1.

Întemeierea Episcopiei Romanului

Totdeauna şi pretutindeni, mai ales, după ce creştinismul a fost decretat religie de stat, o
eparhie a luat naştere când un număr mare de credincioşi, răspândiţi pe un teritoriu întins,
trebuiau catehizaţi, îndrumaţi, călăuziţi şi, în genere, serviţi prin mijlocirea cultului şi a tainelor
sfinte de către slujitorii ierarhiei bisericeşti cărora li se cerea să cunoască temeinic învăţăturile şi
rânduielile statornicite de Biserică. O astfel de organizaţie, în fruntea căreia a fost rânduit un
slujitor pregătit, vrednic şi înţelept, un episcop, s-a impus ca o necesitate spre a nu fi cu nimic
ştirbită unitatea de credinţă şi de disciplină bisericească. Localitatea în care se afla scaunul
episcopal, deci sediul administraţiei eparhiale, era, de obicei, un oraş. Ierarhul care conducea o
eparhie cu sediul într-o metropolă istorică a căpătat numele de arhiepiscop, mitropolit, patriarh
sau papă. Episcopii, cu timpul, s-au grupat în jurul ierarhului din metropolă (capitală)
recunoscând întâietatea şi autoritatea sa.

Învolburarea pricinuită, deseori, de dispute şi controverse teologice, de unele abateri de la

unitatea de credinţă şi disciplină bisericească a constituit motivul pentru care episcopii au fost
convocaţi de către mitropoliţi pentru a frământa împreună problemele în discuţie şi a lua hotărâri
care, cu timpul, erau acceptate de întreaga Biserică. În astfel de condiţii s-a dezvoltat sistemul
ordinei sinodale.

Apariţia statelor a condus, în răsăritul ortodox, la constituirea Bisericilor naţionale

autocefale organizate în cadrul formaţiilor statale. Deşi separate teritorial şi prin unele
particularităţi de ordin administrativ, Bisericile Ortodoxe au rămas, cu toate acestea, surori, părţi
ale aceluiaşi corp mistic, mlădiţe ale unei familii unitare, mărturisind toate, aceeaşi credinţă şi
păstrând aceleaşi norme de disciplină, în duh ecumenic.

Până la această oră, nu s-a descoperit un act de întemeiere a episcopiei Romanului; poate,
autoritatea de stat, adică domnia şi autoritatea bisericească superioară nici n-a emis vreun act de
întemeiere a episcopiei de la Roman. De aceea, nu se ştie precis când, anume, îşi începe viaţa
această eparhie, cine a întemeiat-o şi în ce împrejurări. Lipsa documentelor istorice care ar
cuprinde ştiri lămuritoare a lăsat loc părerilor şi ipotezelor. Înainte de a lua în discuţii aceste
ipoteze cu privire la începutul eparhiei au fost utile câteva consideraţii, câteva date referitoare la
oraşul de scaun al episcopului.

Romanul era, la finele secolului al XIV-lea, o localitate veche. Cea dintâi aşezare de pe
vatra oraşului, din zilele noastre, avea particularităţi de tip rural. Treptat, în contextul condiţiilor
economico-sociale din secolul XIV, localitatea aceasta a căpătat înfăţişarea unui oraş care, pentru
un timp, a avut o importanţă politică mai deosebită. Oraşul era apărat de o fortificaţie militară
care, pe vremea domnului Roman I (1392-1394), potrivit vestigiilor arheologice descoperite, a
fost reconstruită şi consolidată. De reţinut faptul că oraşul oferea condiţii prielnice organizării şi
funcţio¬nării unui centru eparhial.

Alt factor care cerea o administraţie eparhială şi un episcop este turma sau numărul
credincioşilor şi fireşte al preoţilor. Dacă la începutul secolului al XV-lea, s-a întemeiat o
episcopie la Roman, pentru regiunile sudice ale Moldovei, fără discuţie, în această zonă
geografică a ţării noastre, erau numeroase sate şi târguri a căror locuitori, din punct de vedere
religios, erau fii ai Bisericii Ortodoxe.

Săpăturile arheologice din ultimele decenii au scos la iveală urme materiale şi spirituale privind
prezenţa aşezărilor omeneşti la est de Carpaţi în primul mileniu al erei noastre, cum şi în secolele
XI-XIV. La vestigiile arheologice se adaugă şi probe istorice care arată continuitatea neîntreruptă
a locuitorilor în această regiune. Unele documente se referă la vlahi, valaşi, valahi, volohi, blaci,
Woloszyna, care nu sunt decât strămoşii noştri. Istoricii au stabilit că, înainte de secolul al XIV-
lea, existau formaţiuni politice - cnezate sau voievodate - pe toată aria geografică locuită de
români. În Moldova existau târguri în care se făceau schimburi comerciale şi, de asemenea, cetăţi
de apărare construite înainte ele întemeierea statului.

Motive temeinice conduc la concluzia că locuitorii formaţiilor teritoriale de la est de Carpaţi, de

altfel, ca şi cei de la sud şi cei din podişul transilvănean erau creştini ortodocşi. Astfel, de mare
însemnătate este scrisoarea trimisă, în anul 1234, de papa Grigore al IX-lea principelui de
coroană, Bela. Scrisoarea cuprinde referiri la „schismaticii” de pe teritoriul patriei noastre, mai
precis din episcopatul cumanilor (episcopatul romano-catolic al Milcoviei) a cărui jurisdicţie se
întindea şi în regiunile sudice ale Moldovei, potrivit concluziilor la care au ajuns cercetătorii,
adică la ortodocşi, la „pseudo-episcopi de ritul grecesc”, sau „episcopi schismatici”, la Walaşi
(români) care au rituri şi obiceiuri deosebite, la „falşii creştini” din aceste părţi. Scrisoarea
aceasta, ce poate fi numită document de referinţă, arată elocvent că pe teritoriul patriei noastre
existau, în secolul al XIII-lea, credincioşi ortodocşi, preoţi, episcopi şi, fără îndoială, forme de
viaţă bisericească ortodoxă.

În vederea aplanării conflictului dintre patriarhia constantinopolitană şi moldoveni, deoarece

aceştia, trecând peste scaunul ecumenic, au rânduit, ca mitropolit al Moldovei, pe Iosif despre
care s-a spus că era rudă cu muşatinii, domnul Alexandru cel Bun, în primele luni ale anului
1401, a trimis la patriarhia din Constantinopol, o delegaţie din care făceau parte şi „ieromonahi”,
fapt care atestă, pe de o parte, existenţa călugărilor în Moldova, iar pe de alta că ei erau bine
pregătiţi din moment ce li se încredinţau misiuni diplomatice. Scrisoarea patriarhului, cu data de
26 iulie 1401, către Alexandru cel Bun se referă, între altele, la „clerul”, „monahii” şi
„ieromonahii” care vieţuiau în Moldova. Menţionarea clericilor, monahilor şi ieromonahilor
alături de „marele voievod şi de toţi boierii lui”, nu este numai o simplă formalitate protocolară
de cancelarie. Negreşit, patriarhul şi marele sinod cunoşteau temeinic realităţile bisericeşti din
Moldova.
Documente istorice moldoveneşti pun în lumină faptul că, la sfârşitul secolului al XIV-lea şi în
primii ani ai celui de al XV-lea, existau în Moldova, mai multe mănăstiri : Probota, Bistriţa,
Neamţ, Moldoviţa, Homor, Horodnic. Mănăstirile acestea n-au apărut spontan. Fiind atât de
multe, nu se poate admite că au fost întemeiate într-un răstimp de câţiva ani. Din diferite „cărţi”
domneşti se deduce logic că, în Moldova, cu mult înainte de sfârşitul secolului al XIV-lea,
existau mănăstiri şi schituri. Cităm, doar, câteva care erau situate în regiunea peste care avea să
păstorească episcopul Romanului: într-o „carte” din 8 martie 1407 sunt referiri la „călugării din
Dumbravă” (situată la sud de Roman); toponimele „la popi” şi „lunca vlădicăi”, păstrate până
astăzi în zona din dreapta Siretului, la 5 km sud de Roman, vin, probabil, de la aşezarea
călugărească din această zonă sau de la faptul că satul lângă care se afla Dumbrava a fost dăruit
episcopiei Romanului; la 6 iunie 1410, se precizează că „mănăstirea de la Bohotin va asculta de
această mănăstire” (Bistriţa); într-o „carte” de la 6 februarie 1431 se află o referire la „mănăstirea
Sf. Nicolae unde a fost Huba pe Nechid”.

Scrisoarea din anul 1234, trimisă principelui de coroană Bela, de papa Grigore al IX-lea,
cuprinde, cum s-a arătat, ştiri privitoare la unele realităţi bisericeşti din episcopatul cumanilor (al
Milcoviei), care se întindea şi în regiunile sudice ale Moldovei. Din acest document de o
covârşitoare importanţă reiese că în această zonă geografică a ţării noastre locuiau valahi
(Walaţi), din punct de vedere papal, „schismatici”, adică ortodocşi, printre care activau
„pseudoepiscopi”; negreşit, „pseudoepiscopii” (episcopii ortodocşi) îşi desfăşurau misiunea în
cadrul formaţiunilor politice, anterioare statului moldovean, unele dintre ele pe teritoriul
Moldovei.

Închegarea statului centralizat al Moldovei, „implica şi organizarea unei ierarhii bisericeşti”; nu

se poate admite că Bogdan I (întemeietorul) şi urmaşii săi, n-au avut la curtea lor şi o faţă
bisericească mai înaltă, un episcop care să hirotonească preoţi, să sfinţească noile locaşuri de
rugăciune şi să împlinească alte îndatoriri bisericeşti. S-a formulat ipoteza plecând de la acest
raţionament - organizarea statală precede şi determină organizarea bisericească - de la prezenţa
unor „pseudoepiscopi” dincoace de Carpaţi, despre care sunt referiri în scrisoarea papală din anul
1234, cu mult înainte de întemeierea statului moldovean - şi de la menţionarea unor ierarhi - Ioan
şi Samuil - în pomelnicul mănăstirii Bistriţa, cum şi Nicolae, Ştefan, Lavrintie, Grigorie şi Sava,
într-un pomelnic de la Rădăuţi retranscris la finele secolului XVIII după altul străvechi, că pe
vremea celor dintâi domnitori ai Moldovei, s-ar fi întemeiat o episcopie transformată în
mitropolie, la Rădăuţi, care, ulterior, a fost strămutată în noua capitală a ţării, Suceava. Ipoteza
nu are însă o acoperire documentară temeinică. Domnind mai mult şi având, deci, răgaz pentru
înfăptuiri mai deosebite, Petru I (1375-1391) este domnul care a întreprins cele dintâi ac¬ţiuni
pentru aşezarea episcopului Iosif, hirotonit de Antonie întâistătător al eparhiei Haliciului, în
împrejurări necunoscute - problema dependenţei bisericeşti a Moldovei de Halici nu este
întemeiată - şi care a fixat scaunul mitropolitan al ţării la Suceava. În vâltoarea strădaniilor
pentru organizarea bisericească a Moldovei, cum şi a neînţelegerilor cu patriarhia ecumenică pe
această temă, care au durat aproape două decenii, mitropolia Moldovei - este pomenită alături de
a Vidinului într-un act patriarhal datat septembrie 1386.

