Universitatea Pedagogica de Stat ,,Ion Creanga,,

,,Enigma Otiliei,,de
George Călinescu
A elaborat studenta-Gurghis Silvia,gr-301 FI;
Profesor-Alexandru BURLACU

Chisinau,2021
 Cuprins

1)Tabel cronologic
2)Romanul,,Enigma Otliei,,
3)Bibliografie critica

Tabel cronologic
 1899-Pe 2 iulie(19 iunie stil vechi),se naste,in
Bucuresti,Gheorghe Visan,(sub acest nume a fost
inregistrat in acte,dupa nastere,cel care avea sa se
numeasca,ulterior,G.Calinescu).Era copilul din flori al
Mariei Visan(taranca din judetul Olt,servitoare in casa
Mariei si a lui Constantin Calinescu) si a lui Tache
Capitanescu,frate cu Maria Calinescu(in 1907 va fi
infiat de familia Constantin Calinescu).Conditia
chinuitoare de fiu nelegitim ii va marca viata lui
G.Calinescu,fiind un capitol care a determinat
numeroase speculatii de factura psihanalitica,mai mult
sau mai putin intemeiate.
1903-Constantin si Maria Calinescu se stabilesc la
Botosani,luandu-i acolo si pe Maria Visan si fiul ei
Gheorghe.
1906-Periplul familiei Calinescu continua prin mutarea
la Iasi.Din septembrie Gheorghe(deocamdata,pana la
infierea sa,Visan)e dat la scoala Primara de
Baieti,,Carol I,,
1907-Moare Constantin Calinescu,tatal adoptiv.
1908-Familia revine in Bucuresti,Gheorghe trece in
clasa a III-a ,la scoala Primara de Baieti ,,Cuibul de
Barza,, in 1910.
1910-1914-Urmeaza gimnaziul bucurestean ,,Dimitrie
Cantemir,, cu rezultate mai degraba modeste.
1914-1916-Urmeaza cursurile liceului ,,Gheorghe
Lazar,,.
1916-1917-Sta la Iasi,intretinandu-se mai mult
singur.Trece printr-un tifos exantematic.
1918-Dupa ce termina clasa a VIII-a la Liceul Internat
din Iasi si,apoi,isi ia bacalaureatul la Liceul ,,Mihai
Viteazul,,din Bucuresti,se inscrie la Facultatea de
Filosofie si Litere(cum nu-si da examenele,se reanscrie
in 1919,la aceeasi facultate,in 1920 se va transfera de
la sectia de filologie moderna si filosofie la sectia de
italiana).
Poeziile pe care tanarulG.Calinescu le trimite pe adresa
Sburatorului,revista lui E.Lovinescu,in mai multe
randuri,sunt intampinate si tratate nu tocmai favorabi
la ,,posta redactiei,,.Va trece si pe cenaclul
Sburatorul,patronat de acelasi E.Lovinescu,dar
experienta ,,sburatorista,, neconcludenta,va ramane o
amintire mai degraba neplacuta pentru G.Calinescu
1920-Pe 15 decembrie,debuteaza in ziarul Dimineata,cu
relatarea unei conferinte.
1923-Obtine licenta in limba si literatura italiana,cu o
teza despre Umanismul lui Carducci.
1924-1926-Studiaza la Scoala Romana din Roma,la
sectia ,,Cercetari de arhiva si biblioteci,,.
1927-G,Calinescu isi incepe cariera propriu-zisa de critic
literar,scriind la revista Viata literara despre carti
straine.Din septembrie,incepe colaborarea Gandirea lui
Nichifor Crainic(de care ramane apropiat pana la
sfarsitul lui 1929,cand se produce o ruptura soldata cu
publicarea unor memorabile pamflete).
1929-Se casatoreste cu Elisabeta (Vera) Trifu.
1930-Infiinteaza si si conduce mensualul Capricorn,din
care vor aparea doar doua numere.
1932-Publica biografia Viata lui Mihai
Eminescu(Editura ,,Cultura Nationala,,),intampinata
entuziast de critica (editia a doua,1934,editia a
treia,1938).
1933-Inaugureaza in Adevarul literar si artistic rubrica-
faimoasa cu timpul,ca si pseudonimul Aristarc cu care
semneaza –Cronica Mizantropolului.
 Publica romanul Cartea nuntii
(Editura ,,Adevarul,,),prima manifestare editoriala a
proiectului sau literar.
1934-Apare primul volum din Opera lui Mihai Eminescu
(Fundatia Regala pentru Literatura si Arta);pana in
1936,vor aparea inca patru volume.Lucrarea primeste
Marele Premiu ,,Hamangiu,,al Academiei Romane(in
1936).
1936-Devine doctor In Litere,cu o teza numita Analiza
literara a unui manuscris eminescian (Avatarii
faraonului Tla).
1937-Ocupa,prin concurs,postul de ,,conferentiar cu
titlul provizoriu la ,,Conferinta de estetica si critica
literara,, de la Facultatea de filosofie si Litere din
Iasi.Inainte,predase italiana,ca profesor,de curs
secundar,la Timisoara si bucuresti.Publica placheta
Poesii (Fundatia Regala pentru Literatura si Arta).
1938-Apare romanul Enigma Otiliei (doua
volume.Editura ,,Nationala,, Ciornei),care il situeaza in
prim-planul literar al momentului,Publica Viata lui Ion
Creanga (Fundatia Regala pentru literatura si Arta).
1939-Scoate,la Iasi,saptamanalul Jurnalul
