Paralela Mezul iernei și Viscolul

de Vasile Alecsandri
V. Alecsandri este un reprezentant de seamă al generației de scriitori pașoptiști și creatorul pastelului în literature
română, o specie dusă la celebritate în ciclul de versuri intitulat Pasteluri, publicate în rev. Convorbiri literare, între 1868-
1869. Pastelul este o specie a liricii peisagistice care descrie un tablou din natură și sentimentele poetului în raport cu acesta.
De la vechii romantici poetul preia idea corespondenței dintre sentiment și peisajul subiectivizat, dar descrierea este supusă
unui process de obiectivare characteristic poeziei postromantice. În cele mai multe pasteluri, în final apare un element de
mișcare, o prezență umană pe care poetul o definește cu ochii unui privitor din afară.
Cele două texte supuse analizei sunt Viscolul și Mezul iernei, amândouă aparținând ciclului Pasteluri, în care
domină poeziile dedicate iernii, anotimpul care trezește fascinația poetului, dar și teroarea în fața stihiei dezlănțuite.
Mezul iernei Viscolul
Tema
- Este natura încremenită de un ger năpraznic, - Este manifestarea înfricoșătoare a unei stihii
respectiv un tablou plin de măreție al unei nopți de hibernale care se dezlănțuie cu furie și forță
iarnă
Lirismul subiectiv
- Se justifică prin prezența verbului la pers. I ”Dar ce - Lirismul este obiectiv, deoarece eul liric nu se
văd?”, prin exclamații: ”O, tablou măreț, fantastic!” implică direct în natura dezlănțuită, ci exprimă, ca un
care exprimă uimirea admirativă a privitorului spectator din afară, stările și sentimentele omului în
- În descrierea peisajului hibernal, eul liric este în general: ”Viscolul frământă lumea! Zberăt, răget,
ipostaza contemplativului obiectiv care înregistrează țipăt, vaiet, mii de glasuri spăimântate/ Se ridică de
tabloul naturii prin codri, de pe dealuri, de prin sate.”
Titlul
- Semnifică descrierea anotimpului friguros, deja - Este alcătuit dintr-un substantiv comun articulat
instalat și în plină manifestare. hotărât care denumește această stihie cumplită
 Secvențe poetice relevante pt. temă
- Tabloul descris este construit pe două planuri: unul
real, cu elemente terestre și cosmice(păduri, stejari,
stele) și unul transfigurat care conturează un tablou
măreț prin enumerarea detaliilor cu efect fabulos:
”templu maiestuos”, ”vazduhul scânteios” etc.
- Natura împietrită de ger, capătă un aspect înghețat:
”stelele par înghețate”, bolta cerească e rece, iar
zăpada scârțâie sub picioare și e tare ca diamantul.
Ideea poetică
- Este că apariția vieții din finalul poeziei, acel lup care
aleargă după ”prada-i spăimântată”, face ca
sentimentul de teamă să se risipească, iar poetul
admiră priveliștea nocturnă care se însuflețește.
Figuri semantice
- Predomină imaginile vizuale care conturează peisajul
hibernal ”cerul pare oțelit”
- Imaginile auditive sugerează forța gerului: ”trăsnesc”,
”scârțâie”
- Epitetele ”fumuri albe”, ”bolta senină”, ”înaltele
coloane” conferă tabloului un aspect fabulos, iar
metafora ”nemărginitul templu” este sugestivă pt.
imensitatea bolții cerești.
Prozodia
- Este identică în ambele poezii: ritmul trohaic, rima
împerecheată, iar măsura versurilor este de 15-16
silabe, ca în toate pastelurile.
- Poetul sugerează prin imagini vizuale și motorii forța
îngrozitoare cu care s-a dezlănțuit viscolul asupra
întregii naturi, astfel încât planul cosmic se
întrepătrunde cu cel terestru: ”Crivățul din
miazănoapte vâjâie prin vijelie/ Spulberând zăpada-n
ceruri de pe deal, de pe câmpie.”
- Vântul puternic are efect dezastruos asupra firii
încremenite și asupra deșertului, pustiindu-l.
- Este că în ciuda oricăror intemperii, speranța omului
nu moare niciodată și-i luminează drumul prin
timpuri și vremi.
- Predomină imaginile auditive și motorii care
evidențiază dezlănțuirea viscolului asupra naturii:
”Viscolul frământă lumea!”. Animalele aleargă și urlă
înspăimântate, iar natura și-a pierdut contururile.
- Metafora ”valuri albe” sugerează forța cu care suflă
crivățul
- Cromatica este alb-negru dată de lupii suri, corbii,
răchițile.
 În opinia mea, cele două poezii aparțin ca specie literară pastelului, ambele fiind dedicate iernii, anotimpul care
trezește fascinația poetului, dar și teroarea în fața stihiei dezlănțuite. Poetul creează un tablou al naturii feerice, faţă de care
îşi exprimă propriile sentimente de încântare şi admiraţie pentru măreţia acesteia.
În concluzie, Vasile Alecsandri este un reprezentant de seamă al generaţiei pașoptiste care a abordat în creaţia sa o
mare varietate de specii literare, între care un loc aparte îl ocupă pastelurile, al căror creator este.