Universitatea din Craiova

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Domeniul : Teologie Ortodoxa
Specializarea :Teologie Pastorală

Lucrare de Seminar la Istoria Bisericii

Ortodoxe Române

Coordonator Stiintific:
Pr. Conf.Unv Sergiu - Grigore Popescu

Student: Manolache Constantin Adrian

Anul 2 .Grupa 1

Craiova 2020
Universitatea din Craiova
 Facultatea de Teologie Ortodoxă
Domeniul : Teologie Ortodoxa
Specializarea :Teologie Pastorală

Înfiintarea Episcopiei Argeșului

Coordonator Stiintific:
Pr. Conf Unv Sergiu- Grigore Popescu

Student: Manolache Constantin Adrian

Anul 2 .Grupa 1

Craiova 2020
Cuprins
I . Introducere – Infiintarea Episcopiei
II. Scurte informatii despre primul episcop
III. Conducatori ai Episcopiei de a lungul
timpului
IV .Documente din fondul Episcopiei
V. Concluzii
VI. Bibliografie
 I. Introducere _Înființarea Episcopiei

Vechea cetate a Argeșului adapostise mitropolia Țarii Românesti de la întemeierea ei si

pănă in anul ,când Sfântul Sobor adunat atunci de patriarhul Teolipt al Țarigradului tocmi cu
mare opreală si blestem sa se mute si sa fie mitropolie stătătoare la Târgoviste .

Dar cu tot acest blestem ,împrejurările bisericesti de la sfârsitul veacului al XVIII-lea au

cerut sa sa se înfințeze iarasi la Mănastirea lui Neagoe Basarab un scaun de episcop. Astfel
Dositei Filitti fiind ales si apoi strămutat ,la 25 septembrie 1793 Mitropolit al
Ungrovlahiei,dorea cu tot dinadinsul sa-si lase urmasi la Episcopia Buzaului pe nepotul său
ConstantieFilitti ,fost egumen al Mănăstirii Sărindar si rânduit de curând protosinghel al
Mitropoliei din Bucuresti . Ca să-l înlature de la Buzău, în divanul adunat pentru alegere , la
18 octombrie 1793 Mitropolitul Dositei spuse ca pentru ocârmuirea bisericească si
duhovniceasca ,gaseste cu cale a se mai adauga o episcopie scaunului Sfintei Mitropolii ,la
care sa se dea două județe : Arges si Olt sis a aibă scaunul la Sfânta Mănastire Arges si rang
dupa episcopul Buzăului .

Înfiintarea acestei noi eparhii s-a facut ca sa se înlesneasca mijloacele duhovnicestii

ocârmuiri , pentru folosul obstii sip e langa toate acestea si de podoaba scaunului Mitropoliei .

În aceeasi zi ,domnitorul Alexandru Moruzi întărea hotărârea divanului atât pentru

înființarea noii Episcopii a Argesului ,cât si pentru alegerea si înscăunarea lui Iosif . Dar
pentru această înscăunare fiind nevoie si de binecuvântarea Patriarhiei din
Constantinopol ,alegerea canonica si înscăunarea lui Iosif se amână până la primirea gramatei
patriarhale .
Prin hotarârea din 17 noiembrie 1793 patriarhul Neofit al Constantinopolului si sinodul sau
au recunoscut înfiintarea Episcopiei Argesului si stramutarea lui Iosif al Sevastiei in scaunul
noii eparhii . Dupa primirea acestui raspuns ,la 13 decembrie 1793, potrivit datinei
bisericesti , s-a facut si alegerea canonica a lui Iosif in scaunul de episcop al Argesului .
 II . Scurte informatii despre Iosif întâiul episcop al
Argesului

Episcopul Iosif s-a nascut între anii 1745-1750 ,in localitatea Mălaia ,plasa Lovistea ,judetul
Arges ,într-o familie de țărani ,iar dupa alti cercetatori tatal său a fost preot .primind la botez
numele Ioan .

