Nicolae Densușianu și pasiunea istoriei

Se împlinesc, în această primăvară, 175 de ani de la nașterea lui Nicolae

Densușianu și 110 de la „chemarea sa la Domnul”, cum îi plăcea să spună.
S-a născut la 16 aprilie 1846, în satul Densuș, comuna Densuș, din Țara
Hațegului, în comitatul Hunedoara. Era al șaptelea copil al preotului greco-catolic
Vizantie (Bizanțiu) Pop și al soției sale Sofia, fiica unui preot ortodox din Munții
Apuseni. Biserica din Densuș este unul dintre cele mai vechi monumente religioase
creștine din întregul spațiu românesc, parohia fiind consemnată în documente încă
de la anul 1360.
Nicolae a învățat să scrie și să citească în casa părintească. Când avea doar
doi ani, familia s-a implicat în Revoluția de la 1848, iar Avran Iancu l-a numit
tribun pentru comitatul Hunedoarei pe Beniamin, fiul cel mare al familiei. Capturat
de „revoluționarii” maghiari, Beniamin a fost condamnat la moarte, iar părintele
Vizantie a fost torturat. La intervenția unor clerici români și maghiari, sentința nu a
fost executată, însă torturile aplicate preotului i-au șubrezit acestuia sănătatea și i-
au scurtat viața. Nicolae a rămas orfan de tată în 1858, la vârsta de 12 ani.
În copilărie, a participat, alături de Beniamin, la o acțiune de copiere a
textelor numeroaselor inscripții latine străvechi din Țara Hațegului. Cu această
ocazie, cei doi frați au descoperit, la unul dintre preoții înrudiți cu tatăl lor, diploma
de înnobilare a strămoșului Ioan Pop de Hațeg, acordată în Făgăraș, la 30 martie
1671, de către principele Transilvaniei Mihail Apafi. Când Beniamin a organizat și
a condus Preparandia (Școala de învățători) din Hațeg, Nicolae a participat, cu
dispensă de vârstă, la cursurile ținute de fratele său. Apoi a luat drumul Blajului,
alături de alți copii din ținutul natal. La moartea părintelui Vizantie, Gheorghe, al
doilea fiu al familiei, a fost preoțit și a devenit paroh în Densuș. Pentru a-i deosebi
de alți elevi români purtători ai numelui Pop (străvechi cuvânt românesc,
însemnând „stâlp de casă”), un profesor de la Blaj a adăugat fraților săi numele
Densușianu, pe care îl vor purta cu mândrie și urmașii lor.
După absolvirea Colegiului „Sfântul Vasile” din Blaj, Nicolae Densușianu
urmează studii de drept la Rechsakamedie din Sibiu („Academia săsească de
Drepturi” – 1844-1887), instituție de învățământ superior înființată de comunitatea
sașilor ardeleni, la care au învățat și numeroși români. Doi dintre cei patru frați
Densușianu, Aron și Nicolae, au ales să studieze dreptul, urmând îndemnul lui
Avram Iancu, care era convins „că luptătorii cu arma legii vor putea scoate
drepturile Națiunii”. După absolvirea celor patru ani de studii, în 1869, Nicolae
susține examenele de intrare în avocatură și îndeplinește funcția de notar suprem
provizoriu al comitatului Făgăraș, fiind apoi avocat în același oraș, iar din 1873, în
Brașov. În această perioadă, Nicolae a copiat și a colecționat acte de proprietate și
alte documente juridice și documente de limbă și de cultură românească, pe care le
va publica ulterior în volum. De asemenea, a adunat documente istorice și a
elaborat un amplu studiu privind Revoluțiunea lui Horia.
În timpul studenției la Sibiu, Nicolae Densușianu debutează cu poezie în
revista Familia (nr. 20, 10/22 iulie 1866), condusă de Iosif Vulcan, la puțin timp
după debutul lui Mihail Eminescu. În vara aceluiași an, Mihail Eminescu, venit de
la Blaj să-și caute fratele, îl cunoaște personal pe Nicolae Densușianu, pe o stradă
din Sibiu. Densușianu îl invită acasă, îi dăruiește haine noi și amândoi plănuiesc
să-i facă o vizită lui Avram Iancu. Aflând de la colegii săi sași că Eminescu urma
să fie reținut de autoritățile austriece pentru însemnările sale privind masacrele
săvârșite de „revoluționarii maghiari” împotriva românilor, în timpul Revoluției de
la 1848, Nicolae Densușianu îl duce pe Mihail Eminescu la părintele Bratu din
Rășinari. De aici, Eminescu va trece în România „prin Vama Cucului”, călăuzit de
ciobanii români.
Implicarea fraților Aron și Nicolae Densușianu în lupta politică a românilor
ardeleni a fost curând urmată de presiuni și amenințări din partea autorităților
„crăiești”, iar Aron a fost arestat sub acuzația de „crima conturbării liniștii
publice”. Simțind că lupta lor culturală și politică putea fi mai eficientă din
România, Aron se stabilește la Iași, iar Nicolae Densușianu vine la București, în
aprilie 1877, când România se pregătea să participe la „Răsboiul Neatârnărei”.
