IMAGINEA ȚIGANILOR ÎN

LITERATURĂ ȘI FILM
(A.S. Pușkin, Emil Loteanu – Șatra,
Emir Kusturica – Vremea țiganilor)

L. L.
 ALEKSANDR SERGHEEVICI PUȘKIN

Cu şatrele din loc în loc

Ţiganii prin Bugeac se poartă,
Neprihănind al lor noroc
Sau nestatornica lor soartă.

Poemul Țiganii a fost scris în

urma experienței trăite de marele
Pușkin în timpul exilului său în
Basarabia (1820-1823).
 Povestea de dragoste din Țiganii are un final tragic. În ciuda
sentimentelor puternice, incompatibilitatea este evidentă.
Protagoniștii au viziuni diferite asupra vieții, pentru simplul fapt că
provin din medii total diferite. Aici am putea observa una dintre
caracteristicile personajelor inspirate de țigani în literatură, film,
operă etc.: exotismul. Aparțin unui alt spațiu, se supun altor legi,
nu pot fi asimilați în societatea gazdă. De aici apare misterul și,
evident, fascinația pe care o exercită asupra celor cu care intră în
contact.
Au fost zugrăviți ca făurari, ca răufăcători, ca oameni cu o
moralitate îndoielnică, ca vindecători, ca vrăjitori (magia fiind o
altă caracteristică a personajelor, în special cele feminine), ca
artiști (muzica și dansul fiind alte două puncte forte ale lor).
Experiența alături de ei, fie ea plăcută sau de-a dreptul
traumatizantă (ca în poemul lui Pușkin), nu poate fi în nici un caz
  Tu eşti născut pentru război,
Şi te făleşti cu deşteptare,
Iar noi în rânduirea soartei
Suntem sălbatici, dar fireşti,
Ştiinţi n-avem praviliceşti,
Nici sânge nu vărsăm cu moarte,
La suflet ne numim noi mici
Şi n-am ucis încă pe nime,
Iar tu eşti varvar! fugi de-aici!
Te du, şi Dumnezeu cu tine.

