- Biserica Ortodoxă Rusă –

Disputa dintre posesori vs nonposesori

Pietraru Robert Mihail gr.6 An II Tp

Se spune că Biserica Rusă astăzi este reprezentantul principal al creștinismului ortodox.

Oricine din exterior, când aude cuvântul ,, ortodox” se gândește instant la Rusia, la Catedrala
Sfântului Vasile din Moscova, cu turlele ei colorate de înghețată și crucile aurite din vârful lor,
la zidurile exterioare de un portocaliu șters și la milioanele de turiști care vin an de an să-și facă
cel puțin o poză lângă uriașul monument reprezentativ al Rusiei. Cred că dacă am număra
oamenii care își fac poze acolo ar fi cu mult mai mulți decât cei care-și fac cruce în fața
Catedralei.

Biserica Rusă la prima vedere impresionează.

În primul rând prin stilul răsăritean, stilul bizantin. Dacă comparăm catedralele reci catolice
goale și gotice, cu cele ortodoxe, observăm că acestea din urmă sunt mai primitoare, decorate cu
ornamente și icoane care construiesc o atmosferă care are rolul de a scoate omul cel putin cu
gândul din planul terestru și să-l apropie de cel Ceresc.
În al doilea rând prin numărul de credincioși pe care îi are, datorită mărimii dublu-continentală a
Rusiei.
În ultimul rând prin puterea economică și politică a țării. Rusia făcând parte din Marile Puteri
Mondiale, fiind singura țară ortodoxă dintre ele. La fel cum monahii bizantini din secolul IV erau
o atracție pentru civili și străini, așa și Ortodoxia pare ceva diferit, exotic, iar oamenii sunt atrași
de asta, unii neștiind că nu doar Rusia este singura țară ortodoxă, din răsărit. Dar cum înainte
vezi livada și nu merele, situația vorbește de la sine.
Putem spune prin motivele enumerate mai sus că, Biserica Ortodoxă Rusă este cu adevărat
reprezentantul ortodoxiei? Probabil această dinstincție a fost autointitulată de către ruși, la fel
cum a fost și cu numele de ,,A treia Romă” .

Trebuie să recunoaștem că opulența și frumusețea bisericilor rusești fură privirea, chiar și mie
îmi plac foarte mult și mi-aș dorii să avem cât mai multe biserici construite la fel. Dar dacă ne
uităm mai atent în spatele turlelor strălucitoare și împodobite o să vedem clopotele care bat în
gol.
Ca să răspund la întrebarea de mai sus, нет! De ce ar fi?

Pentru mărime, adepți, sau frumusețea exterioară? Sau pentru că ea și-a dat titlul acesta?. Dacă
astea sunt motivele înseamă că Ortodoxia a căzut în același timp cu Constantinopolul. Doar dacă
amintim încreștinarea poporului rus, vedem că nu a fost una cu adevărat ortodoxă ci o
încreștinare politică, iar dacă amintim faptele istorice și acțiunile poporului rus din perioada
modernă și contemporană, întrebarea noastră o să se schimbe din ,,Rusia este reprezentantul
Ortodoxiei? ” în ,,Este Rusia ortodoxă? ”
Din punct de vedere istoric putem spune că da.

