Cuprins:

1. Introducere
2. Biografia
3. Activitate literară
4. Operele lui Stănescu
5. Poetul necuvintelor
6. 6 necuvinte de-ale lui Stănescu
7. În memoria lui Stănescu
8. Sfârșit (citate)

Informație
1. Cine este Nichita Stănescu?A fost un poet, scriitor și eseist român, ales membru post-mortem al
Academiei Române. Nichita este singurul poet ce cuvânta în necuvinte peste curata limba română, între
poeții cu nume comune din manuale.
Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de
limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă” Nichita Stănescu aparține,
temporal și formal, neo-modernismului românesc din anii 1960 - 1970. Nichita Stănescu a fost
considerat de către unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion,un poet de o
amplitudine, profunzime și intensitate remarcabilă, făcând parte din categoria foarte rară a inovatorilor
lingvistici și poetici.
Nichita Stănescu este Poetul Necuvintelor.

Pentru cuvânt este antonim?

Ațizice că nu există antonim… Până să cititi lirica lui Nichita Stănescu. Putem afirma că da, el a
inventat antonimul pentru cuvânt, printr-o simplă joacă de derivare: necuvânt. Dar să fie
oare necuvântul chiar opusul cuvântului? M-aș teme să răspund afirmativ acestei întrebări… Căci, iată,
și necuvântul e cuvânt! Și chiar unul mai… cuvânt, mai sugestiv, mai plin de încărcătură emoțională și
de conotații.
La o simplă aruncătură de ochi în cel mai răsfoit dicționar al limbii române, stă scris în dreptul
cuvântului… cuvânt: „unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui sens (sau a unui
complex de sensuri) și a unui complex sonor; vorbă. […] < lat. conventus «adunare,
întrunire», conventum «înțelegere»” 1. Dar oare necuvântului nu i-am putea atribui o definiție
asemănătoare? O definiție care ar suna astfel: „unitate specifică vocabularului stănescian, care
reprezintă asocierea unui (aparent!) nonsens și a unui complex sonor; invenție lexicală specifică liricii
stănesciene”.

Dacă suntem la tema cuvintelor și necuvintelor, vrem să vă punem o întrebare. Limba română este
unica limbă europeană în care se poate face o propoziție completă, formată din 5 cuvinte ce conțin doar
vocale. Care este aceasta? Oaia aia e a ei.

2.Biografie
Nichita Hristea Stănescu s-a născut pe 31 martie 1933 la Ploiesți, părinții lui fiind Nicolae Hristea
Stănescu, cunoscutul poet de la vremea accea, și Tatiana Cereaciuchin. Mama sa provenea dintr-o
familie nobilă din Rusia, în vreme ce tatăl său era un simplu țăran. Poetul a urmat Liceul „Sf. Petru și
Pavel”, apoi, între anii 1952-1957, și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie de la Universitatea
din București, În primul an de facultate acesta s-a căsătorit cu prima sa iubire din adolescență,
Magdalena Petrescu, însă, după doar un an, s-au despărțit. Apoi el a mai fost căsătorit cu alte 3 femei:
Doina Ciurea, Gabriela Melinescu, Todorița Tărâță.

3. Activitate literară
• 1955 - Nichita și-a adunat poeziile sale „bășcălioase” într-un volum numit Argotice — cântece
la drumul mare și publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea
• 1957 - În luna martie, Nichita Stănescu debutează simultan în revistele „Tribuna” din Cluj și în
„Gazeta literară” cu trei poezii.
• 1957-1958 - Este, pentru scurt timp, corector și apoi redactor la secția de poezie a Gazetei
literare
• 1964 - Apare, la începutul anului, O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primește
Premiul Uniunii Scriitorilor.
• 1965 - Apare, în martie, volumul de poezii Dreptul la timp.
• 1969 - Tipărește Necuvintele, care primește Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare și volumul
de poezii Un pământ numit România. Este numit redactor-șef adjunct al revistei „Luceafărul”,
alături de Adrian Păunescu.
• 1972 - Publică două noi volume de poezii: Belgradul în cinci prieteni și Măreția frigului. Pentru
volumul de eseuri Cartea de recitire, obține, pentru a treia oară, Premiul Uniunii Scriitorilor.
• 1975 - Obține, pentru ultima oară, Premiul Uniunii Scriitorilor și i se atribuie Premiul
internațional „Johann Gottfried von Herder”. 
• 1978 - Publică volumul de poezii Epica Magna, care primește, în același an, premiul „Mihai
Eminescu” al Academiei Române
• 1981 - În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă și poetul se
internează la spitalul Fundeni.
• 1982 - În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri și semne, subintitulat Recviem pentru
moartea tatălui este o selecție din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariție editorială.
• 1983 - La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viață, poetului i se organizează o sărbătorire
națională.
• 1983- La 13 decembrie, poetul decedează in urma unei crize hepatice, cauzate de dependența sa
de alcool , Ultimele sale cuvinte au fost „Respir, doctore, respir”

