1.

Biserica Rusa de la origini pana la mutarea mitropoliei de la Kiev la Vladimir

Principesa Olga din dinastia Rurikizilor, familie care domnea pe teritoriul Ucrainei de astazi, cu
centrul politic la Kiev, a fost prima persoana de vaza din statul rus (aflat la acel moment pe
teritoriul Ucrainei de astazi) care s-a crestinat. Acest eveniment a avut loc probabiil al
Constantinopol in sec X, ea luand numele de Elena la botez. Ea era sotia lui Igor, principe de Kiev
(914-945).
Primul conducatator politic rus care s-a crestinat a fost nepotul acestei priincipese, Vladimir I
cel Mare, care intrase intr-o alianta politica cu imparatul bizantin Vasile II Bulgaroctonul, prin
care se angajase sa cucereasca cetatea bizantina Cherson. Aceasta cetate se aliase cu
uzurpatorul la tronul bizantin Bardas Focas iar Vladimir il ajuta pe Vasile cucerind aceasta cetate
ca sa o aduca iar sub sub conducerea imparatului bizantin. Cronica lui Nestor ne spune despre
conducatorul rus ca o cere de sotie pe sora imparatului si ameninta ca daca nu i-o da, va ataca
Constantinopolul. Vasile refuza pentru ca Vladimir era inca pagan asa ca rusul aceepta sa se
boteze, in anul 987, casatorindu-se pna la urma cu Ana Porfirogeneta.
Locul unde s-a botezat nu este clar, cert este doar ca acest lucru nu s-a intampalt in capitala
Kiev. Cand s-a intors in capitala insa, a poruncit ca intre Pasti si Rusalii anul 988, toata populatia
Kievului sa se boteze in raul Nipru. Acesta este considerat momentul increstinarii oficiale a
rusilor.
Limba de cult a rusilor a fost slavona, preluata de la bulgari. Ambele popoare fiind slave, rusii
puteau intelege aceasta limba. Este folosita in cutl pana astazi.
Intemeierea Bisercii Ortodoxe Ruse s-a facut prin infiintarea unei ierarhii bisericesti ruse, aflata
in jurisdictia Patriarhiei Ecumenice, pe teritoriul Ucrainei de astazi, cu scaunul ierarhic la Kiev.
Acest scaun avea si 4 eparhii sufragane in anul 988 -> Belgorod, Novgorod, Cernigov si Polotsk.
Primul mitropolit cunoscut al Kievului a fost Teofilat (988-1018), urmat de Ioan I (1018-1035).
Dezvoltarea Bisericii Ortodoxe Ruse incepe in vremea principelul Iaroslav cel Intelept (1019-
1054) in timpul caruia se petrece o inflorire politica, concomitent cu construirea de biserici.
Arhitecti bizantini sunt adusi aici pentru a le construi. In anul 1051 este construita pe malul
raului Nipru si Manastirea Pecerska sau Manastirea Pesterilor, unul dintre cele mai mari centre
de spiritualitate ortodoxe din spatiul rus.
Primul episcop de Kiev de origine rusa a fost Ilarion, ales de sinodul episcopilor rusii iin in 1051
si hirotonit in catedrala Sfanta Sofia, construita al Kiev de Iaroslav cel Intelept. El a fost primul
autor de texte teologice in slavona. A scris o marturisire de credinta, Cuvant de lauda despre
marele principe Vladimir, Cuvantare despre Legea data prin Moise, despre har si adevar.
Prima Schisma din Biserica Rusă
In 1147, sinodul episcopilor rusi alege pe Clement Smoliatici ca episcop de Kiev, dar fara
aprobarea Patriarhiei Ecumenice. Principele Iziaslav II numeste in functie pe cel ales de sinod,
fiind deci de acord cu alegerea. Rusii considerau ca au dreptul de a face acest lucru pentru ca au
autoritatea Sfantului Clement al Romei, parte din ale carui moaste se aflau la Cherson (sub
stapanirea lor).
Nifon de Novgorod si alti ierarhi care s-au opus hirotonirii intru mitropolit a lui Clement au spus
ca aceasta hirotonire nu este legitima. Ei insisi s-au pus sub ascultarea Patriarhiei de
Constantinopol si au refuzat sa slujeasca cu Clement si sa il pomeneasca la Liturghie.
De la Constantinopol este trimis mitropolitul Constantin I care ajunge in Kiev si excomunica pe
Clement si pe Principele Iziaslav II. Orasul Kiev este cucerit ce un alt principe rus si Constantin
fuge la Cernigov. Pentru a aplana conflictul, noul principe Rostislav si boierii rusi cer Patriarhiei
sa suspende si pe Clement si pe Constantin si sa numeasca un nou mitropolit. Schisma se
incheie cand Constantin moare la Cernigov; mult mai tarziu murind si Clement.
Evenimente politice notabile in epoca: Principele Andrei „iubitorul de Dumnezeu” cu centru
politic la Vladimir, cucereste in 1154 orasul Suzdal, apoi Novgorod si ulterior si Kievul 1168.
Muta centrul politic al statului sau de la Kiev la Vladimir.   
Prima erezie din Biserica Rusă
Dupa moartea lui Constantin, Patr. Ecumenica numeste pe mitropolitul Teodor (116-1163) la
Kiev. El combate erzia leontina – dupa numele episcopului Leon de Rostov si Suzdal care
sustinea ca postul miercuri si vineri trebuie respectat si daca in acel zile cade o sarbatoare
imparateasca, precum Nasterea Domnului sau Botezul Domnului.   
Primul mitropolit care a avut titulatura de Mitropolit al Kievului si al tuturor rusilor a fost Ioan
IV. Dupa moartea lui, Patr. Ecum. numeste in locul lui pe Constantin II. Acesta suspenda pe
staretul Policarp de la Manastirea Pecerska pentru ca sustinea erezia mai sus numita.
Cand Teodoret, episcop de Rostov si Vladimir, incerca sa ridice scaunul de Vladimir la rang de
Mitropolie, Constantin II asteapta ca acesta sa-si piarda sprijinul principelul rus de la acel
moment si apoi da porunca sa i se taie lui Teodoret limba, mana dreapta si sa fie orbit.
Patriarhia Ecum. il retrage din scaun din cauza acestui gest si-l inlocuieste cu Mihail II, care
repara situatia facand pe Policarp arhimandrit face Pecerska din manastire, Lavra. Erezia se
aplaneaza cand Patr Ecum. inceteaza sa mai considere postul acesta aspru a fi asa o problema si
devine ingaduitoare fata de rigoarea kieveana [din care eu unul inteleg ca inceteaza sa le pese
:D].
Lucrurile incep sa mearga rau pt. Bis Rusa cand mongolii cuceresc Kievul (an 1240) si
mitropolitul Iosif (1236-1240) isi inceteaza pastoriea (fie a fugit in I. Bizantin, fie a fost omorat,
nu e clar). Ultimul mitropolit rus de Kiev a fost Chiril II (1242-1281) dar el a trait majoritatea
pastoririi lui in afara Kievului. Chiril II:
- a calatorit la Niceea pentru a fi recunoscut ca mitropolit de Patr. Ecumenica in 1247
- a numit episcopi in toate eparhiile sufragane
- a infiintat o episcopie la Serai, capitala Hoardei de Aur a mongolilor
- se intitula Mitropolit al Intregii Rusii
- a adoptat pt. Bis Rusa o colectie de canoane bizantine -> Pidalion
In a doua jumatate a sec XIII existau in Rusia [de astazi] 12 eparhii si in Ucraina [de astazi] 7
eparhii, toate incorporate Mitropoliei Kievului.
In 1299 Mitropolitul Maxim muta resedinta de la Kiev la Vladimir (unde era deja mutat centrul
politic al statului).
Alegerea unui episcop dintr-o eparhie se facea de regula prin alegerea de catre popor sau
numirea de principe,a poi fiind recomandati mitropolitului pentru a fi hirotoniiti

