LUCRARE DE SEMINAR LA DISCIPLINA

„Misiologie creștină”

„Misiunea creștină rusească”

ÎNDRUMĂTOR: STUDENT:

Arhid. Comf. Univ. Dr. Gelu CĂLINA Cătălin-Ionuț DOLAN

CRAIOVA

2020

1
 Misiunea creștină rusească

Libertatea de care s-a bucurat Biserica Ortodoxă Rusească nu a durat decât până la
venirea comuniştilor la putere. În lupta lor de dezrădăcinare a Ortodoxiei, ca şi în celelalte
state, comuniştii au adus mare tulburare în Rusia, provocând chiar şi schisme în rândul
credincioşilor, prin viclenia lor iscusită.Biserica Ortodoxă Rusească păstrează Succesiunea
Apostolică încă din anul 988, de la Arhierei greci, aduşi de ţarul Vladimir pentru încreştinarea
Rusiei şi hirotonirea primilor Arhierei şi Preoţi în imperiul Rus. De-a lungul timpului,
Biserica Ortodoxă Rusească a fost numită Mitropolie, apoi Patriarhie, adunând în drumul său
numeroşi Sfinţi cinstiţi în întreaga lume.
Sfântul Ierarh Tihon, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, fiind atunci la scaunul
Patriarhal, a dat o dispoziţie prin care blagoslovea ca în regiunile unde ierarhii nu pot avea
contact cu Moscova, datorită prigoanelor comuniste, să se întemeieze noi forme
administrative de conducere, unde ierarhul cel mai mare să preia coordonarea vieţii şi
activităţii Bisericeşti din acea zonă, bineînţeles şi hirotonirea de noi Arhierei sau preoţi. Unul
dintre cei mai cunoscuţi este Mitropolitul Antonie, al Bisericii Ortodoxe Ruse de Sud, despre
care scria şi Sfântul Ierarh Ioan Maximovici în cartea „Istoria Bisericii Ortodoxe Ruse din
Afara Graniţelor Rusiei”.
Datorită prigoanelor comuniste, ierarhii în frunte cu Mitropolitul Antonie – care erau
în afara Rusiei când au venit prigonitorii comunişti – apelează la Patriarhul Dorotei, locţiitorul
scaunului din Ţarigrad, care le dă blagoslovenia de a se îngriji de turma lor din Rusia şi din
afara graniţelor, printr-un act datând din 29 Decembrie 1920.

Înfiinţarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Diaspora. În anul 1921

Mitropolitul Antonie este invitat în Serbia, de către Patriarhul Dimitrie, unde se şi stabilesc
pentru o vreme bazele ierarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor Rusiei
(ROCOR). Aici s-au adunat toţi Arhiereii şi toate părţile Bisericii Ruse din Străinătate, în
jurul Mitropolitului Antonie.
La data de 31 August 1922, s-au adunat toţi Arhiereii Bisericii Ortodoxe din Diaspora, care au
hotărât întemeierea Sinodului Episcopilor, al cărui preşedinte să fie cel mai vechi Arhiereu,
Mitropolitul Antonie (Khrapovitsky) al Kievului. După tradiţie, în toate Bisericile şi
Mănăstirile aparţinând de administraţia supremă a Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, se
pomenea întâi Patriarhul Tihon, cu care niciodată nu au întrerupt comuniunea liturgică şi de
rugăciune, iar apoi Mitropolitul Antonie.Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora (ROCOR) nu
s-a separat niciodată de Patriarhul Tihon, considerând că despărţirea de el este doar
temporară, întrucât el era conducătorul Bisericii, deşi comuniştii reuşise să-l ţină la distanţă de
către cei 24 de Episcopi din străinătate. Chiar în cadrul Sinodului din anul 1921, întrunit în
localitatea Sremsky-Karlovtsy din Iugoslavia, s-au discutat problemele poporului Rus care
rămăsese în Rusia şi suferea datorită chinuitorilor comunişti şi făcând apel la Conferinţa de la
Geneva împotriva comuniştilor, de eliberare a poporului rus din robia ateistă.
De amintit este faptul că Mitropolitul Antonie a făcut apel atât la puterile eclesiastice,
cât şi la cele laice pentru a apăra poporul rus batjocorit şi maltratat de comunişti. Insistenţele
sale au dat roade, iar Patriarhul Tihon a fost eliberat din arest, chiar în timpul când comuniştii
concepeau un proces de condamnare la moarte. Dar, eliberarea nu avea să fie îndelungată,
întrucât Patriarhul Tihon a trecut la cele veşnice la 5 Aprilie 1925, la vârsta de 60 de ani,
datorită prigoanei comuniste, fiind considerat Mucenic. El a fost canonizat în anul 1989 fiind
prăznuit la data de 25 Martie.

