Anton Pann și psaltichia românească

Elev: Ciurciun Andrei Cristian

Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” Botoșani
Context istoric.

Ne aflăm la începutul secolului al XIX-lea, perioadă marcantă pentru cântul

bizantin, lreper fiind Reforma marilor psalți Hrisant, Grigorie Protopsaltul și Hurmuz
Hartofilax, care au stabilit un nou sistem de notație- fiind de fapt o sinteză a celui
vechi, atât de larg și de complex.

Vedem în acest secol o încercare cât mai mare din partera unor psalți din țara
noastră de a „români” cântarea bizantină, fără ai pierde însă esența. Cel mai grăitor
exemplu în acest sens este Anton Pann.
Anton Pann
Aspecte din viața sa.

Deși lucrarea de față nu-și propune să trateze pe larg despre viața lui Anton Pann, pentru a înțelege
mai bine activitatea și opera sa, este importamt să cunoaștem câteva repera generale din aceasta. El se
naște în anul 1797 în Sliven, Bulgaria. De mic era înzestrat cu acest dar al cântului și este trimis la o
biserică locală spre a învăța cititul, scrisul și cantatul.

Războiul ruso-turc îl lasă orfan de tată, dar și fără frații lui mai mari. Prin anul 1809 ajunge în
condiții mizere la Chișinău, unde intră în corul unei biserici. Când Napoleon invadează Rusia în 1812,
este nevoit să părăsească și Chișinăul, în plină iarnă.

Astfel ajunge la București, în același an, unde începe un nou capitol al vieții sale tulburate. Având
vârsta de 15-16 ani, își găsește de lucru la o biserică, ca paraclisier, iar mai apoi ocupă postul de cântăreț.
Învață muzica psaltică la școala lui Dionisie Fotino, iar din 1816, când Petru Efesiul aduce în țara noastră
noul sistem de notație stabilit în urma Reformei hrisantice, tânărul Anton Pann se înscrie la școala
acestuia, unde studiază timp de doi ani.

Își continuă activiatea în București ca și cântăreț, dar în paralel, începe lucrul la tipografia lui
Petru Efesiul, unde își realizează cu mare grijă munca de „românire” a cântărilor, despre care vom trata
mai încolo. Ajunge și în biserica „Sf. Nicolae” din Șcheii Brașovului în 1821, dar se întoarce la București
un an mai târziu. Marea dilemă a lui Anton Pann(și a multor psalți de la acea vreme) era leafa foarte
mică, abia suficientă pentru traiul zilnic. Astfel, îi cere mitropolitului de la acea vreme să-l numească
profesor la Seminarul Sfintei Mitropolii, motivând că este cunoscător al ambelor notații, practicând
muzica „De mică copilăria mea...” 1. Postul îi este acceptat. Urmează un conflict cu un călugăr rus la
biserica Curtea Veche, care dorea introducerea muzicii corale. Având și susținerea stăpâniei, Anton Pann
pierde conflictul și postul de cântăreț. Știm că cere aducerea unui ajutor la catedra de muzică a
seminarului, cerere acceptată, rămânând profesor până prin 1849.

Trece la Domnul în 1851, slăbit, neînțeles, abandonat de toți, după ce intră în contact cu o boală,
în drumul său spre a-și vinde niște tipărituri, pentru a mai putea să acopere cheltuielile.

„Românirea” cântărilor bisericești.

„Cântă, măi frate române, pe graiul și limba ta

Și lasă cele streine ei de a și le cînta...”2

Deja din secolul trecut, se pusese problema traducerii cântărilor în limba națională. Problema era
că marii psalți care încercaseră aceasta, nu urmăreau o „românire” a cântării, o „armonie” dintre text și
melodie, ci treceau pur și simplu textele pe melodia grecească, oriunde știm că în limba greacă(pe lângă
numărul de silabe inegal care nu bătea cu melodia) topica este diferită.

