Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1 (112), 2011
ianuarie-februarie
Chişinău • 2011
ÎNALT PREA SFINŢITUL BARTOLOMEU
Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei, şi Maramureşului
(18.III.1921- 31.I. 2011)
Nr. 1 LUMINĂTORUL 3
Meditaţii la început de an
Î
nceputul acestui an ne-a bucurat cu mai multă zăpadă ca de obicei,
ceea ce a imprimat sărbătorilor de iarnă – fie pe vechi, fie pe nou - o
atmosferă deosebită, multora dintre noi, mai ales celor din generaţiile
mai în vârstă, amintindu-ne de copilărie, când aşteptam aceste sărbători cu
mare nerăbdare, ca să umblăm cu uratul şi colindatul. Îmi aduc aminte prin
ce troiene răzbateam pe la casele gospodarilor şi cât de multumiţi ieşeam
de la ei cu colăceii şi bunătăţile cu care ne răsplateau colindul…
Zăpada mai este şi o speranţă la roade îmbelşugate ale pământului
pe care vieţuim. Şi asta înseamnă foarte mult, pentru că o ducem din
ce în ce mai greu, cu scumpiri tot mai frecvente ale alimentelor şi ser-
viciilor. Roade mai multe ar putea conduce la o scădere cât de mică a
acestor preţuri, cel puţin, pentru o perioadă de timp uşurându-ne viaţa.
Nădăjduim şi aşteptăm că Dumnezeu va binecuvânta anul care începe cu
bunăvoinţă şi cu mila Sa şi ne va trimite pace şi linişte pe acest pământ
zbuciumat, tulburat, bântuit de neîncredere, de minciună, de multe alte
lucruri urâte şi nedorite, care dezechilibrează lumea şi o fac să nu mai
creadă în bine şi să nu se mai aştepte la bine.
Patriarhia Română a desemnat ca anul acesta, 2011, să fie anul omagial
al familiei, botezului şi cununiei. Este o iniţiativă mai mult decât bineve-
nită, ţinând cont de atmosfera în care trăim ultimii ani. Este, aş zice, un
fel de misiune în apărarea familiei, - în limbaj mai savant, a institutului
familiei - întâi de toate, prin explicarea pe larg a noţiunilor Taina Cununiei,
Taina Botezului, a importanţei acestora pentru familie. Va fi şi o încercare
de a le aminti sau reaminti creştinilor valoarea şi rostul familiei în viaţa
omului. Salutăm această preţioasă iniţiativă a Sfântului Sinod şi sper ca, pe
parcursul anului, vom fi martorii sau şi participanţii multor simpozioane,
4 LUMINĂTORUL Nr. 1
In Memoriam
MITROPOLITUL BARTOLOMEU
ANANIA S-A MUTAT LA
DOMNUL
Î
n seara zilei de 31 ianuarie
2011, Părintele Bartolomeu,
Mitropolitul Clujului, Albei,
Crişanei şi Maramureşului, s-a
stins din viaţă la aproape nouă-
zeci de ani. S-a născut la 18 mar-
tie 1921, în familia credincioşilor
ortodocşi Vasile şi Ana Anania,
în comuna Glăvile, jud. Vâlcea.
La botez a primit numele Valeriu.
A urmat Şcoala Primară în loca-
litatea natală, apoi Seminarul
„Central” din Bucureşti (1933-
1941), cu bacalaureatul la Liceul
„Mihai Viteazul” din Bucureşti, în anul 1943. În anul 1942 s-a călugărit
la Mănăstirea Antim din Bucureşti, cu numele „Bartolomeu”, fiind apoi
hirotonit ierodiacon. Începe Facultatea de Teologie la Bucureşti şi, din
cauza vitregiei vremurilor, o continuă la Cluj şi la Sibiu, unde-şi va lua
licenţa în 1948. Va urma Facultatea de Medicină şi Conservatorul de
Muzică din Cluj, între 1944-1946, pe care nu le va finaliza din cauza
prigoanei comuniste. În luna iunie 1946, pe când era student la Cluj şi
preşedinte al Centrului Studenţesc „Petru Maior”, a condus greva stu-
denţească antirevizionistă şi anticomunistă, după care a urmat un lung
şir de arestări şi expulzări. A ajuns la Mănăstirea Polovragi, apoi la Baia
de Arieş şi, în 1947, stareţ la Mănăstirea Topliţa. Patriarhul Justinian îl
Nr. 1 LUMINĂTORUL 13
numeşte intendent la Palatul Patriarhal (1948-1949), Inspector Patriarhal
pentru învăţământul bisericesc (1949-1950), asistent la Catedra de
Istorie Bisericească Universală de la Institutul Teologic Universitar
din Bucureşti (1950-1951), decan al Centrului de Îndrumare Misionară
şi Socială a Clerului la Curtea de Argeş (1951-1952). Sub regimul co-
munist a fost întemniţat şase ani (1958-1964). Între anii 1965-1976 a în-
deplinit mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe
Române din America şi Canada. În anul 1967 a fost hirotonit ieromonah,
acordându-i-se, din partea Sfântului Sinod din Bucureşti, rangul de ar-
himandrit. A ţinut conferinţe la Detroit, Chicago, Windsor, Honolulu, a
făcut parte din mai multe delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române peste
hotare: Egipt, Etiopia şi India (1969). Reîntors în ţară, a fost Directorul
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (1976-
1982). În anul 1982 s-a retras la Mănăstirea Văratic, unde, pe lângă
opera monumentală literară alcătuită de-a lungul vieţii, a început să
lucreze la diortosirea traducerii în limba română a Sfintei Scripturi.
