3.

Andrei Șaguna

3.1. Viața lui Andrei Șaguna

Andrei Șaguna s-a născut la 20 decembrie 1808 la Mișcolț, în nord-estul Ungariei, în

familia unui negustor macedoromân. Copilăria lui Anastasiu (numele său de botez) a fost
marcată de evalavia mamei sale, Anastasia și de influența unchiului mamei sale, Anastasie
Grabovszky.
Anastasia Șaguna provenea din neamul Grabovszky, o familie influentă și înstărită.
După trecerea la catolicism a soțului, ea luptă pentru păstrarea credinței strămoșești a copiilor
ei, Avreta, Ecaterina și Anastasiu, întrucât Biserica romano-catolică lua sub tutela sa pe copii
celor convertiți, educându-i în spiritul noii confesiuni1.
În casa unchiului mamei sale, la Pesta, loc de întâlnire al elitei românești, printre care
Samuil Micu și Petru Maior, Ioan Corneli și Ioan Teodorovici, Șaguna se familiarizează cu
ideologia Școlii Ardelene și aprofundează limba, istoria și cultura românilor2.
Anastasiu va urma școala greco-valahă și gimnaziul catolic din orașul natal, apoi
Colegiul superior și cursurile de filozofie și drept ale Universității Imperiale din Pesta.
Studiind cu seriozitate, va acumula o cultură vastă și cunoștințe profunde, care îi vor folosi în
viitor. Din 1829 începe la Vârșeț cursurile Institutului Teologic, în cadrul secției românești
înființate aici din 1822, în vederea pregătirii preoților pentru Banat și Transilvania, unde nu
exista o asemenea școală3.
La tunderea în monahism în 1833 ia numele de Andrei. În 1834 este hirotonit diacon și
în 1835 preot. În 27 Iulie 1846 vine la Sibiu ca vicar general al Bisericii Ardelene. Ulterior, el
face demersuri la Curtea de la Viena pentru alegerea de către protopopii eparhiei a unui nou
episcop. Deși în Sinodul electoral întrunit la Turda primise cel mai mic număr de voturi, la 24
ianuarie 1848 împăratul Ferdinand îl numea în funcția de episcop al Ardealului pe Andrei
Șaguna, care avea să fie hirotonit în aprilie 1848 la Carloviț de patriarhul Iosif Rajacic.
Alegându-l pe Șaguna, împăratul Ferdinand a ținut cont de recomandările patriarhului Rajacic

1
Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Trinitas, Vol. 2, Iași, 2002, p. 143;
2
Gheorghe Petrușan, Andrei Șaguna, politicianul în Andrei Șaguna, mitropolitul românilor din Transilvania și
Ungaria, Ed. Muzeului Țării Crișurilor, Oradea, 2008, p. 22;
3
Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Trinitas, Vol. 2, Iași, 2002, p. 144;
și ale Cancelariei transilvane, care văzuseră în Șaguna toate calitățile unui reformator eficient:
moralitatea și spiritul de inițiativă pentru evoluția spirituală a românilor din Transilvania și
păstrarea armoniei cu celelalte confesiuni4.
Încă de la venirea în Transilvania, Andrei Șaguna și-a făcut cunoascut crezul: „Cea mai
mare parte a vieţii mele pururea în osteneală mi-a fost şi îmi va fi. Dar şi cea mai mare
bucurie mi-a fost şi îmi va fi şi în viitor a învinge toate piedicile. Cred cu tărie că, fiind umbrit
de puternicul scut al lui Dumnezeu, voi putea îndeplini scopul vieţii mele întregi, ca pe
românii ardeleni din adâncul lor somn să-i deştept şi cu voia să-i trag către tot ce este
adevărat, sfânt şi bun”5.
Misiunea episcopului Andrei Șaguna avea să fie una dificilă, marcată de situația
episcopiei la sfârșitul păstoririi lui Vasile Moga și de cele trei regimuri constituționale diferite
sub care și-a exercitat mandatul de conducător al credincioșilor ortodocși transilvăneni:
deceniul neoabsolutist (1849-1860) și epoca liberalismului constituțional (1860-1867), când
Transilvania era sub influența Coroanei Habsburgice și începutul perioadei dualiste (1867-
1873, până la moartea mitropolitului), perioadă în care Transilvania făcea parte din Ungaria.
Numit păstorul unei eparhii sărace, formată în marea ei majoritate din țărani, providențialul
Andrei Șaguna va reuși să formeze o clasă de meseriași români și un număr mare de
intelectuali, care vor lupta pentru emanciparea socială, economică, culturală și națională a
neamului6.

3.2. Organizarea învățământului în Transilvania

Rolul crucial al ierarhului Andrei Șaguna în promovarea îmvățământului românesc din

Transilvania sub atenta călăuzire a Bisericii este unanim afirmat: „Șaguna trebuie să fie
recunoscut ca întemeietor al sistemului școlar ortodox modern. El a introdus oameni noi și
idei noi într-o instituție care era întoarsă către trecut mai degrabă decât către viitor (...). Prin
extinderea activităților educaționale pe care le-a conceput și îndrumat, el a asigurat Bisericii

4
Ibidem, p. 145;
5
Dr. Antonie Plămădeală, Dascăli de cuget și simțire românească, Ed. EIBMBOR, București, 1981, p. 207;
6
Mircea Păcurariu, Cărturari sibieni de altădată, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p. 81-82;
un loc permanent în noua mișcare națională (...). Prin toate instrumentele care îi erau la
îndemână - școala, amvonul, tipografia, ziarul – el a lărgit orizonturile intelectuale atât ale
clericilor cât și ale laicilor”7.
Ca un păstor responsabil față de menirea sa, „Șaguna a făcut din educație obiectivul
principal al misiunii sociale a Bisericii. Lui i se părea că educația, care în înțelegerea lui
cuprindea pregătirea spirituală și morală, precum și dobândirea de cunoștințe folositoare,
exemplifică cel mai bine rolul tradițional al Bisericii în chestiunile zilnice ale poporului ei”8.

3.2.1. Situația învățământului din Transilvania în prima jumătate

a secolului al XIX-lea

Andrei Șaguna, succesorul episcopului Vasile Moga, găsea o eparhie vitregită și total
dezorganizată: școli în stare proastă, dezinteres pentru învățătură, preoți slab înzestrați
intelectual și încălcări ale disciplinei preoțești. Realitatea aflată de episcopul Andrei Șaguna la
numirea sa la 27 Iunie 1846 ca vicar general al eparhiei Sibiului era una extrem de precară,
inclusiv pe plan cultural. Vorbind despre începutul păstoririi mitropolitului Andrei Șaguna,
Nicolae Popea afirma că „institute, asociațiuni, reuniuni literarie, industriale, comerciale etc.
lipsiau cu desăvârșire la români (...), tipografie română nu exista, în afară de cea veche de la
Blaj (...), nu existau fundații, stipendii pentru ajutorarea și încurajarea tinerimei școlare”9.
Cursuri pentru pregătirea viitorilor preoți și învățători se ținuseră și în trecut în
Transilvania: primul curs pedagogic din episcopia Transilvaniei, condus de Dimitrie
Eustatievici, pregătea timp de șase săptămâni viitori dascăli, dar și viitori preoți care primeau
„atestate de calificațiune preoțească”, dar cel dintâi curs sistematic de formare a preoților și
învățătorilor a început la data de 15 martie 1811 și a fost ținut de un brașovean, profesorul
Gheorghe Lazăr, care se specializase în teologie la Viena, ca bursier al Consistoriului sibian.
După plecarea sa din Sibiu în anul 1815, cursul a fost ținut de profesorii Moise Fulea (1814-

7
Keith Hitchins, Ortodoxie și naționalitate. Andrei Șaguna și românii din Transilvania. 1846-1873, Ed. Univers
enciclopedic, București, 1995, p. 311;
8
Ibidem, p. 296;
9
Nicolae Popea, Arhiepiscopul și mitropolitul Andrei baron de Șaguna, Ed. Tiparul Tipografiei Arhidiecezane,
Sibiu, 1879, p. 14;
1849 ) și Ioan Moga (1816-1848 ), nepoți ai episcopului Vasile Moga, amândoi cu studii de
Teologie la Viena10.
Starea mediocră a cursului de preoție din vremea lui Vasile Moga a încetat odată cu
venirea lui Andrei Șaguna la conducerea Bisericii Ardelene, care mărturisea în Memoriile
sale: „am ridicat cursul clerical de la șase luni la un an, introducând studiul Teologiei
pastorale și al Metodului învățătoresc și rânduind ca clericii să învețe de rost studiile, căci
înainte numai li se tâlcuia, fără să fi învățat pe de rost învățăturile”și transmitea prin memoriul
din 10 august 1848 ministrului Cultelor și Instrucțiunii publice problemele constatate și
măsurile luate 11.
La venirea lui Andrei Șaguna, din punct de vedere legal, Biserica Ortodoxă nu avea nici
o competență în problemele școlare: în anul 1837 guvernul ardelean îi luase episcopului
ortodox Vasile Moga dreptul de inspecție asupra școlilor confesionale ortodoxe, acordându-l
episcopului romano-catolic maghiar din Alba-Iulia. Prin demersurile făcute și măsurile luate
de noul episcop, situația avea să se schimbe, iar Biserica ortodoxă din Ardeal va avea școlile
sub directa ei îndrumare.

