UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

TEOLOGIE PASTORALĂ

PROIECT LA MISIOLOGIE

Coordonator:
Pr. Conf. Univ. Dr. Cristian Sonea

Student: Cimpoes Ovidiu-Petru

CLUJ-NAPOCA
2020
 Misiunea Bisericii are un aspect fundamental al lucrării instituţiei teandrice a mântuirii,
întemeiate de Mântuitorul Iisus Hristos, anume că Biserica este trimisă în lume, aşa cum Fiul a
fost trimis de către Tatăl spre a aduce prin Duhul Sfânt tuturor oamenilor Vestea cea Bună a
mântuirii, Evanghelia vieţii veşnice. Misiunea creștină exprimă trimiterea Bisericii în lume spre a
face pe oamenii ce cred în Evanghelia lui Hristos şi primesc harul Duhului, părtaşi la Împărăția
lui Dumnezeu. Așadar Misiunea este acțiunea Bisericii asupra lumii carea are mai multe scopuri.
Primul dintre acestea este propovăduirea Evangheliei, al doilea este convertirea necredincioșilor
și al treilea este, din punctual meu de vedere cel mai important, și anume botezarea lor în
Numele Sfintei Treimi. În vremurile actuale, actul misionar presupune trezirea și trăirea credinței
vii în toți cei care se mumesc creștini dar secularismul îi ține departe de Hristos.

Biserica Ortodoxă își desfășoară participarea în mișcarea ecumenică după anumite criterii
și principii de lucru. Aceste criterii și principii decurg din învățătura ortodoxă despre Biserică și
despre unitatea acesteia și sunt în acord cu aceasta. Din acest motiv Biserica Ortodoxă are
statutul său propriu față de Mișcarea Ecumenică dar și față de Consiliul Ecumenic al Bisericilor.
Unitatea Bisericii este o misiune de realizat din partea creștinilor ca răspuns la darul
dumnezeiesc al unității care are scop zidirea Trupului lui Hristos până ce toți vom ajunge la
unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu.

Se poate afirma că misiunea este o modalitate unică și originală care este adecvată
fiecărui spațiu și timp și își propune promovarea comuniunii cu Hristos cu scopul de a răspândi
modul de viață planar prin Iisus Hristos și în Iisus Hristos. Un principiu al misiunii ortodoxe este
apostolicitatea deoarece credem cu tărie că învățătura noastră de credință este de origine
apostolică precum și structură ierarhică și sacramentală. Un alt principiu al misiunii ortodoxe îl
constituie creativitatea și aprofundarea înnoitoare care este parte a aspectului dinamica Bisericii.
Biserica și propovăduirea ei este în continuitate neîntreruptă cu ceea ce Biserica a crezut
dintotdeauna și pretutindeni. Dinamismul misiunii Bisericii Ortodoxe presupune utilizarea celor
mai noi mijloace de comunicare de exprimare dar și de acțiune fără ca acest lucru să afecteze
tradiția ortodoxă. Încă două principii ale misiunii ortodoxe sunt etica respectului și principiul non
prozelitismului. În duhul respectului reciproc misiunea Bisericii Ortodoxe își desfășoară
activitatea fără atacarea alte confesiuni creștine deoarece prin afirmarea propriei oferte misionare
ești martor autentic al lui Iisus Hristos. Din acest motiv respectul față de alte confesiuni este un
criteriu fundamental al misiunii ortodoxe. Biserica Ortodoxă, în special, consideră adevărate
principii misionare colaborarea cu lumea culturii dar și valorizarea Științei prin importanța lor de
instrumente necesare în propovăduirea Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos.