Lucrarea aceasta o va contiua şi în calitate de ierarh. În ziua de 21 ia-
nuarie 1993 a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului,
iar pe 7 februarie 1993 a fost hirotonit şi instalat de către Patriarhul
Teoctist în Catedrala Arhiepiscopală din Cluj-Napoca. Pe 25 Martie
2006, la Sărbătoarea Bunei Vestiri, este intronizat ca primul mitropolit
al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, mitropolie înfiinţată la 4
noiembrie 2005. Îşi va încheia cuvântarea atunci cu fraza: „Trăiesc şi eu
bucuria zilei de astăzi, iar bucuria mea nu este altceva decât cântecul
unei lebede care, înainte de a merge printre trestii să se culce, este de
pe acum încredinţată că un lung şir de aripi albe vor luneca în urma
ei, gata de zbor, sub cerul istoriei Transilvaniei.” A fost membru titular
al Uniunii Scriitorilor, membru al Academiei Române, Doctor Honoris
Causa al Universităţilor: Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, „1 Decembrie
1918” Alba Iulia, „Iuliu Haţiegan” din Cluj, „Alexandru Ioan Cuza”
din Iaşi. A fost distins cu o sumedenie de diplome, medalii şi premii.
S-a afirmat ca teolog, dramaturg, poet, scriitor, traducător, orator de
seamnă şi, mai ales, ca ierarh energic şi categoric.
14 LUMINĂTORUL Nr. 1
Testament
TESTAMENTUL PĂRINTELUI
MITROPOLIT BARTOLOMEU
S
ubsemnatul ANANIA
VALERIU, pe numele de
călugăr BARTOLOMEU,
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului
şi Clujului şi Mitropolit al Clujului
Albei, Crişanei şi Maramureşului, do-
miciliat în Cluj-Napoca, P-ţa Avram
Iancu nr. 18, în vârstă de 88 de ani,
aflându-mă în deplinătatea facultăţilor
mintale, nesilit de nimeni, din voinţa
mea liberă şi neviciată, dar cu sănăta-
tea trupului din ce în ce mai şubredă şi
cu sentimentul că nu mai e mult până
când Domnul mă va chema acolo unde va crede El de cuviinţă, pentru
cazul încetării mele din viaţă, însemnez aici câteva gânduri testamenta-
re, spre cuvenită plinire şi fac următoarea dispoziţie testamentară: Las
toate drepturile mele de autor Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”, pe
care am înfiinţat-o, din economiile proprii, pentru a oferi burse tinerilor
merituoşi, dar lipsiţi de posibilităţi materiale. Vreau ca drepturile mele de
autor de pe urma Bibliei, la diortosirea căreia am lucrat 11 ani, să revină
Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”. Doresc ca Fundaţia „Mitropolitul
Bartolomeu”, al cărei fondator sunt, să îmi ducă mai departe memoria, să
nu fie niciodată desfiinţată, să nu-i fie schimbat scopul principal pentru
care a fost înfiinţată, iar banii şi întregul ei patrimoniu să nu poată fi folosit
în alte scopuri de către nimeni. Fiind călugăr de la vârsta de 20 de ani,
am renunţat la orice fel de moştenire de la părinţii mei, totul revenindu-le
copiilor şi nepoţilor lor. Economiile mele băneşti din ultimii ani, depuse în
Nr. 1 LUMINĂTORUL 15
conturile mele de la bancă sau în casa de fier pentru eventualele trebuinţe
medicale şi aflate, sub semnătură şi cheie, în grija arhidiaconului Gavril
Vârva, vor fi transferate în contul Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”.
Singura mea avere sunt biblioteca şi manuscrisele personale, precum şi
colecţia de acte, scrisori şi fotografii, toate aflate în reşedinţa mea din
Mânăstirea Nicula, pe rafturi şi în două seifuri metalice, sub auspiciile
Fundaţiei Mitropolitul Bartolomeu, din al cărui colegiu director face parte
şi stareţul acestei mânăstiri. Dacă şi când se va considera că acestea pot
prezenta un oarecare interes pentru cultura românească, prefer ca la ele
să aibă acces profesorul universitar Aurel Sasu, care mi-a dat acordul
în acest sens. Obiectele personale mărunte din reşedinţa de la Cluj vor
rămâne pe seama instituţiei; cele din reşedinţă niculeană vor rămâne
pe loc. Doresc să fiu înmormântat în groapă de pământ reavăn, având
deasupra piatra pe care mi-am pregătit-o din timp. Să nu mi se acorde
distincţii post mortem, de nici un fel. La cârma Mitropoliei îmi doresc
un urmaş vrednic şi demn, credincios Bisericii Ortodoxe, responsabil,
integru, adversar al corupţiei de orice fel şi sub orice formă, care să conti-
nue şi să desăvârşească ceea ce am început eu. Dintre acestea: 1. Pictarea
catedralei în tehnica mozaic. 2. Radio Renaşterea 3. Revista TABOR 4.
Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” 5. Policlinica „Sfântul Pantelimon”
6. Continuarea lucrărilor la mozaicurile din biserica „Schimbarea la Faţă”
din Cluj-Napoca, sub coordonarea pictorului şi teologului italian Marko
Ivan Rupnik. 7. Canonizarea şi cultul Sfântului Pahomie de la Gledin 8.