Pentru prima dată, eparhia al cărei scaun se află la Roman este pomenită într-o „carte”
domnească din 30 septembrie 1445 de la domnul Ştefan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun. În
acel an, domnul a „...dat Prea Sfinţitului Mitropolit Chir Calist al Romanului un tătar anume
Paşca...”. Din „cartea” aceasta reiese limpede că eparhia Romanului exista, de fapt, în anul 1445.
Nu avem însă nici o indicaţie, tn acest document, cu privire la vechimea ei. Nici anul 1445 nu
este anul întemeierii deoarece „cartea” domnului Ştefan nu are caracterul unui act de fondaţie.

Cel dintâi istoric român care a formulat o ipoteză în legătură cu întemeierea episcopiei
Romanului este episcopul Melchisedec. Pornind de la „Acta patriarchatus Constantinopolitani”,
în care sunt referiri la viaţa şi istoria bisericească a Moldovei de la sfârşitul secolului al XIV-lea,
el susţinea că episcopia Romanului fusese întemeiată cu mult timp înainte de Alexandru cel Bun.
„Mitropolitul ţării, credea pururea pomenitul episcop, fără nici un temei istoric, îşi avusese
reşedinţa sa la Roman, pentru care această episcopie mult timp a purtat numele de mitropolie,
uneori spre deosebire de mitropolitul Sucevei”. Regretatul ierarh admitea că Alexandru cel Bun a
organizat şi sprijinit, în condiţiile timpului, episcopiile Romanului şi Rădăuţului fixând
reşedinţele întâistătătorilor şi, totodată, limitele geografice ale eparhiilor, apoi înzestrându-le cu
moşii spre a le asigura mijloacele prin care aceste eparhii îşi puteau îndeplini rosturile. Mergând
mai departe, el presupunea că episcopul Meletie, menţionat în corespondenţa patriarhului din
Constantinopol alături de episcopul Iosif, ar fi fost arhiepiscopul eparhiei Romanului la sfârşitul
secolului XIV.

După Melchisedec s-a formulat altă ipoteză referitoare la întemeierea episcopiei Romanului
plecând de la tradiţia istorică cum şi de la unele fapte cu acoperire documentară şi anume că
această episcopie a fost întemeiată de Alexandru cel Bun. Tradiţia este consemnată, pentru întâia
oară, în Letopiseţul ţării Moldovei până la Aron Vodă (1359-1595), cunoscut sub numele de
Letopiseţul lui Grigore Ureche, prin fraza : „Mai făcut-a (Alexandru) şi al doilea episcop, după
mitropolit, la sfânta mănăstire, în oraş, în Roman, şi i-au dat eparhie o parte din ţinuturi pe sub
munte în gios”.

Marea majoritate a istoricilor plecând de la această tradiţie şi de la anumite fapte întemeiate

documentar, a ajuns la concluzia că episcopia Romanului a fost întemeiată de Alexandru cel
Bun.

Un motiv deosebit pe care Alexandru 1-a avut în vedere la întemeierea unei episcopii pentru
regiunile de sud ale Moldovei şi pentru aşezarea scaunului de reşedinţă a întâistătătorului ei în
oraşul Roman a fost, de bună seamă, legătura ce o avea cu biserica „Sfânta Vineri”, ctitoria
tatălui său, Roman I şi a lui însuşi înmormântând în acest sfânt locaş pe „sfânta răposata maica
(sa) cneaghina Anastasia”. Spre a cinsti memoria mamei sale, Alexandru a întemeiat episcopia
Romanului ridicând, totodată, biserica din oraş, înălţată de tatăl său şi de el însuşi, la rangul de
catedrală episcopală, cum, de altfel, a cinstit memoria unor înaintaşi ai săi în scaunul Moldovei,
întemeind episcopia Rădăuţilor a cărui întâistătător şi-a îndeplinit mi¬siunea în preajma şi în
biserica „Sfântul Nicolae” zidită de Bogdan I (1359—1365).

Alt motiv, care a putut grăbi organizarea Bisericii Ortodoxe din Moldova, pe vremea lui
Alexandru cel Bun, prin întemeierea celor două episcopii, a Romanului şi a Rădăuţilor, pare a fi
şi tendinţa romano-catolicismului, mai stăruitoare în a doua jumătate a secolului XIV şi la
începutul celui de al XV-lea, de a câştiga poziţii şi adepţi în Moldova ortodoxă.

Alexandru cel Bun a dat sprijin Bisericii Ortodoxe, spre a fi o instituţie de bază în stat,
intervenind pentru aplanarea conflictului cu patriarhia ecumenică şi înzestrând mănăstirile -
Bistriţa, Neamţ, Moldoviţa, Probota şi Homor - ca să poată fi, în condiţiile timpului, vetre de
cultură. Cu scopul de a preîntâmpina romano-catolicismul, mai precis, de a apăra Ortodoxia,
domnul, pe lângă alte măsuri, a luat-o şi pe aceea de a întemeia episcopiile Romanului îşi
Rădăuţilor.

Neavând încă documente care ar conţine indicaţii sigure în legătură cu anul când a fost
întemeiată episcopia Romanului, oricare cercetător se poate întreba : când a luat naştere această
eparhie ?

Tradiţia istorică, cum şi unele realităţi, unele aspecte ale vieţii bisericeşti, ne referim, îndeosebi,
la relaţiile intereparhiale şi anume la întâietatea episcopului de Roman faţă de al Rădăuţilor - fără
îndoială, cu rădăcini în vechile aşezăminte canonico-juridice, arată limpede că episcopia
Romanului nu este mai nouă decât a Rădăuţilor. Astfel, după felul în care este redată tradiţia
istorică în Letopiseţul lui Grigore Ureche, deducem că, totdeauna, Romanul a fost un centru
eparhial mai important. Ocupându-se de ierarhia bisericească în Moldova, Dimitrie Cantemir
observa că, în această ţară, sunt trei scaune eparhiale : Roman, Rădăuţi şi Huşi; „dintre acestea
numai celui de Rădăuţi şi Huşi i s-a dat titlul de episcop pe când cel de Roman s-a chemat
arhiepiscop fiindu-i îngăduit ca, la liturghie, să poarte mitră; totuşi asupra celorlalţi colegi ai lui
nu are nici o jurisdicţie şi nu le este superior decât prin întâietate”. Era, apoi, datina ca, în
scaunul vacant al mitropoliei să treacă episcopul Romanului, la Roman al Rădăuţilor iar la
Rădăuţi al Huşilor ; alegerea se făcea pentru acest din urmă scaun. La solemnităţile religioase
care aveau loc în catedrala mitro¬politană episcopul de Roman şedea alături de mitropolit în
strănile din dreapta iar episcopii de Rădăuţi şi Huşi în cele din stânga. În ajunul Bobotezei
episcopul de Roman săvârşea serviciul religios în biserica de la curte iar mitropolitul venea la
curte după ieşirea de la catedrala mitropolitană ca să dea domnului crucea spre a o săruta şi spre
a-1 stropi cu agheazmă. Din vechime numai episcopii din Roman aveau dreptul de a purta
pateriţe (cârje) ferecate cu argint, pe când ceilalţi purtau pateriţe negre.

Conferind episcopului Ghedeon dreptul de a purta „pateriţa cu cornurile şi legăturile ferecate în

argint”, domnul Moldovei Grigore Ghica, subliniază, în actul cu data noiembrie 7247 (1739), că
episcopia Romanului este „mai veche şi mai cinstită decât alte episcopii ale acestei ţări, al doilea
scaun după mitropolitul ţării”.

Întâietatea de onoare pe care o avea episcopul Romanului faţă de ceilalţi episcopi ai Moldovei
decurge canonic, din faptul că acest scaun, ori a fost întemeiat înaintea celui de Rădăuţi, ori dacă
ambele au luat naştere în acelaşi timp, cel de la Roman, în viziunea domnului, a mitropolitului şi
dreptcredincioşilor, adică a factorilor care au avut de spus un cuvânt în legătură cu necesitatea şi,
în cele din urmă, cu întemeierea acestei eparhii, era, fără nici o îndoială, un centru mai important.

Sintetizând cele expuse, avem convingerea că domnul Alexandru cel Bun a luat în considerare
necesitatea celor două eparhii, apoi le-a întemeiat, în intervalul 1408-1413, după ce, în ţară,
statornicise condiţii de ordine şi stabilitate şi după ce aplanase neînţelegerile cu patriarhia
ecumenică. Cum s-a remarcat, Alexandru cel Bun pe drept cuvânt, poate fi considerat
organizatorul ierarhiei bisericeşti moldovene.

Text preluat din „Episcopia Romanului”, de Pr. Scarlat Porcescu

2. Ridicarea Episcopiei la rangul de Arhiepiscopie

În data de 13 septembrie 2009, la sărbătoarea Înainteprăznuirii Înălțării Sfintei Cruci, în

Catedrala Arhiepiscopală, s-a dat citire Tomusului Patriarhal, prin care s-a arătat hotărârea
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și s-a făcut cunoscut tuturor clericilor și
credincioșilor înălțarea Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie, cu titlul de
Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, ridicarea Preasfințitului Părinte Efitmie la demnitatea de
Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, precum și promovarea Preasfințitului Părinte Ioachim
Băcăuanul la rangul de episcop-vicar, cu titlul de Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și
Bacăului.
 Sfantul Teodosie de la Brazi
Ep. Romanului

