Cadrul Istoric Al Comunei Teslui

Comuna Teslui.
Cadrul cultural
Dan – Dumitru J. ANASTASESCU
1. Primăria comunei Teslui

Din legea administrativă din anul 1864 reiese că satele Comăniţa, Deleni şi Schitu-Deleni
formau comuna Comăniţa, unitate administrativă ce s-a păstrat până în anul 1878, aparţinând
Plăşii Oltul de Jos1. Din anul 1878 şi până în 1908, rămân sub această denumire doar satul
Schitu-Deleni şi satul Comăniţa, deoarece satul Deleni împreună cu satul Moşteni, formau
comuna Deleni.
Din 1908 şi până în 1930, aceste patru sate, se constituie într-o singură comună, Deleni, cu
sediul în Comăniţa.
Din anul 1930, până în 1931, fiecare sat se conduce singur, ca unitate componentă a
comunei centrale Cucuieţi. În 1931 şi-au reluat forma din 1908 dar, în 1932 se desprinde din
această comună, satul Moşteni care este alipit comunei
Teslui, iar în 1935 este inaugurat noul local al primăriei din
satul Comăniţa2.
Ştampila comunei Teslui

Ştampila comunei
la 1898
Teslui la 1904
În anul 1824, din punct de

vedere administrativ, localitatea
Teslui aparţinea de Plasa de Sus,
iar din 1831 va aparţine de Plasa
Oltul de Sus. După anul 1865,
comuna Teslui va aparţine de
Plasa Mijlocu, având în
1
S. J. A. N. Olt, fond Primăria comunei Deleni, dosar nr. 11/1920, f. 9.
2
S. J. A. N. Olt, fond Primăria comunei Deleni, dosar nr. 15/1925, f. 14.
1
componenţă satele Teslui, Curtişoara, Cherleştii din Deal, Cherleştii din Vale şi Moşteni, dar
începând cu anul 1892, comuna Teslui va intra sub administrarea teritorială a Plăşii Oltul de
Jos3.
Din anul 1901, comuna Teslui va aparţine din nou de Plasa Mijlocu, iar din 1904 de Plasa
Turia, cu reşedinţa în comuna Cireaşov. Din anul 1910, comuna Teslui se va afla în
administrarea Plăşii Dumitreşti până în anul 1928, când va trece în administrarea Plăşii Oltu.
Din anul 1931, comuna va trece din nou în administrarea Plăşii Dumitreşti.
În anul 1931, localitatea Cherleşti era comună în administraţia Plăşii Dumitreşti, având în
componenţa sa satele Cherleştii din Deal şi Cherleştii din Vale, comuna Teslui rămânând doar cu
satele Teslui şi Curtişoara, dar nu după mult timp comuna Cherleşti se uneşte din nou cu comuna
Teslui, de data această comuna având în administrare satele Cherleştii din Deal, Cherleştii din
Vale, Moşteni, Corbu şi Teslui4.
În anul 1936 s-a construit noul local al primăriei din comuna Teslui, funcţia de primar
fiind deţinută de Dumitru I. Dogariu, iar cea de notar de Florea N. Filip5.
Din anul 1939, comuna Teslui se va afla în administrarea Plăşii Ocolu, care însă se va
desfiinţa începând cu 1 aprilie 1940, iar comuna va reveni la Plasa Dumitreşti6.
Din anul 1948, comuna Teslui se va afla în administrarea Plăşii Slatina, iar după data de 23
august 1944, când a fost făcută o nouă organizare a teritoriului în raioane şi regiuni, comuna
Teslui va aparţine de raionul Slatina, regiunea Argeşului, comuna fiind alcătuită la această dată
din satele Teslui, Cherleştii din Vale, Cherleştii din Deal şi Moşteni7.
În această formă administrativă le găseşte, pe cele două comune, legea reformei din 1968,
care le include în actuala comună Teslui, cu reşedinţa în satul Cherleştii Din Deal.
După evenimentele din anul 1989, primarii comunei Teslui au fost următorii:
 Trumacu Ion;
 Dobrin Nicolae;
 Ciripuş Vasile;
 Răduleţ Spiru.
Actual, conducerea Primăriei comunei Teslui este formată din:
 Mihăiţă Lăzărescu – Primar;
 Calapod Ion – Viceprimar;
 Brezoi Nicolina– Secretar
Primăria Teslui este organizată şi funcţionează potrivit prevederilor Legii nr. 215/2001
privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare şi în conformitate
cu hotărârile Consiliului Local Teslui privind aprobarea organigramei, a numărului de posturi şi
a statului de funcţii ale aparatului propriu de specialitate.
Primarul, viceprimarul, secretarul, împreunǎ cu aparatul propriu de
Ştampila comunei
Teslui la 1861 specialitate constituie o structurǎfuncţionalǎ cu activitate permanentǎ,
denumitǎ Primǎria Teslui care aduce la îndeplinire hotǎrârile Consiliului
Local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivitǎţii locale.
Primarul este şeful administraţiei publice locale a comunei Teslui şi
al aparatului propriu de specialitate, pe care îl conduce şi controleazǎ,
conform art. 66(1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia
Ştampila comunei publicǎ localǎ, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare prin Legea
Teslui la 1861 nr. 286/2006.
Potrivit legii, Primǎria comunei Teslui îndeplineşte urmǎtoarele
categorii principale de atribuţii:
 atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de
specialitate al Consiliului Local, instituţiilor şi serviciilor
3
S. J. A. N. Olt, fond Prefectura Judeţului Olt, dosar nr. 15/1900, f. 35.
2
publice de interes local şi societǎţilor comerciale şi regiilor autonome de interes
comunal;
 atribuţii privind dezvoltarea economico – socială a comunei;
 atribuţii privind gestionarea patrimoniului comunei;
 atribuţii privind gestionarea serviciilor publice din subordine;
 atribuţii privind cooperarea inter-instituţionalǎ;
 alte atribuţii prevǎzute de lege.
2. Învăţământul în comuna Teslui

a. Şcoala din satul Cherleşti
Şcoala din satul Cherleştii din Deal a funcţionat în local propriu construit în 1917 ce către
Casa Şcoalelor, cu sprijinul autorităţilor locale, dar şi a locuitorilor. Clădirea respecta modelul
tip cu două săli de clasă şi cancelarie, construit din cărămidă şi acoperit cu tablă. La început
şcoala avea un singur post de învăţător, primul dascăl fiind David Ungureanu, iar în 1929 două
posturi de învăţători, ca în 1935 să se înfiinţeze şi al treilea post 8. Frecvenţa elevilor la şcoala era
mulţumitoare, fapt pentru care în anul 1929 şcoala avea 34 de elevi, iar peste 5 ani 49 de elevi.
Pe lângă şcoală mai funcţiona şi biblioteca şcolară, care însuma un număr de 200 volume,
acestea fiind studiate atât de elevi, cât şi de săteni9.
În perioada 1975-1976 s-a construit un nou local al şcolii, care dăinuie până astăzi, având
parter şi etaj, însumând un număr de aproximativ 9 clase de curs, cancelarie, bibliotecă,
contabilitate şi secretariat. Pe lângă actuala şcoală a comunei Teslui funcţionează şi grădiniţa
comunală, dar şi o creşă.
Dintre cei mai importanţi dascăli, amintim pe: înv. Spiru Nicolescu, înv. Filofteia Bârsan,
înv. Savu Căruntu, înv. Bujgoi Ion, înv. Claudia Dobrin, înv. P. Nistor, prof. Rodica Papa, prof.
D. Puiu, prof. Costică Florescu, prof. Tudor Dragonu, prof. Nicuţ Margareta, prof. Voicu Elena,
prof. Pascu Valentin, prof. Constantin Elena, prof. Cheţi Mihai,prof. Băcănaru I., prof. Maria
Popescu, prof. Carmen Ene, prof. Marian Stoica, prof. Ionuţ Creţu, prof. Lucian Bădescu, prof.
Daniela Zidaru, prof. Marinela Neacşu etc.
b. Şcoala din satul Comăniţa