Canonizarea şi cultul Sfinţilor Martiri Năsăudeni 9. Grădiniţa „Sfântul
Stelian” Cer iertare tuturor celor cărora le-am greşit, într-un fel sau al-
tul, aşa cum şi eu, la rându-mi, îi iert pe toţi cei care, cu voie sau fără
voie, mi-au greşit. Declar că nu am copii, iar părinţii îmi sunt decedaţi.
Numesc executor testamentar, în baza art. 910 şi următoarele din Codul
Civil pe preotul Bogdan Ivanov, actualul meu secretar de cabinet căruia
îi încredinţez spre executare acest testament. Orice Testament anterior
acestuia devine nul şi neavenit.
† BARTOLOMEU VALERIU ANANIA
16 LUMINĂTORUL Nr. 1
Meditaţii
MITROPOLITUL BARTOLOMEU
ANANIA, „OMUL FĂRĂ
VICLEŞUG”
S
-a mutat la Dumnezeu în seara zilei de 31 ianuarie 2011 şi a lăsat
un mare gol şi multă tristeţe în sufletele celor care l-au preţuit şi
l-au iubit. Cu harul scriitoricesc pe care l-a avut, aceste rânduri
le-ar fi redactat altfel. Dar sper ca „în duhul” lor, aşa mai simple cum
sunt, ele vor reuşi să transmită ceea ce aş dori.
Eram student laic la Bucureşti, prin anii ´70, iar sora mea, care era la
şcoală în Sighetul Marmaţiei, mi-a povestit că s-a jucat acolo o piesă de
teatru minunată, „Steaua zimbrului”. Pe deasupra, autorul ei era cleric,
şi nu orice cleric, ci un arhimandrit care, pe vremea aceea, făcea misi-
une în America. Mi-a rămas numele în minte şi, când am avut prilejul,
mi-am procurat câteva dintre cărţile lui.
Când am devenit preot, lectura scrierilor lui Valeriu Anania îmi oferea
o adevărată desfătare duhovnicească. În primăvara anului 1990, la prima
mea sfinţire de biserică, preotul paroh, Ioan Petraş din Târnăveni, l-a
invitat şi pe arhimandritul Bartolomeu Anania. Mare mi-a fost bucuria
şi, de atunci, am rămas într-o prietenie duhovnicească specială.
Ajungând Arhiepiscop la Cluj în 1993, l-am simţit aproape în tot
zbuciumul pe care ni-l provoca o lume în plină tranziţie şi pe care o
doream mai bună. Când a fost instalat ca Mitropolit al Clujului, Albei,
Crişanei şi Maramureşului, pe 25 martie 2006, a ţinut o cuvântare care
se termina cu o frază de-o bucurie tristă: „Trăiesc şi eu bucuria zilei
de astăzi, iar bucuria mea nu este altceva decât bucuria unei lebede
care, înainte de a merge printre trestii să se culce, este de pe acum
încredinţată că un lung şir de aripi albe vor luneca în urma ei, gata de
zbor, sub cerul istoriei Transilvaniei”.
Nr. 1 LUMINĂTORUL 17
Apariţii editoriale
MEMORIILE MITROPOLITULUI
BARTOLOMEU ANANIA
T
recând vara anului trecut pe la mănăstirea Lainici, am sorbit
din dulceaţa duhovniciei ctitorită cu mare evlavie de cuvio-
sul Irodion, ultimul din cei care a bucurat sinaxarul Bisericii
Ortodoxe Române. Părintele Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, sta-
reţul mănăstirii m-a copleşit cu dăruirea pe care o manifestă faţă de
pelerini şi mai mult faţă de basarabeni. După un dialog ca de la tată la
fiu, Sfinţia Sa m-a rugat să-mi aleg câteva cărţi ce se aflau la pangarul
mănăstirii. Am selectat câteva scrieri ale părintelui Arsenie Boca, care
merită şi Sfinţia Sa o zi de pomenire în sinaxarul nostru, părintele
stareţ mi-a înmânat, cu o mare bucurie, un volum semnat de Valeriu
Anania, spunând: „slujitorii altarului merită să citească acest volum”.
Iată aşa m-am pricopsit şi eu cu volumul de memorii ale Mitropolitului
Bartolomeu Anania, fondatorul şi Întâi Stătătorul Mitropoliei Clujului.
Din acest volum îmi povestea adesea prot. Petru Buburuz, mi-l aducea
drept izvor de istorie modernă a Bisericii Ortodoxe Române.
Volumul Memorii (editat la editura Polirom, 2008) al Înalt
Preasfinţitului Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi
Maramureşului, într-adevăr se recomandă de la sine pentru a fi citit,
anume pentru că include informaţii sincere şi autentice ale unui preot,
scriitor, dramaturg şi mare om de cultură românească. Sinceritatea şi
curajul pe care le-a manifestat Mitropolitul Bartolomeu în realitate
ne-au rămas azi într-un sigur volum, menţionat cu un premiu special
de către Uniunii Scriitorilor din România.