literar,publica Principii de estetica (Fundatia Regala
pentru Literatura si Arta)-volum in care isi aduna
prelegeri tinute la facultatea din Iasi.
1941-In iulie,apare,la Fundatia Regala pentru
Literatura si Arta,Istoria literaturii romane de la origini
pana in prezent,lucrare monumentala careia i se
dedicase in ultimii ani. Istoria...declanseaza un veritabil
scandal,fiind acuzata si atacata,dar si admirata din
toate partile.,,Unii tipa ca sunt filosemit,iar altii ca sunt
antisemit,, ,rezuma Calinescu ,,afacerea,,intr- scrisoare
catre Al.Rossetti.O a doua editie va fi pulicata abia in
1982,sub ingrijirea (discutabila stiintific) a lui Al.Piru.
1942-Apare piesa Sun sau Calea neturburata ,,mit
mongol,,.
1944-Dupa 23 august,G Calinescu,pana atunci mai
curand dezinteresat de politica,isi incepe activitatea de
jurnalist militant pentru programul Partidului
comunist,scriind in anii urmatori sute de pagini ,,la
tema,,.Din 15 septembrie,scoate si conduce ziarul
Tribuna poporului,aflat in zona de influenta a
comunistilor (cotidianul apare pana la 11 februarie
1945).
1945-este publicat Compedediul,din Istoria literaturii
romane (Editura Nationala Mecu S.A.;editia a
doua,1946)
Devine titularul catedrei de literatura romana
moderna a Facultatii de Filosofie si Litere de la
Universitatea din Bucuresti.Din 25 septembrie,apare
sub conducerea lui saptamanalul Lumea (revista va fi
suspendata la 13 iunie 1946).
1946-In ianuarie isi ianugureaza cursul la Universitate
si se implica in politica,activand in randurile Partidului
National Popular (manevrat de comunisti).Conduce
ziarul Natiunea,oficios al Partidului National Popular
(20 martie 1946-18 februarie 1949).Publica Impresii
asupra literaturii spaniole (Fundatia Regala pentru
Literatura si Arta).Viziteaza URSS (octombrie-
noiembrie);pe baza acestei calatorii va elabora cartea
Kiev-Moscova-Leningrad (publlicata in 1949).In
noiembrie,e ales deputat.
1947-Reapare Jurnalul literar (pana in iunie 1948)
1948-In actiunea mai larga de debarasare de ,,tovarasii
de drum,, ,impotriva lui G.Calinescu se duce o
campanie de demolare ideologica,in ciuda calitatii lui
de debutat in Marea adunare Nationala.E ales membru
al Academiei Romane.
1949-pe 31 Ianuarie, tine ultima prelegere in calitate de
profesor titular la Facultatea de Filologie.Desi va
continua sa fie salariatul Facultatii,va functiona
(oficial,din 1953) pana la sfarsitul vietii ca director al
Institutului de Istorie Literara si Folclor,unde va initia si
coordona numeroase proiecte.
1953-Apare cu modificari impuse de cenzura roamnul
Bietul Ioanide,predat editurii inca din 1949)(cartea va fi
interzisa in 1955).
1955-In decembrie,incepe in Contemporanul,revista din
a carei conducere facea parte,rubrica
numita,acum,Cronica optimistului.Desi textele
publicate aici sufereau de sabloane ideologice ale
vremii,numeroase marturii atesta rolul
semnificativ,stimulator al tabletelor,inca sclipitoare,ale
lui Calinescu pentru tinerii aflati atunci in plina formare.
1960-Apare,la interventia decisiva a lui Gheorghiu-
Dej,caruia Calinescu ii ceruse o audienta,romanul
Scrinul negru (depus la editura din 1957).Versiunea
publicata a romanului e rezultatul compromisurilor cu
cenzura (Nicolae Mecu,editorul devotat al lui
G.Calinescu,a oferit,dupa 1989 ,atat pentru Scrinul
negru,cat si pentru Bietul Ioanide,o versiune-
recuperata,din manuscrise – sensibil mai apropiata de
intentiile scriitorului (a se vedea admirabila editie
G.Calinescu,Opere,I Cartea Nuntii,Enigma Otiliei,II
Bietul Ioanide.Scrinul negru ,ingrijire de
editie,note,comentarii,variante,repere critice de
Nicolate Mecu,prefata de Eugen Simion,Univers
Enciclopedic,Bucuresti,2004;editia poate fi consultata
cu maxim folos inclusiv pentru tabelul ei cronologic
cvasi-exhaustiv,luat cu reper pentru prezenta
cronologie).
Calinescu e numit,, profesor onorific,, la Facultatea de
Filologie,calitate in care va tine anii urmatori prelegeri
studentilor,care vor avea astfel sansa de a urmari pe
viu spectacolul oferit de marele profesor.
1962-Intra in randul membrilor Partidului Comunist.
1963-Apare volumul de poezii Lauda lucrurilor.
1964-Apare,in volum,o selectie din Cronicile
optimistului (Editura pentru Lectura)
1965-Incepe sa-i fie publicata seria de Opere.La 12
martie,bolnav de ciroza hepatica,G.Calinescu se stinge
din viata.

