Cugetând adânc la sensurile vieții, la faptul că timpul tace și se scurge, este firesc să fim

cuprinși de simțăminte contradictorii în prag de an nou. Ne bucurăm că se sfârșește cel vechi,

dar deopotrivă suntem cuprinși și de tristețe, căci ni s-a mai scurs un an din viață. La fel, ne
bucurăm că îl întâmpinăm pe cel nou, dar suntem cuprinși de neliniști legate de problemele,
greutățile presărate pe parcursul lui. Numai gândul la Tatăl ceresc ne face să privim cu
încredere la răsăritul noului an. Eminescu a surprins ca nimeni altul aceste prefaceri și
gânduri care ne încearcă pe toți la cumpăna dintre ani: „Cu mâine zile-ți adaogi/ Cu ieri viața
ta o scazi/ Și ai cu toate astea-n față/ De-a pururi ziua cea de azi”. Primele versuri arată
tristețea neîndurătoarei treceri, dar ultimele două ne aduc un sentiment de împăcare, de
speranță căci ne pune-n față prezentul, un prezent continuu. Acest prezent pe care îl trăim
sau timpul este un mare dar. Dumnezeu, dacă ne mai dăruieşte un an pentru viaţa noastră,
ni-l dăruieşte ca să îl umplem de iubire. Dacă am fi sinceri cu noi înşine şi am face o mică
statistică, am constata că mare parte din timpul pe care Dumnezeu ni L-a dăruit, l-am umplut
cu foarte multe nimicuri, cu răutăţi, cu răzbunări, cu lucruri murdare şi cu foarte multă ură.
Timpul pe care ar fi trebuit să îl umplem de iubire, procentual vorbind, este foarte puţin. De
aceea, la început de an, Biserica ne cheamă să conştientizăm că timpul este darul lui
Dumnezeu pentru om.
Îndeobște lumea modernă nu mai are timp la astfel de cugete la cumpăna dintre ani,
înlocuind priveghiul ce se făcea odinioară în sfintele noastre așezăminte, biserici și mănăstiri,
ori chiar în casele bunilor creștini, cu mult trâmbițatele revelioane. Însăși etimologia
cuvântului din latină ne arată că la origini „revelionul” însemna trezvie, veghe, deșteptare. Ca
în cazul multor sărbători, societatea consumistă, care pare a pune stăpânire tot mai mult pe
viețile noastre, a transformat veghea, rugăciunea din noaptea Anului Nou într-o petrecere
care „ajută” oamenii prin euforia momentului și aburii bahici să uite că timpul este dar de la
Dumnezeu și că fiecare clipă a existenței noastre trebuie pusă în slujba dobândirii Împărăției
lui Dumnezeu.
Cu mult timp în urmă, Sfântul Ioan Gură de Aur a glăsuit: „Anul îţi va merge bine nu când tu
vei sta beat în ziua cea dintâi a lui ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi
în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu
vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte”.
Cât de actuale sunt cuvintele dumnezeiescului părinte.