Fiind un monah evlavios şi având şi o inteligenţă deosebită, cunoscând Sfânta Scriptura şi

o parte din Scrierile Sfinţilor Părinţi, a fost ales Episcop în anul 1669 la Rădăuţi, unde mergea
deseori la mormântul lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna, unde ardea permanent o
candelă.
Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi
Sfântul Mucenic Teodosie s-a născut în prima jumătate a secolului al XVII-lea în
aproprierea Mănăstirii Brazi din părinţi răzeşi urmaşi de la Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.
Părinţii săi l-au dus la slujbele care se oficiau aici. La vârsta de 18 ani el a intrat ca frate la
această mănăstire, iar metania de călugăr a primit-o la Mănăstirea Bogdana (azi în judeţul
Bacău).
Fiind un monah evlavios şi având şi o inteligenţă deosebită, cunoscând Sfânta Scriptura şi
o parte din Scrierile Sfinţilor Părinţi, a fost ales Episcop în anul 1669 la Rădăuţi, unde mergea
deseori la mormântul lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna, unde ardea permanent o
candelă.
În anul 1671 a fost trimis să păstorească Episcopia Romanului, unde a activat până în
anul 1674, când pentru activitatea sa pastorală şi pentru înalta sa spiritualitate, a fost ales
Mitropolitul Moldovei, unde scaunul era vacant prin plecarea lui Dosoftei în Polonia.
Cronicarul Ion Neculce scrie în Cronica Moldovei că domnul Moldovei era Dumitraşcu
Cantacuzino, una dintre cele mai decăzute figuri din istoria noastră. El a adus pe tătari în
Moldova pentru a sta cât mai mult pe tron, plătind un bir mare provenit nu numai din impozitele
mari asupra moldovenilor, dar şi din banii mănăstirilor (de la Mănăstirea Rascău luând toţi
galbenii).
„Mitropolitul Teodosie s-a dus la Domnitorul Dumitraşcu Cantacuzino zicând: „Ce sunt
acestea Măria Ta, au semeni lui Antihrist?”. Şi domnul s-a mâniat şi l-a scos din scaun cu
necinste”, scrie cronicarul Ion Neculce şi l-a închis la Mănăstirea Sfântul Sava din Iaşi.
 Când s-a întors din Polonia Mitropolitul Dosoftei l-a scos din închisoare şi Mitropolitul
Teodosie s-a retras la Mănăstirea Brazi, de care era legat sufleteşte de când a intrat ca frate la
această mănăstire.
Cum a ajuns aici a ridicat o biserică frumoasă cu hramul Sfântului Gheorghe, introducând
reguli cu slujbe monahale de zi şi de noapte. A avut grijă şi de Mănăstirea Bogdana, determinând
pe logofătul Solomon Bârlădeanu de a ridica din temelie o nouă mănăstire.
A înzestrat aceste mănăstiri cu terenuri arabile, vii, pomi fructiferi, păduri şi mori de apă.
În vremea aceea era vornic de Vrancea Cronicarul Miron Costin şi împreună au semnat multe
documente ale vrâncenilor, urmaşi ai celor 7 feciori ai „babei Vrâncioaia”, cărora Sfântul
Voievod Ştefan cel Mare  le-a dat „ocine”, fiindcă „l-au slujit cu credinţă”.
În anul 1691 Mitropolitul Teodosie face o Diată în care scrie că a ridicat mai multe
locaşuri pe care le ştie Dumnezeu şi lasă toate donaţiile pe care le-a primit de la credincioşi
pentru mănăstiri, ucenicului său, Diaconul Laurenţiu, ca să mai facă două mănăstiri.
Cronicarul Ion Neculce scrie că în vremea aceea veneau tătarii ca lăcustele şi jefuiau pe
moldoveni de tot avutul lor. Astfel, în anul 1694 o hoardă de tătari răzleţi au pătruns în
Mănăstirea Brazi şi l-au chinuit cumplit pe Mitropolitul Teodosie ca să le dea odoarele şi banii şi
pentru că el nu a voit să le dea, l-au ucis tăindu-i cinstitul său cap.  Era după „Ziua Crucii”.
Monahii împreună cu credincioşii de prin satele vecine l-au înmormântat în Biserica
Sfântul Gheorghe, care era ridicată de Mitropolitul Teodosie.
Din cauza cutremurelor din regiunea Vrancei, biserica ridicată de Mitropolitul Teodosie
s-a ruinat.
Atunci Ieroschimonahul Dimitrie, stareţul Mănăstirii Brazi, a dezgropat, în anul 1842,
osemintele Mitropolitului Teodosie şi le-au dus să fie reînhumate în Peştera de jos, ridicata de
primii pustnici ai Mănăstirii Brazi, Teofilact şi Sava, unde era şi Paraclisul „Învierea lui Lazăr”,
în care se oficia şi Sfânta Liturghie.
În timpul în care soborul de preoţi slujeau osemintele Sfântului Ierarh Teodosie, era acolo
şi Cuviosul Antipa (de la Calapodeşti), pe care noi îl sărbătorim la 10 ianuarie şi el mărturiseşte:
„M-am învrednicit a vedea aceste moaşte, eu le-am atins şi erau binemirositoare”.
Un egumen al Mănăstirii Brazi, Anton Dumbravă, care a fost şi ajutor de stareţ la
Mănăstirea Neamţ, scria că  în anul 1857 se găsea tivda (capul) Sfântului Mucenic Teodosie la
mare cinste, scoasă din mormânt la Mănăstirea Brazi.
 Stareţul de la Mănăstirea Brazi - Teodosie Filimon, care după anul 1959, când Mănăstirea
Brazi a fost demolata de comunişti, a dat o declaraţie la Mănăstirea Cernica semnată de
Preacuviosul stareţ şi cu ştampila Mănăstirii Cernica, în care scrie că „atât în timpul meu, cât şi
înainte de mine, monahii şi credincioşii veneau de aprindeau lumânări şi se rugau pentru
împlinirea cererii lor la mormântul Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi”.
Viaţa Sfinţitului Mucenic Teodosie, râvna lui pentru ridicarea de sfinte lăcaşuri, smerenia
sa, dragostea pentru buna rânduială a obştilor monahale, grija părintească faţă de păstoriţii săi,
răbdarea tuturor suferinţelor şi prigonirilor nedrepte la care a fost supus, precum şi lucrarea lui
încununată de jertfă martirică, au făcut ca să fie întotdeauna cinstit cu evlavie de dreptmăritorii
creştini.
Sfântul Teodosie de la Brazi a fost în mod solemn proclamat sfânt la data de 5 octombrie
2003. Pomenirea sa a fost stabilită pentru ziua de 22 septembrie.

Sfantul Ioan de la Rasca si Secu

Acest vrednic fiu al neamului românesc şi strălucit ierarh al Bisericii Moldovei a trăit în
veacul al XVII-lea, fiind contemporan şi prieten apropiat al Mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei.
S-a născut în ţinutul Vrancei (pe atunci numit ţinutul Putnei), din neam de răzeşi, din
binecredincioşii părinţi Gheorghe şi Anastasia. Din tinereţe a dorit viaţă călugărească.
Rudenia sa, Varlaam Moţoc, viitorul mitropolit al Moldovei, îşi petrecea viaţa
călugărească în osteneli sfinte la Mănăstirea Secu. Aflând de râvna şi dorinţa tânărului, l-a dus în
obştea Mănăstirii Râşca, rectitorită de vornicul Costea Băcioc, prietenul apropiat al lui Varlaam.
Aici, la Râşca, tânărul vrâncean a fost călugărit de egumenul Agafton, în jurul anului 1630.
În anul 1632, Varlaam ajunge mitropolit al Moldovei, iar după câţiva ani îl mută pe
călugărul Ioan de la Mănăstirea Râşca la Mănăstirea Secu, dându-i chilia, cărţile şi lucrurile pe
care mitropolitul le păstra în mănăstirea sa de metanie. Ioan, care vieţuise la Râşca aproximativ
18 ani, nu a uitat niciodată în viaţă mănăstirea în care a fost călugărit, contemporanii şi urmaşii
numindu-l „Ioan de Râşca”.
 La Mănăstirea Secu, Ioan a stat sub ascultarea egumenilor Nechifor şi Ghedeon, acesta
din urmă fiind ctitorul Schitului – azi Mănăstirea – Sihăstria, şi apoi, în două rânduri, mitropolit
al Moldovei.
În anul 1641, Domnitorul Vasile Lupu, sfătuit de Mitropolitul Varlaam, înfiinţează în
Cetatea Neamţului o mică mănăstire, cu hramul Sf. Ierarh Nicolae. În Cetate se adăposteau, în
vremuri de restrişte, familia domnitorului şi alte familii boiereşti din Moldova. Aici era adăpostit
şi tezaurul ţării. De aceea, Mitropolitul Varlaam a aşezat la egumenia acestei mănăstiri-cetate pe
omul său de încredere şi rudenia sa, Ioan „de la Râşca” de la Mănăstirea Secu, smerit călugăr,
mare rugător şi postitor.
Ioan a fost egumen la Mănăstirea din Cetatea Neamţului până în anul 1665. El a botezat-
o, afundat în 1650, pe fiica lui Joldea, armaşul cetăţii, cea care avea să fie, peste ani, marea
sihastră, Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, şi el i-a fost duhovnic şi îndrumător până la vârsta
de 16 ani, îndemnând-o să aleagă viaţa monahală. În toţi aceşti ani, el a povăţuit cu blândeţe pe
străjerii Cetăţii, săvârşind şi pentru ei Sfânta Liturghie, fie în paraclisul Cetăţii, renovat de Vasile
Voievod, fie în bisericuţa metocului Cetăţii din satul străjerilor, ctitorită de acelaşi milostiv
Domnitor şi care avea patron tot pe Sf. Nicolae. În cele din urmă zile ale Mitropolitului Varlaam,
egumenul Ioan din Cetate se afla în chilia acestuia de la Secu, ascultându-i ultimele dorinţe şi
poveţe, iar după mutarea sa la Domnul, l-a aşezat în mormântul de lângă zidul bisericii.
În anul 1666, Mitropolitul Ghedeon, aflat pentru a doua oară în scaunul mitropolitan, l-a
aşezat, pentru un an de zile, egumen la Mănăstirea Secu. Unul dintre vieţuitorii acestei mănăstiri,
Arhim. Dionisie Udişteanu, îl descrie pe egumenul Ioan astfel: „… ucenic al Mitropolitului
Varlaam, bun cunoscător al limbii slavone, foarte smerit, având o viaţă pilduitoare şi cu realizări
mari în activitatea sa”.
În anul 1667, Ioan este ales, hirotonit şi instalat episcop al Huşilor, Episcopie ce purta
grijă de credincioşii din Ţara de Jos a Moldovei, de pe ambele maluri ale Prutului. Aici, Ioan a
păstorit timp de şapte ani, în vremuri grele, când turcii şi tătarii prădau, deseori, aceste locuri.
Vlădica Ioan era milostiv, gata oricând să aline orice durere. Era foarte îndrăgit şi respectat de
ceilalţi ierarhi moldoveni, mai cu seamă de Sfântul Ierarh Dosoftei, în acea perioadă episcop la
Roman, iar după câţiva ani mitropolit, al Moldovei.
Din anul 1674 şi până la fericita sa mutare la Domnul, în anul 1685, Ioan a păstorit
Episcopia Romanului, înfiinţată de primii voievozi Muşatini ai Moldovei. Această eparhie se
bucura de deosebită cinste, ierarhilor dându-li-se uneori titlul de arhiepiscop sau chiar de
mitropolit al Ţării de Jos. Şi aici, marele ierarh Ioan a dus o viaţă pilduitoare. Un Pateric al
sfinţilor din Moldova-România, manuscris din anul 1888, ni-l descrie astfel: „Şi tot în anii
aceştia şi preasfinţitul arhiepiscop Ioan au îndemnat pre lume a se minuna prin strălucitele şi
sfintele sale nevoinţe. El mai întâi din tânără vârstă au îmbrăţişat orânduiala monahicească … şi
petrecând viaţă sfântă şi plăcută lui Dumnezeu, de acolo s-au rânduit la scaunul arhiepiscopiei
Romanului în anul 1674, unde iarăşi întru neîncetate nevoinţi şi întru înalte bunătăţi strălucind
minunat! Şi petrecând cu smerenie adâncă, s-au mutat la vecinica odihnă”.
Cât timp a păstorit la Roman s-a ostenit ca, din puţina sa agoniseală, să ctitorească
Mănăstirea Mera, în ţinutul său natal. La săvârşirea acestei frumoase fapte a fost ajutat de
rudenia sa, vornicul Moţoc din Odobeşti. Mănăstirea Mera era destul de aproape de Mănăstirea
Vărzăreşti, pustiită de slujitorii domneşti ai lui Matei Vodă Basarab şi părăsită de călugări.
Episcopul Ioan a găsit de cuviinţă ca la această mănăstire să aşeze pe ucenica sa Teodora de la
Cetatea Neamţului, împreună cu alte câteva călugăriţe. Purtând grijă de lucrările de la Mera,
putea supraveghea şi liniştea călugăriţelor, ajutându-le totodată, cu cele necesare traiului.
Adânc impresionat de viaţa curată şi alesele nevoinţe ale episcopului Ioan, Sfântul
Mitropolit Dosoftei, în cartea sa „Viaţa şi petrecerea sfinţilor”, îl numeşte arhiepiscopul cel sfânt
şi minunat. Înainte de moarte, Ioan a lăsat mitropolitului său puţinele bunuri pe care le avea.
În anul 1685 fericitul Ioan s-a mutat la Domnul. Sfântul Mitropolit Dosoftei, împreună cu
ceilalţi ierarhi ai Moldovei, i-a făcut cuvenita prohodire şi l-au aşezat în mormântul de lângă
biserica mare a Mănăstirii Secu. Lespedea mormântului său, peste care au trecut vitregiile
vremurilor, stă şi astăzi mărturie deasupra locului unde odihnesc osemintele sale. Teodora, după
ce şi-a condus duhovnicul pe drumul spre veşnicie, s-a retras în singurătate în Munţii Sihlei,
urmând pilda vieţii duhovnicescului său părinte. Simţind sfinţenia vieţii şi ajutorul rugăciunilor
sale, credincioşii dau cinstire cuvenită Sf. Ioan „de Râşca”, pe care şi noi cinstindu-l, lăudăm pe
Dumnezeu Cel minunat întru Sfinţii Săi.
 Episcopul Ioanichie al Romanului

