Prezentare dizertație

Părintele Toma Chiricuță este unul dintre reprezentanții de seamă ai predicii interbelice.
Timp de 35 de ani, neobositul misionar și apologet al dreptei credințe a lucrat pentru mântuirea
credincioșilor pe care i-a păstorit la biserica Zlătari din București. El a fost cel mai longeviv păstor
duhovnicesc de la Zlătari din secolul al XX-lea.
Această lucrare de dizertație, structurată în trei capitole are scopul de a aduce la lumină
atât profilul biografic al părintelui dar mai ales activitatea sa omiletică transpusă în
contamporaneitate.
Dintre multiplele direcții de activitate ale părintelui Toma, această lucrare urmărește o
perspectivă asupra modului în care se evidențiază legătura dintre spiritualitatea ortodoxă,
filantropia culturală, activitatea omiletică și activitatea pastorală; toate acestea având ca scop
mântuirea sufletelor celor păstoriți.
Imaginea sa este aceea a unui neobosit propovăduitor al luminii spirituale pe toată
întinderea vieţii sale, aducându-şi contribuţia la ridicarea culturală şi sufletească a obştii în toate
locurile unde unde l-a trimis destinul.
Capitolul I al lucrării este alcătuit din 3 subcapitole în care se scoate în evidență profilul
biografic al părintelui, activitatea pastoral misionară dar și activitățile publicistice, de preot și
profesor.
În ținuturile Tutovei, aproape de vechiul târg al Bârladului, venea pe lume, la 6 iunie 1887,
al treilea dintre cei patru copii ai familiei preotului Pavel și preotesei Ruxandra Chiricuță, în satul
Odaia Bursucani, astăzi parte din comuna Grivița, județul Vaslui. Pavel Chiricuță, el însuși
coborâtor dintr-o veche familie preoțească, a insuflat descendenților săi o profundă conștiință
creștină și românească, astfel încât doi dintre frați, Toma și Petre, s-au îndreptat către studiile de
teologie și au îmbrățișat apoi slujirea de păstori duhovnicești.
Înainte de a deveni preot, Toma Chiricuță se formează de la început ca un om al dialogului
și al studiilor interdisciplinare.
Acest preot vrednic a avut studii de teologie, filosofie și pedagogie și a activat ca preot,
profesor și jurnalist misionar la Bârlad, Botoșani și București. Bogata lui activitate predicatorială,
apologetică și gazetărească nu a avut parte de o ediție critică din partea lui datorită vremurilor
potrivnice cu care s-a confruntat în ultima parte a vieții. Evocările și reeditările de după 1990 s-au
concentrat mai ales asupra harismei sale hrisostomice.
 Nichifor Crainic scria cu admiraţie despre activitatea pastorală a noului paroh. Timp de 36
de ani a tămăduit boli sufletești și i-a întărit pe oameni în credință, prin cuvântul rostit sau tipărit
și prin fapte de milostenie. Predica sa înflăcărată, din biserici sau de la microfonul Radio România,
articolele de zidire sufletească din paginile publicațiilor periodice aprindeau candela credinței în
inimile tulburate de valurile unei lumi imprevizibile. În deceniile trei și patru din veacul al XX-lea
a imprimat cărți de predici, manuale școlare și scrieri apologetice, precum și două periodice de
cultură și spiritualitate creștină, „Floarea Darurilor”, lunar, și „Ortodoxia”, săptămânal.
În cadrul acestui capitol se scoate în evidență și rolul esential al cuvântului din predică.
Cuvântul este un mijloc de revelare, de descoperire, este o putere cu o capacitate deosebită. Rostul
originar al cuvântului este de a zidi, de a ajuta la creşterea spirituală a omului, dar şi pentru zidirea
şi consolidarea comunităţii umane.
Părintele Toma Chiricuță a înmulțit talanții cu care Dumnezeu l-a înzestrat. Personalitatea
sa harismatică atrăgea mulți oameni în biserică, iar cuvintele rostite cu patosul credinței și căldură
sufletească mângâietoare se dovedeau tămăduitoare și ziditoare de conștiințe. Cuvântul cu accente
profetice de la amvonul bisericii era continuat în sălile de conferințe ale Capitalei (la Ateneu,
Fundațiile Regale, Sala Dalles, Cărămidari) dar și în alte orașe din țară.
Însuflețit de duhul profetic al propovăduirii cuvântului mântuirii în Hristos, părintele Toma
Chiricuță considera că Biserica trebuie să folosească toate mijloacele de comunicare pentru
vestirea Evangheliei și recreștinarea societății care cădea tot mai mult pradă secularizării,
neopăgânismului și materialismului. De aceea, a dezvoltat misiunea prin publicații periodice,
broșuri și pliante de catehizare.