Romanul ,,Enigma Otiliei,,

O lume a frescai bucurestene.

George Călinescu captează publicul cu ajutorul
prezentării unei lumi a burgheziei impregnată de
impurități și imperfecțiuni. Autorul alege să descrie
fresca bucureșteană prin intermediul greselilor si
interesului acestora fata de imbogatire.De ce acesta
reprezinta veridic si critic societatea citadiana?Care
este scopul ironiei calinesciene?Ce aport au
personajele,clanul Tulea-Otilia, prezentate in antiteza
asupra transmiterii ideilor romanului?
Incadrarea romanului in contextul epocii.
Perioada Interbelica este esentiala in evolutia
romanului romanesc,atat prin largirea ariei tematice,
prin surprinderea particularitatilor unor medii sociale
variate,cat si prin diversificarea formulelor naturale.
Personajele participante in cadrul operei sunt tipice
pentru fresca bucurestiana al sec.al-XX-lea,subjugate
de avere,bani si pozitie sociala.Totodata crearea dupa
modelul balzacian a,,speciilor sociale,,uneori
depasindu-se incadrarile clasice,consecintele unei fine
observatii sociale si psihologice.Averea/mostenirea
influenteaza destinul femeii in societatea secolului al
XX-lea,care se afla la limita de emancipare si
dependenta financiara:destinul Otiliei,incadrarea in
tipul cochetei au fost influentate de nehotararea lui
Costache;amanarea reglemantarii statutului fata de
Costache;sacrificiul sentimental fata de Felix;casatoria
cu Pascalopol.
Subiectul prezentat prin tehnica planurilor
paralele.(primul plan- al iubirii dintre Felix si
Otilia)Initial romanul este intitulat ,,Parintii Otiliei,,.El
urmareste evolutia unor personaje disputele dintre
acestea si relatiile ce se ivesc pe parcurs.Drept urmare
din vastul areal de personaje un accent deosebit se
acorda Otiliei Marcuelscu si lui Felix Sima,care in
traiectoria lor tind sa formeze un cuplu obscur.Felix si
Otilia sunt doua fiinte diferite,ba chiar dificile,dar in
cele din urma radiaza a intruni anologii care ii apropie,
formând acest tandem lipsit de idealitate.
În primul rând, Otilia este percepută ca fiind ,, o mare
libertate de mişcări, o stăpânire desăvârşită de
femeie”. Ea miza pe un aspect al luxului, al frumosului,
cu un gust aristocratic, de aceea Otilia, şireată, ,,caută
numai bărbaţi în vârstă si bogaţi”. Avea un
temperament de artistă, care simte imuabil nevoia
schimbării și cercetarea înclinărilor sale. Era
considerată ,,o rândunică: închisă în colivie, moare...Ea
visa viitorul ca un șir de explozii neprevăzute, iar în
orice mișcare a sa se citea o maturitate enigmatică”.
De altfel, Felix, de la început, emană un aer dezoerintat,
încearcând să se adapteze noului mediu în care a
pătruns. Era privit ca un domn timid sau discret, un
tânăr de ispravă, frumos și inteligent. Voia sa ajungă
un doctor mare, cu o cultura generală excepțională.
În consecință, între cei doi de la o simplă prietenie, ia
naștere o dragoste , a cărui părtaș pare a fi mai mult
Felix. Un punct definitoriu , la acest concept de cuplu
dintre cei doi îl reprezintă statutul lor, ambii fiind
orfani. Felix, absent de caracterul matern, simte față de
Otilia o familiaritate care avea o nuanță protectoare,
iar ,,lipsit de surori, caută în orice fată o sora, de care
apoi, cum era cazul cu Otilia, se indrăgostea”.
Legătura amoroasă dintre cei doi este mai puternic
evidențiată prin prisma lui Felix, el fiind primul care își
exteriorizează sentimentele față de Otilia, ,,își dădea
prea bine seama că o iubește, fără să poată determina
conținutul acestui sentiment”. ,,Uneori îl urmăreau
genunchii mici ai fetei, în poziția în care ea îi îmbrățișa
și lor ar fi voit Felix să le comunice printr-un limbaj mut
dragostea lui”. Felix nu putea face progresul cel mare,
care, după el, trebuia să fie o marturisire înflăcărată,
astfel îi spunea în gand tot ce nu îndrăznea să-i spună
in față. Într-un final, acesta decide să îi lase o scrisoare
în care își exprimă dragostea pentru Otilia. Totuși, spre
surprinderea lui Felix, reacția Otiliei nu era în baza
așteptărilor, dând dovadă de un comportament
neclar ,, -Ce copil ești! Ți-am citit scrisoarea, dar am
uitat, știi că sunt o zăpăcită.. ”. Drept urmare în
momentul în care Felix o întreabă dacă îl iubește, Otilia
răspunde cu același aer evitător ,,nu ți-a spus nimeni că
te urăște.”
Daca Felix are viziuni romatince față de situația dintre
cei doi, Otilia, de altfel, reflectă un aer aventuros, îl
vede pe Felix ca pe un frate, în ciuda ulterioarelor
mărturisiri că și ea îl iubește.
Totuși, Otilia este cea care nu dorește ca dragostea
dintre cei doi să fie un impediment în realizarea lui Felix
pe plan profesional, mărturisindu-i în cele din urmă ,,
Am visat pentru tine glorie, avere, îți căutam cu gândul
mai târziu o fată drăguță, blândă. Nu m-am gândit că
mă vei iubi pe mine, eu sunt o zapacită, nu știu ce
vreau, eu sunt pentru oamenii blazați, care au nevoie
de râsetele tinereții, ca Pascalopol”.
În urma acestor confesiuni, Felix se simți vexat , dar
totuși, nu își pierde speranța față de un viitor alături de
Otilia. Pascalopol intervine neintenționat în cuplul celor
doi, stârnind gelozie din partea lui Felix, deoarece ,,pe
data ce aparea Pascalopol, sau o chema în oraș, Otilia
redevenea distrată și nerăbdătoare de petreceri
inedite. Atunci toate gingășiile ei față de Felix se
pierdeau”.
Felix aspira către o căsnicie cu Otilia, însă pentru ea
acest act semnifica o deformare a caracterului, o
stingere a avântului și grației”. Sentimentele profunde îl
mistuiau în legătură cu ea, neavând însă pe nimeni,
deschidea un caiet și își creiona gândurile, spre
exemplu : “Trebuie să stimez totdeauna pe Otilia şi să
am încredere în ea”.
În urma celor menționate, în acest cuplu, Otilia pare a fi
absentă, enigmatică, iar Felix se
implică din punct de vedere emotional, la extrem,
rănindu-se sufleteste, trecând printr-o criză erotică,
fiind conștient de faptul că ,,Crezuse în Otilia, și Otilia îl
trădase”. Otilia i se arătase de la început ca o finalitate,
ca un premiu, mereu dorit și mereu amânat. Într-un
final, acest cuplu se risipește, ambii iau drumuri
diferite, trăiesc noi experiențe, iar dragostea dintre cei
doi rămâne o enigmă.
(al doilea plan-clanul Tulea)Clanul Tulea impulsionat de
competenta pentru mostenirea averii lui Costache
participa intens la propagarea si crearea firului narativ.

