Comentariu „Cu toate pânzele...”, Marin Sorescu.

1. Geneza
2. Argumentarea statutului de operă literară
3. Argumentarea statutului de operă lirică
4. Limbajul poetic
5. Semnificația titlului
6. Structura poeziei
7. Aspecte tematice
8. Ideea
9. Mesaj
10. Simboluri
11. Motiv literar
12. Imagini artistice
13. Procedee artistice
14. Starea de spirit a eului liric
15. Tangențe

1. Geneza

Poezia „Cu toate pânzele...” face parte din volumul de poezii „Apă vie,
apă moartă”. Acesta a apărut în anul 1987, la editura „Scrisul
românesc”. În linii generale, versurile scrise din volumul lui Marin
Sorescu au o tentă ludică. Se folosește de metaforă, dar tot mereu
alege evenimente cotidiene, fără vreo însemnătate anume cărora le
dă un mesaj mai profund.

2. Argumentarea statutului de operă literară

Poezia „Cu toate pânzele...” este o operă literară, deoarece autorul

creează un univers imaginar propriu (pânza nu e un simplu material,
dar e asemuită cu o cale), folosește resurse stilistice (epitetul
cromatic „timpul [...] gri”, metafora „ar luneca [...] în gând”,
oximoronul „neființei existente”), apelează la sentimentele cititorului,
vrând să trezească, în sufletul nostru, rostul iubirii prin diferite
semne.

3. Argumentarea statutului de operă lirică

Poezia este o operă lirică, deoarece atestăm prezența eului liric (prin
pronumele personal „eu” și prin verbul la persoana I singular „aș fi”),
care dezvăluie marea lui de iubire. Procedeele artistice (epitete,
metafore, oximoron) relevă tensiunea sentimentului iubirii, trăită de
eul liric.

4. Limbajul poetic

Autorul nu folosește cuvinte pompoase, dar emoția este mereu

prezentă. Versurile sunt ecoul unei înscenări a iubirii, în care se
remarcă un contrast ridicol între particularitățile celor doi parteneri.
Acest aspect este accentuat de registrul negativ al verbelor („n-ai fi”)
și de registrul sumbru al culorilor („gri”), care fiind schimbat în unul
afirmativ și luminos, ar schimba starea de spirit tensionată a eului liric
și s-ar observa schimbarea manierii proprii scrierii lui Marin Sorescu.

5. Semnificația titlului

Titlul este alcătuit dintr-o îmbinare de cuvinte (adjectiv nehotărât +

substantiv la Acuzativ), care ne orientează spre semnele iubirii din
spațiul abisului interior al eului liric. Titlul reprezintă o poartă de
acces în universul imaginar al poeziei, corabia fictivă, cu pânzele
acesteia, care îi alegea calea iubirii. Punctele de suspensie, din titlul
poeziei, scot în relief regretul, tristețea eului liric legată de calea pe
care o străbate pe corabie, constatarea dureroasă a imposibilității
omului de a o opri.

6. Structura poeziei

Ca structură, poezia conține trei strofe, fiecare a câte patru versuri

(deci trei catrene). Măsura periodică a versului (9 – 8 – 9 – 8), rima
încrucișată, precum și structura discursul liric conturează o atmosferă
tensionantă, o tonalitate dificilă.

7. Aspecte tematice

Poezia tratează tema iubirii și subtema destinului uman. Tema iubirii

reiese din invocația „De n-ai fi tu”, prin care eul liric vădește
tensiunea abisului său interior. Iubirea poate fi inițiatică, pătrunsă de
pasiune, cât și de tragedie, dar tot ea poate atinge nu o dată zonele
cele mai înalte ale spiritualizării ființei. Ea își are pânza proprie, prin
care îl găsește pe fiecare și îi schimbă menirea. Pânzele eului îl aduc la
gândul că pasiunea iubirii constituie mijlocul suprem de a aduce
eternitatea pe Pământ, fiindcă tot el se autocaracterizează prin lipsa
iubirii („neființa existentă”). Tot de aici, reiese și subtema destinului
uman, caracterizată nu numai eului, dar și izvorului din prima strofă,
simbolul vieții („Izvoru-n piatră s-ar opri”), precum și corabiei din
strofa a doua, simbolul omenirii („...corabie pe mare / Ar luneca
numai în gând”).

8. Ideea

Autorul crede că iubirea reprezintă o putere nevăzută, care poate

controla toate ființele lumii. Iubirea ne arată calea, ne stabilește
mișcarea și ne determină punctul de final. Fiind supuși acesteia, nu o
putem rezista, astfel că am putea nimeri în diferite situații
imprevizibile („Cu fața-ntoarsă la perete”; „Cu toate pânzele
plângând”; „...doar o risipă”).

9. Mesajul

Poezia mă ajută să înțeleg că e necesar să prețuim iubirea care ne

este oferită de alții. Sentimentul inefabil întruchipează o mulțime de
semnificații ascunse, tragedii, de care nici nu bănuim. De aceea, e și
important să recunoaștem cercetările predecesorilor noștri, în a
desluși misterele iubirii.