2
 Mitropolitul Serghie şi căderea Patriarhiei Moscovei în erezie. La data de 16/29
Iulie 1927, Mitropolitul Serghie face o declaraţie publică, în care afirmă recunoştea că
regimul comunist este guvernul legal al Rusiei şi care apără drepturile oamenilor, declarând
că „este un regim ale cărui bucurii sunt bucuriile noastre şi ale carui necazuri sunt şi
necazurile noastre”. Ulterior, Mitropolitul Serghie avea să blagoslovească comuniştii cu
numeroase proprietăţi ale Bisericii din Rusia.După moartea Patriarhului Tihon, a fost ales ca
locţiitor al scaunului Patriarhal Mitropolitul Petru de Krutitsk. Acesta fiindcă nu s-a
subordonat comuniştilor şi nu a dorit să continue prigoana asupra Bisericii, ci să fie eliberată
de sub stăpânire păgână, a fost arestat şi în locul său, a fost numit cu ajutorul şi influenţele
negative ale bolşevicilor, Mitropolitul Serghie. După înlăturarea Mitropolitului Petru şi
exilarea sa, Ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora a continuat să-l pomenească ca
întâistătător.
Din vieţile Sfinţilor Ruşi, citim adesea cum erau trimişi să slujească în bisericile
retrase, miliţieni comunişti îmbrăcaţi în veşminte, care apăreau în faţa oamenilor şi le prezenta
situaţia: „Ori plecaţi afară, ori vă împuşc aici” Iar oamenii de disperare ieşeau afară, unde erau
aşteptaţi de câte o armată întreagă ce-i executa pe toţi. De asemenea, în perioada
Mitropolitului Serghie se renunţase la hirotonia prin punerea mâinilor, considerându-se o
practică trecută de timp. Hirotonia era anulată şi înlocuită cu înscăunarea, semnarea actelor şi
numirea în funcţie, nerespectând Sfintele Canoane şi pierzând Succesiunea Apostolică
întreaga Biserică din Rusia.
Mitropolitul Serghie a trimis documente chiar şi la ierarhii Bisericii Ortodoxe Ruse din
Diaspora, cerând să semneze pentru „loialitatea faţă de regimul comunist”. Din nefericire,
Mitropolitul Evloghie de Petrograd şi Episcopul Veniamin au semnat actul şi s-au îndepărtat
de Ortodoxie, dând slavă regimului ateu comunist care distrugea Biserica şi uneltea
dezrădăcinarea Ortodoxiei. Mitropolitul Antonie şi toţi ceilalţi Episcopi ai Bisericii Ortodoxe
Ruse din Diaspora, au refuzat să semneze documentul eretic, fiind totdeauna aproape
duhovniceşte de credincioşii din Rusia care sufereau prigoanei şi nu dând slavă prigonitorilor,
cum a procedat Mitropolitul Serghie, Mitropolitul Evloghie de Petrograd şi alţii asemenea.