3.2.2. Măsuri în favoarea învățământului

Bisericile din Transilvania și-au păstrat într-o oarecare măsură influența asupra școlilor
rămase confesionale, iar constituția din 4 martie 1849 oferea un mai mare grad de implicare a
conducerii celor șase confesiuni existente (romano-catolică, greco-catolică, ortodoxă,
luterană, reformată și unitariană).
Într-o publicațiune emisă de guvernatorul Ludwig von Wohlgemuth la sfârșitul
anului1849, se sublinia importanța dezvoltării și modernizării învățământului de toate gradele
din Transilvania, venind cu o propunere foarte importantă: învățământul primar și secundar să
se afle sub îndrumarea Bisericii și să se facă în limba română. În vederea formării dascălilor

10
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,
Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p. 261;
11
Andrei Șaguna, Memorii din anii 1846-1871, Ed. Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1923, p. 12;
pentru școlile confesionale ortodoxe, au fost înființate „Preparandiile”, adică școlile
pedagogice de la Orlat și Năsăud12.
La venirea în Transilvania în anul 1850, secretarul ministerial din Viena, Ritter von
Heuflet, aduce Principiile pentru organizarea sistemului de învățământ din Transilvania.
Documentul făcea referire la dreptul de supraveghere din partea statului asupra tuturor
școlilor din Imperiu și reclama ca toate școlile elementare să aibă caracter confesional. Aceste
măsuri au fost publicate de guvernatorul Ludwig von Wohlgemuth în cunoscuta Publicațiune
cu nr. 29 din 19 aprilie 1850. În cele 10 paragrafe se stipula: responsabilitatea comună a
Statului și Bisericii pentru educația tineretului, modul de finanțare, tipurile de școli: școli
elementare sau populare, școli medii (gimnaziile și școlile reale) și școli superioare (facultăți
și școli tehnice)13.
Pe baza acestui document a fost organizat învățământul ardelean până în 1857, când a
fost emisă o altă Ordinațiune, cu prevederi detaliate, prin aceasta clarificându-se principiul
confesional.

3.2.2.1. Organizarea școlilor din Ardeal

Hotăririle primului sinod eparhial din 12 martie 1850 constituie începutul autonomiei
școlare a Bisericii Ortodoxe din Transilvania. Episcopul Andrei Șaguna hotăra ca preoții să
aibă calitatea de directori, protopopii să fie inspectori, iar episcopul inspector suprem al
școlilor.
Pe baza publicațiunii nr. 29 din 19 aprilie 1850, Șaguna stabilea ca bază a organizării
școlilor ortodoxe principiul confesional. Măsurile organizatorice, transmise de Șaguna prin
circulara nr. 530 din 24 aprilie 1852, prevedeau: în fiecare parohie să existe școală, dascălii să
fie ortodocși, să fie folosite manuale tipărite în tipografia diecezană, învățătorii să dețină
„atestat despre hărnicia lor” de la episcop, protopopii să trimită rapoartele despre școală
episcopului, iar el avea dreptul de superinspecție asupra școlilor confesionale ortodoxe14. Se
reorganizau astfel școlile poporale ( elementare ) pe principiul confesional.

12
Conf. Dr. Paul Brusanowski, Mitropolitul Șaguna, organizator al învățământului ortodox convesional din
Transilvania, în Mitropolitul Andrei Șaguna-Creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania,
Ed. Andreiană. Sibiu, 2008, p. 236;
13
Ibidem, p. 237;
14
Ioan Lupaș, Mitropolitul Andrei Șaguna - Monografie, Ed. România Pres, Sibiu, 2000, p.154;
 La 10 august 1854, Șaguna a emis Ordinăciunea arhierească pentru rândul cel bun în
Școalele noastre poporale, care transmitea regulamentul și programa analitică a
învățământului de bază. Se stipula obligativitatea inspectării școlilor de către preoții parohi și
protopopi, semnarea în protocolul școlar,ca dovadă , precum și transmiterea neregulilor
constatate episcopului15.
Planul de învățământ stabilit de Șaguna cuprindea: Abecedarul, Bucoavna, Scrierea,
Cântarea, Aritmetica de bază, Gramatica de bază, Datorințele supușilor, Abecedarul nemțesc,
Gramatica românească și germană, Geografia și Istoria. Instruirea trebuia făcută în limba
poporului, dar se recomanda și studiul limbii germane, mai ales pentru cei ce doreau să
lucreze în afaceri sau în asministrația publică.
În sprijinul nevoii de instruire morală și spirituală, pentru contracararea superstițiilor și
analfabetismului maselor, Șaguna introduce, ca manuale de bază la citire, Ceaslovul,
Apostolul și Psaltirea16.
În anul 1854 Ministerul Cultelor și Instrucțiunii din Viena a luat măsura înființării unor
posturi de inspectori școlari pentru Transilvania, împăratul însărcinându-l pe Pavel Vasici
pentru școlile ortodoxe. El inspectează școlile în mai multe rânduri și publică rapoartele
despre starea școlilor în Telegraful Român în 1857, iar în 1860 în revista pedagogică „Amicul
școalei”17.
În timpul deceniului neoabsolutist Biserica Ortodoxă din Transilvania nu dispunea de
autonomie școlară, episcopul Andrei Șaguna fiind nevoit în acest fel să transmită preoților și
învățătorilor prevederile legislative hotărâte la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii publice.
Abia după 1860, în epoca liberalismului constituțional, Andrei Șaguna a putut emite mai
multe regulamente de organizare internă a școlilor.
În 1862 publică, sub formă de broșură tipărită la Tipografia Arhidiecezană din Sibiu,
Instrucțiunea pentru învățătorii din școlile normale și capitale de religie ortodoxă
răsăriteanu, de sub Inspecțiunea Supremă școlară a Bisericii ortodoxe răsăritene din marele
Principat al Ardealului18.
În anul 1863, Andrei Șaguna emite regulamentul numit Inspecțiune provizorie adresată
protopopilor, ca inspectori districtuali, și preoților, ca directori școlari, care preciza
obligațiile ce reveneau directorilor și inspectorilor școlari. Protopopul vizita periodic școala,

15
Ibidem, p.158;
16
Conf. Dr. Paul Brusanowski, op. cit., p. 305;
17
Idem, Învățământul confesional ortodox din Transilvania între anii 1848-1918, Ediția a II-a, Ed. Presa
Universitară Clujeană, Cluj, 2010, p.118;
18
Ibidem, p.135;
asista la examenele școlare, controla frecvența școlarilor și redacta un raport, iar parohii
predau religie în școală, urmăreau implicarea învățătorilor în susținerea școlii și reprezentau
școala în calitate de superiori ai învățătorilor19.
Instrucțiunea provizorie a fost urmată de una mult mai detaliată în 1865, adresată
clerului și intitulată Instrucțiunea adresată preoților și protopopilor ca inspectori școlari.
Dar preocupările episcopului nu se limitau doar la școlile poporale, ci el era interesat și
de școlile confesionale secundare. În actele Sinodului eparhial din 1850, sinodalii rugau pe
împărat „ să se îndure a avea părintească privire la numărul cel mare al populațiunii române și
a înființa pentru români școale reale, gimnaziale, academice și o universitate ”20. Încă de la 1
iulie 1850 Andrei Șaguna a elaborat un proiect pe care l-a înaintat secretarului ministerial
Heufler, care fusese însărcinat cu coordonarea școlilor din Ardeal. În proiectul său prezenta
necesitatea înființării de gimnazii și școli reale, cerând aprobare pentru înființarea a șase
gimnazii inferioare ( cu patru clase ), șase gimnazii superioare ( licee cu opt clase ) și șase
școli reale. Din planul său, episcopul a reușit înființarea a două gimnazii, la Brașov în 1850 și
la Brad în 1867 și o școală reală inferioară de trei ani, în 186921.

