Recenzie

Nevoia de miracol – Fenomenul pelerinajelor în

România contemporană
Mirel Bănică
 DATE DESPRE AUTOR

Cartea „Nevoia de miracol - fenomenul pelerinajelor în România contemporană” apare la

Editura Polirom în anul 2014, fiind scrisă de către sociologul și antropologul Mirel Bănică.
Autorul cărții se naște în anul 1971 în data de 27 octombrie. Este doctor în științe politice al
Universitații din Geneva (2004). A efectuat stagii de cercetare și practică profesională la
Universitatea Laval, Canada, și la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris, între
anii 2005 și 2008. În prezent, este cercetător științific la Institutul de Istorie a Religiilor din
cadrul Academiei Române. Domenii de cercetare și specializare: socio-antropologia religiei,
sociologia memoriei, geopolitica, antropologia mediilor virtuale. Membru al Asociației
Franceze de Științe Sociale ale Religiei, Paris.

Pe lângă această carte, care a primit premiul de excelență al revistelor Dilema Veche și
Observator cultural, precum și distincția „Cea mai bună carte a anului”, secțiunea
„Nonficțiune”, acordată de Asociația Editorilor din România și Ministerul Culturii, mai
publică: „Locul celuilalt. Ortodoxia în modernitate” (Paideia, 2007); „Fals jurnal de căpșunar”
(Institutul European, 2007); „Biserica Ortodoxă Română, stat și societate în anii ’30”
(Polirom, 2007); „Enervări sau despre bucuria de a trăi în România” (Polirom, 2007); „Religia
în fapt. Studii, schițe și momente” (EIKON, 2015), iar ultima carte ar fi „Bafta, Devla și
Haramul. Studii despre cultura și religia romilor” (Polirom, 2019).

1. CUPRINSUL CĂRȚII

Cartea conține o introducere în care este vorba de motivul apariției, iar mai departe este
alcătuită din două părți: în prima parte, numită Note de teren, sunt enumerați anii și locurile în
care au avut loc pelerinaje și cercetări ale autorului, iar în a doua parte a cărții, numită
Pelerinajul prin cuvinte de acces, este vorba de anumite idei pe care autorul le dezbate pentru
a aduce la cunoștință importanța pelerinajelor. Totodată, prin această cercetare pe care o face,
prin pelerinajele și discuțiile avute, se simte mulțumit, deoarece a ajuns să își cunoască țara
mult mai profund și mai real.

În prima parte este vorba de anii 2009, 2010, 2011, 2012 și 2013, ani în care autorul a
fost atras de subiectul acesta și a trăit în și pentru pelerinaje. În toți acești ani, autorul trăiește
fiecare moment ca fiind diferit unul de celălalt. Își dă seama cu câtă dorință vor unii să ajungă
1
la sfintele moaște stând ore în șir la rând indiferent de vreme. Privește într-un mod mirat
faptul că există semne care îi conduc pe oameni spre mănăstiri și sfinte moaște sau chiar spre
urgențe medicale, cum acestea au un rezultat psihologic asupra acelor pelerini. Își dă seama că
în sufletul fiecărui pelerin cu care a avut o discuție, atât cât a avut posibilitate, există o sete de
nedescris față de cele religioase, așa încât atunci când un pelerin ajungea la sfintele moaște, de
pildă, atingea hainele de raclă sau plătea o sumă de bani pentru acatiste. Chiar el însuși,
autorul, relatează faptul că prin răbdarea pe care o avusese în timpul acestor pelerinaje, simțea
o energie pe care nu o poate descrie în cuvinte. Media de vârsta al acestor pelerini este undeva
între 58-65 de ani.

La un moment dat, consideră că aceste pelerinaje sunt o creștere spirituală a fiecărui om,
dar și o dezvoltare personală. Observă că sacrul este transmis prin intermediul telefonului. Se
pare că ceea ce ține de tradiție se află și în decursul acestor pelerinaje: oameni care poartă
costume populare.

Pricesnele erau nelipsite din cadrul acestor pelerinaje, ceea ce a fost de ajutor în
dezvoltarea pelerinajului-turism, așa cum este numit de către autorul. Pe tot parcursul acestor
pelerinaje, autorul cărții rămâne marcat de faptul că minunile există mai ales atunci când
rugăciunile sunt făcute din inimă pentru aproapele. Unii pelerini sunt numiți furnici umane
perseverente, obosite, pentru care nici un efort nu contează pentru a fi câteva secunde în
contact cu sacrul.

