de Lucian Blaga

Poet, filozof ¿i dramaturg, Lucian Blaga ¿i-a înscris

numele în patrimoniul culturii române ¿i universale.
Poema Izvorul nop¡ii face parte din volumul Poemele
luminii (1919).
Compozi¡ional, nu este structuratå pe strofe; versurile
sunt inegale ca lungime (måsurå) ¿i nu sunt ritmate. Existå, în
schimb, un ritm interior care då o muzicalitate aparte.
Tema poeziei este iubirea. Poetul face, de fapt, o
declara¡ie de dragoste, exprimându-¿i admira¡ia pentru
frumuse¡ea iubitei.
Primul ¿i ultimul vers sunt invoca¡ii ale persoanei iubite:
Frumoaso (o substantizare în vocativ a adjectivului) ¿i lumina
mea. ¥ntre aceste douå adresåri directe se organizeazå
con¡inutul liric al poeziei. Aten¡ia poetului este re¡inutå de
frumuse¡ea ochilor iubitei: ¡i-s ochii-a¿a de negri... Adjectivul
a¿a de negri, cu valoare de epitet, este la gradul superlativ.
Poetul folose¿te aici un mijloc expresiv de realizare a
superlativului.
¥n concep¡ia poetului noaptea nu ia na¿tere gra¡ie unui
fenomen fizic; izvorul nop¡ii sunt ochii iubitei din care tainic
curge noaptea/ peste våi/ ¿i peste mun¡i ¿i peste ¿esuri/
acoperind påmântul/ c-o mare de-ntuneric.
Poezia se axeazå pe metafora revelatorie, un micromit
care exprimå originea ascunså a lucrurilor. Ochii negri sunt
plini de taine ¿i de profunzime. Vibra¡iile låuntrice ale eului
poetic gåsesc, astfel, coresponden¡e în naturå. Compara¡ia
subîn¡eleaså a ochilor negri cu imensitatea nop¡ii este
accentuatå prin reluarea epitetului adjectival cu valoare
superlativå: A¿a-s de negri ochii tåi,/ lumina mea.
Ultimele versuri se constituie într-un oximoron cu o
expresivitate deosebitå, punând în rela¡ie întunericul cu
lumina. Noaptea izvorå¿te din lumina ochilor iubitei. Metafora
luminii înseamnå înså ¿i via¡å, fericire, în¡elegând astfel ¿i locul
important pe care iubita îl ocupå în via¡a poetului. Lumina
înseamnå ¿i revela¡ie. Astfel, eul liric då reveriei sale o
amploare cosmicå.