Ce te legeni...

de Mihai Eminescu
1. Date despre autor:
Mihai Eminescu, cel mai mare poet „pe care l-a ivit şi-l va ivi, vreodată, poate, pământul românesc” (George Călinescu), a creat o
poezie nemuritoare prin evocarea naturii, definită prin îmbinarea elementelor terestre( pădurea, izvorul, lacul) cu cele cosmice (luna,stele).
2.Text literar / operă literară - acest text este literar deoarece:
- autorul, Mihai Eminescu, se face cunoscut cititorilor prin originalitate şi stilul său metaforic de a scrie,
- folosește o gamă variată de figuri de stil (repetiția: ”ce te legeni”),
- îmbină realitatea (”trec în stoluri rândunele”) cu ficțiunea (”Ducând gândurile mele/ Şi norocul meu cu ele”),
- în scopul artistic de a impresiona cititorii, transmiţând o emoţie estetică.(efectul de catharsis)
3. Literatura cultă - textul aparține literaturii culte, deoarece:
- autorul este o personalitate culturală a secolului al XIX-lea,
- are un stil propriu de a scrie,
- operele sunt tipărite în volume și transmise până astăzi, pe cale scrisă.
4. Vocabular- termeni populari (pronunțate greșit față de forma literară, corectă) aripe, ici,
- câmpul lexical al elementelor naturii: codrule, ploaie, vânt, pământ, păsările, rămurele,rândunele etc
5. Tema Poezia face parte din tema de inspirație folclorica a liricii eminesciene si ilustrează imaginea si sentimentele codrului aflat la
sfârșitul anotimpului toamna, care așteaptă cu tristețe apropiata iarna, simbolizând astfel starea de melancolie a poetului pentru scurgerea
ireversibila a timpului ( ilustrata prin succesiunea anotimpurilor, toamna-iarna, care lasă codrul fără frunze, fără păsări, fără viată).
6. Procedee artistice: a. Figuri de stil: antiteza:
- enumerația: „mă lasă pustiit, vestejit şi amorţit”
- repetiție: ”pe rând pe rând”
- epitet substantival : ”cu doru-mi singurel” (ce fel de ?/ substantiv + adjective)
- comparație: ”se duc ca clipele”
- personificare: ”-Ce te legeni, codrule... – De ce nu m-aş legăna/ Dacă trece vremea mea” (dialogul dintre poet şi codru)
- antiteză: ”ziua scade, noaptea creşte”( două idei opuse: yiua şi noaptea)
b. Imagini artistice: - vizuale: : ”ramuri de arin”
- vizuale: “păsările trec/ Peste vârf de rămurele” -olfactive: ”frunzişul mi-l răreşte”
- auditive: ”cântăreţii mi-i alungă”; - dinamice: ”trec în stoluri rândunele”
c. Elemente de versificație: rima: împerecheată,, măsura: 7 silabe
7. Genul literar: textul aparţine genului liric:
- sentimente sunt transmise direct: ”mă lasă pustiit/ Vestejit şi amorţit/ Şi cu doru-mi singurel”; nu se poate povesti,
- este prezent eul liric (pronume la persoana I): ”De ce nu m-aş legăna”/ vocea eului liric descrie natura cu ajutorul figurilor de stil;
- moduri de expunere: a. descrierea unui peisaj de natură : ” Bate vântul frunza-n dungă”
b. monolog: ”Ce te legeni codrule,/ Fără ploaie, fără vânt/ Cu crengile la pământ?”
Poezia "Ce te legeni" este o creație lirica, întrucât Eminescu isi exprimă in mod direct sentimentele de afecţiune pentru natură,
starea de melancolie provocată de scurgerea ireversibilă a timpului, principalul mod de expunere fiind descrierea.
8. Interpretarea textului este concepută ca un dialog intre scriitor şi natură, codrul fiind personificat pentru a transpune părerea eului
liric despre schimbările din natură petrecute în anotimpul toamna.
I.În prima secvenţă lirică, vocea poetică îşi exprimă îngrijorarea pentru tristeţea codrului, care se leagănă - aparent - fără un motiv evident:
„Fără ploaie, fără vânt”. Sentimentul de apropiere sufletească, de prietenie îl determină pe poet să observe amărăciunea, deprimarea
codrului, ilustrate printr-o imagine vizuală: „Cu crengile la pământ?”. Codrul este personificat, deoarece poetul îi atribuie sentimente şi stări
omeneşti.
II. Secvenţa a doua este alcătuită din răspunsul codrului, care este umanizat, deoarece poartă un dialog cu poetul, explicându-i motivele
din cauza cărora este trist şi deprimat. Scurgerea ireversibilă (într-un singur sens, fără întoarcere) a timpului este ilustrată prin
succesiunea anotimpurilor toamnă-iarnă.
Efectul pe care îl are trecerea timpului asupra codrului este dureros, deoarece „îi răreşte frunzişul, îi alungă păsările cântătoare.
Elementele vieţii care se degradează treptat, odată cu trecerea timpului, sunt relatate printr-o gradaţie, care porneşte cu exclamaţia
explicită a codrului, exprimându-i starea sufletească de o tristeţe sfâşietoare - „De ce nu m-aş legăna, / Dacă trece vremea mea!”, cauzată
de efemeritatea vieţii.
Anotimpul prezentului este toamna, iar apropierea iernii este prevestită prin câteva semne specifice: „Ziua scade, noaptea creşte”; „Bate
vântul frunza-n dungă”; „Bate vântul dintr-o parte - / Iarna-i ici, vara-i departe.” Repetiţia din versurile citate exprimă disperarea şi
deznădejdea codrului din cauza anotimpului friguros şi pustiitor, ce se apropie implacabil (neîndurător).
Starea de melancolie a codrului, care tânjeşte după vară, este cauzată şi de plecarea păsărilor care îl încântau cu ciripitul lor: „Cântăreţii
mi-i alungă / [...] Dacă păsările trec!”. Rândunelele pleacă în „stoluri”, imaginea vizuală fiind amplificată de versul „Zarea lumii-ntunecând”,
care creează o atmosferă generală de tristeţe, de amărăciune profundă de care este cuprinsă întreaga natură.
III. În finalul poeziei creşte în intensitate durerea codrului, care, personificat, este conştient de trecerea timpului, de faptul că viaţa se
scurge ireversibil. Ideea reiese din repetiţia verbelor „trec”, „se duc” şi din comparaţia „se duc ca clipele”. Păsările călătoare şi clipele
ilustrează concepţia că timpul trece prea repede, că viaţa este efemeră.
Codrul rămâne singur, părăsit de toate fiinţele dragi, idee exprimată prin epitetul triplu „pustiit, vestejit şi amorţit”. El este umanizat prin
sentimentul de dor, care este singura speranţă pentru revigorare, pentru refacerea în vara viitoare: „Şi mă lasă pustiit / Vestejit şi amorţit /
Şi cu doru-mi singurel, / De mă-ngân numai cu el!”. ................................................................................................................
9. Specia literară: Pastelul este specia literară a genului liric care descrie natura cu ajutorul imaginilor cromatice.(culorile
toamnei:frunzişul-verde, rămurele- maro, zarea-albastră, stoluri- gri)
10. Titlul este sugestiv şi e realizat printr-o întrebare retorică (fără răspuns), pe care poetul o adresează cu nostalgie codrului.
Tristețea codrului este ilustrata de punctele de suspensie care îndeamnă la meditație, la gândire profunda privind timpul trecător.