PREDICĂ LA DUMINICA A VI-A DUPĂ RUSALII

Pornim meditația de astăzi de la o întrebare: cum ar fi lumea, cum ar fi viața noastră în general,
daca nu ar mai fi suferința, daca n-ar mai fi boala, sărăcie, probleme in general? Daca am îndrăzni
sa dăm un raspuns si am fi curajosi, am zice ca ar fi foarte bine. Ca ne este tare bine cand nu suferim,
cand suntem sanatosi, cand nu avem probleme. Cred ca primul raspuns pe care l-am putea da la modul
imediat este acesta: tare bine ar fi!
Însa mergem usor mai departe si încercăm o analiza mai serioasa si mai concreta. pornind de la
realitatea vietii noastre zilnice. Cum trăim noi atunci când nu suntem bolnavi, nu suferim, nu avem o
suferintă majora, nu suntem săraci sau avem de toate, atunci cand viața noastră curge foarte bine. Cum
este viața noastra, care este atitudinea noastra in acele momente sau in acele situatii? Si daca suntem
onesti, cred ca am vrea sa dăm răspunsul pe măsura. Când trăim toata această stare de bine, de regula
suntem destul de indiferenti față de cel de lângă noi, suntem destul de insensibili la suferinta, la
strigatul, la durerea celor care stau in jurul nostru. Când iți merge bine ai aceasta tendință, sa te
preocupi foarte mult de tine si destul de putin de altii, daca nu aproape deloc. Cum ne mai
comportam noi atunci cand suntem sănătosi si ne merge bine? Suntem foarte grăbiți, in general. Avem
afaceri, avem servicii, avem pamant, avem multe lucruri de facut si nu avem timp pentru foarte multe alte
lucruri zic eu din cele mai importante. Nu avem timp de biserica, de familie, nu avem timp de a gandi
cine suntem, pentru ce ne-a adus in in lumea aceasta Dumnezeu si ce avem de facut. Suntem
foarte preocupati si grabiti, incat nici nu bagam de seama ce se intampla in jurul nostru . Si apoi, ce
mai traim noi atunci cand suntem sanatosi, traim intr-o stare de bine si nu ne lipseste mare lucru? Traim
intr-un duh de superioritate, de mandrie față de ceilalti. Ne socotim speciali si, de regula, privim de sus pe
ceilalti. Nu se intampla un dialog pe orizontala, ca de la frate la frate, ci, de regula, se intampla de sus in
jos, pentru ca asa este: un om care are o oareșce pozitie sociala, si in plus se mai bucura si de o sanatate
foarte buna, atunci, de regula, ii priveste pe cei care nu sunt ca si el de sus în jos.
Sunt trei stari pe care cred ca le trăim atunci cand suntem foarte bine si ne lipseste suferinta. Si
atunci intelegem de aici ca Dumnezeu ingaduie suferinta tocmai pentru a pune capat acestor stari, acestor
situatii in care noi ne aflam. Pentru ca nu ar fi de dorit sa ne prinda moartea nici privind cu superioritate pe
ceilalti, nici alergând la nesfarsit după cele materiale, fara să intelegem ce este viata aceasta si pentru ce
ne-a adus Dumnezeu aici si, cu atat mai mult, nu ar fi bine sa ne prinda moartea fiind indiferenti la cei de
langa noi, la suferintele necazurile si problemele lor.
La inceputul Evangheliei dupa Ioan, in primul capitol, ni se spune că Hristos intru ale Sale a venit,
dar ai Sai nu L-au primit. Si subliniem: in cetatea Sa si intru ale Sale. Si facem o legatura cu modul nostru
de a gandi atunci cand trecem printr-o suferinta grea sau cand cineva de langa noi trece printr-o suferinta,
o boala, avem aceasta tendinta de a-I cere socoteala lui Dumnezeu: Doamne, de ce? De ce mi se
intampla mie? Daca este un Dumnezeu iubitor asa cum Il propovaduim noi, atunci de ce nu are grija de
casa Sa, de cetatea Sa, de lumea Sa in care noi ne aflam si ne ducem viata zilnic? Pentru ca orice om are
grija de casa lui, orice lider are grija de cetatea lui. Si acum zic: Dumnezeu are grija de lumea Lui. Si
atunci de ce totusi atat de multa suferinta?
