Ierarhi,preoți și psalți români care au contribuit la dezvoltarea muzicii psaltice

liturgice din eparhii

Panțâr Ilie
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani

Cel care a adus în Bucureşti noua sistemă de muzică este Petru Manuil Efesiu, un grec
despre a cărui viaţă anterioară nu se cunoaşte nimic. 1 El venea de la Constantinopole unde
fusese mai întâiu elev al lui Gheorghe Cretanul, antemergătorul! formei 2. Probabil că a cunoscut
pe cei trei reformatori cum şi reforma lor mai înainte de a se înfiinţa şcoala de muzică din
Constantinopole, căci în această şcoală deschisă la 1815 lui nu-i trebuie decât un an de zile ca să
se perfecţioneze în noul sistem 3. Anton Pann singurul scriitor român, care aminteşte acest lucru,
scrie că Petru Efesiu a sosit în Bucureşti pe la anul 1816 4. Mediul în care intră acest aducător de
noi cunoștințe folositoare îi era priincios.
Pentru a răspândi cunoştinţele noi metode el deschide o şcoală nouă. de muzică la
biserica Sf. Nicolae din Şelari 5. Şcoala e înfiinţată cu învoirea domnului, e şcoală domnească.
Efesiu se numeşte «διδάσκαλος τοῦ Ἡγεμονικοῦ μουσιχοῦ σχολείου»6 şi fusese numit profesor
al ei cu «contract» în care «sunt rânduite datoriile şi dreptăţile dascălului musicos». Domnul
Caragea socotea această scoală «ca o întocmire bună şi folositoare» şi de aceea îi numeşte în 16

1 Afirmaţia lui Ioan Ghica (Scrisori p. 77) că Petru Efesiu a învăţat muzica în Bucureşti şi apoi «a ajuns cântăreţ în
strană din dreapta la Patriarhie» este nesigură ca mai toate amintirile lui despre muzică.
Nu ştiu dacă există vreo legătură, de rudenie între «ὁ εὐγενέστατος ἄρχων Καμινάρις κύριος Ἐ μανουὴλ Ἐ φέσιος,
ὁ φιλογενικώτατος,» (cel mai nobil arhon Kaminaris, domnul Manuil E. Fesios, cel mai filantropic
un abonat din oraşul Iaşi la Νεον Ἁναστασιματάριον (Noul Anastasimatar)(1820) şi Petru Efesiu. In
Anastasimatarul lui din 1832 iscăleşte Petru Efesiul ἐκ πόλεως Κουσαν τασίου.
2 G. Ι. Papadopulos о. с , рр., 126 si 136.

3 Θεωρητικὸν μέγα ρ. VIII notă. Τοιοῦτον καλὸν ἔκαμε καὶ ὁ μουσικος λογιώτατος Κύριος Πέτρος ὁ Ἐ φέσιος
μαθητὴς τῆς αὐτῆς Σχολῆς διατρίβων εἰς Βουκορέστιον (Asemeneai lucru bun l-am făcut și savantul muzician
domnul Petros elevul fessian al aceleiași Școli de Diatribe din București)
; cf. Νέον Ἀναστασιματάριον cuvânt către Φιλομούσοι ὁ μογενεῖς (Filomusisingurul nascut)

