Sunteți pe pagina 1din 5

NUNTA ZAMFIREI - Balada culta de George COSBUC

George COSBUC Nunta Zamfirei


Poeziile "Nunta Zamfirei" si "Moartea lui Fulger" urmau sa faca parte dintr-o
epopee nationala despre poporul roman, intocmai ca epopeile grecesti
"Iliada" si "Odiseea", dar dorinta poetului a ramas nefinalizata.

Poezia "Nunta Zamfirei" de George Cosbuc a aparut in revista "Tribuna" din


Sibiu, in 1889.

Tema o constituie ceremonialul unei nunti taranesti la romani, transfigurat


intr-o lume de basm.

Structura, semnificatii, limbaj artistic

Poezia "Nunta Zamfirei" are 28 de strofe, fiecare dintre ele formata din cate
sase versuri, cinci avand opt silabe si ultimul numai patru silabe. inceputul
poeziei prezinta pe imparatul Sageata, a carui fata, Zamfira, este comparata
cu icoana, care constituie pentru orice taran lucrul cel mai de pret din casa
lui:

"E lung pamantul, ha e lat, Dar ca Sageata de bogat Nici astazi domn pe
lume nu-i, Si-avea o fata, - fata lui -Icoana-ntr-un altar s-o pui

La inchinat."

Ca si in "Luceafarul" eminescian, fata este unica prin frumusete si noblete,


de aceea "dac-a fost petita des/ E lucru tare cu-nteles". Criteriul alegerii
mirelui a fost, bineinteles, sentimentul iubirii, pentru ca "de buna seama cel
mai drag/ A fost ales", flacaul avand nume de floare, Viorel, "un print frumos
si tinerel".

Vestea nuntii s-a raspandit pe intregul Pamant si au inceput pregatirile in


vederea nuntii, ce capata proportii uriase, Cosbuc apeland la hiperbola
pentru a ilustra maretia evenimentului: "Si-atuiici din tron s-a ridicat / Un
imparat dupa-mparat / Si regii-n purpur s-au incins, / Si doamnele grabit au
prins / Sa se gateasca dinadins / Ca niciodat ."

Hiperbolizate sunt si miile de crai si nuntasi care vin "din nouazeci de tari" si
din lumea basmului, care, impreuna cu fetele si flacaii ardeleni, participa si
respecta datinile si obiceiurile stravechi ale nuntii: "De cum a dat in fapt de
zori / Veneau cu fete cu feciori / Trasnind radvanele de crai / Pe netede poteci
de plai: / La tot radvanul patru cai, / Ba patru sori."

Numele proprii din poezie sunt preluate din mitologia romaneasca -Paltin,
Tintes, Grui, Rusanda-, iar ritmul pregatirilor de nunta este alert, trepidant si
respecta intocmai ritualul acestui eveniment: alaiul este vestit de ceata de
feciori, in fruntea caruia se afla starostele, alaturi de mire, de socrii mari si
de nuntasi, intampinati cu totii de "sfetnici multi si mult popor", intr-o
atmosfera de zarva vesela, "cu muzici multe-n fruntea lor" si cu flori, "drumul
tot era covor/ De flori de mai." Emotia poetului este puternica si o exprima
printr-o interogatie retorica plina de admiratie: "Dar ce Scriu eu? Oricum sa
scriu / E ne-mplinit."

Emotia intalnirii mirilor este incarcata de gingasie si puritate, "rosind s-a


zapacit de drag" si marcheaza inceputui nuntii. inca din timpul cununiei, cei
ramasi afara au inceput jocul, prilej cu care poetul descrie coregrafic
hora:"Trei pasi la stanga linisor / Si alti trei pasi la dreapta lor; / Se prind de
maini si se desprind, / S-aduna-n cerc si iar se-ntind / Si bat pamantul
tropotind / in tact usor."