Instructia primară si cea religioasa le-a primit la Mănăstirea Cozia ,unde s-a călugărit ,iar
dupa alte informatii începuturile s-au facut la Mănăstirea Turnu ,din stânga Oltului ,judetul
Arges,unde a intrat în cinul monahal , dupa aceea mergând la Mănăstirea Cozia ,unde era o
scola renumita .

Cuvinte măgulitoare cu privire la pregatirea intelectuala si preocuparile episcopului gasim la

contemporanul său Gheorghe Șincai zicand ca in vremea aceea doar pe Samuil Clain si pe
episcopul de Arges ,Iosif îi stia a scrie româneste asa cum se cădea ,umplând țara cu mii de
cărți ce sunau româneste la urechea poporului întreg , de la prunci pâna la mosnegi .
Vorbele lui Gheorghe Sincai subliniaza aplecarea episcopului Iosif la durerile si dorintele
românilor ,de la cel mai mic copil până la bărânii care si-au aparat credinta si limba .

Intr-o descoperire a unui Minei pe luna august 1780 , facuta la data de 4 august 1808 ,de
Matei dascalul din Redea ,judetul Romanati ,pe cand era copil in satul Doba ,continea
informatii referitoare la personalitatea episcopului si la preocuparile sale in plan cultural .

In texrul descoperit se mentiona ca Iosif era Lotrean ,ales si de bun neam ,om
sfintit ,drept ,smerit si de toata eparhia sfintiit,dorit find de domni,boieri mari ,ascultat la sfat
si la învatatura ,subliniind si faptul ca s-a ridicat la demnitatea de episcop prin meritele
lui ,Dumnezeu înalțându-l nu cu bani ,aur sau argint ,cu strânsură rea de pe pamant ,ci cu cu
darul Lui care i-a fost desăvârsit .
Caracterizarea pe care o face dascalul Matei este adanca si complexă ,referindu-se la calitatile
umane ale episcopului ,la pregatirea lui intelectuala si la respectul de care se bucura din partea
semenilor sai si a marilor boieri ,dar si a domnului .
Întâiul episcop al Argesului a trecut la Domnul la 27 octombrie 1820 ,fiind înmormântat în
pronaosul bisericii Antim din Bucuresti ,metoh al mănăstirii din Curtea de Arges .
 III. Conducători ai Episcopiei Argeslui de a lungul
timpului

Iosif Argeşiu (1793–1820), născut în Mălaia, Argeş;

Ilarion Gheorghiadis (1820–1823), născut în Bucureşti în anul 1777;
Grigore Râmniceanul (1823–1845), născut pe plaiurile vâlcene în jurul anului 1763;
Samuil Tărtăşescu Sinadon (1845–1849);
Climent (1850–1862), născut în Pantelimon, lângă Bucureşti;
Neofit Scriban (1862–1865; 1868–1873), născut în 1808, în Burdujeni, jud. Botoşani;
Ghenadie Ţeposu (1865–1868), născut în 1813, în Potoceni, jud. Buzău;
Iosif Naniescu (1873–1875), născut în 1818, în Razlău;
Ghenadie Petrescu (1875–1893), născut în 1836, în Bucureşti;
Gherasim Timuş (1893–1911), născut 1849, în Iaşi;
Calist Ialomiţeanul (1912–1917), născut în 1860, în Bucureşti;
Teofil Mihăilescu Ploieşteanul (iulie–noiembrie 1918), născut în 1863, în Dorohoi;
După acesta din urmă, episcopia a fost condusă în perioada 1919–1923 de către arhiereii
Vartolomeu, Evghenie şi Visarion.
Nichita Duma (1923–1936), născut în 1864, în Săcalu de Munte, Mureş;
Grigorie Leu (1936–1940), născut în 1881, în Tuţcani, jud. Covurlui;
Dionisie Erhan (1940–1941), născut în 1868;
Emilian Antal Târgovişteanul (1941–1944), născut în 1894, în Topliţa Română, Mureş;
Iosif Gafton (1944–1949), născut în 1896 în Puţeni (azi Valea Mărului), jud. Galaţi;
În perioada 1949-1990, Episcopia Argeşului a funcţionat împreună cu cea a Râmnicului. Din
1990, Episcopia Argeşului s-a constituit din judeţele Argeş şi Teleorman, la care în 1994, s-a
adăugat şi fostul judeţ Muşcel. Din 1996, judeţul Teleorman a format separat Episcopia
Alexandriei şi Teleormanului
 IV. Documentele din fondul Episcopiei Argesului