; cf. Papadopulos, о. с., р. 136 «μαθητεύσας... παρὰ τοῖς τρισὶ διδασκάλοις ἐν τῇ τῷ 1815 ἱδρυθείσῃ πατριαρχικῂ
μουσικῇ σχολῇ» (de ucenici... pe lângă cei trei profesori din școală patriarhală de muzică înființată în 1815)
4 Anton Pann, Basul teoretic şi practic al muzici bis. 1845, p. Χ Χ Χ ΙΙ, cf. Acelaş, Noul Anastasimatar (1854) în
dedicaţia către Filoteiu de Buzău.
5 Anton Pann , Bazul muzicii bisericeşti, p. XXXII.
6 Νέον Αναστασιματάριον, iscălitura dela φιλομούσοι ὁμογενεῖς (filozofii omogene)
.
Iunie 1817 ca efor special pe vornicul Grigore Băleanu, căruia îi porunceşte «să aibă toată
îngrijirea pentru întocmirea acestei școli)».7
Însă pentru răspândirea repede a muzicei se opunea o piedică.
Cărţi tipărite de muzică nu existau şi nici tipar de semne muzicale nu
se tipărise până atunci. Greutatea copierii, pierderea de vreme şi de
bani pentru transcrierea cântărilor împinge pe Efesiu să conceapă
idea de a turna tipar de semne muzicale. noastră a văzut cea dintâi
acest nou lucru folositor. Gândul lui Efesiu era ca să dea la lumină cu
aceste semne muzicale toate cărţile de muzică trebuincioase slujbei
bisericeşti. Cărţile le avea gata transpuse în noul metod de către cei
trei reformatori şi el le adusese în Bucureşti când venise pentru
înfiinţarea școlii. Începea tipărirea lor cu gândul că va folosi întregii Biserici şi în special pe
«ὁμογενεῖς»

Vremuri noi pentru muzica românească, Ieromonahul Macarie

Sosiră însă vremuri noi şi pentru muzica bisericească. N-ar trebui uitat că mitropolitul
pământean Dionisie Lupu, care patrona pe apostolul vremurilor noi Gheorghe Lazăr, fu
iniţiatorul şi sprijinitorul alcătuirii în româneşte a cântului bisericesc. Această alcătuire se
îndeplini cu o căldură, dragoste, muncă şi inteligenţă care uimesc, printr-un umil călugăr, care nu
fu în toată viaţa lui de muncă încordată şi gânduri înalte decât «smeritul Ieromonah Macarie,
portarie» al Mitropoliei şi dascăl de musichie. Dacă îi cunoaştem bine lucrul bun ce a făcut şi
gândul curat ce a avut, nu tot aşa stă și cu privire la viața lui asupra căreia avem foarte puţine
date.

7 Condica domnească L X X X V II f. 28, V. A Urechia, Ist. şcoalelor, vol. IV, p. 202 şi acelaş lucru repetat în Ist.
Românilor, vol. X, p. 423, Dar părerea lui V. A. Urechia (ibidem) că Grigorie Băleanu a fost numit efor nu pentru
această şcoală de muzică ci pentru cea întemeiată la 1813 cu Gherasie Ieromonah e neîntemeiată. Şcoala lui
Gherasie se menţine numai până în August 1814. În această vreme fiind nevoie de bani pentru repararea şcoalei de
la Măgureanu, Eforia şcoalelor găseşte de cuviinţă să desfiinţeze şcoala de muzică iar cântările să se predea de către
cântăreţ î i bisericilor domneşti, (Anaforaua în Ist. şcoalelor voi. IV, p. 155) Apoi Caragea nu putea repeta cuvintele
«fiindcă s’a întocmit acum şi o nouă şcoală de muzică» la şcoala cea întemeiată în 1813 când el porunceşte în 1817.
 Nu i se cunoaşte precis nici anul naşterii sale 8, care poate a fost după 1770. După
afirmaţia lui I. D. Petrescu, care după unii istorici, nu este o sursă foarte precisă, se trăgea dintr-
o familie de ţărani din satul Perieţii pe Ialomiţa 9.
A mai avut un frate şi o soră care au purtat numele de Perieţeanu. Fratele său este
stolnicul Voicu Perieţeanu, care se interesa mult de tipărirea în Viena a cărţilor lui Macarie. El a
făcut parte din «tovărăşia» pentru tipărirea şi desfacerea cărţilor. Sora lor—maica Perieţeanu
— imitând pe fratele său, a intrat în călugărie şi ajunge stareță la mănăstirea Viforâta.
Nu sunt date sigure când ar fi intrat în monahism sau când a învățat psaltica, dar a
10
învăţat însă muzică «din mica sa copilărie » Dintr-o însemnare scrisă chiar de mâna lui la
începutul unei cântări, este că a stat în preajmă mitropolitului Dositei Filitis şi că a învăţat
muzica bisericească după «sistima veche» dela protopsaltul Constantin, «ucenicul dascalului
Şărban, protopsaltul Ţării Româneşti». În această sistemă Macarie ajunse un bun cunoscător. A
prefăcut în limba noastră multe cântări greceşti şi chiar a alcătuit de ale sale proprii 11. Numele
de bun muziciant, pe care îl avea, îndeamnă în 1812 pe «doritorii de învăţătura meşteşugului
Psaltichiei» ca să ceară la mitropolie ca profesor pe «dascalul Macarie».
„Părintele Macarie a murit în anul 1836 în etate de 86 optzeci şi șase ani. Acest
Irmologhion ce este tradus din grecește de părintele. Macarie şi adaos cu compoziţii ale sale din
nou întitulat fiind Irmologhion Calofonicon s-a scris cu însuşi mâna sa în monastirea Neamţului
anul 1833 şi dupe moartea sa a rămas la preasfinţitul Kesarie Episcopul Buzeului împreună cu

