Contribuția Bisericii Ortodoxe la apariția și

dezvoltarea învățământului românesc

Mântuitorul a învăţat pe toți oamenii tot ceea ce le este de folos pentru a știi ce să facă
pentru a se mântui, propovăduind învăţătura Sa peste tot locul, în orice timp şi cu orice prilej.
Această misiune de propovăduire a învăţării creștinești este încredinţată de către Mântuitorul
nostru Iisus Hristos Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, care la rândul lor tuturor urmașilor și
semenilor pe care ei i-au întâlnit în călatoriile lor misionare.Astfel, învățătura Domnului a fost
insuflată din generație în generație, până în ziua de azi.
Şcolile catehetice au apărut între secolele II şi V şi-au însuşit o ţinută ştiinţifică şi o metodă de
activitate sistematică în vederea pregătirii unor generaţii de creştini care să poată răspunde la
atacurile păgâne.
Din secolul IV, în interiorul Bisericii se organizează monahismul, care va deveni şi o instituţie
de cultură şi educaţie religioasă. Mănăstirile devin adevărate centre de educaţie religioasă,de
asemenea trebuie să specificăm că aceste şcoli mănăstireşti au luat fiinţă atât în Răsărit cât şi în
Apus. În aceste şcoli Religia nu era singura materie predată. Se predau şi alte obiecte de
învăţământ, însă fiind predate într-un mod cuviincios creştin. În acest fel, întregul învăţământ
este aşezat pe temeiuri creştine, modelul acestor şcoli mănăstireşti fiind preluat şi de către
şcolile parohiale.
În ţara noastră începuturile învăţământului religios sunt strâns împletite cu cele ale
învăţământului în general. Primele şcoli româneşti au fost ctitorite de călugări, învăţământul fiind
aproape în întregime religios, făcându-se după cărţile de slujbă. Însăşi trecerea la cartea laică se
înfăptuieşte sub supravegherea Bisericii.Prima școală românească din Brașov se află în interiorul
curții Bisericii Sfântul Nicolae din cartierul istoric Șcheii Brașovului. Primele cursuri în limba
română au avut loc aici în 1583. Actuala clădire datează din anul 1760, fiind declarată monument
istoric și în prezent edificiul adăpostește "Muzeul Prima Școală Românească", sub conducerea
filologului Vasile Oltean.
Diaconul Coresi a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf român originar din
Târgoviște.[1] Este editorul primelor cărți tipărite în limba română. A editat în total circa 35 de
titluri de carte, tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând
unitatea lingvistică a poporului român dar și apariția limbii române literare, ceea ce a determinat
aprovizionarea școlilor cu cărți foarte importante în dezvoltarea cunoștiințelor elevilor care
urmau acele școli.
Coresi este originar din satul Cucuteni, județul Dâmbovița. Și-a început activitatea tipografică
la Târgoviște. În 1559-1560 s-a stabilit definitiv la Brașov, unde i s-a oferit posibilitatea de a tipări
nu doar în limba slavonă, ci și în limba română, fapt imposibil la vremea respectivă în Țara
Românească, din cauza opoziției Mitropoliei Ungrovlahiei. Tipăriturile lui, apărute în mare parte
la Brașov între 1556 și 1583 sub influența curentelor de reformă religioasă luterană și calvină
răspândite atunci în Transilvania, sunt adevărate „monumente” de limbă veche românească,
importante și prin predosloviile scrise de el, în care se ridică pentru prima oară, cu hotărâre și
claritate, problema introducerii limbii românești în cultul religios. Tipăriturile lui Coresi utilizau
graiul din Țara Românească și sud-estul Transilvaniei și au avut o mare importanță pentru
evoluția și unificarea limbii române.
 Mitropolitul Andrei Șaguna
Andrei Șaguna s-a născut în decembrie 1808, la Mișcolț în nordul Ungariei, din părinți aromâni,
originari din Grabova, lângă Moscopole în Balcani. Naum Șaguna, tatăl lui Andrei Șaguna, a trecut în 1814
la catolicism. În 1817 Anastasie (numele de botez a lui Andrei) a început școala la Mișcolț. În 1826 a
terminat gimnaziul catolic la călugării piariști din Pesta.

Între 1826-1829, urmează filozofia și dreptul la Buda. În 1829 pleacă la Vârșeț unde urmează teologia.