Biserica Ortodoxă Rusească rămâne întocmai cum a fost lăsată de Sfinţii Părinţi.
Ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora nu l-a socotit niciodată ca fiind locţiitor al
scaunului Patriarhiei Moscovei pe Mitropolitul Serghie, deşi fusese un bun prieten al
Mitropolitului Antonie. După ce Serghie a căzut în erezie, Mitropolitul Antonie i-a trimis o
scrisoare de avertizare, întrucât se depărta de Ortodoxie şi trăda poporul Ortodox Rus.
În toate slujbele Bisericeşti, era pomenit ca adevărat locţiitor al scaunului Patriarhiei
Moscovei, Mitropolitul Petru de Krutiţk, care ulterior a fost şi el Canonizat. După trecerea la
cele veşnice a Mitropolitului Petru, Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora (ROCOR) rămâne
singura Biserică Ortodoxă Rusă canonică, întrucât Biserica mare, din Rusia, fiind sub
stăpânirea sovietică, a rămas fără Arhierei canonici, fără succesiunea Apostolică şi fără
întreaga ei însemnătate.

În Biserica Rusă – actuala Patriarhie Moscovită – ierarhii au fost schimbaţi cu agenţi de

securitate, încă din vremea Mitropolitului Serghie, fără a avea vreo atribuţie duhovnicească, ci
doar scopul de a stăpâni Biserica. Aceştia au rămas până în zilele noastre, prin urmaşii
„hirotoniţi” de ei, fără succesiune Apostolică şi ducând mai departe scopul bolşevic, acum
transfigurat în Ecumenism.

Canonicitatea şi Succesiunea Apostolică a Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora.

3
În anul 1921 Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora avea un număr de 17 de Arhierei în frunte
cu Mitropolitul Antonie Khrapovitsky. Aceştia erau hirotoniţi în mare parte de Biserica
Ortodoxă Rusă, înainte de anul 1927, adică de căderea Bisericii Ortodoxe Ruse sub asediul
bolşevic şi căderea Patriarhiei Moscovei în erezia serghianismului. Ierarhia Bisericii Ortodoxe
Ruse din Diaspora era recunoscută la acea vreme de către toate Patriarhiile care încă erau în
Dreapta Credinţă şi nu căzuse în Ecumenism sau serghianism, şi anume: Patriarhia Moscovei,
prin Patriarhul Tihon; Patriarhia Serbiei, prin Patriarhul Dimitrie, Patriarhia Ierusalimului,
prin Patriarhul Damianos, şi de asemenea Patriarhia Antiohiei şi Constantinopolului.
Patriarhul Ierusalimului, Damianos a hirotonit împreună cu Mitropolitul Anastasie pe cel ce
avea să fie Patriarhul Timotei.
Aşadar, în anul 1927, când Patriarhia Moscovei a căzut în erezie, Biserica Ortodoxă
Rusă din Diaspora nu era în nicio schismă, ci în perfectă comuniune cu întreaga Biserică
Ortodoxă. După anul 1927 a întrerupt slujirea cu episcopii eretici şi fără de succesiune
Apostolică. De fapt, Ierarhie nu-i pomenise niciodată pe aceştia ca Arhierei, ci ultimul
Arhiereu pomenit de Biserică a fost Mitropolitul Petru, care a fost înlăturat de comunişti şi
exilat în partea de Nord a Rusiei, unde a stat în singurătate până la trecerea sa la cele veşnice
(1937), iar pe ereticul Serghie, nu l-au primit şi s-au dezis total de el şi de serviciile sale, fiind
o unealtă vicleană a sovieticilor în lupta de distrugere a Bisericii Ortodoxe.

Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora devine Biserica Ortodoxă Rusească.