După reglementarea din anul 1838 e Eforiei Şcolilor, pentru şcoala din satul Comăniţa s-a
prezentat candidatul pentru funcţia de învăţător cu numele de Mihai sin Popa Tudor10. La
inspecţia din 1840, revizorul Plăşii Mijlocul din judeţul Olt, nota: Satul Comăniţa împreună cu
satul Schit au o singură şcoală, condusă de învăţătorul Mihai sin Popa Tudor 11. În anul 1846,
şcoala era din nou inspectată, iar revizorul menţiona că aceasta era frecventată de 10 copii, iar în
1861 de 12 copii, învăţător fiind C. Beldiman.
În 1896, şcoala din satul Comăniţa era condusă de învăţătorul Ion Popescu, având un
număr de 40 de elevi şi funcţiona chiar în locuinţa învăţătorului, până în 190312.
Între anii 1904-1905 este învăţător al acestei şcoli Gheorghe Răsuceanu, iar în perioada
1905-1913 îl întâlnim în postul de dascăl pe Toma Popescu. În timpul celui din urmă s-a
construit vechiul local al şcolii din Comăniţa, fiind terminat în 1908, proiectul fiind realizat după
4
S. J. A. N. Olt, fond Primăria comunei Cherleşti, dosar nr. 43/1934, f. 12-15.
5
S. J. A. N. Olt, fond Primăria comunei Teslui, dosar nr. 189/1938-1941, f. 5-14.
6
7
8
S. J. A. N. Olt, fond Şcoala Primară Cherleşti, dosar nr. 32/1934-1935, f. 1-23.
9
S. J. A. N. Olt, fond Şcoala Primară Cherleşti, dosar nr. 32/1934-1935, f. 1-23.
10
Ana Mihăilescu, Trei sate de pe Olt, p. 57.
11
Ana Mihăilescu, Trei sate . . ., p. 57.
12
3
instrucţiunile venite de la Ministerul Învăţământului condus de Spiru Haret, clădirea având o
sală mare de clasă, o cancelarie şi un hol. În perioada când se desfăşurau aceste lucrări la Şcoala
din Comăniţa, cursurile se desfăşurau la unitatea şcolară din satul vecin, Deleni13.
Următorii învăţători pe care i-am identificat au fost Ion Bănceanu (1913-1914) şi Ion
Popescu (1914-1916) pe perioada primei conflagraţii mondiale şcoala a fost închisă.
În anul 1918, imediat după terminarea războiului, postul de învăţător la Comăniţa a fost
ocupat de către Ion Popescu, absolvent al Şcolii Normale de Învăţători din Piteşti care a profesat
la această şcoală până în 1928, având titlu provizoriu până în 1921, iar apoi definitiv. După
acesta a urmat Vasile Rădulescu (1928-1929), absolvent al Şcolii Normale de Învăţători din
Slatina, iar mai apoi Radu Popescu (1929-1945), probabil absolvent al vreunei şcoli normale.
După terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, în anul 1948 a avut loc reorganizarea
învăţământului, devenind obligatoriu studiul a 8 ani de şcoală, dar şi alfabetizarea ţăranilor
neştiutori de carte, fapt pentru care unitatea de învăţământ avea 98 de elevi cu 3 învăţători.
În anul 1957 s-a dat în folosinţă un nou local de şcoală care cuprindea 4 săli de clasă şi
cancelarie. Începând cu 3 ianuarie 1970 s-au deschis cursuri serale pentru locuitorii care nu
absolviseră încă 8 clase, iniţiatorul acestora fiind directorul şcolii, învăţătorul Ciocea Vasile.
Pe lângă şcoala din Comăniţa s-a înfiinţat şi grădiniţa cu program normal, fiind condusă de
Popescu Elena, Tănase Elena, etc.
Dintre cadrele didactice cele mai importante ale şcolii din Comăniţa amintim pe: prof.
Dobrin Nicolae, prof. Cioacă Ioana, înv. Ciocea Vasile, înv. Dobrin Niculina, înv. Bâzoi
Gheorghe, prof. Băduca Constantin etc.
c. Şcoala din satul Corbu

Şcoala primară din satul Corbu exista încă din anul 1882, având local propriu, proprietatea
primăriei Beria. A funcţionat o perioadă şi cu titulatura de Şcoala primară rurală mixtă Maria
Maior Calafeteanu născută Ioniţă Slăvitescu, probabil fiind zidită de această conducătoare a
respectivei familii de boieri locali, Calafeteanu14. În anul 1832 şcoala avea un efectiv de circa
32 de elevi. Noul local a fost construit în anul 1910 cu o singură sală de clasă şi un singur
învăţător. În anul şcolar 1938/1939, şcoala din cătunul Corbu, la cele patru clase primare preda
un singur învăţător la 29 de elevi înscrişi15. Învăţători au fost: Grainea Niculina etc. Această
şcoală s-a desfiinţat ca urmare a lipsei de copii în jurul anului 1990.
d. Şcoala din satul Deleni

În anul 1840, satul Deleni dispunea de o şcoală primară pe proprietatea serdarului I.
Deleanu, având un efectiv de 7 elevi, învăţător fiind Constantin Tudor, iar în anul 1861 este
întâlnit învăţătorul preot Ion David.
În perioada 1862-1908, şcoala din Deleni se pare că nu a mai funcţionat, dar după această
perioadă întâlnim următorii dascăli: Ion Mărculescu (1090-1911), Ion I. Florescu (1911-1916),
Toma Popescu (1919-1929), Popescu Florica (1929-1930), Toma Tănase (1930-1938), Elena
Deac (1941-1942), Ioana I. G. Popescu (1942-1943), Gavril Chintea 16 etc. Această şcoală s-a
desfiinţat ca urmare a numărului redus de copii, probabil după puţin timp de la sfârşitul celei de
a doua conflagraţii mondiale.
e. Şcoala din satul Cherleştii Moşteni

Nu se ştie exact anul când a luat fiinţă această unitate şcolară primară, dar presupunem că
s-a înfiinţat la începutul secolului al XX-lea sau în perioada interbelică, perioada de înflorire
13
14
S. J. A. N. Olt, fond Şcoala Primară Corbu-Beria, dosar nr. 2/1904-1905, f. 1-6.
15
S. J. A. N. Olt, fond Şcoala Primară Corbu-Beria, dosar nr. 2/1904-1905, f. 1-6.
16
4
culturală a satului românesc. Cei mai importanţi dascăli au fost: înv. Opriţescu Niculina, înv.
Ciripuş Vasile etc. Această şcoală s-a desfiinţat ca urmare a lipsei de copii în jurul anului 1990.
f. Şcoala din satul Schitu-Deleni

Şcoala primară din satul Schitu-Deleni a luat fiinţă prin anul 1838, în urma reglementărilor
Eforiei Şcolilor, iar în anul 1842, şcoala primară dispunea de un spaţiu de zid vechi unde se
desfăşurau cursurile, iar actualul local, s-a construit în anul 1925.
În 1921 s-a înfiinţat primul post de învăţător, primul dascăl titular fiind părintele Dumitru
Mihăilescu, pe lângă şcoală funcţionând şi biblioteca şi cantina şcolară 17, şcoala funcţionând cu
un singur post de învăţător până în 194418.
Dintre învăţătorii satului amintim pe: Ion Belu (1922); C. Papuc (1922-1923); Ion
Marinescu (1923-1927); Vasile Rădulescu (1929-1930); Ion Ionescu (1930-1931); Ilie Popescu
(1931-1932); Dumitru Vioreanu (1931-1929); Marin Ivan (1939-1940); Ion Oncescu (1940-
1941); Vasile Niculiţă (1943-1945); Ecaterina Niculiţă (1943-1945)19etc.
g. Şcoala din satul Teslui

Şcoala din satul Teslui a fost deschisă la 1 septembrie 1921, funcţionând astfel în localul
primăriei, până la acea dată copii din localitate urmând cursurile Şcolii Primare din Curtişoara.
În acelaşi an, la această şcoală erau înscrişi 57 de elevi, director fiind învăţătorul Dumitru
Nicolescu În 1924 erau în curs lucrările de construire a unui local nou, fapt pentru care, în 1931
şcoala avea local propriu cu o sală de clasă, construit din bârne din lemn de stejar şi funcţiona cu
patru clase primare, având înscrişi un număr de 60 de elevi. În anul şcolar 1938/1939 şcoala din
Teslui funcţiona cu 7 clase primare, având un număr total de 41 de elevi20.
Dintre cei mai importanţi dascăli amintim pe: înv. Toma Tănase, înv. Olaru Nicolae, înv.
Maria Rusu, înv. Maria Cârstea, înv. Mitruş M. etc.
3. Lăcaşurile de cult din comuna Teslui