2. Bis Ortodoxa Rusa sub stapanirea tătarilor

Mongolii care cucerisera statele ruse erau la origine politeisti. In sec. XIV devin oficial
musulmani. Desi ii conduceau pe rusi, ei erau toleranti d.p.d.v. religios. Erau condusi de un han.
Sub Genghis Han, in 1202, mongolii in inving militar pe tatari si-i transforma in avangarda a
fortelor lor militare.
Batu Han cucereste teritorii rusesti inclusiv Moscova si Riazan (1237), Vladimir, Cernigov, Kiev
(1240) dar Novgorod ramane neatins. In timpul cuceririlor, principi rusi sunt ucisi, la fel si ierarhi,
preoti, calugari, multi credinciosi. Tatarii lupta pentru a distruge, nu pentru a cuceri, asa ca sunt
distruse biserici, palate, cetati etc.
Pe perioada ocupatiei tatare, principii rusi plateau tribut Hoardei de Aur si fiecare din ei era
confimat de han printr-un act oficial de numire in functie. Nu toate principatel erau supuse
tatarilor/mongolilor, rusii din vest erau independenti dar in razboi cu suedezii si Cavalerii
Teutoni. Alexander Nevski, principe de Vladimir, castiga o lupta contra suedezilor, una contra
teutonilor iar apoi face un tratat de alianta cu Batu Han asa ca relatiile rusilor cu hoarda nu erau
exclusiv de conflict, principate diferite treceau prin experiente diferite si aveau politici diferite.
Hoara de Aur
- recunoaste sfintenia credintei crestine,
- nu se opune convertirilor la crestinism,
- permite numirea unui episcop ortodox la Sarai,
- accepta inviolabilitatea bisericilor si averilor manastirilor.
Rusii incep sa castige teren in 1480 prin Ivan III de Vladimir si Moscova care refuza sa mai
plateasca tribut, elibereaza Moscova fara fara opozitie din partea Hoardei de Aur si ulterior
Sarai, capitala hanatului prin lupta.
Hoarda de Aur se scindeaza in sec. XV in 4 hanate separate (de Sarai, de Crimeea, de Kazan si de
Astrahan). Ivan IV cel Groaznioc distruge hanatul de Kazan si pe cel de Astrahan, la jumatatea
sec. XVI.

3. Bis Rusa din teritoriile cucerite de statul popono-liutuanian

In 1569 Regatul Poloniei si Marele Ducat al Lituaniei se unesc politic prin Unirea de la Lublin,
ceea ce face ca teritoriile de sud-vestul ale rusilor kieveni, cunoscute ca Rutenia, cucerite in sec
XIV de Cazimir IV al Poloniei, sa faca parte din partea polona a aliantei. Sup presiunea
polonezilor catolici, Bis. Ortodoxa Rusa de pe teritoriul Ruteniei accepta uniația si in 1595 se
face unirea cu Roma de la Brest-Litovsk.
Pana in 1386, lituanienii erau majoritar pagani. In acest an, ei se increstineaza, catolicismul
devenind credinta oficiala a Lituaniei. De acum inainte se inrăutățește situatia ortodocsilor
condusi de lituanieni, in cazul casatoriillor mixte, partenerul ortodox era fortat sa treaca la
catolicism. Cu aceasta exceptie, lituanienii lasa ortodocsii sa-si pastreze propria credinta si
respecta Biserica Ortodoxa de pe teritoriul lor.
Unul dintre mitropolitii de al Kiev din aceasta epoca este Petru Movila (1633-1647), numit in
scaun de Kiril Lukaris al Constantinopolului. El infiinteaza o Scoala de Teologie Ortodoxa la Kiev
in 1636 pentru a contracara influenta catoloca prin lamurirea credintei ortodoxe. Din acelasi
motiv scrie si Martuirisirea de credinta, acceptata de Sinodul de la Iasi in 1642.
In 1654 , in urma unui tratat de pace, teritoriul Ucrainei de astazi de la vest de Nipru, pe atunci
un Hatmanat cazac autonom, intra in cadrul Imperiului Rus. Mitropolia Kievului intra cum sub
jurisdictia Patriarhiei Moscovei.

4. Mitropolia Moscovei intre 1308 si 1448

Sub stapanirea Hoardei de Aur, Principatul Moscovei capata importanta tot mai mare. Orasul
Moscova a fost fondat oficial in 1156. In 1263 devine resedinta princiara.
Principele Ivan I Danilovici (1325-1341) il invita de mitropolitul Petru I sa se mute de la Vladimir
la Moscova, ceea ce s-a si intamplat undeva intre 1308 si 1325. Ierarhul si-a pastrat totusi titlul
de Mitropolit al Kievului. De aici a venit un plus de prestigiu pentru principatul Moscovei fata de
celelalte principate rusesti.
Petru a luat 2 hotarari: preotii vaduvi sa se calugareasca sau sa inceteze sa slujeasca, preotii
betivi sa nu mai fie recunoscuti ca preoti adevarati.
Primul mitropolit ales direct pentru Moscova de Patriarhia Ecumenica a fost Teognost (1328-
1353), urmas in scaun al lui Petru si era grec.
Al treilea mitropolit al Moscovei, Alexei, a fost recunoscut de către Patriarhul de Constantinopol
Filotei Kokkinos ca Mitropolit al Kievului si intregii Rusii dar cu sediu la Moscova, si
Inaintestatator al Bisericii Ortodoxe Ruse.
In acest timp, Patriarhia Ecumenica numeste pe Ciprian in 1375 ca Mitropolit ai Kievului si
Lituaniei pentru ortodocsii rusi din teritoriile detinute de lituaniei. De ce? Lituanienii doreau un
mitropolit ortodox pentru credinciosii din teritoriul lor separat de ierarhia rusa si ar fi dorit
impartirea in doua a eparhiei Kievului. Prin aceasta numire, aceasta impartire s-a evitat.
Ciprian este chemat de pricipele rus de la acel moment la Moscova undeva intre in 1390 si 1400
si pastoreste ca Mitropolit pana la moartea sa in 1406.
A doua erezie din Biserica Rusa
Ii urmeaza Fotie (1408-1431) ca inaintestatator al Bis Ort. Ruse. El s-a confruntat cu erezia
strigolnicilor. Adeptii ei nu purtau barba. Acestia erau clerici de rang inferior si mireni care:
- ii criticau pe bogati, despre care spuneau ca-i trateaza pe saraci ca pe niste sclavi
- respingeau ierarhia sacramentala si viata monahala, neacceptand Botezul, Preotia,
Impartasania, Spovedania, plangandu-se ca acestea se acordau de preoti contra unor sume mari
de bani
- condamnau simonia, viata de placeri a clerului si cereau pentru laici dreptul de a predica
Datorita masurilor luate de autoritatile civile si de Fotie, erezia se stinge in jurula nului 1427.
Dupa moartea lui Fotie, unul dintre urmasii sai, Isidor, numit la initiativa Patriarhiei de
Constantinopol, ajunge de la Constantinopol la Moscova in 1437 si-i spune principelui Vasile II
din Moscova ca vrea cat mai degraba sa plece la Sinodul Ferrara-Florenta pentru ca patriarhul
constantinopolitan si imparatul bizantin doreau unirea cu Roma iar el era de acord sa faca acest
lucru si pentru Biserica Rusa. Vasile ii spune ca dupa 440 de ortodoxie, el nu vrea unire cu Roma.
Isodor promite ca nu va aduce de la Sinod invataturi noi. La sinod, este infocat sustinator al
unirii si semneaza actul de unire din 1439.
Este trimis inapoi in est de papă ca legat papal si cardinal. Isodor transmite din Rusia un mesaj
de unire rusilor, sarbilor si valahilor, spunand despre credinta si cultul ortodox ca sunt egale cu
ale latinilor si sa imbratiseze unirea. Ajuns la Moscova si vorbind in favoarea unirii, este depus
din functie de Vasile II si inchis. Evadeaza din inchisoare si moare la Roma.
Dupa depunerea lui Isidor, in 1448, episcopii de Rostov, Suzdal, Kolomna si Perm il instaleaza ca
mitropolit al Kievului si intregii Rusii pe Iona de Riazan, cu acordul marelui principe. Acesta este
momentul inceputului Autocefaliei Bis Ort Ruse pentru ca inceteaza numirile de pa
Constantinopol si rusii isia leg proprii ierarhi.
Pentru mitropolia Kievului se ducea o lupta. Teritoriile ruse aflate sub stapanirea polonezilor se
afla sub ascultarea canonica a Moscovei intre 1448 si 1458, timp in care regele polonez Cazimir
IV a acceptat acest lucru. Apoi recunoasterea ascultarii canonice este retrasa si teritoriile sunt
puse sub ascultarea mitropolitului uninist Grigorie Bolgarin, cu titlul de Mitropolit al Kievului si
Intregii Rusii.
Intre 1448 si 1596, in Mitropolia Kievului si a Intregului Rus, mitropolitii de aici au recunoscut
unirea cu Roma iar dupa actul Unirii cu Roma de la Brest-Litovsk din 1595-1596, mitropolia s-a
numit Biserica greco-catolica din Ucraina. Ca raspuns, episcopii rusi din jurisdictia Moscovei se
intalnesc in sinod si, confirmand statutul de autocefalie al Bisericii lor, ii exclud din comuniunea
lor pe episcopii din jurisdictia Kievului.
Din 1459, inaintestatatorul Bis Ort Ruse s-a numit Mitropolit al Moscovei si al Intregii Rusii
(centrul de conducere eclesial ortodox rus se mutase definitiv de la Kiev la Moscova).
In aceasta epoca, s-a uniformizat continutul cartilor de cult, s-a facut misiuni printre siriani, o
populatie ne-rusa dintre raul Dvina si muntii Urali.