8 După în sem n area mitropolitului Naniescu, care i dă data morţii şi vârsta ce a avut la moarte, Macarie s’a născut
pe la 1750. Anul 1750, ca dată a naşterii lui, având în vedere, că un om de 73 de ani poate cu anevoie să îndure
greutăţile unei călătorii din acea vreme la Viena şi să lucreze cu atâta stăruinţă încordată până la sfârşitul vieții sale
care fu în 1836 (cfr. ms. 1685 şi anexa E), e greu de acceptat.
9 I. D. Petrescu, A rta Artelor, 1872, Buc., p. 37 şi urm., ne dă cele mai multe detalii despre viaţa lui Macarie.
Unele din datele acestui scriitor se adeveresc prin probe sigure dar altele rămân confirmate. După e] Macarie s’a
născut în Pereții din jud. Ialomiţa dintr-o familie ţărănească şi a mai avut un frate şi o soră. A intrat de mic în
mănăstirea Căldăruşani de unde a fost luat de mitrop. Dositeiu, care l-a învăţat greceşte şi l-a dat la şcoala de muzică
a protopsaltului Straton al mitropoliei. După Petrescu, Macarie a vizitat Moldova, a stat la Neamţ şi chiar a însoţit
pe Gherontie şi Grigorie în călătoria lor la Sfântul Munte. Nu putem accepta toate aceste date nebazate pe nimic.
10 Printre foile n ecatalogate de p saltich ie de la Academie se găsește Catavasiile Floriilor cu următoarea
însemnare a ieromonahului Macarie: «Catavasii la Duminica Stâlpărilor din preună cu tot canonul, alcătuite pe glas
bulgăresc de fericitul întru pomenire dascalul Şărban Protopsaltul Țării Românești (sic), pe care eu din porunca prea
sfințitului mitropolit chir Dositei le-am învăţat dela însuşi protopsaltul Constantin ucenicul lui Şărban şi dela însuşi
le-am păstrat în scris pe sistima veche şi pentru ca să rămâe vecinică pomenirea întâi (sic) lor făcători le-am alcătuit
pe sistima cea nouă întocmai şi nestrămutat precum le-am învăţat şi le-am păstrat în scris şi acum le-am pardosit
părinţilor din Sfânta Mănăstire Neamţul, pentru ca să rămâe veacinice şi nestrămutate, la anul 1832.*
11 Vezi prefață la lrmologhiu l din 1823, cf. Anton Pan, Basul Muzicii bisericeşti, pag. X XIX .
alte cărţi de psaltichie şi manuscrise de psaltichie, pe care părintele Macarie singur le-a lăsat la
moartea sa în anul 1836, când a încetat din viaţă în monastirea Viforâta aproape de Târgovişte
peste gârla Ialomiţa, unde sora sa era stariţă, căreia cu limba de moarte i-a lăsat cuvânt ca să le
aducă la Preasfinţitul Episcop Kesarie al Buzeului, carele mi le-a dat mie subsemnatul spre
păstrare, fiind atunci ierodiacon al II-lea, şi eu pentru respectul fericitului pr mare dascăl
Macarie am asigurat manuscriptul acesta cu legătură precum se vede neatins de tăietură spre
eternă pomenire atât a pr. Macarie cât şi a Preasfinţitului Kesarie Ep. Buzeului. Am scris aici în
anul 189712 în Mitropolia din Iaşşî”
Activitatea imnografică a Ieromonahului Macarie
Macarie prelucrase şi avea de gând să tipărească toate cărţile de cântări trebuincioase în
biserică, pentru ca de acum înainte toate să se predea «fiiloru patriei în limba graiului
13
patrioticescu» . Dar afară de cărţile amintite, toate celelalte lucrări ale lui au rămas în
manuscris
Aceste manuscrise au fost lăsate de către Macarie surorii sale, care era stareță la
mănăstirea Viforâta, cu poruncă ca să le dea episcopului de Buzău Chesarie, un mare iubitor de
muzică şi un ajutător pentru tipărirea Prohodului. Episcopul Chesarie le încredinţează chiar din
1837 Ierodiaconului său al doilea, Iosif — viitorul Mitropolit al Moldovei Iosif Naniescu, şi acesta
un cunoscător şi compozitor de cântări bisericeşti. Manuscriptele au fost şi pe la mănăstirea
Găiseni, când Iosif era egumen aci 14. În anul 1894 le dăruieşte Academiei Române. Unele dintre
ele sunt scrise chiar de mâna lui Macarie, altele de un IIie cântăreţ la biserica sfântului Nicolae
Vlădica, după porunca lui Macarie, iar altele transcrise cu mici schimbări după porunca
Mitropolitului Naniescu. Aici se vor aşeza — pe cât e cu putinţă — după vremea în care au fost
scrise.
I. Stihirarul - pe care Macarie îl «preface» în româneşte după cel transpus pe sistema
nouă de către Grigorie Protopsaltul şi Hurmuz Hartofilax. Pe vechiul sistem fusese compus de
Hrisaf cel nou. Cuprinde cântări la Ceasurile Naşterii, Botezului și Patimilor Domnului, Tropare la