3.2.2.2. Instituirea conferințelor învățătorești

Regulamentele și instrucțiunile inițiate de Șaguna arată interesul său deosebit pentru

organizarea conferințelor sau consfătuirilor învățătorești care în Austria, de exemplu, fuseseră
introduse încă din anul 1851. La începutul anului 1862, redactorii revistei pedagogice
„Amicul școalei” au cerut inițierea de conferințe învățătorești. Într-o circulară emisă de
Andrei Șaguna la data de 17 septembrie 1862 îi anunța pe protopopi de introducerea în

19
Ibidem, p. 138;
20
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,
Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p. 285;
21
Conf. Dr. Paul Brusanowski, Mitropolitul Șaguna, organizator al învățământului ortodox convesional din
Transilvania, în Mitropolitul Andrei Șaguna-Creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania,
Ed. Andreiană. Sibiu, 2008, p. 255;
următorul an a conferințelor învățătorești, iar la 1 mai 1863 anunța numirea a 9 comisari
școlari22.
Modul de desfășurare al conferințelor a fost stabilit de Șaguna printr-o instrucțiune
specială care cuprindea 15 paragrafe. Ele urmau să se desfășoare în perioada vacanțelor de
vară, fiecare învățător contribuind cu 2 florini la protopopiat pentru buna lor desfășurare. Se
mai prevedea ca acestea să aibă loc în biserici, întrucât școlile erau confesionale, să înceapă
cu o cuvântare a comisarului școlar, să fie examinați învățătorii din Instrucțiunea emisă în
anul 1862, să se discute despre manualele folosite și greutățile întâmpinate de dascăli în
prosesul de învățământ23.
În anul 1863 au avut loc primele conferințe învățătorești din Ardeal, coordonate de
comisarii școlari, persoane cu deosebite abilități teoretice și practice. Andrei Șaguna
recomanda în anul 1864 ca de acum înainte accentul să cadă pe subiecte cu caracter practic,
pe „mijloacele de dezvoltare fizică (igienă, regim de viață), spirituală (sentimentul dragostei
de Dumnezeu și părinți) și intelectuală (necesitatea învățământului și rolul școlii) a copiilor24,
cu atât mai necesare la acea vreme, când majoritatea covârșitoare a părinților nu știau carte și
nu prea înțelegeau rostul școlii.
Convins de utilitatea reuniunilor învățătorești, mitropolitul Andrei Șaguna solicita
protopopilor o evidență clară a învățătorilor care au participat la conferințe și totodată
înlocuirea celor care lipseau nemotivat cu învățători dedicați chemării lor25.
După al treilea sinod al Bisericii ortodoxe ardelene din mai 1864, obligația organizării
conferințelor învățătorești și numirea comisarilor școlari revenea Senatului școlar.

3.2.2.3. Elaborarea manualelor școlare

La începutul păstoririi lui Andrei Șaguna s-a mai continuat tradiția copierii cursurilor
predate de profesori, însuși episcopul recomandând ca toți clericii „să aibă cursurile curat

22
Ibidem, p. 248-249;
23
Ibidem;
24
Ibidem;
25
Andrei Șaguna, Corespondență I/2, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj Napoca, 2007, p. 289;
scrise cu mâna lor”. Asemenea manuscrise, precum un curs de Istorie Bisericească și
Tâlcuirea Evangheliilor duminicale ale lui Grigorie Pantazi sau Pastorala lui Ioan Hania pot fi
văzute astăzi în biblioteca Facultății de Teologie din Sibiu26.
Conștient de greutatea studierii de pe manuscris, Episcopul Andrei Șaguna s-a gândit să
retipărească unele manuale mai vechi, adaptate la cerințele vremii și să scrie el însuși
manuale. O parte importantă a politicii școlare a mitropolitului Andrei Șaguna a fost
antrenarea unor cărturari clerici și mireni în elaborarea de manuale școlare. Printre elitele
intelectuale care s-au alăturat mitropolitului în anevoiosul, dar atât de necesarul demers al
elaborării manualelor didactice s-au numărat personalități active pe toate planurile, politic,
cultural, social, bisericesc.
Sava Popovici Barcianu (1814-1879), învățător și preot din Rășinari, a elaborat
numeroase lucrări cu caracter didactic: Curs de aritmetică pentru folosul și trebuința tinerimei
române (1848), Abțdariu pentru folosul școalelor de legea Greco-răsăriteană
(1851),Gramatica română pentru școalele poporale (1851,1853,1864), Gramatica română,
curspregătitor pentru școalele secundare, preparandii și privați (1852), Gramatica româno-
germană (1855)27. Lucrările se remarcă prin claritate, accesibilitate, simplitatea explicațiilor,
exemplele adecvate vârstei elevilor cărora se adresau.
Visarion Roman (1833-1885), economist, ziarist, pedagog, fondator al ASTREI, a
redactat Aritmetica pentru școalele poporale greco-răsăritene (1854, 1858), Aritmetica cu
cifre(1855), Carte de Lectură românească pentru școalele române primare (1862), Geografia
monarhiei austriece (1855, 1856)28.
Exponentul pedagogiei herbartiene de la noi, Ioan Popescu (1832-1892), care
studiase în Germania printr-o bursă oferită de mitropolitul Andrei Șaguna, a rămas în istoria
pedagogiei ca deosebit profesor și autor de manuale: Compendiu de pedagogie pentru părinți,
educatori, învățători și toți bărbații de școală (1868, 1876), Pedagogie, lucrată pe bazele
psihologice ale realismului herbartian (1868), Computul (aritmetica) în școala poporală.
Manual pentru învățători (1864, 1875), Întâia Carte de Lectură și învățătură pentru școalele
poporale române (1870), Carte de Cetire II pentru școalele poporale române (1900) etc29.

26
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,
Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p. 281;
27
Ibidem, p. 311;
28
Elena Macavei, Creator de manuale în școala generației Mitropolitului Andrei Baron de Șaguna, în
Mitropolitul Andrei Șaguna-Creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Ed. Andreiană.
Sibiu, 2008, p. 258-279;
29
Ibidem;
Lucrările sale de pedagogie și psihologie se remarcă prin abordări interdisciplinare și
fundamentări culturale și științifice experimentale.
Cel mai prolific autor de manuale școlare, Zaharia Boiu (1834-1903), un alt bursier
al mitropolitului Andrei Șaguna, distins preot, profesor și redactor, a elaborat următoarele
manuale: Abecedar pentru școalele poporale române (1861), Carte de cetire pentru școalele
poporale române, partea I (1865), partea a II-a (1869), Elemente de Geografie pentru școalele
poporale române greco-orientale (1899), Elemente de Istoria naturii și Fisică pentru
școalele poporale române (1869), Elemente de Istorie patriotică și universală pentru școalele
poporale române greco-orientale (1870)30. Toate cărțile de disting printr-un înalt nivel
cultural-științific, prin calități didactice și pedagogice și expresivitatea limbajului.
Daniil Popovici Barcianu (1847-1903), trimis în Germania ca bursier de către
mitropolitul Andrei Șaguna, este autorul manualelor Lucrul de mână în școalele de băieți și în
Institutul Pedagogic (1885) și Elemente de istorie naturală, în două volume (1881-1883)31,
lucrare de referință în literatura didactică
Ilarion Pușcariu (1842-1922), un alt bursier al mitropolitului Andrei Șaguna, este
autorul unor manuale precum Limba maternă (română) în institutele pedagogice și în clasele
poporale (1875), Principii din Pedagogia generală (1880), Isagogia sau Introducere în
cunoștința Cărților Sfintei Scripturi (1878, 1904), Limba română, curs metodic pentru
institutele pedagogice și școalele poporale române (1908), Manual de Istoria bisericească
(1893), Istorie biblică, manual de religie pentru școalele medii (1893), suplinind lipsa
manualelor cu profil teologic și laic în învățământul secundar și contribuind la optimizarea
învățământului teologic și pedagogic32.
Mitropolitul însuși a sesizat nevoia unor manuale în domeniul teologic, elaborând
lucrări originale precum: Elementele dreptului canonic (1854), Compendiu de drept canonic
(1868) și Istoria bisericească în 2 volume (1869). A mai scris: Instrucțiuni pentru învățătorii
din școalele poporale și capitale (1862), Instrucțiuni pentru directorii districtuali de școale
(1864), Instrucțiuni pentru profesorii, directorul și duhovnicul Institutului diecezan teologic-
pedagogic din Sibiu (1865), în care enumera obligațiile ce reveneau celor ce dețineau astfel
de funcții33.

