Părinții frat și iubiți cădicioși, o vorbă moștenită din tradiția părinților

bisericei spune că cel ce vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească.

Nu poți să te mântuiești, nu poți să nimerești calea, nu poți să știi încotro te
îndrepti dacă nu întrebi.
Și de fiecare dată întrebările celui care dorește să se mântuiască trebuie să fie
întrebări existențiale, adică care să-i privească existența lui pe veșnicii.
Și iată și în Evanghelie de astăzi, ni se prezintă o astfel de întrebare. Și nu
orice fel de întrebare.
Părintele Cleopa, când era stareț la Mănăstirea Slatina, avea o școală monahală în
mănăstire.
Și monahii erau elevi cum ar veni la școală aceasta și la o oră, la o oră
duhovnicească de întâlnirea lor,
li s-a pus o întrebare. Dacă ar învia cineva din morți și am avea voie să vorbim cu
el, dar nu prea mult,
ce l-ați întreba pe acest om care a înviat din morți? Și sigur, fiecare a răspuns
în fel și chip.
Și sigur că unul din tribunale a spus, îl aș întreba ceea ce l-a întrebat tânărul
din Evanghelie. Ce să fac ca să vă mântuiesc?
Adică, ce să fac ca să nu greșesc nici în viața aceasta, scurtă și trecătoare, nici
în viața cealaltă, care începe abia după trecerea noastră de aici.
De aceea, iubiți credincioși, iată, aceasta este întrebarea esențială pe care
Biserica ne opune astăzi nouă prin cură acestui tânăr. Tânărul acesta era...
Să fie fericit și să aibă de toate și să nu aibă nevoie de nimic. De ce spun lucrul
acesta? Pentru că, în primul rând, era tânăr.
Și orice tânăr are în față niște speranțe. Este mai optimist ca restul oamenilor.
Era sănătos. Și apoi era bogat.
Și apoi avea și o îndrăgătorie oarecare în societate. Și sigur, toate acestea
trebuia să îl facă pe tânăr să stea liniștit. Să fie fericit.
Dar cu toate acestea, tânărul nu era fericit. Și așa se întâmplă în viețile
tuturor. Nu în aceasta stă fericirea unui om. Încât are el.
Ci fericirea, zice un sfânt părinte, stă în ceea ce este el. Trebuie să primeze a
fi înaintea lui a avea.
Cultura noastră, în general, este o cultură care se centrează pe a avea. Și nouă,
ni se pare că acesta este scopul vieții. Să avem cât mai mult. Să ne lăudăm că avem
și mai mult decât alții.
Să ne lăudăm că mereu vom agonisi. Ori adevărata viață nu stă în prisosul avuței
lor. Chiar Evanghelia spune. Viața unui om nu stă în prisosul avuței sale.
Mântuitorul însuși spune. Și sigur, centrat, omul, nu putea fi, atunci nu îmi
greșește care. Am început cuvântul meu cu
ideea că trebuie să întrebăm. Oriată că nu putem întreba pe oricine. Nu toți
învățătorii sunt buni.
Nu toți învățătorii ne pot da, ne pot răspunde la întrebările noastre așa cum
trebuie. Ci, trebuie să punem întrebări,
învățătorilor buni. Pentru că omenirea, iată, este o experiență de atâția ani.
Omenirea a încercat.
A încercat pentru perioade mai scurte sau mai lungi, a încercat să se încreadă
lunii învățători. Și ce s-a întâmplat? A fost un adevărat eșec.
Iată, istoria este plină de exemple negative, de războaie, de ideologii, numele
cărora oamenii au fost învățați. Au fost condamnați să fie
să fie sălășuriți în grobi comune. Și sigur, până astăzi, există aceste ideologii
pe care oamenii le urmează,
ideologii plecate de la niște învățători care nu sunt buni. Oamenii le urmează și
la un moment dat se trezesc că, de fapt, ceea ce urmează ei nu este bun.
Noi trebuie să ne răspundem astăzi la o întrebare. Care este învățătorul
celorlalți? Pe cine trebuie să ne răspundem? Ce să întrebăm noi ca să nu greșim, ca
să primim un răspuns bun,
care să ne ajute nouă la mântuire și, bineînțeles, la trăirea și acestei vieți
pământești cum trebuie, și aceste vieți și celelalte vieți care va să vină.
