice asigura ritmul sincopat al versurilor,Interjectia "Vai!" exprima
compasiunea poetului fata de "cal si calaretul" aurprinsi pe drum de iuresul ielelor vantoase: "Noaptea cade,
lupii urla Vai de cal si calator".
Ultima strofa are ideatia specifica pastelurilor lui Vasile Alecsandri. Prezenta tonifianta a omului infrunta
cataclismul natural, daca se bucura de sprijinul semenilor lui, intr-un gest de solidaritate fireasca: drumetul
ratacind prin nameti aude plin de speranta latratul unui caine, semn benefic al apropierii sale de o asezare
omeneasca. El observa "fericit" imaginea unei "casute dragalase"-descrisa ca in basme-in forme diminutivale,
cu ferestrele stralucitoare, in poarta careia il intampina "dulcea ospetie" cu zambetul pe buze.
Poezia este formata din patru catrene, versul este amplu, de 16-17 silabe, ritmul este trohaic, iar rima
imperecheata.
Pastelul "Viscolul" creaza o impresie profunda in sufletul cititorului. Prin aceasta poezie sunt transmise
sentimentele si trairile poetice. Cu ajutorul verbelor la prezentul etern se vede cum iarna vine cu viscolul in
urma sa; animalele sunt speriate nu numai de inghet dar si de lupii ce ies in cautarea hranii. Pe parcursul poeziei
natura statica devine frematata, prin acest procedeu pamantul cu cerul se unesc formand un singur univers:
iarna. Ea nu mai are durata si nici o locatie exacta; prin acest fapt scriitorul subliinind efectele sale care in scurt
timp devin eterne.

------

Vasile Alecsandri (1818-1890) este creatorul pastelului romnesc, nu numai ca specie a genului liric, ci i ca
termen literar, deoarece acest cuvnt este propriu artelor plastice. Numai n literatura romn pastelul
denumete poezia care contureaz un tablou din natur, peisaje sau momente ale unui anotimp, termenul
cptnd identitate literar prin titlul pus de Alecsandri acestui ciclu de creaii lirice, aprut n revista
Convorbiri literare n anii 1868-1869.

Vasile Alecsandri se situeaz n fruntea poeilor paoptiti, pastelurile sale constituind primul moment de
strlucire a poeziei romne nainte de Mihai Eminescu. Titu Maiorescu a considerat c aceste creaii lirice sunt
nsufleite de o simire aa de curat i de puternic a naturei i sunt scrise ntr-o limb aa de frumoas,
nct l situeaz pe Vasile Alecsandri n fruntea generaiei sale: Cap al poeziei noastre literare n generaia
trecut.

n studiul Direcia nou n poezia i proza romn (1872), criticul afirma c Pastelurile constituie cea mai
mare podoab a poeziei lui Alecsandri, o podoab a literaturii romne ndeobte. Dei Alecsandri a detestat
anotimpul friguros, cele mai multe pasteluri descriu cumplita iarn, creia i construiete un tablou mre, un

adevrat spectacol prin manifestrile stihiilor specifice acesteia. Pastelul Viscolul este integrat ediiei de Opere
complete. Poezii din 1875 i, aa cum ilustreaz titlul, contureaz manifestarea nfricotoare a unui fenomen de
natur dezlnuit cu furie i for nestpnit, o adevrat stihie hibernal.

Structur, semnificaii, limbaj artistic

Poezia este tipic prin construcia clasic din patru catrene organizate pe enumerarea determinantelor verbale
sub forma complementelor circumstaniale de loc, care mbin spaiul terestru ai cel cosmic ntr-o singur
unitate a dimensiunii. n acest pastel se manifest cu predilecie lirismul obiectiv, deoarece eul liric nu se
implic direct n natura dezlnuit, ci exprim, ca un spectator din afar, strile, sentimentele i atitudinile
omului n general: Viscolul frmnt lumea! [...] // Zbert, rget, ipet, vaiet, mii de glasuri spimntate / Se
ridic de prin codri, de pe dealuri, de prin sate. Incipitul este relevat de o aliteraie care definete, n limbaj
conotativ, viscolul: Crivul din meaznoapte vjie prin vijelie

Strofa nti ncepe cu denumirea stihiei hibernale, Crivul din meaznoapte, care nfricoeaz prin
manifestarea sa amenintoare ntreaga fire, idee exprimat printr-o aliteraie onomatopeic, vjie prin
vijelie, ce constituie i singura imagine auditiv din aceast strofa. Urmtoarele versuri sunt dominate de
imagini vizuale i motorii, prin care poetul sugereaz fora cumplit cu care s-a dezlnuit viscolul asupra
ntregii naturi, astfel nct planul cosmic se ntreptrunde cu planul terestru, formnd o singur i unic unitate
spaial.