O mare atenţie mi-a captat-o perioada de detenţie, mărturisiri pe
care le-am aflat la mai mulţi preoţi care au fost întemniţaţi în perioada
Nr. 1 LUMINĂTORUL 21
comunistă. Iată un fragment
edificator, care redă starea
de spirit din închisorile co-
muniste ale condamnatului
monah Bartolomeu Anania,
după confruntarea cu mărtu-
ria unui semen al lui: „Toată
noaptea n-am dormit. Aveam
senzaţia că sunt victima unei
halucinaţii. Apoi am început
să mă îndoiesc de mine în-
sumi, de propria mea memo-
rie, de luciditatea propriilor
mele fapte. Scormoneam cu
seriozitate în amintire şi nu
mă găseam nicicum acolo
unde declaraţia călugăriţei
pretindea că am fost; nu-mi
găseam cuvintele, nici mă-
car gândurile, intenţia, nu-
mi găseam nimic” (pag. 266). Dar ce l-a făcut să fie eliberat sănătos
dintr-o detenţie comunistă? Credinţa sinceră în Dumnezeu – elibera-
torul nostru – şi darul de a scrie poeme în gând. Aceste două lucruri
şi-au adus aportul, întărindu-i intelectul şi păstrându-i personalitatea
teologică şi poetică. Cei care au ieşit netulburaţi la minte din temniţe-
le comuniste au fost înzestraţi cu o memorie fenomenală, atestată în
detalii şi povestită de Mitropolitul Bartolomeu în volumul său despre
acele evenimente. Tot atât de detaliat ne povesteşte şi preotul Dumitru
Bordeianu în lucrarea sa - „Mărturisiri din mlaştina disperării”.
Amintirile prezentate în aceste Memorii sunt incomplete, aşa cum
recunoaşte însuşi autorul, pentru că au fost scrise „biciuite de timp”.
O abordare aparte este perioada hawaiiană, o vacanţă de câteva luni,
22 LUMINĂTORUL Nr. 1
59 DE ANI DE LA
TRECEREA LA DOMNUL A
MĂRTURISITORULUI VALERIU
GAFENCU
P
e data de 18 februarie se împlinesc 59 de ani de la trecerea la
Domnul a mărturisitorului Valeriu Gafencu, cunoscut şi ca Sfântul
închisorilor. Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921, în
localitatea Sângerei, judeţul Bălţi, în Basarabia. În toamna anului 1941,
când a fost arestat şi condamnat la 25 de ani muncă silnică, Valeriu
Gafencu avea vârsta de 20 de ani. Era student în anul doi al Facultăţii de
Drept şi Filosofie din Iaşi. Reputatul profesor de Drept Civil Constantin
Angelescu l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând: „Este unul dintre
cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere
didactice”. Pledoarie inutilă, fiindcă dictatura antonesciană nu a văzut cu
ochi buni activismul naţionalist-creştin al tânărului Gafencu, care dorea
ca tot mai mulţi elevi şi studenţi să se înscrie în Frăţiile de Cruce, pentru
a se pregăti de lupta împotriva comunismului bolşevic ce ameninţa pe
atunci România. Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna în decem-
brie 1949, după ce a trecut prin puşcăriile de la Aiud (între 1941 - 1944)
şi de la Piteşti. Din cauza torturilor şi regimului bestial din temniţele
comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Tg. Ocna
într-o stare atât de gravă, încât supravieţuirea sa timp de doi ani (până
la 18 febr. 1952) poate fi considerată drept o minune. Cu numeroase
plăgi tuberculoase pe trup - care supurau permanent - Gafencu şi-a aş-
teptat moartea cu o seninătate care i-a sensibilizat şi pe gardienii-călăi.
Trupul său se făcuse cu adevărat lăcaş al Duhului Sfânt. Pentru credinţa
26 LUMINĂTORUL Nr. 1
sa, Valeriu a fost învrednicit de
Dumnezeu să-şi cunoască ziua
morţii. Pe 2 februarie 1952, el
şi-a rugat camarazii să-i pro-
cure o lumânare şi o cămaşă
albă, pe care să i le pregăteas-
că pentru ziua de 18 februarie
a aceluiaşi an. A mai cerut ca
o cruciuliţa (pe care se pare
că o avea de la logodnica sa)
să-i fie pusă în gură, pe partea
dreaptă, spre a fi recunoscut la
o eventuală dezgropare. La 18
februarie, între orele 14.00 şi
15.00, după momente de ru-
găciune incandescentă (cu faţa
transfigurată), Valeriu a rostit
ultimele cuvinte: „Doamne,
dă-mi robia care eliberează
sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul”. La targa unde a
fost depus, spre a fi dus într-o groapă comună (a tuberculoşilor), au venit
şi s-au închinat, pe rând, toţi deţinuţii, iar călăul Petre Orban a plecat
din închisoare pentru întreaga zi, pentru a-i lăsa să-şi ia rămas bun de la
Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Şi-a sacrificat, pentru
Hristos şi neam: tinereţea, profesia, familia, libertatea şi viaţa.
Nr. 1 LUMINĂTORUL 27
Poezie
SFÂNTUL ÎNCHISORII
Dedicată lui Valeriu Gafencu
Nadejda USATÂI,
studentă UTM, membră ASCOR Chişinău
28 LUMINĂTORUL Nr. 1
Meditaţii
BIBLIOTECA DE CARTE
RELIGIOASĂ
Parohia Bisericii „Sf. Ap. Petru şi Pavel” din Chişinău a sărbătorit,
la 15 februarie 2011, un eveniment inaugural: Biblioteca Parohiei şi-a
deschis porţile pentru public şi cititori în localul propriu din Bulevardul
Alba Iulia. Ea vine să umple un gol resimţit în reţeaua de biblioteci ale
Chişinăului, oferindu-le cititorilor carte religioasă şi de cultură morală,
în limba română. Un Regulament aprobat de Consiliul Parohial, sub
conducerea P. C. Sale Pr. Mitrofor Petru Buburuz, stipulează o gamă lar-
gă de activităţi conexe preocupărilor de păstrare şi punere la dispoziţia
publicului a publicaţiilor de orice fel. Ea se va constitui, aşa cum men-
ţionează cu clarviziune P.C. Preot Viorel Cojocaru în textul pe care l-a
elaborat, într-un nucleu al viitorului Centru Cultural Ortodox, Biblioteca
devenind o depozitară a cărţii vechi religioase şi a manuscriselor ce vor
fi primite prin donaţii sau achiziţii. Va fi deschis un portal, cu site-uri
pentru toate publicaţiile religioase româneşti interbelice şi va funcţiona
un serviciu de informaţii şi bibliografie pentru literatura de specialitate.