30
Ibidem;
31
Elena Macavei, Andrei Baron de Șaguna și școala românească din Transilvania, în Bicentenarul nașterii
Mitropolitului Andrei Șaguna, Ed. Asociațiunii Astra, Sibiu, 2010, p. 98;
32
Ibidem, p. 99-100;
33
Dr. Teodor Ardelean, Interesul manifestat de mitropolitul Andrei Șaguna pentru tipărirea de cărți școlare,
bisericești și publicații în Bicentenarul nașterii Mitropolitului Andrei Șaguna, Ed. Asociațiunii Astra, Sibiu,
2010, p. 110-111;
 Astfel, sub îndrumarea mitropolitului Angrei Șaguna, la Tipografia diecezană din
Sibiu înființată de el din 1850, apar numeroase manuale pentru școlile „poporale” românești.
Marea lor majoritate au apărut în mai multe ediții, remarcându-se „Abecedarul ” lui Zaharia
Boiu, care a ajuns la 14 ediții și „Cartea întâi de lectură” a lui Ioan Popescu, la 18 ediții.

3.3. Realizările lui Andrei Șaguna

3.3.1. Reînființarea Mitropoliei și Statutul Organic

Pentru episcopul Andrei Șaguna, dar și pentru păstoriții săi, o problemă stringentă era
reorganizarea Bisericii ortodoxe, prin obținerea unui drept firesc, restaurarea vechii Mitropolii
a Transilvaniei. Chiar și liderii revoluției de la 1848 au fost convinși de Andrei Șaguna să
introducă în petiția-program, prezentată la Adunarea Națională de pe Câmpia Libertății de la
Blaj, un punct referitor la independența Bisericii românești și reactivarea Mitropoliei și a
sinodului general anual, așa cum era înainte de anul 1701. El își continuă demersurile,
înaintând mai multe memorii, începând din 1849 cu cel intitulat Promemorie despre dreptul
istoric al autonomiei bisericești naționale a românilor de religea răsăriteană, elaborat pe
baza afirmațiilor făcute de Engel, Al. Geanoglu-Lesviodax și Petru Maior, istorici care în
lucrările lor vorbeau despre existența Mitropoliei Ortodoxe Române din Alba Iulia34.
Seria memoriilor continuă în 1850 cu Adaos la Promemoria despre dreptul istoric al
autonomiei bisericești naționale a românilor de religea răsăriteană, cu noi dovezi despre
vechea Mitropolie a Ardealului și în 1851 cu Memorial, prin care se lămurește cererea
românilor de religiunea răsăriteană în Austria, pentru restaurarea Mitropoliei lor din punct
de vedere al sfintelor canoane și după doisprezece ani de memorii și cereri a fost emisă o

34
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,
Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p. 119-120;
rezoluție imperială care aproba convocarea în 1861 a unui sinod al episcopilor ortodocși din
Austria35.
La cererea împăratului, în sinodul episcopilor ortodocși din Austria, din august 1864 s-a
discutat și problema Mitropoliei Ortodoxe Române, iar sinodalii, în frunte cu noul patriarh
sârb, Samuil Mișirevici, au fost în unanimitate de acord cu înființarea unei Mitropolii
românești pentru ortodocșii din Ardeal, Banat și Ungaria. Prin decret imperial, se aproba la 24
decembrie 1864 reînființarea vechii Mitropolii Ortodoxe Române a Transilvaniei, cu două
episcopii sufragane (Arad și Caransebeș ) și numirea episcopului Andrei Șaguna ca
Arhiepiscop și Mitropolit36.
Mitropolitul Andrei Șaguna a convocat Congresul Național Bisericesc al românilor
ortodocși din întreaga mitropolie, întrunit la Sibiu, la care au luat parte câte zece preoți și
douăzeci de mireni din fiecare eparhie. O comisie formată din 27 de membri a luat în discuție
proiectul-regulament propus de Șaguna, care a și fost aprobat de Congres sub numele de
Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, având ca principii de bază
autonomia și sinodalitatea, statut prin care așeza mitropolia pe baze democratice și
constituționale37.
Statutul Organic prevedea și cele trei secții ale Consistoriului eparhial, numite senate:
senatul bisericesc, senatul epitropesc și senatul școlar. Atribuțiile senatului școlar erau
îndreptate spre toate problemele sistemului de învățământ: preocuparea pentru bunăstarea
școlilor și promovarea celor mai bune manuale, perfecționarea învățătorilor și profesorilor,
frecventarea școlilor de către copii, învățarea doctrinei bisericii ortodoxe38.

3.3.2. Institutul Teologic-Pedagogic

În centrul acțiunii de regenerare culturală a românilor transilvăneni Andrei Șaguna

dorea să pună preoții bisericii ortodoxe. La scurtă vreme dupăm instalarea sa, el și-a dat
seama că mai întâi trebuia ridicat nivelul de pregătire al preoților. Cu o preoțime cultă și

35
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 3, Ed. IBMBOR, București, 1997, p.
91;
36
Ibidem, p. 92;
37
Ibidem, p. 93;
38
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,
Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p. 308;
morală putea să-și realizeze idealul de a educa poporul transilvănean, afirmând că este bine și
folositor pentru creștini și pentru stat dacă preoțimea este cultă, dar și mai folositor este dacă
preoțimea este morală39.
La venirea sa în Transilvania, Andrei Șaguna și-a dat seama ca nu poate schimba
statutul juridic al sistemului de învățământ confesional ortodox, din anul 1837 dreptul de
superinspecție fiind acordat episcopului romano-catolic maghiar din Alba-Iulia, dar putea să
se ocupe de pregătirea pedagogică a dascălilor și preoților. În acest sens, încă din toamna
anului 1846, a hotărât schimbarea cursului clerical de la 6 luni la un an și introduce discipline
noi: Teologia Pastorală, Metodul învățătoresc, Exegeza și Gramatica românească, oferind
posibilitatea candidaților la preoție să profeseze la începutul carierei lor ca dascăli în școlile
confesionale40. Cursurile urmau să înceapă pe data de 1 noiembrie și nimeni nu era primit fără
aprobarea episcopului, care urmărea foarte atent vocația preoțească a viitorilor slujitori ai
Bisericii.
Disciplinele erau predate de doi profesori tineri și bine pregătiți, Ioan Hania și Grigorie
Gheorghe Pantazi, amândoi cu studii teologice superioare. Alături de materiile teologice s-au
introdus Gramatica limbii române, Metodica și Pedagogia, pentru ca absolvenții cursului de
teologie să poată preda ca învățători în școlile teologice, întrucât un curs special de pedagogie
nu exista41. Se rezolva astfel o mai bună pregătire a preoților și lipsa de învățători calificați.
La primul sinod eparhial al Bisericii Ortodoxe din anul 1850 s-a hotorât transformarea
cursului clerical de la Sibiu în Institut teologic-pedagogic, înzestrat după modelul celorlalte
seminarii ale vremii și s-au stabilit materiile ce urmau a fi studiate în cei doi ani, în primul an
predominând materiile pedagogice. Cu banii adunați printr-o colectă de la credincioși s-a
cumpărat o clădire corespunzătoare, care a funcționat ca internat gratuit pentru elevi până în
1858, iar cu banii săi, episcopul Șaguna a achiziționat în apropiere o clădire cu 26 de încăperi,
care va fi renovată și adaptată pentru a funcționa ca seminar și internat42.
Episcopul înaintează mai multe memorii împăratului Francisc Iosif și primește prin
decret imperial un ajutor anual de 25000 fl. pentru nevoile institutului și pentru preoții de la
țară și ulterior un alt ajutor financiar pentru cheltuieli de întreținere, salarizare și burse.