Convertirea slavilor este dată de așezare lor în Peninsula Balcanică. Atât slavii cât și bulgarii
când au venit aici erau păgâni. După ce au luat contact cu popolația locală, romanizată și creștină
unii dintre ei au început să se convertească. Pentru bulgari, creștinismul era un pericol, dat de
faptul că Constantinopolul era centrul creștinismului, iar ei nu aveau relații tocmai bune cu
imperiul bizantin. Însă din fericire pentru statul bulgar, creștinismul a înflorit datorită fraților
greci Chiril și Metodie1 care au desăvârșit procesul de încreștinare a slavilor prin cărțile de
slujbă și cuvântul Sfintei Scripturi în limba slavă.
Începând cu secolul al IX lea în Rusia Kieveană au pătruns misonari bizantini, care au
pregătit terenul pentru încreștinarea rușilor. Începând cu Olga a Kievului (955) și pentru cea a lui
Vladimir I (988), asta a dus la instaurarea creștinismului ca religie de stat în spațiul Kievean.
Acesta a avut o credință păgână, ridicând altare și temple pentru zeii slavici ai tunetului și al
războiului. În 987 a trimis emisarii în diferite națiuni vecine să studieze religiile acestora, fiind
îndemnat să îmbrățișeze credința unora dintre ei. Astfel prima variantă era islamul, însă nu prea
se potrivea cu sportul preferat al rușilor, băutul, care în islam este interzis. Vladimir a spus cu
această ocazie

„A bea este bucuria tuturor Rusilor. Nu putem exista fără această plăcere”

Cum islamul nu a fost pe gustul rușilor, Vladimir a analizat creștinismul apusean. Însă
catedralele gotice germane, erau prea reci și goale pentru gustul său. Nu ieșeau cu nimic în
evidență, astfel a picat și această variantă.
În cele din urmă, când au ajuns emisarii la Costantinopol și s-a pornit întreg ritualul de festival al
Bisericii Bizantine, emisarii au fost profund impresionați de măreața Liturghie din Sfânta Sofia,
i-au relatat lui Vladimir :

„Nu mai știam dacă suntem în cer sau pe pământ”

În 988, Vladimir cere mâna Anei, fiica împăratului bizantin Vasile al II-lea. O astfel de cererea
părea imposibil de îndeplinit, căsătoria dintre o prințesă bizantină și un barbar nu se întâmplase
până atunci. Însă Vladimir, s-a creștinat în orașul proaspăt cucerit (Chersonesos) din peninsula
Crimeea. În semn de respect a luat numele de Vasile, să facă impresie bună viitorului tată socru.
A urmat nunta sa cu prințesa Ana, iar la întoarcerea în Kiev a început distrugerea vechilor
monumente păgâne și construirea bisericilor, începând cu o biserică ce avea hramul Sfântului
Vasile. A introdus în teritoriile sale codul de legi bizantin însă a adus câteva modificări, a
înlăturat pedeapsa capitală și tortura sau mutilarea judiciară.

1
Istoria Bisericii Ortodoxe Române – Mircea Păcurariu
 2

Prin acest botez, Kievul întră în rândul statelor civilizate. Fiul lui Vladimir Ieroslav o să-și
căsătoarească fiicele cu principalii suverani ai Europei. Un exemplu ar fi Ana de Rusia care a
devenit regina Franței. Tot Ieroslav a ridicat o catedrala închinată Sfintei Sofia. Viitorul părea
luminos pentru Rusia, însă invazia mongolă din 1240 a izolat Rusia de restul Europei pentru o
perioadă lungă.3
Această invazie, împreună cu cea arabă și turcă aduceau treptat sfârșitul unor centre spirtituale
precum Alexandria, Antiohia, Kiev și Constantinopol.

Metropola Kievului până în secolul a depins de patriarhia Constantinopolului. Episcopii

și clericii au fost aleși din țară, însă mitropoliții Kievului au fost greci. Mitropolitul Kievului era
conducătorul unic al Bisericii Rusiei, ceilalți fiind supuși autorității sale.
Independența a fost proclamată în secolul XV-lea cu ocazia acceptării hotărârilor Sinodului de
la Florența din (1439-1440) de către mitropolitul Isidor de Kiev. Cunoaștem evenimentul și
deznodământul acestuia, o să recapitulez pe scurt. Sinodul din Florența a fost încercarea
disperată a Constantinopolului de a pleca capul în fața Apusului, pentru a nu fi tăiat de otomani.
După lungi discuții contradictorii, Răsăritul a acceptat cererile din occident, iar deznodământul
ne-a dat o unire care a durat până la întoarcerea grecilor acasă. Atunci și-au negat acordul,
respigând unirea, unii dintre ei s-au răzgândit de la sine, alții la presiunea poporului care prefera
mai mult iataganul decât primatul papal. Însă Isidor a fost unul dintre cei care a susținut ideea
unirii, fiind numit de papă cardinal la încheierea sinodului.
Prințul Vasile în 1441, auzind cântările de bine aduse papei după terminarea Sfintei Liturghii, a
decis să-l aresteze pe Isidor, lasându-l după câteva luni să fugă în Lituania.