5. Biserica Rusa de la autocefalie la rang de Patriarhie (1448-1589)

Sub conducerea principelui Ivan cel Mare (1462-1505), in cadrul Marelui Principat al Moscovei
sunt incorporate, fie prin aliante, fie prin lupte, alte principate ruse. El se rupe tratatul de
supunere fata de tatarii cu centrul la Sarai pe treptele catedralei Adormirii Maicii Domnului din
Moscova. Cucereste Hanatul cazac de Kazan in 1487 si hanatul Hoardei de Aur in 1502.
A treia erezie cu care s-a confruntat Bis. Ort. Rusă
La Novgorod apare o erezie iudaizanta. Arhiepiscopul locului, Ghenadie de Novgorod o
condamna si scrie o scriosare lui Mitropolitului Zosima din Moscova si principelui Ivan cel Mare
in care descrie erezia
- membrii ei batjocoreau icoanele
- negau pe Hristos si pe Fecioara Maria
- propovaduiau apropierea sfarsitului lumii
- respectau doar decalogul lui Moise, acceptand doar sambata ca zi de odihna
- sustinatorii ei erau clerici de rang jos si mireni
- se extinsese din Novgorod la Moscova
Ereticii cer protectia principelui, impotriva episcopului locului care-i condamnase si asa are loc
un sinod la Moscova in 1490, condus de Zosima, unde erezia a fost condamnata. Se iau masuri
contra ereticilor si erezia inceteaza.
Efectul pozitiv al clarificarii situatiei ereziei a fost ca s-a editat o noua editia a Scripturii la rusi in
slavona, pentru a contracara textele cu continut religios citate de eretici, texte necunoscute
Bisericii Ortodoxe Ruse.
Ghenadie este nemultumit de lipsa de asprime a pedepsirii ereticilor pe care el i-ar fi vrut arsi
pe rug sau spanzurati. Il invinuieste pe Zosima de simpatii cu ereticii asa ca Zosima este depus
din scaun in 1494, murind la scurt timp dupa.
In acelasi context al sus-numitei erezii, apare o disputa in legatura cu statutul calugarilor si al
manastirilor. Doi reprezentanti ai spiritualitatii ruse, ambii canoninazi ulterior ca sfinti, se gaseau
in opozitie. Intrebarea la care ei aveau raspunsuri diferite era: să aibă sau nu voie monahii si
manastirile să dețină bunuri pământești? (in acel moment Bis Rusa detinea 1/3 din pamanturile
principatului rus)
1. Sf. Iosif de Volokolamsk (1439-1515) – da, manastirile pot detine averi DAR trebuie sa
existe regului stricte de administrare a acestor bunuri, veniturile fiind destinate
intretinerii saracilor
2. Sf. Nil Sorski (1433-1508) – nu, manastirile nu poat acea averi iar statul poate chiar si
seculariza averile manastiresti prin principele Ivan III
In 1503 se face un sinod la Moscova condus de mitropolitul Simion care adopta invatatura Sf.
Iosif de Volokolamsk.
Rusii au inceput sa considere ca Biserica Ort. Rusa are un rol universal, de continuator al
spiritualitatii Bizantului in timpul principelui Vasile III / Vasile cel Mare (1505-1522). Bis Rusa a
inceput sa se considere universala. In 1453 Bizantul cazuse deja. Calugarul Filotei de Pskov
afirma in 1510 intr-o scrisoare ca doua Rome au cazut, a treia exista si nu va fi niciodata o alta.
La un moment dat ajunge la tron Ivan IV zis Ivan cel Groaznic (1533-1584). Om credincios dar
crud, Ivan a fost primul principe rus incoronat ca Tar al Moscovei si al Intregii Rusii in 1547.
El convoaca in 1550 un o adunare a reprezentantilor tuturor tinuturilor rusesti in care impune
un cod de legi. Efectul acestui cod de legi a fost instaurarea absolutismului politic.
In timpul sau, Miropolitul Macarie (1542-1564)
1. intocmeste colectia Marelui Minei Rus in 12 volume, lucrare care cuprindea vietile
tuturor sfintilor rusi de pana la acel moment, terminata in 1552.
2. Convoaca Sinodul celor 100 de Capitole (numit si Stoglav) in 1551 care ia in discutie
disciplina bisericeasaca si doctrina Bisericii. Cele 100 de capitole priveau:
- necesitatea savarsirii Sfintelor Slujbe conform regulilor Bisericii
- responsabiliattea episcopilor in conducerea eparhiilor
- Preotii si calugarii trebuia judecati de tribunale bisericesti, nu de stat
 - trebuiau infiintate scoli pentru ridicarea nivelului moral si teologic al clerului inferior
- discutarea vietii manastirilor si monahilor
- imbunatatirea vietii morale a mirenilor
          - se impun traditii locale in fata traditiei bizantine: Aliluia trebuia cantat de 2 ori, nu trei,
semnul Sfintei Cruci se facea cu 2 degete.
Ivan cel Groaznic s-a ocupat de modernizarea Rusiei, de extinderea statului moscovit, de
promovarea Bisericii. Moartea primei sotii l-a schimbat in rau. A infiinat prima politie secreta
din istoria Rusiei, oprichnina, cu 6.000 de membrii care detineau fortarete dedicate lor pe
teritoriile fostilor boieri tradatori fata de Ivan, care fusesera bineinteles executati si pamanturile
lor confiscate. A intervenit des in schimbarea mitropolitilor sai, pentru ca se temea de
autoritatea Bisericii.
Exemple: fostul duhovnic al tarului, Atanasie, deschide discutia despre situatia celor dizgratiati.
Dupa doi se retrage la manastire. Gherman, episcop de Kazan, devine mitropolit in locul lui dar
este ucis de oprichninii. Vine dupa el Filip II, care denunta uciderile savarsite de Oprichnina,
inclusiv a oamenilor nevinovati, intr-o cuvantare adresata tarului tinuta in Catedrala Uspenski.
