COMUNICAREA ÎN CONTEXT

INTERRELIGIOS
SI INTERCULTURAL (CIRIC)

Dimensiunea dialogală a Ortodoxiei

Copyright: Pr. conf.dr. Dan Sandu

Ortodoxia în lume
Considerații preliminare

Timp de secole, Ortodoxia a fost necunoscută în lumea occidentală, predominant catolică și

protestantă

Bisericile minoritare ortodoxe din Occident au apărut ca rezultat al emigrației din motive politice,
începând din secolul al XIX-lea până prin 1980, și al celor economice, începând din anii 90 până în
prezent.

Accederea Romaniei și Bulgariei la UE, în 2007, a făcut ca Ortodoxia să devină cunoscută prin
valorile ei, iar Bisericile Ortodoxe să aibă un rol tot mai important în relieful social și religios
european.

BOR este fidelă față de învățăturile Mântuitorului Hristos și toate explicitările biblice și patristice
ulterioare, cu grijă față de membrii din generația mai tânără și preocuparea de adaptare în noul
context multi-cultural ce ridică provocări fără precedent dar care deschide și căi spre lucrări noi,
pline de sens.
 Terminologie
Termenul “ortodox” înseamnă “credință
dreaptă” dar și “dreaptă-slăvire” sau
“dreaptă-cinstire”.
Astăzi, limbile occidentale îl asimilează
cu : “traditionalist”, “vechi”, “acceptat”,
“conformist”, “conventional”, “doctrinal”,
“fix “, “oficial”, “primit”, “adevărat”,
“bine-stabilit”.
“Dumnezeu așteaptă de la cei botezați
trei lucruri: credință dreaptă în inimă,
adevăr pe limbă, moderație în trup.” —
Sf. Grigore Teologul
”Trei sunt stâlpii vieții creștine: poruncile,
dogmele și credința” Sf. Maxim
Mărturisitorul
 Clișee occidentale despre
Ortodoxie (Pr. Ion Bria)
1. Anacronism liturgic

2. Maximalism ascetic şi spiritual

3. Radicalism dogmatic

4. Patriarhalism organizatoric
 Fundamentele Ortodoxiei: Revelația exprimată
prin Traditie șii Sfânta Scriptură

Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu, este înțeles prin explicitarea de către Părinții
Bisericii și practicat prin cuprinderea în textele liturgice;

Sfânta Tradiție reprezintă moștenirea și călăuza în viața duhovnicească și credință,

formulată în Sinoadele ecumenice, cuprinsă mai târziu în diferite instrumente de
transmitere: cărți de cult, mărturisiri de credință, hotărâri ale sinoadelor, mărturisirile
martirilor, descoperiri arheologice etc. Ortodoxia nu face distincție tranșantă între
Tradiție și Scriptură, considerându-le depozitare ale aceleiași Revelații a lui Iisus
Hristos, până în secolul al VIIIlea, apoi prin consensus eccleasiae dispersae. Ea dezoltă
în formulări teologice teme de interes prin care să ajute pe credincioși să trăiască
autentic credința și Evanghelia.

A fi ortodox înseamnă nu numai a păstra fidelitatea față de credința Bisericii primare, ci

mai ales a medita personal și a trăi, în Biserică, Duhul Evangheliei în prezent, prin
Euharistia liturgică și post-liturgică.
Istoria bisericească universală
 Cultul este fundamental vieții ortodoxe

Tainele reprezintă ancorarea credinciosului în viața în

Hristos, prin Duhul Sfânt
Preacinstirea Maicii Domnului ca mijlocitoare către
Dumnezeu
Cinstirea Sfintei Cruci și a icoanelor ca afirmații hristologice
și dogmatice, purtătoare de har (energia dumnezeiască
necreată împărtășită prin Duhul Sfânt)
comuniunea și cinstirea sfinților, a moaștelor ca formă de
sfințire a materiei.
Viața liturgică: lex orandi lex credendi
 Biserica este TRUPUL LUI HRISTOS
Un creștin însingurat nu este creștin și că nu există mântuire în afara Bisericii
(comuniunii, Trupului lui Hristos). Acesta este principiul care stă la baza
organizării Bisericilor Ortodoxe ca biserici locale, exprimând Biserica
Universală.
 Ortodoxia este comuniune

