ORTODOXIA – FORMA DOMINANTĂ A

CIVILIZAȚIEI RUSO-EUROPENE. SFINȚI RUȘI.

CREȘTINAREA RUSIEI SUB CNEAZUL VLADIMIR
CREȘTINAREA RUSIEI
 Sfântul Andrei cel Întâi
Chemat, în timp ce
propovăduia, s-a oprit pe
dealurile Kievului ca să
binecuvânteze viitorul oraş.
Însă Sfântul Fotie, Patriarhul
Constantinopolului (858-
861‚ 878-886) este cel care
a iniţiat o campanie
misionară de amploare în
rândul slavilor.
 Imperiul Rusiei Kievene (în zilele
noastre Ucraina, Belarus şi Rusia)
a fost binecuvântat prin activitatea
Sfinţilor Chiril şi Metodie, cei
Întocmai cu Apostolii, luminătorii
slavilor. Cu toate că activitatea lor
s-a desfăşurat în Moravia
(aproximativ pe teritoriul Slovaciei
actuale) începând cu anul 863, de
lucrarea lor misionară au beneficiat
toate ţările slave (mai ales
Bulgaria, Serbia, Ucraina, Belarus
şi Rusia). Sfinţii Chiril şi Metodie nu
au adus populaţiilor slave doar
creştinismul, ci şi cultura bizantină.
Slavii au primit o învăţătură
creştină complet articulată şi,
odată cu ea, o civilizaţie creştină
dezvoltată.
 În 954, Prinţesa Olga a Kievului s-
a botezat, iar aceasta a deschis
calea pentru ceea ce a fost numit
"cel mai mare eveniment din viaţa
bisericii ucrainene şi ruse",
botezul cneazului Vladimir şi
Botezul ruşilor din anul 988.
Atunci a luat naştere Biserica
Ortodoxă Rusă.
 Nepotul cneaghinei Olga, Vladimir
(980-1015) s-a convertit la
creştinism şi s-a căsătorit cu
principesa Ana, sora împăratului
bizantin. Ortodoxia a devenit
religia oficială a statului rus până
în anul 1917. (Influenţa Bisericii
se făcea însă simţită atunci mai
mult în oraşe; până în secolele
XIV-XV, majoritatea zonelor rurale
au rămas păgâne).
 După cucerirea
Constantinopolului de către turci,
Biserica Rusă a proclamat
Moscova drept a Treia Romă -
moştenitoarea directă a Bizanţului
şi ultimul leagăn al religiei
ortodoxe, având rolul mesianic de
a salva lumea creştină. Această
moştenire bizantină a fost
consolidată de căsătoria lui Ivan
al III-lea cu Sofia Paleolog,
nepoata ultimului împărat
bizantin, Constantin, în 1472.
 Spre deosebire de Bisericile occidentale, a căror teologie
se sprijină pe o înţelegere raţională a divinităţii, Biserica
Rusă crede că Dumnezeu nu poate fi înţeles de mintea
omenească (întrucât orice putem şti îi este inferior) şi că
până şi a discuta despre Dumnezeu în asemenea
categorii umane înseamnă să degradezi Misterul Divin al
revelaţiei Sale. Singura cale de a-l aborda pe Dumnezeul
rus este prin transcenderea spirituală a acestei lumi.
 Acest accent pus pe experienţa mistică a Divinităţii era
asociat cu două trăsături importante ale Bisericii Ruse.
Una era credinţa în resemnare şi izolarea de lume.
Mănăstirile ruseşti erau cu totul dedicate vieţii
contemplative şi, spre deosebire de cele din Europa
Occidentală, nu aveau un rol activ în viaţa publică.
Ortodoxia propovăduia smerenia şi, mai mult decât orice
altă Biserică, a făcut un cult pentru suferinţa pasivă
(primii sfinţi ai Bisericii Ruse, cnejii medievali Boris şi
Gleb, au fost canonizaţi deoarece s-au lăsat măcelăriţi
fără să opună vreo rezistenţă). A doua consecinţă a
acestei abordări mistice era importanţa acordată
ritualului şi artei, experienţei emoţionale a liturghiei ca
intrare spirituală în împărăţia dumnezeiască.
 Ctitorită în veacul al ХIѴ-lea, Mănăstirea Optina Pustîn, situată în apropierea orăşelului Kozelsk din
gubernia Kaluga, la circa 200 de kilometri sud de Moscova, era izolată de lumea modernă,
inaccesibilă cu trenul sau trăsura în secolul al ХІХ-lea, iar pelerinii care se apropiau de locul sfânt, cu
barca pe râu sau pe jos, ori târându-se în genunchi, erau adesea copleşiţi de senzaţia unei călătorii
înapoi în timp. Optina Pustîn era ultimul mare refugiu al tradiţiei eremite care lega Rusia de Bizanţ şi
a ajuns să fie considerată centrul spiritual al conştiinţei naţionale. Toţi marii scriitori ai secolului al
XIX-lea - printre care Gogol, Dostoievski şi Tolstoi - au venit aici în căutarea „sufletului rusesc”.
MUZICA