Atat de multa suferinta pentru că Dumnezeu nu ne vrea in felul in care suntem. Daca noi ne-am
schimba viața, daca noi ne-am apropia de El si, apropiindu-ne de El, ne apropiem si de semenii noștri la
modul cel mai sanatos, atunci n-ar mai fi nevoie de suferinta, de boala, pentru ca pacatul este cel care
aduce boala si suferinta, nu Dumnezeu este cel care le trimite peste lume. Pacatul pe care noi il
savarsim. Si daca este pacat, este suferinta si este boala. Numai ca Dumnezeu transforma suferinta
si boala intr-o binecuvantare. Si care este aceasta binecuvantare? Este tocmai ceea ce am subliniat
mai inainte. Că Dumnezeu nu ne vrea nici indiferenti la suferinta celorlalti, Dumnezeu nu ne vrea nici
mandri, nu ne vrea nici grabiti fara sa stim ce-i cu noi, nu vrea sa murim ca niste oameni neintelepti,
neintelegand nimic din ceea ce suntem si din ceea ce este lumea aceasta. Si atunci ce face Dumnezeu?
Ingaduie suferinta si boala. Si cei care, macar o data in viata au trait suferinta si boala la modul profund,
stiu transformarea pe care poate sa o aduca in viata lor. Dintr-un om tare la cerbice, dintr-un om mandru
care nu vede pe nimeni, boala si suferinta il face pe acesta foarte atent la fiecare detaliu care se intampla
in jurul sau. Nu mai este omul care le stie pe toate, nu mai este omul care le poate pe toate, nu mai
este omul care sa le vrea pe toate. Ci este omul care vede lucrurile in esenta lor, in ceea ce este cel mai
important in aceasta lume.
Sfântul Teofan Zăvorâtul ne da un cuvânt foarte încurajator. Zice asa: boala si suferinta nu sunt
pedepse de la Dumnezeu, nu sunt nici semne ca Dumnezeu ne-a parasit, pentru ca tot ceea ce vine
de la Dumnezeu mila este – daca e vorba de boala, daca e vorba de momente dificile din punct de
vedere financiar sau daca e vorba de multe alte probleme prin care omul este chemat sa calce. Tot ceea
ce vine de la Dumnezeu mila este. Si lucrul acesta il intelegem, poate, facand o comparatie la o alta
scara – in familie. Atunci cand copilasii pe care dorim sa ii educam nu ne asculta de vorba buna, atunci
poate le spunem o vorba mai aspra si incercam de foarte multe ori si, in cele din urma, uneori suntem in
stare sa aplicam chiar si o pedeapsa mai dura. Dar nu pentru ca nu ne iubim copilul, ci pentru ca ne dorim
ca el sa inteleaga, pentru ca altminteri poate sa cada in ispite, in suferinte, in dificultati mult mai mari decat
cele prin care trece pana acum.
Si acum sa ne intoarcem la Evanghelie, incercand sa evidentiem aceasta idee, ca ceea ce
vine de la Dumnezeu mila dumnezeiasca este. E vorba de un paralitic care a fost adus de catre
prietenii sai in fata Domnului Hristos si a primit iertarea pacatelor si apoi a primit si vindecare
trupeasca. Din relatarea evanghelica intelegem ca Domnul nu Se gandise neaparat sa ii dea si
tamaduire trupeasca, pentru ca ceea ce era foarte important in acel moment era iertarea pacatelor.
Tamaduirea trupeasca o mai poate da si omul, de aceea avem medici care sunt de partea
noastra. Dar iertarea pacatelor doar Dumnezeu si lucrarea Lui in Biserica poate sa o aduca. Si
atunci ii da iertarea pacatelor si apoi, in cele din urma, provocat fiind de cei care nu intelegeau ce se
intampla acolo, i-a dat si tamaduire trupeasca.
Dumnezeu nu a venit in lume ca sa ne vindece pe toti de toate bolile noastre. Pentru ca
uneori vindecarea este buna, in sensul ca cel care primeste vindecare de la Dumnezeu se intoarce la
calea cea dreapta fiind martor direct la minunea pe care Dumnezeu o face cu el. Dar alteori, cel care
primeste o vindecare, chiar si dintr-o boala incurabila, curand dupa ce se intampla acest lucru
se comporta ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Si, de aceea, Dumnezeu ingaduie la unii dintre
oameni o boala mai lunga sau mai scurta in functie de pedagogia pe care El o are cu fiecare in parte.
