In Nunta Zamfirei Cosbuc urmeaza pe Eminescu din Calin file din poveste, insa

cu mijloace absolut proprii. Originalitatea poemului-balada sta in vagul temporal

si spatial, obtinut prin intrepatrunderea planului real cu cel feeric, ceea ce duce la
impresia permanentei nuntii, ca unul din evenimentele ce revin mereu in viata
obstii. Nunta Zamfirei este nunta sempiterna, abstracta si concreta totodata.
Numele proprii insesi pentru ca de personaje in intelesul obisnuit al cuvantului nu
poate fi vorba sugereaza imprecizia basmului. Zamfira cea frumoasa icoana-ntrun altar s-o pui", este fata unui domn Sageata, foarte bogat, din nu se stie ce loc.
Alesul ei este Viorel, un print din nu se stie ce fund de Rasarit". La nunta participa
toti craii multului rotund, cu nume foarte generice, determinate de vagi atribute
homerizante, alese anume pentru sonoritatea lor, care le situeaza la limita dintre
satul romanesc arhaic, abstract si basm: batranul Grui, cu Sanda si Ruxandra lui,
Tintes, cel cu trainic rost, cu Lia lui, Bardes, cel cu adapost prin munti salhui, cu
Paltin-Crai, un Penes-iinparat, Mugur-Imparat in fine Barba-Cot, piticul si o
multime de principi falnici, omoratori de zmei, obisnuitii in basme feti-voinici, fetifrumosi si logofeti, regi barbosi, cu sfetnicii lor invcchi{i in legi ctc. Li acestia se
adauga taranii nasaudeni in haine somptuoase, cum nu intalnim in alte parti ale
tarii, de sarbatoare: Si altii, Doamne! Drag alint/ De trupuri prinse-n margarint!/
Ce fete dragi! Dar ce comori/ Pe rochii lungi tesute-n flori!/ Iar hainele de pe
feciori/Sclipeau de-argint./
Ceremonialul taranesc e tipic. Radvane cu miri, cu nanasi, cu socri mari
escortati de feciori calari, se aduna la locul de nuntit, la casa miresei: Iar mai
spre-amiezi, din departari/ Vazutu-s-a crescand in zari/ Radvan cu mire, si nanasi,/
Cu socri mari si cu nuntasi,/ Si nouazeci de feciorasi Veneau calari
Ca si povestitorul de basm, poetul declara a nu fi in stare sa descrie
frumusetea miresei, o zana care iese insa din pridvoi; in intampinarea mirelui:Un
trandafir in vai parea:/ Mladiul trup i-l incingea Un brau de-argint, dar toata-n tot/
Frumoasa cat eu nici nu pot/ O mai frumoasa sa-mi socot Cu mintea mea.
Nu lipseste nici vataful, adica maestrul de ceremonii al nuntilor taranesti,
prezidand intalnirea tipica dintre mire si mireasa si dand semn spre multime cu
steagul:Si ea mergand spre Viorel/ De mana cand a prins-o el,/ Rosind s-a
zapacit de drag,/ Vatavul a dat semn din steag,/ Si-atunci pornira toti sirag
incetinel.
Urmeaza hora romaneasca, pe care rapsodul a prins-o in versuri de o tehnica
perfecta neintalnita pana la Cosbuc in prozodia noastra , pasul cazand pe cuvant
spre a incanta, deopotriva, ochiul si urechea. Hora este mai mult lina si usoara,
solemna, ritualica, pentru ca se joaca in timp ce mirii se cununa: Si-n vremea cat
s-au cununat/S-a-ntins poporul adunat/ Sa joace-n drum dupa tilinci; Feciori, la
zece fete, cinci, Cu zdranganeii la opinci Ca-n port de sat./Trei pasi la stanga
linisor Si alti trei pasi la dreapta lor; Se prind de maini si se desprind, S-aduna
cerc si iar se-ntind, Si bat pamantul tropotind in tact usor.
Nu sunt uitate ospatul, un rau de vin" si un hotar intreg de mese, chiotele si
cantecele care insotesc hiperbolica petrecere, incat si soarele sta-n loc/ Ca 1-a
ajuns si-acest noroc/ Sa vada el atata joc/ Pe-acest pamant". in sfarsit, tipica
pornire la joc a celor batrani:
Nunta lui Cosbuc este nunta obsteasca, eveniment capital, ca nasterea si
moartea, o ceremonie de neinlaturat, la care se supune toata suflarea. De aceea
el nu simte nevoia ca Eminescu in Calin de a contrapuncta reprezentarea poetica
printr-un tablou de natura, in vederea proiectiei cosmice. Poet al taranimii" prin
excelenta, Cosbuc vorbeste si canta anonim, in locul celor multi. Nunta Zamfirei
este o nunta ca in basme si totodata o nunta ca toate nuntile taranesti din toate