Spune ca tarul va da seama la Judacat de Apoi pentru sangele varsat. Un tribunal bisericesc il
acuza in mod fals de vrajitorie, fiind depus in 1568. Este arestat de politia imperiala, inchis in
mai julte manastiri si in final dupa un an ucis.
Ivan a vrut sa nationalizeze pamanturile manastirilor. Mitropolitul Antonie (1572-1581) se
opune, este acuzat de tar ca era betiv, este amenintat ca va fi judecat, in curtea mitropolitului
sunt aruncate capetele arhiepiscopului Pimen de Novgorod si arhimandruitului Antonie si ale
unor boieri ca tactica de intimidare.
Dupa moartea lui Ivan cel Groaznic a venit la tron fiul său, Feodor I Ivanovici (1584-1598),
ultimul reprezentant al dinastiei rurikizilor, intemeiată de Sfantul Vladimir I. Om linistit si
credincios, el dezinteresat de conducerea politica. Tara era condusa de socrul țarului, Boris
Godunov, care actiona cu ministru al tarului.
Ultimul inaintestatator al Bis. Ruse cu titlul de mitropolilit si primul cu titlu de Patriarh a fost Iov
(1587-1607). Prin miijlocirea lui Godunov, in timpul tarului Feodor I, Patriarhia Ecumenica ridica
Mitropolia Moscovei si Intregii Rusii la rang de Patriarhie datorita relatiilor tot mai stranse cu
patriarhiile apsotolice, adica prestigiului acumulat in timp.
In 1589 se strange un sinod al Moscova care alege 3 candidati pentru pozitia de Patriarh.
Mitropolitirul Iov este ales numit in aceasta functie de tar. Patriarhul Ecumenic Ieremia II,
prezent al sinodul din Moscova, semneaza un act prin care Bis Ort. Rusa devine acum
patriarhie. In 1590 la Constantinopol se publica un Tomos sinodal prin care este recunoscuta la
nivel panortodox ridicarea Mitropoliei Mocovei la rang de Patriarhie. Patriarhii de Ierusalim si
Antiohia de asemenea semneaza.
 6. Patriarhia Rusa pe parcursul secolului XVII pana la Petru cel Mare
In 1605 Patriarh ajunge Igantie, care instaleaza pe tron pe un fost calugar sub numele de
Dimitrie al II-lea. Acesta face o serie de concesiune claselor sarace ale societatii. In vizita la
polonezi, tarul trece la catolicism si se logodeste cu Maria , fiica unui demnitar polonez,
promitand ca va uni cu Roma toata Biserica Rusiei. La Moscova in 1606 el se cununa cu Maria,
dupa ritual ortodox. In 1606, crezand ca tarul vrea sa le impuna catolicismul, moscovitii se
rascoala, moment dupa care alaiul polonez al Mariei este ucis iar țarul este ars pe rug. Ignatie
este trimis la o manastire pentru alegerea lui neinspirata de țar.
Dupa aceste evenimente a urmat o criza de succesiune la tron si mai multe razboaie cu
polonezii. Cand se incheie in sfarsit pace cu polonezii, boierii rusi organizeaza o Adunare a Tarii
formata din reprezentantii tuturor provinciilor ruse, adunare care alege un nou tar in 1613, pe
Mihai Romanov (1613-1645), fondatorul dinastiei Romanovilor.
Patriarhul său Filaret, ales de un sinod al Bis Ruse in 1619, se ocupa de
- corectarea textelor liturgice
- asigurarea unei corecte desfasurari a slujbelor bisericesti
- s-a ocupat de tiparirea in slavona a celor mai importante carti de cult in slavona si distribuirea
lor in cele mai indepartate colturi ale jurisdictiei sale
- la un sinod condus de le din 1629 se decide rebotezarea eterodocsilor care se retrasesera in
Rusia, din teritoriile ruse ocupate de polonezi, precum si interzicerea unor carti publicate de
ortodocsi in Ucraina, , pentru ca erau suspectate a avea continut latin
- pentru ca teritoriul rus tot crestea, a a organizat noi eparhii, precum cea de Tobolsk, de la Urali
pana in Orientul Indepartat
Dupa el vine Ioasaf (1634-1640) care interzice practica larg raspandita a recitarii paralele
(concomitente) a textelor liturgice in biserici, in cadrul slujbelor.
In timpul urmasului acestuia, Iosif I, a aparut o opozitie fata de interdictia sus mentioanta. Unii
dintre clerici spuneau ca daca textele liturgice sunt recitate pe rand, slujbele devin prea lungi si
obositoare asa ca preferau sa fie recitate mai multe texte diferite concomitent desi asa slujbele
deveneau de neinteles. Acestia se numeau ravnitorii evlaviei.
Pentru a ajunge la o solutie in aceasta disputa, patriarhul cere opinia Patriarhiei
Constantinopolitane. Un sinod local se intruneste la Const. si recomanda categoric rusilor
introducerea univocalitatii. In 1651 sinodul rus adopta aceasta hotarare.
In 1649, tarul Alexei Mihailovici convoaca o Adunare a Tarii in care aproba un cod de legi numit
Asezamant sobornicesc, menit sa ia locul codului de legi adopatate de Ivan cel Groaznic in 1550.
Tarul colaborase la realizarea lui cu patrairhul Iosif, pe care-l numea tatăl si mijlocitorul său la
Dumnezeu. Codul prevedea
- arderea pe rug a celor care blasfemiau public numele lui Dumnezeu si tulburau linistea
slujbelor in Biserici.
- privilegiile Bisericii erau limitate in sensul ca unele responsabilitati de judecata asupra clericilor
erau erau trecute pe seama statului.
- taranii erau legati de glie -> instituirea iobagiei in Rusia.
- un musulman care incerca prin minciuni sau forta sa converteasca un rus la islam era pedepsit
cu moartea.