Sfantul Apostol Pavel, el insusi marturiseste despre o problema de sanatate, despre care nu stim
foarte bine la ce se referea, si zice ca de trei ori l-a rugat pe Domnul sa ii ridice ghimpele pe care il
avea si Domnul i-a raspuns: destul iti este harul Meu, pentru ca harul se desavarseste in
slabiciune. Nu a vrut sa ii ridice suferinta, ci l-a lasat in suferinta, aratundu-i ca ii este mai de folos
suferinta prin care el trece.
Ce se intampla sau care este scopul, pornind de la invatatura Evangheliei de astazi? Paraliticul
avea nevoie de schimbarea launtrica, se vede că boala de care suferea era legata de un pacat de
vreme ce ii iarta pacatul. Deci el, mai inainte de orice, avea nevoie de schimbare. Mai aveau nevoie
de schimbare si cei din casa lui, pentru ca Domnul, dupa ce il vindeca ii spune pe de-a dreptul: du-te
in casa ta! Cine suferă cel mai mult, de regula, cand e vorba de o boala? Cei din casa ta. Si, de
aceea, si bucuria trebuia sa fie mai intai pentru cei din casa lui. Si apoi, in al treilea rand, boala si
vindecarea care vine putea sa fie o sansa de vindecare pentru cei multi care se aflau in jurul lui
Hristos – carturari, farisei, „cârtitori de serviciu” permanenți, care, văzând ce s-a intamplat, nu au fost
multumiti si au cautat o vina, procedural vorbind, Domnului Hristos. (…) Asadar, boala putea sa fie o
sansa de schimbare, atat pentru paralitic cat si pentru familia lui, precum si pentru cei care sedeau in
jurul lui. Si la fel in zilele noastre, in viata noastra, boala, si daca este sa daruiasca Dumnezeu
si vindecarea, pot sa fie un mijloc de schimbare pentru cei care au nevoie de acest lucru.
Evanghelia de astazi are o vadita semnificatie atat la nivel individual, cat si la nivel comunitar,
prin cuvintele Apostolului, pe care l-am auzit adineauri, spunându-le romanilor: Întăriți-vă intru
nădejde! Ce inseamna aceasta nădejde? Inseamna sa intelegi ca Dumnezeu este cel care sta
deasupra ta si in vremuri de bine si in vremuri de suferinta. Asadar: Intariti-va intru nadejde!
Și mai departe: fiti răbdători in suferință! Secretul unei vieți cu Dumnezeu
este răbdarea. Noi nu venim la biserica ca sa ne mearga bine, ca sa ne ferim de suferinta si de
dificultati, ci venim la biserica ca să stim cum sa traim si suferintele si dificultatile pe care
Dumnezeu le ingaduie in viata noastra. Daca venim la Biserica din aceste motive, in momentul in
care dam peste o boala, peste o dificultate, peste o boala, peste o suferinta, nu gasim puterea
necesară pentru a trece prin acel moment, pentru ca noi am gandit prezenta noastra in Biserica intr-o
alta varianta: eu Iti dau, Doamne, Tu imi dai inapoi. La Dumnezeu nu functioneaza asa! Pe cine
iubeste Dumnezeu il cearta – noi stim principiul acesta – si, cu precadere, pe cel pe care il iubeste
ca sa il faca mai bun, sa-l faca mai luminat, sa-l faca mai atent la ce se intampla in jurul sau, sa-l faca
mai intelept.
Si, in cel de-al treilea rand, Sfantul Apostol Pavel ne spune sa staruim in rugaciune. Cand
trecem printr-o suferinta, stăruinta in rugăciune este cel mai de folos lucru, pentru că rugăciunea nu
neaparat vindeca tot timpul (vindeca atunci cand Dumnezeu vrea lucrul acesta si cand stie ca
ne este de folos), dar rugaciunea ne intareste si ne deschide ochii, in asa fel incat sa privim
realitatea pe care noi o traim altfel, intr-o alta paradigma, iar ceea ce acum ni se pare de nepurtat si
imposibil de acceptat, prin rugaciune Dumnezeu face ca lucrurile sa se schimbe si sa ne
schimbe: noi sa fim altfel.
Asadar sa ne intarim intru nadejde, sa petrecem cu rabdare in suferinta si sa staruim in
rugaciune.