Învățătorul cel bun ne spune Evanghelia că nu este altul decât Mântuitorul Isus
Hristos. Chiar tânărul de astăzi, când s-a apropiat de el, așa i-a spus,
Învățătorule bune, ce să fac? Deci a venit la un învățător bun și singurul
învățător bun este, de fapt, Mântuitorul Isus Hristos.
De ce este bun? Iată, să încercăm să ne răspundem. Este bun pentru că bună este
persoana lui.
Unul din atributele lui Dumnezeu, El fiind Fiul lui Dumnezeu, unul din atributele
lui Dumnezeu este bunătate desăvârșită.
Auzim la slujbe că zicem că bun și iubitor de oameni ești, că bunătatea ta nu are
sfârșit, auzim în rugăciuni,
că bunătatea ta este fără de margini. Mântuitorul însuși este bun prin firea lui,
prin firea lui de Dumnezeu însuși.
Bunătatea desăvârșită nu o poate avea decât Dumnezeu însuși. Iar Învățătorul, dacă
este Dumnezeu însuși, înseamnă că este bun.
În Evanghelie a zis Mântuitorul odată, cine mă va vădi de păcat?
Deci, nimeni nu poate să-l vădească pe Mântuitorul de păcat, pentru că este bun.
Pentru că nu este în el nimic rău,
care să vină de la cel rău, care este sigur, este izvorul răului. Și iată, persoana
Mântuitorului Isus Hristos este bună.
Apoi, Învățătura lui este bună. În Evanghelie ni se spune, Eu sunt calea, adevărul
și viața.
Tot în Evanghelie ni se spune că odată, după ce mai mulți ucenici, l-au părăsit pe
Mântuitorul, au auzit un cuvânt pe care nu îl puteau înțelege.
Și anume au auzit faptul că dacă cineva nu va mânca trupul său și nu va bea sângele
său, nu va putea să aibă viață veșnică. Și cei de față, când l-au auzit, l-au
părăsit.
Și i-au rămas doar câții lângă el. Și Mântuitorul pe aceți câții va i-a întreba,
dar voi de ce nu vă duceți? Dacă ceilalți s-au dus. Voi de ce ați rămas?
Și-a răspuns Petru numele la toți. Doamne, unde să ne ducem? Doar Tu ai cuvintele
vieții veșnice.
Iată, învățătura vieții veșnice la Învățătorul cel Bun. Odată s-au dus cei de la
templu să-l prindă pe Mântuitorul, care propovăduia mulțimii.
S-au apropiat de el și-au rămas neputincioși. S-au apropiat de el și-au rămas
neputincioși. N-au putut să-i mai facă nimic. Și-au venit înapoi cu mâinile goale.
Și cei care i-au trimis i-au întrebat, dar de ce nu l-ați adus? Și ei au răspuns,
niciodată n-am auzit vorbind pe cineva ca omul acesta.
N-am îndrăznit să punem mâinile pe el. Pentru că învățătura lui ne-a obligat să ne
retragem. Învățătura lui ne-a dezarmat.
Învățătura lui ne-a făcut să fim pătruni și străpunși la inimă. Și apoi,
învățătorul este bun, învățătura este bună.
Și mai este încă ceva la Mântuitorul Isus Hristos. Metoda lui de a învăța pe
ucenici este unică.
Fostul Patriarh, Iustin Moisescu, a fost profesor de Noul Testament,
și a scris o lucrare foarte frumoasă despre originalitatea parabolelor
Mântuitorului. Parabolele Mântuitorului sunt originale.
Nu sunt copiate din altă parte. Nimeni nu poate să le întreacă până astăzi. Deci
acest mod de a învăța Mântuitorului, metoda lui este o metodă deosebit de ușoară.
Dă exemplu. Parabole. Pilde. Pilde. Și aceste pilde sunt foarte originale. Nu sunt
al altuiva. Sunt ale însuși Învățătorului Celui Bun.
Metoda lui este bună pentru că îi face pe cei care le ascultă să le intre ceva în
suflet.
Când auzi o pildă din Evanghelie, pilda semănătorului de pilde, pilda Fiului
Risipitor, când auzi o pildă din Evanghelie, îndată o înțelegi.
