Episcopul Calinic Cernicanul al Râmnicului

și seminarul eparhial de la Craiova

Dan – Dumitru J. ANASTASESCU

Î n prima jumătate a secolului al XIX-

lea, în urma unui război ruso-turc (1828-1829), cele două Principate Dunărene au fost
ocupate de trupele țariste, fiind implementată, totodată, o nouă organizare administrativă. În
acest sens, în cele două țări românești au fost introduse două documente cu rol fundamental,
și anume Regulamentele Organice (1831 în Țara Românească, respectiv 1832 în Moldova).
Pe lângă noile reglementări administrative, politice, culturale, economice etc., aceste
documente prevedeau și înființarea unor seminarii teologice, atât în Muntenia, cât și în
Moldova. Astfel, articolul 12 al Regulamentului Organic (din Muntenia), aproba înființarea a
două seminarii teologice, unul la București, iar altul la Craiova1.
În ceea ce privește, locația seminarului oltean, deoarece vechea Episcopie a
Râmnicului – Noului Severin își avea reședința la Râmnic, s-a hotărât construcția acestuia pe
lângă reședința eparhială și nu la Craiova, lucrările fiind încredințate ilustrului arhimandrit
Nifon, viitorul mitropolit al Țării Românești. Deschiderea localului s-a săvârșit la 8
noiembrie 1837, cu un număr de 30 de seminariști, primind numele de Seminarul Sfinții
Arhangheli Mihail și Gavriil2. În această locație, seminarul teologic a funcționat 10 ani, până
la 7 aprilie 1847, când un incendiu a distrus atât clădirea seminarului, cât și reședința
episcopală, care se vor muta la Craiova3. Astfel, după respectivul incendiu, seminarul oltean a
fost mutat pe rând la Mânăstirea Govora, la Schitul Sărăcinești 4, iar în anul 1847 este instalat
în chiliile de la Mânăstirea Bucovăț. Aici, a funcționat doar câteva luni, cu un număr redus de
elevi și profesori, neputând să-și reia activitatea de odinioară din cauza a diferite lipsuri, fapt
pentru care, la 11 octombrie 1848, arhimandritul Nifon îi cere arhimandritului-vicar Nichifor
să comunice celor doi profesori: Gavriil Munteanu și Ioan Procop, că școala s-a închis5.
După o desființare de trei ani, seminarul își reia activitatea în anul 1851, fiind așezat
tot la Bucovățul Nou, de episcopul Calinic, care păstorea eparhia Râmnicului de la 14
septembrie 1850, așa cum reiese dintr-un document 6 păstrat de la acesta. Așezarea, din nou, a
seminarului la această mănăstire s-a hotărât printr-o lungă corespondență dintre episcopul
Calinic și arhimandritul Hrisant Penetis, starețul mânăstirii, care sporea mereu numărul
condițiilor. De asemenea, la 12 martie 1851, episcopul râmnicean trimite o scrisoare 7
protopopului Ilie al Plaiurilor Cozia și Hurezu, pentru a-i vesti pe părinții seminariștilor că
1
A se vedea în: Regulamentul Organic, București, 1847, art. 12, nota 4.
2
***, Episcopia Râmnicului Noul Severin, Anuar pe anii 1921-1925, București, 1924, p. 288.
3
Protos. Prof. Veniamin MICLE, „Seminarii teologice la Craiova, în sec. XIX-XX”, în revista Mitropolia Olteniei,
XXVII (19750, nr. 9-10, p. 668.
4
Protos. Prof. Veniamin MICLE, „Seminarii teologice . . ., pp. 668-669.
5
C. N. MATEESCU, „Scurt istoric al Seminarului”, în volumul Episcopia Râmnicului Noului Severin. Anuar pe anii
1921-1925, București, 1924, p. 666.
6
Conținutul documentului este următorul: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, de la viitorul Sfântul Gheorghe este a să
deschide seminarul Sfintei Episcopii Râmnicului și o să se așeze vremelnicește tot în încăperile de la sfânta
mânăstire Bucovățu din prejurul acestui oraș Craiova, în care au a intra acum deocamdată iarăși acel număr de
treizeci și doi școlari seminariști, câți adică au mai uramt acolo cursul învățăturiiși până în anul 1848, când din
pricina tulburărilor vremii de atunci s-au desființat și s-au răspândit fiecare pe la urma lui”, apud T. G. BULAT,
„Documente rămase de la Sfântul Episcop Calinic al Râmnicului în legătură cu seminarul eparhial”, în revista
Mitropolia Olteniei, XX (1968), nr. 7-8, p. 568, nota 1.
școala își va relua activitatea. Dintr-o circulară de la 14 mai 1851, aflăm și condițiile de
școlarizare, și anume: vârsta cuprinsă între 18 și 20 de ani, băieți de preoți, de diaconi sau de
mireni, care să „arate aplecare spre a primi la vreme cinul preoțesc … să fie de un haracter
mai bun și primitor de învățătură, nedesprinși la ceva năravuri rele sau la vreun zvon, fără
beteșug, blânzi și așezați”8.
Din corespondența lui Iosif Naniescu, starețul Mânăstirii Șerbănești cu profesorul
Vasile Caloian, aflăm că, care datează din 28 aprilie 1851, „a doua zi de Sfântul Gheorghe
am mers cu toții, împreună cu Prea Sfinția Sa, după a Prea Sfinției Sale dorință, la Bucovăț,
unde am petrecut toată zioa. S-au văzut și s-au orânduit apartamentele pentru ocupația
seminarului și a profesorilor”9, iar profesorul îi răspunde astfel: „la 14 mai s-a decis să ne
mute la Bucovăț și poate la 20 să începem școala formal”10.
Cu toate acestea, seminarul nu a funcționat nici de această dată la Mânăstirea
Bucovăț, deoarece nu avea condiții, la care se adaugă și dorința episcopului Calinic de a-l
muta mai aproape de reședința eparhială, care se mutase de la Râmnic, în urma incendiului
din 1847, la Craiova, în clădirile bisericii Gănescu, fost metoh episcopal, cunoscută sub
numele de Episcopie11. Adus în Craiova, seminarul a fost așezat în casele Dârzeanu,
funcționând doi ani: 1851-1853. Necesitatea de apropiere a localului școlilor teologice de
reședințele eparhiale a fost hotărâtă și de domnitorul Barbu D. Știrbei, care în anul 1852, dă o
dispoziție, prin care hotărăște că: „Seminarul fiecări eparhii trebuie să fie acolo unde este
rezidența arhipăstorului, pentru că dacă un asemenea așezământ de învățătură
duhovnicească nu va fi sub ochii chiar a căpeteniei bisericești, nu numai se dobândește
scopul moral ce obștea așteaptă, ci dimpotrivă, se poate introduce într-însul vreo neghină
foarte vătămătoare creșterii ce trebuie a se da tinerelor odrasle a căror misie este a
duhovnici poporul creștin pe calea mântuirii”12. Din dorința arzătoare a episcopului Calinic
de a muta seminarul și reședința la Râmnic, a izbucnit un conflict direct cu domnitorul, care
dorea ca cele două instituții să rămână la Craiova, fapt pentru care vodă Știrbei dă o rezoluție
în această privință: „Rezidența episcopului a fost și nu poate a se strămuta din Craiova;
poate însă Prea Sfinția Sa, pe vară, să petreacă trei sau patru luni la rezidența de la
Râmnic”13.
În acest context, episcopul Calinic și-a continuat activitatea la Craiova, în anul 1853,
terminându-se localul propriu al seminarului, unde fusese și așezat. Aici, seminarul craiovean
nu a rezistat decât un an, deoarece în 1854, armatele austriece ocupă Oltenia, iar seminarul și-
a întrerupt activitatea. De asemenea, în august 1854, austriecii intră în Craiova, avându-l în
frunte pe feldmareșalul Macchio, care a preluat clădirile de la Gănescu și cele ale
seminarului, transformându-le în spital pentru soldații răniți 14. Astfel, cârmuirea orașului
hotărăște la 16 septembrie 1854 transferarea seminarului la Mânăstirile Jitianu și Bucovățul