39
Ioan Lupaș, Mitropolitul Andrei Șaguna - Monografie, Ed. România Pres, Sibiu, 2000, p. 145
40
Conf. Dr. Paul Brusanowski, Mitropolitul Șaguna, organizator al învățământului ortodox convesional din
Transilvania, în Mitropolitul Andrei Șaguna-Creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania,
Ed. Andreiană. Sibiu, 2008, p. 234;
41
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,
Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p. 266;
42
Ibidem, p. 267-268;
 În 1852 cursurile de teologie s-au ridicat la doi ani de studii, iar din 1861, la trei ani de
studii, cînd institutul a cunoscut o perioadă de mare înflorire. Din 1854 Andrei Șaguna a
elaborat Regule școlare pentru clerici și pedagogi din Institutul diecezan, un îndreptar în 16
articole, cu sfaturi pentru viitorii dascăli și preoți, căci marele ierarh a ținut să ofere o aleasă
educație moral-duhovnicească elevilor săi. În anul 1865, mitropolitul Andrei Șaguna emite un
regulament al școlii sub numele de Instrucțiune pentru directorul și profesorii și duhovnicul
Institutului arhiedecezan pedagogic-teologic de religia greco-orientală, după care s-a condus
până în 1877 și în care se desemna, printre altele, patronul instituției, Sfântul Niceta de
Remesiana (Nichita Romanul )43. Astfel vechea școală clericală se transforma în instituție de
învățământ superior, care își selecta cu rigurozitate elevii din rândurile absolvenților de 8
clase gimnaziale și examen de bacalaureat44și oferea patriei dascăli și preoți bine pregătiți.
La primul Sinod Arhidiecezan desfășurat după moartea mitropolitului Andrei Șaguna, în
semn de omagiu în cinstea ctitorului școlii, s-a hotărât ca „Institutul seminarial teologic-
pedagogic din Sibiu, ca unul din actele mărețe ale neobositelor stăruințe și sacrificii ale
răposatului, să poarte de aici încolo numirea de Seminarul Andreian”45.

3.3.3. Tipografia și Editura Arhidiecezană

Prima tipografie din Transilvania a fost înființată la Sibiu în anul 1528, de către
Thebaldus Gryphius din Reutlingen. Opera sa editorială a fost continuată la Sibiu de un
meșter format de el, Lukas Trapoldner, un sas care și-a deschis propria tipografie, care avea și
o secție slavo-română cu litere chirilice, condusă de un prețuit tipograf, Filip Moldoveanul.
Acesta a tipărit cărți în limba română (Catehismul românesc din 1544, Tetraevanghelul
slavon din 1546, Tetraevanghelul slavo-român din 1551-1553) cu câțiva ani înaintea lui
Coresi46.

43
Ibidem; p. 277;
44
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. 3, Ed. IBMBOR, București, 1997, p.
96;
45
Protocolul Sinodului Arhidiecezan, Sibiu, 1874, p. 29 apud Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită
Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012,
p. 284;
46
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,
Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p. 210-211;
 La noua tipografie mitropolitană de la Bălgrad (Alba-Iulia) a fost tipărit în 1648 Noul
Testament (prima ediție integrală în limba română), iar în 1689 Rânduiala diaconstvelor, un
Liturghier românesc, folosit mai târziu și de Antim Ivireanul. Din păcate, tipografia din Alba-
Iulia a fost desființată de autoritățile habsburgice instalate în Transilvania din anul 1688, în
locul ei înființându-se mai târziu, în anul 1747, la Blaj o tipografie nouă, cu meșteri tipografi
veniți de la Râmnic, care au tipărit multe cărți de slujbă, folosite în toate bisericile ortodoxe
din provinciile românești47.
Autoritățile habsburgice au hotărât, în 1770, înființarea unei tipografii „ilirice”, care să
tipărească cărți de slujbă pentru ortodocșii români, sârbi și ucrainieni din Imperiul
Habsburgic. Înființată inițial la Viena și mutată mai apoi, în 1795, la Buda, această tipografie
a oferit cărți de slujbă și învățătură în limba română până când s-a reluat activitatea
tipografică la Sibiu. Meșterii tipografi sași Martin Hochmeister, frații Petru și Johannes Barth
și Georg Klosius editează printre altele cărți de slujbă și manuale școlare în limba română48.
Conștient de importanța unei tipografii pentru un centru bisericesc și cultural, ca Sibiul,
dar și pentru a înlătura concurența economică a sașilor și concurența confesională a Episcopiei
unite de la Blaj, imediat după sfârșitul Revoluției din 1848, Andrei Șaguna face demersuri
pentru înființarea unei tipografii eparhiale, înaintând un memoriu guvernatorului Ludwig
Wohlgemuth49. Primind un răspuns favorabil, Șaguna cumpără cu banii lui (1000 de galbeni)
utilajul tipografic de la Buda și donează noua tipografie eparhiei sale50.
Noua tipografie sibiană a fost inagurată duminică, 27 august 1850, fiind sfințită chiar de
episcopul Andrei Șaguna. Prima tipăritură a fost o circulară a episcopului, adresată clerului și
credincioșilor, datată 27 august 1850, însoțită de o poezie omagială compusă de Andrei
Mureșanu pentru episcopul Andrei Șaguna51.
Până în 1867, tipografia a funcționat pe strada Iernii, când a fost mutată pe strada
Măcelarilor (din 1918 numită strada Mitropoliei), unde funcționează și astăzi. Din 1864, după
reînființarea Mitropoliei Transilvaniei, în tipografia devenită arhidiecezană au apărut lucrări
variate: cărți de slujbă, traduceri din Sfinții Părinți, manuale pentru Institutul Teologic din
Sibiu și pentru școlile poporale, pastorale, circulare, anuare ale gimnaziilor, precum și cele

47
Ibidem, 211-212;
48
Ibidem, p. 212;
49
Ibidem, p. 213;
50
Andrei Șaguna, Memorii din anii 1846-1871, Ed. Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1923, p. 49;
51
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,
Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p. 214;
două importante periodice ale eparhiei (Calendarul diecezan din 1852 și Telegraful Român
din ianuarie 1853), cu apariție neîntreruptă până azi52.
În vederea acoperirii necesarului de hârtie pentru tipografia diecezană, episcopul Andrei
Șaguna face demersurile în vederea cumpărării celei mai vechi fabrici de hârtie din Ardeal,
numită la acea vreme moara de hârtie, înființată din 1768 în localitatea Prundu Bârgăului, din
județul Bistrița-Năsăud53.
Foarte importantă a fost decizia împăratului Francisc Iosif, din 14 decembrie 1860, care
hotăra că tipografia arhidiecezană din Sibiu poate tipări cărți bisericești pentru toate eparhiile
românești din Imperiu (Timișoara, Arad, Vârșeț și Cernăuți).
Contemporanii lui Andrei Șaguna au remarcat rolul concret, incontestabil pe care
ierarhul l-a jucat în edificarea națiunii române, încă de la începutul păstoririi sale în
Transilvania. Impresionantă este prezentarea făcută în 1853, de către Jacob Ranicher, lider al
sașilor din Ardeal și secretar al guvernului, când marile sale înfăptuiri erau abia la început:
„El (Șaguna) a lovit în stâncă și a deschis pe seama poporului său izvorul culturii intelectuale.
Așa putem caracteriza pe Șaguna, care a săvârșit în anul 1850 pentru români și pentru
credincioșii Bisericii greco-răsăritene din Ardeal același lucru pe care îl făcuse înainte cu trei
sute de ani Honterus pentru Reformațiune și pentru sași”54.
În semn de recunoștință față de Andrei Șaguna, pentru înființarea tipografiei, Editura
Tipografiei Diecezane a fost așezată sub patronajul fondatorului ei, din anul 2006 primind
numele de Editura Andreiană, în urma inițiativei ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscop al
Sibiului și Mitopolit al Ardealului.