O înțelegi și bineînțeles știi ce a vrut să spună Mântuitorul.
Și apoi Mântuitorul are metodă bună pentru că el însuși mai întâi dă exemplu la
ceea ce învață.
Zice el de nu veți umbla în lumină, nu veți avea viață veșnică. Dar el este lumina
în primul rând. El este lumina lumii.
De nu veți căuta viață, nu veți avea viață veșnică. El este în primul rând viață.
Vorbește. Vorbește de sperenie. Vorbește de rugăciune. Vorbește de priveghere.
El primul este cel care le săvârșește pe acestea.
Și iată de o parte este bun învățătorul, este bună învățătura lui și este bună și
metoda lui de a învăța. De aceea iată care este învățătorul cel bun.
Acesta despre care ne vorbește Evanghelia astăzi. Și sigur, ce face învățătorul cel
bun? Iată, din Evanghelia de astăzi aflăm.
Orice învățător bun își pune ucenicii la treabă. Nu-i ține să stea degeaba. Numai
să-l adore și să simte el bucuria că i-are ucenici.
Pe ucenicii îi pune la treabă. Iar care nu lucrează, nu lucrează ceea ce îi pune el
la treabă, nu mai sunt ucenicii lui. Pe tânărul de astăzi l-a întrebat.
Pe tânărul de astăzi l-a întrebat. Dar știi poruncile? Deci, tânărul trebuia mai
întâi să citească Evanghelia. Trebuia mai întâi să citească Vechiul Testament. Știi
poruncile?
Iată ce face învățătorul cel bun. Noi zicem că suntem ucenicii lui. Și bine zicem
că așa este. Ne numim creștini de la Hristos. Suntem ucenicii lui.
În primul rând, iată ce vrea învățătorul cel bun de la noi. Să știm Sfintele
Scripturi. Nu poți să fii ucenicul lui dacă tu nu încerci să știi Sfintele
Scripturi.
Orice membru dintr-o asociație, dacă nu cunoaște statutul asociației, nu știe ceea
ce se întâmplă în asociația aceea, nu mai poate face parte din el.
Sau dacă face împotriva la ceea ce se spune acolo în statut, nu mai poate face
parte. Așa și în sânul nostru în creștinism. Prima dată trebuie să știm Cuvântul
Evangheliei.
Apoi, tânărul de astăzi este întrebat de Mântuitorul. Știi poruncile. Și dacă le
știi, ai rămas numai la atât.
Tânărul spune, din tinerețe le-am păzit. Al doilea lucru, ai aflat ceva din
Scriptură, trebuie să faci și tu.
Trebuie să faci pentru că ești ucenicul învățătorului care te-a învățat lucrul
acesta. Trebuie să faci pentru că ești ucenicul învățătorului care te-a învățat
lucrul acesta. Și el însuși le-a făcut. Și sigur, tânărul din Evanghelie spune că a
făcut aceste lucruri.
Și iată mai departe Mântuitorul îi mai cere ceva. Învățătorul cel bun ne cere să ne
desprindem de ceea ce este mai periculos în viața noastră.
Toți care suntem aici, la o la altă și fiecare în parte, să știți că avem o patimă
care ne domină. Toți care suntem aici, la o la altă și fiecare în parte, să știți
că avem o patimă care ne domină.
Unul e mai mult, unul e lacră, altul este mânios, altul este iubitor de argint.
Fiecare dintre noi avem o patimă mai mare decât celelalte.
Să nu ne mulțumim că facem niște lucruri care sunt ușor de făcut, ci trebuie să ne
luptăm cu patima noastră. Cu dominanta.
Tânărului de astăzi i-a spus. Deși ai făcut toate. Un singur lucru îți lipsește.
Aceea era dominanta lui. Îl domina.
Era atașat de a muți. Cu toate că tânărul spunea că a împlinit legea. Cu toate că
tânărului se părea că este foarte, foarte aproape de adevăr.
Dar de fapt tânărul din evanghelie de astăzi, ni se spune că avea o patimă care îl
împiedeca. Cu toate că tânărului se părea că este foarte, foarte aproape de adevăr.