4. Opera lui Stănescu

Poezia lui Nichita Stanescu a insemnat o reintoarcere la lirism, simultana cu o revolutionare a
posibilitatilor de expresie ale limbajului, cu o redefinire a poeziei si o cautare a altei zone poetice. Din
lirica modernista interbelica se regasesc, in neomo-dernismul stanescian, redimensionate, transfigurarea
realului in cuvinte, magia lexicala specifica lui Arghezi, ermetismul barbian, vocatia "vizionara" a lui
Lucian Blaga. Toate, insa, pe un alt teritoriu liric, implantate pe o noua sensibilitate poetica.
Ce opere stănesciene cnoașteți?
• Cântec de dor
• Lună în câmp
• Leoaică tânără, iubirea;
• Sunt un om viu
 • Îngerul cu o carte în mână
• Necuvintele
• Patrie- cântec dintâi
• Acasă

5. Poetul Necuvintelor
Poetul român a scris un volum întreg de poezii intitulat chiar Necuvintele, pe care l-a publicat în
1969. Printre poemele sale, se regăsesc creații lexicale ludice, originale, ingenioase, care îi dovedesc
spiritul de artist, de poet atipic.
„Cu Nichita, cuvântul şi-a bătut propria monedă, iar necuvântul este singura scriere în care Nichita
Stănescu şi-a scris poezia. […] Nichita cunoştea mersul cuvintelor aşa cum există mersul stelelor sau
mersul firelor de nisip şi a dat sunetul potrivit necuvintelor. […] Nichita a fost un Iisus al cuvintelor şi
necuvintelor, ţintuite pe neantul lor toată viaţa şi moartea lui, trăind această suferinţă nemărginită şi
nesfârşită cu fiinţa lui de om bun, care boteza copii şi cununa oameni sau dădea nume arhaice
româneşti îngerilor. Fără Nichita, limba română ar fi rămas o fată frumoasă fără zestre, iar naşterea lui
ivită într-o altă limbă şi cultură l-ar fi făcut pe Dumnezeu să ia lumea românească de la început. În faţa
cuvintelor şi necuvintelor, Nichita părea mereu un nou născut, ştiind alchimia lor pe care o schimba
tot timpul cu alchimii nenăscute, pentru că poetul se născuse anterior sieşi.

6. 6 necuvinte

1. trimbulind, trimbulinzi
„Noi nu vrem să fim geniali / noi vrem să fim trimbulinzi / între nori, de sus în jos / lungiți, ori scurtați
prin oglinzi.” (Nichita Stănescu, Cântec în doi)
Primele două versuri, conținând acest cuvânt inventat, se repetă ca un refren în întregul poem. Ce o fi
un trimbulind? Iată o încercare de a răspunde:
„Dovada «trimbulinității» o regăsim în gândurile, cuvintele, activitățile, acțiunile, reacțiile noastre.
Trimbulinzi sunt cei care privesc, aleargă, visează, cântă, provoacă. Trimbulinzii stiu să
facă! Trimbulinzii dorm doar când nu știu că dorm și sunt treji când cred că e vremea de
culcare. Estetica trimbulindului ne-ar înfățișa un chip cu ochii scânteietori, cu buzele mereu pregătite a
săruta cuvintele, cu mâinile îndreptate spre Soarele Erosului și al Logosului. Prin venele trimbulindului
curge sânge înfierbântat, prin oasele sale se manifestă puterea, prin glasul său se conturează
armonia… Supus mereu orelor, trimbulindul trăiește agitat, se revoltă ca un fluviu care parcă de fiecare
dată e mai kilometric și mai kilolitric. Trimbulindul e sublim, accidental, rasial, selenar, bizar,
explorator, are fiori… Trimbulindul poate fi auzit și ascultat în același timp sau dimpotrivă huiduit și
renegat, trimbulindul e la granița polarității. Trimbulindul iubește excesiv, lasciv și «spiritual» sau
dimpotrivă, urăște  teribil. Și după toate acestea, mai vrea cineva să fie trimbulind?”