Colaborează la cotidianul independent România liberă, condus de profesorul
Dimitrie Laurian, cu un amplu studiu despre Avram Iancu. Inițiază demersurile
oficiale de „împământenire”. După discutarea și aprobarea documentelor Comisiile
de indigenare ale Camerei Deputaților și Senatului, în mai 1878, lui Nicolae
Densușianu i se recunoaște cetățenia română.
Deoarece în acea perioadă se desfășurau negocierile pentru încheierea păcii
de la Berlin, după încheierea Războiului Ruso-Româno-Turc, Nicolae Densușianu
și ziaristul francez Frédéric Damé publică lucrarea L'Élément latin en Orient. Les
Roumains du Sud. Macédoine, Thessalie, Épire, Thrace, Albanie, dedicată
ambasadorului Franței și distribuită tuturor diplomaților prezenți. Lucrarea milita
pentru recunoașterea dreptului la auto-determinare a marilor comunități românești
(aromâni, megleno-români, istro-români) din sudul Dunării, după înfrângerea
Imperiului Otoman.
La 16 august 1878, Nicolae Densușianu depune la secretariatul Societății
Academice Române manuscrisul închinat Revoluțiunii lui Horia în Transilvania și
Ungaria. Secțiunea istorico-arheologică analizează manuscrisul în câteva ședințe
consecutive, apreciază „diligenția și perseverenția autorului”, care are „sigiliul
erudițiunii” și acordă pentru publicare suma de 1500 de lei.
Având recomandări oficiale din partea forumului academic român, juristul și
istoricul Nicolae Densușianu începe o călătorie de studii în Transilvania și Ungaria
și cercetează, timp de 15 luni (ianuarie 1879-martie 1880), fondurile arhivelor,
bibliotecilor și muzeelor publice și private din Brașov, Sibiu, Blaj, Reghin, Târgu
Mureș, Alba Iulia, Deva, Zlatna, Abrud, Câmpeni, Cluj, Oradea, Buda și Pesta.
Plecat inițial cu gândul de a recupera pentru posteritate documente și
mărturii despre Revoluțiunea lui Horia, el are surpriza de a găsi un adevărat
repertoriu de manuscrise nepublicate ale „literaților români”, de la cronicile Țării
Românești și Moldovei, în variante românești, latine și germane, până la cele 41 de
tomuri manuscrise ale lui Gheorghe Șincai, considerate pierdute. Cele peste nouă
sute de acte și documente culese, în mare parte inedite, sunt descrise în raportul
prezentat Academiei Române: „Cercetări istorice în arhivele și bibliotecile
Ungariei și Transilvaniei”.
Raportul prezentat la încheierea misiunii este citit în plenul Secțiunii istorice
a Academiei Române, iar domnul Vincențiu Babeș exprimă dorința ca „Secțiunea
istorică să propună plenului numirea d-lui Nicolae Densușianu ca membru
corespondent, propunere aprobată prin vot la 15 aprilie 1880.
În perioada octombrie 1880-martie 1884, Nicolae Densușianu a ținut locul
lui Ion Bianu, bibliotecarul-arhivar al Academiei Române, cu modestie și cinste, cu
competență și cu devotament față de Academie.
Lucrarea „Revoluțiunea lui Horia în Transilvania și Ungaria” (București,
1884), publicată la o sută de ani de la izbucnirea revoluției, va primi premiul Ion
Heliade Rădulescu al Academiei Române, în valoare de 5000 de lei. Lucrarea a
fost reeditată la Editura Vestala, în anul 2017.
În urma raportului prezentat de primul ministru și ministrul de război
interimar Ion C. Brătianu, Regele Carol I îl numește, printr-un Înalt Decret Regal
(nr. 1059, din 17 martie 1884), bibliotecar și translator al Marelui Stat major al
Armatei Române pe d-l Nicolae Densușianu, „fost bibliotecar al Academiei
Române, care îndeplinește toate condițiunile cerute pentru a ocupa o asemenea
funcție”. În acei douăzeci și șapte de ani de activitate în slujba Armatei Române,
Nicolae Densușianu va elabora două regulamente ale Bibliotecii Marelui Stat
Major (în 1885 și 1897), Regulamentul din 1897 va rămâne în vigoare până în
1929 și va constitui modelul regulamentelor bibliotecilor militare organizate la
diferite eșaloane ale Armatei Române.
Regele Carol I își va exprima mai târziu, cu discreția cuvenită, dorința de a-l
avea pe eruditul ardelean drept bibliotecar al Curții Regale, apoi ca bibliotecar al
Fundației Regale Carol I (actuala Bibliotecă centrală Universitară „Carol I”.