O altă ctitorie a episcopului Ioanichie este Schitul Vovidenia de lângă Mănăstirea Neamţ,
pe care îl înnoieşte din temelie în anul 1749. În locul bisericii vechi, el înalţă o altă biserică de
lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, face chilii, trapeză şi clopote noi şi
schimbă numele schitului din „Slătioru” în „Vovidenia”
Episcopul Ioanichie al Romanului (secolul al XVIII-lea)
Acest evlavios episcop era de loc din ţinutul Neamţ, iar cu metania din Schitul Slătiorul
(astăzi, Vovidenia). Intrând de tânăr în nevoinţa călugărească, a avut mai întâi povăţuitori pe
cuvioşii sihaştri de la Pocrov. Apoi, învăţând carte şi deprinzând frica de Dumnezeu, s-a făcut
călugăr şi preot ales în schit.
În anul 1746, ieromonahul Ioanichie a fost rânduit stareţ al Mănăstirii Neamţ, căreia îi
face unele adăugiri. Iar în toamna anului următor este ales episcop al Eparhiei Romanului, pe
care o păstoreşte cu duhovnicească înţelepciune 22 de ani. Acest episcop şi iconom al Tainelor
lui Dumnezeu era plin de blândeţe şi de smerenie. Inima şi chilia lui erau deschise pentru toţi, cu
aceeaşi statornică dragoste mângâind şi alinând suferinţele omeneşti şi vorbind tuturor de
Hristos. Pentru aceea, credincioşii îl căutau şi-l iubeau ca pe un adevărat părinte şi păstor
duhovnicesc.
În timpul păstoriei sale, Episcopul Ioanichie a ctitorit şi înnoit multe schituri şi mănăstiri
din eparhie, precum: Bogdana, Caşin şi Soveja; Schiturile Sihastru, Buluc, Lepşa, Savu şi altele.
În oraşul Roman a întemeiat la Mănăstirea „Precista Mare” primul spital public, întreţinut din
veniturile bisericii. De asemenea şi în oraşul Focşani a întemeiat, în incinta Mănăstirii „Sfântul
Prooroc Samuil”, un spital public cu acelaşi patron. La ambele spitale, Episcopul Ioanichie făcea
vizite canonice, dădea ajutoare şi rânduia ieromonahi slujitori şi călugăriţe surori de caritate.
O altă ctitorie a Episcopului Ioanichie este Schitul Vovidenia de lângă Mănăstirea Neamţ,
pe care îl înnoieşte din temelie în anul 1749. În locul bisericii vechi, el înalţă o altă biserică de
lemn, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, face chilii, trapeză şi clopote noi şi
schimbă numele schitului din „Slătioru” în „Vovidenia”. Apoi adună peste 60 de călugări şi
închină schitul Mănăstirii Neamţ. Timp de aproape două secole, Schitul Vovidenia şi Schitul
Pocrov au fost locuri de retragere şi linişte ale monahilor din marea lavră. Aici se nevoiau
duhovnici din cei mai buni şi schimonahi râvnitori în post şi rugăciune.
La începutul anului 1769, smeritul Episcop Ioanichie îşi dă sufletul în braţele lui Hristos
şi este înmormântat în pridvorul bisericii din Mănăstirea Neamţ.

Episcopul Teodosie Atanasiu

Episcopul Teodosie Atanasiu (n. 1851, în Sascut, jud. Bacău - m. 7 februarie 1927,

la Mănăstirea Neamţ) a fost un cleric al Bisericii Ortodoxe Române la sfârșitul secolului al XIX-
lea și începutul secolului XX, cunoscut mai ales pentru traducerea în limba română comentariilor
sfântului Ioan Gură de Aur la epistolele sfântului apostol Pavel.

Viata și activitatea

Episcopul Teodosie (Atanasiu) al Romanului

Atanasiu Teodosie (din botez Teodor), s-a născut în anul 1851 la Sascut, în județul Bacău.
A urmat studii la Seminarul inferior din Roman, apoi la cel superior de la Socola, pe care îl
absolvă în anul 1871. Tot în 1871 este hirotonit diacon la catedrala episcopală din Roman, unde
slujește până în 1880.
Mai apoi este preot la biserica “Sf. Nicolae” din Bacău (1881 - 1893) şi protopop al județului
Bacău (1881 - 1892).
Rămas văduv în 1892, pleacă la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Atena pentru completarea
studiilor (1893-1897), unde obține licenţa în 1897.
Este arhimandrit de scaun (vicar) la Roman (1898), egumen la mănăstirile “Sf.Spiridon” din Iaşi
(1899-1902), apoi la “Precista Mare” din Roman (1902-1909).
Este ales, hirotonit și instalat ca arhiereu vicar la Mitropolia Ungrovlahiei, cu titlul
“Ploieşteanul" şi egumen la “Domniţa Bălaşă“ din Bucureşti (1909-1912), un timp locţiitor al
scaunului mitropolitan (iulie 1911 - februarie 1912).
La 4 februarie 1912 este ales episcop la Roman, unde a păstorit până la 1 februarie 1923, când s-
a retras din scaun.
Trece la Domnul la 7 februarie 1927, la Mănăstirea Neamţ.

Lucrări
A rămas în literatura exegetică prin traducerea Omiliilor Sf. Ioan Gură de Aur la cele 14 epistole
pauline (după ediția greceasca de la Oxford 1851-1862), în 9 volume, între anii 1901 și 1923,
după cum urmează:

 Comentariile sau explicarea Epistolei către Galateni a celui întru Sfinţi Părintelui nostru
Ioan Chrisostom. Traducere din limba elină, Iași, 1901, 128 p.;
 Ibidem, Efeseni, Iași, 1902, 267 p.
 Ibidem, Filipeni, Bucureşti 1903, XXXIX (”Viața și activitatea Sf. Chrisostom”) + 170 p.
 Ibidem, Coloseni, I și II Tesaloniceni, Bucureşti, 1905, 346 p. (dimpreună cu ”Viața și
activitatea Sf. Chrisostom”)
 Ibidem, Romani, Bucureşti 1906, 504 p.
 Ibidem, I Corinteni, Bucureşti, 1908, 626 p.
 Ibidem, II Corinteni, Bucureşti, l910, 358 p.
 Ibidem, I şi II Timotei, Tit şi Filimon, Bucureşti, 1911, 375 p.
 Ibidem, Evrei, Bucureşti, 1923, 395 p.
În al treilea volum publicat (comentariul la Filipeni) din 1903 publică și o Viață a sfântului Ioan
Gură de Aur compilată de el după mai multe surse - pe care o numește "Viața și activitatea Sf.
Christostom" -, și reluată douăzeci de ani mai târziu în volumul 9 (comentariul la Evrei, 1923),
dimpreună cu explicații privind traducerea și publicarea celor nouă volume.

Arhiepiscopul Eftimie Luca

1. Biografie
IPS Eftimie s-a născut la data de 9 noiembrie 1914, în satul Schitul, Comuna Hangu
(astăzi comuna Ceahlău), judeţul Neamţ din părinţii Dimitrie şi Elena Luca. A crescut pe aceste
locuri pline de farmec, de poezie, de istorie şi de evlavie românească, fiind educat în crezul
dragostei faţă de muncă precum şi în respectul faţă de comorile pe care istoria le-a plantat pe
aceste locuri strămoşeşti şi binecuvântate.     
2. Studii
În perioada 1921 – 1928 a urmat școla primară în satul natal. După absolvirea şcolii
elementare în satul natal, a urmat cursurile Şcolii de cântăreţi din Iaşi. La vârsta de 20 ani a fost
închinoviat la Mănăstirea Slatina, Judeţul Suceava şi ca frate de mănăstire s-a înscris la
Seminarul Teologic Monahal din Mănăstirea Cernica, pe care l-a absolvit în anul 1941. În anul
1945 se înscrie la Facultatea de Teologie de la Suceava, cursuri universitare pe care avea să le
termine la institutul Teologic din Bucureşti în anul 1949, unde va obţine titlul de licenţiat de
teologie cu calificativul „magna cum laudae”.
    
Între timp a fost tuns în monahism la Mănăstirea Ciolanu, judeţul Buzău, hirotonit ierodiacon în
1941 şi ieromonah în 1947.
    