Consideră că prezența unor neoprotestanți la astfel de pelerinaje este din două motive: fie
se folosesc de prezența pelerinilor pentru a face noi prozeliți, fie pentru a lupta împotriva
cultului sfinților și adorării moaștelor. Pe tot parcursul acestor pelerinaje pe care le-a făcut,
autorul nu vrea să ne transmită decât atât: fiecare om în parte are o sete de divinitate și face
orice prin orice mijloc să se apropie de Dumnezeu și de Biserică; fiecare pelerin are o durere
și simte o chemare în adâncul sufletului și tocmai pentru acest sentiment el pornește în căutare
de răspunsuri.

În a doua parte a cărții, numită pelerinajul prin cuvinte de acces, autorul face referire la
tot ceea ce ține de pelerinaj, ca trăire și cel mult ca mod de viață. Alege, în cartea sa,
pelerinajul ca punct de acces spre religia românilor – putem spune că este o alegere foarte
motivată: prin locul său central de care are parte, atât individual (văzut ca o formă de
participare religioasă mai mult sau mai puțin obligatorie) cât și colectiv (organizarea,
reflectarea mass-mediei, dezvăluirea întregii arhitecturi politico-socială a României – puterea,
2
mass-media, spectacolul, ordinea), pelerinajul oferă o imagine ideală asupra religiei românilor
și a ceea ce ține de social, politic, cultural și economic. La un moment dat vorbește despre
economia pelerinului ca fiind produsele și obiectele care se vând în toate locurile de pelerinaj
și care încearcă să ofere un răspuns pe ansamblu anumitor impedimente din punct de vedere
practic și decorativ totodată, ansamblul tarabelor și punctelor de vânzare nu este altceva decât
un mare supermarket religios.

Dă un răspuns în ceea ce privește mass-media românească ca fiind în continuare

impenetrabilă. Tot legat de mass-media este vorba de violența rituală care există în orice act
religios. Religia a avut relații precise aproape întotdeauna în ceea ce privește violența fizică în
cadrul ritualurilor, acea violență care a fost trecută până în prezent sub tăcere sau cel mai
probabil înlocuită cu anumite abstracțiuni.

Pe mai departe ne vorbește despre o religie populară care trebuie încadrată, după părerea
autorului, într-un context mai larg al istoriei. Justificarea majoră a neclarității Bisericii față de
pelerinaje constă în faptul că acestea țin mai mult de înțelegerea populară a credinței decât de
întregul sistem oficial de dogme. Din diferite motive (de proximitate, infrastructură), unele
locuri de pelerinaj sunt inaccesibile, masele populare tind să coboare nivelul conformității
teologice. Locuri de pelerinaj pot deveni nu doar mormintele sau raclele sfinților locali, ci și
locuri în care unele imagini religioase (Sfinți, Maica Domnului) s-ar fi ivit, ar fi vorbit cu
credincioșii simpli.

În ceea ce privește reacția Bisericii Ortodoxe, în decursul timpului, autorul consideră că

nu a fost atât de violentă decât Biserica Catolică față de crizele mistice ale pelerinilor dornici
de emoție, de miracol și de uimire. În mare parte, mai ales în creștinism, pelerinajul nu ocupă
un loc de frunte în economia comportamentului religios, spre deosebire de islam, care a făcut
din pelerinajul spre Mecca unul dintre pilonii centrali ai credinței.

Ca și concluzie, recomand cartea spre a fi citită, deoarece autorul cărții a făcut tot
posibilul să ne arate faptul că pelerinajele sunt o trăire aparte, iar atât cât a reușit a descris în
cuvinte tot ceea ce se întâmplă pe parcursul unor pelerinaje. Ne-a oferit cititorilor un
cuprinzător și totodată emoționant portret al acelor pelerini din România. Prin intermediul
acestei cărți, noi putem participa împreună cu autorul la acele pelerinaje pe care dânsul le-a
parcurs și să avem parte și noi de un mic miracol prin faptul că aflăm, într-o oarecare măsură,
ceea ce este în mintea și în sufletul fiecărui om. Cel mai probabil, cititorul va avea
sentimentul că nevoia de miracol trebuie căutat mai ales în preajma sacrului. Cred totuși, că
modul de gândire pe care l-a avut acest sociolog și antropolog a fost cât se poate de obiectiv

3
în privința unei mici părți din cadrul sociologiei religiilor și consider că fiecare pelerin ar avea
un răspuns afirmativ la tot ceea ce deține această carte într-o oarecare măsură. Este o carte
foarte utilă, o fereastră spre religia României profunde, care este dincolo de ceea ce ne
informează mass-media și alte surse. Cartea lui Mirel Bănică poate fi văzută drept mărturie
tocmai pentru că prezintă o serie de poziții de tip tradiționalist.