7. Reforma patriarhului Nikon

Tarul Alexei I il agreaza pe calugarul Nikon si prin influenta lui, Nikon urca pe treptele ierarhice
pana ajunge Patriarh in 1652. El urmareste rezolvarea a doua mari chestiuni
1. Reglemantarea relatiilor dintre Biserica si Stat ca el să devina complet independent de
tar in rezolvarea treburilor bisericesti
2. Corectarea practicilor slujbelor bisericesti si a cartilor de cult in conformitate cu cartile
bisericesti grecesti, in dauna traditiei ruse deja existente
El trimite emisari pentru a procura texte grecesti si se inconjoara cu specialisti, adunand 500 de
manuscrise. Cheama un sinod in 1654 care aproba corectarea textelor in slavona dupa cele
grecesti. Textele fusesera tiparite in apus, sub influenta catolica asa ca apare o miscare de
protest in Biserica ce se opunea folosirii acestor texte. El condamnă inchinarea cu doar 2
degete.
In urma protestelor la adresa acestor schimbari, el adreseaza 27 de intrebari Patriarhului
ecumenic Paisie I care, convocand un sinod local, aproba hotararile sinodului rus din 1654 ->
hotararile sinodului condus de Nikon erau legitime si opozantilor li se inchideau gurile.
Cercurile traditionaliste nu sunt multumite si apar noi conflicte la momentul tiparirii textelor
slavone corectate dupa cele grecesti. Unii calugari tipografi se rascoala si declanseaza o criza
grava in sanul Bis. Ort. Ruse. In fata unei opozitii crescande si fara sa mai fie sustinut de tar,
Nikon se dezbraca public de hainele de odajdiile chiriahale declarand ca el nu mai este patriarh.
El spera ca tarul se va mobiliza in favoarea lui si il va rechema pe scaun, in acest fel
relegitimandu-l si sprijinindu-l.
Tarul a preferat sa numeasca pe altcineva in locul lui desi a devenit el insusi promotorul
reformelor lui Nikon.
In 1666 este convocat Marele Sinod Moscovit ai carui membrii, intrebati in prealabil de tar, se
declarasera deja de acord cu urmatoarele:
1. Cu implicarea ierarhilor greci prezenti al Moscova in rezolvarea problemelor Bis Ruse
2. Cu acceptarea cartilor de cult grecesti ca fiind ortodoxe
3. Cu accepta hotararile sonodului din 1654 convocat de Nikon cu privire al corectarea
cartilor de cult
si care sinod, stabilind criteriile dupa care poate fi judecat un patriarh, acuza pe Nikon ca:
1. Si-a parasit scaunul fara un motiv bun timp de 8 ani si ½, timp in care s-au raspandit in
Bis. Invataturi neortodoxe, spre pierderea multor suflete
2. A calomniat pe tar, boierii,
3. a destituit un ierarh fara motiv, i-a batut si torturat colaboratorii
asa ca au hotarat sa-l destituie din toate functiile bisericesti, facandu-l un simplu monah.
Sinodul hotaraste si:
1. Armonizarea practicilor religioase sia textelor liturgice rusesti cu cele ale celorlalte
Bis Ortodoxe, in special cu textele grecesti
2. Denunțarea anumitor masuri ale sinodului Stoglov care facusera reguli din ritualul si
traditiile bisericesti rusesti
3. Afirma ca tarul avea intaietate in domeniul politic iar patriarhul in domeniul
bisericesc, intre cele doua trebuid sa functinoneze Simfonia Bizantina
4. Recunoaste botezul eterodocsilor veniti la Ortodoxie pt ca botezarea in numele Sf.
Treimi, spun ei, nu se repeta, ei mai trebuiau doar mirunsi
5. Interzice pictarea cu chipuri umane a lui Dumnezu Tatal si lui Dumnezeu Duhul Sfant

A doua schisma din Biserica Rusa

Hotararile acestui sinod provoaca indignarea traditionalistilor in frunte cu protopopul Avacum
care care refuza sa accepte aceste hotarari. Se produce o schisma numita a raskolnicilor. Acestia
era crestini de rit vechi, traditional rus, fara infleunte grecesti si au fost aspru persecutati pentru
ca:
- acceptau numai carti de cult tiparite inainte de Nikon
- faceau cruce doar cu 2 degete
- cantau Aliluia doar de doua ori si cantau al sfarsit Slava Tie Doamne!
- in procesiunile liturgice se deplasau de la stanga la dreapta, dupa soare, nu invers ca la
ortodocsi
- Scriau Isus nu Iisus (cu un singur “i”)
- cinsteau crucea cu 8 brate
- cinsteau doar icoanele vechi sau copii ale acestora
- foloseau la proscomidie 5 prescuri in loc de 7
- pentru ei, Nicon era antihristul ceea ce insemna ca sfarsitul lumii era aproape
Singurul episcop care a aderat la aceasta miscare a fost Pavel de Kolomna, care a fost executat
inainte sa apuce sa instituie un cler pentru aceasta misacre schsimatica. Asa ca schismaticii au
ramasa mai devreme sau mai tarziu fara cler slujitor.
Statul i-a persecutat puternic. Avacuma fost ars pe rug in 1682. Unii dintre ei si-au dat singuri
foc. Unii s-au refugia chiar si peste hotarele Rusiei, ajungand in Delta Dunarii.
In secolul urmator miscarea eretica se scindeaza:
1. Gruparea popovților – cei pastoriti de preoti, care admiteau pentru preoti un rol
2. Gruparea bezpopovților – care ramasesrea fara preoti asa ca renuntasera cu totul la a
mai avea un cler, admitand ca slujirea sa se faca de laici
Sinodul rus a anatemizat aceasta miscare eretica in 1667. Ea nu disparut datorita Mitropolitului
Ambriozie de Sarajevo. Acesta fusese depus din scaunul de Sarajevo de Patrairhia Ecumenica.
Adera la gruparea popovtilor si devine mitropolit al Bisericii de Rit Vechi. Ei instituie episcopi,
preoti si diaconi asa ca biserica lor capata ierarhie sacramentala, ceea ce ii asigura
supravietuirea.
Bis. Ort. Rusa a avut mai multe tentative de impacare cu acestia. In 1971 anatema aruncata
asupra lor a fost ridicata dar fara rezultatul unei impacari. Schisma aceasta nu s-a rezolvat nici
pana astazi.

8. Activitatea urmașilor patriarhului Nikon pana la tarul Petru cel Mare

Dupa ce se retrage din scaun in 1658, Nikon il deleaga pe Pitirim al Krutițelor să supravegheze
pentru el treburile bisericesti. Tarul Alexei Mihailovici ii cere sa preia oficial intrega
responsabilitate a pastoririi a scaunului patriarhal, ceea ce el si face, nemaiconducand doar in
numele lui Nikon, asa ca Nikon in anatemizeaza spuanand ca Pitirm a ocupat scaunul in mod
arbitrar. Intrebati de tar, niciunul dintre ceilalti ierarhi rusi nu recunoaste anatema lui Nikon asa
ca Pitirim devine loctiitor al scaunului de patriarh. Urmatorul tar nu mai este multumit de
Pitirim asa ca-l da jos.
Marele Sinod Moscovit se intuneste in a doua sa etapa si alege pe Ioasaf II (1667-1672) ca
Patriarh al Moscovei si al Intregii Rusii. El adreseaza o scrisoare Bisericii de Rit Vechi in
incercarea unui impacari dar nu are succes. El condamna:
- refuzul folosirii cartilor noi de cult
- folosirea prescurii imprimata cu o cruce cu 8 brate
- ia masuri impotriva pictarii icoanelor dupa traditia apuseana si apără traditia bizantină a
picturii
- publică hotararile Sinodului din 1666 si un Catehism
- introduce practica predicarii in cult si trimite misionari in nordul si estul tarii, pana in China
- limiteaza amestecul Bisericii in afacerile statului dar nu reuseste sa stopeze implicarea statului
in tribunalele bisericesti
In 1686 patriarhul Ioachim transfera mitropolia Kievului, infiintata ca mitropolie de Patr.
Ecumenenica in 1620, de sub jurisdictia Patriarhiei Ecumenice sub jurisdictia Patriarhiei
Moscovei (nu era prima data cand Kievul intra sub jurisdictia Moscovei dar acum acest lucru se
intampla definitiv, cel putin pana in secolul XX). Acest lucru s-a putut face datorita unui tratat de
pace intre rusi si polonezi prin care Ucraina de pe malul vestic al Niprului trecea sub stapanire
ruseasca, cu Kiev cu tot. Patriarhia Ecumenica este de acord.
Ioachim expulzeaza ordinul iezuit din Rusia.
Urmasul său in scaun, Adrian (1690-1700), se straduieste sa apere Biserica de stat dar fără
succes.
Traduce in slavona Marturisirea Ortodoxa a lui Petru Movilă in 1696. Apară invatatura ortodoxa,
conform cu aceasta marturisire, in fata tezelor latine despre momentul corect al instituirii Tainei
Sfintei Euharistii.
Se opune decretului tarului Petru cel Mare de interzicerea purtarii de barbă. In 1700 moare iar
Petru cel Mare interzice alegerea uni nou patriarh, acceptand doar un locțiitor de patriarh. De
aici pleaca mai multe reforme ale lui Petru cu privire la Biserica, prin care Biserica ajunge sa
devina dependenta de stat, condusa de țar si să acționeze ca un minister al guvernului, nu nimic
special fata de alte institutii de stat.