Structura de compozitie.
Incipit. Tehnica de constructie specific
realista,esompeaza distinctia realitate si fictiune.
Rolul –Introducerea cititorului in universul operei
construit cu ajutorul descrierii (tehnica detaliul
semnificativ), urmand principiul de la panorama la
detaliu.
Drumul lui Felix pe strada lui Costache:fixeaza
precis coordonatele spatiu temporal.(,,Intr-o seara
de la inceputul lui iulie 1909,cu putin inainte de
orele 10,un tanar...intra pe strada Antim,venind
dinspre Sfintilor Voievozi,,)si prezinta detaliat
drumul.
Personaj principal Costache Giurgiuveanu.
Din punct de vedere al tipologiei, Costache este
modelul cel mai veridic al personajului avar,
individual, dar cu un ușor simț al paternității.
O deslușire palpabilă a semnificației numelui său
nu poate fi neapărat propusă, însă un mic episod
din cadrul romanului, vădit chiar de personajul în
cauză, ce deapănă amintiri din tinerețea lui,
oferă o idee a provenienței numelui său.
Respectiv, Costache afirmă ,, Ai noștri au venit de
peste Dunăre, așa spunea moșu-meu, ca să scape
de prigoana turcilor. Au fost macedoneni bogați.
Când au plecat și-au vândut toate oile și au făcut
parale și și-au cumpărat mai mulți frați moșie
mare pe lângă Giurgiu. D-aia le-a zis Giurgiuveanu.
” În consecință, istoria numelui de ,,Giurgiuveanu”
ia naștere încă din moși-strămoși, iar Costache,
prin capacitățile sale afaceriste, îl face chiar vestit.
În aceeași ordine de idei, George Călinescu tinde
să-l caracterizeze pe Costache atât direct, cât și
indirect. Relația sa cu celelalte personaje
reprezintă punctul cheie în deslușirea caracterului
său, dar și influența în dezvoltarea zgârceniei sale.
Prima apariție a lui Costache Giurgiuveanu este
creionată de interacțiunea lui Felix cu acesta. Fiind
o primă impresie, pentru început, doar aspectul
său fizic este evidențiat ,,...omuleţ subţire şi puţin
încovoiat. Capul îi era atins de o calviţie totală, şi
faţa părea aproape spână şi, din cauza aceasta,
pătrată. Buzele îi erau întoarse în afară şi galbene
de prea mult fumat, acoperind numai doi dinţi
vizibili, ca nişte aşchii de os. Omul, a cărui vârstă
desigur înaintată rămânea totuşi incertă, zâmbea
cu cei doi dinţi, clipind rar şi moale, întocmai ca
bufniţele supărate de o lumină bruscă, dar privind
întrebător şi vădit contrariat. ” Călinescu deține
această artă a detaliului, astfel bărbatul este
exhibat până la cele mai mici amănunte, alături de
figuri de stil, precum comparația ,,dinți ca niște
așchii de os”. Felix nu rămâne surpins de apariția
infamă a unchiului său, perceptându-l dintr-
o ,,fotografie, care se afla pe biroul tatălui său” ca
fiind un ,,hoț de copii mici” cu ,,un fizic meschin,
mai ales când se enervează”.
În jurul lui Costache, ia naștere un conflict bazat
pe moștenirea averii sale, iar în calitate de
”amenințător” este familia Aglaei Tulea, sora
bărbatului și de asemenea Stănică, cel care
denaturează lucrurile și tinde să ochească fiecare
ban al lui Costache, care la rândul lui ,,privea pe
Stănică cu multă dușmănie”. Drept urmare,
această dispută reflectă atitudinea fricoasă a lui
Giurgiuveanu “privind când la stânga, când la
dreapta”, fapt ce denotă starea sa interioară, că
este în permanență urmărit ,, Frica lui era obscură,
instinctivă era insoțită mai ales de ipoteza
halucinantă că s-ar putea să vină o clipă în care
toți să-l jupoaie, să-i ia totul, să-l scoată din casă,
în vreme ce el vede și nu se poate mișca. Astfel se
infățișa moartea lui moș Costache: ca un furt total,
agravat cu paralizie integrala si eterna. ”
Fiind exemplul tipic al omului avar, Costache
emană ba chiar un aer misterios, sesizat de Aglae
care îl descrie ca fiind ,,... tăcut, secret cu rudele,
de nu știe nimeni cum stau lucrurile lui. ”
Costache demonstrează a fi avar și în propria sa
familie, respectiv Otilia, fiica vitregă a acestuia,
schițează acest viciu al bărbatului ,,Papa e
ciudat. ...dar dragostea pentru el n-o să mă
împiedice să- ți spun că e cam avar. ” Totuși, în
relația sa cu Otilia, Costache Giurgiuveanu dă
dovadă de o latură sentimentală paternă, un
element al umanității, dezmierdând-o pe Otilia
cu ,,Fetița mea, Otilica mea”. În pofida faptului că
de cele mai multe ori a dat dovadă de calicie, nu o
adoptă pe Otilia și refuză să întocmească un
testament, Costache îi lasă fetei avere și o
înștiințează de acest fapt ,,...Otilica mea, tu știi că