2. IDEI IMPORTANTE DIN CARTE

Fiind vorba de pelerinaj, autorul spune că acesta „pune în relație sufletul și corpul.” (p. 9)

Făcând o comparație între creștinii ortodocși si musulmani, spune: „La fel ca și pelerinul
ortodox, cel musulman este prea puțin tulburat de motivația teologică a gestului de venerare
a spațiului din jurul mormintelor sfinților, el căutând mai ales să se îmbibe cu sacru. Ceea ce
contează cu adevărat pentru pelerinul islamic este prezența reală a sfântului, perceput ca viu,
activ, capabil să întrepătrundă miracole prin intermediul suflului divin, care iradiază în jurul
mormântului său.” (p. 11)

Legat de pelerinajul-turism ne spune că „pelerinul este lent, pe când turistul religios este
grăbit, făcând aritmetica obiectivelor vizate” (p. 17). Privește pelerinul ca fiind „schimbarea
societății în ansamblul său.” (p. 17)

Consideră că oamenii din mediul rural au dus și duc o viață mai bună: „Sociologia
practicii religioase rurale a evidențiat afinitatea și legătura sensibilă care există între viața
religioasă, în special cea liturgică, și modul de viață rural.” (p. 18)

Pelerinajul ca răspuns la schimbările majore suferite de societatea românească în ultimii

ani: „Pelerinajul este una dintre formele de răspuns ale societății românești la marele șoc al
prăbușirii sistemului comunist din 1989, mai însetată ca niciodată de nevoia de miracol și
supranatural. (…) Ortodoxia produce consens într-o societate care încă se mai caută pe sine,
fiind o adevărată forță subterană, integratoare a României contemporane.” (p. 7-18)

Vorbind despre faptul religios, îl descrie ca fiind „un subiect al cunoașterii și un mijloc
eficace de înțelegere aprofundată a societății”. Vorbește despre miracol din punct de vedere
teologic, ca fiind „o formă de prezență continuă a omului în lume, un răspuns direct, dar
discret la rugăciunile credincioșilor”.

4
 Pelerinajul este un fenomen religios, pe de o parte un semn al căutărilor religioase
populare, deci un indiciu al unei vieți religioase, spirituale, iar pe de altă parte o permanentă
oportunitate de extindere a religiei oficiale: „Religia populară ascunde dorințe și nevoi
profunde de sacru, pe care religia „oficială” nu le poate satisface, deoarece religia populară
datorează mai mult oamenilor și mai puțin cărților.” (p. 33)

Cât despre economia formală și informală, atât cea locală cât și cea la nivel global, ce se
desfășoară în jurul acestor pelerinaje: „Plicul de carton vândut sub numele de tămâie se
dovedește a fi o aromă indiană oarecare, de genul celor vândute în orice magazin cu profil
etnic din Occident. (…) În imensa lor majoritate, obiectele vândute sunt fabricate în China,
inclusiv straiele preoțești. Icoanele mai provin și din Rusia, via Chișinău.” (p. 34)

Prin asocierea cu tradițiile strămoșești, modul sănătos de viață, se creează anumite legături
între pelerinaj și împlinire individuală, pelerinaj și dezvoltare personală: pelerinaj și împlinire
individuală, pelerinaj și dezvoltare personală: „În tren, dialog cu o tânără doctoriță,
specializată în boli de nutriție și diabet. (…) laudă îndelung virtuțile curative și principiile
sănătoase ale postului” (p. 37). „Participarea la pelerinaj face parte din exercițiul de
coaching spiritual urmat în acest moment.” (p. 56)

În timpul așteptării la rând pentru închinarea la moaște în anul 2009, o femeie nu foarte în
vârstă, îi spune că „răbdarea este un canon”. „În cheia religiozității populare se poate
înscrie și efortul constant al Bisericii de a-l spiritualiza pe pelerin, în acest caz a rândului de
așteptare.”

Descrie pelerinajul ca fiind „o experiență, un rit de trecere și o întâlnire cu sacrul, în

cadrul centrului de pelerinaj”. Îi dă dreptate unui anume scriitor V. Turner care spune că:
„starea de communitas ar fi legată de toate acele adunări umane mai mult sau mai puțin
structurate, în care membrii sunt egali sau împărtășesc un spirit de comunitate, solidaritate,
întrajutorare și experiențe comune. Termenul liminal ar putea fi folosit și în afara cadrului
religios, în lumea modernă, seculară”. Pe mai departe, tot de communitas fiind vorba, acesta
este „asociat cu valorile pozitive ale pelerinajului: prietenie între necunoscuți, spontaneitate,
relații sociale privilegiate. Însă toate acestea doar pe o durată foarte scurtă, de câteva ore”.

Pentru Grace Davie, un scriitor amintit în cartea aceasta, spune că „modernitatea

religioasă are următoarea marcă specifică: ființele umane se autodefinesc nu doar ca
protagoniști ai ritualului, ci și ca veritabili autori și actori, spre deosebire de ritualitatea
așa-zisă tradițională, în care orice acțiune este condusă de un număr mic de persoane, clerici

5
sau laici. Mass-media îndeplinește tocmai acest rol, de amplificator al acestei noi imagini de
sine a individului pelerin”.