La 1 aprilie 1949 i s-a încredinţat stăreţia Mănăstirii Bistriţa-Neamţ pe care avea să o
conducă cu iscusită măiestrie până în 1966, iar între anii 1951 şi 1960, concomitent cu
conducerea Mănăstirii Bistriţa a funcţionat exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului şi
Huşilor, şi în această calitate s-a ocupat de reorganizarea vieţii monahale atât pe linie
gospodărească cât şi de trăire spirituală.
În 1966 este înălţat la rangul de Arhimandrit şi numit Stareţ la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” de
la Suceava unde iniţiază lucrări de restaurare la catedrala „Sf. Gheorghe”, la stăreţia şi chiliile
din incinta mănăstirii alături de grija deosebită pentru viaţa monahală.
3. Activitatea de Episcop
Buna gospodărie a celor două mănăstiri pe care le-a condus peste 22 de ani, grija pentru
desfăşurarea activităţilor călugăreşti potrivit aşezămintelor mănăstireşti, precum şi experienţa şi
meritele adunate de-a lungul anilor în diferite însărcinări s-au făcut cu Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române să-i acorde demnitate de Arhiereu – Vicar la Eparhia Romanului şi Huşilor,
fiind hirotonit în ziua de 30 ianuarie 1972.
A secondat la conducerea Eparhiei pe Preasfinţitul Episcop Partenie Ciopron timp de
şapte ani şi dând dovadă de adevăr vieţuire în Hristos şi vrednicie pilduitoare, a fost ales şi
instalat ca Episcop titular al Eparhiei Romanului şi Huşilor la 23 aprilie 1978.
Activitatea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Eftimie a însumat rezultate deosebite şi
binecuvântare, ca un crez împlinit prin cuvânt şi faptă.
Au fost ani deosebiţi, ani de muncă, iar roadele acestor nevoinţe se văd în mulţimea de
mănăstiri şi schituri noi, biserici parohiale şi filiale înălţate din temelie sau renovate; restaurarea
în întregime a Catedralei episcopale şi a picturii murale realizată în sec. XVI şi XVIII, acoperişul
fiind reconstruit în stilul moldovenesc ştefanian; restaurarea clădirilor din incinta Episcopiei şi a
clopotniţei, restaurarea casei „Veniamin Costache”, consolidarea fabricii de lumânări,
amenajarea unui paraclis cu hramul „Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti” şi a unui aghiazmatar în
incinta Episcopiei. Redeschiderea Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe”, amenajarea pentru
 bunurile bibliofile şi obiecte de artă veche bisericească colectate de la parohii, a complexelor
muzeistice de la Centrul Eparhial şi Mănăstirea Bogdana, toate acestea au arătat energia investită
de Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop în lucrarea de gospodar desăvârşit.
La 13 septembrie 2009, odată cu ridicarea la rang de Arhiepiscopie a Eparhiei Romanului și
Bacăului, ierarhul Eftimie Luca a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop, primind insemnele
respectivei demnități de la Preaferictul Părinte Patriarh Daniel..
Cuvintele de învăţătură adresate clerului şi credincioşilor cu ocazia vizitelor pastorale, la
hirotonii, la conferinţe preoţeşti, pastoralele şi numărul impresionant de articole publicate în
revistele central bisericeşri şi mitropolitane, în diferite ziare şi reviste şi reeditarea revistei de
teologie cultură şi spiritualitate a Eparhiei „Cronica Romaului”, au fost parte din strădaniile
Înaltpreasfinţiei Sale la viaţa culturală a Eparhiei.
Amintim de faptul că Înaltpreasfinţia Sa a fost iubit de noi toţi fiind un desăvârşit părinte
duhovnicesc, îmbinând bunătatea şi omenia cu evlavia şi trăirea evanghelică, smerenia cu facerea
de bine fiind numit cu atributul de „Eftimie cel Bun”.
În ziua de 4 noiembrie 2014  inima Înaltpreasfinţitului EFTIMIE, Arhiepiscopul Romanului şi
Bacăului a încetat să mai bată pentru această lume, înaltul ierarh încredințându-și sufletul în
mâinile Preasfintei Treimi.

Arhiepiscopul Ioachim Bacauanul

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

I. DATE BIOGRAFICE

 s-a născut la 29 martie 1954, în comuna Stăniţa (judeţul Neamţ), din părinţi creştini ai
Bisericii Ortodoxe, Neculai şi Anica Giosanu. Este cel de-al treilea copil din cei opt (patru băieţi
şi patru fete) şi a primit la botez numele Ilie.

II. FORMAREA ŞI EXPERIENŢA PROFESIONALĂ

 1961-1969 – a urmat Şcoala generală din satul natal, Stăniţa;

 1970-1971 – a intrat ca frate la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ;
 1970-1975 – a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la
Mănăstirea Neamţ;
 1975-1976 – a îndeplinit serviciul militar în loc. Pleniţa, Dolj;
 1976-1980 – a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din
Bucureşti. A absolvit facultatea cu lucrarea de licenţă „Sabatul la cultele neoprotestante şi
poziţia ortodoxă”, sub coordonarea PC Diacon Petre David, conferenţiar suplinitor la Catedra de
Îndrumări misionare şi ecumenism;
 1980 – a fost tuns în monahism, pe seama Mănăstirii Bistriţa, Neamţ, primind numele de
Ioachim. A fost primul călugăr hirotesit pe seama acelei mănăstiri după 30 de ani. L-a avut ca
naş de călugărie pe Părintele Ioanichie Bălan, unchiul său.
 1980-1985 – Timp de cinci ani a lucrat la Bistriţa, în activităţile de restaurare la
Complexul de acolo, alături de stareţul Ciprian Zaharia.
 1 martie 1981 a fost hirotonit ierodiacon de către Preafericitul Patriarh Teoctist Arăpaşu,
pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei.
 1982 – a fost hirotesit arhidiacon de PF Patriarh Teoctist;
 1985 – a fost transferat la Centrul Eparhial de la Iaşi, unde a îndeplinit mai multe funcţii:
o prim-arhidiacon al Catedralei mitropolitane din Iaşi, secretar al Preafericitului
Părinte Patriarh Teoctist;
o colaborator la revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”;
o econom mitropolitan.
 1990 - secretarul noului mitropolit al Moldovei, IPS Daniel Ciobotea (actualul Patriarh al
Bisericii Ortodoxe Române);
 30 decembrie 1990 - a fost hirotonit ieromonah de către IPS Mitropolit Daniel, la
Mănăstirea Varatic, pe seama Catedralei Mitropolitane din Iași;
 1 ianuarie 1991 – a fost hirotesit protosinghel, la Slujba dintre ani, în capela-paraclis a
reședinței mitroplitane din Iaşi;
 1991-1994 – a urmat cursurile de doctorat la Institutul „Saint Serge” din Paris, Franţa,
sub îndrumarea profesorilor: Boris Bobrinskoy şi Olivier Clement;
 1991-1992 – a urmat cursurile de limbă franceză la Universitatea din Sorbona, unde a
obținut atestatul oficial de vorbitor de limba franceză;
 26 octombrie 1994 – şi-a susţinut teza de doctorat în limba franceză, cu titlul : La
déification de l'homme d'après la pensèe du Père Dumitru Stăniloae (Îndumnezeirea omului în
gândirea părintelui Dumitru Stăniloae);
 21 iunie 1998 – a fost hirotesit arhimandrit de către IPS Daniel, (la acea vreme,
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei), de Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor Atonului, hramul
Mănăstirii Bucium, Iaşi;
 1998 – a fost propus de IPS Arhiepiscop Eftimie și ales în unanimitate de către ierarhii
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, cu
titulatura „Băcăuanul”;
 1 mai 2000, a doua zi de Paşti – a fost hirotonit în treapta de Arhiereu, îndeplinind funcţia
de arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului;
 13 septembrie 2009 – a fost ridicat la rangul de Episcop vicar, odată cu ridicarea
Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie, cu titulatura: Arhiepiscopia Romanului şi
Bacăului;
 16 decembrie 2014 - ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca
arhiepiscop al Romanului și Bacăului, devenind, astfel, primul arhiepiscop ales pentru a păstori
eparhia Romanului și Bacăului.
 2000 – prezent: membru al Comisiei teologice, liturgice şi didactice a Sfântului Sinod;

III. ACTIVITATEA ACADEMICĂ ŞI DE CERCETARE

1. ACTIVITĂŢI EDUCAŢIONALE ŞI CULTURALE

în Franţa:

 Editează publicaţia „Rejui-toi” („Bucură-te”), buletin oficial de cateheză și informare

ortodoxă a Mănăstirii „Buna-Vestire” de la Rosiers, Franţa, aşezământ monahal al cărui fondator
este (1992);
 reorganizează Arhiepiscopia Română din Europa Occidentală şi Meridională, cu sediul la
Paris;
 reorganizează prima parohie francofonă din regiunea pariziană, „Saint-Jean-le-
Théologien” Issy-les-Moulineaux;
 adaptează pentru prima oară, textul Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur în limba franceză, pe
muzică bizantină românească;
 organizează primele pelerinaje, de tip ortodox, la moaştele Sf. Mathurin de Larchant
(secolul III) din regiunea pariziană;
 participă, ca membru coordonator în cadrul Societăţii biblice franceze, la realizarea a
două mari expoziţii ale Bibliei : la Medun – „Bible et rencontre”; Issy-les-Moulineaux – „Ici la
Bible”.
 este membru activ al Fraternităţii Ortodoxe Franceze şi delegat al acesteia în grupul de
dialog ecumenic şi interreligios de la Paris.
 publică, în reviste de specialitate, articole cu caracter ecumenic.
 participă la numeroase întruniri ecumenice, una dintre cele mai importante fiind cea de la
Paris din anul 1998, unde a fost reprezentantul Fraternităţii Ortodoxe în organizarea întrunirii
intercreştine: Journées mondiales de la Jeunesse (Zilele mondiale ale tineretului), când peste un
milion de tineri din toată lumea au fost la Paris în prezenţa papei Ioan Paul al II-lea - cu care a
avut două întâlniri (la Paris şi Roma).
 publică o serie de articole cu conţinut teologic în periodicele SOP şi Contact;
 ia contact cu multe personalităţi ale culturii franceze şi mondiale de origine română: Paul
Barbă Neagră (regizor), Gheorghe Zamfir (celebrul naist), R. Poghire (profesor de limba română
la Sorbona), părintele Virgil Ghiorghiu, Elvira Popescu, Emil Cioran (pe care l-a împărtăşit pe
patul de suferinţă), i-a fost duhovnic lui Duiliu Alexandru Sfinţescu (recunoscut în lume ca cel
mai mare proiectant de clădiri cu structuri metalice de după Eiffel). A participat la aducerea
osemintelor marelui Mitropolit al Basarabiei, Visarion Puiu, mort într-un sat din Bretania –
Viels-Maisons – şi la reînhumarea acestuia în Cimitirul Montparnasse.
 Sprijinit de Prof. Univ. T. Poghirc si regizorul Paul Barbă Neagră ţine la Universitatea
din Sorbona cinci conferinţe de cunoaştere a Ortodoxiei, sub genericul L'Église face à la
modernité, point de vue orthodoxe;
 converteşte la Ortodoxie şi confirmă în Biserica Ortodoxă aproximativ 70 de persoane
venite de la alte confesiuni sau religii.
 participă la mai multe emisiuni culturale şi religioase cu Prof. Olivier Clement, invitat de
renumitul post de radio France Culture.
 participă activ la organizarea a două Congrese ale Fraternităţii Ortodoxe Franceze; prima
în 1997, la Bruges – Belgia, unde Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei
şi Bucovinei a susţinut în plenul congresului conferinţa „Le sacrement du frère”; şi a doua în
anul 2000, la Bordeaux – Franţa.