2. nicidoiul (versus niciunul)
„Prieten iți este nici unul,
nici doiul, nici nimenea…” (Nichita Stănescu, Lupta inimii cu sângele)
După cum Creangă inventa noi numerale colective pornind de la cel prezent deja în limba
română, amândoi, cum ar fi amântrei, amânpatru etc., la fel și Nichita Stănescu a găsit pereche pentru
pronumele negativ niciunul: nicidoiul, până la nici nimenea… Menționez că norma actuală a limbii
române impune scrierea într-un cuvânt a pronumelui negativ niciun, niciunul; niciuna, niciunele 5 și nu
despărțit, după cum scria Nichita.

3. ieri = mâine
„să mi se dea cadavru-ntreg
al zilei cea de ieri numită mâine.” (Nichita Stănescu, Arta poetică)
Poetul se joacă cu anumite cuvinte, inventează noi cuvinte, dar, mai ales, se joacă cu sensul acestora și
își creează o nouă realitate, o lume în care ceea ce e expresie fixă în limbajul nostru devine imposibil,
nemaintâlnit în limbajul lui. O lume în care ziua de ieri este numită mâine… În fapt, fiecare zi de ieri a
fost cândva „o zi de mâine”, pe care am numit-o la un moment dat în trecut mâine.

4. felină pramatie
„Inimă tu, felină pramatie pândind peste tot colibri.” (Nichita Stănescu, Zicere)
Atât felină, cât și pramatie sunt nume, substantive, însă în această construcție pramatie (cu sensul de
„persoană fără caracter, cu purtări rele, imorală; escroc, canalie, pușlama, stricat, destrăbălat”
funcționează ca un adjectiv determinant (atribut) al substantivului felină, poetul conferindu-i astfel o
altă valoare morfologică. De asemenea, fiecare dintre cele două cuvinte din acest grup nominal este
specific unei clase diferite de animate: primul, animalelor (felinelor); al doilea se folosește cu precădere
cu referire la oameni (de regulă, unui om îi poți spune că e pramatie). Astfel, felinei îi sunt atribuite
caracteristici specific umane.

5. Inventarea de antonime prin folosirea prefixoidului anti-

„Antitimp și antiexistență –
miros al plantei smulsă din cer,
pentru nasul cel cu opt nări, esență,
și pentru nimenea, aspru ger.
(Mă fac nevăzut)
Anti-, ca prefixoid, element  de compunere lexicală, oferă posibilitatea creării unei mari diversități de
noi cuvinte, „însemnând «împotrivă», «în contră», «opus»”. Tocmai pentru că are un sens puternic
pentru a indica opusul, Nichita Stănescu se folosește foarte mult de acest element lexical pentru a crea
antonime pentru substantive comune, foarte utilizate, și chiar pentru unele adjective, întâlnite în toate
registrele limbii. Echivocul este cu atât mai frapant, cu cât cuvintele cărora li se atașează acest element
mai savant, mai neologic, sunt cuvinte simple, din vocabularul fundamental, ale căror sensuri orice
vorbitor nativ de limba română le cunoaște.
 6. Pleoapă cu dinți; lacrimă mânjită
„Pleoapă cu dinți, cu lacrima mânjită sare căzută în bucate” (Nichita Stănescu, Râsu’ plânsu’)
Asocieri nebănuite de cuvinte, incongruențe semantice, oximoroane specifice lui Nichita Stănescu:
pleoapa, un organ delicat, menit să protejeze ochiul, are dinți; lacrima, ceva pur, devine mânjită (de
fapt, în realitate, lacrima este cea care curăță ochiul de impurități și nu e chiar curată, cum ar sugera
expresia deja clișeică „curat ca lacrima”). În plus, poetul indică acest lucru prin expresia care îi
urmează („sare căzută în bucate” – cu trimitere și la celebra zicală din basmul românesc: „Te iubesc ca
sarea în bucate.”); lacrima este sărată, nu e pură, nu e nici insipidă și tocmai acest lucru o face specială,
ca sarea în bucate… Prin ea, eliberăm impuritățile, apăsarea sufletească și răul din noi. Prin asociere cu
pleoapa cu dinți, lacrima devine și mai impură, și mai mizerabilă, și mai mânjită…

7. În memoria lui Stănescu

În anul 1999, Parcul din Piața Victoriei, Ploiești primește numele marelui poet 
În anul 1999, în centrul Ploieștiului este dezvelit un bust al poetului.
În anul 2002, se inaugurează Muzeul Memorial Nichita Stănescu.
În anul 2019, Nichita Stănescu a fost declarat, post-mortem, cetățean de onoare al Ploieștiului.

8. Fii atent cum vorbești, faptele atrag cuvintele.- Nichita Stănescu