Este amintit și Sfântul Grigorie din Tours (539-594), care spune despre „vindecările
miraculoase operate de bucățile din pânza de in, cu care era învelit periodic mormântul
Sfântului Martin din Tours (313-397). Pânza era apoi decupată cu atenție în bucățele mici
distribuite pelerinilor, iar în acest fel, mormântul era salvat de presiunea venită din partea
mulțimii, care ar fi dus în cele din urmă la distrugerea sa”.

La mănăstirea Prislop, referitor la locul de pelerinaj, spune că „în fața acele umile cruci
cioplite într-un arbore, cred că ne găsim în prezența aceleiași probleme, și anume: fixarea
memoriei unui loc de pelerinaj din ce în ce mai popular și este coordonată cu structurarea
teologică a locului”. Despre locul de pelerinaj și memorie mai este precizat în introducerea
unei opere a unui scriitor, Halbwachs, de care autorul se folosește spunând că „geografia și
topografia unui loc sfânt, dublată de analiza faptelor materiale observabile, permite
descrierea credințelor colective, reconstituirea genezei sociale, stabilirea legilor care
guvernează memoria colectivă religioasă.”

Despre caracterul deosebit al societății ca spectacol în care mass-media joacă rolul de

creator oficial al realității: „Măi băiatule, tu îla cu fularul colorat, nu mai spune, mă,
minciuni! Spune mai bine că așteptăm aici de 18 ore! Ăsta e singurul lucru care contează.”
(p. 240-241) În alt loc spune că „ar fi vorba de nevoia de consum spiritual a omului
modern.” (p. 333)

Încearcă să dea un răspuns la întrebarea dacă pelerinul contemporan este și turist:

„Dincolo de gândirea binară pelerini versus turiști, chestiunea se dovedește a fi mult mai
complexă, un amestec de religie, spiritualitate de consum curent, credințe seculare și logică
pur economică. Unii specialiști consideră că dilema pelerinaj și/sau turism este una
artificială” (p. 311). Citându-l pe Boutry, crede că pelerinii „au fost dintotdeauna călători,
însă un pelerin este întotdeauna un turist, dar un turist nu este mereu un pelerin.” (p. 311)

Tot în privința dezvoltării pelerinajului-turist, spune că „mulți califică această vizită

turistică drept pelerinaj de regenerare spirituală. Migrația globală nu (mai) reprezintă doar
un proces economic, ea implică transformări culturale și sociale în care religia continuă să
joace un rol-cheie.” (p. 322)

Un rol au și obiectele cumpărate în timpul pelerinajelor: „Este apropiat de cea a fetișului:

alungarea răului. Suvenirurile religioase asumă puterea binefăcătoare a fetișurilor. Nu se

6
vinde marfă, se vinde sens, în numele gesturilor anterioare ale darului și datoriei față de
divinitate.” (p. 327)

Privind efectul real al pelerinajelor, îi dă dreptate lui J. Baudrillard și spune oarecum

dezamăgit: „Realul s-a virtualizat în epoca comunicării cu orice preț și a consumului de
informație. Trăim într-o lume dominată de experiențe și sentimente simulate, având drept
consecință o pierdere de sens pentru subiectul real.” (p. 335)

Consideră că „pelerinajul este un tărâm al minunilor, efectul așteptării la rând este

pierderea noțiunii de spațiu și de timp, iar apropierea efectivă de moaște, după ore lungi de
așteptare, duce la o stare apropiată de extaz mistic, descris în termeni mai degrabă
neobișnuiți pentru lumea ortodoxă.” (p. 337)

Citându-l pe Joachim Bouflet, spune despre pelerinaj că „este locul unde credințele și
practicile populare găsesc un teren de expresie foarte fertil, uneori la limita acceptabilității
pentru un teolog riguros.” (p. 350)

Dat fiind faptul că în mare parte cartea are în vedere conținutul pelerinajelor, Sorin Antohi
consideră că acestea „sunt drumuri prin excelență, numai că spațialitatea lor nu este
topologică, ci simbolică, teritorialitatea lor nu e cantitativă, ci calitativă, direcția și sensul
lor nu se articulează în plan orizontal, ci caută verticala locului. Pe scurt, pentru creștini-
ortodocși, destinația pelerinajului seamănă din punct de vedere teologic cu o icoană.” (p.
409)

Ca ultimă idee, din carte se rezultă faptul că „până la miracolul divin, miracolul
intramundan de care au avut parte toți pelerinii, mai este nevoie de o întoarcere la rădăcini
pentru a urca intelectual și spiritual, iar asta jinduiește orice peregrinus, orice călător, orice
om care vine de departe, orice străin.” (p. 411)