Sfânta Împărtășire în interiorul și cu întreaga comunitate creștină a

Trupului și Sângelui lui Hristos reprezintă reactualizarea în formă
nesângeroasă a jertfei sângeroase a lui Hristos de pe cruce pentru
întreaga lume (nu numai pentru cei prezenți – Rugăciunea Sf. Vasile cel
Mare).
 Întreita comuniune sau împărtășire
 Împărtășirea prin cuvânt, citit sau cântat
 Evanghelia, epistolele și textele biblice la cele șapte Laude
 ”Ceea ce ochii noștri au văzut ...aceasta vă vestim”(I Ioan 1,1)
 Împărtășirea prin imagine
 Dumnezeu a poruncit să se brodeze chipuri în Cortul Mărturiei
(Ieșire 26,31), o perdea despărțitoare în spațiul sacru și heruvimi pe
Chivot.
 Oamenii L-au VĂZUT pe Dumnezeu: Moise, Ieșire 33,18-23; Iacov,
Facere 32,30, Isaia, Is 6,1-8, Daniel 8, 9.
 Icoanele nu au rol estetic, ci de împărtășire a harului, prefigurare a
împărăției cerurilor, modelare a conduitei și caracterului celor ce le
cinstesc
 Împărtășirea prin materia sfințită
 Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu stă pe Sfânta Masă
“Am văzut lumina cea adevăratăt!” se proclamă la sfârșitul Liturghiei,
datorită împărtășirii cu Logosul lui Dumnezeu
 Botezul sau ușa de intrare în Biserică

Toate Bisericile istorice consideră botezul naștere din nou,

regenerare, curățire de păcate și intrarea în comuniunea
Bisericii, arvună pentru viața de veci. Botezului îi urmează
Mirungerea și creșterea în viața de credință sub călăuzirea
nașilor și celorlalți membri ai comunității creștine.

Față de Bisericile evanghelice sau neoprotestante, unde

persoana este mai întâi CONVERTITĂ, prin acceptarea
conștientă a noii credințe, apoi născută prin Duhul ca rezultat
al mărturisirii și deciziei proprii, în Ortodoxie botezul este
începutul deificării, viața întreagă fiind un pelerinaj al
CONVERTIRII sau pocăinței (metanoia).
 Mântuirea – idealul vieții creștine

Mântuirea pentru ortodocși este un proces continuu, pe toată durata vieții

Creștinul ortodox este chemat să realizeze un echilibru între credință și fapte

bune. Mântuirea nu este sigură, dată prin simpla credința în Domnul, cel care
poartă toate cele ale omului și a cărui preocupare este fericirea celor ce cred în El.
Singurul lucru sigur este că Hristos este Mântuitorul.

În Ortodoxie mântuirea este un proces care poate fi progresiv sau regresiv, care
durează toată viața, încât lupta pentru intrarea în iubirea lui Dumnezeu este dusă
până în ultima clipă, când se poate câștiga tot sau pierde tot. Omul nu este stăpân
sau sigur de propria mântuire.

Predestinatia nu a constituit o învățătură în teologia ortodoxă pentru că elimină

sinergia dintre harul dumnezeiesc și voința omului exprimată în credință și fapte
sau efort personal.
 Ortodoxia în societate

Ortodoxia nu este limitată la granițele Bisericii, ci angajează întreaga

societate și este prezentă în societate, pe care o consideră ”poporul lui
Dumnezeu”, prin acțiune socială, participare la guvernare, dialog cu
știința, educație, oriunde poate aduce o contribuție substanțială.

Deși are și o dimensiune socială, Ortodoxia nu face din implicarea socială

principala vocație (a se vedea evenimentul cinei cu Marta și Maria); ea
propovăduiește Cuvântul în orice context socio-politic istoric.

Cooperarea Biserică-Stat este organizată după modelul bizantin al

symphoniei, în care Biserica lucrează pentru prosperitatea spirituală a
credincioșilor, cu rol de instituție moderatoare, împăciuitoare, creatoare
de valori perene.
 Relația cu modernitatea și știința

Atitudinea Ortodoxiei este de slăvire a creației lui Dumnezeu, minunare și

inspirație din lumea materială care oferă prilej de a învăța, a împărtăși și a
uni ceea ce oferă creația. Ea afirmă valoarea științei, religiei experienței
spirituale și artistice, promovează cunoașterea umană și dezvoltarea,
contribuind cu teologia la înțelegerea științelor naturale și sociale.