numai pe tine te am. Ție îți las tot. Ai să fii ca o
prințesă. Nu ești tu Otilica mea scumpă, nu-ți las
eu ție tot ce am? ”
Un alt episod care pune în valoare zgârcenia
bărbatului este cel în care Costache suferă un atac
cerebral, iar medicul trebuia să îi facă o injecție,
astfel Giurgiuveanu, în cel mai penibil mod,
propune doctorului să-i vândă el o seringă ,,Dacă-
ți trebuie seringă, zise bătrânul închizând ochii, îți
vând eu una ieftin ”. La fel, Felix din nou sesizează
caracterul avar al unchiului său, afirmând ,, moș
Costache, tutorele meu, este tot așa de avar și de
lipsit de simț familial”, iar ,,Purtarea bătrânului
era, ca întotdeauna, generoasă, sentimentală, însă
plină de întortocheri avarițioase”. Într-un final, din
păcate, Costache Giurgiuveanu este condamnat
morții, o moarte ce survine din urma unui șoc, el
fiind imobilizat la pat. Stănică este cel care
participă la această scenă, iar Costache dă dovadă
de avariție până la ultima lui suflare ,,Stănică,
netulburat, pipăi mai de aproape salteaua, apoi
vârî brusc mâna sub ea și trase pachetul cu bani.
Bătrânul holba ochii, scăpă gura mare spre a
spune ceva, se dădu jos printr-o sfortare
supraomenească, pe marginea patului și urla
gutural, plângător:
- Banii, ba-banii, pu-pungașule! Apoi deodată se
prăbuși la pământ. ” Pe lângă afirmațiile
exemplificate, după sugestia criticii literare
„Costache Giurgiuveanu reprezintă tipul avarului,
realizat cu tehnica balzaciană”, iar Pompiliu
Constantinescu îl critică ca fiind ,,om ascuns de
afaceri, care își capitalizează banii din pasiunea de
a strânge”. Totodată, o afinitate între personajul
în cauză și un alt erou al literaturii române derivă
din esența romanului ,,Mara” de Ioan Slavici. Atât
Costache Giurgiuveanu, cât și Mara Bârzovanu
sunt două personaje rămase văduve, care știu să
manevreze arta afacerilor și să cultive acest
interes de a strânge bani.
În final, Costache Giurgiuveanu poate fi perceput
din mai multe unghiuri. El poate însemna pentru
unii un exemplu sau un antiexemplu. În propria
mea viziune, Costache Giurgiuveanu devine un
stimulent în lansarea unor afaceri, iar modul său
de a vorbi puțin, de a emana absență sau chiar
ocolirea persoanelor invidioase,însetate de avere
pe nedrept, precum Aglae sau Stănică, îmi
demonstrează o realitate actuală. Totuși, avariția
personajului nu mă impresionează, iar lipsa
acesteia si manevrarea propriei atitudini într-un
alt mod, puteau să-i metamorfozeze destinul și să
ofere acțiunii o altă întorsătură.
Caracterizarea Otiliei. Din vastul areal de
personaje, un accent deosebit se acordă Otiliei
Mărculescu, o fată de optsprezece-nouăsprezece
ani, o apariție galantă, de o mare libertate în
mișcări, o stăpânire desăvârșită de femeie. Susțin
faptul că, ea lasă o amprentă promițătoare în
esența operei, fiind cea care, în unele împrejurimi
este motivul unor dispute, declanșând invidie în
rândul dușmanilor ei impetuoși. În consecință,
conform criticii literare și anume prin intermediul
viziunii lui Pompiliu Constantinescu ,, Enigma sa
este însăși feminitatea ei, mereu proaspătă, de un
magnetism care diformează și pe avarul Costache
si chiar pe cei mai aprigi dușmani ai ei”. Otilia miza
pe un aspect al luxului, al frumosului, cu un gust
aristrocratic aparte.
O sesisez ca având un temperament de artistă,
care simte imuabil nevoia schimbării și cercetarea
înclinărilor sale.
Emana în orice circumstanță un aer misterios, care
îi accentuează, la nesfârșit, feminitatea sa de
neconceput. Ea visa viitorul ca un șir de explozii
neprevăzute, iar ,,în orice mișcare a sa se citea o
maturitate enigmatică”. Exterioriza, poate chiar
neintenționat, o influență ucigătoare, în special în
relația sa cu tatăl ei vitreg – Costache
Giurgiuveanu. Totodată, acest ,,magnetism”
pătrunde și printre familia Tulea, în special în
rândul Auricăi și Aglaei, care o dușmănesc până la
cele mai mici detalii.
Acest univers enigmatic în care Otilia tinde să se
dezvolte, generează, în opinia mea, ca orice alt
personaj din operă să se raporteze la aceasta. Ea
reușește prin aspectul său tainic să denatureze
condiția lui Costache, de avar, pentru el Otilia fiind
,, fetița lui cuminte și iubitoare,, cu toată iniţiativa,
iar Costache,, era un simplu satelit al voinţei ei,,.
De altfel, Aglae și Aurica o remarcă pe Otilia ca ,,
fată fără căpătâi şi fără părinţi,, o ,, destrăbălată,,