7
Din conținutul scrisorii aflăm că protopopul trebuia să vestească „părinților acelor tineri băieți din cuprinsul
acelui protopopiat, ce vor fi fost adică intrați în seminar până la anul 1848, că de vor voi a-și desăvârși cursul
învățăturilor, să vie aici la Sfânta Episcopie a Craiovei în săptămâna luminată, ca să se vază și de înșine. Iar
care dintr-înșii or nu vor fi, sau din alte împrejurări nu să vor fi aflând astăzi în ființă, îndată să ne raportezi
numele lui, al părinților, al satului și din ce plasă, ca să poruncim în urmă a se cerceta și a se găsi altul” . Cf.
Arhiva Arhiepiscopiei Râmnicului, dosar nr. 1690/1851, f. 2.
8
Arhiva Arhiepiscopiei Râmnicului, dosar nr. 1690/1851, f. 2.
9
Ion IONAȘCU, „Un școlar al seminarului Chesarie de acum o sută de ani, V. Caloian din Stâlpu (Buzău)”, în
revista Muguri, XIII (1936), nr. 7-8, p. 16.
10
Ion IONAȘCU, „Un școlar al seminarului . . ., p. 16.
11
Pr. Conf. Al. I. CIUREA, „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcop al Râmnicului și Noului Severin”, în
revista Mitropolia Olteniei, XV (1963), nr. 9-10, p. 673, nota 37.
12
Pr. Conf. Al. I. CIUREA, „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica . . ., p. 675, nota 51.
13
Pr. Conf. Al. I. CIUREA, „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica . . ., p. 673, nota 38.
14
S. J. A. N. Dolj, fond Cârmuirea Dolj, dosar nr. 91/1954, f. 248.
Nou, însă episcopul Calinic nu este acord în această situație, comunicând următoarele:
„Pentru școala seminarului Sfintei Episcopii Râmnicu, de care se atinge adresa cinstitei
cârmuiri subt nr. 9052, ce ni s-a înaintat de către iconomia casii Episcopii de acolo din
Craiova, luând noi mai din vreme înțelegere cu Măria Sa, Prea Înaltul nostru Domn, de
locul și de încăperile unde se cuvine a se statornici în viitor această școală, cinstita cârmuire
să binevoiască a nu se mai îngriji despre asta”15.
Așadar, seminarul a fost transferat la Râmnic, unde episcopul Calinic se stabilise deja
din iulie 185416, încheindu-se astfel perioada șederii la Craiova a seminarului eparhial, cât și a
reședinței episcopale.