Cu siguranță cu toții ne-am întrebat despre importanța dialogului intercreștin iar răspunsul
la această întrebare o găsim în rugăciunea Mântuitorului Iisus Hristos pe care o face Tatălui și îi
cere ca toți să fim una (In. 17, 21). Dialogul cu ceilalți necesită o mărturie comună, solidaritatea
creștinilor față de provocările contemporane: avort, homosexualitate, contracepție, manipulare
genetică. Unitatea tuturor în Hristos împlică și deschiderea spre ceelălalt iar acest fapt explică și
definește aspectul teandric al Bisericii. Un principiu al dialogului interreligios este umanitatea.
Omul este o ființă dialogică, și de aceea el se găsește în comuniune cu ceilalți semeni, oferind și
primind ajutorul lor. Un alt principiu al dialogului interreligios este sinodicitatea, care se
manifestă atât în cadrul familiei cât și în cadrul neamului. Sinodicitatea se realizează în Hristos și
în Biserică care este adunarea tuturor în Hristos, sub acțiuneaSfântului Duh care este „Duhul
comuniunii”. Doar în acest mod persoanele nu sunt subordonate una alteia, iar instituția nu se
constituie în afara sau mai presus de persoane, înăbușindu-le pe acestea. Viața credincioșilor din
Biserică trebuie înțeleasă ca răspuns al dragostei Persoanelor Sfintei Treimi, care face ca Biserica
să fie icoană a iubirii Sfintei Treimi și preînchipuire a comuniunii desăvâșite din Împărăția lui
Dumnezeu. În același timp, unitatea creștinilor în Biserică, chip al unității treimice a Tatălui,
Fiului și Duhului Sfânt, presupune și datoria de a păzi și de a mărturisi în lume această unitate.
Ecumenismul este în principal dialogul dintre diferitele Biserici și entități creștine, în
dorința de a reface unitatea dintre creștini prin respect reciproc, toleranță, cooperare și dialog.
Biserica Ortodoxă  a cultivat întotdeauna  dialogul cu cei care au plecat "mai departe sau mai
aproape", participând la Mişcarea Ecumenică încă de la naşterea sa. Participarea ortodoxă la
Mişcarea pentru restabilirea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi
Apostolică nu vine cu nimic în contradictie cu natura şi istoria Bisericii Ortodoxe, ci constituie
expresia consecventă a credinţei şi tradiţiei apostolice în noi condiţii istorice. Dialogul ecumenic
este de două tipuri și anume: bilateral și multilateral. Un exemplu elocvent de dialog bilateral
este între Biserica Ortodoxă și Biserica soră de rit oriental care s-a despărțit de Biserica ortodoxă
în secolul al V-lea. După Conciliul II Vatican, Biserica Romei are proprriul său Consiliu
Pontifical pentru Promovarea Unității Creștine, ce are sarcina în administrarea dialogurile
bilaterale. De asemenea, un fapt important de menționat este acela că Biserica Romei are
membrii în comisia Credință și Constituție din cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor cu
toate că Biserica Romano-Catloică nu este membră al Consiliului Mondial al Bisericilor. Până în
anul 2016 au avut loc 14 dialoguri bilaterale între reprezentanții celor două Biserici: Ortodoxe și
Catolice. Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe şi participarea sa la
Mişcarea Ecumenică se sprijină pe însăşi conştiinţa Ortodoxiei şi pe spiritul ei ecumenic, cu
scopul de a căuta, pe baza credinţei şi a tradiţiei Bisericii primare a celor şapte Sinoade
Ecumenice, unitatea pierdută a creştinilor. Dialogurile teologice bilaterale sau multilaterale
trebuie să se supună evaluărilor periodice la nivel panortodox. Dialogurile multilaterale purtate
de Biserica Ortodoxă nu au însemnat, nu înseamnă şi nici nu vor însemna niciodată un
compromis în materie de credinţă. Aceste dialoguri sunt o mărturie despre Ortodoxie, întemeiată
pe mesajul evanghelic „veniţi şi vedeţi” (Ioan 1, 46) că „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4, 8).

