Cap.

5 Confesiuni creștine în România

Ortodoxia

1. Creștinismul primar
Potrivit tradiției si celor scrise de unii istorici si teologi din primele veacuri creștine, Sfântul Apostol Andrei
a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra –
cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Sciția), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre.
Dar pana a ajunge aici, el a predicat in Asia Mica, de unde s-a îndreptat spre teritoriile amintite de la Dunăre si
Marea Neagra.
Mărturii istorice care atestă prezența Sfântului Apostol Andrei
-Istoria bisericeasca a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei (+ 339/340) scrie: „Sfinții Apostoli ai
Mântuitorului, precum si ucenicii lor, s-au împrăștiat in toata lumea locuita pe atunci. După tradiție, lui Toma i-
au căzut sortii sa meargă in Parția, lui Andrei in Sciția, lui Ioan in Asia…”.
-Călugărul Epifanie, în secolul VIII, în Viața Sfântului Apostol Andrei scria ca intre popoarele evanghelizate de
el se numărau și sciții.
-În ,,Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane” se preciza ca acest apostol „a predicat in Pont, Tracia si Sciția”.
-Scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) scria ca Sfântul Apostol Andrei a trecut din provinciile
Asiei Mici (Capadocia, Galatia si Bitinia) „in pustiurile scitice”, care puteau fi situate fie in Scitia Mare, fie
Sciția Mica sau Dacia Pontica, locuită de greci, romani si geto-daci.
Sfântul Apostol Filip sau Ucenic ?
În ceea ce privește pe Sfântul Filip, după câte cunosc, cel dintâi care a legat originile apostolice ale
creștinismului romanesc de el, a fost istoricul bisericesc Stefan Lupșa, care in 1949 scria: "Se vorbește și de
predica apostolului Filip in Scitia, deci in Rusia de sud si-n Dobrogea". Stefan Lupșa nu face trimitere la nici o
sursa, care i-ar justifica afirmația, iar întreaga sa prezentare intitulata "Creștinismul românesc a fost de la
început ortodox", nu are aparat critic, ci doar o lista bibliografica la sfârșit, și aceasta sumară și nu totdeauna
pertinentă.
Această ipoteză este abordată și de Preotul Nicolae Danilă începand din 1996 în cateva articole de
popularizare, publicate în revista greco-catolică "Unirea" și apoi în cea ortodoxă "Credința străbună" de la
Alba Iulia.
2. Ortodoxia românească în Evul Mediu
Întemeierea Mitropoliei Țării Românești:
Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a recunoscut la 1 mai 1359 Mitropolia Țării Românești, cu sediul la
Curtea-de-Argeș. O anumită ierarhie bisericeasca a existat încă înaintea întemeierii statelor medievale
românești, dar o ierarhie recunoscuta de Patriarhia Ecumenica de Constantinopol, autoritatea supremă în cadrul
Ortodoxiei, a apărut abia în timpul domniei lui Nicolae Alexandru (1352-1364). Primul Mitropolit al Țării
Românești este Sfântul Ierarh Iachint de Vicina
Întemeierea Mitropoliei din Moldova
În timpul domniei lui Petru Muşat s-au făcut primele încercări pentru organizarea ca mitropolie a Bisericii din
Moldova și recunoașterea ei de către Patriarhia de la Constantinopol.
Recunoașterea definitivă a Mitropoliei Moldovei și a Mitropolitului Iosif, cel rânduit de la început, au loc odată
cu urcarea la domnie a evlaviosului domn Alexandru cel Bun (1400-1432).
Toți voievozii noștri, au promovat ortodoxia și au apărat credința strămoșească în fața pericolelor vremii. Au
ctitorit Biserici și Mănăstiri, centre de spiritualitate, dar și de cultură. Pe lângă mănăstiri au înființat și bolnițe,
unde trupul să-și recapete sănătatea.
3. Ortodoxia românească în Epoca Modernă
Epoca Modernă, care este cuprinsă între anii 1492-1789, e influențată pe teritoriul Țărilor Române de sfera
religiosului. Implicarea cea mai puternică a Bisericii o aflăm în ,,industria” tipăriturilor. Majoritatea
reprezentanților religioși au tipărit, dovedindu-se adevărați oameni de cultură (Diaconul Coresi, Mitropoliții:
Varlaam, Dosoftei și Antim Ivireanul.
Mitropolitul Varlaam (1585-1657): ,,Cazania” sau ,,Carte Românească de învățătură” (1643); ,,Șapte
Taine”, ,,Răspuns la Catehismul calvinesc”.
Mitropolitul Dosoftei (1624-1693): traduce în română ,,Istoriile” lui Herodot, ,,Pateric grecesc” și ,,Mântuirea
păcătoșilor”; tipărește ,,Psaltirea în versuri”, ,,Acatistul Născătoarei de Dumnezeu”, ,,Dumnezeiasca
Liturghie” și ,,Psaltirea de-nțăles”.
Mitropolitul Antim Ivireanul (1660-1718): tipărește cărți de cult: Psaltirea, Liturghierul, Ceaslovul,
Molitfelnicul; cea mai importantă scriere a sa ,,Didahiile”; ctitorește Mănăstirea Antim din București, după
propriile planuri.
Constantin Brâncoveanu: un domnitor, care a marcat istoria modernă a spațiului mioritic a fost Constantin
Brâncoveanu, cel care pentru ortodoxie a suferit moarte martirică, ulterior fiind canonizat (1992).
