Groza Vladislava

Comentariu la poezia “Rondelul meu”, de Alexandru

Macedonski

Cînd am fost ură am fost mare,

Dar, astăzi, cu desăvîrşire

Sunt mare, căci mă simt iubire,

Sunt mare, căci mă simt uitare.

Eşti mare cînd n-ai îndurare,

Dar te ridici mai sus de fire

Cînd ţi-este inima iubire,

Cînd ţi-este sufletul iertare.

Ştiu: toate sînt o-ndurerare,

Prin viaţă trecem în neştire,

Dar mîngîierea e-n iubire,

De-ar fi restriştea cît de mare,

Şi înălţarea e-n iertare.

 Alexandru Macedonski este un poet în a cărui opera se simte
profund urma Romantismului, poetul fiind un adept al poeziei noi, ivită
într-o expresie modernă. Macedonski pledează pntru inefabiul poeziei,
atât în forma, cât şi în structura ei.

Una dintre cele mai renumite şi mai frumoase opere ale poetului este
“Rondelul meu”, în care poetul meditează asupra măreţiei
sentimentelor şi importanţa acestora pentru înălţarea sufletului.

În prima strofă, poetul se compară pe el, cel din trecut ( „Cînd am fost
ură am fost mare” ),cu cel care este astăzi(„ Dar, astăzi”), şi îşi dă
seama că valorile pe care le preţuia cândva ( „ură „) şi-au pierdut din
stălucire pe fonul adevăratelor comori sufleteşti pe care le-a descoperit
Eul liric pe parcursul vieţii ( „Sunt mare, căci mă simt iubire,/ Sunt mare,
căci mă simt uitare”).

Motivul dragostei din aceastră strofă, întâlnit în versul al treilea, are

rolul de a scoate în evidenţă lucrul pe care trebuie să se axeze o
persoană în existenţa sa. Poetul se admiră pe el însuşi, deoarece cândva
a fost ură, însă astăzi a ajuns să fie iubire. Calea de la ură la iubire este
foarte complicată, dar cine a reuşit să o parcurgă poate deveni cu
adevărat măreţ.

Motivul uitării din versul al patrulea are rolul de a ne îndruma să nu

ne umplem memoria şi sufletul cu amintiri urâte, deoarece acestea ne
trag la pământ. Se va putea înălţa doar cel care îşi va goli sufletul şi
gândul de relele trecutului, de trădări şi minciuni, şi va primi viaţa cu
toate darurile ei, axându-se pe frumuseţea acesteia. Eul liric ne
îndeamnă să uităm, pentru a putea să devenim mari şi să avem loc în
suflet pentru lucrurile cu adevărat importante.

În strofa a doua, Eul liric recunoaşte că şi persoanele care nu au

îndurare sau au alte vicii pot să devină mari ( „Eşti mare cînd n-ai
îndurare”), dar, cu toate astea, măreţia neîndurări nu se compară cu
cea pe care ţi-o poate oferi iubirea şi iertarea, deoarece neîndurarea te
face mare, însă iubirea, iertarea şi toate valorile frumoase şi luminoase
ale sufletului te pot înălţa mai sus decât ai fi visat vriodată ( „Dar te
ridici mai sus de fire”).

Inima, ca motiv al acestei strofe, întâlnit în ultimele două versuri, are

rolul de lăcaş a sentimentelor frumoase. Anume ea dă naştere iubirii şi
iertării, pe când neîndurarea este născută de propriile noastre gânduri,
de neputinţa de a uita şi de a te ridica mai sus de fire. Inima este centrul
vieţii, ceea ce dovedeşte că şi iubirea, şi iertarea, sunt la fel de necesare
existenţei omului.

Motivul iertării din ultimul vers al strofei are menirea de a ne dovedi

că o inimă care este capabilă să ierte va reuşi să se înalţe. Acest motiv
este strâns împletit cu motivul uitării din prima strofă, acestea venind
împreună şi fiind imposibil de despărţit. Odată ce ai reuşit să le ajungi
pe ambele, inima ţi se va umple de iubire, şi atunci vei deveni cu
adevărat un om mare.

Strofa a treia a poeziei începe cu o meditaţie asupra greutăţilor vieţii,

a încercărilor pe care trebuie să le trecem cu succes pentru a descoperi
partea frumoasă a acesteia ( „Ştiu: toate sînt o-ndurerare,/ Prin viaţă
trecem în neştire”). Totuşi, în următorul vers, Eul liric ne oferă soluţia
foart simplă a parcurgerii şi îndurării tuturor greutăţilor (“Dar
mîngîierea e-n iubire”). În acestă strofă, Eul liric ne îndrumă să mergem
pe calea iubirii, care este la fel de complicată ca şi viaţa, dar îşi are
frumuseţile sale, care, odată descoperite, te vor ajuta să uiţi de
greutăţile pe care a fost nevoie să le înduri.

În ultimul vers al poeziei întâlnim din nou motivul iertării împletit cu

cel al înălţării sufletului(“ Şi înălţarea e-n iertare”). De vreme ce
înălţarea face ca sufletul nostru să fie uşor şi să se ridice spre ceruri, nu
să fie reţinut de păcatele pământului, Eul liric ne comunică că nu va
exista înălţare fără iertare.
 Prin acest rondel, Macedonski ne învaţă cum să ne eliberăm sufletul
de lucrurile întunecate şi care ne pot întuneca sufletul şi întrega viaţă,
ne învaţă că atunci când vom da peste greutăţile vieţii, să nu găsim
putere în ură şi neîndurare, ci în dragoste şi iertare, pentru că doar
aceste sentimente vor colora viaţa în tonuri calde şi luminoase, doar ele
ne vor ajuta să devenim mari, deoarece puterea este de partea celui
care îşi umple inima de iubire şi valori ce contează cu adevărat.