a. Biserica din satul Cherleşti
Primul locaş de cult din zona satului Cherleşti datează din jurul anului 1813, având hramul
Bunavestire, fiind construit din lemn, iar în 1824 întâlnim doi slujitori ai acestei bisericii, Tudor
şi Iane (grec de origine), satul aflându-se pe moşia boierului Dumitrache Izvoranu21.
Actuala biserică din Cherleşti este construită din cărămidă, în perioada 1890-1893, prin
osteneala preotului Pavel Efrimescu, iar zidirea acestui locaş de cult s-a datorat creşterii
numărului de locuitori din sat. Aşadar, biserica din Cherleşti a fost sfinţită în anul 1893, pe
vremea MS Regele Carol I, de către episcopul Ghenadie Petrescu al Argeşului, viitorul
mitropolit primat al României, iniţial biserica având acoperiş de şiţă22.
În anul 1923 biserica a fost reparată şi repictată, tot prin străduinţa părintelui Pavel
Efrimescu şi cu cheltuiala enoriaşilor, când a fost legată cu fier şi acoperită cu tablă galvanizată,
fiind resfinţită la 22 octombrie 1923, de către Evghenie Humulescu Piteşteanul, locotenent de
episcop al Argeşului.
Un document din 1 martie 1928 atestă faptul că biserica din satul Cherleşti, până la acea
dată filie a bisericii din satul Curtişoara, devine parohie.
În 1935 s-a ridicat lângă biserica din Cherleşti o clopotniţă din lemn, iar în 1949 i s-a
montat un clopot de 50 kg adus din Cetatea Băniei. O altă informaţie cu privire la această
17
S. J. A. N. Olt, fond Şcoala Primară Schitu-Deleni, dosar nr. 17/ 1922-1923, f. 1.
18
19
20
S. J. A. N. Olt, fond Şcoala Primară Teslui, dosar nr. 15/1939, f. 1-14.
21
Ion Ionaşcu, Catagrafia Eparhiei Argeş la 1824, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1942, p. 65.
22
*** Anuarul Eparhiei Argeşului, Librăria şi Tipografia Artistica P. Mitu, Piteşti, 1939, p. 212.
5
biserică datează din 1939, când aceasta avea în proprietate o suprafaţă de 3 ha pământ arabil dat
în folosinţa personalului23.
Alte reparaţii au avut loc în 1941 deoarece biserica fusese avariată grav de cutremurul din
1940, cu prilejul acesta, pictura a fost spălată şi restaurată, precum dă mărturie pisania bisericii
pusă în anul 1942: Pe acest loc a fost o biserică de lemn cu hramul “Bunavestire”. 1813. În
anul 1892, cu ajutorul credincioşilor, din îndemnul preotului Pavel Efrimescu, s-a zidit această
sfântă biserică având hramul Sf. Ier. Nicolae şi Sf. Mc. Filofteea. Deosebit au mai ajutat D. Th.
Galitza, proprietar, Zaharia Moldoveanu, I. Carcaliteanu, I. Manolescu, M. Murgea, C. Niţu,
Fl. Dadu, Nic. Dadu, S. Grainea, C. Pătru, I. Dică, Fl. Militaru, R. Pepene, N. Petrescu, P.
Florescu, D. Ivan, I. Oprea, St. Evea, St. Nicolae. S-a reparat radical, legându-se cu fier,
acoperindu-se cu tablă galvanizată şi reparându-se pictura peste tot. În anul 1923, prin
stăruinţa Pr. Iconom P. Efrimescu, ajutând credincioşii enoriei precum şi cei din satele vecine.
În urma cutremurului din 1941 s-au reparat stricăciunile şi s-a curăţat pictura în anul 1942,
prin stăruinţa Pr. Spiridon Geană, contribuind toţi credincioşii enoriei.
În perioada 1957-1959 au avut loc alte reparaţii în cadrul bisericii din Cherleşti, când
locaşul de cult a fost din nou repictat, achiziţionându-se astfel şi un clopot nou (462 kg), fapt
pentru care vechea clopotniţă a fost înălţată cu 1,5 m, iar acoperişul acesteia a fost înlocuit cu
unul din tablă. Date fiind aceste date, la 1 martie 1959 biserica a fost resfinţită.
În 1969 biserica a fost electrificată, în 1972 s-au turnat diferite alei care fac legătura dintre
drumul principal şi curtea bisericii, iar în 1984 s-au construit două anexe în jurul bisericii, una
deservind cancelaria parohială, iar alta arhiva locaşului de cult.
Între anii 1998-2013 au avut alte lucrări de amenajare în ceea ce priveşte interiorul şi
exteriorul bisericii din satul Cherleşti. Astfel, au fost înlocuite instalaţia electrică şi ferestrele
vechi, a fost săpată o fântână în curte, au fost reparate tencuielile exterioare, au fost achiziţionate
sfinte vase şi un clopot în greutate de 295 kg şi a fost construită, o capelă în satul Cherleştii-
Moşneni, precum mărturiseşte pisania din 1998: Această sfântă biserică având hramul “Sf. Ier.
Nicolae şi Sf. Mc. Filofteea” a fost ridicată între anii 1890-1892, pe locul bisericii cu hramul
“Bunavestire”, construcţie din lemn, atestata în anul 1813. Printre cei ce s-au remarcat la
zidirea actualei biserici au fost: D. Theodor Galitza cu soţia şi fiii – Sevasti, Mihail şi Elena,
Zaharia Moldoveanu, Ion Caracaliteanu, D. Ion Manolescu, Pr. Pavel Efrimescu, M. Murgea,
Constantin Niţu, Fl. Radu, S. Grainea, C-tin Pătru, Ilie Dică, Fl. Militaru, R. Pepene, Mincu
Petrescu (Curtişoara), Stan Evea (Teslui), D. Florescu, D. Invan, I. Oprea, Stancu Nicolae
(Cherleşti). Pictor Costin Petrescu.Sfântul Lăcaş a fost sfinţit de P.S. Ghenadie II, Episcopul
Argeşului, în timpul regelui Carol I, iar în 1923 a fost recondiţionat, legându-se cu fier,
acoperit fiind cu tablă galvanizată, iar pictura a fost refăcută prin stăruinţa Pr. Ic. Pavel
Efrimescu, primul preot stabil, ctitor de temei al bisericii. Biserica trece prin noi lucrări de
întreţinere, cea mai însemnată fiind cea din 1942, după cutremurul din 1941. În 1996 s-au
început lucrările de restaurare prin înlocuirea tencuielii vechi. În august 1996 s-a trecut la
pictarea bisericii după un registru nou; lucrare terminată în 1997. În acelaşi an s-a pardosit cu
lemn şi s-au montat lambriuri prin străduinţa Pr. Ovidiu Fulgoi, cu ajutorul enoriaşilor
parohiei printre care: Ilie Rusu, Gheorghe Matei, Ion V. Pavel, Marin C. Palada, Maria Rosu,
Floarea şi Marin Lupu, Marin Ciurea, Marin D. Ifrim, Constantin Ghe. Florescu, Niculaie
Tudor, C-tin. Manea, Mihalache Amza, Dumitru Chirea, Mihai Ciuca, Dumitru Nicule, Dumitra
Florea, Ilie Ifrim, Florea Ghe. Bărbulescu. Resfinţirea s-a făcut pe 20 septembrie 1998, de
către P.S. Arhiereu-Vicar Irineu Slătineanul, însoţit de un sobor de preoţi. Pictori Paul
Pătraşcu şi Artur Pârlac.
Între anii 2014-2015 în apropierea bisericii parohiale a fost construită o clopotniţă nouă, la
parter fiind construită o cameră care are rolul de capelă mortuară, iar la etaj a fost amplasat
23
*** Anuarul Eparhiei Argeşului . . ., p. 212.
6
clopotul bisericii. Tot în anul 2014 a fost dată în folosinţă o centrală termică pe lemne şi
cărbune, destinată desfăşurării în bune condiţii a serviciului religios pe timpul iernii.
Biserica are formă de cruce, fiind construită din cărămidă şi are o singură turlă, aşezată pe
pronaos. Iniţial aceasta a fost acoperită cu şiţă, iar din 1923 cu tablă galvanizată. Edificiul are 22
m lungime, 5,5 m lăţime, 8 m înălţime sub straşină, totalizând o suprafaţă de 129 mp.
Dintre obiectele de patrimoniu care se află în incinta bisericii din Cherleşti amintim:
Mineiele lunilor Februarie, Martie, Aprilie, Mai, Iunie, Iulie, August şi Decembrie, din anul
1852, cu scriere chirilică, un Triod din 1883, un Orologiu din 1896, un Penticostar din 1883, un
Tipic bisericesc cu scriere chirilică, fără an, cu prefaţa în care apare numele mitropolitului Nifon
(1809-1886), o Panihida cu Litia mică, un Prohod şi Serviciul Sf. Mc. Filofteia din 1891.
Dintre slujitorii acestei bisericii, amintim pe: Pr. Ic. Pavel Efrimescu ( n. 1856), originar
din satul Cherleştii din Deal, unul dintre ctitorii sfântului locaş, pensionat în 1934 după o
păstorire de aproape 58 de ani; Pr. Ic. Stvr. Spirache Geană ( n.1909-d.2004), absolvent al
Facultăţii de Teologie din Chişinău, hirotonit în 1934 pe seama acestei parohii, fiind o
personalitate marcantă a comunei Teslui, pentru un timp membru al comisiei de interimat pentru
postul de protopop al Protopopiatului Slatina, pensionat în 199524şi ulterior Pr. Ovidiu Fulgoi.
b. Biserica din satul Comăniţa