La 1 noiembrie 1833 se călugărește și ia numele de Andrei. La 15/27 iunie 1846 este numit vicar general la
Sibiu. Un aspect controversat al biografiei sale a fost predarea Ecaterinei Varga, luptătoare maghiară
pentru drepturile românilor transilvăneni, autorităților imperiale absolutiste în ianuarie 1847.[2] În ziua
de 2 februarie 1834 în biserica catedrală din Carloviț a fost înaintat diacon viitorul mitropolit Andrei
Șaguna. Atunci el a spus: „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn (vreau) să-i trezesc și cu voia
către tot ce e adevărat, plăcut și drept să-i îndrumez”. Pe 2 decembrie 1847 în "Biserica Dintre Romani"
dinTurda Andrei Șaguna este ales episcop al Bisericii Ortodoxe. Este hirotonit episcop pe 18 aprilie 1848,
de Duminica Tomei, la Carloviț de către episcopul sârb Iosif Raiacici.Atunci a spus:"Se cere de la mine ca,
prin ocârmuirea mea, să se pună în lucrare reînvierea diecezei noastre transilvane, și reînvierea aceasta să
corespundă trebuinței Bisericii, mântuirii poporului și spiritului timpului.La 3/15 mai 1848 prezidează,
împreună cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeni, Adunarea de la Blaj. În fruntea unei delegații, duce
petiția de la Blaj la Viena, împăratului Franz Joseph.
În 16/28 decembrie 1848 a organizat o adunare la Sibiu de unde trimite o nouă petiție
împăratului austriac. Ideea unității românilor este conținută în „Memoriul” națiunii române din Marele
Principat al Transilvaniei, din Banat, din părțile vecine ale Ungariei și din Bucovina, prezentat tot
împăratului. La 12 martie 1850 a organizat la Sibiu un congres bisericesc la care a participat și Avram
Iancu.
Angajamentul lui Șaguna luat la Carloviț începe să prindă viață. La 27 august 1850 s-a deschis la
Sibiu o tipografie eparhială întemeiată pe banii lui Șaguna. Aici se tipăresc abecedare, cărți și istorioare
biblice. La 1 ianuarie 1853 întemeiază Telegraful Român, singurul ziar românesc cu apariție neîntreruptă
până astăzi. Începând cu anul 1855 Șaguna reorganizează învățământul teologic din Sibiu sub forma unui
institut de teologie și pedagogie și care, astăzi, îi poartă numele de Seminarul Andreian. Începând cu anul
1854, a organizat peste 800 de școli primare confesionale. Tot sub îndrumarea sa au fost întemeiate
gimnaziile ortodoxe din Brașov și Brad. Gimnaziul de la Brașov, inaugurat în 1850, este una dintre cele mai
vechi școli superioare românești, astăzi purtând numele mitropolitului: Colegiul Național „Andrei
Șaguna”.
Prin Andrei Șaguna, Mitropolia ortodoxă a Transilvaniei a fost prima din spațiul ortodox în care
laicii aveau un rol majoritar în conducerea sinodală a Bisericii, și prima care-și manifesta autonomia față
de Stat.
Ultimii trei ani din viață au fost marcați de boală și de retragere in viata monahală. Când se pregătea
aniversarea a 25 de ani de la venirea în Transilvania ca episcop, a refuzat să participe (așa cum va respinge
bustul cadou făcut de preoții brașoveni, împotrivindu-se astfel cultului personalității), retrăgându-se la
Rășinari, unde va și muri pe 28 iunie 1873. Este înmormântat doar în haina călugărească, in cripta sa de la
Rășinari, fără predică și fast, oficiant fiind doar duhovnicul său.
Andrei Șaguna a aratat o mare grijă pentru bunul mers al școlilor de la sate, o parte înființate chiar
de el, precum și pentru Institutul Teologic din Sibiu. De asemenea, ierarhul s-a ocupat și de organizarea
învatamantului ortodox românesc de toate gradele din Transilvania. Sub indrumarea lui s-au îinființat
aproape 800 de școli in Arhiepiscopia Sibiului, toate îndrumate de Biserica Ortodoxă. Ierarhul a tipărit mai
multe manuale școlare, cerând profesorilor de seama să scrie și ei manuale, pentru disciplinele lor, spre a
fi tipărite.
Pentru ajutorarea celor fară resurse materiale, episcopul a înființat la arhiepiscopie mai multe fundații,
din care se acordau burse. Sunt renumite bursele Emanuil Gojdu, daruite de un avocat aroman din
Budapesta.