timpurile si din toate locurile, foarte ceremonioasa, pentru ca la asemenea

intamplari taranii sunt foarte ceremoniosi, festivi, mirele si mireasa, socrii mari si
toti participantii la solemnul eveniment simtindu-se ca in oratii , pentru o clipa,
personaje din povesti. De aici viziunea hiperbolica a petrecerii de patruzeci de
zile-ntregi" si dorinta de a mai petrece inca si la botez", pentru ca nunta e facuta
in scopul procrearii. Realismul" insa nu este de gasit, deoarece poetul, confundat
cu psihologia taraneasca a nuntii, se misca in plina indeterminare festiva si
feerica. Un alt nasaudean si la putini ani dupa Cosbuc Liviu Rebreanu, in Ion,
infatisa hora si nunta cu totul intr-alt chip, pentru ca va vorbi de o anumita hora
si de o anumita nunta. Si totusi cele doua reprezentari nu sunt incompatibile.
Deosebirea vine din metoda si viziune, din unghiul in care ochiul artistului se
situeaza. in genul sau, Cosbuc e un maestru.
Sfortarea lui poetica, incununata de succes, este de a nu iesi din marginile
viziunii taranesti. Sageata, tatal Zamfirei, este necesar sa fie numai bogat spre a
putea sustine o nunta ca aceea. Frumusetea miresei este conventionala,
taraneasca, cu mers istet", cu trupul nalt, cu parul cret", cu un brau de-argint",
incins peste mijlocul mladiu". Copilele de imparat" sunt frumoase si intrulpi"
(trupese, aratoasE), cu ochi sireti ca cei de vulpi,/ Cu rochii scurte pana-n pulpi,/
Cu par buclat". Flacaii-printi poarta coifuri cu vulturi ca granicerii nasaudeni de
odinioara si, calari pe cai, pozeaza pentru circumstanta:
Voinicii cai spumau in salt; Si-n creasta coifului inalt Prin vulturi vantul viu
vuia, Vreun print mai tanar cand trecea C-un brat in sold si pe prasea Cu celalalt.
Fara profunzimi, pentru ca nu sunt cerute de tema acestei poezii obstesti,
Nunta Zamfirei ramane o capodopera a genului, prin extraordinara potrivire a
mijloacelor, prin cadenta verbului, prin sententiozitatea frazei impecabil ritmate,
incarcata de specificul national al limbii, cunoscuta de poet intr-un mediu
taranesc arhaic ca si Humulestii lui Creanga cu datini si ritualuri nestramutate.
Fireste, Cosbuc nu este Creanga si, ici-colo, intalnim cate o intromisiune culta,
precum in versul: Toti craii multului rotund" sau cate o comparatie abstracta
neconcludenta, aparuta in torentul de rime: Frumoasa ca un gand razlet". in rest,
insa, cuvintele populare si expresiile ocupa tot spatiul expunerii, intr-o oralitate
festiva potrivita cu imprejurarea:Sageata avea o fata fata lui/ Icoana-ntr-un altar
s-o pui". Ea a fost petita" de toti cati au trecut pragul" casei. Fata s-a-ndragit" de
alesul" ei pentru ca acesta i-a fost menit". Vestea nuntii, cuvantul, s-a pornit din
vecini" si imparatii" din patru margini de pamant s-au ridicat" si s-au incins" in
purpura, iar doamnele lor au grabit" sa se gateasca dinadins".
Cand s-a implinit ajunul zilei de nuntit", radvanele trosneau de crai" si coborau
pe poteci de plai". Paltin-Crai starostcste" (spune oratia de nunta), treascurile"
(pustile, tunurilE) suna, felele si flacaii joaca dupa tilinci" (triscE) cu zdranganeii
la opinci", iar craiesele" stau la masa alaturea cu ghinararii de neam strain".
Piticul Barba-Cot sare intr-un picior de nu-si da rand", si Mugur-imparat inchina"
cu paharul plin". in orice vers, in orice intorsatura sintactica, impresia de oralitate
taraneasca (repetam: nu cea de toate zilele, ci una festiva, potrivita cu
sarbatoarea si costumatia bogata) ne intampina numaidecat.
Cosbuc, cel care a tradus Divina comedie in exact acelasi numar de silabe
cate are originalul, este un versificator desavarsit, egalat poate numai de
Toparceanu in poezia noastra. Sistemul metric si al rimelor serveste de minune
scopului urmarit in Nunta Zamfirei. De la schema: Cosbuc nu se abate decat o
singura data pe parcursul poeziei si atunci foarte usor, pentru a sublinia o
exclamatie, in versul 1, strofa a IlI-a (El, cel mai dragi El a venit!"). Rima ramane
cu consecventa pe silaba accentuata dupa schema a a b b b a. S-ar parea ca

