Sunteți pe pagina 1din 3

Referatul operei Omul cu martoaga de Ciprian Gheorghe

Buzoian de origine, actor debutant la Craiova (in "Razvan si Vidra") intrepret stralucit si veritabil sef de scoala dramatica, G. CIPRIAN (Gheorghe Constantin- Constantinescu, 1883-1968) s-a ilustrat edificator si in proza (romanul Sot ori far'da), memorialistica (Cutia cu maimute, Mascarici si mazgalici) si, mai ales, in teatru (Omul cu martoaga Capul de ratoi Un lup mancat de oaie). Reprezentata pentru prima data in 1927, piesa Omul cu martoaga a avut o viata spectacologica bogat incununata, atat pe scenele romanesti cat si pe cele europene. Eroul piesei, Clinica licentiat in drept dar ajuns la conditia modesta de arhivar, face parte din seria ratatilor "cu inima mare", care a facut epoca si la noi, in nuvelistica, roman si teatru. Umilit la serviciu, nefericit in casnicie, inselat de toti cei pe care ii investeste cu increderea sa nestirbita, inglotat in datorii, pastreaza o singura oaza de bucurie: alergarile de cai. Astfel ajunge sa-si forteze "norocul", punand ultimele resurse - de bani si sperante - intr-un cal de curse - Faraon - costeliv, prabusit si, dupa parerea generala, fara nici o sansa de castig. In aceasta socotita "aventura", Chirica se avanta cu jertfa de sine, cu incredere in putinta salvarii vietii sale si a semenilor, cu autodaruirea care poate transgresa datele teme, granitele si barierele cotidianului. Infruntarea de idei si simtaminte cu propria-i sotie, contrazice direct schema de "lunatic" si "inconstient" notoriu sub care era privit bietul Chirica"Ana (mascara cu privirea pe Chirica de sus si pana jos, ca si cand l-ar vedea pentru prima data): Ce fel de om esti tu de te poti despuia de atata liniste, de tot ce-i mai scump? Oamenii vor totul pentru ei si tu dai totul altora. Cine esti tu? Chirica (bland, ca un copil): Nu ma cunosti, Ana? Ana: Semeni atat de putin cu oamenii, ca se cutremura carnea pe mine cand iti vorbesc. Cine esti? Chirica: Nu te teme de mine. Sunt parintele copiilor tai. Ani de zile ai trait alaturi de mine fara sa ma cunosti. Am facut sa-ti rodeasca pantecele si inima ta a ramas stearpa. Dar stiam ca rabdarea mea are sa infloreasca si ca intr-o zi te vei intoarce singura la matca. Ziua aceea a venit." ndrazneala lui Chirica de a se impotrivi destinului si, implicit, opiniei publice starneste reactii-limita intreg orasul il blameaza, proprietarul il arunca in strada copiii sunt izgoniti din scoala trecatorii il huiduiesc, sotia il paraseste. Ca si biblicul Iov, sufletistul Chirica parcurge cu stoicism grele incercari de viata izolandu-se intr-un adevarat exil social, alaturi de credinciosul sau prieten Varlam, in podul de deasupra grajdului lui Faraon. ingrijita cu aleasa atentie, hranita cu "jaratecul" dragostei devotate, "martoaga" savarseste miraculoasa si simbolica ei victorie absoluta aducand stapanului beneficii la scara hiperbolica orasul isi intoarce fata spre Marele invingator si-l aclama furtunos, toti fosni persecutori ii propun functii si onoruri supreme, presa il elogiaza z gomotos, iar vinovata sa sotie ajunge sai sacralizeze ("E un sfant. Priviti lumina din jurul capului sau (...) Priviti cum rad ochii lui si ce zambet de copil i se oglindeste pe fata alba ca varul si cum i se scalda tot parul in lumina.. E un sfant, un sfant..."). In fapt, victorioasa este convingerea eroului ca orice ideal poate fi atins prin incredere nestramutata rabdare, suferinta si umilinta. Acest ax ideatic al piesei a fost excelent talmacit de Victor Ion Popa, autorul unei remarcabile montari a piesei: "Mediul burghez cu atmosfera lui, cu declasatii lui, cu nazuintele lui mici si neinsemnate in aparenta, durerile din ce in ce mai mari, loviturile pana la zdruncinarea temeliilor vietii individului, si apoi talazuirea totala adusa de recompensa vremii, cu toate exagerarile nemasurate ale slabiciunii cugetului omenesc, toate astea au putut sa fie adunate de Ciprian