Scaunul a rămas gol, iar de la Constantinopol (unde unirea nu era proclamată oficial) nu
venea niciun răspuns. În decembrie 1448, rușii și-au ales propriul mitropolit pentru scaunul
Moscovei.

2
Botezul lui Vladimir cel Mare (1890)
3
Meyendorff - Biserica Ortodoxă ieri și azi (Biserica Rusă)
După căderea Constantinopolului, după cum fusese anticipat, grecii au renegat conciliul
Florentin.
Asta a dus la o oarecare neîncredere a Rusiei față de ortodoxia grecilor, care pentru ei păreau că
au tradat credința în 1440. De aici putem vorbii de ,,Moscova a treia Romă” Prima, apuseană
era eretică, a doua, după cum zicea și Vladimir cel Mare în sec X despre Ierusalim că a fost
abandonat de Dumnezeu de asta evreii l-au pierdut, așa și acum despre A Doua Romă,
Constantinopolul.
Pe lângă partizanii celei ,,de-a treia Rome” au mai fost oameni în Rusia care aveau o atitudine
mai umilă și nu doreau să ia locul primatului ecumenic al Constantinopolului. Acesta a fost
terenul pe care au avut loc violentele controverse din secolul XVI, atât printre clerici cât și
pentru întreaga societate rusă.

Posesori vs Non-Posesori

În Rusia secolului al XVI – lea au apărut două tabere. Prima fiind reprezentată de Iosif
din Volok, care erau adeptul noului Imperiu creștin Moscovit, fiind adepții unei puternice alianțe
între Biserică și Stat, care voiau ca Statul să doneze Bisericii unele din proprietățiile sale. Tabăra
lui Iosif, a primit titlul de ,,Posesori” Posesorii doreau construirea unei cetăți a Lui Dumnezeu
pe pământ unde Moscova era centrul ei.
Din partea opoziției veneau ,,Non-Posesorii” în frunte cu Nil Sorski, aceștia doreau
independența față de Stat, fidelitatea față de Constantinopol, cât și smerenia. Amândoi erau
statornici în post și rugăciune, însă dacă Iosif avea un lung șir de reguli stricte și drastice care
erau valabile pentru toată lumea. Niciunul dintre călugări, fără binecuvântare, nu putea aduce
nimic în chilie, nici măcar cărți și icoane. O parte din masa monahilor, era lăsată săracilor, având
acordul tuturor . Oamenii de rând au găsit în mânăstirea lui Iosif, alinare spirituală cât și
trupească. Numărul celor care mâncau pe cheltuiala mânăstirii ajungea uneori la 700 de
persoane.
Când vorbim de reguli se puteau face excepții când era vorba de nobili sau o persoană mai
înstărită care putea cotiza cu o sumă pentru realizarea visului creștin-moscovit. Iosif nu cerea
asceză mirenilor aristocrați, care erau obișnuiți cu luxul. Chiar dacă conducea o mânăstire
bogată, Iosif nu era ispitit de avere, își încuraja frații să renunțe la egoism și cum la rândul său a
învățat de la mentorii săi bunătatea, caritatea și milostenia față de săraci, așa și Iosif a predicat
fraților săi monahi. El își condiționa mândria și trupul prin muncă și osteneală zilnică.4 Însă