Pentru a întelege mai detaliat constructia Episcopiei in vremurile de atunci ne putem arunca
privirea in Documentele din fondul Episcopiei Argesului ce cuprind in general ,corespondenta
cu protoieriile ,informatii legate de situatia lacaselor de cult ,hirotonisirea preotilor ,
comportamentul clerului si mirenilor ,desfasurarea învatamântului clerical .

Documentele conţin informaţii legate de situaţia lăcaşelor de cult, despre anul înfiinţării,
hram, materialele din care au fost ridicate, proprietăţile deţinute, numărul enoriaşilor. Multe
din biserici se găseau într-o stare avansată de degradare din lipsa interesului proprietarilor,
enoriaşilor, conducerii administrative a satelor sau a preoţilor, însă sunt şi cazuri în care s-au
acordat bani pentru repararea acestora, în special a celor care aveau importanţă istorică sau
erau declarate monumente istorice.
În 1860, în judeţul Argeş erau 360 de biserici (plasa Argeşul – 45; Loviştea – 45; Topologul –
60; Olt – 61; Piteşti – 66; Găleşeşti – 42; Cotmeana – 41) şi 236 în judeţul Olt (plasa Mijlocul
– 64; Şerbăneşti – 39; Vedea – 71; Oltul – 62).
Cele mai multe lăcaşe de cult erau în proprietatea Episcopiei Argeşului, urmată de Mitropolia
Ţării Româneşti, mânăstirile Cotmeana şi Cozia. În urma secularizării averilor mânăstireşti în
1863, unele schituri şi mânăstiri s-au desfiinţat, iar bisericile acestora au devenit lăcaşuri de
mir ale satelor respective.
Dintr-o situaţie din anul 1940 cu măsurătorile realizate de un inginer hotarnic, reiese că unele
biserici administrau un important fond funciar: în Protopopiatul Argeşul de Sus – biserica
Cacaleţi din comuna Zărneşti deţinea 56 ha; în Protopopiatul Argeşul de Jos – biserica
Răteşti-Furdueşti, 21 ha; în judeţul Olt, biserica Sf. Treime din Slatina, 70 ha; biserica Icoana,
29; biserica Bălţaţi, 24 ha; în protopopiatul Vedea – biserica Vultureşti, 23 ha.
Deşi unele biserici s-au bucurat de împroprietărirea din 1921, din documentul precizat aflăm
că unele biserici aveau proprietăţi funciare mici, sub un hectar, însă media generală era sub 10
ha.

În ceea ce priveşte instrucţia religioasă, documentele cuprind adesea informaţii legate de