si organizate intr-o constructie de netagaduita valoare teatrala luminata de o idee tinuta ca un fir de foc de-a lungul actelor si pastrata necontenit in cadrul unei coloraturi romanesti". Figura lui Chirica capata o dilatare care-i confera universalitate, dar si aura de "mucenic" si "sfant". G. Calinescu considera personajul un "mister", un "taumaturg", persoana cu intuitii devine. In fapt, numai comuniunea realizata prin iubire aduce deplina si dubla victorie a lui Faraon si a bunului sau stapan "Miracolul" este explicat chiar de Chirica "Gonea pentru totdeauna slobod. Gonea ca si cum ar fi vrut sa castige dintr-o data toate miile de metri cu care ramasese pana atunci in coada Animalele au suflet si ele. Gonea, ca si cand ar fi vroit sa se spele de rusine". Astfel, calul "cu parinti obscuri", intampinat numai cu huiduieli si batjocuri, ingrijit de mantuiala si mustruluit de grajdari, isi infrange "predestinarea" de gloaba pentru ca noul sau stapan ii imprumuta "sufletul sau". Calul este, intr-un fel, proiectia simbolica a conditiei existentiale si morale a stapanului, a descoperitorului sau omul acesta linistit si inzestrat este, in copilarie, obiectul farselor si dispretului colegilor, iar maturul interiorizat si prob este permanent lovit de cei care au "simtul realitatii" si usurinta adaptabilitatii. Valorizarea incredibila a calitatilor lui Faraon este tocmai incununarea valorii omenesti a lui Chirica. Impresia de sacralizare pe care o degaja piesa, pana la un anumit punct, este redimensionata la scara adevarurilor Chirica este omul care vede ceea ce nu pot vedea ceilalti, pentru ca "vede" prin sufletul si constiinta sa Prietenul si rezoneurul sau, Varlam, confirma acest simbol: "El e plamadit dupa alta reteta, are oasele fara maduva, ca pasarile". In tentativa de a materializa fervoarea visatorului, Chirica este inteles de oameni simpli si onesti ca Varlam si Fira; ceilalti - Nichita, directorul scolii, proprietarul casei, toti cei care resping "visul" arhivarului, sunt "neoameni", apartin unei lumi larvare, zgomotoase, inconstiente. In fata imensei capacitati de daruire a lui Chirica Ara, sotia sa si Inspectorul, cunosc "transfigurari launtrice" si, parca pentru a nu-si recunoaste neputintade a-l intelege, ii confera o "stralucire charismatica", desi "minunea" pe care o aclama se savarseste fara nici un "aparat mistic", ci printr-o terapeutica a increderii eroului in sufletele lor. O femeie simpla asa cum e Fira, lamureste lucrurile cat mai aproape de adevar. "Dar mie, sa-ti spun drept, cand te aud vorbind asa, imi vine sa cred. Ca omul cand isi rupe vorba de la inima, rar sa greseasca. Eu zic ca pana la urma are sa-ti izbandeasca (...) Cand un om iti spune ceva din adancul inimii, sa-l crezi". S-a sustinut adesea ca Omul cu martoaga poate fi raportata la teatrul expresionist, cu care are unele similitudini in planul recuperarii magice a constiintelor cuprinse de forta iubirii. In fapt, G. Ciprian - prin structura sa intima calda dar si ironica - s-a tinut departe de exasperarile "strigatului expresionist" sau de invocata filiatie dostoievskiana. Chirica poarta o functie metaforica de relevare a distantei nobile intre flacara "uitarii de sine" si animalitatea egolatra a celor din jurul sau. Exemplul sau aduce culori firesti, umane, in portretele si comportarile unora dintre cei care l-au oropsit altadata "Nu cumva toata viata am trait sub pamant, ca sobolanii si abia acum ies pentru intaia oara la lumina" - intreaba Inspectorul, stiind dinainte raspunsul. In schimb, indivizi ca Nichita, fostul sau coleg de scoala si rival in casnicie, "fiara in sacou", nu poate fi, in nici un caz, recuperat: "Fiecare traieste pentru sine - isi defineste acesta crezul, inscris in codul lumii sale... Apusul civilizat a intarit cu parafe si sigilii vechea mea lozinca "eu. eu si nu ei!". Decalajul moral dintre umanitatea lui Chirica si egoismul abject al unor atari indivizi cinici si egoisti este scos in evidenta de Varlam: "Cum sa nu fii tu mare, cand ei sunt atat de mici..." Omul cu martoaga are tonalitati grave, ingemanate cu articulatiile comice ale dialogului sclipitor Este o cemedie fantezista dar si amara mai mult, o comedie satirica la adresa automatismelor administrative,

birocratismului si dezumanizarii. Ea impune, totodata prin maieutica inteligenta a dezbaterii de idei si a demersului polemic cu o etica anchilozata si imbatranita "Cariera" nationala si internationala a acestei piese a dublat asadar, "victoria" imprevizibila a lui Chirica in universul regenerarilor necesare.