Existenţa unei vechi biserici de lemn în satul Comăniţa este atestată de catagrafia
Episcopiei Argeşului din 1824, care aminteşte de biserica din acest sat, menţionând şi slujitorii
acesteia: preoţii Vasile, Constandin, Marin, dar şi diaconii Ioan şi Ioan25.
Biserica actuală a fost zidită în 1835 de către enoriaşi 26. În 1886, în urma unei inspecţii
efectuate la această biserică, protopopul menţiona că biserica era în stare rea, crăpată, iar turla şi
amvonul în pericol de surpare, fapt pentru care, în 1884, biserica a fost închisă, dar aceasta a fost
redeschisă cultului în acelaşi an, după reparaţiile efectuate cu sprijinul financiar al enoriaşilor 27.
Atunci bisericii i s-a refăcut acoperişul cu tablă galvanizată, la fel şi tencuielile interioare şi
exterioare, rămânând însă nepictată. Alte reparaţii realizate asupra bisericii sunt consemnate
pentru anii 1899 şi 1915. În anul 1922 biserica a fost reparată radical 28. O altă reparaţie a
edificiului este consemnată şi pentru anul 193529. La 1939 parohia dispunea de 2 ha de pământ,
care era arendat30. La 1940 biserica se afla în stare bună 31. În anul 1968 biserica a fost reparată
din nou şi întărită prin turnarea a patru contraforţi de beton armat, fiind adăugate şi cele două
abside. A fost pictată integral în frescă în anul 1974, precum mărturiseşte pisania bisericii:Cu
voia Tatălui, cu ajutorul Fiului şi săvârşirea Sfântului Duh, întru slava Sfintei cei de o fiinţă,
făcătoarei de viaţă şi nedespărţitei Treimi, întru cinstea şi lauda Sf. Ierarh Nicolae, arhipăstor
al Mirelor Lichiei, s-a ridicat din temelie această sfântă biserică în anul 1835 şi s-a reparat cu
ajutorul sătenilor în anul 1922, în timpul păstoririi preotului D. Mihăilescu şi PS Episcop D.D.
Nichita. S-a reparat radical acum, în anul 1935, sub domnia şi arhipăstoria PSS Episcop
Nichita Duma, iar preot paroh Ion Olteanu. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi stăruinţa bunilor
creştini”. Conţinutul pisaniei din anul 1974 este următorul: „Cu voia Tatălui şi ajutorul Fiului
şi săvârşirea Duhului Sfânt, întru slava Sfintei cei de o fiinţă făcătoare de viaţă şi nedespărţitei
Treimi, întru cinstea şi lauda ,,Sf. m. Ierarh Nicolae”, Arhipăstor al Mirelor Lichiei s-a ridicat
24
Ana Maria Rădulescu, Slujitori ai Bisericii din Olt şi Romanaţi, prigoniţi în timpul regimului comunist, Ed.
Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, Slatina, 2013, pp. 189-192.
25
Ion Ionaşcu, Catagrafia Eparhiei Argeş . . ., p. 91.
26
Nicolae Stoicescu, Bibliografia localităţilor şi a monumentelor feudale din România, Ed. Mitropolia Olteniei,
Craiova, 1976, p. 190.
27
Prof. Teodor Mavrodin, Episcopia Argeşului 1793-1949, Ed. Europroduct, Piteşti, 2005, p. 411.
28
*** Anuarul Eparhiei Argeşului…, p. 215.
29
30
31
Prof. Teodor Mavrodin, Episcopia Argeşului . . ., p. 411.
7
din temelie această sfântă biserică în anul 1835 şi s-a reparat cu ajutorul sătenilor în anul
1922, în timpul păstoriei preotului D. Mihăilescu şi al PSS Episcop Nichita Duma; protoiereu
fiind PC Pr. D. Ceauşescu, iar preot paroh I. Olteanu, cu ajutorul lui Dumnezeu şi stăruinţa
bunilor creştini. În anii 1968 – 1974, s-a reparat radical cu adăogirea celor doi sâni, acoperiş,
tencuieli, lumină electrică şi pictură nouă în frescă – prin contribuţia enoriaşilor satului
Comăniţa, din care se menţionează Ana Mihăilescu – din iniţiativa şi stăruinţa preotului paroh
Ion Olteanu, sub arhipăstoria PSS Episcop Iosif al Rîmnicului şi Argeşului, Protoiereu fiind PC
Pr. Ion Trandafir. Pictura executată de Vasile Blendea – Văleni Dâmboviţa. 25 mai 1974. Tot
atunci a fost construită şi clopotniţa.
În 1995 pictura a fost spălată, iar în 1996 biserica a fost resfinţită, de către Preasfinţitul
Irineu Slătineanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului, iar în anul 2001 biserica a fost
zugrăvită la exterior, în 2006 învelitoarea a fost vopsită şi a fost construit un praznicar.
Edificiul este construit din cărămidă, în formă de cruce, având o turlă oarbă pe naos şi
fiind iniţial acoperit cu şiţă, ulterior cu tablă galvanizată. Locaşul de cult are 18,5 m lungime şi
5,7 m lăţime, totalizând o suprafaţă de 125 mp.
În ceea ce priveşte obiectele de patrimoniu, biserica din Comăniţa dispune de o icoana a
Maicii Domnului, cu filigran de argint, adusă de un enoriaş în anul 1944, după ce a trecut cu ea
prin ploaia de gloanţe de la Cotul Donului.
Dintre cei mai importanţi slujitori amintim pe: Pr. Dumitru Mihăilescu, Pr. Ic. Stvr. Ioan
Olteanu ( n.1908), hirotonit la 27 decembrie pe seama acestei parohii 32, pentru o perioadă de
timp şi învăţător al satului; Pr. Florian Ionescu şi,actual, Pr. Alexandru Militaru.
c. Biserica din satul Corbu

În jurul anului 1824 este atestată primul locaş de cult din satul Corbu, ca fiind un edificiu
construit de lemn, pe moşia şătrarului Toma Deleanu, având ca slujitor pe preotul Ioan33.
Biserica actuală a fost zidită pe locul alteia mai vechi, de lemn, iar lucrarea de zidire a
început în anul 1913 şi s-a finalizat în 191934, în timpul MS Regele Ferdinand şi a Preasfinţitului
Vartolomeu Stănescu, episcop locţiitor al Argeşului, lucrare săvârşită prin purtarea de grijă şi la
îndemnul Pr. I. Theodorian, cu ajutorul doamnei Maria Calafeteanu, a domnului Nicolae
Protopopescu, precum şi al enoriaşilor de aici şi din satele vecine, între care merită menţionaţi
Ilie Rusu, Marin Nicu, Ion Nicu şi Dumitru Mihai. Pictura iniţială a fost executată între anii
1913-1919, de pictorul George Albany din Slatina, precum mărturiseşte pisania locaşului de
cult: 1913-1919. Această Sfântă şi Dumnezeească, cu hramul Sf. Ier. Nicolae, s-a zidit în locul
vechei biserici de lemn. S-a început la anul 1913 şi s-a terminat în anul 1919, în timpul glorioasei
Domnii a Majestăţii Sale Regele…. (şters) şi a P.S.S. Vartolomeu stănescuLocot. Episcop al
Argeşului, fiind protoereu al judeţului P.C. Econom. C. Popescu, cu ajutorul D-nei Maria
Calafeteanu, al D-lui Nicolae Protopopescu şi al tuturor binecredincioşilor din cătunul Corbu şi
comunele vecine, prin îndemnul şi stăruinţa preotului I. Theodorian şi a titorilor Ilie Rusu, Marin
Nicu, Ion Nicu şi Dumitru Mihai. George Albany, Pictor - Slatina.
Pictura a fost refăcută din nou în anul 1998, biserica fiind apoi resfinţită de către
Preasfinţitul Irineu Slătineanul arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului. În anul 2012 au fost
întreprinse reparaţii la exteriorul edificiului.
Edificiul este construit din beton, sub formă de navă, având o turlă situată deasupra
pronaosului. Locaşul de cult măsoară 18 m lungime şi 7 m lăţime.
Deoarece distanţa de satul Teslui este foarte mare (7 km) şi deserveşte o populaţie destul
de redusă numeric, biserica a fost afiliată Parohiei Beria din comuna Oporelu.
32
*** Episcopia Râmnicului şi Argeşului, Vol. 2, Ed. Episcopia Râmnicului şi Argeşului, Râmnicu-Vâlcea, 1976, p.
700.
33
Ion Ionaşcu, Catagrafia Eparhiei Argeş . . ., pp. 92-92.
34
*** Episcopia Râmnicului . . ., p. 687.
8
Dintre slujitori, amintim pe: Pr. Anastasie Dănescu– menţionat la 1901, Pr. Gheorghe N.
Curcă – la parohie din 1933, preot ajutător la 193935, Pr. Ilie Gh. (Popescu) Tinca – la parohie
din 1932, menţionat la 193936şi 197637, Pr. Popescu Ilie – până în 1990, Pr. Curcă Gheorghe –
1990-1994 şi Pr. Marian Pleşa– 1994-prezent.
d. Biserica din satul Deleni