3.3.4. Biblia lui Andrei Șaguna

Traducerea cărților, dar mai ales a Bibliei a fost întotdeauna considerată un act de cultură
și presupunea un lung și suținut efort filologic și teologic. Cartea este un bun al întregii
națiuni, iar Șaguna dorea ca prin tipografia sa să pună la dispoziția clerului și credincioșilor o
Biblie într-o limbă pe înțelesul întregului popor. Una din cele mai importante cărți a fost
tradusă și tipărită de Andrei Șaguna la Tipografia Arhidiecezană din Sibiu, între anii 1856-

52
Ibidem;
53
Nicolae Bocșan, Andrei Șaguna și protopopiatul ortodox al Bistriței, în Andrei Șaguna, Corespondența, Vol.
4, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2011, p. 30;
54
Ioan Lupaș, Mitropolitul Andrei Șaguna. Monografie istorică, ed. a II-a, Sibiu, 1911, p. 153, apud Pr. Prof. Dr.
Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul
Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p. 216;
1858, cu titlul Biblia, adecă dumnezeiasca Scriptură a legii celei vechi și a cei noao, după
originalul celor 70 de tălcuitori din Alecsandria, „sub privegherea și cu binecuvântarea
Excelenței sale, Preasfințitul Domn Andrei Baron de Șaguna”, care a și rămas cunoscută sub
numele de Biblia lui Șaguna.
În prefața traducerii sale, Andrei Șaguna a scris o introducere în 5 capitole, intitulată
Cunoștințe folositoare despre Sfânta Scriptură, în care a elogiat primele ediții românești ale
Sfintei Scripturi. Elementul nou adus de Biblia editată de Andrei Șaguna consta în 94 de
gravuri în text, care au fost preluate din Biblia catolică germană cu ilustrații, publicată la
Munchen în anul 1851 de Dr. Joseph Franz Alioli55.
Andrei Șaguna folosește ilustrațiile pentru rolul lor pedagogic și moral, de întregire a
textului propriu-zis și fixare în memoria cititorilor. Pentru mult timp aceste ilustrații vor fi
folosite, în special în Transilvania, iar o parte din ele au apărut în Mica Biblie din 1913.
Toate gravurile Bibliei șaguniene au fost adunate într-un volum intitulat Istoria biblică în
chipuri și icoane, apărută în anul 1825 la Tipografia Arhidiecezană din Sibiu prin strădania
preoților profesori Gheorghe Maior și Eugen Tudoran, iar unele dintre ele vor fi folosite în
manualele de religie56.

3.3.5. Telegraful Român

Receptiv la ideile și mijloacele moderne ale epocii sale, Andrei Șaguna nu putea să
scape din vedere impactul presei asupra cititorilor, funcția ei informativă și modelatoare, cale
de exprimare a intereselor națiunii române57.Tot ca o manifestare a grijii mitropolitului Andrei
Șaguna față de cultură și neam este apariția în anul 1853 a publicației Telegraful Român,
tipărită în tipografia diecezană. Mai apăruseră înainte câteva periodice, dar nu au avut
continuitate, ceea ce face din Telegraful Român cea mai veche publicație din Transilvania cu
apariție neîntreruptă până astăzi. Academicianul Răzvan Theodorescu afirmă că Telegraful
Român s-ar afla în fruntea listei celor mai longevive organe de presă cu apariție neîntreruptă,
chiar atunci când e vorba de zone mai largi precum sud-estul Europei58.

55
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,
Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p. 224;
56
Ibidem, p. 225;
57
Justin Tambozi și Justinian George Tambozi, Andrei Șaguna-apostol al românilor ortodocși din Ungaria și
Transilvania, Ed. Fundației „Andrei Șaguna”, Constanța, 1996, p. 37;
58
Acad. Răzvan Theodorescu, La ceas aniversar, TR, nr. 1-4, ianuarie 2005, p. 1;
 „Gazeta de Transilvania”, apărută la Brașov din anul 1838 și gazeta „Organul
Luminării” (mai apoi cu numele schimbat în „Organul național”), apărută la Blaj între anii
1847-1848 redactate de valoroși istorici, oameni politici și ziariști precum George Bărnuțiu,
Timotei Cipariu și Aron Pumnul au fost publicații care nu au rezistat timpului59 .
La 30 octombrie 1853 Șaguna a trimis o petiție către guvernatorul Transilvaniei, Carol
de Schwarzenberg și către „Supremul oficiu polițienesc” cerând din nou acordul pentru a
tipări un ziar, într-o tipografie proprie, care să slujească interesele credincioșilor ortodocși
români din Transilvania în chestiuni politice, economice și culturale. Dorind să integreze atât
prin conținut cât și prin nume publicația în tradiția europeană a vremii (întrucât țări ca
Germania, Italia, Franța, Anglia aveau gazete cu numele de „Telegraf”), mitropolitul Andrei
Șaguna dă ziarului numele de Telegraful Român60.
Primele numere, care apăreau miercurea și sâmbăta, aveau titlul scris cu caractere latine,
în vreme ce articolele au apărut în chirilică până în 1863, când a fost înlocuită cu grafica
latină61.
Telegraful Român prezenta știri din toate domeniile, inclusiv de natură economică
menite să trezească în inima românilor interesul pentru preocupări care să conducă la
bunăstare și civilizație. O preocupare constantă în paginile revistei o vor constitui școala
românească și educația tinerilor („Educația copiilor”, „Educația femeilor”, „Despre viața
școlii”, „Tinerimea noastră și școalele publice”, „Cum se poate stăvili prin școală
degradația timpurie a tineretului”, „Iubirea învățătorului către învățăceii săi”), precum și
despre limba română și naționalitate62.
În timpul păstoririi sale, mitropolitul Andrei Șaguna a ales în funcția de redactor al
Telegrafului Român personalități importante ale vremii, buni cunoscători ai vieții politice și
culturale transilvănene precum: Aron Florian, Visarion Roman, Ioan Rațiu, Zaharia Boiu,
Nicolae Cristea, majoritatea profesori proveniți din rândul profesorilor de la Institutul
teologic-pedagogic de la Sibiu.
Contribuția primului redactor a fost hotărâtoare pentru apariția revistei șaguniene, Aron
Florian folosindu-și bogata sa experiență jurnalistică dobândită în urma colaborării de până
atunci cu mai multe gazete. Important a fost apelul către romani în vederea susținerii apariției
revistei prin abonamente. În urma plecării lui Aron Florian la Viena, pentru ocuparea postului

59
Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, „Telegraful Român”- ctitorie șaguniană, în Mitropolitul Andrei Șaguna-
Creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Ed. Andreiană. Sibiu, 2008, p. 181;
60
Ibidem, p. 182-185;
61
Ibidem, p. 184;
62
Ibidem, p. 185;
de coredactor la „Buletinul legilor imperiului”, poziția de redactor al ziarului va fi ocupată de
un medic și scriitor bănățean, Pavel Vasici, împreună cu care mitropolitul Andrei Șaguna va
colabora .
Redactorii Ioan Bădilă și Visarion Roman s-au aflat în fruntea ziarului pentru câteva
luni, prin urmare au fost considerați interimari. Visarion Roman își manifesta permanent
preocupările sale în plan cultural, chiar și după încheierea activității lui în slujba Telegrafului
Român, editând la Sibiu mai multe reviste: „Amicul școalei”, o revistă pedagogică cu apariție
săptămânală, „Amicul poporului”, un almanah adresat mai mult țăranilor și „Albina
Carpaților”, o publicație beletristică.
Redactorul Ioan Rațiu a ocupat funcția în urma unui concurs special organizat de
mitropolitul Andrei Șaguna pentru acest post, făcându-se remarcat prin studii de Filosofie și
Științe juridice, moralitate, activism social și patriotism. Acolo se găsea și în ianuarie 1859,
revista Telegraful Român reliefând importanța evenimentului Unirii Principatelor Române
sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, oferind cititorilor discursurile lui Mihail Kogălniceanu
și proclamațiile domnitorului. Un alt eveniment important, care a avut loc tot în perioada
când lucra la redacția Telegrafului Român, a fost înființarea în 4 noiembrie 1861 la Sibiu a
„Asociațiunii Transilvane pentru Literatura și Cultura Poporului Român”(ASTRA).
Strădaniile Mitropolitului Andrei Șaguna și ale altor intelectuali transilvăneni, în ceea ce
privește atât obținerea aprobărilor cât și organizarea tinerei instituții de cultură, s-au dovedit a
fi benefice pentru toți românii transilvăneni. Tocmai de aceea acțiunile ASTREI vor fi
prezentate permanent de redactorii revistei Telegraful Român.
Zaharia Boiu a fost succesorul lui Ioan Rațiu la redacția revistei și a avut cinstea de a
prezenta cel mai important moment din viața Bisericii transilvănene, realizat numai datorită
genialității în plan politico-diplomatic a marelui Mitropolit Andrei Șaguna : restaurarea în
anul 1864 a vechii Mitropolii a Transilvaniei, desființată în mod abuziv în anul 1701.
Profesorul Nicolae Cristea, delegat de mitropolit în funcția de redactor, va activa cu
profesionalism timp de 18 ani, începând din octombrie 1865, răstimp considerat de Pr. Prof.
Dr. Mircea Păcurariu ca fiind „o perioadă de glorie în istoria presei românești din
Transilvania”63. Cât timp s-a aflat la conducerea publicației, Mitropolia Transilvaniei a ieșit
de sub jurisdicția Carlovițului, obținând autonomia printr-o lege numită „Statutul Organic al
Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania”, adoptată la Congresul Național Bisericesc al