Biblioteca va deveni, în acest fel, un loc de informare curentă pentru
elevi şi studenţi, pentru profesori şi cercetători ştiinţifici şi, în general,
va fi accesibilă tuturor categoriilor de cititori interesaţi de cartea religi-
oasă şi de dobândirea de noi cunoştinţe în domeniu. Accesul la această
Bibliotecă şi prin intermediul Internetului va fi benefic pentru difuzarea
şi lectura cărţii religioase în limba română. Planurile principalului ani-
mator al acestui eveniment, părintele Viorel Cojocaru, harnic ostenitor şi
în tipărirea revistei „Luminătorul”, includ, printre altele, şi multiplicarea
şi punerea pe net a textelor tuturor periodicelor bisericeşti tipărite în
Basarabia după 1812. Se va constitui, astfel, un adevărat tezaur de publi-
caţii bisericeşti. Astfel, Biblioteca va deveni emblematică pentru activi-
Nr. 1 LUMINĂTORUL 29
tatea culturală
a Mitropoliei
Basarabiei.
Iniţiativa
face parte din
preocupări-
le generale
ale Bisericii
Ortodoxe de
a fi depozi-
tara textelor
religioase. În
scriptoriile
Localul unde s-a inaugurat noua bibliotecă parohială
mănăstireşti
şi bisericeşti
au fost multiplicate, dintotdeauna, prin copiere, manuscrisele scrierilor
în diferite limbi. Instituţiile ierarhice au fost cele care au întemeiat cele
mai vechi tipografii, începând din sec. al XVI-lea, la sediile mitropoliilor
sau ale episcopiilor, şi exemplele din Ţara Românească, Moldova şi
Transilvania sunt nenumărate. Iar bisericile şi mănăstirile au constituit
cele mai vechi biblioteci, prin însuşi faptul că totalitatea cărţilor de cult
care se păstrau în biserică reprezentau, prin ele însele, o bibliotecă.
Pentru bibliotecile bisericeşti din România au fost alcătuite, de-a
lungul secolelor, cataloage - atât pentru cartea tipărită, cât şi pentru cea
manuscrisă. Dintre cele mai recente alcătuiri considerăm că se cuvin
menţionate, în mod special, lucrările părintelui arhimandrit dr. Policarp
Chiţulescu, care descrie, analizează şi realizează reproduceri ale exem-
plarelor păstrate în Biblioteca Sf.Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
pe care o conduce ca Director. Lucrările apărute cu binecuvântarea şi
Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel se referă la
Manuscrise din Biblioteca Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe române,
şi o alta la Tipărituri din Ţara Românească în Biblioteca Sfântului Sinod,
30 LUMINĂTORUL Nr. 1
ambele apăru-
te la editura
Basilica, în
2008 şi 2009.
Principiul
care a condus
la editarea lu-
crărilor a fost
că tezaurul de
carte păstrat
în acest depo-
zit, accesibil
pentru cerce-
tare şi lectură,
Secvenţă de la inaugurarea Bibliotecii Parohiale. trebuie făcut
Prot. Petru Buburuz împreună cu Dna Elena Roşca, cunoscut pu-
şefa filialei „Alba Iulia” a Bibliotecii Municipale „B.P. blicului larg.
Hajdeu”, împreună cu alţi creştini şi donatori de carte Cu cât este
prezentată mai
bine componenţa unei colecţii, cu atât specialiştii o folosesc mai mult în
cercetările lor. Se înnoadă, astfel, prin intermediul cărţii, multe verigi,
de multe ori rămase disparate, ale istoriei culturii (implicit a cărţii),
se fac descoperiri de scrieri noi, se identifică copişti şi traducători, se
aliniază titlurile lucărilor la suma scrierilor cunoscute şi care au circulat
pe teritoriul Ţărilor Române.
Biblioteca Sf. Sinod, adăpostită într-o clădire din incinta mănăstirii
Sf. Antim din Bucureşti, a fost organizată încă din 1922, înmulţindu-şi
colecţiile prin donaţii (fonduri importante ale unor biblioteci de mari
personalităţi eclesiasitce) şi prin achiziţii, încât a ajuns să poată rivali-
za, în ceea ce priveşte numărul şi importanţa manuscriselor religioase,
chiar cu Biblioteca Naţională a României. Se ştie că manuscrisele de la
Biblioteca Academiei Române sunt, în marea lor majoritate, donaţii de
Nr. 1 LUMINĂTORUL 31
la diferite feţe bisericeşti şi de la Casa Bisericii, până la Primul război
mondial (de văzut: G. Ştrempel, Manuscrise româneşti ale Bibliotecii
Academiei, 4 vol., P.P.Panaitescu, Catalogul manuscriselor slave 2 vol.
sau cele 3 vol. ale Catalogului manuscriselor greceşti). În Biblioteca Sf.