10. Simboluri

Poezia conține o simbolistică bogată, printre care lexemele “izvorul”,

“corabie”, “aripă” și “cer” au o semnificație deosebită. 1)Plin de
sunete și transparență, izvorul reflectă orizontul interior, cel al
începuturilor. Apa, din interiorul acestuia, reprezintă simbolul
spațiului feeric, în care se desfășoară visul de iubire al eului liric.
2)Simbolul “corabie” evocă ideea de forță și securitatea de-a lungul
unei traversării dificile, în cazul nostru pe tărâmul iubirii. Acționează
aidoma unui astru rotitor în jurul unui centru și dirijat de om. E o
imagine a vieții, căreia omul trebuie să-i asigure direcția, precum
iubirea îi asigură direcția omului. Corabia lansată pe mare, din poezie,
semnifică însăși viața, amenințată de valuri și pericole. 3)Aripile
reprezintă simbolul avântului, al dematerializării, al eliberării
sufletului sau spiritului, al descătușării de sub povara terestră.
Simbolul sugerează elevația pentru sublim a eului liric, elanul de a
depăși condiția umană și de a ajunge o „neființă existentă”. 4)Cerul
reprezintă o manifestare directă a transcendenței, a puterii, a
perenității, a sacralității, ceea ce nicio ființă, de pe pământ, nu poate
atinge. În acest sens, încercările eului, de a se apropia de cer
corespund tensiunilor interioare produse de iubire.
11. Motiv literar

Pânza, elementul datorită căruia se realizează mișcarea unei corăbii,

devine un motiv pentru tema iubirii, precum și pentru subtema
acesteia. Motivul reliefează mișcarea pe care o realizează eul liric pe
calea sentimentului iubirii. Utilizarea pluralului „pânzele” ar putea
semnifica imprevizibilitatea căii, precum și ar putea indica varietatea
căilor iubirii.

12. Imagini artistice

În poezie, descoperim imaginea motorie a izvorului, dar și imaginea

vizuală a corabiei pe mare. Ambele imagini conturează concluzia
substanțială a discursului liric ce începe cu invocația: „De n-ai fi tu...”
și se încheie cu: „Aș fi și eu...”. Curgerea apei din izvor reprezintă o
imaginea motorie, care conturează ideea de „panta rhei” (totul trece,
totul curge), de aceea oprirea izvorului, prin intermediul unei pietre
(„Izvoru-n piatră s-ar opri”), creează situația ipotetică caracterizată de
opusul ideii heraclitiene. Imaginea corabiei cu pânzele care plâng („Cu
toate pânzele plângând”) amplifică starea eului liric, întrucât
plânsetul sufletesc al acestuia se răsfrânge asupra lucrurilor din jurul
acestuia.

13. Procedee artistice

Ca expresie a formei, procedeele artistice susțin și dezvăluie

conținutul de idei. Epitetul cromatic, din secvența „timpul ar fi gri”,
conferă o descriere vizuală concisă a împrejurărilor, unde „gri” duce
viața la punctul ei final, acest lexem fiind o nuanță a culorii negre,
care exprimă pasivitatea, starea de moarte deplină. Personificarea
„pânzele plângând” descrie destinul deplorabil pe care îi așteaptă pe
oamenii care au urcat corabia în care nu există iubire. Metafora „ar
luneca numai în gând” relevă condiția în care omului îi va rămâne să
contemple menirea lui în lume, odată cu dispariția iubirii. Epitetul
„raiuri somnolente”, dar și oximoronul „neființei existente” indică
stările unei persoane care nu mai are pentru ce trăi și care își
așteaptă, deja, moartea.

14. Starea de spirit a eului liric

Starea de spirit a eului liric urcă pe trepte de iubire tensionantă prin

lexemele „sete”, „adulmecare”, „risipă”. Structura discursului liric ce
începe cu invocația: „De n-ai fi tu...” și se încheie cu „Aș fi și eu...” ne
ajută la înțelegerea lumii interioare a eului. Prin metafora „sete s-ar
pierde”, din prima strofă, ne putem imagina proporțiile imense ale
mării iubirii, în care se află eul, unde lexemul „sete” îl putem echivala
cu o pasiune arzătoare. Strofa a doua ne ajută să identificăm
elementul principal din marea iubirii a eului liric și anume „corabia cu
toate pânzele plângând”, pe care tristețea eului se răsfrânge. Ultima
strofă ne oferă o imagine clară a eului („Împovărat doar c-o aripă”),
care fiind tulburat de frământări sufletești, simte că, fără iubire, are o
viață sisifică, ar fi „doar o risipă”.

15. Tangențe

Motivul pânzei, tema iubirii și a destinului uman configurează

similitudini cu alte texte poetice.

1) Motivul pânzei îl regăsim în poezia lui Mihai Eminescu, cu un titlu

asemănător, „Cu pânzele-atârnate”. Motivul amplifică tema
destinului uman, prin intermediul imaginilor motorii („Corabia
străbate / Departe de pământ.”; „...stolul rândunelelor / Trece-ntre
cer și mare...”; „...căderea florilor / Ș-a frunzelor...”; „E fericirea: /
Și toți aleargă după ea: / N-o află nicăieri”). La Marin Sorescu,
iubirea îi croiește destinul, iar la Mihai Eminescu, natura îi arată
calea.
2) Iubirea este o tema inepuizabilă, de o vechime imemorabilă,
pentru că originile ei se leagă de originile culturii umane. În
literaturile lumii, iubirea e un spațiu tematic de o surprinzătoare
complexitate, de la „Cântarea cântărilor” și „Epopeea lui
Ghilgameș”, la mari creații moderne ca „Anna Karenina” de Tolstoi.
Ideea lui Marin Sorescu, din care deducem că, fără iubire, nu poate
exista viața, nu este una nouă, întâlnindu-se la Shakespeare, în
„Romeo și Julieta”, unde personajele găsesc condiția supremă
umană, prin evadarea în iubire.

Realizat de Brega Stanislav,

IPLT “M. Eliade”, clasa XII