63
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Un strălucit redactor al Telegrafului Român-Nicolae Cristea, în Cărturari
sibieni de altădată, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p. 137;
Românilor Ortodocși din Transilvania desfășurat în 1868 la Sibiu64. Un alt eveniment
important anunțat de Telegraful Român în mai 1877 a fost Independența României. Urmând
linia înaintașilor săi, Nicolae Cristea a ilustrat în paginile revistei realități diverse specifice
spațiului extracarpatic, precum moartea în exil la Heidelberg, în Germania, a domnitorului
Alexandru Ioan Cuza65. El își continuă activitatea în fruntea revistei chiar și după moartea
mitropolitului în 1873, întrucât Andrei Șaguna îi dăduse, printr-un înscris testamentar,
posibilitatea de a rămâne în funcție cât va dori el66.
Spre finalul mandatului său, în anii 1876-1877, a apărut un supliment numit „Foișoara
Telegrafului Român”, în care au apărut pentru prima dată îndreptări fonetice precum
înlăturare lui „u” de la sfârșitul cuvintelor și adăugarea sedilelor sub consoanele s și ț67.
Pr. Prof. Acad. Dumitru Stăniloae, redactor al revistei Telegraful Român, afirmă că
dăinuirea neîntreruptă a publicației poate fi explicată prin faptul că „ziarul a rămas tot timpul
în slujba scopului fixat de ctitor” și că „dacă Biserica ar fi întemeiat un ziar acum 500 de ani,
după apariția tiparului, acesta ar fi dăinuit până astăzi”68.

3.3.6. Calendarul eparhial

Calendarele aveau în trecut un important rol în răspândirea culturii, în special în

mediul rural și mai bine de un secol au fost unicele pulicații periodice cu caracter istorico-
literar accesibile țăranului român. Se știe că dascălul Petru Șoanul a tipărit la Brașov, în 1733,
primul calendar în limba română, pe cel de-al doilea l-a tipărit la Iași, în 1785, protopopul
Mihail Strilbițchi, iar la București apăruse unul în 1795. Cele tipărite la Sibiu și Buda au
cunoscut o mare răspândire în toate teritoriile locuite de români, iar Costache Negruzzi
menționa în lucrarea sa autobiografică,Cum am învățat românește, că s-a folosit de aceste
calendare69.

64
Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, op. cit, p. 190;
65
Ibidem, p. 191;
66
Teodor V. Păcățean, Din trecutul ziarului nostru, TR, nr. 1, 4 ianuarie 1903, p. 4 în Pr. Prof. Dr. Dumitru
Abrudan, „Telegraful Român”-ctitorie șaguniană, în Mitropolitul Andrei Șaguna-Creator de epocă în istoria
Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Ed. Andreiană. Sibiu, 2008, p. 189;
67
Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, op. cit, p. 194;
68
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Perioadele principale ale Telegrafului Român, TR, nr. 13-14, 1983, p. 1;
69
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,
Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p. 255;
 Calendarele editate din vremea lui Șaguna la eparhia ortodoxă din Sibiu apar din 1852
până astăzi fără întrerupere. Ele au fost tipărite la început cu litere chirilice,iar după 1879 cu
grafie latină și aveau trei părți: cu date din istoria țării sau a omenirii, cu prezentarea
sărbătorilor religioase și a conducătorilor bisericești și articole cu specific literar ( poezii și
fragmente din operele scriitorilor români, mai târziu și din clasici ai literaturii universale )70.
Începând cu anul 1918, în paginile calendarului vor predomina articolele pe teme
moral-religioase, dar vor continua să apară cele pe teme literare sau istorice. Numit
Calendarul bunului creștin , Almanahul creștin-ortodox și din 1953 până astăzi Îndrumătorul
bisericesc , Calendarul șagunian continuă să-și îndeplinească rolul de vehicul în culturalizarea
maselor71.

3.3.7. ASTRA

Vorbind despre începutul păstoririi mitropolitului Andrei Șaguna, Nicolae Popea

afirma că „institute, asociațiuni, reuniuni literarie, industriale, comerciale etc. lipsiau cu
desăvârșire la români”72. Numeroasele încercări ale românilor de a înființa societăți literare,
filozofice și culturale, prin care să contribuie la emanciparea materială și spirituală a
poporului, au fost încununate prin întemeierea Asociațiunii Transilvane pentru Literatura
Română și Cultura Poporului Român.
Printre inițiatori s-a aflat și Ioan Cavaler de Pușcariu (1824-1911), un tânăr cărturar
transilvănean care, constatând nevoia de muzee, biblioteci și alte instituții culturale în
societatea românească a vremii, făcea în paginile „Telegrafului Român”, în 20 martie 1860,
un apel către românii din Imperiul Habsburgic, pentru constituirea unei societăți, în vederea
cunoașterii valorilor literare și culturale ale națiunii române, venind mai apoi cu propuneri

70
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,
Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p. 256-257;
71
Ibidem,p. 260;
72
Nicolae Popea, Arhiepiscopul și mitropolitul Andrei baron de Șaguna, Ed. Tiparul Tipografiei Arhidiecezane,
Sibiu, 1879, p. 14;
concrete referitoare la înființarea asociației, precum: statutul, sediul, fondul și contribuția
membrilor, modul de administrare și întrunirile anuale73.
Mitropolitul Andrei Șaguna s-a implicat atât în obținerea aprobărilor, cât și în
organizarea acestei instituții de cultură înființată la 4 noiembrie 1861 la Sibiu. Crezul lui,
despre rolul important pe care asociațiile îl joacă pentru progresul românilor, fusese deseori
afirmat,mai întâi în documentele premergătoare întemeierii asociației: în conținutul petiției
din 10 mai 1860, în răspunsul oferit la decizia guvernatorului de la Sibiu, în măsurile
prevăzute în statutele de funcționare și mai apoi în discursurile ținute de mitropolit, cu ocazia
conferinței consultative și a celor 3 adunări generale ale ASTREI din 1861 (Sibiu), 1862(
Brașov), 1866 (Alba Iulia), ținute în perioada 1861-1867, când deținea funcția de președinte74.
Ca președinte al ASTREI, Andrei Șaguna a subliniat că politica și religia nu trebuie
să facă parte din preocupările asociațiunii, ci accentul trebuie pus pe cultură și morală. Au fost
acordate burse studenților, au fost premiați diverși autori, s-au pus bazele unei importante
biblioteci75. Evenimentele au fost pe larg mediatizate și în paginile revistei Telegraful Român.
Asociațiunea a avut susținerea tuturor românilor, ortodocși și greco-catolici,
începând cu mitropoliții Andrei Șaguna și Alexandru Sterca Șuluțiu, care s-au aflat în fruntea
celor 171 de intelectuali români care au semnat memoriul din 10 mai 1860, redactat de Ioan
Rațiu, un tânăr jurist și viitor președinte al Partidului Național din Transilvania și înaintat
guvernatorului Transilvaniei, Lichtenstein, pentru înființarea asociației76.
Strădaniile, concretizate în petiții și memorii care cereau înființarea societății, au fost
încununate mai târziu, în toamna anului 1861. Prin alegerea în forul conducător a mitropolitul
ortodox Andrei Șaguna (președinte) și a cunoscuților cărturari greco-catolici Timotei Cipariu
(vicepreședinte) și George Barițiu (secretar) se atenuau rivalitățile existente între cele două
biserici românești și se transmitea un mesaj de unitate în interesul națiunii române77.
La ședința de constituire a ASTREI au participat intelectuali bănățeni de marcă, care
au contribuit și financiar cu ocazia înscrierii lor, cele mai substanțiale sume fiind oferite de cei
doi ierarhi: episcopul greco-catolic de la Blaj, Alexandru Sterca Șuluțiu (2000 fl.) și episcopul
Andrei Șaguna de la Sibiu (1050 fl.). Ajutorul financiar din partea membrilor s-a constituit