Vedem deci că aceast prim pas, deși unul pozitiv, nu definea neapărat o psaltichie românească, ci
mai mult o copiere a unei melodii. În acest context, Anton Pann se arată caun mare luptător pentru
„românirea” cântărilor, voind să definească mult mai bine psaltichia românească. Știm că el a luptat
foarte mult pentru înlocuirea cântăreților străini cu cei români(dovadă stă și conflictul cu acel călugăr
rus), care însă trebuiau școliți cum se cade. În acest sens, activitatea lui ca dascăl al muzicii este singurul
argument necesar pentru a vedea munca lui.

În ceea ce privește „românirea”, abordează într-un nou mod traducerea cântărilor. El nu face o
simplă copiere a liniei melodice, ci pune în valoare, mai presus de orice, textul. Folosea de fapt două
metode: în cazul traducerilor românești foarte bune, preia melodia grecească, scurtând unele cântări, fie
potrivea textul românesc la melodia grecească, ca număr de silabe și distribuirea accentelor. Vedem deci
o atenție deosebită pe care Anton Pann o acordă cântării în limba română, toată filosofia lui fiind de fapt

1 Diac. Asist. Ion Popescu-Biserica Ortodoxă Română, Buletinul oficial al Patriarhiei Române, anul XCIII-Nr.3-4-martie-aprilie
!975, pg. 461
2 Gh. Ciobanu-Biserica Ortodoxă Română, Buletinul oficial al Patriarhiei Române, anul LXXXVII, Nr. 11-12, noiembrie-

decembrie 1969, pg. 1156.

concepția cum că melodia trebuie să însoțească textul liturgic, nimic mai corect, căci în arta muzicală
bizantină, rolul melodiei este de a scoate în evidență cuvântul, și nu invers.

Tipograf și compozitor.

Pe lângă activitatea lui de românire a cântărilor, ceea ce a încununat munca și personalitatea lui
Anton Pann este activitatea lui tipografică. Anii de muncă la tipografia profesorului său Petre Efesu, l-au
ajutat mai târziu în înființarea propriei tipografii. Aș dori deci să prezentăm o parte din lucrările lui,
precum și importanța lor pentru psalichia românească.

Știm că în perioada de început(1819) a tipărit două axioane compuse chiar de el, însă din unele
neînțelegeri pe care le-a avut cu Macarie Ieromonahul și cu protopsaltul Grigorie de la Mitropolie, care
tipăresc în ascuns unele cărți, fără a menționa măcar numel lui Anton Pann(„Anastasimatarul” lui
Macarie tipărit în 1823 la Viena), lucrările lui nu au mai văzut lumina tiparului timp de 20 de ani, fiind
predate doar pe cale orală. În 1841 tipărește prima carte și anume „Noul Doxatar” vol. I, cu care
întâmpină unel greutăți.

În 1845 reușește să-și întemeieze o tipografie proprie, tipărind una dintre cărțile cele mai
reprezentative: „Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești”, o gramatică utilizată pentru predarea în
Seminarul Sf. Mitropolii, unde Anton Pann era profesor. Cât de importantă și valoroasă este această
lucrare în limba română, fiind sinteza a jumătate de veac de studiu și dedicare artei psaltice. Ea nu numai
că demonstrează amplele cunoștințe ale maestrului în arta cântului, dar și dragostea lui pentru aceasta.
Cartea este scrisă într-un stil accesibil, sub formă de întrebare și răspuns. Conținea unele exerciții, precum
și o programă de studiere a muzicii, organizată pe ani/perioade, ceea ce dovedește și aptitudinile
pedagogice ale cântărețului.