Sunt cuvintele cu care Moșneagul din poemul lui Pușkin

își caracterizează etnia.
ȚIGANII – ORIGINI
• Țiganii (cunoscuți și sub numele de romi) sunt membri ai unei populații
nomade de origine hindusă. Aceasta este una din denumirile date de către cei
din afara etniei lor. Se presupune că numele de "țigani" (zingari, tsigans,
zigeuner, cigani, cikani in alte limbi) provine din grecescul athinganein, (tradus:
"a nu se atinge"), numele unei secte din Bizanț care practica izolaționismul, cu
care romii au fost confundați. Alți termeni folosiți în alte limbi sunt cei derivați
din termenul "egiptean", respectiv "gypsy", "gitano", etc. și se bazează pe faptul
că în evul mediu se presupunea că originea țiganilor ar fi fost din Egipt.
• Țiganii se autodenumesc romi în limba romani din Europa, lom în dialectul
armean și dom în cel sirian și persan al limbii romani. Este o corespondență
fonetică exactă cu termenii domba din sanscrită și dom sau dum din indiana
modernă. Numele țiganilor în primele documente românești figura ațigani.
• Neagu Djuvara susține că țiganii ar fi fost un trib care a fugit din nordul Indiei
din cauza faptului că nu a mai suportat regimul la care era supus de către
castele superioare. Aceștia făceau parte din casta Paria, de membri căreia cei
din castele superioare nici măcar nu aveau voie să se atingă. În drumul către
Europa au străbătut Orientul Mijlociu, fiind alungați de iranieni, turci. Prima țară
din Europa locuită de țigani a fost Imperiul Bizantin. Numele Imperiului Bizantin
este un termen modern. Termenul vremii era Ρωμανία (Romania) sau Βασιλεία
Pωμαίων (Basileia Romaion), echivalentul latinescului Imperium Romanorum
(Imperiul Roman).
 EMIL LOTEANU
Emil Loteanu (1936 - 2003) a fost actor, regizor, scenarist,
poet și scriitor. A urmat cursuri de actorie la Școala Teatrală
de pe lângă Teatrul Academic de Artă (MHAT) din Moscova
(1954-1956) și de regie la Institutul Unional de
Cinematografie (VGIK) din capitala URSS (1956-1962). A
fost angajat în anul 1962 la studioul Moldova-film, lucrând în
perioada 1973-1983 ca regizor la studioul Mosfilm din
Moscova. Colaborarea sa cu studioul "Mosfilm" a fost
marcată de regizarea a două capodopere: filmul Șatra
(1976) și filmul Gingașa și tandra mea fiară (1978),
ecranizare a nuvelei "O dramă la vânătoare" de Anton
Cehov, care a participat la Festivalul celor mai bune fime din
lume din Belgrad (1979).
I s-au conferit titlurile de Maestru Emerit al Artei din RSSM (1969), Artist al Poporului din
Federația Rusă (1980), titlul de membru de onoare al Academiei Internaționale de film
Nike, a primit Premiul de Stat și Ordinul Republicii. În 2001, a primit Premiul pentru
excelența artei regizorale, decernat la Ateneul Român din București.
 ȘATRA (ТАБОР УХОДИТ В НЕБО)
Filmul "Șatra" a fost distins cu următoarele premii:
• Scoica de Aur la Festivalul Internațional de film de la
San Sebastian (1976)
• Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul
Internațional de filme "Fest-77" din Belgrad (1977)
• Premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional
de filme din Praga (1977)
• Diploma de onoare la Concursul de realizare tehnică a
filmelor din cadrul Congresului UNIATEK din Paris (1979)
Actrița Svetlana Toma a obținut mai multe premii pentru
interpretarea rolului Rada din acest film. Menționăm
următoarele:
• Premiul pentru cel mai bun rol feminin (Rada) la
Festivalul Internațional de filme din Praga (1977)
• Diploma "Cea mai bună actriță a festivalului" (pentru
rolul său fin filmul Șatra) la Festivalul Internațional de filme
din Panama (1977)
• Cea mai bună actriță din anul 1976 conform topului
realizat de revista de specialitate “Советский экран”
Filmul are la bază o povestire a lui
Maxim Gorki, intitulată Makar Ciudra,
scrisă în 1892. Bătrânul Ciudra
povestește despre dragostea dintre
Zobar și Rada, o întâmplare la care
fusese martor cu ani în urmă. Dar
povestirea lui Gorki este doar un punct
de plecare, un material prim. Regizorul
și scenaristul Loteanu preia foarte puțin
de aici. Poate doar întâmplarea cu
nobilul Antal Szilagy este redată mai
fidel. În rest avem parte de o
interpretare regizorală extraordinară,
care lasă spectatorului șansa unei
multitudini de interpretări.
–De ce-ai părăsit şatra,
Ciudra?
– Nu mai sunt ţiganii cum
erau… Au ajuns să-şi dea caii
pe aur. Până şi sufletul!
Metalului ei se jertfesc;
În aur cred, lui se închină,
Şi lumea lor de rău e plină.
(A.S. Pușkin – Țiganii)
– Cine ştie mai multe, prostul… sau înţeleptul?!
– Prostul, înţeleptul pune totul la îndoială…
– Mai bine să fii prost…
– Mintea prea multă aduce necazuri multe…
– Ce mă sfătuieşti, dacă nu ne-om mai vedea?
– Nu iubi banii. Te amăgesc. Nu iubi nici femeile… Te vor
trăda. Dintre toate băuturile, libertatea e cea mai dulce.
Scoală-te în zori şi nu uita: viaţa apune când nici nu te
aştepţi… Să ai parte de viaţă lungă! Să mori când ţi-o veni
sorocul…
– Din cremene sunt zămislit.