 Faptul că ortodoxia a interzis muzica instrumentală a încurajat o culoare şi o varietate remarcabile

ale compoziţiilor vocale pentru Biserică. Bisericile vestite pentru diaconii şi corurile lor atrăgeau un
număr imens de credincioşi - ruşii fiind atraşi în special de impactul spiritual al muzicii liturgice.
 Biserica avea monopol asupra compoziţiei muzicii sacre - Ceaikovski a fost primul care l-a contestat
atunci când a compus Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur în 1878 astfel încât abia în ultimele
decenii ale secolului al ХІХ-lea publicul a putut asculta muzică sacră într-o sală de concerte.
Vecerniile sau Privegherea de toată noaptea (1915) a lui Rahmaninov era menită să fie folosită în
cadrul liturghiei. Esenţa credinţei religioase a lui Rahmaninov, ea se baza pe un studiu detaliat al
cânturilor străvechi, iar din acest punct de vedere poate reprezenta nu numai o operă de artă
sacră, ci şi sinteza unei întregi culturi a vieţii religioase.
ARTE PLASTICE
 Icoanele au pătruns în Rusia, din Bizanţ, în
secolul al X-lea, iar în primii circa 200 de ani au
fost dominate de stilul grecesc. însă invazia
mongolă din veacul al XlII-lea a izolat Rusia de
Bizanţ; iar mănăstirile, care au fost în bună
parte lăsate în pace şi chiar au prosperat în
această perioadă, au început să-şi dezvolte
propriul stil. Icoana rusească a ajuns să se
distingă prin calităţi care îl călăuzeau pe
credincios în timpul rugăciunii: o armonie
simplă a liniei şi culorii şi o utilizare captivantă a
„perspectivei inverse” (în care liniile par să
conveargă într-un punct din faţa imaginii) pentru
a-l atrage pe privitor în spaţiul imaginii şi a
simboliza faptul că, potrivit spuselor celui mai
mare specialist rus în icoane, Leonid Uspenski,
„acţiunea care se petrece dinaintea ochilor
noştri e în afara legilor existenţei lumeşti”8. Acel
stil a atins apogeul prin icoanele lui Andrei
Rubliov de la începutul secolului al XV-lea - o
epocă ce coincide cu triumful Rusiei asupra stă-
pânirii tătare, astfel încât această înflorire a
artei religioase a devenit o parte preţuită a
identităţii naţionale. Icoanele lui Rubliov au
ajuns să reprezinte unitatea spirituală a naţiunii.
Ceea ce îi definea pe ruşi - în acest moment
crucial când nu aveau un stat - era creştinismul
lor.
Boiarina Morozova
– Vassili Surikov

Inok (1897) -
Konstantin Savițki
FILM

Andrei Rubliov (1966) Ostrov(2006)

