Anton Pann

In 1796, la Sliven, in Bulgaria, se naste Antonie Pantoleon-Petroveanu, poetul

care devine cunoscut sub numele Anton Pann.
A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb” în
poemul Epigonii.
Ramas orfan de tata, poetul paraseste inca din copilarie locurile natale. In tim-
pul razboiului ruso-turc din anii 1806-1812, mama sa, Thomaida, impreuna cu cei trei
fii, se stabileste in Chisinau. Aici, Anton Pann, la varsta de 10 ani, intra in corul bis-
ericii, iar cei doi frati se inroleaza in armata rusa si mor in batalia de la Braila in
1809.

In 1812 Anton Pann se stabileste la Bucuresti cu mama sa, unde intra

paraclisier la Biserica Olari si cantaret la biserica „Cu Sfinti” de pe Calea
Mosilor. Timp de doi ani invata la scoala de psaltichie, infiintata in 1816
de Petru Efesiu, detinator si al unei tipografii, in care Anton Pann va lucra
ca tipograf si pe care, mai tarziu, o va si conduce.

Intre anii 1826-1828 este profesor de muzica la o scoala a episcopiei din Ram-
nicu Valcea. Nu se cunoaște în ce împrejurări a ajuns în acest oraș; este foarte proba-
bil să fi fost transferat aici disciplinar din pricina divorțului de prima soție sau la in-
sistențele episcopului Neofit, sprijinitorul său la tipărirea cărților de cântări pe care le
va da la lumină după anul 1840. În timpul șederii la Râmnicu Valcea, Anton Pann a
locuit în imobilul din strada Știrbei Vodă (azi Muzeul memorial „Anton Pann”), aflat
pe acea vreme la marginea orașului, pe drumul Cheii și al Olăneștilor. Este cea mai
veche clădire din Râmnicu-Vâlcea, care mai păstrează stilul acestă de construcție cu-
rat românesc, cu specificul zonei vâlcene.
În activitatea sa de la Episcopie, Anton Pann a avut ca scop principal
românizarea și modernizarea muzicii bisericești, dovadă fiind manuscrisele redactate,
constând în cântări specifice cultului ortodox: polieleuri, axioane, doxologii. În ace-
lași timp, preda lecții de muzică maicilor de la mănăstirile „Dintr-un Lemn” și „Suru-
patele”.
 Isi continua activitatea didactica si dupa ce revine in Bucuresti, fiind in acelasi
timp si cantaret la diferite biserici.
Perioada anilor 1840-1854 va fi prolifică sub aspect editorial-tipografic, autorul
reușind să tipărească unele culegeri religioase și folclorice, să adauge multe alte lu-
crări și, în același timp, să ofere stranei românești, toate cărțile de cântări bisericești.
După douăzeci de ani de așteptare reușește să tipărească Noul Doxastar, tomul
1, în tipografia lui Constantin Pencovici, cu binecuvântarea noului mitropolit al Un-
grovlahiei, Neofit, ales în scaun în iulie 1840. La scurt timp după înscăunarea
mitropolitului Neofit, Anton Pann îi adresează o scrisoare în care îi dezvăluie în-
delungata sa muncă de traducere și tălmăcire a principalelor cărți ale stranei, Doxas-
tarul serdarului Dionisie Fotino, Irmologhionul sau Catavasierul grabnic și Heruvico-
Chinonicarul.
Neavând sprijinul financiar necesar tipăririi acestor cărți, intenționa să ceară sprijinul
mitropolitului Moldovei, Veniamin Costachi, însă, episcopul Chesarie al Buzăului l-a
sfătuit să aștepte numirea unui nou mitropolit la București. Psaltul cere sprijinul
mitropolitului Neofit la tipărirea Noului Doxastar, acesta decizând să se tipărească 30
de exemplare pentru Mitropolie și 10 exemplare pentru Episcopia Râmnicului.
In 1843, Anton Pann, devenind proprietar de tipografie, intensifica tiparirea de
carti bisericesti si laice, inceputa inca inainte de anul 1830. Dintre lucrarile lui Anton
Pann s-au tiparit mai intai cele de muzica ecleziastica. Pentru a-si umple timpul si
pentru a-si castiga existenta a inceput sa adune, sa prelucreze si sa editeze cantece,
carti populare, fabule, povestiri, snoave si proverbe. Scrierile lui Anton Pann au avut
parte de aprecieri contradictorii, tocmai datorita caracterului cu totul deosebit al op-
erei. Cu timpul, a ajuns sa treaca de la culegeri, versificari si prelucrari, la opera orig-
inale: Poezii deosebite sau cantece de lume (1831), Indreptatorul betivilor (1832).