și o ,,dezmățată,,. Toate la un loc reprezintă,cu
certitudine, veninul celorlalți ce se răsfrânge
asupra feminității sale indescifrabile și reminența
sa.
Otilia supraviețuiește în această umbră
misterioasă a sa, până și ea fiind conștientă de
acest lucru, pentru că dezvăluie firea sa
inconsecventă ,, Sunt foarte capricioasă, vreau sa
fiu liberă!,,. Totodată, un alt act care susține
temperamentul său enigmatic, este cel față de
bărbați. Ea poartă dragoste atât pentru Felix, cât și
pentru Pascalopol, simultan, căsătorindu-se cu
Pascalopol din interes.Feminitatea sa respira prea
multă inteligență, Otilia trăind cum cântă la
pian, ,,zguduitor si delicat, intr-un tumult de
pasiuni, notate precis pe hartie, stapanite si
justificate. Otilia parea ca "stie multe"
si intimida pe barbati, iritand pe femei, care in
genere dusmanesc pe orice femeie independenta
față de barbat,,. 
În cele din urmă, Otilia se cataloghează ca o
enigmă a feminității. Chiar dacă devenise mai
lucioasa, mai feminina, ea nu își pierde ,,aerul
copilăresc,, , iar nu doar Otilia era o enigma, ci si
destinul insusi.
Felix Sima este caracterizat in mod direct de
catre narator. Este infatisat drept o persoana
inteligenta cu aspiratii mari:”Voia sa ajunga doctor
mare cu o cultura generala exceptionala”. De
asemenea, el are o fire libertina si este un om
disciplinat, un adevarat neamt:”Un simt de
disciplina innascut ferea pe Felix de excese.
Libertatea ii risipise timiditatea si-i daduse
sentimentele valorii personale. Felix Sima era fiul
lui Iosim Sima, medic celebru in Iasiul acelor
vremuri, recent decedat. Baiatul se bucura de un
statut social privilegiat. Tocmai mostenise “o casa
cam veche, dar solida si rentabila” si un “oarecare
deposit in bani”. Aceste bunuri erau administrate
de unchiul sau, Costache Giurgiuveanu, in a carui
casa venise pentru a locui pe durata anilor de
studiu la Facultatea de Medicina.
Pe masura trecerii anilor, el ajunge profesor
universitar, se maturizeaza considerabil ajungand
sa se conduca dupa un anumit cod de norme:”Voi
fi ambitios, nu orgolios”.Ca statul psihologic,
ceilalti vad in lipsa parintilor o inferioritate:”Un orfan
trebuie sa-si faca repede o cariera, sa nu cad ape
capul altora”. In acest fel,
baiatul este complexat si orice aluzie la statutul
sau de orfan ii trezeste o puternica revolta.  Desi
este un tanar ramas fara parinti de la o varsta
frageda,el isi va dovedi maturitatea premature
dobandita in mai multe circumstante. La plecarea
Otiliei la Paris, in loc sa se dea batut, el se
concentreaza asupra carierei si avanseaza treptat
in grad pastrand iubirea pentru Otilia intr-un loc
bine ascuns din inima sa. Mai tarziu, ajuns
profesor unviersitar, publica un stiudiu de
specialitate intr-o revista franceza si se casatoreste
cu fiica unui diplomat dovedint ca stie ce vrea de la
viata.
Pascalopol-,,era un om cam de vreo 50 de
ani,oarecum voluminos,totusi,evitand impresia de
exces,carnos la fata si rumen,papuci ca un
negusto,insa elegant prin finetea pielei si taiatura
englezeasca a mustatii carunte,,Prieten de famili a
lui Costache Giurgioveanu de vita nobila si
pretendent la mana Otiliei
Aglae-,,gura cu buzele zubtiri,acre,nasul incovoiat
si acut,,Sora lui Costache Giugiuveanu care ii
pretinde mostenirea.
Aurica-,,era o fata cam de 30 de ani,cu ochi
proieminenti ca si ai Aglaiei,cu fata alungita,,
Fata lui Aglae si a lui Simion si nepoata lui
Costache.
Simion-sotul lui Aglae,apartine clanului,dar
dezinteresat prin comportament deviant. ,,Un
barbat in varsta cu versi in picioare si cu o
broboada pe umeri misca mainele asupra
mesei...domnu cu broboada broda cu lana,,
Titi-feciorul lui Aglae si Simion Tulea,ce se vrea
artist.
Stanica Ratiu-sotul Auricai,avocat fara procese,isi
exercita debitul verbal in sanul familiei si in cercul
prietenilor
Final.Tehnica de cosntructie-specific realista-
esompeaza distinctia fictiune-realitate ( construit
cu ajutorul descrierii).
Rol- scoate cititorul din universul operei si-l
readuce la realitate.
Drumul-revenirea lui Felix, dupa trecerea anilor,
pe strada Antim, in dreptul casei abandonate a lui
Costache Giurgiuveanu.
 Relatia incipit-final.
 Replica ,,Aici nu sta nimeni,, capata valoarea simbolica.
 Relatia confirma ideea ca goana dupa avere poate avea
consecinte nefaste.
 Drumul-simetrie de compozitie
 Felix- personaj reflector care are rol in limitarea
omniscientei.

