Crăiasa din povești

de Mihai Eminescu
Repere teoretice

Poezia „ Crăiasa din povești” a fost publicată în revista „Convorbiri

literare”, la 1 septembrie 1876.

Tema- în această poezie, natura și iubirea se împletesc într-un decor de poveste. Căutarea iubirii
înseamnă fericire și adevăratul sens al existenței umane. Iubirea este chemată prin gesturi rituale.
Chipul celșui hărăzit de soartă este căutat de tânăra fată în oglinda vrăjită a lacului.

Titlul- prin cele două componente ale sale, reprezintă o deschidere spre lumea miraculoasă a
basmului.Accentul cade asupra tinerei fete care, prin apartenența la lumea basmului ,nu face
decât să amplifice frumusețea și vraja acestei lumi feerice.

Poetul creează și descrie un cadru natural nocturn, stăjuit de razele lunii și ale cărui elemente
componente aparțin unui spațiu exterior al lumii reale constituit din elemente celeste și telurice.

Spațiul exterior este constituit din noapte, lună, nori(elemente celeste), apă, lac, valuri, câmpie,
trestii, trandafiri(elemente terestre ) și simbolizează lumea reală.

Acesteia i se alătură un spațiu interior-șezătoarea- simbol al unei lumi imaginare a basmului.

Legătura dintre cele două spații ,implicit dintre cele două lumi este făcută de copilă, care
reprezintă elementuyl uman menit să asigure osmoza acestora, apelând la elemente fabuloase din
mitologia populară.

Spațiul celest este dominat de imagini vizuale: luna argintie „naște”, „neguri albe, strălucite”
(oximoron) sau luminează părul galben și fața „crăiesei” , în „haina nopții” sunt aninate „boabe
mari de piatră scumpă”, iar norii urzesc pe lac o „umbră fină”. Enumerațiile scot în evidență
personificarea acestui univers sub puterea vrăjii: florile se strâng în șezătoare, ele împodobesc cu
diamante haina nopții.

În acest decor strălucitor apare oglinda misterioasă a lacului, peste care norii personificați „ Au
urzit o umbră fină”.

Aceste imagini sunt realizate prin intermediul epitetelor adjectivale(„ neguri albe, strălucite” ,
„umbră fină”, „luna argintie”) sau al metaforelor substantivale(„haina nopții”, „boabe mari de
piatră scumpă”) și contrastează puternic prin antonimia (opoziția )culorilor alb-negru.
Imaginea spațiului terestru este una în plină mișcare, dinamică și de aceea imaginile motorii
abundă. Câmpia și apele sunt împânzite de razele lunii, lacul își mișcă în valuri undele fermecate
și de aceea apa aleargă în cercuri. Aceste imagini sunt realizate cu ajutorul
personificărilor( umbra este „ruptă de mișcări de valuri”, „florile s-adun în șezătoare” și „anină
boabe de piatră scumpă”, apa „aleargă-n cercuri”), al unei comparații („ruptă de mișcări de valuri
ca de bulgări de lumină”) și al unui epitet(„stă copila lin plecată).

Mișcarea sugerată este domoală, delicată, în deplină armonie cu celelalte elemente ale codrului,
partea de vorbire preponderent folosită fiind verbul la forme predicative sau nepredicative.

Planurile cadrului natural sunt înfățișate într-o relație strânsă. Legătura dintre celest și terestru
este asigurată de lună și nori care duc la îngemănarea celor două planuri, iar relația dintre natural
și uman este stabilită de ființa iubită(„copilă”)aflată în mijlocul naturii , căutându-l , în
limpezimea lacului pe cel drag sau contemplându-se pe sine, în timp ce „ Păru-i galben/ Fața ei
lucesc în lună”.

Legătura dintre cadrul real cu cel imaginar , de basm, se datorează tot prezenței ființei iubite,
deoarece ea o realizează apelând la elemente magice,pentru a se contempla în oglinda lacului
vrăjit de sfânta Miercuri: aruncă trandafiri vrăjiți de sfânta Vineri. Dovada că această legătură s-a
realizat este faptul că ochii albaștri ai fetei , devenită crăiasa din povești , oglindesc o întreagă
lume de basm.

În strofele a patra, a cincea, a șasea și a șaptea , în care este înfățișată lumea imaginară a
basmului, există cuvinte și expresii cheie care o sugerează, insistând asupra elementului fabulos.
În primul rând, structurile „unda fermecată”, „vrăjit de mult e lacul”, „ vrăjiți sunt trandafirii”,
apoi numele din mitologia populară-Sfânta Miercuri, Sfânta Vineri și substantivul „basmele„,
care sintetizează toate elementele anterioare.

Există apoi un ritual magic(copila stă plecată, se uită la undele lacului, aruncă trandafiri roșii,
tineri și vrăjiți în apă, privește să vadă un chip în adâncuri) care se desfășoară într-un peisaj
nocturn, feeric, dar și tainic, cu o cromatică luminoasă pe un fundal întunecat: alb-strălucitor,
argintiu, galben, roșu, albastru, culori care sugerează veșnicia naturii, tinerețea și puterea ei
creatoare, dar și candoarea, puritatea, gingășia unei anumite vârste.

În ceea ce privește elementele de versificație, se remarcă măsura versurilor de 7-8 silabe, ritmul
trohaic ,iar rima se intâlnește doar la versurile al doilea și al patrulea.

Figuri de stil

Epitete-„neguri albe, strălucite„, „luna argintie”, „trandafirii roșii”, „păru-i galben”, „ochii ei
albaștri”, „umbră fină”, „umbră fermecată”.

Repetițiile scot în evidență gesturile, obiectele și însușirile magice: „Trandafiri aruncă roșii”,
„Trandafiri aruncă tineri”, „De-un cuvânt al sfintei Miercuri”, „De-un cuvânt al sfintei Vineri”.
Comparația marchează o trăsătură fabuloasă a tabloului nocturn: „Ruptă de mișcări de valuri/C
ade bulgări de lumină”.

Metafora conferă mai multă expresivitate tabloului : „bulgări de lumină”.

Enumerațiile evidențiază aspectul fantastic al descrierii: „Ea le scoate peste ape/Le întinde pe
câmpie”; „s-adun flori.../să rumpă/și anină”.