 Mitropolitul Vasile Costachi
Vasile Costachi s-a născut la 20 decembrie 1768, în satul Roşieşti, în ţinutul Faldului, județul
Vaslui. După obiceiul timpului, Vasile a început învăţătura cu un dascăl grec în casa părintească
de la Iaşi, unde se stabilise cu familia, apoi a fost dat la şcoala grecească de la mănăstirea Sfinții
Trei Ierarhi. Nefiind mulţumit cu învăţătura de aici, a părăsit şcoala, poate cu gândul de a se
retrage la mănăstirea Neamţ, atras desigur de faima stareţului Paisie.
Văzând dragostea sa pentru viaţa călugărească, tatăl său l-a dat în grija episcopului Iacob
Stamati de la Huşi, care l-a tuns în monahism, sub numele de Veniamin, după numele celui mai
mic dintre fiii patriarhului Iacob din Vechiul Testament. Călugăria sa a avut loc în anul 1783 (după
alţii 1784), când abia împlinise 15 ani. În anul 1788 este hirotonit diacon şi luat ca slujitor la
Catedrala mitropolitană din Iaşi. După încă un an este făcut preot şi numit eclesiarh mare. Avea
numai 20 de ani. În acelaşi an, 1789, este numit egumen la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi.
În anul 1793, arhimandritul Veniamin este ales şi hirotonit episcop la Huşi de părintele său
duhovnicesc, mitropolitul Iacob Stamati. Deşi avea numai 24 de ani când a urcat treapta
arhieriei,de la început s-a dovedit un bun cărturar şi un adevărat păstor al turmei lui Hristos. În
noiembrie, 1794, este trimis ca delegat al mitropolitului la înmormântarea Cuviosului Paisie de la
Mănăstirea Neamţ.
La 1 iunie, 1796, după patru ani de păstorie la Huşi, tânărul vlădică Veniamin trece ca
episcop la Roman, unde păstoreşte încă şapte ani. Aici fondează un spital, o farmacie şi plăteşte
din fondurile episcopiei un doctor pentru bolnavi. Totodată, face deosebită ordine în rândul
clerului bisericesc. La 10 martie, 1803, mitropolitul Iacob Stamati, venerabilul său părinte
duhovnicesc, se mută la cele veşnice. După câteva zile, episcopul Veniamin Costachi este ales
mitropolit al Moldovei. Multe şi grele au fost necazurile abătute asupra marelui mitropolit, dar
mult mai numeroase şi vrednice de pomenit au fost realizările sale, atât pe tărâm duhovnicesc şi
eclesiastic, cât şi pe tărâm cultural, social şi patriotic.
În toamna anului 1803 înfiinţează Seminarul de la Mănăstirea Socola,fiind primul seminar
de preoţi din ţara noastră. Tot atunci trimite doi fii de preot, Petru şi Gheorghe Asachi, la studii
peste hotare; organizează numeroase mănăstiri şi schituri din eparhie; susţine zidirea din nou a
zeci de biserici la oraşe şi sate; dă noi aşezăminte pentru marile Mănăstiri: Neamţ, Secu, Agapia
şi Văratec; hirotoneşte în eparhie numai preoţi cu seminar.
În anul 1833, începe construcţia monumentalei catedrale mitropolitane din Iaşi. Totodată
contribuie direct la înfiinţarea Academiei Mihăilene din capitala Moldovei şi a mai multor şcoli
publice cu predarea în limba română. Face numeroase vizite canonice la biserici, mănăstiri, şcoli
şi mai ales la seminar. Dar activitatea cea mai vrednică de pomenit a mitropolitului Veniamin
Costachi a fost cea de traducător şi tipăritor a numeroase cărţi patristice şi de ritual. În această
privinţă rămâne fără egal în istoria Bisericii moldovene. Cele două tipografii, întemeiate de el la
Mănăstirea Neamţ şi Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, cu greu reuşesc să tipărească cele
aproape o sută cincizeci de titluri de cărţi originale şi traduceri din limbile greacă şi slavonă,
făcute de el şi de „dascălii" de la Neamţu. Pe lângă grija întregii Eparhii a Moldovei şi Sucevei,
mitropolitul Veniamin a scris şapte lucrări originale şi a tradus personal 32 de cărţi de mare
importanţă dogmatică, morală, liturgică, aghiografică şi istorică.