Clădirea are formă dreaptă, dreptunghiulară, cu pereţi masivi de zid şi acoperiş de tablă,
cel iniţial fiind din şindrilă. Din acoperiş iese o turlă, din zona pridvorului şi a pronaosului,
iniţial fiind două turle, una deasupra pronaosului, şi alta deasupra pridvorului. Turla actuală este
una simplă, fiind acoperită în totalitate cu tablă, fără nicio fereastră. Turlele iniţiale aveau
următoarele caractere: prima avea formă dreptunghiulară, fiind acoperită în întregime cu tablă,
fără nicio fereastră, iar a doua avea formă prismatică octogonală, cu înveliş de tablă38.
Faţadele exterioare nu au nicio decoraţiune, cornişa fiind simplă. În exteriorul bisericii nu
există picturi, decât la intrarea în biserică, iar la baza turlei se află icoana cu Sfinţii Voievozi
Mihail şi Gavril, fontul fiind complet alb ca şi restul pereţilor.
Pridvorul este susţinut pe patru coloane libere şi două coloane prinse în zid, unindu-se prin
nişte arcade destul de largi.
Deasupra uşii de la intrare se poate vedea următoarea pisanie, scrisă cu caractere chirilice:
”În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin! Ridicatu-sa din temelie acest sfânt şi
dumnezeiesc locaş în starea după cum se vede, fiind mai înainte de lemn, de robul lui Dumnezeu
Toma Deleanu, vel şătrariu, şi cucoana dumnealui Zoiţa, ce se prăznuieşte hramul Sfântului
Erarh Nicolae şi Sfinţi(i) voevozi Mihail Şi Gavril şi Sfântul Apostol Toma, ca să fie nouă şi
părinţilor noştri, Grigorie, Ecaterina, Velcea întru veşnica pomenire. 1802, Noemvre.”39
În pronaos, se află noua pisanie pusă în 1904 când s-a efectuat şi restaurarea bisericii:
”Această sfântă şi dumnezeiască biserică cu hramul Sf. Nicolae şi Sfinţii Voievozi, s-a zidit de d-
l Toma Gr. Deleanu la anul 1802. Din accidente naturale a crăpat şi la anul 1904, iulie, 4 s-a
reparat cu cheltuiala enoriaşilor ei, dintre care cei mai principale ctitori sunt: Mihail C.
Deleanu, C. Nosopol, Radu Ungheanu…”.40
Tot în pronaos, se află şi mormântul ctitorului, deasupra căruia se află o piatră tombală
simplă, fără înflorituri, dar frumos săpată, care mărturiseşte următoarele: ”Sub această piatră
odihnescu oasele răposatului robu lui Dumnezeu, Toma Deleanu, biv vel şăt(rar), sin Grigorie
şi Ecaterina, carele s-au săvârşit la leat 1812 , sept(emvre) 24”41.
Pictura actuală este recentă, din anul 2012, fără a avea valoare istorică, văzându-se doar
chipurile ctitorilor dar fără să mai ţină în mâini miniatura bisericii.
După repictarea din 1904 nu s-au mai păstrat chipurile ctitorilor care ţin miniatura bisericii
în mâini, acestea fiind înlocuite de figurile celor doi donatori Radu şi Elena Ungheanu, chiar
dacă, la renovarea din 1904, a participat şi un urmaş direct al lui Toma Deleanu, dar după
renovarea din 2012 tabloul ctitorilor este cel original.
Întrebarea pe care şi-a pus-o şi marele profesor I. Ionaşcu 42, întrebare la care aşteptăm şi
noi astăzi răspunsul este aceea: De ce M. C. Deleanu a decăzut din dreptul de ctitor în favoarea
acestor doi necunoscuţi, el care era urmaş direct al Delenilor şi rudă apropiată cu vestitul neam
al Craioveştilor?
35
36
37
38
Ion Ionaşcu, Biserici, chipuri şi documente din Olt, Ed. Ramuri, Craiova, 1934, p. 116.
39
Ion Ionaşcu, Biserici, chipuri şi documente. . ., p. 117.
40
41
42
9
Aşa cum am menţionat mai sus, ultima renovare generală a locaşului de cult a avut loc în
anul 2012, când biserica a fost resfinţită de către P. S. Sebastian, întâiul episcop al Slatinei şi
Romanaţilor.
La momentul actual biserica nu mai are nicio carte de patrimoniu sau alt obiect vechi însă
la 1935, existau diferite cărţi vechi, dintre care amintim: Apostol, din vremea Voievodului
Alexandru Ipsilanti şi a mitropolitului Grigorie (Bucureşti, 1774); Cazanie, fără copertă (secolul
al XIX-lea); Liturghier, din vremea Voievodului Alexandru Ipsilanti şi a mitropolitului Grigorie
(Bucureşti, 1780); Penticostar, fără copertă (1800); Octoih (Râmnic, 1811)43.
În jurul anului 1824 biserica avea următorii slujitori: Pr. Nicolae, Pr. Avram şi Diac.
Barbul, ”scutiţi, dând la episcopie boieri(i) o moşioară danie în Buneşti”44.
Dintre cei mai importanţi slujitori amintim pe: Pr. Ic. Stvr. Ioan Gh. Popescu; Pr.
Constantin Apostolescu şi Pr. Ovidiu Ciocea.
e. Biserica din satul Schitu-Deleni