– Ai băut din vinul nelegiuirii…

– Cumplit de dulce mai e acest vin! (…) M-aş
duce să mă îmbăt, iar, din el…

– Nu e cal pe care să poţi fugi de soartă… Mă leg

să te iau de nevastă, Rada. În faţa tatălui tău, a
fraţilor şi surorilor noastre. Ia aminte, Rada, sunt
un om liber, şi de acum înainte o să trăiesc pe
 – N-am iubit, niciodată, pe nimeni, dar pe
tine te iubesc. Mai iubesc şi libertatea,
Luicu, dar pe ea o iubesc mai mult ca pe
tine. Vei fi al meu, trup şi suflet…

– Ca să-ţi fiu slugă? Nu, nici vorbă…

– Vino-ţi în fire, boierule! Ce să caute una ca mine în cuibul tău de

porumbiţe?
– Danilo! Dă-mi
– Unde te duci…? fata de nevastă!
– La capătul pământului.
– De ce? – Ia-o! Dacă ai să
– Ca să am de unde mă întoarce… poţi…
– Ce fel de oameni sunteţi? Ce vă trebuie?
– Nimic, în afară de drumuri…
EMIR KUSTURICA
La începutul carierei sale, Kusturica îşi adjudecă deja
două recunoaşteri valoroase. Îţi aminteşti de Dolly Bell?
(Sjećaš li se Dolly, 1981) este premiat la Veneţia cu Leul
de Aur, Tata în călătorie de serviciu (Otacna službenom
putu, 1985) primeşte Palmierul de Aur la festivalul de la
Cannes. Reprezentarea internaţională a filmului iugoslav
poate fi comparată cu perioada de gloria a anilor ‘60.
Schimbarea la faţă a politicii, diminuarea intruziunilor
culturale are o influenţă benefică asupra celorlalte ramuri
ale artei, posibilităţile de experimentare se înmulţesc.
Datorită filmului, nici muzica nu poate fi omisă. Noua
concepţie a primitivismului a însemnat un fundal spiritual
în cadrul căruia artiştii iugoslavi au putut reacţiona prompt
la tendinţele internaţionale. S-au format orchestre precum
Bijelo Dugme. Fondatorul acesteia, Goran Bregović,
semnează muzica din ultimul film iugoslav a lui Kusturica,
Vremea Ţiganilor (Dom za vešanje, 1988) . Zabranjeno
Pušenjepedig devine orchestra personală a lui Kusturica
(The No Smoking Orchestra).
VREMEA ȚIGANILOR (DOM ZA VEŠANJE)
Când Dumnezeu a coborât pe
pământ n-a putut să se-nţeleagă
cu ţiganii şi şi-a luat zborul.

Am să sar peste umbra mea, sau

o să-mi schimb viaţa.
Un personaj-axă al
filmului este Hadița,
bunica lui Perhan,
interpretată de
Ljubica Adovic.
Este înzestrată cu
puteri oculte, și cu
înţelepciune:
“Sângele e forţa.”
Aceeaşi bunică
narează nepoţilor
despre începuturile
Universului: “Vântul a
suflat şi a despărţit
Cerul de Pământ…”
Sunt diferențe majore între viziunea lui Pușkin din Țiganii și cea a lui Kusturica
din filmul Vremea Țiganilor. Nu mai există acel „Suntem sălbatici dar firești, (...)
Nici sânge nu vărsăm cu moarte”. Țiganii lui Kusturica, balcanici, dar stabiliți în
Italia, sunt traficanți de oameni, hoți, ucigași, proxeneți, personaje perfect
adaptate mediului în care trăiesc, adoptând mai mult stilul de viață al mafioților
italieni, în dauna legilor șatrei, care le-au definit existența sute de ani.
Romantismul vieții nomade, curate, în care furtul de cai e cea mai gravă a rămas
undeva, departe, cu șatra din Bugeac a lui Pușkin sau cu cea din Bucovina, a lui
Loteanu.

“De când am început să mint, nu mai am încredere în

nimeni.”
(Perhan)