Regia Andrei Tarkovski Regia Pavel Lunghin
LITERATURĂ
 Nikolai Vasilievici Gogol (1809-1852)
provenea dintr-o familie evlavioasă din
Ucraina. Ambii părinţi erau activi în
Biserică, iar acasă ţineau toate
posturile şi respectau toate ritualurile
religioase, în casa lui Gogol exista o
tentă de misticism care ne ajută să
explicăm viaţa şi arta scriitorului.
Părinţii lui Gogol s-au cunoscut pe când
tatăl lui a avut o viziune la biserica din
sat: Maica Domnului i se înfăţişase
dinaintea ochilor şi, arătând înspre fata
care stătea lângă el, îi spusese că
aceasta îi va deveni soţie, ceea ce s-a
şi întâmplat2 . La fel ca părinţii săi,
Gogol nu era mulţumit doar cu
respectarea ritualurilor Bisericii. Încă
din tinereţe, a simţit nevoia de a trăi
prezenţa divină ca pe o dramă în
sufletul său.
 Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821-
1881) provenea, potrivit spuselor sale,
dintr-o „familie rusă evlavioasă” în care
„ştiam Evanghelia aproape din
leagăn”70. învăţăturile Evangheliilor au
rămas pentru totdeauna întipărite în
sufletul lui Dostoievski; chiar şi atunci
când a devenit socialist, în anii 1840,
tipul de socialism la care a subscris
avea o afinitate puternică cu idealurile
lui Hristos. Era de acord cu Belinski că,
dacă Hristos ar apărea în Rusia, „li s-ar
alătura socialiştilor”.
 Romanele lui Dostoievski pot fi citite ca
un discurs deschis între raţiune şi
credinţă in care tensiunea dintre cele
două nu este niciodată rezolvată pe
deplin. Potrivit lui Dostoievski, adevărul
se găseşte atât în raţiune, cât şi în
credinţă - una nu poate fi subminată de
cealaltă iar credinţa adevărată trebuie
apărată în faţa raţiunii.
 Nu vorbesc acum de clădirile bisericilor sau de parabole, vorbesc de
al nostru „socialism’’ rus (şi acest cuvânt, total opus bisericii, îl iau
tocmai pentru a-mi explica ideea, oricât de ciudat ar părea acest
lucru), care are drept scop şi finalitate o biserică totală şi universală,
înfăptuită pe pământ, în măsura în care pământul o poate cuprinde.
Vorbesc despre setea neogoită a poporului rus, pe care a avut-o
întotdeauna, pentru unirea măreaţă, totală, generală, frăţească în
numele lui Hristos. Şi dacă încă nu există această unire, dacă
biserica încă nu s-a edificat în întregime nu numai în rugăciune, ci în
fapt, instinctul acestei biserici şi însetarea nepotolită de ea [...] există
neîndoielnic în inima milioanelor care alcătuiesc poporul nostru.
Socialismul poporului rus nu stă în comunism, în formele mecanice :
el crede că în cele din urmă se va mântui prin unirea totală a întregii
umanităţi în numele lui Hristos. Iată socialismul nostru rusesc!
 (F.M.Dostoievski, Jurnal de scriitor)
 Lev Nikolaievici Tolstoi (1828-1910) avea o abordare
mistică a lui Dumnezeu. Era de părere că Dumnezeu
nu putea fi înţeles de mintea omenească, ci doar
simţit prin dragoste şi rugăciune. Pentru Tolstoi,
rugăciunea este un moment de conştientizare a
divinităţii, un moment de extaz şi libertate, când
spiritul se desprinde de personalitate şi se contopeşte
cu universul104. Numeroşi teologi ortodocşi au
comparat religia lui Tolstoi cu budismul şi cu alte
credinţe orientale105. în realitate însă, abordarea sa
mistică avea mai multe în comun cu stilul de
rugăciune al călugărilor de la Optina.
 Tot mai convins că un creştin adevărat trebuia să
trăiască potrivit învăţăturilor lui Iisus din Predica de pe
munte, Tolstoi a jurat să-şi vândă proprietatea, să le
dea banii săracilor şi să trăiască alături de ei într-o
frăţie creştină. în esenţă, credinţele sale echivalau cu
un fel de socialism creştin - sau, mai curând,
anarhism, întrucât respingea orice formă într-o esenţă
abstractă a universului115. Dar nimic din toate acestea
nu i-a convins pe cei care îl cunoşteau bine. După cum
îi scria Cehov lui Gorki, Tolstoi era îngrozit de propria
moarte, dar nu voia să recunoască, aşa că se liniştea
citind Scripturile.
 Anton Pavlovici Cehov (1860-1904) nu
era ateu - deşi în ultimii ani din viaţă a
susţinut că nu are nici o credinţă.
Atitudinile sale religioase erau în realitate
extrem de complexe şi de ambivalenţe.
Cehov crescuse într-o familie evlavioasă
şi a rămas de-a lungul vieţii sale puternic
ataşat de ritualurile Bisericii. Colecţiona
icoane. în casa lui din Ialta avea un
crucifix pe peretele dormitorului. îi plăcea
să citească despre mănăstirile ruseşti şi
vieţile sfinţilor. Din corespondenţa sa
aflăm că lui Cehov îi plăcea să audă
clopotele bisericilor, că mergea deseori la
biserică şi se bucura de slujbe, că stătea
la mănăstiri şi că nu o dată chiar s-a
gândit să se călugărească. Cehov vedea
în Biserică un aliat al artistului şi
considera că misiunea artistului era una
spirituală. După cum îi spunea odată
prietenului său Gruzinski, „biserica din
sat este singurul loc în care ţăranul poate
avea o experienţă frumoasă”
Sf. Serafim de Sarov Sf. Cuvios Paisie de la Neamț