Deoarece muncea la „Dacia preistorică”, „lucrarea mea principală în această
viață”, Nicolae Densușianu mulțumește regelui pentru încredere, dar sugerează
numirea altei persoane. În 1913, editorii Daciei preistorice i-au dăruit Regelui
Carol I primul exemplar al cărții.
La sfârșitul lunii martie 1911, ziarele bucureștene anunțau moartea
neașteptată a d-lui Nicolae Densușianu, bibliotecarul Marelui Stat Major. Jurist,
arhivist, istoric, folclorist, bibliotecar, cunoscător al limbilor latină, elină, sanscrită,
germană, franceză, italiană și maghiară, Nicolae Densușianu și-a consacrat sa
capacitate intelectuală istoriei naționale și îndeosebi istoriei militare. Studiile
publicate în diferite reviste militare și manuscrisele sale au fost adunate în volum
de istoricul literar Ionel Oprișan în lucrarea ”Nic. Densușianu: Istoria militară a
poporului român. (București, Vestala, 2002).
La aniversarea celor 75 de ani de la apariția revistei, lucrarea „Din trecutul
României Militare (1864-1938)”, omagia activitatea de referent științific și
contribuțiile serioase la revistă „în ramura istoriei și stilizării corecte a scrisului
nostru militar”, dar mai ales îndemnul stăruitor adresat ofițerilor români „să
studieze trecutul nostru militar și să alcătuiască din temelii istoria armatei
românești, care ne lipsea”.
Operele și ideile lui Nicolae Densușianu au fost apreciate de istoricii vremii,
îndeosebi de Nicolae Iorga, dar valoarea lor a fost contestată de Vasile Pârvan, A.
D. Xenopol și Dimitrie Onciul.
În perioada interbelică, intelectuali de frunte, cum ar fi Mircea Eliade,
academicianul Ion Alexandru Brătescu-Voinești și generalul Nicolae Portocală, au
apreciat contribuția lui Nicolae Densușianu la studierea istoriei noastre și chiar au
dezvoltat în operele lor ideile istoricului ardelean.
 Imediat după instaurarea ocupației sovietice și a regimului comunist în
România, operele tuturor Densușienilor au fost incluse în listele publicațiilor
interzise, alcătuite de Ministerul Propagandei și exemplarele aflate în bibliotecile
publice au fost distruse prin ardere.
Ca urmare a publicării unora din cărțile profesorului Iosif Constantin
Drăgan, care intenționa să publice o ediție în limba engleză a cărții, Editura
Meridiane a republicat Dacia preistorică în anul 1986, după 73 de ani de la apariție
și la 140 de ani de la nașterea autorului.
Prăbușirea regimului comunist, în 1989, a creat condițiile unei dezbateri a
ideilor lui Nicolae Densușianu dincolo de interesele sau constrângerile politice ale
momentului. Dacia preistorică a fost republicată în mai multe ediții, iar doamna
Alexandra Ioana Furdui din Australia a realizat o traducere parțială în limba
engleză a lucrării, care poate fi consultată pe Internet (Prehistoric Dacia).
În anul 1995, când Biblioteca Militară Națională a sărbătorit 135 de ani de la
înființare, principala sală de lectură a primit numele ”Nicolae Densușianu” și tot
aici a fost dezvelit bustul în bronz realizat de sculptorul Florin Musta.
În anul 1999, cercetătorul Constantin Mihail Popescu a susținut, la
universitatea din București, teza de doctorat în litere „Nicolae Densușianu – Omul
și opera”, sub coordonarea prof. univ. dr. Dimitrie Păcurariu.
Congresul Internațional de Dacologie din 2002 a fost închinat vieții și
activității lui Nicolae Densușianu, iar societatea ”Dacia Revival International” din
New York, condusă de dr. Napoleon Săvescu, a sponsorizat dezvelirea bustului în
marmură a lui Nicolae Densușianu, realizat de sculptorul Ion Șeu, în fața bisericii
din satul Densuș, comuna Densuș, județul Hunedoara.
În anul 2013, cercetătorul Iosif Daniel Iancu a susținut, la Universitatea din
Alba Iulia, teza de doctorat în istorie „Discurs istoric la Nicolae Densușianu”, sub
coordonarea prof. univ. dr. Iacob Mârza.
Prof. dr. Mihai Popescu

Link-ul filmului ”Nicolae Densușianu – Un veghetor al istoriei”, realizat de Ionuț

Daniel Tecșan cu prof. dr. Mihai Popescu
https://www.youtube.com/watch?v=OuWTOiz5XbQ&t=1488s
Nicolae Densușianu, avocat în Brașov (1875-1876)
Sculptură realizată de Florin Musta, 1995.
Sala de lectură „Nicolae Densușianu” a Bibliotecii Militare Naționale.
Sculptura realizată de Ion Șeu, 2002.
În fața bisericii monument istoric din satul Densuș,
comuna Densuș, județul Hunedoara.
Fotografie a familiei Densușianu din anul 1879