9. Biserica Rusa la inceputul secolului XX

Pe parcursul secolului XIX Biserica Rusa a fost condusa de un Sinod Dirigent controlat de tar
printr-un functionar laic numit oberprocuror. Rolul oberprocurorului era sa asigure controlul
tarului asupra Bisericii. Biserica nu avea patriarh, doar un loctiitor de patriarh, oricine ar fi fost el
si nu avea nici Sfant Sinod, ceea ce insemana ca nu putea lua decizii, nu putea face schimbari.
Biserica era “intepenita in timp”, neputand lua atitudini oficiale, fie de condamnare fie de
aprobare, fata de noi filosofii, ideologii politice, curente de gandire etc. Asta discredita Biserica
in ochii intelectualilor, mai ales ca toti ierarhii care-l compuneau erau favorabili politicii
absolutiste a țarului.
Intre 1880 si 1890 oberprocuror era una anume Pobednosțev. Prin acceptul lui se
- introduce uin salariu de stat pentru toti preotii
- sunt delegate toate parohiile sa organizeze scoli elementare bisericesti (care ajung sa intreaca
numeric pe cele de stat)
Biserica avea nevoie de reforme, pe care si le dorea dar si de un patriarh oficial. Dar nu mai avea
unul de 200 de ani.
Tarul Nicolae II in 1904 numeste o comisie speciala pentru elaborarea unui Edict de toleranta
religioasa pentru toate culte din Rusia. Cu acest prilej Bis Ort Rusa si-a putut exprima doleantele
ei. Biserica dorea sa i se permita crearea unui comitet de pregatire a unui Sinod local al Bis
Ortodoxe Ruse. In 1905 se intruneste un asemenea comitet sub coordonarea mitropolitului
Antonie de Sankt Petersburg (1898-1912). Ce doreau sa faca la acest sinod era exact alegerea
unui patriarh oficial. Doreau ca oberprocurorul sa aiba putere doar in chestiuniel sociale cu care
avea de a face Biserica, nu si in chestiuni strict bisericesti. Nu exista consens in societatea rusa
despre acest sinod local asa ca este dizolvat comitetul care trebuia sa-l pregateasca. Biserica nu
se lasă așa usor. Lucrarile continua in mod neoficial.
Edictul de Toleranta Religioasa pe care tarul l-a emis in 1905 avea efecte negative pentru
Biserica Rusa. Mii de greco-catolici siliti in trecut sa se alature Bis Ot Ruse erau acum liberi sa se
intoarca la credinta lor. S-au dezvoltat grupuri sectare precum Biserica Veche si culte
protestante.
Incapacitatea Bis Ruse de a se schimba sau de a lua atitudini, din cauza Sinodului Dirigent care a
condus-o pana la caderea regimului tarist, a facut ca unii preoti si teologi sa adere la formatiuni
politice de stanga, in timp ce ierarhia a ramas complet atasata autoritatii imperiale.
In februarie 1917 are loc o revolutie in urma careia Partidul Socialist Revolutionar declara Rusia
a fi Republica Democratica. In martie tarul abdica si este arestat impreuna cu toata familia sa. In
iulie tarul si familia lui sunt impuscati de revolutionari.
Comitetul (condus initial de mitropolitul Antonie, care murise in 1912) care-si desfasura
activitatea in mod neoficial este in sfarsit liber sa convoace Sinodul local pe care il tot pregatea
din 1905. Ultimul oberprocuror al Sinodului Dirigent, Livov, infiinteaza in aprilie 1917 un
Consiliu Pre-Sinodal (un fel de vechiul comitet [desfiintat in 1906] dar in versiune adusa la zi).
Acest consiliu organizeaza si porneste lucrarile Sinodului local al Bisericii Ruse intre august 1917
si septembrie 1918. (am evidentiat si lunile, nu doar anii, pentru ca sunt importante in
intelegerea cronologiei evenimentelor).
In prima sesiune, inceputa anterior Revolutiei Bolsevice din octombrie 1917 si terminata dupa
aceasat revoluitie, s-a decis:
1. restaurarea functiei patriarhale si alegerea unui nou patriarh. Este ales Tihon al
Moscovei si instalat Patriarh in noiembrie.
2. Infiintarea Sfantului Sinod al Bis Ort Ruse (inlocuia Sinodul Dirigent)
3. Infiinta un Consiliu Bisericesc suprem
Prima sesiune nu se sfarsise inca la momentul cand Revolutia Bolsevica se produce. In a doua
sesiune (ianuarie-aprilie 1918) patriarhul isi desemneaza un loctiitor in cazul in care era
inlaturat subit de comunisti, lucru de care se temea.
In a treia sesiune (iulie-septembrie 1918) s-a discutat
- alegerea patriarhilor in noul sistem sovietic
- conditiile de alegere a staretilor si acceptare a noi monahi in manastiri
- (pentru ca Ucraina isi declarase independenta in septembrie 1917) Bis Rusa acorda Bis
Ucraineene autonomie
In 1918 Tihon anatemizeaza pe bolsevici si-i excomunica. Sinodul bisericii confirma anatema.
Condamnă public uciderea tarului si familiei sale.
Se opune confiscarilor masive ale averilor Bisericii.
Bolsevicii il aresteaza la domiciliu la un moment dat in 1918, pana de Pasti in 1919.
Intelegand ca puterea comunista nu pleaca nicaieri, Patriarhula inceput sa faca concesii:
- a condamnat public Miscarea Alba, care insuma fortele anti-bolsevice, pro-tariste, inclusiv
militare din razboiul civil dintre bolsevici si acesti albi, din care faceau parte chiar si ierarhi
ortodocsi
- Tihon cere clerului să nu se ralieze niciunei grupari politice
- pentru ca legaturile cu celelalte eparhii ale Bis Ruse erau tot mai greu de contactat, patriarhul
le acorda autonomie temporara eparhiilor complet izolate de Patriarhie. In acest moment,
ierarhii, preotii si credinciosii plecati in exil din Rusia infiinteaza un Sinod al Bisericii Ruse din
exil in Serbia, structură paralelă Sinodul din Rusia.
In 1922 Tihon este arestat la domiciliu a doua oara, acuzat fiind că:
1. In 1918 ar fi avut legaturi cu agenti ai regimului francez
2. Ar fi avut legaturi cu generalii albi, contrarevolutionari
 3. Ar fi lansat apeluri de separare intre stat si Biserica (vrand deci sa scoata Biserica de sub
autoriatea statului)
4. Ar fi trimis enciclice de pentru infiintarea de consilii eparhiale antisovietiuce
5. Ar fi cerut episcopilor sa nu permita inlaturarea din raclel sfintilor a acelor obiecte care
nu au numic de a face cu moastele respective (autoritatile jefuiau raclele!)
6. Ar fi permis convocarea de sinoade in strainatate
In 1923 Tihon adreseaza o scrisoare autoritatilor sovietice in care declara ca regreta declaratiile
si actiunile contra autoritatilor statului si solicita sa i se ridice pedeapsa. Spune ca nu mai este
dusman al autoritatilor sovietice si ca se distanteaza hotarat de contrarevolutia monarhist-
albgardista. Apoi este eliberat.
Declaratia provoaca indignarea si indepartarea radicala a disaporei ruse din exil fata de Patriarh
dar pune bazele unei realtii noi intre Biserica si Stat. Totusi, Biserica este in continuare total
supusa statului.
Cea mai mare provocare pentru Tihon a fost Biserica Vie / Biserica Reinvierii care dorea
impăcarea Bisercii cu principiile marxist-leniniste. Aceasta era o grupare de ierarhi si alti clerici
din interiorul Bis Ort Ruse care:
- găsea in clasa muncitoare cel mai important sprijin
- se considera continuatoare a Consiliului Dirigent, ceea ce insemna implicit ca Sinodul si
Patriarhul erau ilegitimi aceasta biserică era biserica legitimă
Biserica Vie se strange intr-un sinod propriu al ei in 1923, autodenumit Sfantul Sinod al Bisericii
Ortodoxe. Sinodul declara ca:
- numai puterea sovietica putea sa realizeze cu mijloace politice idealurile imparatiei lui
Dumnezeu pe pamant.
- acuza pe Tihon ca este cel mai mare reactionar si adversar al regimului sovietic
- anatema la adersa bolsevicilor este nula
- pe Tihon il depun din treapta, inclusiv din calitatea de calugar
- ii excomunica pe toti ierarhii rusi din diaspora
- hotaraste casatorirea episcopilor + recasatorirea preotilor vaduvi
- declara manastirile a fi inutile
Acest sinod a provocat o confuzie teribila in randul credinciosilor.
Tihon + Sfantul Sinod al Bis Ort Ruse răspund declarand ierarhai Bisercii Vii a fi necanonica si
hotărârile sinodului lor a fi in dezacord cu traditia canoanelor Sinoadelor Ecumenice.
Autoritatile comuniste cer introducerea in Bis Ortodoxa a calendarului gregorian. Tihon refuza,
spunand ca asa ceva ar produce indignare si o noua schisma.
Dupa mai multe incercari nereusite de asasinat la adresa lui Tihon, patriarhul moare in 1925 din
cauze naturale.
Lasase un testament in care isi exprima dorinta ca ierarhii si credinciosii sa recunoasca noua