Ca mijloace morfosintactice, imaginarul poetic apeleaz la complemente circumstaniale de loc ce determin

verbele sugestive pentru acest fenomen al naturii: Spulbernd zpada-n ceruri de pe deal, de pe cmpie.
Metafora hiperbolizant Valuri albe sugereaz tria cu care sufl crivul, care aeaz zpada ntr-un lung
troian, pe care poetul l aseamn, printr-o comparaie, cu nisipurile dese din pustiul african. Aceast
imagine stilistic - Valuri albe trec n zare, se aaz-n lung troian / Ca nisipurile dese din putiul african- este
un dublu oximoron, unul cromatic - albul zpezii troienite i culoarea tern a nisipului - i altul caloric - gerul
iernii i cldura deerturilor africane. Stihia care provoac ambele manifestri ale naturii este vntul puternic,
cu efect dezastruos asupra firii ncremenite sub viscolul devastator i asupra deertului, pustiindu-l.

Strofa a doua identific nc din primul vers fenomenul dezlnuit peste ntreaga fire, Viscolul frmnt
lumea!.... Singurele fiine care se ncumet s nfrunte urgia hibernal sunt lupii suri, care alearg i url
nspimntai prin potopul de zpad. ntreaga natur este ngrozit de stihia cumplit, psrile sunt luate de
curentul crivului, corbii zbor vrtej, rpii de vnt, iar plantele se-ndoaie lovindu-se de pmnt. Strofa
este dominat de o stare luntric de nfiorare, provocat att prin personificarea hiperbolic Viscolul frmnt
lumea, ct i prin imagini motorii, Lupii suri ies dup prad, / Alergnd, Turmele tremur; corbii zbor
vrtej, rchiile se-ndoaie i imaginea auditiv nspimnttoare, urlnd.

Strofa a treia ncepe nfricotor printr-o enumeraie de substantive onomatopeice - Zbert, rget, ipet, vaiet,
mii de glasuri spimntate i de circumstaniale de loc - de prin codri, de pe dealuri, de prin sate, care
creeaz o atmosfer terifiant, viscolul nfricond toat suflarea. Dinamismul vntului devastator este construit
prin ritmul sincopat al versurilor, prin propoziii scurte, ca nite rafale, Noaptea cade, lupii url..., iar senzaia
c natura i-a pierdut contururile, c a devenit o nemrginire, este redat printr-o locuiune adverbial original
i inedit: i-n departe se aude un nechez rsuntor.... Strofa se termin cu o interjecie, vai, care sugereaz

compasiunea nfiorat a poetului pentru oricare cal i cltor surprini de uraganul alb, care are efectul ielelor,
al cror dans este un vrtej nnebunitor.

Ultima strof ilustreaz ideea specific finalurilor din pastelurile lui Alecsandri, aceea c omul poate nfrunta
stihiile naturii dezlnuite numai cu ajutorul semenilor lui, singura posibilitate de supravieuire fiind
solidaritatea uman. Cltorul rtcit noaptea n viscolire este fericit atunci cnd aude ltratul cinilor i
zrete cu uimire o cas cu ferestrele lucind, unde este primit cu bucurie de gazdele dornice de a oferi
dulcea ospeie celor care au nevoie de adpost. De remarcat n aceast strofa sunt diminutivele cu valoare
afectiv, csu drgla, pentru a ilustra o trstur recunoscut a romnului, ospeia.

Prozodia

Versurile lungi, de 15-16 silabe ca n toate pastelurile, ritmul trohaic i rima mperecheat creeaz un tablou
pictural n care predomin micarea terifiant i emoia profund provocate de dezlnuirea devastatoare a
viscolului.

Prin Pasteluri, Vasile Alecsandri a atins gradul cel mai nalt de art, aceste creaii lirice unice constituind
culmea talentului su (George Vrnav-Liteanu - primul critic care a studiat creaia poetului).