Romanul incepe cu descrierea spatiului in care se desfasoara

acriunea.Incipitul fixand in mod veridic cadrul temporal iulie
1909 intr-o seara cu putin inainte de orele zece si spatial pe
strada Antim din Bucuresti,venind dinspre strada Sfintii
Apostoli.
In incipit sunt prezentate personajele principale,este sugerat
conflictul si sunt trasate principalele planuri epice.
Finalul este un final inchis care este urmat de un epilog.
Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea
strazii si a casei lui mos Costache din perspectiva lui Felix, in memente
diferite, aproximativ zece ani.
    Simetria este sustinuta si de replica pe care Costache Giurgiuveanu
i-o adreseaza lui Felix in momentul in care apare la poarta casei si pe
care Felix, devenit doctorul Sima, si-o aminteste in finalul romanului
"Aici nu sta nimeni".
 Po(i)etica romanului.

Enigma Otiliei este un roman liber,un roman corintic,un

amestec intre tipul ionic si doric,un roman realist(balzacian)
prin:prezentarea critica a unor aspecte ale societatii
bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea.motivul
paternitatii si al mostenirii,structura,observatia si detaliul
semnificativ,realizarea tipologiilor,veridicitate,utilizarea
naratiunii la persoana a III-a.Romanul depaseste modelul
realismului clasic prin spiritul critic,prin elemente ale
modernitatii (amibiguitatea personajelor,interesul pentru
procesele psihice deviante,refelctarea
poliedrica,comportamentism), reconstituie o atmosferă –
aceea a Bucureștiului antebelic –, dar și bildungsroman,
urmărind maturizarea lui Felix (îndelungata și frustranta sa
educație sentimentală fiind una dintre temele centrale ale cărții)
Enigma Otiliei urmărește evoluția raporturilor dintre personaje,
pe fondul așteptării unei moșteniri supralicitate de unii (clanul
Tulea), indiferente pentru alții (Felix, Otilia, Pascalopol),
reliefând „atenta observație a socialului” (Gheorghe Glodeanu)
practicată de autor. De aceea, acțiunea este amplă,
desfășurându-se pe mai multe planuri narative, care conturează
un conflict complex.
Naratorul din Enigma Otiliei este unul omniscient, regizând evoluția
personajelor cu obiectivitate. Prin perspectiva obiectivă se produce
impresia de obiectivitate și o detașare maximă a naratorului, iar
cititorul nu este deloc implicat sau influențat. Personajele
călinesciene dobândesc, astfel, statutul de marionetă, ce acționează
automat, după voința unui narator-regizor. Adoptând tonul
obiectiv, naratorul este prezent și comunică, ca regizor și comentator
al comediei umane de tip balzacian, cu instanțele narative.
Perspectiva narativă îmbină perspectiva
obiectivă cu perspectiva subiectivă. Prin intermediul perspectivei
subiective, naratorul cunoaște frământările din sufletul
personajului. Aceasta creează impresia că naratorul se confundă cu
personajul, prezentând faptele din punctul de vedere al celui din
urmă. O altă perspectivă este cea omniscientă, naratorul fiind mereu
bine informat. Ca narator omniscient, el nu participă la cursul
evenimentelor ca personaj sau ca martor. Totuși, în cadrul textului, se
preferă perspectiva subiectivă centrată pe Felix. Întregul univers este
văzut prin ochii protagonistului, naratorul adoptă punctul de vedere
al personajului, iar perspectiva cititorului este, în mod firesc, limitată:
„Felix se închise în biroul lui şi scoase vechea fotografie pe care i-o
dăduse Otilia. Ce deosebire! Unde era Otilia de altădată? Nu numai
Otilia era o enigmă, ci și destinul însuși. Dinadins, într-o duminică, o
luă pe strada Antim. Prefacerile nu schimbaseră cu totul caracterul
străzii. Casa lui moș Costache era leproasă, înnegrită.”
Nu lipseste ironia si parodia,elemente care definesc
imaginirea romanului corintic,ilustrand o viziune caricaturala
a lumii in care traim. Caracterizat prin veridicitate,romanul
are secvente in care este povestit trecutul unor
personaje(Georgeta:,,Drama mea e simpla (...)Tat a ramas
vaduv si s-a casatorit din nou (....)De atunci sunt o,, fata
faina,, ..... si sa revenim la cazul Aglaiei.Ea a fost totdeauna o
femeie potolita...Naratorul este omniscient si
omniprezent,descriind de mult ori sentimentele personajelor.
(,,Inr-adevar,tanarul suferea.)
Enigma Otiliei este un roman citadian.Scriitorul nu
abandoneaza perspectiva naratorului omniscient,in plus,el
alege o tema predilecta romanului de tip social,istoria unei
mosteniri,banul devine resortul suprem ce declanseaza
actiunile personajelor.In ciuda unor inflexiuni lirice,romanul
se naste ca o constructie obiectiva,ce se organizeaza in
functie de reperele spatiale si temporale ale lumii prezentate.
,,Experienta ofera documentul,creatorul pune viata,,afirma
G.Calinescu in Esenta realismului si acesta ramane unul din
principiile esentiale ale operelor sale de imaginatie.Romanul
se deschide cu fixarea minutioasa,specifica modelului narativ
obiectivat,a spatiului si a timpului:,,Intr-o seara de La
inceputul lui iulie 1909,cu putin inainte de orele zece,un tanar
de vreo optsprezece ani,imbracat in uniforma de licean,intra
in stada Antim,venind dinspre strada Sfintii Apostoli cu un soi
de valiza in mana,nu prea mare,dar desigur foarte
grea,fiindca,obosit,o trecea des dintr-o mana int-alta.,,Tot
acum este introdus in scena si unul dintre personajele
centrale ale romanului,Felix Sima.Topografia Capitalei este
reconstituita din perspectiva tanarului sosit la studii in casa
unchiului sau,Costache Giugiuveanu.De la Balzac vine si gustul
pentru detaliu,prozatorul reconstituind cu migala,dar si cu
ochiul unui expert in materie,arhitectura imobilului in care
locuieste batranul avar.De altfel,primul capitol se dovedeste a
fi extrem de semnificativ,concentrand in sine tematica
romanului.Capitolul de debut are la George Calinescu o
functie asemanatoare cu fraza-prag din operele lui Liviu
Rebreanu.Acum sunt introdusi cu problematica naratiunii si
tot acum sunt prezentati protagonistii
intamplarilor.Prozatorul realizeaza o succesiune portrete
miniaturale,in care se fixeaza principalele trasaturi fizice si de
caracter a personajelor.Capitolele urmatoare nu fac altceva
decat sa amplifice si sa nuanteze medalioanele de o
conciziune exemplara de la inceputul cartii.Sosirea lui Felix in
casa lui Costache Giurgiuveanu constituie un excelent prilej
de a prezenta,rand pe rand protagonistii
evenimentelor.Romanul are un vadit caracter scenic,casa lui
mos Costache alcatuind toposul miraculos in care se reuneste
in mare numar de caractere extrem de pitoresti.G.Calinescu
ne apare asemenea La Bruyere modern,ce prezinta niste
tipuri specifice societatii romanesti de la inceputul secolului
XX.
Eroii ce populeaza romanul lui George Calinescu nu evolueaza
ci,ca in operele clasicilor,raman neschimbati,Astfel,Costache
Giurgiuveanu este tipul avarului,alcatuind o varianta
autohtona a unor figuri ilustrate in opera lui Balzac precum
Gobsek sau Grandet.
Titlul romanului se justifica doar prin perspectiva angelicului
Felix,pentru care Otilia va continua sa ramana un
mister.Pascalopol este barbatul matur,care a acumulat o
bogata experienta de viata.El este in masura sa inteleaga9dar
si sa satisfaca capriciile sufletului sau rival,Felix.Sentimentele
sale pentru Otilia,reprezinta o veritabila sinteza de dragoste
paterna si de amor senzual.Conditia personajului este
paradoxala,elsciind intre statutul de parinte si de
iubit.Victoria raportata de catre Pascalopol asupra lui Felix
este doar aparenta,adica efemera.In realitate, personajul este
destul de inteligent pentru a-si domina sentimentele si pentru
a reda libertatea Otiliei atunci cand anticipeaza criza casniciei
lor ,criza provocata de decalajul prea-mare de varsta dintre
ei.Ca si la clasici,ratiunea deine mai puternica decat
sentimentele atunci cand Pascalopolse apropie de varsta
senectutiei.Pe langa angelicii Felix si Otilia,personaje ce se
abat de la tipologia balzaciana sunt si Titi si Simion Tulea.
Prin intermediul acestora Calinescu zugraveste,in
descendenta naturalistica,cateva tipuri maladive,cazuri
patologige ce amintesc de universul romanelor,Hortensiei
Papadat-Bengescu.
In Enigma Otiliei sciitorul si-a depasit programul
estetic,realizand un roman al ,,vocatiei critice si polemice,, cu
implicatii moderne ,asa cum sustinea si criticul literar Nicolae
Manolescu,in studiul Arca lui Noe.
 Prezentarea romanului.