4. Ortodoxia românească în Epoca Contemporană
Reprezentanții Bisericii Ortodoxe ctitoresc primele școli, tipăresc cărți:
Mitropolitul Veniamin Costachi (1768-1846) înființează: Seminarul de la Socola 1803; Școala de Maici de la
Agapia 1805; Școala Vasiliană 1828 ; Academia Mihăileană din Iași 1834; Școli publice pentru fetele orășenilor
1834; Școli de Arte și Meserii în Moldova 1841. Tipărește cărți la tipografiile de la Mănăstirile Neamț și Sfinții
Trei Ierarhi din Iași.
Mitropolitul Andrei Șaguna (1809-1873): Reactivează Mitropolia Transilvaniei; Regulament de organizare a
BOR: ,,Statutul organic al BOR”; A tipărit manuale, peste 25; Ziarul Telegraful Român; Înființează Asociația
transilvăneană pentru literatură și cultura poporului român ASTRA; Donează întreaga sa avere Bisericii în
scopuri caritabile; A înființat, pe lângă fiecare parohie, sute de şcoli primare-confesionale, cu predarea în limba
română. În ele se învățau, atât cunoştinţele religioase, cât şi cele de cultură generală. Şcolile erau organizate şi
întreţinute de Biserică. În anul 1873 existau în Transilvania peste 800 de şcoli primare confesionale, din care
mai mult de jumătate erau înfiinţate de marele mitropolit.
Ortodoxia, Alexandru Ioan Cuza și secularizarea
Legea secularizării averilor mănăstirești, din decembrie 1863, averea Bisericii a fost confiscată de stat. Iar prin
Codul Civil, din 1865, actele de stare civilă au fost trecute, din grija Bisericii, în cea a statului. Nașterea,
căsătoria, divorțul și moartea - evenimente fundamentale ale trecerii omului prin timp - au fost scoase atunci de
sub jurisdicția ecleziastică.
La început s-a spus că sunt avute în vedere doar averile mănăstirilor „închinate". Adică cele aflate sub
ascultarea canonică a unor înalte instanțe bisericești aflate în afara granițelor țării. Nu cele duhovnicești
prezentau interes la momentul respectiv. Guvernul a avut în vedere pentru deposedări numai mănăstirile
închinate. Însă legea votată în decembrie 1863 lua în calcul averile tuturor, închinate și neînchinate. Suprafețele
considerabile de teren deținute de mănăstiri erau necesare statului pentru împroprietărirea țăranilor.
Autocefalia BOR
La 25 aprilie, anul 1885, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol recunoaște autocefalia Bisericii Ortodoxe
Române. Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea a trimis mitropolitului primat Calinic Miclescu, în calitate de
președinte al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, Tomosul de autocefalie prin care „cu bucurie
sufleteasca binecuvintează Biserica Ortodoxa Romana, recunoscându-o autocefala întru toate de sine
ocârmuită’. Tot acum, Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea a comunicat printr-o scrisoare enciclica tuturor
Bisericilor Ortodoxe Autocefale surori, adică Patriarhiilor Alexandriei, Antiohiei si Ierusalimului, precum și
Bisericilor Rusă, Greacă, Sârba și Arhiepiscopiei Ciprului recunoașterea autocefaliei acordate Bisericii
Ortodoxe Romane.
Înființarea Patriarhiei Române
În data de 4 februarie 1925, Sfântul Sinod s-a întrunit la București în ședință de lucru, unde a hotărât înființarea
Patriarhiei Ortodoxe Române.
Înființarea Patriarhiei Române a fost recunoscută și aprobată, cu unanimitate de voturi, de Senat şi Camera
Deputaților. În 23 februarie 1925 legea în cauză a fost promulgată de Regele Ferdinand.
În data de 12 martie 1925 Bisericile Ortodoxe surori au fost înştiinţate, printr-o scrisoare irenică, de cele
împlinite.
Ortodoxia românească și comunismul
Comunismul a promovat o doctrină atee, dorind eliminarea lui Dumnezeu din ,,crezul” credincioșilor.
Represiunea asupra Bisericii Ortodoxe s-a manifestat printr-o varietate de forme:Înlăturarea din scaun a unor
episcopi; Desființarea de episcopii; Demolarea mai multor biserici, unele fiind adevărate monumente de
arhitectură religioasă; Distrugerea vieții monahale (decretul 410/1959); Distrugerea învățământului religios
(desființate Seminare Teologice și Facultăți de Teologie – Suceava); Religia a fost eliminată din școli;
Catehizarea tinerilor și copiilor a fost interzisă; Interzicerea slujbelor în spitale, aziluri, unități militare;
Suprimarea revistelor bisericești; Controlarea preoților de către inspectori ai cultelor și ofițeri de securitate
pentru a se vedea care activități nu corespuns intereselor statului ateu; EXTERMINAREA elitelor culturale și
spirituale (Aiud, Pitești, Gherla, Sighet, Galați etc.).
Ortodoxia românească contemporană
• După anul 1989, BOR a desfășurat o întreită lucrare: sfințitoare, educativă și conducătoare.
• Au fost reînființate unele eparhii.
• Activitățile filantropice au avut un rol important în ajutorarea semenului.
• Au luat ființă posturi media ortodoxe etc.