In 1841 ii apare Fabule si istorioare (1841), volum care ii pune in valoare

latura creativa. Din opera lui Anton Pann mai enumeram: Poezii populare si
Calendare (1846), Dialog in trei limbi, ruseste, romaneste si turceste (1848), O seza-
toare la tara sau Calatoria lui Mos Albu (1851), Nazdravaniile lui Nastratin Hogea
(1853).
În anul 1846, va tipări: Poezii populare, Cântece de stea, ediția a III-a, Irmologhiu-
Catavasier, Epitaful și Heruvico-Chinonicarul. Toate acestea, au fost scrise cu alfabet
chirilic, în limba română, pe hârtie ordinară și de Olanda, cu diferența de preț cuven-
ită. Pentru Anton Pann, tipărirea de cărți nu era doar o treabă de negustorie, ci mai
ales un mijloc de a-și răspândi lucrările sale de psaltichie, cu ajutorul cărora școlarii
să poată înainta și să ajungă la o știință temeinică și folositoare, iar cântăreții să nu
neglijeze cântarea ci să se desăvârșească în meșteșugul musichiei.
În anul 1847, tipărește unsprezece cărți, șase „politicești” și cinci cu cân-
tări bisericești, respectiv: Heruvico-Chinonicar, tom I și II; Prescurtare din
Bazul muzicii bisericești și din Anastasimatar; Rânduiala Sfintei și Dum-
nezeieștei Liturghii și Păresimier.
 În anul 1848, anul revoluției de la Islaz, activitatea sa editorial-tipografică este
mult mai redusă, reușind să dea la lumină doar patru cărți, dintre care două laice, una
cu caracter religios, Cântece de stea, ediția a IV-a și Privighierul, care cuprinde cân-
tările Vecerniei și Utreniei. În paralel cu munca didactică, o va desfășura și pe aceea
de cântăreț la biserica Kretzulescu, unde reușise să formeze un cor de tineri, plătiți cu
câte 20 de lei pe lună.

Anton Pann a fost cel care a pus pe muzica versurile poeziei Un ra-
sunet (Desteapta-te, romane!), scrisa de brasoveanul Andrei Muresan in
1842. Aceasta melodie, care este o adaptare dupa melodia cantecului Din
sanul maicii mele, a fost intonata pentru prima oara pe 29 iulie 1848, in
parcul Zavoi din Ramnicu Valcea, in fata unei numeroase asistente, dupa
ce s-a citit noua Constitutie, de un grup de tineri condus de Anton Pann.
Cantecul a devenit dupa Revolutia din 1989 imnul national al Romaniei.

În anul 1852 tipărește alte cărți cu conținut politicesc. După o între-

rupere de cinci ani, anul 1853 va fi benefic sub aspectul cărților muzicale
bisericești. Acum va da la lumină tomurile II și III ale Doxastarului,
tălmăcit din grecește în românește, după cel scris în sistema veche, al
seradului Dionisie Fotino; Epitaful sau Prohodul Domnului, ediția a II-a,
prelucrat și dat la lumină cu binecuvântarea mitropolitului Nifon și An-
tifoane ce se cântă la ecteniile serii, dimineții și ale Sfintei Liturghii.

În ciuda greutăților întâmpinare în ultimul său an de viață, 1854,

reușește să tipărească mai multe cărți politicești și încă cinci lucrări de
muzică bisericească: Mica gramatică teoretică și practică (cu caracter di-
dactic), Irmologhiu-Catavasier, ediția a II-a, unde adaugă un model de
recitare a Apostolului și a Evangheliei; Noul Anastasimatar, tradus și com-
pus după sistema cea veche a serdarului Dionisie Fotino, La Sfânta
Liturghie a lui Ioan Gură de Aur și La Sfânta Liturghie a Marelui Vasile.

Anton Pann moare în ziua de 2 noiembrie 1854, la întoarcerea dintr-o

călătorie prin Oltenia, de unde contractase o răceală puternică (tifus
virulent). Este înmormântat la Biserica Sfântul Stelian (Lucaci) din Bu-
curești, din apropierea casei sale.