După ce Drăguşin Deleanu a ajuns în marea treaptă boierească de paharnic al domnitorului
Matei Vodă Basarab, a luat hotărârea să zidească, pe moşia sa, o mânăstire impunătoare care, îi
va fi răspuns bun la Judecata Cerească45.
Aşa că el, cel mai însemnat din neamul său a ridicat această mânăstire cu hramul ”Sfânta
Troiţă” prin anii 1644-1648, fiind aşezată pe malul stâng al Oltului chiar într-o pădure de
luncă46.
Faptul că biserica mânăstirii s-a zidit pe malul Oltului a dus, spre sfârşitul secolului al
XVII-lea sau începutul celui de-al XVIII-lea, la surparea acesteia de valurile violente ale râului
care nu au mai lăsat nicio construcţie din vechiul aşezământ monahal.
Conform tradiţiei locale, sursă ce nu poate fi una sigură, ceea ce s-a mai recuperat din
vechea mănăstire, adică materiale de construcţie, ar fi fost folosite la zidirea actualei biserici a
satului.
Pisania mânăstirii din lunca Oltului a fost recuperată şi aşezată, până în ziua de astăzi, sub
clopotniţa satului, lângă biserica actuală. Această pisanie este scrisă în limba slavonă
bisericească, limbă ce se folosea în cult în acea perioada.
După ce s-au efectuat traduceri, conţinutul pisaniei este acesta:
”† Izvoliemoţa i să pospeşeniemusna i săvrăşeniemstgodhaaminu.
Întru zilele domnului nostru, Io Mateiu Băsărabavoevodaşi domnu, fu rădicarea aceştii
sfinte şi dumnezeeşti case ce iaste hramul Staa Troiţe, ce s-au ridicat întru slava lu(i) Dumnezeu
pentru ertarea păcatelor întru veşnică pomeană de acest bun creştin, jupân Drăguşin, vel
paharnic şi jupâneasa lui Drăganaşi coconii lui: Gorgan, Nicola, Fota, Stana, Aspra şi Anca, cu
nevoinţa şi cu cheltuiala lui, temăndu-să de răspunsul judecăţii cei înfricoşate şi de cuvintele
Domnului nostru Iisus Hristos, ce grăieşte la Sta Ev(an)ghelie: „nu întrupareţ avuţiile voastre
în pământu unde l(e) putrezesc viermii şi le sapă furii, ce le îngropaţi la ceriu, unde nu le
putrezesc viermii şi nici le sapă furii”. Dec fiinduacestu bun creştin aprinsu cu inima de D(u)h
Sfânt, ce să zice cu frica lui Dumnezeu, cu trupul fiind duprepământu, iar cu mintea şi cu
cugetul vrăndu să lăcuiască cu Dumnezeu, avănd căldura lui Dumnezeu întru inima lui, puse-a
nevoinţă ca aceea şi rădică această sfântă şi dumnezeiască casă de(n)ceputşi de(n) temei întru
numele Sf. Troiţe, ca să-i fie de folosu a doua vieţi(!), de iasta şi de iaste ce va să fie; şi dup(ă)
prilejul − cât i-au fostu puterea − o au datu pe seama părinţilor călug(ă)ri să facă rugăciuni şi
să le fie de hrană şi de îmbrăcăminte în tot veacul, întru veacinicăpomeană. Şi au fost mitropolit
43
44
Ion Ionaşcu,Catagrafia Eparhiei Argeş . . ., p. 91.
45
Dan Dumitru Anastasescu, „Biserica din satul Schitu-Deleni (comuna Teslui - Olt), în revista Memoria Oltului
şi Romanaţilor, VI (2017), nr. 9, p. 30.
46
Ion Ionaşcu, Biserici, chipuri şi documente . . ., pp. 92-93.
10
chir Teofil şi e(gum)en Serafim erm(o)n(a)h, is(pravnic), leat 715_”47
Tot de la mânăstirea surpată de Olt, s-a adus şi o piatră tombală, fiind săpată şi sculptată în
piatră. Această piatră tombală este cea de la mormântul marelui boier Drăguşin Deleanu, ctitorul
mânăstirii.
Conţinutul pietrei tombale este următorul:
” Aicea supt această piatră zacu oasele robului lu(i) Dumnezeu------ăstirejupanu (a
jupânului) Drăguşin vel păh(arnic), care s-au pristăvit în zilele creştin(u)lui Io Mateiu
Băsărabavo(e)vod, vă leato 715_”48.
Într-un dreptunghi, în mijlocul pietrei, sunt şi alte însemnări care, fiind şterse, nu pot fi
citite. O cercetare mai atentă a inscripţiei la faţa locului ar da posibilitatea descifrării acestui
fragment care, probabil, cuprinde date deosebit de interesante.
Aceste două pietre sunt o adevărată comoară, fiind o dovadă a existenţei unei mânăstirii pe
aceste locuri dar, din cauza neglijenţei se află într-o stare puternică de degradare.
Aceste pietre sunt lucrate într-un mod deosebit, precum scrie şi I. Slavici care, vizitând
regiunea menţionează în condicile sale că, inscripţiile ”sunt lucrate cu mult gust, întocmai ca
cele dela biserica m=rii Dealu şi dela Curtea de Argeş”49.
Pe la această mânăstire a trecut, se pare, şi vestitul călător Paul de Alep care spune despre
mânăstire că este mândrăşi frumoasă, amintind şi de cele două construcții imense aflate pe
malul Oltului, şi anume clopotniţa şi fântâna50.
Un lucru interesant de menţionat, este faptul că, în anul 1735, august, 11, nepoatele lui Din
Drăguşin Deleanu biv vel paharnic, Ilinca Deleanu şi Ancuţa Greceanu, închină schitul lor
Mitropoliei Ţării Româneşti, drept metoh, tot în acest an are loc şi dărâmarea lui de apele
Oltului51.
Aşadar, dacă analizăm aceste lucruri, ne dăm seama că, după moartea lui Drăguşin
Deleanu, mânăstirea impunătoare decăzuse foarte mult, ajungând să devină chiar schit, iar mai
apoi metoh.
O ipoteză, a decăderii acestei mânăstiri, poate fi şi jefuirea acesteia de haiducii locului dar,
acest lucru rămâne o ipoteză deoarece nu avem documente care să susţină aceste lucruri. O dată
cu dărâmarea edificiului monahal, s-au pierdut toate hrisoavele şi toate condicile mânăstirii dar,
un lucru important este acela că, localnicii au vie în amintirea lor faptul că, pe acele locuri, a
existat o mânăstire impunătoare, construită de un boier care, a fost iubitor de cultură şi de
ctitorie.
Nu după mult timp, de la nefericitul eveniment legat de surparea mânăstirii lui Drăguşin
Deleanu, un strănepot al său, Grigorie Deleanu postelnicul, zideşte, în anul 1767 (leat 7275) 52, o
bisericuţă mai mică pe o colină, cunoscută sub numele de ”Dealul Schitului”.
Aceasta, Grigorie Deleanu, pune drept ctitor principal pe Drăguşin Deleanu, hramul fiind, tot
acelaşi ca la vechea mânăstire, anume ”Sfânta Troiţă”53.
Un lucru foarte interesant este acela că, la locul primului ctitor, în pronaos, se află chipul
lui Drăguşin Deleanu şi al soţiei sale, Drăgana, care este întâlnită cu numele de Epostina54 dar,
aceste picturi nu au elemente cronologice care să arate că de la moartea lui Drăguşin Deleanu şi
până la clădirea bisericii mici din satul Schitu-Deleni sunt peste 100 de ani.
47
48
49
50
Călători străini despre Ţările Române, Vol. VI, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 224.
51
George Poboran, Istoria oraşului Slatina, Ediţia a II-a, Tipografia de Lux Costică Constantinescu & Fiu, Slatina,
1908, p. 447.
52
George Poboran, Istoria oraşului Slatina . . ., p. 447.
53
Veniamin Nicolae, Ctitoriile lui Matei Basarab, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1982, pp. 162-163.
54
Ion Ionaşcu, Biserici, chipuri şi documente . . ., p. 92.
11
Nici Ioan Slavici şi arhitectul Gh. Mandrea care au vizitat regiune în anul 1882, pentru
întocmirea unui raport către Ministerul Instrucţiunii, nu lămuresc cine a ridicat biserica 55. O altă
lucrare de acest gen apare în 1890 dar, spre nemulţumirea noastră nu este decât copia raportului
lui I. Slavici56 care nu lămureşte nimic din trecutul acestui lăcaş de cult.
Astfel că, putem să ne dăm seama că Grigorie Deleanu, văzând că, ctitoria strămoşului său
este distrusă de Olt, a luat hotărârea de a zidi o bisericuţă nouă, punând drept ctitor principal pe
Drăguşin Deleanu, în semn de omagiu adus acestui boier.
Biserica, ce se află şi astăzi în satul nostru, are formă dreaptă, cu un pridvor alcătuit din 8
coloane, 6 libere şi 2 prinse în zid, coloane ce sunt legate de nişte arcade, biserica fiind
înconjurată de un zid rudimentar.
În pridvor, brâul este format dintr-o succesiune de ocniţe iar, cornişa este făcută din mai
multe rânduri de cărămizi aşezate în zimţi. Această biserică nu dispune de turlă, probabil
neavând deloc fiindcă, miniatura bisericii pe care o ţin în mâini ctitori, Drăguşinşi Epostina
Deleanu, nu are turlă. Acoperişul este de tablă, cel iniţial fiind de şindrilă.
În pronaos, se văd chipurile deformate ale ctitorilor. Pe peretele vestic din pronaos, se
poate vedea chipul ctitorului Drăguşin vel. Pah.şi al jup. Eupostina care, ţin miniatura bisericii
în mâini.
La nord, se află pictaţi jup. Catrina şi Grigorie post. Deleanu,apoi sunt pictaţi: un anume
călugăr Iosif, Inochentie eromo=(na)h, egumen) aceştii sfinte mânăstiri, un anume Preda, cu
soţia sa, Florica şi un copil Ion57. Precum spune şi marele profesor Ion Ionaşcu, pictura din naos
şi altar nu are nicio valoare istorică deoarece, este recentă, doar pictura cu ctitorii fiind cea
originală58.
Prin 1920 biserica a fost repictată (de către preotul D. Mihăilescu), apoi reparată 20 de ani
mai târziu, când a fost îndepărtată pictura în ulei şi s-a revenit la cea veche, lucrare săvârşită sub
îndrumarea Pr. Ic. Stvr. Ioan Olteanu, în zilele P.S. Episcop Dionisie al Argeşului.
În anul 1841, din cauza cutremurului, arcada bisericii a crăpat, fiind ulterior reparată. Alte
reparaţii asupra locaşului de cult sunt consemnate pentru anii: 1898, 1921şi 1937.
La câţiva metrii, spre apus, se află şi clopotniţa de zid cu boltă. Faţadele ei au două rânduri
de firide cu profile deosebite, iar cornişa e formată din câteva rânduri de cărămizi în dinţi.
Nu este nicio mărturie care să menţioneze anul zidirii acestei clopotniţe dar, conform
tradiţiei, se crede că ar fi zidită, tot în acelaşi an cu biserica.
Lângă biserică, se află şi resturile zidului de incintă, zid ce proteja biserica şi probabil
obştea monahală de aici. Acum, se mai află doar o mică parte din zidul de incintă, care datează
din anul 1767.
Date fiind vechimea şi trecutul ei, biserica ar trebui să aibă multe cărţi de ritual vechi, însă
nu s-a găsit decât o Cazanie tipărită la Buzău în 1834 dăruită de un anume Isidor schimonahul
din Cernica, rugând pe preoţi să pomenească la proscomidie pe Cornilie ieroschimonahul,
Badea preot, Stan erei (preot, n.n.), Rada ereiţa (preoteasa, n.n.), Teodora.
De altfel, această sărăcie se observa şi la 1772 căci, în inventarul stareţului Inochentie din
acel an se găsesc: 1 minei slavonesc spart; 1 ochoihslov. vechiu; 1 liturg. slov. veche; 1
evanghelie rumănească veche. Sărăcie era şi în odoare şi veşminte, existând: 1 sfită de basma, 1
stihar, iar de basma, 1 pereche rucaviţe de dimie verzi, 1 epitrahir (de) cofterii (stofă orientală
preţioasă) vechi, 1 poală de iconostas făcută nouă de Inochentie ieromonahul59.
Viaţa monahală, se pare că a existat în jurul acestei biserici, până la secularizarea averilor
55
56
57
58
59
12
mânăstireşti, din 186460. După acest an, din cauza faptului că aşezământul monahal nu a mai
avut resurse materiale care constau în pământ arabil, obştea care mai rămăsese, probabil în
număr foarte restrâns, a fost mutată la Mânăstirea Stănişoara din judeţul Vâlcea61.
Conform unor cercetări făcute de învăţătoarea Ana Mihăilescu, cercetări ce nu par a fi
bazate pe documente ale vremii, ci mai mult pe tradiţie, se pare că aici a funcţionat şi o şcoală
teologică, mai cu seamă un seminar teologic, de grad inferior care ar fi fost desfiinţat, tot în
urma secularizării averilor mânăstireşti din 186462.
De asemenea, tot în urma secularizării averilor mânăstireşti, după ce aşezământul monahal
s-a desfiinţat, lăcaşul de cult a fost transformat în biserică a satului, fiind încadrată drept filie a
parohiei Comăniţa.
Lucruri legate de obştea monahală nu se mai păstrează, dar vom enumera şirul unor
egumeni care s-au mai păstrat: Egumenul Inochentie – adormit la 1783, Ieromonahul Sofronie –
până în anul 1784, Egumenul Paisie – la 1785, Ieromonahul Matei Grumăzescu – duhovnic la
1792, Ieromonahul Grigorie – la 1803, acesta a trăit 100 de ani, fiind cunoscut sub numele de
“Grama călugărul ot Strihareţ”,
au “Popa Grama” în documentul din aprilie 1810.
Catagrafia Episcopiei Argeşului din 1824 menţionează ca slujitori pe Ioan şi Nicolae 63.
După această dată nu se mai cunoaşte numele vreunui egumen sau călugăr. Apoi au slujit aceiaşi
preoţi de la biserica din satul Comăniţa.
Din anul 2010 biserica „Sfânta Treime”, din satul Schitu-Deleni este încadrată în lista de
aşteptare a monumentelor istorice (OT-II-a.B.08862) pentru renovarea şi conservarea picturii.
f. Biserica din satul Teslui