73
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,
Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p. 319;
74
Prof. Univ. Dr. Pamfil Matei, Mitropolitul Andrei Șaguna și Asociațiunea, în Mitropolitul Andrei Șaguna-
Creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania, Ed. Andreiană, Sibiu, 2008, p. 209;
75
Keith Hitchins, Ortodoxie și naționalitate. Andrei Șaguna și românii din Transilvania. 1846-1873, Ed.
Univers enciclopedic, București, 1995, p. 291-292;
76
Prof. Univ. Dr. Pamfil Matei, op. cit., p. 205-206;
77
Ibidem, p. 209;
într-un fond de 5600 florini, oferind asociației posibilitatea de a începe cât mai repede
activitatea educațională și culturală78.
Episcopul Andrei Șaguna a pus la dispoziția membrilor ASTREI un spațiu în incinta
Institutului teologic-pedagogic din Sibiu pentru cancelaria, arhiva și biblioteca nou înființatei
Asociații. De biblioteca ASTREI s-au ocupat profesorii Nicolae Cristea (1865-1870), Ioan
Crișan (1883-1888) și Petru Șpan (1892-1893)79.
La a doua Adunare generală de la Brașov din iulie 1862, prezidată de Andrei Șaguna,
s-a deschis o expoziție cu obiecte de artă populară, prima de acest fel la români, au fost
premiate poeziile lui Andrei Mureșanu, au fost acordate burse pentru studenți și s-au înființat
trei secții distincte în cadrul ASTREI: secția de filologie condusă de Timotei Cipariu, secția
istorică coordonată de George Barițiu și secția de științe fizico-naturală îndrumată de Dr.
Pavel Vasici80, cum vor fi împărțite ulterior și secțiile viitoarei Societăți Academice Române
din București.
Contribuția episcopului Andrei Șaguna la înființarea și conducerea ASTREI a fost
unanim recunoscută de contemporani și urmașii săi, care au rostit adesea cuvinte de
recunoștiință și apreciere, considerându-l providențial pentru apariția și dăinuirea asociației.
Rolul Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului
Român a fost unul hotârâtor pentru promovarea limbii române și a culturii naționale, mai ales
în condițiile de opresiune instalate în Transilvania după crearea statului dualist austro-ungar
din 1867, istoricul Keith Hitchins afirmând următoarele: „Pentru neamul nostru românesc,
ASTRA a fost binecuvântare. Această instituție a ajutat la păstrarea specificului românesc și
la întărirea solidarității naționale. De la înființarea ei, ASTRA a devenit o societate a
solidarității naționale și un focar de educație națională”81.

3.3.8. Arhiva și biblioteca eparhială

78
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,
Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p. 322;
79
Ibidem, p. 327;
80
Ibidem, p. 324;
81
Onisifor Ghibu, 1939;
 În timpul Revoluției de la 1848 au dispărut toate documentele din arhiva episcopiei
sibiene și odată cu ele și bogata biblioteca personală a episcopului Andrei Șaguna, care își
arăta nemulțumirea pentru pierderea documentelor oficiale și a celor peste 3000 de cărți ale
sale, chiar în discursul ținut la deschiderea Sinodului eparhial din 185082.
Episcopul a inițiat imediat o acțiune de refacere a bibliotecii episcopale din Sibiu,
solicitând cărți mai ales cărturarilor din Moldova. Din cărțile tipărite la mănăstirea Neamț,
starețul Neonil Buzilă îi trimite, în repetate rânduri, cărți de slujbă și traduceri din scrierile
Sfinților Părinți. De la Pesta, Andrei Șaguna a achiziționat două biblioteci, a cărturarului
Alexandru Teodori, (doctor în medicină și filozofie, coautor și revizuitor al Lexiconului de la
Buda din 1825) și a preotului român ortodox Ioan Vitcovici, iar multe cărți vechi au fost
primite de la parohii, în urma apelului făcut de Șaguna83.
Andrei Șaguna a îmbogățit noua bibliotecă cu cărți rare procurate din librăriile și
anticariatele din Pesta și Viena, cu cărți apărute la tipografia diecezană și cu ajutorul
donațiilor. La primul inventar al bibliotecii din 1862 se aflau 598 de titluri în 1273 de volume,
pe care mai târziu s-a aplicat ștampila cu antetul „Biblioteca mitropolitul Andreiu – 1867”, ca
după moartea mitropolitului întreaga bibliotecă șaguniană să intre în patrimoniul eparhiei și să
fie aplicată cărților o nouă ștampilă cu antetul „Biblioteca Mitropoliei din Sibiu”84.
Biblioteca ctitorită de Șaguna s-a îmbogățit mereu cu noi volume, devenind astăzi una
din cele mai bogate biblioteci teologice din România.
Andrei Șaguna s-a ocupat și de inițierea unei noi arhive episcopale, organizată pe
principii moderne de consistorii eparhiali din timpul său: Ioan Hania, Iacob Bologa, Grigorie
Pantazi, Nicolae Popea85. Arhiva Arhiepiscopiei cuprinde mii de documente care pot fi
consultate de cercetători în vederea redactării unor lucrări pe teme istorice.

3.3.9. Alte preocupări de ordin cultural

Conservarea patrimoniului național a constituit o preocupare constantă a ierarhului
sibian.
La fel ca în celelalte demersuri întreprinse de el, Andrei Șaguna a încercat să-i implice pe
preoți în această acțiune, adresându-se în 1855 preoților și protopopilor săi printr-o circulară

82
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,
Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p. 329;
83
Ibidem, p. 330;
84
Ibidem, p. 331-332;
85
Ibidem, p. 332-333;
specială, precizând însemnătatea manuscriselor și tipăriturilor bisericești vechi pentru cultura
neamului românesc și considerând pierderea sau neglijarea lor mare păcat și pagubă
națională86.
Preoții erau îndrumați să consemneze într-un document toate cărțile vechi aflate în
biserici, casele parohiale ori casele creștinilor, apoi să le așeze în biserici, pentru a fi în
siguranță și prin aceasta „literatura bisericească își va cunoaște mai bine vistieriile și comorile
sale cele mai prețioase și văzându-se trebuință neapărată se va putea și retipări vreuna din
cărțile acelea rari și foarte folositoare. Literații noștri, care se ocupă de cultura limbei, vor ști
unde și cătră cine să se adreseze spre a putea conzulta izvoarele cele vechi ale limbei
naționale”87.
O altă preocupare de ordin cultural a mitropolitului Andrei Șaguna a fost cea față de
muzica bisericească. La inițiativa sa a fost angajat Zenker, un profesor de muzică sas, care a
organizat, împreună cu preotul Ioan Dragomir, profesor la institutul teologic-pedagogic,
primul cor românesc din Sibiu. Interesul aparte al ierarhului față de corecta desfășurare a
slujbelor și muzica bisericească a condus la formarea unor buni profesori în cadrul institutului
și la apariția unei culegeri de cântări bisericești tradiționale din Ardeal, realizată la îndemnul
său de profesorul Dimitrie Cunțan, care a fost publicată la Viena în anul 189088.

86
Ibidem, p. 334;
87
Telegraful Român, an. 3, 1955, nr. 27, p. 105-106 apud Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită
Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p.
334;
88
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, O viață dăruită Bisericii și neamului. Sfântul Ierarh Andrei Șaguna,
Mitropolitul Transilvaniei, Ed. Andreiană, Sibiu, 2012, p. 335-336;