12 Biblioteca a fost dăruită în 1894, dar o parte din cărţi s’au adus mai târziu şi de aceia această notiţă este din
1897.
13 Idee exprimată în prefaţa Teoriticonului din 1823 şi a Antologhiei din 1827
14 Aici le găseşte, le studiază şi pe unele le transcrie preotul Gh. Ionescu, fost profesor de muzică bisericească.
(Vezi prefață de la «Colecţie de muzică orientală de pr. Gh. Ionescu, 1896).
Duminica treia din post, Adormirea Maicei Domnului şi la Tăierea capului Sfântului Ioan. La
început are slavele de la Vecernie ale tuturor glasurilor şi cele unsprezece Voscresne compuse
de Ioan Glichi. Aceste cântări s-au transcris de către Ilie cântăreţul de la Sfântul Nicolae Vlădica,
cu porunca şi cheltuiala lui Macarie la 1825, 1 Septembrie , şi în acest chip le posedă Academia
Română. «Prefacerea» lor însă începuse mai de mult, din vremea când Macarie se afla la
Viena15. Cântările sunt prea lungi şi aceasta este pricina pentru care nu s-au executat în biserică.
II. Papadichie - numită astfel pentru că toate cântările din ea sunt scrise în tactul
papadic, cea mai rară măsură din muzica bisericească. Este o colecţie de Polielee, Doxologii,
Pasapnoarii, cântări la sărbătorile și Acatistul Maicii Domnului cum şi la ale altor sfinţi. Autorul
tuturor acestor cântări — afară de o Doxologie a lui Balasie Preotul — este Petru Berechet.
Macarie a prefacut-o după cea «exighisită» în noua sistemă de către Grigorie Protopsaltul şi
Hurmuz Hartofilax. Copistul este tot Ilie cântăreţul şi pentru că scrisul, hârtia şi cerneala
seamănă, rezultă că le-a transcris în aceiaşi vreme ca şi pe cel precedent, adică în 1825. Tot din
pricina lungimii melodiilor aceste cântări nu s-au întrebuinţat.
III. Irmologhion Calofonicon - adică cântări cu melodii împodobite, frumoase, —
Macarie le numeşte «irmoase frumos versuitoare»— , care se cântă la sărbători şi la diferitele
împrejurări ca tunderea unui monah, sfinţirea unei biserici, primirea unui arhiereu, procesiuni
etc. Manuscriptul are 120 irmoase pe toate glasurile Octoihului. Ele au fost prelucrate «spre
podoaba sfintelor biserici şi spre folosul fiilor patriei Romano-Moldovene, ce să oranduiesc de
învaţă în şcoalele de musichie naţionale» de Macarie când se află în mănăstirea Neamţului la
1833, unde a stat câtva timp ca să predea călugărilor de aici muzica după noul metod. S-a servit
de colecţia în manuscript a lui Grigorie Protopsaltul 16. Printre aceste cântări alcătuite de diferiţi
muzicanti greci, se găsesc şi unele ale lui Macarie.
IV. Pricestniar o colecţie de cântări bisericeşti executate în timpul împărtăşirii
slujitorilor altarului. Astăzi la noi sunt cunoscute mai ales supt numele de chinonice. Colecţia
cuprinde chinonice pe tot anul. Ele se împart în chinonice ale zilei, sfinţilor, praznicelor
împărăteşti, sărbătorilor Maicii Domnului, sfinţilor apostoli.
V. Cântările Sfintei Liturghii . Cuprinde toate cântările întrebuinţate la liturghie
ca psalmul «Binecuvintează suflete al meu pre Domnul» după Petru Lambadarie, Sfinte