Ospatul este hiperbolizat, pastrandu-se atmosfera de basm, bautura este "un


rau de vin", iar bucatele abundente ilustreaza belsugul "Mai un hotar tot a
fost plin/ De mese". Elementele supranaturale specifice basmelor populare
nu lipsesc nici in continuarea poeziei, veselia si entuziasmul mesenilor fiind
conectate la ritmurile cosmice: "Si soarele mirat sta-n loc,/ Ca 1-a ajuns siacest noroc,/ Sa vada el atata joc/ Pe-acest pamant!"

Eroii de basm joaca la nunta cu bucuria specifica oricaror nuntasi, "copilele


de imparat", "principi falnici si-ndrazneti", "feti-voinici", "feti-frumosi", "piticul
Barba-Cot", "barbosii regi" si "sfetnicii-nvechiti in legi", iar nunta tine
"patruzeci de zile-ntregi".

Urarea pe care o face Mugur imparat mirilor este simbol al intemeierii


familiei, al inceputului de drum in viata cuplului: "Si-a zis: -"Cat mac e prin
livezi, / Atatia ani la miri urez! / Si-un print la anul! Bland si mic, / Sa creasca
mare si voinic, / -Iar noi sa mai jucam un pic

/ Si la botez!"

Referindu-se la aceasta sugestiva poezie a traditiei romanesti, Nicolae Iorga


spunea ca odata cu aparitia poemului "Nunta Zamfirei" si "nuntasii de acolo
adusera la o mare petrecere a mintii pe tot publicul intelegator de literatura.

Mai avem un adevarat poet si ceea ce e mai insemnat, mai avem o


adevarata poezie".

Limbajul artistic

Ineditul expresiei artistice in "Nunta Zamfirei" consta in imbinarea


armonioasa intre elementele de basm si cele autentic-folclorice ale
obiceiurilor populare romanesti din Ardeal. Descrierea horei este realizata
magistral de Cosbuc, "aici nu numai vedem hora, dar o si auzim", joc popular
traditional, la care "au jucat/ Copilele de imparat/ ()/ Si principi falnici sindrazneti/ ()/ Si feti-voinici si feti-frumosi/ Si logofeti."

Figurile de stil sunt numeroase si sugestive pentru a ilustra fermecator


atmosfera de petrecere, de veselie a nuntii, precum si frumusetea mirilor.
Zamfira este caracterizata prin repetarea de trei ori a epitetului "frumoasa":
"Frumoasa ca un gand razlet/ () Frumoasa cat eu nici nu pot/ O mai frumoasa
sa socot"; este gingasa si pura, comparatia "un trandafir in vai parea" sau
descrierea "rosind s-a zapacit de drag" sunt foarte sugestive pentru emotia
pe care aceasta o provoaca celor din jur.

Pentru ilustrarea atmosferei de agitatie si zarva specifice oricarei nunti


emotionante, Cosbuc foloseste aliteratia: "Prin vulturi vantul viu vuia", "sa
sune sunet viu" si hiperbola pentru a sugera maretia si importanta
evenimentului: "Din munti si vai, de peste mari, /Din larg cuprins de multe
zari, / Nuntasi din nouazeci de tari / S-au rascolit".

Personificarea soarelui, "si soarele mirat sta-n loc", sugereaza frumusetea


acestui obicei popular, care este un eveniment capital in viata omului si la
care participa elementele cosmice, ca simbol al fericirii si implinirii umane.

"Poet al taranimii" prin excelenta, Cosbuc participa cu toata fiinta la bucuria


evenimentului, pe care si-o exprima prin exclamatii si interogatii retorice,
introduse direct in epica poeziei: "Dar ce scriu eu? Oricum sa scriu / E nemplinit! /[] A fost atata chiu si cant / Cum nu s-a pomenit cuvant!".

Reinnoirea liricii romanesti, dupa ce multa vreme nu mai fusese alta decat
"sarbada", ii revine lui George Cosbuc, care iese din tiparele obositoare ale
vremii prin aceea ca el creeaza poezii "dintr-o mare nevoie intima a sufletului
sau". (Nicolae IorgA).