CONCLUZII

“Biserica este apărată de Hristos şi ea va rămâne vie atât timp cât va merge pe calea Lui” este
citatul folosit de Prea Feritul Patriarh Teoctist în studiul oferit de Patriarhia Română pentru a contracara
minciunile din Raportul Tismăneanu:"Biserica Ortodoxă Română este de acord cu aflarea adevărului
istoric asupra perioadei comuniste, nu se fereşte să-şi asume partea de responsabilitate pentru cele
petrecute în acei ani, dar în nici un caz nu poate accepta un tip de discurs care o transformă într-o
colaboratoare a regimului comunist, în singura instituţie din România vinovată, alături de P.C.R., de
instaurarea sistemului totalitar în care, chipurile, s-a simţit bine şi pe care l-a deplâns după căderea
acestuia, constituind o frână în calea implementării democraţiei în România." Din păcate, există o serie
de afirmaţii cel puţin contestabile. Una se află în Raportul Tismăneanu la pagina 458: „Bisericile au făcut
nenumărate compromisuri cu regimul totalitar, morale, economice, ideologice şi de câteva ori chiar
dogmatice”, afirmaţie gravă şi complet nedemonstrată. De asemenea, la pagina 460, în acelașii material,
se face o altă afirmaţie falsă: „Pe de altă parte, nu este mai puţin adevărat că mai mulţi clerici au ajuns în
închisoare din cauza ostilităţii manifestate faţă de patriarhul Justinian şi faţă de noua putere politică, iar
episcopi precum Nicolae Popovici au fost pensionaţi în mod abuziv”. În primul rând, nu din cauza lui
Justinian a fost pensionat episcopul Nicolae Popovici, aşa cum se sugerează în textul amintit şi, în al
doilea rând, nu este atestat documentar nici un caz în care al treilea patriarh al României ar fi contribuit
la arestarea unui cleric.

Novaţionismul este o erezie apărută în veacul al III-lea d. Hr., produsă de prezbiterul roman
Novatianus şi preotul Novatus din Cartagina, care au reproşat reprimirea în sânul Bisericii, după
pocăinţă, a celor căzuţi de la credinţă în timpul persecuţiei lui Decius (249- 251). Condamnată la vremea
ei de Părinţii Bisericii, această viziune poate fi azi lesne regăsită în diverse scrieri istorice, în lucrări cu
caracter memorialistic sau în articole de presă referitoare la relaţiile Biserică-stat din perioada
comunistă.

Sergiu Grossu, cunoscutul luptător pentru apărarea libertăţilor religioase. Membru al „Oastei
Domnului”, el a căutat să menţină viu spiritul acestei asociaţii şi după desfiinţarea ei în 1948, fapt pentru
care a fost arestat şi condamnat. Reuşind să emigreze în Franţa împreună cu soţia sa, Nicole Valery-
Grossu, Sergiu Grossu a desfăşurat dea lungul anilor o remarcabilă acţiune de aducere la cunoştinţa
opiniei publice a persecuţiilor la care sunt supuşi credincioşii din România. Cartea sa din 1987, Calvarul
României creştine, s-a constituit în prima sinteză asupra acestui fenomen. Informaţiile incomplete pe
care le-a avut la dispoziţie şi o anumită schemă mentală indusă de realităţile Războiului Rece l-au făcut
însă pe Sergiu Grossu să aducă unele acuze excesive, chiar nedrepte, la adresa unor ierarhi ortodocşi.
Autoritatea sa a făcut ca numeroşi epigoni să preia, fără cel mai mic spirit critic, tipare întregi din
lucrările lui Grossu pe care să le folosească drept cheie universală de explicare a realităţilor religioase din
anii comunismului, fără să se mire deloc că Traian Dorz, prietenul lui Sergiu Grossu şi marele mentor al
„Oastei Domnului”, deţinut ani la rândul în temniţele comuniste, a fost un apropiat al multora dintre
aceşti ierarhi.
 Un lucru trist întâlnit la acest popor este dorinţa de a critica, chiar dacă se face o acţiune sau se
mişcă ceva întotdeauna vor exista mulţi nemulţumiţi de felul cum s-a făcut respectivul lucru sau fiind
considerat insuficient pentru nevoile lor. Aceste critici au apărut la adresa conducătorilor Bisericii
Ortodoxe Române după 1989. Nu puţini au fost preoţii sau înalţii ierarhi acuți de colaborare cu
Securitatea fără să aducă dovezi concrete la aceste afirmații nefondate. Însă puțini cunosc numărul mare
preoți care au pătimit în închisorile comuniste. Poate mulți îi admiră pe marii profesori de teologie ai
acestei țări Preotul Teodor Popescu și Dumitru Stăniloaie sau pe marii duhovnici ca părintele Ilie Cleopa,
Iustin Pârvu sau Părintele Arsenie Boca, cel din urmă fiind omorât de Securitate, din presupus ordin,
venit direct de la Elena Ceaușescu, și mulți alții. Foarte puțin știu de bogata activitate misionară dusă în
închisorile comuniste pentru păstrarea credinței și a nădejdiei. Felul în care aceștia deveniseră adevărați
Sfinți pentru intelectualii, studenții sau simplii țărani care au plătit cu ani grei sau chiar cu viața faptul că
s-au opus acestui regim.