După căderea ROCOR-ului în ecumenism, prin semnarea comuniunii cu Patriarhia Moscovei,
care încă nu se spălase de sângele pe care-l vărsase, al poporului nevinovat rus, iar de erezia
serghianismului şi nu era vorba de o îndreptare, ierarhia care a mai rămas din ROCOR a fost
nevoită să îndure o strâmtorare foarte mare.
Majoritatea Bisericilor şi Mănăstirilor au fost confiscate şi trecute sub ascultarea
Patriarhiei Moscovite, iar ierarhii şi clericii au fost nevoiţi să construiască alte Sfinte
Aşezăminte pentru a servi credincioşilor fideli ai Bisericii adevărate.
Cârma Bisericii este ţinută în continuare de către Sfântul Sinod, de data aceasta format
din mai puţini ierarhi, cu o parte economică foarte scăzută şi fără influenţe politice sau de alte
naturi, ce ar fi putut încuraja lupta pentru redobândirea Bisericilor pierdute. Smeriţi şi plini de
Duh Sfânt, ierarhii încep a construi noi Mănăstiri şi Biserici, fără a duce vre-o luptă celor ce
căzuse deja în eres şi plecase cu tot cu Biserici după ei, deşi acele Lăcaşuri fusese construite
pe Mărturisirile Sfinţilor Ierarhi ai ROCOR-ului, care niciodată nu au recunoscut Patriarhia
Moscovei ca organ de conducere, după căderea în ereziile lui Serghie, erezii care încă persistă
în Biserica Ortodoxă Rusă – Patriarhia Moscovei.
La data de 4/17 Iunie 2006, Mitropolitul Vitalie îl hiroteseşte pe Ieromonahul Damaschin
Balabanov în rangul de Arhimandrit şi îl numeşte Secretar al Sfântului Sinod.
În continuare, rămâne în scaun Mitropolitul Vitalie, foarte în vârstă şi înconjurat de un
număr restrâns de ierarhi. El reuşeşte să lase în urma sa Biserica aşa cum o primise în grijă
spre a o păstori mai departe, păzită de eresuri şi de compromisurile neo-comuniste, apoi trece
la cele veşnice în ziua de 25 Septembrie 2006.
După trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Vitalie, Sfântul Sinod îl alege ca
întâistătător pe Arhiepiscopul Antonie Orlov, unul dintre cei mai apropiaţi ai Mitropolitului
Vitalie, iar Episcopul Victor este numit Arhiepiscop.
La data de 23 Iulie 2006, Arhimandritul Damaschin (Balabanov) este hirotonit
Episcop de către Arhiepiscopul Antonie şi Arhiepiscopul Victor, primind în oblăduire Eparhia
Moscovei şi Rusiei Centrale.
La data de 10/23 Noiembrie 2006, Mitropolitul Antonie (Orlov), Arhiepiscopul
Victor(Pivovarov), Episcopul Atanasie şi Episcopul Damaschin şi  îl hirtonesc întru Episcop
pe Arhimandritul Ioan (Zinoviev) primind sub oblăduire Eparhia din Ucraina.

4
Cei patru Arhierei duc mai departe misiunea păstoririi Bisericii Ortodoxe Ruseşti (РосПЦ),
după Sfintele Canoane şi hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice şi Locale.
În anul 2007, din nefericire, are loc o schismă în sânul Bisericii, din motive politico-
religioase, fapt pentru care apar două ramuri ale ROCOR-ului, şi anume: РосПЦ al cărui
Sinod este condus în continuare de Mitropolitul Antonie Orlov, şi РосПЦ al cărui Sinod este
condus de Mitropolitul Damaschin Balabanov. Din nefericire, Sinodul Mitropolitului
Damaschin, după anul 2011 a început să ia o traectorie foarte diferită de istoria ROCOR-ului.
Acesta începe să ia o serie de decizii Sinodale care viza doar orientările ţariste şi politice ale
ierarhilor, numirea unor clerici în ranguri mari, fără să merite aceste distincţii, chiar încălcând
principiul sobornicităţii şi făcând acuzaţii unor clerici fără a le da drept la replică sau să
socotească şi părerea lor ca şi argument. Dar, toate acestea s-au întâmplat să se arate că
diavolul, în lupta sa contra Ortodoxiei, a reuşit să tragă spre prăpastia eresului şi acest Sinod.