4
Pospielovsky D. – The Ortodox Church in the history of Russia
generozitatea sa, era eclipsată de mânia și cruzimea sa. Este considerat un susținător al inchiziției
spaniole, Iosif considera că dacă omul este pedepsit cu moartea pentru uciderea trupului altui om,
atunci și mai aspru sau cel puțin la fel ar trebuii să fie pedepsiți și cei care ucid sufletul. Nil din
Sora, credea că fiecare își atinge ținta pe plan spiritual în propriul lor fel, fiind diferit de la
persoană la persoană. Iar legat de perspectiva asupra ereticilor, Nil promova reeducarea lor și
excluderea din comunități până își spală păcatele. Sorski considera că un eretic ar trebuii primit
ca fiul risipitor. Asemenea atitudine crudă nu era specifică ortodoxiei, nici rusiei ortodoxe. Încă
din secolul al XIII- lea episcopul Vladimirului, Serapion condamna pe adepții acestor practici.

,, Încă nu v-ați desprins de tradițiile păgâne, credeți în magicieni și ardeți inocenți pe rug. Chiar
și aceia dintre voi care nu ați luat parte la crime, dar totuși ați tăcut și nu v-ați revoltat
împotriva lor, prin complicitate, sunteți tot ucigași” 5

Iosif era destul de aspru cu el și cei apropiați, nici măcar pe propria mamă care a venit să-l vadă
nu a primit-o. Însă, boierii erau oricând bine primiți din două motive.
1. Banii.
Erau necesari pentru spitale, școli, orfelinate, aziluri sociale.
2. Viitori episcopi.

Aveau rol de a oferii Bisericii influența politică necesară. Nobilii respectau opiniile celor din
aceeași clasă.

Nil Sorski a fost un sever ascet, unul dintre întemeietorii vieții monahale de schit
(idioritmice) din Rusia. S-a născut în jurul anului1443, cel mai probabil la origine a fost țăran,
după cum se descria el. A îmbrățișat haina monahală de tânăr, prima dată în Mânăstirea Sf. Chiril
de Bolozersk, iar mai apoi a plecat în Sfântul Munte, unde a aprofundat practica rugăciunii
inimii. S-a întors în Mânăstirea Sf. Chiril, și-a construit o chilie în afara mânăstirii, dar
rugăciunile sale erau întrerupte de oamenii care veneau să-i ceară sfaturi. Nil a adus din Sf.
Munte rânduiala vieții în comunități restrânse, schituri pentru a fi mai liniștiți și pentru a evita
ispitele materialiste pe care le aveau mânăstirile mari înstărite cu pământuri și alte lucruri. După
ce și-a întemeiat schitul în 1473, mulți adepți l-au urmat să trăiască alături de el. Nil din Sora, nu
a cerut pentru sine niciun titlu, considerându-se egal cu restul monahiilor.
Aceștia au dus o viață modestă, trăind doar cu cele necesare, au respins viața înstărită a marilor
mânăstiri rusești. Nil considera această transformare a Bisericii ca o îndepărtare de la credință,
iar în rândul clerului se adunau păcate precum lăcomia, egoismul și setea de putere.

În cele din urmă, tabăra lui Iosif a câștigat, Biserica și-a păstrat proprietățiile și s-a aliat cu Statul.
Însă istoria a fost de partea lui Nil, astfel în secolul al XVIII-lea Imperiul rus s-a dezvoltat într-
un stat secularizat modern, care a confiscat proprietățiile bisericii.

Consecințele victoriei.

Mulți eretici s-au adăpostit în schiturile Sf. Nil, unii dintre ei fiind iudaizanți.
5
- II -
Acuzațiile nu era totuși nefondate, unul dintre adepții lui Nil, călugărul Vassian Patrikeev
susținea erezia monofizită
Cu timpul au ăpărut idei anti-statale. Care vorbeau despre puterea limitată a conducătorilor.
Aceștia aveau putere asupra trupului însă nu și a sufletului.
La început a părut o idee a Non posesorilor, însă ei nu erau atrasi de asemenea afirmatii politice.
În schimb posesorii, doreau o colaborare biserico-statală, din care ambele părți aveau de
beneficiat.
De asemenea, considerau că este datoria țarului să pedepsească ereticii. Însă oare ce se întampla
dacă țarul era eretic?
Urcușul politic cum spunea și Nil a dus la o cădere spirituală

