Tema 25.

05
Poezia „Iubire”, scrisă de Lucian Blaga, este o opera lirica ce prezintă
viziunea creatorului despre lume, atribuind geneza idividului sentimentului
omonim cu titlul.
Astfel, textul susține ideea conform careia iubirea servește drept sursă
generatoare de viața, dar și ca formă de cunoaștere. Motivele literare ce reies și
validează tema anticipată a poeziei sunt: timpul, soarele, moartea și luna,
elemente reprezentative misterelor universale. Elementele astrale se pun în
antiteză, întrucat soarele servește drept o imagine vizuală, simbolizând căldura,
speranța, vitalitatea, iar luna simbolizează raținea suprimata de pasiune.
Utilizarea pronumelor și verbelor la peroana a doua au scopul de a generaliza
opinia eului, transformând opera într-un manifest literar adresat cititorului. Titlul
este explicit și se regăsește în incipitul ficărei strofe, oferind simetrie texului.
Acesta actualizează noținea deragostei în imaginarul blagian, conform căreia
iubirea este temelia universului și răspunsul absolut.
Totodată, poezia este un reprezentant cheie al simbolismului, cu elemente
specifice precum „icoana„ , „umbra” și „furtuna”. În secvența „Iubeşti - când
întreaga făptură,/cu schimbul, odihnă, furtună/îţi este-n aceeaşi măsură” se poate
sublinia contrastul dintre utilizarea cuvintelor odihnă și furtuna, atestând stările
de bază umane, dar și condiția individului măcinat de căutarea fericirii. Prin
intermediul metaforei “te-avânti sã culegi printre umbre bălaiul surîs al comorii”
se evidențiază accesarea cunoașterii luciferice, umbra fiind sinonimul simbolic
al întunericului. Sugerează imperfecținuea, greșala și lipsa de lumină, instanțe ce
subminează fericirea, în favoarea jertfei și a suferinței. Termenul de icoana, din
structura „Iubeşti - când suavă icoana” stabilește sacraliatatea și puritatea
sentimentului, consolidând poziția iubirii drept nucleu al universului.
În concluzie, poezia „Iubire” redefinește conceptul dragostei în liricul
blagian, metamorfozând simțirea în diverse ipostaze.