Dialogurile ecumenice au dat de multe ori rezultate semnificative. Un exemplu foarte bun
este dialogul bilateral de la Geneva din august 1971 unde va fi elaborat un document comun în
ce privește formularea acordului în dogma hristologică ce reprezintă un progres față de
documentele comune precedente. Pe lângă faptul că se reamintește că, în pofida terminologiei
diferite, cele două Biserici exprimă în fapt aceeași învățătură despre Iisus Hristos, se mai
utilizează și expresii noi mult mai apropiate de tomosul dogmatic calcedonian. pentru a da
rezultate misiunea trebuie însă să depășească orice interese individuale, de grup sau bisericești și
să nu aibă alt țel „decât pe Iisus Hristos, și pe Acesta răstignit” (1 Co 2, 2). Acest lucru înseamnă
că misionarul însuși trebuie să sejertfească, lăsând la o parte propriile idei, planurile și
argumentele celor din grupul căruia îi aparține, sau setea de putere lumească a instituției sale
eclesiastice.
Cu toate că dialogurile ecumenice au rezultate semnificative au fost situații în care
acestea s-au dovedit a fi eșecuri. Părintele Dumitru Stăniloaie este de părere că o primă cauză ce
ar sta la baza insuccesului misionar al Bisericii ar consta în caracterul instituțional al acesteia.
Misiunea nu poate fi eficientă nici dacă urmărește lărgirea puterii autoritare a Bisericii, nici dacă
este practicată într-un spirit individualistic adică dacă misiunea este rezultatul mândriei sau
originalității, amestecată cu interesele unui grup mic ce dorește să-și impună convingerile proprii
și nu să predice credința. Eșecul ține nu atât de cauze externe, cât de cauze interne ale
comunității ecleziale.
 Ecumenismul nu este nicidecum „fiară apocaliptică” ci dimpotrivă acesta este cu
bune intenții deoarece își propune pacea și dialogol dintre confesiuni; cu toate acestea sunt și
atitudini anti-ecumeniste. Cea mai importantă atitudine de acest fel este cea legată de monahii
muntelui athos. Feferindu-se la monahii athoniți, Părintelui Georges Florovsky amintește de
antinomia istorică din cadrul Bisericii ce vede în aceasta o societate exclusivă și totalitară,
urmărind ruperea de lume ca refuz radical al acceptării ei. Aceleași reticențe și exagerări din
partea monahilor athoniți sunt reclamate de Ion Bria în ceea ce privește viziunea lor
antiecumenică. Referindu-se la o vizită întreprinsă cu un grup de membri ai Bisericilor Orientale
la Athos, în anul 1988, când aceștia au fost numiți de călugării de aici eretici, și la teza
antiecumenică principală a călugărilor athoniți, ecumenismul a fost numit „erezia secolului”,
deoarece conține tentația de a relativiza Ortodoxia și se opune canoanelor Bisericii. Deși au fost
trimise două enciclice în anii 1902, respectiv 1920, au fost și sunt voci bisericești care contestă
ecumenismul. Extremiștii antiecumeniști ignoră faptul că dialogurile teologice interreligioase
sunt purtate în urma deciziei unanime a tuturor Bisericilor Ortodoxe, atacând, în schimb, numai
Patriarhia Ecumenică; răspândesc zvonuri false că unirea dintre romano-catolici și ortodocși ar fi
iminentă, deși știu foarte bine că deosebirile discutate în dialogurile teologice sunt destul de
numeroase și că necesită o dezbatere lărgită; în plus, unirea nu este decisă de comisiile teologice,
ci de Sinoadele Bisericilor; îi condamnă pe cei care conduc aceste dialoguri, considerându-i
„eretici” și „trădători” ai Ortodoxiei, doar pentru că ei discută cu cei care nu sunt ortodocși, cu
cei care nu împărtășesc tezaurul și adevărul credinței noastre ortodoxe; afirmă că în dialogul
ecumenic s-ar relativiza învățătura de credință ortodoxă.
Un exemplu de dialog bilateral este între Biserica Ortodoxă de răsărit și Biserica Ortodoxă
Orientală. Schisma din secolul al V-lea este momentul în care au luat ființă cele două familii de
Biserici Ortodoxe. Bisericile Ortodoxe de Răsărit au acceptat Sinodul de la Calcedon din 451 și
au recunoscut alte trei Sinoade Ecumenice. Bisericile Ortodoxe Orientale nu au acceptat
hotărârea de la Calcedon. Înciuda divizării, teologi din ambele părți au stabilit, neoficial, un
dialog teologic bilateral în a doua jumătate a secolului XX, mai precis în anul în anul 1964.
Părontele Viorel Ioniță este de părere că, chiar dacă aceste Biserici sunt despărțite de Biserica
Ortodoxă, ele păstrează nealterată tradiția Bisericii primare. Dialogul oficial dintre aceste două
familii de Biserici a fost pregătit prin consultații teologice neoficiale la Aarhus, Danemarca în
anul 1964; la Bristol, Marea Britanie ; la Geneva, dar și la Addis Abeba din Etiopia în anul
1971. Acestea au abordat temele hristologice, ajungând la concluzia că, prin folosirea unei
terminologii ale unor aspecte de credință, cele două Biserici dau mărturie aceleiași credințe cu
privire la Persoana Domnului Iisus Hristos. Reușita celor patru consultații neoficiale a grăbit
deschiderea dialogului official.