Încheiere. În câteva rânduri, am prezentat în mare parte istoria Bisericii Ortodoxe

Ruseşti din Diaspora (1921 – 2001) şi a ROCOR. Sinteza a avut ca scop definirea adevăratei
Biserici, întrucât căderea ROCOR-ului a provocat o totală dezorientare pentru creştinii din
întreaga lume. De asemenea, am amintit şi despre Episcopul Hrisostom de Etna, care deşi se
află în America, el nu mai are comuniune cu Biserica Ortodoxă Rusească, întrucât l-a trădat
pe Mitropolitul Vitalie şi a rămas singur, fiind în continuare cu Kiprianiţii greci. Această
schismă a făcut-o pentru a putea să se definească în chip mincinos ca fiind singurul Episcop
care nu a primit unirea cu Patriarhia Moscovei, fără a mai aminti de poziţia Mitropolitului
Vitalie şi a celorlalţi Ierarhi, uneori chiar încercând să afirme lucruri mincinoase, pentru a-şi
atrage simpatizanţi din rândul celor ce nu au cunoscut adevărata cronologie a evenimentelor
de după căderea ROCOR-ului.
Întrebările poporului interesat de mântuire, nu ne pot lăsa să privim cum aceşti falşi episcopi,
hirotoniţi din interese băneşti sau lumeşti, încearcă să-i smintească şi să-i tulbure în multe
feluri, pentru a-şi pune stăpânire pe sufletele lor, sub pretextul „ascultării” în greşitul sens al
cuvântului. De asemenea, mai sunt Sinoade în lume care pretind că au succesiune din
ROCOR, deşi ei nu au avut niciodată recunoaşterea Mitropolitului Vitalie şi a Sfântului
Sinod, ci au fost hirotoniţi de ierarhi plecaţi din ROCOR, ceea ce este cu totul altceva.

Pentru a da o definiţie clară Bisericii noastre, am enumerat toate aspectele istorice pozitive
sau negative, pentru a elimina orice neştiinţă a celor ce doresc să descopere întreaga istorie a
Adevărate Biserici Ortodoxe (Genuine Orthodox Church). Bineînţeles, în ROCOR au fost
sute de Episcopi; dar, am amintit doar de cei care au condus Biserica şi bineânţeles cei care au
trădat-o. Din mila Lui Domnezeu, iată că aceştia s-au întors în nefiinţă, pentru că au căzut în
erezie şi au pierdut succesiunea Apostolică şi chiar mântuirea, iar Biserica Lui Hristos a
continuat să existe şi fără ei, pe zi ce trece devenind mai puternică.

În trecut, Biserica Ortodoxă Rusă din Diaspora (ROCOR) era foarte puternică, număra sute de
Mănăstiri şi Biserici, având un patrimoniu foarte dezvoltat. Cu toate acestea, după „măcelul”
Sinodalilor şi convingerea lor să accepte supunerea ereticului Patriarh al Moscovei, Bisericile
şi Mănăstirile au fost preluate de antihriştii vremii, în care acum slujesc preoţi raşi şi care nu
au nimic duhovnicesc în ei, ci doar meserie clericală din care să extragă bani, o parte pentru
Patriarhia Moscovei şi o parte pentru sine. Această realitate dură a fost depăşită de ierarhii şi
preoţii dreptslăvitori, care au construit noi Mănăstiri şi Biserici, care, cu toate că nu ajung la
valoarea celor răpite de eretici, totuşi, sunt gazde ale Darului (Harului) unic al Sfântului Duh,
prin Ierarhii şi Clericii Pravoslavnici care nu au trădat Ortodoxia, ci au rămas la straja
Ortodoxiei.

5
 BIBLIOGRAFIE

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Misiune_cre%C8%99tin%C4%83

2. https://ro.jerusalem-patriarchate.info/2017/10/20/35141

3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Ortodox%C4%83_Rus%C4%83

4. https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/repere-istorice-si-moderne-
din-viata-bisericii-ortodoxe-ruse-127462.html