în ţară:

 înfiinţează Editura Filocalia (2001);
 reeditează Revista eparhială Cronica Romanului (2000);
 reactivează Fundaţia „Episcop Melchisedec Ştefănescu”, Roman (2001)
 organizează: „Zilele Episcop Melchisedec Ştefănescu” (în 2013 ajunse la Ediţia a XIII-a);
 organizează: „Ziua Comunei Stăniţa”
 organizează conferinţe, simpozioane, sinaxe;
 organizează Concerte de caritate;
 înfiinţează Centrul social-filantropic Lazaret, Bacău;
 înfiinţează Centrul cultural, social, gospodăresc „Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti”,
Iteşti;
 înfiinţează Centrul de Colportaj „Sf. Cuv. Dionisie Exiguul”, Roman;
 înfiinţează magazinele de obiecte bisericeşti: „Anastasia”, „Filocalia”, „Sf. Ap. Andrei”;
 înfiinţează Atelierul de croitorie „Cămaşa lui Hristos”, Roman;
 înfiinţează Atelierul de lumânări „Sf. Mc. Fotini”, Roman;
 reorganizează şi reface birourile Centrului administrativ eparhial Roman;
 publică editoriale, articole, studii în diferite cotidiene şi reviste de specialitate;
 prefaţează cărţi;
 participă, ca delegat al Sfântului Sinod, la diferite întruniri ecumenice, simpozioane,
conferinţe naţionale şi internaţionale;
 ca membru al Comisiei teologice, liturgice şi didactice a Sfântului Sinod, alcătuieşte sau
diortoseşte Slujbele Sfinţilor canonizaţi de către Biserica Ortodoxă Română;
 iniţiază proiectul de re-editare a Colecţiei „Omnia” a lucrărilor publicate de către
Episcopul Melchisedec Ştefănescu
 elaborează dosarul de canonizare al episcopului Melchisedec Ştefănescu şi pe cel al
Cuviosului Irinarh de la Horaiţa;
 a coordonat volumele editate cu prilejul împlinirii a 600 de ani de existenţă a Eparhiei
Romanului şi Bacăului

 
 2. ACTIVITATEA ŞTIINŢIFICĂ ŞI PUBLICISTICĂ

Lucrări în volum:
A) Publicate:

 La déification de l'homme d'après la pensèe du Père Dumitru Stăniloae, Ed. Trinitas,

Iași, 2002;
 „Viaţa şi Acatistul Sf. Emilian din Durostor”, 2002;
   „Viaţa şi Acatistul Sf. Antipa de la Calapodeşti”, Editura Filocalia, 2003;
 „Prinos de recunoştinţă” – volum editat la împlinirea a 90 de ani de viaţă a PS Episcop
Eftimie Luca, Editura Filocalia, 2004;
 „Praxis şi Theosis” – volum realizat în colaborare; prezintă în imagini mănăstirile
reprezentative din Eparhie, Editura Filocalia, 2008;
 Acatistul sfinţilor români, Editura Filocalia, 2010;
 La déification de l'homme d'après la pensèe du Père Dumitru Stăniloae, Ed. Filocalia,
Roman, 2013 (ediţia a II-a);
 Istoricul cultului Cuvioasei Parascheva la Roman, Ed. Filocalia, Roman, 2013
 Creştinismul abia începe; Ed. Filocalia, Roman, 2013
 Cultul Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie, studiu hagiografico-liturgic, Ed. Filocalia,
Roman, 2013.
 Imn-Acatist închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, Ed. Filocalia 2014;
 CD audio – „Bucură-te Parascheva, Sfântă mult folositoare!”, înregistrare Imn-acatist
închinat Sfintei Cuvioase Parascheva, compus şi interpretat de PS Episcop Ioachim Băcăuanul
 Biserica şi transfigurarea timpului, Ed. Filocalia, 2014;
 Ofrandă Cuvioasei Parascheva, Ed. Filocalia 2014;
 Zece trepte ale îndumnezeirii. Meditații la perioada Triodului,  Ed. Filocalia, 2015;
 Panteonul sufletului meu: portrete de preoți, monahi și monahii, Ed. Filocalia, 2016;
 Creție și re-creație, meditații lirice la perioada Penticostarului, Ed. Filocalia, 2016;
 Ontologia Iubirii: poeme evenghelice, Ed. Filocalia, 2016;
 Poeme. Meditații lirice la duminici și sărbători, Ed. Filocalia, 2017;
 Jertfă și Înviere, Ed. Filocalia, 2017

B) În curs de apariție:

 Un misionar liber la Paris, Ed. Filocalia, Roman;

 Cultul Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie, studiu hagiografico-liturgic,  surse
bibliografice, documente inedite, Ed. Filocalia
 Pâine duhovnicească în Duminici şi sărbători – carte de predici; Ed. Filocalia, Roman;
 Răspunsuri la problemele lumii contemporane; Ed. Filocalia, Roman;

C) Alte lucrări:

1. Imnologie:
 a) a alcătuit slujbele sfinţilor români canonizaţi de către Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
după cum urmează :

 Slujba şi Acatistul Sf. Cuv. Antipa de la Calapodeşti (10 ian);

 Slujba şi Acatistul Sf. Mc. Sava de la Buzău (12 aprilie);
 Slujba şi Acatistul Sf. Ier. Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului (14 apr.);
 Slujba şi Acatistul Sf. Simion Ştefan (24 apr.);
 Slujba şi Acatistul Sf. Iosif Mărturisitorul (24 apr.);
 Slujba şi Acatistul Sf. Ier. Atanasie al III-lea (Patelarie) (02 mai);
 Slujba şi Acatistul Sf. Cuv. Părinții Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei  (16
mai);
 Slujba şi Acatistul Sf. Ier. Grigorie Dascălul (22 iunie);
 Slujba şi Acatistul Sf. Mc. Emilian din Durostorum (18 iulie);
 Slujba şi Acatistul Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel (26 iulie);
 Slujba şi Acatistul Sf. Cuv. Iosif de la Varatic (16 august);
 Slujba şi Acatistul Sf. Ierarh Varlaam (30 august);
 Slujba şi Acatistul Sf. Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului (30 aug.);
 Slujba şi Acatistul Sf. Cuv. Dionisie Exiguul (01 sept);
 Slujba şi Acatistul Sf. Cuv. Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi (07 sept);
 Slujba şi Acatistul Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona (09 sept);
 Slujba şi Acatistul Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău (09 sept);
 Slujba şi Acatistul Sf. Sfinţit Mc. Teodosie de la Brazi (22 sept);
 Slujba şi Acatistul Sf. Voievod Neagoe Basarab (26 sept);
 Slujba şi Acatistul Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul (27 sept);
 Slujba şi Acatistul Sf. Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani (01 octombrie);
 Slujba şi Acatistul Sf. Cuv. Mărturisitori: Visarion şi Sofronie; Sf. Mc. Oprea; Sf.
Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel (21 oct)
 Slujba şi Acatistul Sf. Ier. Iachint de Vicina, Mitropolitul Ţării Româneşti (28 oct);
 Slujba şi Acatistul Sf. Ier. Andrei Şaguna (30 nov);
 Slujba şi Acatistul Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani (03 dec);
 Slujba şi Acatistul Sf. Ier. Dosoftei (13 dec).

b. În pregătire Dosar de canonizare pentru:

 Episcopul Melchisedec Ştefănescu;

 Cuviosul Irinarh de la Mănăstirea Horaiţa;

D) Articole:

În Cronica Romanului:
1. Biserica și lumea secularizată, în „Cronica Romanului”, An I, Nr.1/2001, p. 3
2. Muguri de har, în „Cronica Romanului”, Nr.1/aprilie 2001, p. 3
3. De la Înălțare un Ipostas al Sfintei Treimi are o inimă de om, în „Cronica Romanului”,
Nr.2/mai 2001, p. 3
4. Caietul elevului creștin, imaginea vieții sale, în „Cronica Romanului”, An I, Nr.2/2001,
p. 17
5. Portret în semn de iubire, în „Cronica Romanului”, Nr.3/2001, p. 3
6. Occidentul secularizat: paradisul în criză!, în „Cronica Romanului Nr.4/iulie 2001
7. Biserica are nevoie de sfinți, nu de „învățători ai Legii”, în „Cronica Romanului”,
Nr.4/2001, p. 3
8. Întruparea Mântuitorului, centrul și plenitudinea timpului și istoriei, în „Cronica
Romanului”, An I, nr.5/2001, p.
9. Început de an bisericesc, în „Cronica Romanului”, Nr. 6/septembrie 2001, p. 3
10. Biserica își păstrează același mesaj și în mileniul III, în „Cronica Romanului”, An II,
Nr.1/2002, p. 3
11. Întâlnire  și împlinire, în „Cronica Romanului”, An II, Nr.2/2002, p. 3
12. Buna Vestire - un eveniment trinitar, în „Cronica Romanului”, An II, Nr.3/2002
13. Golgota și ontologia iubirii, în „Cronica Romanului”, An II, Nr.4/2002, p. 3
14. Prin Înviere se distinge civilizația morții, în „Cronica Romanului”, An II, Nr.5/2002
15. Prezență întru absență, în „Cronica Romanului”, An II, Nr.6/2002, p. 3
16. Monahismul, taina iubirii, în „Cronica Romanului”, An II, Nr.7/20002, p. 3
17. Slava lui Dumnezeu pe Tabor, în „Cronica Romanului”, An II, Nr.8/2002, p. 3
18. Creație  și Re-creație, în „Cronica Romanului”, An II, Nr.9/2002, p. 3
19. Biserica și reînnoirea drepturilor familiei, în „Cronica Romanului”, An II, Nr.11/2002,
p. 3
20. Crăciunul vizualizează Învierea, în „Cronica Romanului”, An II, Nr.12/2002, p.3
21. 2003 - anul Părintelui Stăniloae, în „Cronica Romanului”, An III, Nr.1/2003, p. 3
22. Dumnezeu „râde” de legalismul nostru, în „Cronica Romanului”, An III, Nr.2/2003
23. Spovedania nu este un tribunal, ci o clinică, în „Cronica Romanului”, An III, Nr.3/2003,
p. 3
24. Învierea - fapt istoric sau indescriptibil, în „Cronica Romanului”, An III, Nr.4/2003
25. Cine zic oamenii că sunt Eu...?, în „Cronica Romanului”, An III, Nr.5/2003, p. 3
26. Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui, în „Cronica Romanului”, An III, Nr.6/2003, p.
3
27. Sfântul Ilie, profet mereu actual, în „Cronica Romanului”, An III, nr.7/2003, p. 3
28. Liber ca să trăiesc, în „Cronica Romanului”, An III, Nr.8/2003, p. 3
29. Un neomartir în pragul mileniului III, în „Cronica Romanului”, An III, Nr.9/2003
30. Lumea ca dar al lui Dumnezeu menită îndumnezeirii, în „Cronica Romanului”, An III,
Nr.11/2003, p. 3
31. Iisus  și Irod, paradoxul istoriei, în „Cronica Romanului”, An III, Nr.12/2003, p. 3
32. Biserica lui Ștefan din Borzești devine un pământ cântând în imagini, în „Cronica
Romanului”, An IV, nr.1/2004, p. 3
33. Pocăința sau renașterea spirituală, în „Cronica Romanului”, An IV, Nr.2-3/20
34. Viața în Hristos după Părintele Alexandru Men, în „Cronica Romanului”, an IV, Nr.3-
4/2004, p. 3
35. Ștefan cel Mare și Sfânt - la 500 de ani, în „Cronica Romanului”, An IV, Nr.7/2004, p.3
36. Părintele Andrei Scrima, un mare misionar ortodox din veacul al XX-lea, în „Cronica
Romanului”, An IV, Nr. 8/2004, p. 3
37. Religie și democrație, în „Cronica Romanului”, An IV, Nr. 9/2004, p. 3
38. Știința și credința, în „Cronica Romanului”, An IV, Nr. 10/2004, p. 3
39. De la Alexandru cel Bun, la Eftimie cel Bun, în Cronica Romanului, An IV, Nr.
11/2004, p. 3-4
40. Gânduri de Crăciun, în „Cronica Romanului” An IV, Nr. 12/2004, p. 3
41. Părintele Dimitrie Klipinin: un neo-martir rus, în „Cronica Romanului”, An V,
Nr.1/2005, p.3
42. Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist este monah de vocație, în „Cronica
Romanului”, An V, Nr.2/2005, p. 4
43. Paternitatea divină și umană, în „Cronica Romanului”, an V, Nr.4/2005, p. 3
44. Reintegrarea lui Toma, în „Cronica Romanului”, an V, Nr.5/2005, p. 3
45. Pustiul, în „Cronica Romanului”, An V, Nr.8/2005, p. 3
46. Sarea și Lumina, în „Cronica Romanului”, An V, Nr.9/2005, p. 3
47. Sfântul Ioan Gură de Aur - 1600, în „Cronica Romanului”, An VII, Nr.11/2007, pp.2-7
48. Dincolo de orice cruce se ridică soarele învierii, în „Cronica Romanului”, An I(VIII),
Nr.3-4/2008, pp.3-5
49. Episcopia Romanului:istorie, continuitate, unicitate, în „Cronica Romanului”, An
I(VIII), Nr.5-6/2008, pp.3-7
50. Creștinismul abia începe, în „Cronica Romanului”, An I(VIII), Nr.1-2/2009, pp.3-7
51. Urcuș  spre Înviere, în „Cronica Romanului”, An I(VIII), Nr.3-4/2009, p.5
52. Trăim în era Duhului Sfânt, „Cronica Romanului”, mai-iunie, 2009, p. 3
53. Dumnezeu, pâinea nemuririi, „Cronica Romanului’, iulie-august, 2009, p.3
54. Dumnezeu ne-a ales să adăugăm o piatră nestemată la edificiul sfânt al înaintaşilor
noştri, „Cronica Romanului”, septembrie-octombrie, 2009, p. 3
55. Dreptul Judecător le va da răsplată de mucenici, „Cronica Romanului”, noiembrie-
decembrie 2009, p. 28
56. Părintele Calistrat Ifrim - modelul monahului autentic, „Cronica Romanului”,
noiembrie-decembrie 2009, p. 29
57. Olivier Clément - dinamismul Ortodoxiei dobândite, „Cronica Romanului”, ianuarie
2010, p. 3
58. Postul Mare, timpul reflecţie, pocăinţei şi purificării, „Cronica Romanului”, februarie
2010, p. 3
59. Fiecare zi, o treaptă spre îndumnezeire, „Cronica Romanului”, martie 2010, p. 3
60.   A trăi înseamnă a semăna grâne în eternitate, „Cronica Romanului”, mai 2010, p. 3
61. Pocăinţa - terapia înduhovnicirii, „Cronica Romanului”, iunie 2010, p. 3
62. Poporul nostru este un neam de sfinţi, interviu, „Cronica Romanului”, iunie 2010, p. 19
63. Sufletul nostru aspiră spre Absolut, „Cronica Romanului”, iulie 2010, p. 3
64. Rabbi, ubi habitas?, „Cronica Romanului”, august 2010, p. 3
65. Calendarul, o problemă încă nerezolvată, „Cronica Romanului”, septembrie 2010, p. 3
66. Cu părintele Paisie, la şcoala sfinţeniei, „Cronica Romanului”, octombrie 2010, p. 3
67. Tonalităţile armonice ale unei întâlniri rememorate, „Cronica Romanului”, octombrie
2010, p. 16
68. Părintele Dragoş Munteanu, o paradigmă pentru toţi cei care l-au cunoscut, „Cronica
Romanului”, octombrie 2010, p. 19
69. A fi creştin în lumea post-modernă, „Cronica Romanului”, noiembrie 2010, p. 3
70. Viaţa, şcoala în care ne pregătim pentru eternitate, „Cronica Romanului”, ianuarie
2011, p. 3
71. Părintele Petroniu - o nouă filă din Patericul athonit, „Cronica Romanului”, februarie
2011, p. 3
72. Urcuşul duhovnicesc, de la praxis la theosis, „Cronica Romanului”, martie 2011, p. 3
73. Învierea Domnului - între fizic şi metafizic, „Cronica Romanului”, aprilie 2011, p. 3
74. Episcopul Melchisedec Ştefănescu - de 11 ani contemporanul nostru, „Cronica
Romanului”, mai 2011, p. 3
75. Omul - peregrin între pământ şi cer, „Cronica Romanului”, iunie 2011, p. 3
76. Întâlniri la răscruce de vieţi, „Cronica Romanului”, iulie 2012, p. 3
77. Hristos, hrana care nu se epuizează niciodată, „Cronica Romanului”, august-septembrie
2011, p. 3
78. Odată cu Iisus Hristos, căsătoria devine o taină, „Cronica Romanului”, august-
septembrie 2011, p. 23
79. Omul - pelerin spre veşnicie, „Cronica Romanului”, octombrie 2011, p. 3
80. Un posibil răspuns la cruciada eshatologică, „Cronica Romanului”, ian. 2012, p. 3
81. Sf. Maslu - taina care reface armonia persoanei, „Cronica Romanului”, februarie 2012,
p. 3
82. Postul Mare - călătoria spre Hristos cel înviat, „Cronica Romanului”, martie-aprilie
2012, p. 6
83. Melchisedec Ştefănescu - simbol al demnităţii şi prestigiului Ortodoxiei româneşti,
„Cronica Romanului”, mai 2012, p.3
84. Doar limba Rusaliilor poate reface dialogul cu Dumnezeu, „Cronica Romanului”, iunie
2012, p. 3
85. Schimbarea la Faţă - Taborul îndumnezeirii umane, „Cronica Romanului”, iulie-august
2012, p.3
86. Sfântul Constantin, simbolul darului divin al libertăţii credinţei creştine, „Cronica
Romanului”, ianuarie-februarie 2013, p.3
87. Învierea, o taină care se dovedeşte prin credinţă, „Cronica Romanului”, martie-aprilie
2013, p.3
88. Redescoperirea şi trăirea valorilor perene ortodoxe, „Cronica Romanului” mai-iunie
2013, p.3
89. Început de an la şcoala mântuirii, „Cronica Romanului”, august-septembrie 2013, p. 3
90. Părintele spiritual al Teologiei româneşti şi universale, „Cronica Romanului”
noiembrie-decembrie 2013, p.6
91. Sfânta Spovedanie - un sacrament terapeutic, ianuarie-februarie 2014, „Cronica
Romanului” ianuarie-februarie 2014, p. 3
92. În lumina Învierii, Hristos ne cheamă să primim Pâinea nemuririi, „Cronica
Romanului” martie-aprilie 2014
93. Sfânta Euharistie – mijloc de comuniune între Hristos şi Biserică, „Cronica
Romanului” mai-iunie 2014
94. Jertfa martirică - imnul liturgic scris cu sângele mărturisirii, „Cronica Romanului”
iulie-august 2014
95. Cinstirea Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie, „Cronica Romanului”, septembrie-
octombrie 2014
96. Părinţii noştri spirituali nu mor niciodată, „Cronica Romanului”, noiembrie-decembrie
2014
97. Astăzi mă simt smeritul urmaș al apostolilor, "Cronica Romanului și Bacăului",
ianuarie-februarie 2015;
98. Hristos primește moartea iubind, "Cronica Romanului și Bacăului", martie-aprilie 2015;
99. "În mormânt, Viață, pus ai fost, Hristoase...", meditație la Vinerea Patimilor, "Cronica
Romanului și Bacăului", martie-aprilie 2015;
100. "Veniți de luați lumină!", Pastorală la Învierea Domnului, "Cronica Romanului și
Bacăului", martie-aprilie 2015;

În Mitropolia Moldovei şi Sucevei:

1. Cronica bisericească, Sfintele sărbători ale Nașterii și Botezului Domnului la

Catedrala mitropolitană Iași, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, anul LXI, nr.1-3/1985, p.
217
2. Cronica bisericească, Praznicul Învierii Domnului la Centrul eparhial Iași, în
„Mitropolia Moldovei și Sucevei”, anul LXI, nr.4-6/1985, pp.442-443
3. Predica la Duminica Înaintea Nașterii Domnului, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”,
anul LXI, nr.10-12/1985, pp.769-770
4. Cronica bisericească, Prăznuirea Prea Cuvioasei Parascheva la Catedrala
mitropolitana din Iași, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, anul LXI,nr.10-12/1985, pp.819-
821
5. Predica la Duminica după Botezul Domnului, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”,
anul LXII, nr.1-2/1986, pp.103-105
6. Predica la Duminica IV-a din Post, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, anul LXII,
nr.3-4/1986, pp.236-238
7. Cronica bisericească,Întâmpinarea Domnului la Catedrala mitropolitana din Iași, în
„Mitropolia Moldovei și Sucevei”, anul LXII, nr.1-4/1986, pp.291-292
8. Cronica bisericească, Sfințirea Paraclisului din Cimitirul parohial Săvinești,
protopopiatul Piatra Neamț, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, anul LXII, nr.6/1986, p.127
9. Predica la Duminica a-IX-a după Rusalii, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, anul
LXIII, nr.4/1987, pp.96-98
10. Însemnari, Arhidiaconul dr. Orest Bucevski la 90 de ani, în „Mitropolia Moldovei și
Sucevei”, anul LXIII, nr.4/1987, p.115
11. Cronica bisericească, Sfințirea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Dobreni, jud.
Neamț, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, anul LXIII, nr.4/1987, pp.132-133
12. Cronica bisericeasca, Slujba arhiereasca la Biserica Sf. Sava din Iași, în „Mitropolia
Moldovei și Sucevei”, anul LXIII, nr.6/1987, p.130
13. Cronica bisericească, Întâmpinarea Domnului la Catedrala mitropolitana din Iași  și
Slujba misionară la parohia Balș, protoieria Pașcani, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”,
anul LXIV, nr.1/1988, pp.130-135
14. Cronica bisericească, Sfințirea Bisericii din Bicaz-Chei, protoieria Piatra Neamț, în
„Mitropolia Moldovei și Sucevei” anul LXIV, nr.3/1988, pp.131-132
15. Cronica bisericească, Sfințirea Bisericii Sf. Nicolae din Popricani Iași, protoieria
Iași și Sfințirea Bisericii din Corlățeni, protoieria Dorohoi, jud. Botoșani, în „Mitropolia
Moldovei și Sucevei”, anul LXIV, nr.4/1988, pp.126-127
16. Cronica bisericească, Sfințirea Bisericii din Cișmănești, com. Dobîrceni, protoieria
Botoșani, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, anul LXIV, nr.5/1988, pp.136-137
17. Predica la Sf. Arhidiacon Ștefan, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”,anul LXIV,
nr.6/1988, pp.77-78
18. Cronica bisericească, Izvorul Tămăduirii - hramul Mănăstirii Bistrița, Neamț;
Sfințirea Bisericii Sf. Mc. Gheorghe din Slobozia, protoieria Piatra Neamț si Sfințirea
Bisericii din Tașca, Bicaz, protoieria Piatra-Neamț, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei” anul
LXV, nr.3/1989, pp.136-138