Sinod se păstrează „unul dintre cele mai vechi manuscrise datate de pe
teritoriul României” (p. IX), este vorba de Sbornicul lui Gherman, un
miscelaneu de literatură patristică şi de excerpte ale unor apocrife bibli-
ce, scris în 1359 în limba slavă de redacţie medio-bulgară, la îndemnul
şi pe cheltuiala unui Mitropolit Gherman din Bulgaria, în zilele ţarului
Ioan Alexandru. Un Tipic al Sfintei Liturghii şi rânduiala hirotoniei este
scris pe pergament, tot în limba slavă de redacţie medio-bulgară, tot în
sec. al XIV-lea, şi se prezintă ca un rotulus, filele fiind înfăşurate în jurul
unui suport. Manuscrisele slave sunt cărţi de cult şi de lectură la chilie,
scrieri patristice şi isihaste, cronografe şi multe hrisoave domneşti.
Dar bogăţia colecţiei o constituie sutele de manuscrise româneşti,
care fac dovada nevoii de lectură şi de folosire în cult a cuvântului în
limba română. Multiplicarea prin copiere s-a făcut în timpurile vechi,
când încă tiparul nu era la îndemână sau dacă scrierea era prea scumpă
pentru a fi achiziţionată. Monahii au simţit şi trebuinţa de a alcătui
culegeri de ziceri ale Sfinţilor Părinţi după cugetul şi nevoile inimii lor
şi, astfel, au fost în circulaţie foarte multe miscelanee, numite sbornice,
adică adevărate antologii, ceea ce înseamnă reunirea într-un exemplar
a unor fragmente din scrieri diferite, pe care copistul le-a avut la în-
demână sau le-a adăugat de-lungul unei perioade în cartea pe care o
folosea la lectura zilnică. Pentru că, trebuie să ştim că oamenii bisericii
îşi petrec viaţa duhovnicească adâncind lectura zilnică a unor scrieri
recitite mereu.
Pentru ilustrarea importanţei colecţiei Sf. Sinod relevăm doar un
exemplu: biblioteca păstrează un manuscris, copie după Tâlcul evan-
gheliilor şi Molitfelnicul diaconului Coresi din 1564, tipăritură din
care sunt cunoscute doar două exemplare, incomplete. Iar completa-
rea tuturor lipsurilor din Tâlcul evangheliilor şi majoritatea celor din
32 LUMINĂTORUL Nr. 1
Cateheze
ANTIMISUL
Ce este şi ce rol are antimisul?
A
ntimisul este o pânză de in sau de mătase, care cuprinde
Sfinte Moaşte, zugrăvit pe o singură faţă cu scene din viaţa
Mântuitorului, având ca scenă principală punerea în mormânt
a Domnului, şi care este absolut necesar liturghisitorului, ca jertfelnic
pentru aducerea Jertfei celei fără de sânge, atât în biserică, cât şi în
afara bisericii, acolo unde şi când este nevoie, fiind semnat şi sfinţit de
însuşi episcopul locului1.
Etimologia Cuvântului.
Numele de antimis exprimă însăşi destinaţia pe care a avut-o şi o
are sfântul antimis, adică de a fi întrebuinţat în loc de masă sfinţită a
altarului, pe care se aduce jertfa cea fără de sânge. După părerea ge-
nerală, cuvântul antimis este format din prepoziţia greacă anti- în loc
de, şi de cuvântul latinesc mensa=masă2. Potrivit acestei însemnări,
antimisul este un înlocuitor mobil al Sfintei Mese, care în vechime se
mai numea şi jertfelnic, trapeză sau altar, dat fiind că pe el se săvârşeşte
Sfânta Jertfă la Liturghie3.
Originea Antimiselor.
Cu privire la timpul când au fost introduse antimisele în serviciul
liturgic, cei mai mulţi scriitori bisericeşti apropiaţi de vremea noastră
stabilesc că data neîndoelnică pentru originea antimisului, este vremea
Sinodului Trulan (692) sau a Sinodului VII Ecumenic (787). Comentând
canonul 31 al Sinodului Trulan, care interzice clericilor să slujească în
case de rugăciune fără încuviinţarea episcopului respectiv, Balsamon
zice: „căci după aceasta, după cum se pare, au fost inventate şi antimisele
şi se fac de către arhiereul locului când săvârşeşte sfinţirea unei biserici,
Nr. 1 LUMINĂTORUL 35
dar şi să arate că
slujba se face în-
tr-o astfel de casă
de rugaciune cu
î n c u v i i n ţ a re a
episcopului.” 4
Însă originea în-
depărtată a anti-
miselor trebuie
căutată în epoca
prigoanelor pă-
gâne împotriva
creştinilor din
sec I-III5. Chiar
şi unii teologi
susţin că obârşia antimisului vine din vremea marilor prigoane împo-
triva creştinilor. Atunci spre a feri Sfintele Daruri să nu fie pângărite de
păgânii care năvăleau în Biserici în timpul Liturghiei, preoţii le înfăşurau
într-o pânză sfinţită şi fugind cu ele într-un loc ferit, continuau slujba
Sfintei Liturghii.6 Astfel putem spune că antimisul a fost întrodus în
uzul liturgic cu mult înainte de vremea iconoclastică, iar menţiunile
documentare despre existenţa lui, din această vreme, nu prezintă anti-
misul ca ceva nou, ci formulează anumite reguli practice despre un lucru
care se învechise şi care deci trebuie să fi avut ca temei o îndelungată