Acuzele aduse patriarhului Justinian Marina ca și cum ar fi fost “patriarhul roșu“ datorită
compromisurilor sale, dar oare câți cunosc că numai așa s-a putut evita o desființare catastrofală a
Bisericii Ortodoxe Române precum a pățit Biserica Ortodoxă Rusă. În perioada pastorației sale s-au luat
importante decizii pentru cler pe care l-a sprijinit neîncetat. De la noul statut legislativ, primele
canonizări, întoarcerea fraților ce fuseseră îndepărtați în 1701 la uniatism, primele canonizări fapt care a
adus mare bucurie și speranță în sufletul românilor care își puteau serba și cinstii eroii. În ciuda faptului
că religia ca materie și icoanele au fost scoase din școli, patriarhul Justinian a stabilit cursurile de
canonizare a tinerilor, ce se țineau în biserică, salarizarea preoților precum și reintegrarea acestora dacă
fuseseră închiși sau anchetați.

Patriarhul s-a îngrijit și de familiile preoților închiși ajutând copii lor să intre la școlile teologice. A
creat aşezăminte de asistenţă socială pentru preoţi şi călugări bătrâni (Dealu), pentru călugăriţe şi
preotese bătrâne (Viforâta). În 1948 s-a procedat la reorganizarea învăţământului teologic ortodox; de
atunci şi până în 1989 au funcţionat două Institute teologice cu grad universitar (Bucureşti şi Sibiu) şi
şase Seminarii teologice (Bucureşti, Buzău, Mănăstirea Neamţ, Cluj, Craiova şi Caransebeş). Patriarhul
Justinian a publicat 12 volume sub titlul semnificativ Apostolat social (Bucureşti, 1948-1976), cu toate
pastoralele, cuvântările şi articolele sale. S-au editat noi periodice bisericeşti ori şi-au continuat apariţia
cele vechi. În aceea perioadă au fost dărâmate mănăstiri, biserici și schituri însă numărul bisericilor noi
construite sau reparate a fost mult mai mare. În perioada de păstorire a Patriarhului Justinian au fost
reparate sau restaurate circa 2345 de biserici și alte 302 construite din temelie, iar dintre acestea 128
mânăstiri, schituri şi alte aşezăminte monahale. Pe lângă bisericile nou construite care au fost
împodobite cu pictură, în alte 271 de biserici pictura a fost restaurată. Din 1961 Biserica Ortodoxă
Română a reintrat în Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi a participat la toate acţiunile desfăşurate în
cadrul mişcării ecumenice actuale: Consiliul Ecumenic al Bisericilor, Conferinţa Bisericilor Europene. Un
om care a făcut atât de multe într-o singură viață și a iubit pe toți oamenii și care a găsit soluţii tuturor
problemelor Bisericii noastre, care trebuia să-şi îndeplinească misiunea sa, în vremuri de cumplită
prigoană comunistă atee nu poate fi considerat decât salvatorul și ocrotitorul Bisericii lui Hristos.