numărul restrâns de preoţi sau de pregătirea insuficientă a acestora. De aceea, s-a impus
înfiinţarea în anul 1836, în timpul episcopului Ilarion, a unui seminar teologic care a
funcţionat în primii ani la Piteşti, iar mai apoi în Curtea de Argeş. 
Seminarul a fost absolvit de peste 1.000 de seminarişti în perioada 1855-1893, plus
aproximativ 100 din perioada 1841-1851. La aceştia se mai adaugă un număr destul de mic de
ţârcovnici care au făcut cursul scurt. Anul şcolar 1900-1901 a funcţionat cu 70 de elevi, acesta
fiind ultimul, deoarece seminarul s-a desfiinţat, prin modificarea legii învăţământului, însă
începând cu anul 1919, Şcoala Pregătitoare de Preoţi şi Învăţători Curtea de Argeş este
transformată în seminar, iar la scurt timp i se va atribui numele ctitorului Mânăstirii Curtea de
Argeş, Neagoe Basarab.
Lipsa unui local propriu precum şi creşterea numărului elevilor înscrişi, au fost principalele
motive care au determinat implicarea autorităţilor statului pentru construirea unui seminar.
Acesta urma să fie executat de arhitectul Călinescu, pe terenul cumpărat în bulevardul Carol I,
cu sprijinul financiar din partea ministrului Finanţelor, reprezentat de Vintilă Brătianu şi
ministrul Cultelor şi Artelor, Alex. Lapedatu. Deşi terminat parţial, încă din anul şcolar 1926-
1927, s-au început cursurile, dar cu întârziere.
În a doua parte a existenţei seminarului 1919-1941, când a funcţionat cu opt clase (curs
inferior şi superior) au absolvit circa 560 de seminarişti (prima serie a absolvit în anul 1925),
majoritatea acestora devenind preoţi la bisericile din Eparhia Argeşului. În afară de aceştia, au
mai absolvit cursul inferior al seminarului 145 de elevi, în perioada 1893-1901, când elevii
urmau doar trei ani, după care trebuiau să continue studiile la Seminarul Central din
Bucureşti, un curs superior, pentru a deveni preoţi. 
Din cauza războiului, clădirea seminarului este evacuată pentru interese militare, astfel încât
începând cu anul şcolar 1941-1942 cursurile au fost suspendate, iar elevii au fost nevoiţi să se
mute la alte şcoli.
De asemenea, documentele fac referire şi la înfiinţarea şi funcţionare altor şcoli clericale cum
sunt: Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Piteşti, Şcoala de psalţi din Curtea de Argeş şi Şcoala
de cântăreţi bisericeşti din Slatina.
Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Piteşti a fost înfiinţată de către preotul Gh. Mielcescu, în
anul 1892 în chiliile de la Schitul Buliga funcţionând cu intermitenţe până în anul 1897, când
o dată cu înfiinţarea Societăţii Clerului Mirean „Frăţia” din Piteşti care a avut, un rol esenţial
pe termen lung, în promovarea instrucţiei religioase, s-au reînfiinţat şi cursurile şcolii de
cântăreţi bisericeşti. După această dată şcoala a funcţionat în casele Bisericii Sfânta Treime şi
Bisericii Greci, ambele din Piteşti.
Protoiereul Dimitrie Lascăr a fost cel care a avut un rol principal în apariţia Societăţii „Frăţia”
din Piteşti (1897), fiind totodată şi primul preşedinte. Societatea funcţiona în baza
principalelor cotizaţii din partea membrilor, a taxelor de înscriere a elevilor, a taxei pentru
eliberarea diplomelor, din vânzarea de lumânări de la fabrica înfiinţată în 1899, din vânzarea
propriei reviste şi din donaţii. Din 1905, din cauza problemelor de sănătate, Dimitrie Lascăr se
retrage, iar funcţia de preşedinte al societăţii este ocupată de Platon Ciosu şi Radu Budescu,
vicepreşedinte.
Lipsa unui local propriu, a fost motivul pentru care s-a construit şi inaugurat în 1905, pe
terenul cumpărat de la moştenitorii defunctei Linţa Zamfirescu din strada Brătianu 17, un
local care să satisfacă nevoile societăţii, ale şcolii de cântăreţi bisericeşti şi pentru
funcţionarea fabricii de lumânări. Între anii 1913-1917, şcoala şi-a întrerupt activitatea, în
urma unei hotărâri a episcopului Calist, însă şi-a reluat cursurile în anul 1918 şi până 1928,
când a fost mutată la Curtea de Argeş. De-a lungul timpului, la această şcoală au învăţat şi s-
au perfecţionat circa 500 de cântăreţi bisericeşti din judeţul Argeş, dar şi din judeţele
limitrofe: Olt, Muşcel, Dâmboviţa, Vlaşca, Teleorman, etc.
După modelul Societăţii „Frăţia” din Piteşti s-a înfiinţat la Slatina în 1901, Societatea
„Apostolul” care avea ca scop susţinerea de conferinţe „pastorale şi morale pentru edificarea
credincioşilor şi a clerului” şi întrajutorarea membrilor societăţii. În 1912, Societatea
„Apostolul” se uneşte cu Societatea „Frăţia”, care avea un comitet central la Curtea de Argeş
şi câte un comitet la fiecare secţiune, la Slatina şi respectiv la Piteşti. Preşedinţii comitetului
central de la Curtea de Argeş, al comitetului secţiunii Piteşti şi al comitetului secţiunii Slatina
au fost: M.D. Preoţescu, Platon Ciosu şi respectiv C.A. Popescu.