practică rituală. Sprijiniţi pe aceste dovezi, trebuie să căutăm originea
antimisului cu mult mai înainte de timpul persecuţiei iconoclaste, căci
el era o continuare a vechiului altar portativ sau mobil.7
Deci, antimisul este înlocuitorul mesei de jertfă de la cina cea de
taină. Această masă de jertfă se numea jertfelnic, atunci când erau fixe,
dar în timpul prigoanelor nu se mai putea aduce jertfa euharistică în
biserici cu prestoluri fixe, creştinii refugiindu-se prin peşteri, munţi şi
catacombe, au înlocuit acest jertfelnic fix cu o placă de piatră sau de
36 LUMINĂTORUL Nr. 1
Recenzie
UN STUDIU MONOGRAFIC DE
EXCEPŢIE
U
n studi monografic de excepţie: Alexei Agachi, Istoria mănăs-
tirii Hancu. 1677-2010, Pontos, Chişinău, 2010, 246 p./ISBN
978-9975-51-143-8
Istoricul mănăstirii Hâncu este, fără îndoială, un studiu monografic
de excepţie, înscriindu-se drept prima cercetare de acest gen în isto-
riografia basarabeană. Mai mult, istoria ecleziastică a provinciei, pe
valul frământărilor istoriografice intervenite după anul de graţie 1989,
a beneficiat de foarte puţine studii în domeniu. Evident, în perioada
regimului sovietic (1944-1989), acestea au lipsit cu desăvârşire. Şi doar
în interbelicul românesc a fost publicată o lucrare unică în felul său,
semnată de arhimandritului Visarion Puiu - Mănăstirile din Basarabia
(1919) - însă cu referinţe sumare asupra vieţii monahale şi/sau incursiuni
succinte în istoricul mănăstirilor de altădată „sub ruşi”. Alte studii şi
consemnări referitoare la viaţa monahală din Basarabia sunt risipite în
diverse publicaţii, fie periodice sau lucrări în volum şi, care se înscriu
pe perioada sec. XIX-înc. sec. XX.
Mănăstirea Hâncu, ctitorie boierească (două ctitorii boiereşti a avut
Basarabia - cea de a doua fiind mănăstirea Suruceni), după cum ates-
tă mărturiile istorice a fost întemeiată în anul 1677, de către boierul
Mihalcea Hâncu. Existenţa acestui centru monastic în spaţiul dintre
Prut şi Nistru a trecut demult pragul unei istorii seculare, atingând, în
2010, o aniversare simbolică - 333 de ani.
***
Acest studiu monografic, după cum ne mărturiseşte însuşi auto-
rul „reprezintă o încercare de a expune în mod sistematic, în baza
Nr. 1 LUMINĂTORUL 43
documentelor de arhivă
şi a literaturii de specia-
litate, întreaga istorie a
mănăstirii Hâncu, de la
fondare şi până în zilele
noastre”(p. 8). Specificul
lucrării a impus cercetă-
torului anumite rigori în
selectarea materialelor. A
mai avut de înfruntat şi
alte piedici, fapt despre
care aflăm din cuvântul de
„Introducere”: „în proce-
sul de elaborare a studiu-
lui [...] am întâmpinat di-
verse dificultăţi, deoarece
multe documente istorice
privitoare la mănăstirea
Hâncu s-au pierdut, alte-
le au fost distruse în urmă
închiderii mănăstirii”(p.8). Şi, totuşi, în colecţiile arhivelor locale se
regăsesc o bună parte din mărturiile documentare (sf. sec. XVII- sec.
XX), în baza cărora s-a închegat această lucrare. Şi, doar pentru acope-
rirea ultimulor două decenii (1990-2009) din istoricul mănăstirii, cerce-
tătorul a fost nevoit să apeleze la sprijinul „episcopului de Hâncu, P.S.
Petru şi stareţa mănăstirii, egumena Parascheva”, fapt menţionat, de
altfel de autor (p. 9). Chiar din capul locului autorul intervine prompt
în lămurirea originii termenului de „mănăstire”, care în unele lucrării
recente este interpretat greşit, precum că ar fi „de origine slavonă”. Or,
acesta provine de la grecescul „monastyrion”, ceea ce se echivalează cu
„locuinţă izolată” şi/sau „chilia sihastrului”. Autorul constată, astfel că
44 LUMINĂTORUL Nr. 1
Hâncu, susţine cercetătorul „în multe cazuri era locul în care îşi ispă-
şeau canoanele şi epitemiile […] unii dintre slujitorii cultului creştin
ortodox”, în cazul în care aceştia „săvârşeau abateri de la Regulamentul
duhovnicesc”. Alteori, în mănăstire erau întreţinuţi „şi unii dintre mireni
pentru comiterea unor crime în mod neintenţionat” (p. 66).
O documentare exhaustivă completează tabloul stareţilor „de la mă-
năstirea Hâncu (1677-2009)”. Având in vedere faptul, că dl. Alexei
Agachi a avut la îndemână suficiente probe documentare, acesta a mai
publicat o listă a stareţilor mănăstirii, - de la anul întemeierii până în
2010 (p.100). De fapt, în capul listei la anul 1677, se regăseşte „mona-
hia Parascheva” (sub nr. 1) şi sfârşeşte această listă tot cu „egumena
Parascheva”, începând cu 25 iulie 1993 (sub nr. 41). Cronologic, această
listă are o întrerupere a anilor „de stareţie” doar pe segmentul 1950-
1992, când lăcaşul a fost închis de autorităţile regimului sovietic.