15 N. Iorga, Scriitorii bisericeşti în Analele Academiei Române, seria II, tom. X XVIII, scrisoarea lui Voicu Perieţeanu
din 20 Decembrie 1821, p. 235.
16 ) Ε ἱρμολόγιον Καλοφονικὸν μεταφρασθὲν εἰς τὴν νέαν τῆς μουσικῆς μέθοδον παρὰ Γρηγορίου Πρωτοψάλτου
se tipăreşte abia în 1835 (νῦν πρῶτον ἐκ δοθὲν), la Constantinopole prin îngrijirea lui Teodor Fochevs, aşa că
Macarie nu s’a putut servi de tipăritură ci de un manuscript. La Academie se găseşte un manuscript întitulat
Εἱρμολόγιον Καλοφονηκὸν (No. 752) scris de un elev al lui Grig. Protopsaltul căci îl numeşte ἡμετέρου διδασκάλου
şi înainte de 1820 căci Grigorie este numit Lambadarie. Cu acesta am comparat lucrarea lui Macarie. Ms. dăruit la
21 Dec. 1907 de d-l C. Erbiceanu este tot un Irm olo g h ion calofonicon grecesc cu cuprins ca şi No 752. Este scris
la 1821 şi cumpărat la 1822 Noemvrie în 8 de un Mihalache Logofătu.
Dumnezeule , Câţi în Christos, Cruci tale, mai toate după Gheorghe Cretanul, mai multe rânduri
de heruvice după Petru Lambadarie, Grigorie Protopsaltul şi Petru Efesiu, patru axioane
duminicale proprii ale lui Macarie , mai multe rânduri de chinonice săptămânale după Petru
Lambadarie, Daniil şi Grigorie Protopsaltul.

Biografie

Scrisori către Vasile Alecsandri, Ion Ghica, EDITURA ALDO PRESS, 2004
Viața și Activitatea Dascălului de Cântări Macarie Ieromonahul, Nic. M. Popescu,
Instit. de Arte Grafice CAROL GOLB, 1908
Noul Anastasimatar, Bucureşti, Tipografia lui Anton Pann
Bazul teoretic şi practic al muzici bisericești, Anton Pann, București 1845
Scriitorii bisericeşti în Analele Academiei Române, seria II, tom. X XVIII,
scrisoarea lui Voicu Perieţeanu din 20 Decembrie 1821

Istoria Scólelor de La 1800-1864. Volumul 4 , V. A. Urechia, București, 1901

Teoriticonului din 1823, Macarie Ieromonahul, București, 1827
Arta Artelor, I. D. Petrescu 1872