Tema: Tipic balzaciana

mostenirea ,zestrea,banul,averea.Fresca societatii
bucurestene la inceputul secolului al XX-lea,subjugat de
avere, bani,pozitie sociala. Tema romanului este preluată
din scriitura lui Balzac, și anume, viața burgheziei din București
de la începutul secolului al XX-lea. Aceasta este înfățișată cu
aspectele ei tipice, legate de relațiile de familie și dezumanizarea
lor sub imperiul banului. 
Subtema: Paternitatea:titlu initial al romanului ,,Parintii Otilliei,,
deoarece in viziunea autorului,fiecare dintre personaje influenteaza
intr-o masura mai mica sau mai mare destinul Otiliei.
Ideea: O societate parazita nu are sensul de a exista.
Naratorul:
-relateaza la persoana a III a;
-tip:obiectiv,dar nu este in totalitate omniscient.
-perspectiva narativa:obiectiva.
Genul:genul epic
Tipul romanului:roman balzacian.citadian
Modul de expunere:
-naratiunea-relatarea evenimentelor din prisma
inlantuirii temporal- cauzal;
-detaliere-detaliu care ofera veridicitate-spatiul
-dialogul:
a) individualizarea personajelor
b) evidentiaza psihologia personajelor
c) caracterizeaza personajele in mod direct
d) dinamizeaza- dramatizeaza actiunea
Discursul narativ.
a) tehnica planurilor paralele ( Felix-Otilia; Otilia-
Pascalopol; Lumea celor dezinteresati de
mostenire; Rudele interesate de mostenire)
b) alternanta ( Felix, Otilia- personaje comune
planurilor, ajuta la schimbarea centrului de interes)
c) inlantuirea segventelor narative in cadrul aceluiasi
plan, fir epic.
Geneza
"Copil fiind, am cunoscut in mediul familial o fata,. Cu mult mai in
varsta decat mine si care imi era ruda. Nimic de ordin afectiv n-a
putut sa se iveasca (), nici nu stiam atunci ca exista dragoste",
marturiseste autorul intr-o Cronica a optimistului . Autorul explica
apoi ca aceasta imagine din copilarie a devenit o proiectie feminina
ideala, "fata cu parul ca un fum, exuberata si reflexiva, culta,
nebunatica, serioasa, furtunoasa, meditativa, muzicanta. Ori de cate
ori admiratia mea a inregistrat o fiinta feminina, in ea era un minim
de Otilia". De altfel, iubita ipotetica din versurile sale poarta tot
numele Otilia.
Problema mostenirii ii este sugerata de destinul sotilor Popescu,
relatat de autor intr-un jurnal, in care se povestea cum "Bica Simion,
fratele, a invadat cu numerosii sai copiii, dibuind banii si luand lacom
din ei". Autorul isi dezvaluia intentia de a scrie un roman "despre
nulitatea vietii lor".
Prototipul lui Felix Sima din roman pare sa fie insusi George
Calinescu, deoarece portretul fizic aduce mult cu acela al autorului:
nas acvilin, ten masliniu, dar si preocuparea excesiva pentru studiu
 Critica literara
Paul Georgescu: " Tehnica romanului e balzaciana in
zidirea ei. Nu numai in aspectele de suprafata
(exteriorul casei, interiorul ei, schitarea conflictului
etc.), ci si in sensul acestei tehnici. Pentru Balzac,
exteriorul unei case si mobila ei caracterizeaza o
familie. Descriind vesmintele unui personaj, descriindu-
i locuinta, el ii prefigureaza portretul. Fiindca descrierea
balzaciana (uneori obositoare prin desimea
amanuntelor) stabileste corelatia intre venitul,
temperamentul, gesturile si caracterul unui personaj.
Caracterul dat se exteriorizeaza in vesminte, mobila
etc., exteriorizeaza adica starea lui sociala
(posibilitatile) si anumite trasaturi de caracter ()
indicand un anumit gust artistic, nivel intelectual etc.".
Ov.S. Crobmalniceanu : "Enigma Otiliei se dovedeste,
astfel, un roman de profunda critica sociala, de
sangeroasa executie a familiei burgheze, intr-o
perspectiva mult mai ampla de natura universala.
Lumea banului apare exagerand monstruos viciile
umanitatii".
Pompiliu Constantinescu: "Romanul d-lui G. Calinescu
este unul dintre cele mai bune romane din ultima
vreme. De o constructie sigura, cu o intuitie sociala si
psihologica de solid realism, de un adevar sufletesc
adanc si de nuante sufletesti revelatoare-Enigma Otiliei
se claseaza printre operele de intaia mana ale epocii
noastre urbane "
Engma Otiliei este,pe scurt,un roman
puternic,impecabil construit,un roman auctorial cu un
narator care stie tot si comenteaza cu mare
volutabilitate toate actele eroilor si toate situatiile prin
care acestia trec.Stie chiar ce se afla scris intr-un plic
inainte cu adresantul sa-l deschida...
Naratorul calinescian este,apoi,informat in toate
directiile,de la arhitectura la moda timpului,so
speculatiile lui fac parte din substanta
epica.G.Calinescu a innoit si din acest punct de vedere
structura si limbajul romanului romanesc,preluand si
reformuland un model deja clasicizat. (EUGEN
SIMION)

Enigma Otiliei a fost citit tot timpul gresit ca un roman

balzacian,cand,in realitate,el este un mataroman,o
butagorice care mimeaza balzacianismul,scotandu-i
grotesc,in evidenta,poncifele si
automatismele.Reconstructia balzacianismului este aici
la fel de ludica si artificioasa ca si remodelarea Evului
Mediu in Numele Trandafirului.
(Mircea CARTARESCU.Postmodernismul romanesc)

Ce este Enigma Otiliei (1938) daca nu un roman comic?

Dandu-ti impresia unei jucarii perfecte,de surubi si
arcuri,care la prima declansare a mecanismului merge
ca un ceasornic,apicul apare aici prea pur,prea
tehnic,fara alta motivatie decat gratuitatea sa estetica
prea evidenta;aceasta tehnica pura ca un joc se aplica
insa pe un material realist,instabil ca insasi viata si
totusi captat,incorsetat de recea voluptate a autorului.
Stilul a fost readus la functia comunicarii
directe,elementele artistice ale prozei au disparut-la un
scriitor atatd e bogat in valori imagistice,vadite si in
romanul anterior,Cartea nuntii (1933)-,resorturile
psihologice insesi ramanand ascunse(dar cu rezultate
precise) in materialitatea
faptica,schematizata,esentializata pana la caricatura –o
caricatura insa romantica.

S-a remarcat in mai multe randuri

inceputul ,,balzacian,, al Enigmei Otiliei (1938).Multe
din romanele lui Balzac se deschid in acest
fel.G.Calinescu ii repeta,si inca intentionat,metoda.Dar
spiritul?In Cautarea absolutului,Balzac consacra primele
pagini explicarii metodei sale.Arhitectura,afirma el,are
o stransa legatura cu viata si cu intamplarile
oamenilor.Spune-mi unde locuiesti,ca sa-ti spun cine
esti.Si inca:,,Un Mozaic rezuma o intreaga
societate,dupa cum un schelet de ihtiozaur subintelege
o intreaga creatie.Cauza face sa ghicesti efectul,dupa
cum fiecare efect ingaduie urcusul indarat spre o cauza.
Savantul invie astfel pana si negii batranelor veacuri.In
monografia sa,uzand de alte exemple,Curtius a atras
atentia asupra ,,misticizmului calitatii,,lui
Balzac.Esentiale la Balzac sunt doua lucruri:unitatea
lumii(cosmologica si sociologica) si determinismul ca
mijloc de esafodare a partilor componenete.