O atenţie sporită, în cuprinsul acestui capitol, este acordată hramu-
lui mănăstirii Hâncu - „Sf. Cuvioasa Parascheva” (hramul se sărbă-
toreşte pe 27 octombrie /stil vechi). Sunt cuprinse în text informaţii
istorice privitor la „sfinţenia moaştelor Sf. Cuvioase Parascheva” şi
cinstirea acesteia în lăcaşul Catedralei Mitropolitane din Iaşi în ziua de
14 octombrie (27). Sfârşeşte acest compartiment tematic cu o incursi-
une documentară în istoricul Bibliotecii şi a muzeului de la mănăstire
(pp.106-116). Primele informaţii privitor la cărţile aflate în uzul slujito-
rilor la mănăstire se deţin în condicile din anii 1817 şi 1821 (informaţii
reproduse integral de autor). Bineînţeles că ar fi fost necesară o precizare
imediată, atât a limbii de scriere, cât şi a locului de tipărire a cărţilor
arătate în condici. Însă acest moment important ce ţine de istoria cărţii,
de identificarea cărţii vechi româneşti scapă cercetătorului. Dl Alexei
Agachi, pe alocuri, a stăruit să precizeze, totuşi, că „dintre cele 86 de
cărţi [condica din 1821], 71 de exemplare erau în limba română şi
doar 15 exemplare erau în limba slavonă” (p. 107). O listă completă a
cărţilor din biblioteca mănăstirii este cea din 1942. Dintre cele 128 (65
titluri) exemplare, - 51 au loc de apariţie în tiparniţa Lavrei Neamţ, ceea
Nr. 1 LUMINĂTORUL 47
ce denotă o legătură spirituală firească şi continuă, pe tot parcursul sec.
XIX, a călugărilor basarabeni cu fraţii de dincolo, din dreapta Prutului.
Nu se cunoaşte care a fost soarta ulterioară a acestei impunătoare co-
lecţii de carte după anul închiderii mănăstirii (1950). O singură carte
a supravieţuit „teroarea istoriei” - Evanghelie pentru clasele elemen-
tare, Tipogr. Buciumul Român, 1862. Pe fila de forzaţ, în interior, s-a
păstrat o însemnare manuscrisă: „această carte Evanghelie şi prohodul
domnului este a Sfintei mănăstiri Hâncu rămasă după moartea ierom.
Ghenadie care a decedat de 10 mai 1943 de tifos”. Această sfântă carte
ca printr-o minune a ajuns să se reîntoarcă din nou în lăcaşul sfânt de
altădată. O cercetare specială asupra istoricului bibliotecii din acest
vechi centru monastic al Basarabiei, pe viitor, se impune. Actualmente,
după cum s-a constatat, în colecţia refăcută/renăscută a bibliotecii de
la mănăstirea Hâncu sunt inventariate 2 200 volume: cărţi de cult, cărţi
de literatură duhovnicească (de învăţătură, de zidire duhovnicească).
Multe cărţi sunt intrate în biblioteca mănăstirii prin donaţie de la di-
verse persoane particulare, dar şi cumpărate prin stăruinţa P.S. Petru,
episcop de Hâncu.
Cel de-al treilea capitol – Mănăstirea Hâncu în perioada anilor 1812-
1944 - (pp. 117-158), deşi, structurat în patru subcapitole, are, de fapt,
o singură tematică în dezbatere - cea a situaţiei economice la mănăs-
tire. Problema stării materiale a influenţat direct trecerea de la schit la
mănăstire, - constată autorul. Cercetătorul urmăreşte insistent acest
fenomen, în special latura economică a acestuia, în baza unui materi-
al documentar inedit. A publicat „lista călugărilor după condica din
1817”. Tot de acolo sunt extrase informaţii privitor la averea mănăstirii
(moşii, acareturi, trăsuri, vite, lucrurile „ce s-au găsit la chilie” etc);
diverse tabele cu informaţii privitor la veniturile şi cheltuielile mănăstirii
pe anii:1830-1917; 1918-1940; 1942-1943; tabelul averii mănăstirii
„la ziua de 25 martie 1944”. Tot în acest capitol se regăsesc informaţi
privitor la „metocul mănăstirii Hâncu din Chişinău” (str. Haralambie
128), intrat în proprietatea acesteia din 1821.
48 LUMINĂTORUL Nr. 1
S
e ştie că I. V. Stalin, în
timpul Marii Terori, a or-
donat asasinarea a 700.000
de persoane, între care s-au nu-
mărat şi circa 38.000 din cadrele
de comandă, consinderându-i pe
toţi conspiratori antisovietici şi
spioni germani1.
Asasinarea cadrelor P.C.U.S.,
N.K.V.D. şi ale Armatei Roşii ur-
mărea să-i „elimine pe cei care
dau semn de slăbiciune, de ome-
nie şi să-i promoveze pe cei care
aplică nemilos ordinele; aceas-
tă punere la încercare destul de Colonelul confesor Vasile Leu
specială permitea construirea
unui partid format din criminali înrăiţi, gata de orice pentru a-l face
mulţumit pe Conducător”2, cel care planifica înfiinţarea Republicii
Sovietice Mondiale, cu capitala la Moscova.
Odată cu încheierea oficială a tratatului Ribentrop-Molotov, între
Stalin şi Hitler, s-au mai întocmit şi unele înţelegeri secrete, cum ar
fi că, la cererea părţii sovietice, a fost semnat şi un Protocol secret,
ce împărţea sferele de influenţă între cele două puteri imperialiste,
se preciza într-un recent studiu istoric:
52 LUMINĂTORUL Nr. 1