ordine politica si si sa stabileasca o relatie cinstita cu statul ca Bisericii Orodoxe Ruse sa i se
permita sa deschisa scoli religioase pentru educatia tinerilor, scoli teologice pentru formarea
preotilor si sa editeze carti si alte publicatii pentru apararea credintei.
Dupa moartea sa, statul nu permite alegerea unui nou patriarh asa ca Biserica este condusa de
locțiitori timp de 20 de ani.
A urmat in scaun Petru al Krutițelor (din aprilie in decembrie 1925), care, auzind ca Biserica Vie
vrea o unire cu Bis Ort. Rusă (cea oficiala), le cere membrilor Bisericii Vii sa renunte la ratacirea
lor si sa faca penitenta publica.
O alta provocare vine din partea gruparii grigorienilor, condusi de Grigorie de Ekaterinburg,
care nu recunosteau canonicitatea functiei de loctiitor patriarhal si implicit contestau
autoritatea lui Petru.
Mai mult, in 1925 apare Uniunea oamenilor fara Dumnezeu care ulterior isi schimba numele in
Uniunea ateistilor militanti. Bineinteles, ei erau promotorii propagandei atee.
S-a intrunit si o Conferinta regionala pan-rusa in 1925 pentru impacarea Bis Ortodoxe Ruse cu
Biserica Vie, incercare mediata de un reprezentat al Patriarhiei Ecumenice. Petru nu face
compromisuri cu Biserica Vie asa ca este acuzat in presa rusa, controlata de stat, ca este
potrivnic puterii comuniste, ca vrea restaurarea monarhiei, ca a trimis bani ierarhilor din exil,
totul ca sa fie discrediatat.
Multi ierarhi din preajma sa sunt arestati asa ca, asteptandu-se sa fie arestat si el, desemneaza
un succesor, pe Serghei de Nijni-Novgorod. Este intr-adevar arestat si el in decembrie 1925 si
trimis in mai multe inchisori succesiv, murind pana la urma in Siberia in 1936.
Serghei comunica vicarului patriarhal ca accepta raspunderea de loctiitor dar intampina mai
multe dificultati in a-si impune autoritatea.
1. Autoritatile comuniste il dorea loctiitor pe Grigorie de Ekaterinburg. Ca sa poata prelua
aceasta functie, el avea nevoie de aprobarea lui Petru, care inca traia si era inchis undeva
in Moscova dar nu stia ce se intampla in Biserica sa. Neputand comunica cu Petru, el nu
poate accede in functie
2. Comunistii propun functia mitropolitului exilat Agatanghel, promitandu-i libertatea daca
cada accepta functia. Agatanghe accepta, primeste cumva si acceptul lui Petru dar
 Serghei reuseste sa se impuna si Agatanghel nu este acceptat de Biserica (ce s-a
intamplat aici nu este explicat cum trebuie in manual)
Serghei numeste ierarhi in posturile vacante (unii fusesera exialti, altii trecusera al Biserica Vie),
hirotonind 26 de episcopi in 1926.
Din 1926 pana in primavara lui 1927 este arestat. Eliberat, cere in mod oficial ca autoritatile sa
inregistreze Bis Ortodoxa Rusa ca asociatie religioasa recunoscuta de stat (pentru a doua oara) si
este rearestat ca sa dea explicatii despre aceasta a doua cerere. In inchisoare, este amenintat ca
vor fi executati toti ierarhii exilati si inchisi de comunisti daca nu:
- da o declaratie de condamnare a tuturor actiunilor impotriva autoritatilor sovietice
- cere clericilor ca autoritatea sovietica sa fie pomenita la Sf. Liturghie
Ierarhul accepta si da aceasta declaratie. La schimb, autoritatile recunosc oficial Sfantul Sinod si
pe Serghei ca loctiitor de patriarh. Indignati, mai multi ierarhi condamna declaratia lui Serghei,
unii chiar demisioneaza. Confruntat cu tulburari in Biserica, Serghei restabileste ordinea in
Biserica cu pretul suspendarii unor ierarhi.
In 1929 statul interzice propaganda religioasa in public.
In 1930 Serghei acorda un interviu unei agentii de presa occidentale in care afirma ca nu exista
persecutie religioasa in URSS, ca bisericile se inchid din cauza credinciosilor, ca daca preotii sau
credincisoii ajung dupa gratii, nu este din cauza credintei lor ci din cauza propriilor lor fapte.
Spune ca interzicerea propagandei religioase nu este o problema pentru ca preotii pot in
continuare sa predice in biserici. Din acest motiv este aspru criticat de ierarhii din propria lui
Biserica.
Asat nu era adevarat deloc pentru in 1935 Sfantul Sinod isi inceteaza activitatea.
Marea “șansă” a Bisericii Ruse vine odata cu Al Doilea Razboi Mondial. Pe masura ce germanii
avanseaza in URSS, Biserica decide sa se alature luptei de partea statului sovietic prin
- binecuvantarea combatantilor + sustinerea morala a efortului de razboi
- condamnarea ierarhilor de pe teritoriile ocupate de germani acre vedeau invazia a o eliberare
de “jugul bolsevic”
Momnetul cheie al relatiilor dintre stat si Biserica a fost 4 septembrie 1943 cand Serghei + 3 alti
mitropoliti sunt primiti in audienta la Stalin. Stalin avea nevoie ca Biserica sa mobilizeze prin
cuvant populatia intregii Uniuni Sovietice, ca oamenii sa participe la efortul de razboi, asa ca dă
Bisericii voie sa infiinteze un nou Sfant Sinod. Acesta se reuneste dupa 4 zile si-l alege pe Serghei
ca Patriarh oficial. Cei 4 patriarhi apostolici ii recunosc pe Serghei in aceasta functie.
Incepe o destindere: apare un Consiliu de Stat pentru relatiile cu Biserica Ortodoxa Rusa, se
redeschid biserici si multi clerici inchis sunt eliberati.
 10. Biserica Rusa intre anii 1944-1990
Serghei moare in 1944 si este ales Alexei de Leningrad.
In timpul lui se petrece finalizare impacarii ultimilor episcopi din Biserica Vie cu Bis Ortodoxa
oficiala. Astfel Biserica Vie inceteaza sa mai existe.
Alexei se intalneste cu Stalin si i se spune ca statul are nevoie ca Biserica ca sa stabilizeze pozitia
pozitia internatioanala statului sovietic. Este nevoie de crearea de relatii cu celelalte biserici
ortodoxe si cu alte organizatii religioase crestine.
In timpul lui Alexei sunt organizate conferinte si congrese nationale si internationale dedicate
salvgardarii pacii si denuclearizarii. Biserica devine ambasador al politicii oficiale a statului
sovietic de “lupta pentru pace”.
Alexei are voie sa se depalseze in strainatate in vizite al alte Biserici ortodoxe pentru aceste
scopuri.
Biserica, capatand in timp mai multa liberate
- isi dezvolta structuri interne si organizarea,
- dezvolta invatamantul teologic.
Ierarhii care s-au retras odata cu armata germana sau care au fost suspectati de colaborationism
au fost inlocuiti. Sinodul declara anularea unirea cu Roma de al Brest-Litovsk din 1595 si obliga
revenirea greco-catolicilor al Bis Ortodoxa.
Desi Biserica slujeste acum statul, situatia ei se inrautateste. Statul nu mai intentioneaza sa
distruga Biserica dar in scoli se face propaganda atee. Dupa 1953 cand Hrușciov vine la putere,
noul lider declara ca politica religioasa a lui Stalin a dus al dezvoltarea Bisericii, motiv pentru
care URSS a stagnat.
Hrușciov inrautateste starea Bisericii dar critica Occidentului la adresa URSS privind atitudinea
statului fata de Biserica ii schimba punctul de vedere. Pentru ca vrea imbunatatirea relatiilor cu
occidentul, el permite
- practicarea religiei in sfera privata si
- elibereaza unii clerici din inchisori.
Biserica Rusa avea doar 2 academii teologice, 6 seminarii si 40 de manastiri in intreaga tara. In
trecut obisnuiau sa existe in Rusia peste 470 de manastiri de monahi si peste 470 de manastiri
de monahii.
Noi disensiuni au aparut in Biserica in 1969 cand Biserica accepta sa impartaseasca pe catolicii
si ortodocsii de rit vechi care cereau acest lucru. Ca sa reduca disensiunile, se decide ca acest
lucru sa se faca doar acolo unde acei credinciosi nu se puteau deloc impartasi altfel.
In 1970 Alexei moare si este ales in locului lui Pimen de Krutiți (1971-1990) un an mai tarziu. Vin
la intronizare lideri religioasi crestini de peste tot din lume.
Dupa semnarea Actului Final de la Helsinki in 1975, partidul comunist permite Bisericii sa
- primeasca donatii si contributii pentru renovarea si restaurarea bisericilor
- faca procesiuni religioase in aer liber si in public, in apartamente si in case
- interzice orice actiune dusmanoasa fata de convingerile religioase ale oricui
Dupa 1985 cand Gorbaciov vine la putere
- creste numarul de parohii si preoti
- tot mai multi intelectuali rusi se declarau crestini si declarau importanta credintei crestine
pentru societatea rusa
- in 1988 sunt restituite Bisercii peste 1.000 de biserici + multe obiecte de cult confiscate