BIBLIOGRAFIE:
I. Izvoare (edite):
1. S. J. A. N. Dolj, fond Cârmuirea Dolj, dosar nr. 91/1954;
2. Arhiva Arhiepiscopiei Râmnicului, dosar nr. 1690/1851;
3. Regulamentul Organic, București, 1847.

II. Lucrări generale:

1. BULAT, T. G., „Documente rămase de la Sfântul Episcop Calinic al Râmnicului
în legătură cu seminarul eparhial”, în revista Mitropolia Olteniei, XX (1968), nr.
7-8, pp. 564-572;
2. CIUREA, Pr. Conf. Al. I., „Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcop al
Râmnicului și Noului Severin”, în revista Mitropolia Olteniei, XV (1963), nr. 9-
10, pp. 670-683;
3. ***, Episcopia Râmnicului Noul Severin, Anuar pe anii 1921-1925, București,
1924;
4. IONAȘCU, Ion, „Un școlar al seminarului Chesarie de acum o sută de ani, V.
Caloian din Stâlpu (Buzău)”, în revista Muguri, XIII (1936), nr. 7-8, p. 16;
5. „Istoricul pe scurt al începutului Seminariilor în România”, în revista Biserica
Orthodoxă Română, XVII (1893), nr. 1, pp. 1-7.

II. Lucrări speciale:

1. MATEESCU, C. N., „Scurt istoric al Seminarului”, în volumul Episcopia
Râmnicului Noului Severin. Anuar pe anii 1921-1925, București, 1924, pp. 663-
670;
2. MICLE, Protos. Prof. Veniamin, „Seminarii teologice la Craiova, în sec. XIX-
XX”, în revista Mitropolia Olteniei, XXVII (19750, nr. 9-10, pp. 666-681.

15
S. J. A. N. Dolj, fond Cârmuirea Dolj, dosar nr. 91/1954, f. 223.
16
„Istoricul pe scurt al începutului Seminariilor în România”, în revista Biserica Orthodoxă Română, XVII (1893),
nr. 1, pp. 5-6.