frumusetea acestor versuri sta in virtuozitate, in marea consecventa pe care

poetul si-o impune in prozodie, ca la clasici. Si totusi pericolul monotoniei ca si in
poezia populara autentica, unde conventia ritmica este impusa si se subintelege
este cu desavarsire exclus. Aceasta pentru ca poetul manuieste cu atata abilitate
reprezentarile, incat imaginatia cititorului (mai bine am zice a ascultatorului,
pentru ca oralitatea limbii face ca poezia sa fie auzita ca recitata de pe scena de
un actoR) este surprinsa in mod diferit de fiecare data. De alta parte, formatiile
sintactice sunt atat de ingenios construite, gasite in vorbirea populara, incat dau
impresia ca ele impun schema prozodica, poetul scuzandu-se parca (asemenea
starostelui care pronunta oratiile de nunta) de a nu se putea exprima decat in
cadentele si in rimele acestea, care vin din afara conditiei lui, pentru ca sunt in
uzul comun. Aliteratiile-onomatopee se asaza firesc sub accente: Si-n vremea
cand s-au cununat/ S-a-ntins poporul adunat /Sa joace-n drum dupa tilinci /
Feciori, la zece fete, cinci/ Cu zdranganeii la opinci/ Ca-n port de sat./ / Trei pasi la
stanga linisor/ Si alti trei pasi la dreapta lor/ Se prind de maini si se desprind,/ Saduna cerc si iar se-ntind / Si bat pamantul tropotind / in tact usor." Inversiunile
insesi foarte numeroase cad firesc sub accent, functiunea lor principala fiind
cea stilistica, incat cutare strofa poate fi transcrisa, sub forma de proza, fara nici
o pierdere: Iar mai spre-amiazi, din departari, vazutu-s-a crescand in zari radvan
cu mire si nanasi, cu socri mari si cu nuntasi, si nouazeci de feciorasi veneau
calari. Si ca la mandre nunti de crai icsit-a-n cale-alcs alai de sfetnici multi si mult
popor, cu muzici multc-n fruntea lor si drumul tot era covor de flori de mai." Dar
cel mai mare mestesug al lui Cosbuc consta in ingenioasele rejeturi de la un vers
la altul, facute cu o mare naturalete, fara ostentatie, chiar fara aerul ca intampina
dificultati, desi aceste dificultati exista, data fiind scurtimea versului si rigoarea
metrica. Nici nu ar fi nevoie sa citam pentru ca in afara de exclamatii si acelea
rare precum: El, cel mai drag! El a venit!" (v. 1, strofa a IlI-A) nici unul din
versurile poeziei nu consuma o unitate sintactica completa. Astfel, predicatul sta
in versul 1, iar subiectul in versul 2: si-atunci din tron s-a ridicat/ Un imparat
dupa-imparat" (strofa a Vi-A); temporala in versul 1, coordonata ei in versul 2,
principala in versul 3, atributele subiectului in versul 4: Iar cand alaiul s-a oprit/ Si
Paltin-Crai a starostit, / A prins sa sune sunet viu. / De treasc si trambiti, si de
chiu" (strofa a XV-A) si asa mai departe. De cel mai mare efect este cuplul de doi
iambi (ws./---0 care constituie versul 6, construit absolut intotdeauna prin rejet:
ghinarari / De neam strain", atata joc /Pe-acest pamant" / Si feti-frumosi / si
logofeti", ntr-un picior /De nu-si da rand", Zile-ntregi/ Au tot nuntit", care dau
poemului o miscare molcoma si apasata totodata, ritmata puternic, ca spre a
sublinia caracterul permanent si rotativ al fenomenului nuntii si horei stramosesti.
Avand un puternic caracter popular si national, intr-o limba romaneasca
impecabila, accesibila oricui, Nunta Zamfirei a devenit o poezie scolara, de
manual, precum Cea din urma noapte a lui Mihai cel Mare de Bolintineanu sau
Penes Curcanul de Vasile Alecsandri. S-ar parea ca analiza ei nu intampina
dificultati. insa pe asemenea poezii clasice colbul scolii s-a asezat prin traditie si
exegetul trebuie sa-1 inlature revenind la modul genuin in perceperea lor,
incadrandu-le la locul lor firesc in istoria literara, spre folosul cultivarii gustului
pentru frumos al noilor generatii.