Prima atestare documentară a bisericii din satul Teslui este din 1824, când catagrafia
Episcopiei Argeşului menţionează că lăcaşul de cult din acest sat este unul din lemn, cu hramul
Sf. Troiţă, construit pe moşie boierească, având slujitori pe preoţii Ioan şi Banul64.
Nu după mult timp, adică în 1845 se menţionează din nou existenţa acestei biserici de
lemn, purtând denumirea de Sf. Troiţă - Ungureni, probabil de la vechea denumire a satului.
Mai mult decât atât, la 13 ianuarie 1860 protopopul inspectează biserica găsindu-o într-o stare
avansată de degradare, fapt pentru care edificiul a fost închis. La 26 octombrie 1866 protopopul
Slatinei raporta superiorilor săi faptul că preotul Nicolae Toma îl informase că duminică, 23/ 24
curent, orele 10, a luat foc biserica, fiind de lemn, arzând toată până la temelie şi odoarele
sfinte şi obiectele aflate într-însa65.
Astfel, în perioada 1896-1897 a fost construită o nouă biserică în satul Teslui, de
cărămidă, pe locul celei arse, lucrare săvârşită tot cu sprijinul enoriaşilor, conform uneia dintre
pisaniile existente în biserică: Această biserică, cu hramul Sfânta Paraschiva, s-a zidit în anul
1897, de către enoriaşii satului Teslui, cu concursul lui Dragomiroiu cu soţia Rada, Barbu
Racheru, Ion Popescu şi Oprişan Vernescu, maistru zidar fiind Bogdan, iar pictura executată de
Dumitrescu Strejeşti. Dumnezeu să le ajute la toţi. La 19 septembrie 1916, protopopul din zonă
îşi anunţa superiorii cu privire la finalizarea lucrărilor de renovare la biserica din Teslui, mai
puţin pictura deoarece la această lucrare era angajat un pictor de origine germană, luat ulterior
prizonier de război66.
60
61
62
63
64
65
66
13
În urma cutremurului din 1940, biserica a fost grav afectată, lucru ce a dus la zidirea ei în
forma actuală, în anul 1942. În urma cutremurului din 1977, biserica a fost din nou avariată,
efectuându-se cu această ocazie alte lucrări de consolidare cu beton armat, pe această cale fiind
refăcut şi acoperişul cu ţiglă.
În anul 1981 biserica a fost pictată de pictorul DeaconuValeru, precum dovedeşte una
dintre inscripţiile aflate pe peretele vestic al edificiului: Pr. PS. Iosif Consilier Pr. Călin Ion
Protopop Trandafir Ion, Pr. Marinescu Ghe. Turcu Dumitru, GheŞt. B. Racheru, Dragonu N.
Ghe. Vişan Constantin, Ionescu D. Marin, Stăncioiu Dumitru, Tudorică Constantin, Ghenoiu
Stancu, Racheru Vidu, Vişan Vasile, Costea D. Ilie şi Tin Aneta Stănculescu, Zoica Pr. Mustaţă,
Constantin Dumitru, Sandu Tudor, Dragonu R. Ilie; şi cu concursul enoriaşilor din satul Teslui.
Reparat în 1980 de Nicolescu Nicolae. Pictată în 1981, pictor Deaconu Valeru.
Ultima reparaţie generală a bisericii a avut loc în anul 1996 când au avut loc diferite
lucrări de reparaţie şi restaurare asupra picturii, acoperişul a fost refăcut cu tablă, iar exteriorul
edificiului a fost zugrăvit. Biserica a fost resfinţită în acelaşi an, de către Preasfinţitul Irineu
Slătineanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului, înconjurat fiind de un sobor de preoţi.
Conţinutul actualei pisanii este următorul: Această Sfântă Biserică cu hramul ,,Sf. Cuv.
Parascheva, s-a zidit din temelie în anul 1897 de către locuitorii satului Teslui. În anul 1942 se
construieşte din nou pe vechea temelie. În anul 1996, în perioada arhipăstoririi P.S. Episcopi ai
Râmnicului, Gherasim şi Irineu Slătineanul, a păstoririi preotului paroh Aldea Constantin, a
epitropului Uţică Gheorghe, a consiliului parohial, a S.C. ALRO S.A. Slatina şi enoriaşii
acestei parohii, s-au executat lucrările de reparaţie a acestui sfânt lăcaş, înlocuindu-se
acoperişul de ţiglă cu tablă zincată, s-a făcut reparaţia exterioară şi zugrăvirea. Restaurarea
picturii s-a executat tot în acest an, de pictorii Diaconu Gheorghe (Obârşia-Ot) şi Pană Iulian
(Stoina-Gj). Doamne sfinţeşte pe cei ce iubesc podoaba casei Tale.
În anul 2006 a fost construit un praznicar. În 2008 au fost efectuate din nou lucrări de
restaurare a bisericii, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor. Tot în acelaşi an a fost
ridicată cancelaria parohială, iar în anul 2010 a fost construită o sală pentru activităţi catehetice
cu copiii parohiei.
Din anul 2010, în cadrul Parohiei Teslui s-a înfiinţat un atelier de creaţie denumit Meşteri
iscusiţi, unde se desfăşoară diferite activităţi catehetice cu tinerii. De asemenea, 15 copii din
parohie au participat la tabăra de creaţie organizată la Mănăstirea Caraiman, jud. Prahova, iar în
anul 2015 un număr de aproximativ 28 de copii s-au bucurat de participarea la o tabără de
creaţie, organizată la Mânăstirea Durău, jud. Neamţ.
Până în anul 1942 biserica din satul Teslui a fost afiliată Parohiei Cherleşti, însă după
reconstrucţia din acelaşi an, a devenit parohie. Dintre cei mai importanţi preoţi amintim pe: Pr.
Ic. Stvr. Spirache Geană, care a păstorit puţin timp, acesta fiind unul dintre ctitorii din 1942; Pr.
Florea Mustaţă (1945-1977), Pr. Enache Mihai, Pr. Marin Ilie şi, actual, Pr. Constantin Aldea.
4. Circumscripţia sanitară şi dispensarul comunal