Dar de fapt tânărul din evanghelie de astăzi, ni se spune că avea o patimă care îl
împiedeca. să asimileze învățătura cea bună și nu numai atât.
Să-l urmeze pe învățătorul cel bun. Și iubiți credincioși, fiecare dintre noi avem
patima aceasta. Să nu ni se pară că este lucru de glumă.
Că de multe ori noi nu dăm importanță la cei mai grav în noi. De multe ori ni se
pare că dacă am venit până la biserică, am stat la o rugăciune, am privegheat un
pic,
sau am mai făcut o milostenie, lucrurile sunt în regulă. Dar s-ar putea să avem o
patimă pentru care noi nu lucrăm nimic.
Chiată de pildă știu cazuri concrete de oameni care merg la biserică și după ce
iasă de aici, sunt atât de mânioși,
atât de iuți, atât de necruțători cu aproapele. Unii dintre ei devin atât de
agresivi încât și lovesc. Asta-i patima dominată. Degeaba.
Degeaba te mângâi că ai făcut ceva de suprafață. Tu trebuie să intri acolo. Una-ți
mai lipsește. Una-ți mai lipsește, zice Mântuitorul astăzi,
tânărul din Evanghelie și ne zice și nouă. Deci trebuie să vedem unde avem noi mai
mult de lucrat. Iată, vă dau un exemplu.
Era un mare hoț, chiar aici în oraș, a făcut. Un mare hoț care cura zi și noapte.
Și avea prieteni. Cu care vorbeam.
Mergea duminica la biserică, făcea mișu milostenie și iată, într-o zi venise de la
o tâlgărie mare și să vedeți ce zice hoțul.
Deci astăzi e vinere, trebuie să postim. Și n-au mâncat de fruct. Dar nu aceasta
era important pentru el. El în față părea un om evlavios,
dar în adâncul lui avea patima hoției, care întrecea toate virtuțile lui, care
dărâma tot din viața lui. Și așa este la mulți dintre noi.
Zicem, astăzi e vinere, postim, dar noi poate avem o răutate în ziua aceea de nu
poate să se apropie nimeni de noi. Astăzi este duminică, mergem la biserică,
dar noi poate facem niște lucruri extraordinar de grave, chiar duminica, chiar în
praznici, în împărătești. Ei înseamnă că avem ceva care ne dovelă,
care întrece totul, care dă totul peste cap. Noi aici trebuie să lucrăm, la această
patima. Și să nu ne amăgim că de fapt suntem ce suntem
și de fapt nu suntem. Iată, Evanghelia de astăzi ne atrage lucrul acesta. Și sigur,
tânărul de astăzi este pentru toți un model
de a ne raporta la Mântuitorul Isus Hristos, Învățătorul cel Mântuitor. Și
bineînțeles, iubiți credincioși, închei cuvântul meu îndemnându-vă,
îndemnându-vă în primul rând să ne descoperim dominanta noastră care, să știți, în
ziua judecății nu ne va da voie să intrăm în Împărăție. Pentru una, una singură.
Dar dacă le-am trecut pe toate și-a făcut vârf la toate, și-a supărat mult și-a
necăjit mulți din jurul nostru, iar dominanta aceea nu ne ajută să lucrăm.
Și tânărul de astăzi, ați văzut, când Mântuitorul Isus Hristos, i-a spus despre
patima lui, vin de averea și urmează în ei. Ce sfat ușor i-a dat!
Câți n-au făcut așa, când le-a spus Mântuitorul? De-ată, tânărul acesta n-a putut,
că atașamentul de-a buții era foarte puternic.
Întrecea totul în viața lui, deși era evlavios. Și atunci tânărul a plecat supărat.
I-a pus degetul pe rană și s-a supărat. Așa pățim și noi.
În scaunul spovedanii am această experiență. Mulți dintre cei cărora le-am pus mâna
pe rană s-au supărat. Le-am descoperit rana și au zis nu.
Ori și ce fac, aceasta nu. Și atunci au plecat supărați ca tânărul din Evanghelie.
Și sigur au pierdut. A pierdut și tânărul și pierde și omul acesta,
care trebuie să se îndrepte numai într-o direcție. Degeaba se învârte el în toate
direcții, dacă evită ceea ce e esențial în viața lui. Tânărul a plecat supărat. Nu
ne se mai spune în Evanghelie ce a făcut.