Părintele Toma Chiricuță a fost și profesor de religie și de limba germane în orașul
Botoșani.
În cadrul capitolului al II-lea se evidențiază activitatea omiletică transpusă în
contemporaneitate a părintelui Toma Chiricuță. Acest aspect reiese din volumele și cărțile de
predici publicate de părintele, din structura, tematica și stilul predicilor sale.
Între particularitățile stilului său inconfundabil, se remarcă rostirea de rugăciuni sau scurte
invocații, inserate între părțile principale ale predicii, pentru menținerea în sufletele ascultătorilor
a unei atmosfere de pace și meditație spiritual. Între metodele sale de persuasiune se înscrie și
revărsarea unui torent de cuvinte asupra credincioșilor, în partea finală a predicii, asemenea
pledoariilor caracteristice marilor retori ai antichității.
 În ceea ce privește tematica predicilor părintelui Toma Chiricuță, există o gamă largă de
subiecte pe care părintele le-a abordat. Unul dintre cele mai importante subiecte pe care părintele
Chiricuță le abordează în predicile sale este cel al rugăciunii, aspect essential al vieții creștinului
ortodox.
O particularitate a structurii predicilor părintelui Toma Chiricuță este aceea a folosirii
permanente a dialogului cu auditoriul. Pentru a reține atenția ascultătorilor săi, părintele
Chiricuță intervenea pe parcurusl predicii cu întrebări retorice către ascultători pentru a-i angrena
și pe ei în predică, pentru a le atrage interesul.
Principalul aspect al actualității omiletice a părintelui Toma Chiricuță este acela că el se
adapta permanent la auditoriu prin elementele pe care le folosea în alcătuirea și rostirea predicilor
sale (dialog permanent, istorisire, argumentări, digresiuni).
Prin intermediul capitolului al III-lea se accentuează rolul actualității omiletice a
părintelui Toma Chiricuță în viața Bisericii și în problematica societății contemporane.
Ortodoxia a fost, este și va fi pentru totodeauna o cale de scăpare pentru om, pentru creștin.
Înețelegerea vieții Bisericii, activității și învățăturii ei îl face pe creștin să se apropie de Hristos și
de comuniunea reală și autentică cu El, lucru susținut în predici de către părintele Toma Chiricuță.
De asemenea, așa cum subliniază și părintele Toma Chiricuță în predicile sale, viața din
societatea contemporană nu este o viață liberă dacă nu există comuniunea cu Mântuitorul
Hristos, dacă nu există împărtășirea credinciosului creștin ortodox autentic și practicant cu
Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. O viață angrenată în desfrâu și în păcat nu este o viață
liberă pentru că liberatatea înseamnă prezența binelui și a beneficului în viața creștinului
ortodox, după cum susținea și părintele Chiricuță în activitatea sa pastorală și predicatorială.
În cadrul acestui capitol se evidențiază și formarea predicatorului dar și importanța
predicii în societatea contemporană, conform învățăturilor Sf. Ioan Gură de Aur. Predica feste
mijloc de viață a Bisericii creștine, mijloc de apărare a Bisericii creștine, dar cel mai important
aspect este acela că predica este mijloc de vindecare sufletească a creștinilor.
Propovăduirea creştină nu se poate rezuma la predica prin cuvânt. Ea cuprinde în primul
rând pilda vie, pilda vieţii şi a faptelor care să certifice autenticitatea modului de transmitere a
învăţăturii. Toate aceste aspecte sunt reflectate perfect în viața și activitatea pastoral-misionară a
preotului Toma Chiricuță.
 Urmând exemplul Mântuitorului, preotul Toma Chiricuță a ales să fie lumina lumii.
Predica sa are rolul de a imprima credincioşilor ,,gustul sfinţeniei”, gust care nu ar fi putut fi
perceput fără prezenţa unei vieţi autentice creştine, umplută de sfinţenie, a predicatorului.
Părintele Toma Chiricuță prin elementele care constituiau viața sa (cinstea, curăţia,
cuvântul sănătos, pilda bună întru toate) îi dezarma pe cei care gândeau potrivnic, netezind
psihologiceşte calea aducerii sau readucerii credincioșilor pe calea către Hristos.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că sufletul preotului trebuie să fie mai curat decât razele
soarelui. De foarte multe ori există tendinţa de a intelectualiza rolul preotului, uitând că de fapt
rolul principal al preotului, şi al Bisericii în general, nu este nici cultural, nici social.
Biserica este prezentă în lume pentru a da mărturie de prezenţa Împărăţiei. Aspectele
culturale sau sociale pot deriva din această mărturie, însă niciodată nu o vor depăşi ca importanţă.
Prezenţa Împărăţiei, mărturia împărtăşirii de harul lui Dumnezeu au fost premisele fundamentale
în viața și activitatea misionar pastorală a preotului Toma Chiricuță.