Ideile posesorilor puteau merge conform planului doar în situația cand Biserica avea frâiele și
cuvântul său era peste cel al Statului.
Dacă era invers, lucrurile puteau degenera rapid. Cel mai bun exemplu din mijlocul secolului
XVI este țarul Ivan cel Groaznic.
Care a fost sub aripa protectoare a mitropolitului Macarie, succesorul lui Iosif încă de mic. A
fost un om cu mare talente administrative, fiind ales arhiepisop în ambele orașe ( Novgorod si
Paskov) cucerite de tatăl și bunicul lui Ivan al IV lea, unde alegerile episcopale au fost abolite
de către Ivan al III lea.
Macarie-l încoronează pe Ivan IV ca primul țar al Rusiei și-l căsătorește cu Anastasia Romanov.
Ivan își sporește paranoia după moartea soției sale, din cauze neștiute, iar ăsta a fost începutul
necazurilor pentru Rusia.
Macarie a creat un panteon rusesc pentru Sfinții naționali și o colecție de învățături despre toți
Sfinții Bisericii Ortodoxe.
După moartea sa, din 1563, Ivan a rămas fără ghidată spirituala necesară, iar paranoia sa a
crescut peste limită. Urmând să caute un înlocuitor ascultător pentru Macarie, au fost câțiva
cadintati care au acceptat funcția inițial, dar după ce au văzut ce-i poate pielea, au decis să
renunțe și să caute refugiu în mânăstiri. Îi avem pe Afanasie și pe Herman care după ceva timp,
au murit, subit.
În 1551 Ivan organizează un sinod bisericesc pentru a vorbii despre reformele ce intenționează
să le facă, pentru ,,însănătoșirea bisericii"
Astfel staretii si mănăstirile nu vor mai face nicio achiziție fără încuviințarea lui. Camăta era
interzisă
Fiecare oraș va avea o școală, unde preoții vor fi profesori.

În 1570, Ivan află de o posibilă alianță cu Polonia a orașelor Novgorod si Pascov.

Nu stă mult pe gânduri și trimite trupele care asediază Novgorodul. Soldații înconjoară orașul ca
nimeni să nu poată iesii. Bisericile sunt închise, pentru a împiedica oamenii să fugă în ele. Sunt
uciși mii de oameni, funcționari preoți. Ia e alți localnici sunt luati si adusi țarului, unde sunt
torturați și uciși. Opricinicii care erau un fel de poliție a țarului, asediază și distrug clădiri si
biserici.
În 1579 armatele poloneză si suedeză, distrug armata Rusă. Ivan e de acord să semneze o pace de
10 ani intre Polonia si Rusia.
Fiul lui Ivan, ii reproșează tatălui său lașitatea și cere trupe sa meargă inapoi în război cu
Polonia. Urmând peste câteva zile să-i fie cerută lui Ivan preluarea controlului armatei sau să fie
trimis fiul său.
Acesta crede că e vorba de o conspirație de uzurpare.
Își descarcă nervii pe soția fiului său care era însărcinată, o bate pana avortează pentru că purta
o rochie ușoară, și nu trei cum era obiceiul.
Fiul său vine și-l ceartă, Ivan nervos-l lovește mortal cu bastonul său.
Moartea lui Ivan din 1584 a lăsat Rusia într-o criză dinastică, la tron urmând Teodor.

Bibliografie

1.Pospielovsky D. – The Ortodox Church in the history of Russia

2.Botezul lui Vladimir cel Mare (1890)
3. Meyendorff - Biserica Ortodoxă ieri și azi (Biserica Rusă)
4. Istoria Bisericii Ortodoxe Române – Mircea Păcurariu