11. Biserica Ortodoxa Rusa dupa dezmembrarea Ununii Sovietice

Alexei II (1990-2008) este primul patriarh in alegerea caruia autoritatile statului nu au
intervenit, la alegerea lui votul fiind secret.
El reuseste sa obtina de la stat:
- introducerea educatiei religioase in scoli
- libertatea de a educa religioas adulti si copii in scoli in afara scolilor in orice mod
- libertatea de a infiinta scoli religioase
- emiterea unei noi legi prin care erau recuperate alte biserici confiscate
Destramarea Uniunii Sovietice si independenta fostelor componente ale uniunii de Rusia a adus
si probleme noi:
- daca in Bielorusia biserica a ramas unitară si in comuniune cu Bis Rusa, in Estonia ne-rusii au
constituit o mitropolie sub jurisdictia Patriarhiei Ecumenice, rupandu-se de Bis Rusa in timp ce
alta parte a credinciosilor s-a constituit intr-o mitropolie sub jurisdictia Patriarhiei Ruse
- In Moldova s-a constituit o mitropolie sub jurisdictia Patriarhiei Române pentru românii de
acolo dar exista si o mitropolie afla sub jurisdictia Moscovei.
Aceasta situatie exista pana astazi pentru ambele tări mentionate ami sus
- cu Ucraina a fost cel mai greu: in 1992 Filaret al Kievului si intregii Ucraine se declara patriarh
al Bisericii Ortodoxe din Ucraina (1). Dupa mai multe incercari nereusite de impacare, patriarhul
Moscovei il excomunica pe Filaret. Mai rau, apare o grupare ortodoxa schismatica pe nume
Biserica Ortodoxa Autocefala din Ucraina (2), de asemenea excomunicata de Alexei II. Totusi,
cea mai mare parte dintre credincisoii din Ucraina a ramas sub jurisdictia Bisercii Ortodoxe
Ucrainiene de sub jurisdictia Patriarhiei Moscovei (3).
Alexei II reuseste reconcilierea dintre Bis Ortodoxă Rusa si Biserica Ortodoxa Rusa din afara
Rusiei (cei care plecasera in exil si se separasera de Biserica Rusa dupa revolutia bolsevica)
printr-un acord de restabilire a comuniunii dintre aceste doua biserici in 2007.
Chiril de Smolensk si Kaliningrad ii urmeaza in scaun (2008-prezent). Pentru că Patriarhia
Ecumenică anuleaza caterisirea de către Moscova a 2 episcopi ucrainieni, in 2018 Bis Rusă
intrerupe comuniunea euharistică cu Patriahia Ecumenica.
In acealsi an Patriarhia Ecumenica incearca sa strange laolata toti ierahii ucrainieni din toate cele
3 biserici otodoxe din Ucraina pentru a face unirea lor intr-o singura biserica. Biserica Ortodoxe
din Ucraina si Biserica Ortodoxa Autocefala din Ucraina participa si se impaca intre ele dar Bis
din jurisdictia Moscovei nu participa. In urma unirii celor doua care au participat, apare Biserica
Ortodoxa din Ucraiana.
In 2019 Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a acordat tomosul de autocefalie Bisericii Ortodoxa
din Ucraiana. Acest fapt nu a dus nici la pace si nici la unitate bisericeasca in Ucraina. A creat o
tendinta de creare a doua tabere opuse in lumea ortodoxa: una formata in jurul Bisercii
Ecumenice si una in jurul Bisericii Ruse.

P.S. – Am gasit in manual cateva cuvinte faine ale unui teolog rus pe nume Pavel Florensky,
impuscat de sovietici in inchisoare in 1933, care a spus ca
Adevarul de credinta poate fi cunoscut nu prin logica, ci prin experienta vie, de aceea credinta
ortodoxa nu poate fi cunoscuta decat prin trairea ei.