Tot în 1912, episcopul Calist cere aprobare de la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice –
Direcţiunea Învăţământului Privat, pentru înfiinţarea la Piteşti, a unei şcoli froebeliene
(grădiniţă de copii) condusă de Societatea „Frăţia”. Peste doi ani, printr-o adresă a episcopului
către minister sunt menţionate realizările culturale-filantropice ale Societăţii „Frăţia” după
cum urmează: de 17 ani susţine şcoala de cântăreţi bisericeşti, editează de 13 ani o revistă
bisericească, de 3 ani a înfiinţat şi întreţine un internat pentru creşterea şi supravegherea
tineretului şcolar, a deschis sub auspiciile ei, tot în Piteşti, o şcoală froebeliană de doi ani, a
înfiinţat biblioteci şi intenţionează a întemeia un orfelinat la Curtea de Argeş.
Construirea acestui orfelinat a început din 1916, la insistenţele episcopului Calist şi cu
sprijinul autorităţilor şi a donaţiilor publice, iar arhitecţii aleşi au fost doi italieni: Agosto
Antoni şi Agosto Paolo. De abia în 1921, episcopia face cunoscut ministerului că această
clădire a orfelinatului este dăruită efectiv în administrarea Societăţii „Frăţia”.
O altă unitate de învăţământ clerical a fost Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Slatina care s-a
înfiinţat în anul 1900 din iniţiativa protoiereului judeţului Olt, Gheorghe Pascal, sprijinit de
Alex. Grăjdeanu, profesor de religie la gimnaziul din Slatina şi Ioan Pascal, seminarist şi
funcţionar. Şcoala a funcţionat cu intermitenţe, iar în anul 1927, s-a desfiinţat din cauza lipsei
unui local şi a personalului didactic suficient, elevii urmând să meargă la şcoala de la Piteşti.
Cu aprobarea ministrului Spiru Haret s-a înfiinţat în 1910, Şcoala de psalţi Curtea de Argeş
care avea menirea „de a forma psalţi pentru bisericile din oraşe”. În perioadele 1910-1921 şi
1928-1941, şcoala a funcţionat cu intermitenţe în Curtea de Argeş, fiind absolvită de circa 350
de elevi, însă în răstimpul dintre 1942-1946, a fost mutată la Mânăstirea Turnu, după care s-a
desfiinţat .