Dar atât ne se spune, că Mântuitorul a zis, cu greu vor intra cei ce iubesc a
buțiile în Împărăția lui Dumnezeu. Este Cuvântul Domnului.
Nu putem să îl îndulcim, nu putem să facem din el ce vrem noi, să-l interpretăm cum
fac unii. Cu adevărat așa este. Cine iubește a buțiile, cu greu va intra în
Împărăția.
Materialismul, zice un filozof și-a regretat, materialismul este prima fică a
ateismului. Deci omul materialist,
dovedește că de fapt este ateu. Dumnezeul lui este avere. Dumnezeul lui este
materia. Dar noi înșine cei mai în vârstă știm, că în timpul comunismului,
pe ce spunea acela? Pe materialism. Materialismul era doctrina primă a
comunismului. Era materialismul.
Nu putea, și cei care au stat în spatele acestei doctrine au văzut, nu poți să îl
iei pe om de la Dumnezeu, dacă nu îl pui să slujească materiei. În Cartea Facerii,
de fapt în Cartea Ieșirii, în Cartea Ieșirii ni se spune că după ce, după ce fiii
lui Israel au stat o perioadă în Egipt și i-au slujit pe egipteni,
au vrut să se ducă în pustie, să se închine Dumnezeului lor. S-au dus la faraon și
l-au rugat. Vrem să mergem în pustie pentru o zi,
să ne închinăm Dumnezeului nostru, că nu ne-a mai închinat de mult. Te-am slujit
faraone an la rând și nu ne-a mai închinat.
Și când faraon a auzit, i-a pus la munci și mai greu. Nu le-a dat voie să se ducă
în pustie, ci i-a chemat pe sfetnicii lui și le-a zis așa,
de astăzi înainte să dați norme duble la israelite, să nu aibă timp să se mai uite
în sus, ci să muncească mereu, să care lut, să care paie,
să facă cărămizi, să nu cumva să aibă timp să se mai uite în sus. Să-i facem
materialiști, să-i umplem de Duhul Materiei. Așa se întâmplă cu omul atașat de
avuții.
Nu mai are timp să privească în sus. Și dacă nu mai ai timp să privești în sus,
devii material până în Duhul tău.
Și Duhul tău gândește material, gândește științific. Și rugăciunea ta și postul tău
este material. Științific, nu-i duhovnicesc.
Pe când noi creștinii, dacă avem învățători buni, trebuie să devenim duhovnicești
până în materia noastră. Nu invers. Și iată, cu gândul acesta vreau să închei
cuvântul meu.
Deci trebuie să avem timp și trebuie să avem această deprindere de a ne uita în
sus. Să fim conectați la sursa învățăturii cele adevărate.
Și aceasta nu este alta decât învățătura învățătorilor. Învățătorului celui bun
care este Sfânta Evanghelie. Să fim conectați la această învățătură. Că dacă ne
conectăm la altă învățătură,
atunci nu mai avem timp să mergem după Învățătorul cel Bun. De aceea, iubiți
credincioși, să rugăm pe Dumnezeu să ne dea,
să ne dea această dragoste de a urma Învățătorul cel Bun în persoană. De a urma
învățătura lui cea bună prin conținutul ei Dumnezeiesc.
De a urma metodele lui bune de a ne preda această învățătură. Și bineînțeles de a
ne descoperi dominanta patimilor din noi.
A descoperi dominanta înseamnă că suntem pe drumul tămăduirii de ea. Dacă nu o
descoperim înseamnă că noi niciodată această patimă nu vom putea tămădui.
Și bineînțeles să fim cu ochii, cu inima și cu gândul la Învățătorul cel Bun, care
ne dă Învățătura cea bună și ne duce în Împărăția cea veșnică și bună. Amin.

That’s the end of your recording! We hope our transcription made your workday more
enjoyable. If it did, consider trying out our pro version on www.mygoodtape.com:

- All your transcriptions*

- Skip the queue = minimal waiting time
- We will store your transcriptions (including this one) safely

*) Well, up to 20 hours/month, which is kind of a lot. If you need to transcribe

more let us know on yourfriends@mygoodtape.com