Circumscripţia Sanitară Deleni a fost înfiinţată în anul 1936 funcţionând până la
reorganizarea reţelei medicale din anii 1950-1951. Necesitatea apariţiei acestei unităţi sanitare a
fost impusă de lipsa de asistenţă medicală în localităţile rurale, locuitorii fiind obligaţi să apeleze
la asistenţa sanitară oferită de spitalele care funcţionau în oraşele din zonă, Slatina şi
Drăgăşani67.
Această circumscripţie sanitară urma să deservească locuitorii comunelor arondate acestei
circumscripţii: Albeşti, Cucuieţi, Deleni, Oporelu, Oteşti, Teslui şi Urluiasca. La 1 octombrie
1938 se realizează o nouă organizare a circumscripţiilor sanitare, ocazie cu care comunele
67
S. J. A. N. Olt, fond Circumscripţia Sanitară Deleni, dosar nr. 4/ 1937, f. 5.
14
Albeşti, Oteşti şi Urluiasca sunt arondate altei circumscripţii, fiind incluse în schimb comunele
Curtişoara şi Dobrotinet68.
Această circumscripţie sanitară era subordonată Serviciului Sanitar Judeţean Olt, iar ca
personal avea în organigramă, la nivelul anului 1939, un medic, trei agenţi sanitari şi o moaşă
oficială, însă insuficient pentru a acoperi întreg teritoriul circumscripţiei. Activitatea medicală a
circumscripţiei consta în îngrijirea, îndrumarea, consultarea şi tratarea locuitorilor bolnavi şi
semnalarea şi stingerea tuturor focarelor epidemice69.
După desfiinţarea circumscripţiei sanitare din satul Deleni, după anul 1951 au luat fiinţă
dispensarele comunale din satele Teslui, apoi Cherleştii din Deal şi Deleni, dispunând de un 1
medic de familie şi 2 asistenţi medicali.
5. Căminul cultural şi biblioteca comunală

Spre sfârşitul anului 1938, în satul Deleni a luat fiinţă Căminul Cultural Regele Carol II, la
iniţiativa preotului Ioan Gh. Popescu.
Unul dintre cele mai vechi documente deţinute cu privire la această instituţie este copia
unui bon de plată emis la data de 31 ianuarie 1939 pentru Fundaţia Culturală Regală Principele
Carol. După mai multe reconstituiri, sfatul Căminului Cultural din Deleni era alcătuit din:
preşedinte - I. T. Popescu; director - Pr. Ioan Gh. Popescu; secretar - N. G. Militaru; un casier şi
mai mulţi membri70.
Scopul căminelor culturale era delimitat pe trei obiective: preocuparea pentru
îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei, pe tărâm spiritual prin ţinerea de predici şi lectură din Sf.
Scriptură, iar pe tărâm cultural, prin organizarea unei biblioteci care să fie pusă la dispoziţia
locuitorilor. Aceste cămine culturale, după constituire, erau afiliate la nivel judeţean şi naţional.
Revenind la Căminul Cultural Deleni, în cursul anului financiar 1939, s-au emis 15 bonuri
de plată în valoare de 8405 lei. În anul financiar 1940, au fost făcute plăţi în valoare de 2373 lei
şi a rezultat un sold de 2177 lei. În anul financiar 1941/1942 au fost făcute plăţi în valoare de
3412 lei, încasări de 7517 lei, având un sold de 2177 lei 71. O parte din aceste cheltuieli
reprezentau: abonamentul la Revista Poporul Românesc, cotizaţia plătită la Căminul Cultural
Judeţean Olt, achiziţionarea unor cărţi72, etc.
Cu toată prosperitatea acestui cămin cultural din perioada interbelică, în următoarele
decenii, căminul cultural a fost desfiinţat, actul comuna nedispunând de o asemenea instituţie.
Referitor la biblioteca comunală, aceasta dispune de un număr de 12271 volume, 367
cititori activi, 5634 volume eliberate, având 1 persoană angajată în acest domeniu.
6. Muzeul comunal şi centrul cultural

În comuna Teslui, de câţiva ani se doreşte modernizarea fostului local al şcolii din satul
Teslui, acum aflat într-o continuă degradare, şi transformarea acestuia într-un muzeu al comunei
în care să fie adăpostite obiecte tradiţionale ale ţăranului român, dar şi celelalte obiecte de
patrimoniu ale comunei. Tot în fostul local al şcolii, Parohia Teslui doreşte înfiinţarea unui
centru socio-cultural special amenajat în vederea desfăşurării unor activităţi catehetice cu tinerii
comunei.
Bibliografie:
68
S. J. A. N. Olt, fond Circumscripţia Sanitară Deleni, dosar nr. 5/1937, f. 3.
69
S. J. A. N. Olt, fond Circumscripţia Sanitară Deleni, dosar nr. 17/1940, f. 8.
70
S. J. A. N. Olt, fond Căminul Cultural Comăniţa, dosar nr. 1/1947-1948, f. 4.
71
72
15
I. Izvoare:
1. *** Sfânta Episcopie a Eparhiei Râmnicului Noului Severin în trecut şi acum, Ed.
Tipografia Gutenberg, Bucureşti, 1906;
2. *** Anuarul Eparhiei Argeşului, Librăria şi Tipografia Artistica P. Mitu, Piteşti, 1939;
3. *** Episcopia Râmnicului şi Argeşului, Ed. Episcopia Râmnicului şi Argeşului,
Râmnicu-Vâlcea, 1976:
4. S. J. A. N. Olt, fond Primăria Comunei Teslui, dosar nr. 189/1938-1941;
5. S. J. A. N. Olt, fond Primăria Comunei Cherleşti, dosar nr. 43/1934;
6. S. J. A. N. Olt, fond Primăria Comunei Deleni, dosar nr. 11/1920şi 15/1925;
7. S. J. A. N. Olt, fond Prefectura Judeţului Olt, dosar nr. 14/1900, dosar nr. 15/1900 şi
dosar nr. 16/1900;
8. S. J. A. N. Olt, fond Şcoala Primară Corbu-Beria, dosar nr. 2/1904-1905
9. S. J. A. N. Olt, fond Şcoala Primară Cherleşti, dosar nr. 32/1934-1935;
10. S. J. A. N. Olt, fond Şcoala Primară Schitu-Deleni, dosar nr. 17/ 1922-1923;
11. S. J. A. N. Olt, fond Şcoala Primară Teslui, dosar nr. 15/1939;
12. S. J. A. N. Olt, fond Circumscripţia Sanitară Deleni, dosar nr. 4/ 1937, 5/1937 şi
17/1940;
13. S. J. A. N. Olt, fond Căminul Cultural Comăniţa, dosar nr. 1/1947-1948.
II. Cărţi:
1. Călători străini despre Ţările Române, Vol. VI, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1976;
2. IONAȘCU, Ion, Catagrafia Eparhiei Argeş la 1824, Tipografia Cărţilor Bisericeşti,
Bucureşti, 1942;
3. IDEM, Biserici, chipuri şi documente din Olt, Ed. Ramuri, Craiova, 1934;
4. MAVRODIN, Prof. Teodor, Episcopia Argeşului 1793-1949, Ed. Europroduct, Piteşti,
2005;
5. NICOLAE, Veniamin, Ctitoriile lui Matei Basarab, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1982;
6. POBORAN, George, Istoria oraşului Slatina, Ediţia a II-a, Tipografia de Lux Costică
Constantinescu & Fiu, Slatina, 1908;
7. RĂDULESCU, Ana Maria, Slujitori ai Bisericii din Olt şi Romanaţi, prigoniţi în timpul
regimului comunist, Ed. Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, Slatina, 2013;
8. STOICESCU, Nicolae, Bibliografia localităţilor şi a monumentelor feudale din România,
Ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 1976.
III. Articole, studii şi alte lucrări:

1. ANASTASESCU, Dan Dumitru, „Biserica din satul Schitu-Deleni”, în revista Memoria
Oltului şi Romanaţilor,VI (2017), nr. 9, pp.30-35;
2. MIHĂILESCU, Ana, Trei sate de pe Olt (lucrare în manuscris).
16

Cadrul Istoric Al Comunei Teslui

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cadrul Istoric Al Comunei Teslui

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Comuna Teslui.

1. Primăria comunei Teslui

Ştampila comunei Teslui

În anul 1824, din punct de

2. Învăţământul în comuna Teslui

b. Şcoala din satul Comăniţa

c. Şcoala din satul Corbu

d. Şcoala din satul Deleni

e. Şcoala din satul Cherleştii Moşteni

f. Şcoala din satul Schitu-Deleni

g. Şcoala din satul Teslui

3. Lăcaşurile de cult din comuna Teslui

b. Biserica din satul Comăniţa

c. Biserica din satul Corbu

d. Biserica din satul Deleni

e. Biserica din satul Schitu-Deleni

f. Biserica din satul Teslui

4. Circumscripţia sanitară şi dispensarul comunal

5. Căminul cultural şi biblioteca comunală

6. Muzeul comunal şi centrul cultural

III. Articole, studii şi alte lucrări:

S-ar putea să vă placă și