Urmașii săi Patriarhul Iustin Moisescu și Patriarhul Teoctist Arăpașul au continuat opera
predecesorului lor. Încurajând învățământul teologic prin deschiderea de seminarii și menținerea celor
doua institute teologice de la Sibiu și București la cel mai ridicat nivel. Editarea și scrierea de cărți de
asemenea a fost încurajată în ultimii 22 de ani de dictatură comunistă. Puțini lume știe ca mulțumită
inteligenței și dragostei celor doi patriarhi multe biserici din București au fost salvate, folosind metoda
de tractare. Au fost momente în care nu s-a putut face nimic pentru a oprii planul dictatorului de a
demola minunatele biserici și mănăstiri din București. Dar și în această perioadă reconstrucția bisericilor
noi și mănăstirilor a cunoscut un important progres. Ba mai mult Patriarhul Iustin s-a ocupat și de
publicitatea lor, astfel încât deveniseră un important punct turistic și de pelerinaj pentru toată Europa.

De asemenea este foarte important să amintim întărirea relațiilor diplomatice mai ales cu C.E.B
și celelalte forumuri creștine în care a intrat Biserica Ortodoxă Română mai ales în vremea Patriarhului
Iustin Moisescu.

Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist s-a ocupat încă de la început de împlinirea nevoilor
spirituale ale credincioșilor. Între 1982 până în 2006 a publicat peste 17 de volume de predici, cuvântări
şi meditaţii, cu titlul general Pe treptele slujirii creştine şi un volum cu titlul Slujind Altarul străbun, cu
aproximativ 1500 titluri și de asemenea în acei trei ani de pastorație sub regimul comunist a restaurat și
zidit din temelii sute de biserici. Deci în cele mai grele timpuri ale istoriei B.O.R, credința nu a putut fi
stinsă, dragostea pentru cultură și patrimoniu bisericesc nu a încetat ba mai mult a făcut importante
progrese de care noi ne bucurăm astăzi.

Alături de acești stâlpi neclintiți ai Bisericii noastre se pot adăuga mii de intelectuali care în
închisorile comuniste mulțumita duhovnicilor de acolo l-au descoperit și propovăduit neîncetat și chiar
cu prețul vieții pe Hristos. Dintre aceștia amintim pe Virgil Vulcănescu, Radu Gyr, Nicolae Steinhardt,
Nichifor Crainic, Valeriu Gafencu și mulți alți oameni din toate categoriile sociale.

Biserica Ortodoxă Română sprijină crearea unei societăţi libere şi responsabile, iar ceea ce
deranjează pe unii e faptul că se pronunţă în anumite chestiuni cu valoare morală, urmând consecvent
valorile creştine. Din acest motiv Biserica este atacată şi lovită, fapt care nu constituie o noutate. În zorii
epocii moderne ea era acuzată că este unealta Fanarului, în perioada interbelică că face jocurile regelui
Carol al II-lea sau ale Mişcării Legionare. Acum ea este acuzată de colaboraţionism obedient cu puterea
comunistă. În mod sigur peste 20 de ani va apărea o nouă acuză la adresa Bisericii Ortodoxe Române.

Tocmai de aceea BOR se prezintă în fața tuturor, înoită duhovnicește și pregătită să facă față
oricăror provocări, care s-ar putea abate asupra-i. Din toate încercările prin care BOR a trecut pe
parcursul celor aproximativ 45 de ani de noapte neagră a comunismului, ea a ieșit întărită și plină de
speranța unui viitor dedicat slujirii lui Hristos, Capul Său etern. În ciuda tuturor acuzelor venite din
interior sau din exteior, BOR este prezentăîn societate, continându-și misiunea sa sfâtă pentru acest
neam atât de încercat de vicisitudinile istoriei.