Pentru îndreptarea morală şi religioasă a enoriaşilor s-a înfiinţat un consistoriu duhovnicesc, o

instanţă de judecată condusă după pravila bisericească care urmărea soluţionarea amiabilă a
neînţelegerilor dintre soţ şi soţie. Judecătoriile bisericeşti întocmeau dosare şi făceau procese
doar pentru enoriaşii căsătoriţi religios care din diferite motive ajungeau la despărţire,
încercându-se mai întâi împăcarea soţilor, însă cu rezerva că acela declarat de instanţa de
judecată vinovat să fie „poprit” a se mai căsători. Mitropolitul Ţării Româneşti îi cerea
episcopului Samuil Sinadon înfiinţarea acestei instanţe de judecată care să fie condusă după
reguli bine stabilite şi mai puţin după considerentele fiecărui protopop în parte. Regulamentul
de funcţionare al consistoriului duhovnicesc al Sfintei Episcopii a Argeşului a fost întocmit în
1845 şi avea 10 puncte. Din acesta reiese că procesele de divorţ aveau un caracter secret,
putând fi de faţă cel mult părinţii celor în cauza. Din completul de judecată făceau parte trei
obraze bisericeşti (protopopul plasei Piteşti – chir Gheorghie iconomul, prezident; protopopul
plasei Găleşeşti – chir Constandin sachelarie, membru; protopopul plasei Vedea – chir
Atanasie deputatul, membru) şi două obraze politiceşti (Constandin Capitanovici, secretar şi
Badea logofătul, ajutor). Consistoriul duhovnicesc a funcţionat la început în acelaşi sediu cu
episcopia, în chiliile de la Schitul Buliga, însă după evenimentele din 1848 şi ocuparea
spaţiului de armata rusească s-a impus mutarea la Curtea de Argeş, în casele bolniţei.
Procesele se încheiau chiar şi după perioade de mai mulţi ani, printr-o sentinţă dată de episcop
pentru despărţire sau pentru continuarea căsătoriei, iar motivele de divorţ cele mai des
invocate erau: „rea vieţuire”, „neunire”, „patima de lovire”, „patima beţiei”, „nestatornicia
muierii”, „răutatea bărbatului”, „curvia” sau din cauza unor boli incurabile: epilepsie,
alienare, etc.
Totodată, consistoriul duhovnicesc s-a ocupat şi cu judecarea disciplinară a clericilor,
majoritatea cazurilor fiind cele ale preoţilor care aveau concubine (posadnice), a celor care au
încălcat taina spovedaniei, a celor care solicitau de la enoriaşi sume mari de bani pentru
oficierea religioasă, lipsa de la slujba religioasă sau de preocupare pentru lăcaşul de cult,
comportament imoral. Au fost situaţii în care unii clerici au fost judecaţi de instanţe de
judecată laice sau chiar militare, cum a fost cazul preoţilor afiliaţi politicii legionare sau care
au luat parte la rebeliunea legionară din ianuarie 1941, fiind judecaţi de Tribunalul Militar
Craiova.

În privinţa divorţurilor mirenilor, lucrurile au evoluat spre laicizare, astfel încât acestea se
încheiau la tribunalele civile, iar după aceea părţile mergeau şi la episcopie pentru a primi
sentinţa pentru desfacerea căsătoriei religioase. De abia din 1941, activitatea Spiritualului
Consistoriu al Eparhiei Argeşului a fost suspendată prin hotărârea Sfântului Sinod, acesta
fiind înlocuit cu o comisie disciplinară pentru abaterile morale şi canonice ale clerului

În ceea ce priveşte raporturile episcopilor cu celelalte culte rezultă că aceştia au avut o

atitudine refractară, încercând să stăvilească prozelitismul sau construcţia de biserici
confesionale sau cimitire proprii. De-a lungul timpului, în oraşul Piteşti s-au stabilit mulţi
meseriaşi catolici, calvini sau luterani din Transilvania, precum şi armeni, evrei care au
solicitat autorităţilor aprobare pentru construcţia propriilor lăcaşe de cult. Deşi Biserica
Ortodoxă Română s-a împotrivit, autorităţile au fost nevoite să accepte aceste realităţi, astfel
încât în oraşul Piteşti s-au construit, la început, câteva lăcaşuri de cult: o biserică catolică, o
biserică armeană şi o sinagogă