O altă carte deosebit de importantă tipărită este „Heruvico-Chinonicarul” din anul 1847. De ce?
Păi, el ne oferă o idee despre situația muzicii biznatine din cadrul Sf. Liturghii în Muntenia secolului al
XIX-lea, fiind unul dintre puținele documente legate de acest aspect care a mai fost găsit. Desigur, au
mai fost poate unele traduceri de heruvice și chinonice făcute de unii anonimi, dar din nefericire ele nu
au supraviețuit trecerii timpului. De altfel, ce face Anton Pann în lucrarea sa, nu e o simplă traducere, pe
care și alții au mai încercat-o înaintea lui, ci el preferă utilizarea termenului de „prelucrare” a
compozițiilor grecești, unele fiind destul de depărtate de original. Vedem din nou efortul maestrului de a
„români” cântarea, el păstrând scheletul compozițiilor grecești, dar îmbrăcându-le într-o armură specific
românească. Merită să menționăm că această lucrare era destinată studiului celor din anii III-IV de la
Seminarul Mitropoliei.
 O altă lucrare de deosebită importanță o reprezintă „Catavasierul” din 1846. Deși se cunoaște că
stilul irmologic există de mult în cântare, el este practic absent în manuscrise până în secolul al XIX-lea,
iar când apare, nu se deosebește cu mult de cântarea pe larg când vine vorba de melisme. Și la Macarie
mai întâlnim cântarea irmologică, dar atât el, cât și Dimitrie Suceveanul notează catavasiile pe larg.
Primul din țara noastră care notează catavasiile în stilul irmologic, așa cum le avem și astăzi, este Anton
Pann. Dacă ar trebui să facem o comparație între „Catavasiile Nașterii” de Anton Pann, și a unui alt psalt
de după, cum ar fi Ștefănache Popescu, am vedea că sunt aproape idenitice. Tot Anton Pann este cel care
notează pentru prima dată stihirile de la Utrenie și Vecernie cu mai puține melisme, spre a putea fi
executate de mai multă lume.

Desigur, tipografia de la biserica Olteni a lucrat neîncetat până la finalul vieții marelui maestru,
tipărind și multe alte cărți de care nu am amintit, deoarece nu acesta este scopul studiului
nostru.(„Epitaful” sau „Slujba înmormântării Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos...”, alt
volum al doxatarului, cărți de teorie, etc.)

Anton Pann astăzi.

Având în vedere că Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2023 ca „Anul
comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești” se observă o atenție din ce în ce mai mare a
comunităților ortodoxe în legătură cu arta psaltică. Se cuvine deci să înțelegem cât mai clar și mai bine
rolul pe care unii psalți l-au avut în definirea psaltichiei românești. Din puținele cuvinte înșiruite mai sus,
vedem deci rolul incontestabil pe care l-a avut Anton Pann în această lucrare. El prin traducere nu a
înțeles o simplă copiere a melodiei, ci o adevărată „românire” a cântărilor, în care și-a lasăt, în mod
evedent, amprenta de geniu muzical, de artist cu gusturi rafinate. El face un pas imens spre traducerea
corectă a cântărilor în Biserica noastră, pas pe care alții l-au continuat mai târziu.

El și-a câștigat locul în istoria cântului bizantin din spațiul românesc, iar nenumăratele lui
compoziții interpretate până astăzi în bisericile din întreaga țară, stau ca mărturie pentru cine a fost
psaltul, profesorul, compozitorul, folcloristul și tipograful Anton Pann.

Bibliografie:
1. Diac. Asist. Ion Popescu-Biserica Ortodoxă Română, Buletinul Oficial al Patriarhiei Române, anul
XCIII-Nr.3-4-martie-aprilie 1975, pg. 456-466;
2. Gh. Ciobanu-Biserica Ortodoxă Română, Buletinul oficial al Patriarhiei Române, anul LXXXVII, Nr.
11-12, noiembrie-decembrie 1969, pg. 1154-1160;
3. Preot dr. Florin Bucescu-Cântarea Psaltică În Manuscrisele Moldovenești Din Secolul al XIX-lea,
Ghidul Manuscriselor Psaltice-Moldova, Sec. XIX, Editura Artes, Iași 2009;
4. https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Anton_Pann accesat în data de 25 noiembrie 2023.