În Teologie şi Viaţă:

1. Seminar internațional interreligios - Tesalonic, Grecia, în „Teologie și Viață”, An

X(LXXVI), Nr.1-6/2000, pp.211-213
2. Erupția energiei divine necreate pe Tabor, în „Teologie și Viață”, An X(LXXVI), Nr. 7-
12/2000, p. 243
3. Patriarhul Iustin Moisescu, un ierarh de neînlocuit, în „Teologie și Viață”,număr
omagial, Editura Trinitas, Nr. 1-6/2006, pp.84-88

În Candela Moldovei:

1. Aflarea adevărului în „Omul și fapta”, în revista „Candela Moldovei”, An X,

Nr.3/2001, p.19

În Sarea Pământului:

1. Binecuvântăm „Sarea pământului”, în „Sarea pământului”, An I, Nr.1/2005, p.1

2. Cine-i vinovat pentru inundații, în „Sarea pământului”, An I, Nr.3/2005, p.1
3. Sarea și Lumina, în „Sarea pământului”, An I, Nr.4/2005, p.1
4. Acum 35 de ani stăteam la picioarele unui sfânt, în „Sarea pământului”, An II,
Nr.1/2006, p.1
5. Rugăciunea este starea de simțire a lui Dumnezeu, în „Sarea pământului”, An II,
Nr.3(7)/2006, p.1
6. Comuniune, comunitate și comunicare, în „Sarea pământului”, An III, Nr.1(9)/2007
7. Sfânt și Sfințenie, în „Sarea pământului”, An III, Nr.2(10)/2007, p.1

În „Ziarul Lumina” și portalul Doxologia

1. Pro memoria Părintelui Ioanichie Bălan (panegiric), în „Ziarul Lumina”, 26 noiembrie

2007
2. Părintele Ciprian de la Bistrița - restaurator al unui leagăn de civilizație medievală
(panegiric), în „Ziarul Lumina”, 4 ianuarie 2008.
3. În împărăția lui Dumnezeu nu ajungem doar cu „pașaportul” de creștin, 24 Octombrie
2010
4. Calendarul, o problemă încă nerezolvată, 20 Septembrie 2010
5. Păcatul îl desfigurează fiinţial pe om, 15 August 2010
6. Să fim în contact permanent cu Cerul, 10 Iulie 2010
7. Pocăința - terapia înduhovnicirii, 14 Iunie 2010
8. Viața, școala în care ne pregătim pentru eternitate, 12 Februarie 2011
9. Isihia, sau cum putem dialoga cu Dumnezeu, 22 Martie 2011
10. Melchisedec Ştefănescu - contemporanul nostru de 11 ani, 9 Mai 2011
11. Trăim în era Duhului Sfânt, 14 Iunie 2011
12. Omul - peregrin între pământ şi cer, 18 Iulie 2011
13. Dumnezeu, pâinea nemuririi, 21 August 2011
14. Sfântul Disc din pustiul Betsaidei, 25 Septembrie 2011
15. Omul - pelerin spre veşnicie, 30 Octombrie 2011
16. Odată cu Iisus Hristos Căsătoria devine Taină, 3 Decembrie 2011
17. 2012. Un posibil răspuns la cruciada eshatologică, 10 Februarie 2012
18. Taina Sfântului Maslu – transfigurarea taumaturgică a suferinţei, 18 Martie 2012
19. Melchisedec Ştefănescu - simbol al demnităţii şi prestigiului Ortodoxiei româneşti, 25
Mai 2012

Altele:

1. Patriarhul Iustin Moisescu, ierarh insubstituibil al BOR, în „Făclia Bisericii”

Nr.11/2006.
2. Viața Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești, în „Făclia Bisericii” Nr.12/2007
3. Învierea lui Hristos nu-i reîncarnare, ci intrare într-o nouă formă de existență, în
„Izvorul numărul unu”, Slănic Moldova, An II, 20 iulie 2007
4. La Crăciun Hristos deschide ușa reconcilierii, în „Ziarul de Bacău”, Nr.302 (1673), 24
decembrie 2007;
5. De la Alexandru cel Bun la Eftimie cel Bun - în „Prinos de recunoștință” (Ed. Filocalia,
Roman, 2004), p. 11
6. Un mare Părinte al monahismului românesc, Arhimandritul Ioanichie Bălan, în
„Părintele Ioanichie Bălan, cuviosul cronicar al sfinților”, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2008, pp.
36-43
7. Argument, în Episcopia Romanului - 600, ediția a-II-a, Editura Filocalia, Roman, 2008,
pp. 5-6
8. Profesorul paradigmatic, în Părintele Arhidiacon Ioan Ivan, Comoara de sub tâmpla
Mănăstirii Neamț, Editura Trinitas, Iași, 2009, pp. 79-83

IV. ACTIVITĂȚI SOCIALE

 Inițiază proiectul „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!”, prin care sunt sprijinite
familiile cu mulți copii, copiii proveniți din familii defavorizate și cei cu rezultate bune la
învățătură;
 coordonează activitatea social-filantropică a Fundaţiei „Episcop Melchisedec
Ştefănescu”, Roman, în cadrul căreia a înfiinţat, în 2009: Centrul de zi pentru copii din familii
 în dificultate „Episcop Melchisedec” și Centrul social multifuncțional „Episcop
Melchisedec”;
 coordonează activitatea social-filantropică a Fundaţiei „Episcop Melchisedec
Ştefănescu”, Filiala Bacău;
 a înfiinţat şi coordonează activitatea Centrului social-filantropic Lazaret, cu
următoarele servicii:
 Centrul de zi pentru persoane cu autism „Sf. Cosma si Damian”;
 Centrul de prevenire, informare, evaluare şi consiliere pentru dependenţii de alcool şi
alte droguri „Izvorul Tămăduirii”;
 Centrul de zi „Sf. Filofteea” - pentru copii proveniţi din familii cu situaţii sociale
precare;
 Centrul de îngrijire la domiciliu persoane vârstnice „Sf. Gheorghe“;
 Centrul de consiliere, sprijinire şi informare;
 Atelier de terapie ocupaţională şi ergoterapie;
 Cabinet stomatologic pentru persoane cu probleme socio-economice;
 Centrul de Excelenţă în Dezvoltarea Resurselor Umane – C.E.D.R.U;
 Centrul de formare pentru consiliere şi mediere a conflictelor;
 a înfiinţat şi coordonează activitatea Centrului de bătrâni „Sf. Voievod Ştefan cel
Mare”, Hârja;
 coordonează activitatea a peste 40 de centre social-filantropice din cuprinsul Eparhiei;

V. ACTIVITĂȚI LITURGICE ŞI PASTORAL-MISIONARE

în perioada 1 mai 2000-31 decembrie 2017

- a oficiat 2055 Sfinte Liturghii;

- a oficiat 1807 Sfinte Taine, slujbe şi ierurgii;

- a pus piatra de temelie pentru 100 de noi lăcaşuri de cult;

- a resfinţit 197 de biserici;

- a sfinţit 159 biserici noi;

- a hirotonit 332 tineri în treapta de diacon sau preot;

- a hirotesit 537 clerici în diferite ranguri onorifice;

- a efectuat vizite canonice la cele peste 561 de lăcaşuri de cult din Eparhie;
 - din anul 2000, se preocupă în mod direct de şantierul Catedralei „Înălţarea Domnului”, Bacău,
a cărei construcție se află la etapa picturii murale;

- a participat la conferințe interreligioase;

- a susținut conferințe pe diverse teme de teologie, cultură și morală religioasă în cadrul

întâlnirilor ASCOR Bacău, Cluj, Iași;

- a susținut conferința cu tema: „Biserica ortodoxa și provocările mileniului III”, din seria de
întâlniri culturale reunite sub titlul „Toamna Artelor la Universitatea Apollonia”, Iași.

VI. ACTIVITĂŢI ŞI RESPONSABILITĂŢI ÎN DOMENIUL ACADEMIC ŞI DE

CERCETARE

 Membru al Comisiei teologice, liturgice şi didactice a Sfântului Sinod

 Membru de onoare al Comunității Academice aparținând „Universității George Bacovia”
din Bacău (2003);

 Președinte onorific al Uniunii Artiștilor Contemporani – dec. 2013

VII. DISTINCŢII ŞI TITLURI ACADEMICE ŞI CULTURALE:

 „Diploma de onoare pentru cultură” din partea Primăriei Roman (2002)

   „Diploma de excelență” din partea Inspectoratului Școlar Județean Bacău (2004);

 „Diploma de onoare și titlul de Prieten al Artelor” din partea Comisiei de Cultură

Neamț (2004);

 „Omul anului 2004” din partea Primăriei Roman, ca o recunoaștere și încununare a

muncii desfășurate în plan cultural și spiritual în decursul anului ștefanian (31 martie 2005)

 Cetățean de Onoare al orașului Comănești, jud. Bacău (6 ianuarie 2007);

 Cetățean de Onoare al orașului Târgu Ocna, jud. Bacău (1 decembrie 2007).

 Cetățean de Onoare al municipiului Roman – 25 aprilie 2012

 „Diplomă de excelență” din partea Universității „George Bacovia” din Bacău, în semn
de recunoaștere și apreciere a contribuției la valorile gândirii științifice și susținerii sistemului de
învățământ superior privat – 17 mai 2012;
   „Diplomă de excelență” din partea Uniunii Scriitorilor băcăuani – martie 2014;
 "Crucea Nordului"  , cea mai înaltă distincţie conferită de Preasfințitul Macarie,
Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord clericilor care s-au evidențiat printr-o activitate
excepțională în promovarea valorilor creștine și în slujirea pastoral-misionară, cultural-educativă
și social-filantropică a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, 10 ianuarie 2016.