Dialogul cu știința și filosofia nu presupune integrare sau asimilare a uneia

sau alteia dintre părți, ci recunoaștere și cooperare. Știința nu poate eluda
valorile intrinseci naturii umane privind etica, moralitatea, estetica, talentul
personal și experiența religioasă, care nu pot fi cuantificate sau reduse la
formule științifice.

Pe aceste baze, dialogul trebuie construit pentru a contribui la înțelegerea

minunilor din univers în manieră coerentă și corectă.
Rezultatuele acestui dialog ar putea fi:
Discernerea sensului și scopului universului;
Descoperirea simțului unității dintre inteligența creată și inteligența
necreată;
 Cultivarea responsabilității comune și dragostea față de creație.
 Cooperarea ecumenică și dialogul
Ecumenismul– unitatea în diversitate fără compromisuri privind dogmele
creștine

Ecumenicitatea Ortodoxiei își are rădăcinile în ziua Cincizecimii, când

mesajul lui Hristos a fost transmis tuturor celor de alte credințe, religii și
culturi, în diferite limbi. Ecumenicitatea a fost exprimată în variate forme
de-a lungul secolelor ceea ce nu a dus la mai multă unitate ci mai multa
fracționare.

Institutionalizarea ecumenismului s-a datorat faptului că divizarea

conduce la compromiterea Evangheliei.

”Ecumenismul nu este bun” pentru că duce la relativizarea credinței,

compromis doctrinar, diluarea adevărului evanghelic, sincretism religios.

”Ecumenismul este bun” la nivel informal sau practic reprezintă experiența

Ortodoxiei locale, prin care un tradiționalist poate înțelege valoarea unei
lumi multiculturale, iar un post-modernist poate înțelege Tradiția
milenară a Bisericii.
 Elemente comune Ortodox-Catolice

-Tradițiapatristică a celor șapte sinoade ecumenice

- Doctrina sacramentală și practica liturgică
- Succesiunea apostolică a episcopatului și preoției

- Existența unui număr de martiri comuni

- Convergență eclesiologică
- Ridicarea comună a Anatemelor din 1054
 Elemente convergente Ortodox-Protestante

- Teologia Sfântului Duh ca un capitol esențial în viața de

credință
- Conceptul de ”Biserică locală”
- Relația dintre Evanghelie și cultură sau capacitatea de
inculturare a Evangheliei
- Căutarea unității vizibile a Bisericii și pluralism teologic
(Pr. Ion Bria)
 Ortodoxia în Europa secolului XXI

Europa devine multi-culturală, multi-rasială și multi-denominatională.

Contribuția Ortodoxiei în acest context ar trebui să fie cuprinsă în
următoarele puncte:

- Să proclame moștenirea iudeo-creștină în spirit irenic;

- Să apere valoarea și demnitatea persoanei;
- Să respingă viziunea antropocentrică a societății post-moderne,
colectivismul social și accentuarea consensului exclusiv rațional.
- Să promoveze justiția economică, piața liberă, dar să semnaleze
pericolele unei culturi consumeriste;
- Să cultive dezvoltarea sustenabilă (durabilă), bazată pe grija față de
creație, în condițiile limitării resurselor, încălzirii globale, poluării,
deforestării și extinderii insecurității alimentare
 Concluzii?
Ortodoxia are tradiția unei culturii spirituale prin excelență, adânc
împământenită în Scriptură și valorile netrecătoare ale Tradiției bisericești.
Ortodoxia este universul credinței și slujirii care oferă alternativă lumii
post-moderne. Experiența ei și mărturia sunt izvoare de reînnoire
spirituală și putere pentru creștini și nu numai.

Viziunea Ortodoxiei românești, ospitalieră, răbdătoare și bogată spiritual,

formată de Tradiția milenară, contemplația profundă asupra învățăturilor
lui Hristos și căutările privind înșelesurile existenței naturii umane, viața
de comuniune, slujire și dreptate în mediul ortodox pot juca un rol în
formarea de caractere creștine în contextul lipsei de sens ori căutărilor
hedoniste ale omului post-modern.

Omului care caută astăzi adaptarea la consumerismul devorator, care se

bazează pe scientismul restrictionist și tehnologiile tot mai performante,
Ortodoxia contrapune un mesaj de speranță reînnoită, de demnitate
personală, de credință smerită în Hristos, cultivând aici și acum chemarea
Domnului Hristos spre pace, solidaritate și slujire.