Fondul de arhivă Episcopia Argeşului cuprinde documentele create în perioada 1816 – 1951.
Din păcate, lipsesc documentele create de la înfiinţarea Episcopiei în anul 1793 şi până în
1815, deoarece cancelaria şi arhiva episcopiei au fost organizate mult mai târziu, în vremea
episcopului Samuil Sinadon (1845-1949) care într-o adresă către mitropolit consemna că
„Sfânta episcopie nu are nici canţelarie, nici secretar, nici registru, nici deli (dosare, n.n.), nici
nimic din cele ce s-ar fi cuvenit să aibă într-aceasta”.
Acest fond a fost depus la Arhivele Statului Piteşti în două etape succesive, în anul 1954, de
către Arhivele Statului Vâlcea şi respectiv de către delegatul Episcopiei Râmnicului şi
Argeşului, protoiereu P. Sologeanu.
 V. Concluzii

Episcopia Argesului a fost înființată la finele secolului al XVIII-lea în urma anaforalei

întocmite de mitropolitul Țarii Românesti ,Dositei ,catre divanul tarii , care la randu-i , a facut
întâmpinare la domnie ,la data de 18 octombrie 1793 ,prin care se motiva crearea
celei de a treia episcopii .
Noua episcopie , aprobata de domnitorul Alexandru Moruzi ,era alcatuita din judetele istorice
Arges si Olt ,cu sediul la mănăstirea din Curtea de Arges .
Conducatorul noii episcopii a fost numit romanul Iosif Sevastos ,sustinut de catre boieri ,dar
si de catre domnitor care cauta sa obtina un oarecare echilibru in randul demnitarilor
bisericesti ,deoarece episcopii Nectarie al Râmnicului si Constadie al Buzaului erau greci .
 VI. Bibliografie

1. S.J.A.N. Argeş, fond Episcopia Argeş, 1816-1951, inventar 1382,1383.

2.Mavrodin, Teodor, Episcopia Argeşului, 1793-1949, Editura Europroduct, Piteşti, 2005.
3.Mihail M. Andreescu, Documente muntene referitoarela Mitropolia Ţării Româneşti.
4.Mănăstirea Argeş şi Episcopia Argeşului. Anii1492-1823, Bucureşti, Ed. Publistar, 2004
5.Biserica Episcopiei Argeșului: istoria și descrierea eĭ, Savva N. Soimescu, Editura Tip.
Academiei Române, 1886
6.Prof. Teodor Mavrodin „1990 - 2000 Episcopia Argeșului și Muscelului din nou la drum”,
2000.
7. Prof. Teodor Mavrodin „Episcopia Argeșului 1793 - 1949”, Pitești, 2005.
8.Istoria creștinismului (DCCXL): Înființarea Episcopiei Argeșului (I), 14 august 2007, Pr.
Cezar Țăbârnă, Ziarul Lumina
9.Istoria creștinismului (DCCXLI): Înființarea Episcopiei Argeșului (II), 15 august 2007, Pr.
Cezar Țăbârnă, Ziarul Lumina
10.Istoria creștinismului (DCCXLII): Înființarea Episcopiei Argeșului (III), 16 august 2007,
Pr. Cezar Țăbârnă, Ziarul Lumina
11.Istoria creștinismului (DCCXLIII): Înființarea Episcopiei Argeșului (IV), 17 august 2007,
Pr. Cezar Țăbârnă, Ziarul Lumina
12.Istoria creștinismului (DCCXLIV): Înființarea Episcopiei Argeșului (V), 18 august 2007,
Pr. Cezar Țăbârnă, Ziarul Lumina
13.Istoria creștinismului (DCCXLV): Înființarea Episcopiei Argeșului (VI), 20 august 2007,
Pr. Cezar Țăbârnă, Ziarul Lumina
14.Muzeul Judetean Arges ,Argesis,Studii si Comunicari ,seria Istorie,TOM XXVI,2017