Rolul dialogului ecumenic și interreligios

În anul 1054 ştim că a avut loc Marea Schismă, Biserica fiind împărţită în Biserica
Răsăriteană şi cea de Apus.
De-a lungul timpului au existat o serie de încercări de reîntregire a Bisericii, despre
care vom discuta astăzi.
Încercări de unire s-au făcut destul de multe, atât pe timpul împăraţilor bizantini din
secolele al XI-lea - al XV-lea, cât şi în zilele noastre. Din păcate, aceste încercări nu au dus la
nici un rezultat, din două motive:
1. În primul rând, peste toate aceste reuniuni împărăţea mândria omenească ce nu voia
să recunoască greşelile făcute de un popor sau altul în decursul istoriei, greşeli care au fost în
defavoarea Sfintei Biserici.
2. În al doilea rând, din cauza intereselor politice. Cele mai puternice state doresc să-şi
impună supremaţia peste altele mai mici. Este normal ca în acest caz, cei robiţi să urmeze
credinţa statului cuceritor. De aceea, nu s-a ajuns la nici un rezultat, ba ruptura s-a adâncit şi
mai mult.
Prin ecumenism sau mişcare ecumenică înţelegem tendinţa manifestată în lumea
creştină a secolului XX de unire a tuturor Bisericilor, pentru a se ajunge la o singură
credință. Apărută iniţial în sânul Protestantismului, dorinţa de refacere a unităţii Bisericilor a
găsit ecou favorabil şi în rândul Bisericilor Ortodoxe şi Romano-Catolice. Mişcarea
ecumenică s-a conturat sub acest nume, în chip pregnant, din 1920, şi îşi are rădăcinile în
iniţiativele şi acţiunile întreprinse în lumea anglicană şi protestantă din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea.
La 22 august 1948, la Amsterdam, în Olanda, s-a întemeiat „Consiliul Ecumenic al
Bisericilor” (CEB) prin fuzionarea mai multor Biserici şi grupări creştine. Statutul prevede:
Consiliul Ecumenic al Bisericilor (CEB), este o asociaţie frăţească de Biserici, care primesc
pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor. Din CEB fac parte confesiunile
protestante şi câteva Biserici Ortodoxe. Biserica Romano-Catolică nu face parte din CEB.
La început, Bisericile Ortodoxe au refuzat să participe la Adunarea generală a CEB,
întrucât programul mişcării ecumenice a început să se orienteze după unele vederi social-
politice străine spiritului Ortodoxiei. Însă Patriarhul ecumenic Atenagora I de Constantinopol
a recomandat Bisericilor Ortodoxe colaborarea cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor.
Biserica Ortodoxă Română a intrat în 1961. Au mai intrat în CEB: Biserica Ortodoxă
Rusă, Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă Polonă, Biserica Ortodoxă Sârbă.
De-a lungul anilor, au avut loc mai multe Adunări generale ale CEB, care au dezbătut
diferite teme de o importanţă majoră pentru contextul lumii contemporane.
În cadrul acestui Consiliu Ecumenic, Biserica Ortodoxă are conştiinţa că ea este
„Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească", aceasta fiind de fapt convingerea de
bază care îi ghidează pe toţi ortodocşii în relaţiile lor cu ceilalţi creştini. Ortodoxia nu se
consideră atât o religie, fie ea şi cea mai bună, ci ea este Biserică, adevărata Biserică
întemeiată de Mântuitorul Hristos pe Cruce, care a păstrat nealterate adevărurile de credinţă.
De aceea, participarea Ortodoxiei la Mişcarea Ecumenică are un înţeles misionar, adică acela
de a chema, de a uni cu ea toate Bisericile creştine care s-au desprins din ea, formând astfel
Biserica nedivizată de la începutul creştinismului.
Dar rolul dialogului ecumenic este mai mult decât promovarea discuţiilor religioase, şi
anume cel de accentuare a misiunii Bisericii în societate, prin luarea de poziţie asupra
fenomenelor majore actuale cu impact direct asupra oamenilor şi asupra viitorului umanităţii
întregi. Ceea ce motivează Bisericile în dialogul lor este dorinţa de reconciliere, şi în această
privinţă, participanţii s-au angajat să favorizeze colaborarea în toate domeniile, cum ar fi:
misiunea, dialogul şi respectarea conştiinţei fiecărei persoane, să se încurajeze asociaţiile
locale, instituţiile publice şi organismele europene în munca lor de reconciliere, colaborarea
între confesiunile creştine în propovăduirea Evangheliei, o mai bună cunoaştere reciprocă, o
oportunitate a celorlalte confesiuni de a cunoaşte Ortodoxia, ocazie pentru lumea ortodoxă de
a împrumuta de la ceilalţi o anumită experienţă pozitivă pe plan ştiinţific şi social. De
asemenea, dialogul ecumenic ne îndeamnă la colaborarea în vederea rezolvării unor probleme
grave ale umanităţii, precum sărăcia, boala, poluarea, războaiele.
Violenţa împotriva femeii este un fapt extrem de prezent în viaţa societăţii. în aceste
condiţii, Bisericile au fost chemate să denunţe violenţa sub toate aspectele ei, ca formă a
păcatului, ca formă de violare a drepturilor persoanei umane.
O formă de manifestare a ecumenismului local din România după 1989 este
reprezentată de Societatea Biblică Interconfesională, din care fac parte 12 Biserici şi
confesiuni, şi anume: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Armeană Apostolică, Biserica
Reformată, Bisericile Evanghelice, Vicariatul Sârb Ortodox, Vicariatul Ucrainean Ortodox,
Comunitatea Penticostală, Comunitatea Adventistă, Comunitatea Baptistă de limba română şi
cea de limba maghiară, precum şi Biserica Unitariană. Activitatea principală a acestei
societăţi este răspândirea cuvântului lui Dumnezeu în şcoli, închisori, cămine de bătrâni sau
de copii orfani, realizarea traducerii Sfintei Scripturi acceptată de toţi membrii.
În cadrul dialogului ecumenic, Ortodoxia şi-a adus o contribuţie remarcabilă. Ea a
cerut întoarcerea tuturor Bisericilor desprinse din ea la baza doctrinară creştină a Sinoadelor
Ecumenice, a accentuat necesitatea şi folosul Sfintei Tradiţii, care, alături de Sfânta Scriptură,
este o mărturie a Evangheliei lui Hristos, a atras atenţia asupra învăţăturii de credinţă despre
preacinstirea Maicii Domnului, a arătat că icoana este o realitate dintotdeauna a Bisericii.
În ultimul timp, un număr crescut de voci vorbesc de un „ecumenism mai larg",
înţelegând prin aceasta o deschidere a ecumenismului de până acum şi la alte religii şi tradiţii
culturale, scopul acestui dialog inter-religios fiind fie convertirea lor la creştinism, fie
stabilirea de relaţii de pace şi înţelegere, pentru o bună convieţuire.
Mişcarea ecumenică este bună în intenţiile sale, însă trebuie semnalat că, după mai
bine de trei sferturi de veac de consfătuiri, întruniri, congrese, discuţii şi adunări generale, se
constată că Bisericile sunt încă departe de a realiza unitatea de credinţă în Iisus Hristos, care
rămâne de fapt adevărata unitate, atât de dorită de Domnul nostru Iisus Hristos.
Adevărata unitate în credinţă se va realiza atunci când creştinii Bisericilor din lume
vor mărturisi într-o inimă şi un cuget ceea ce a stabilit şi ne învaţă Biserica dreptmăritoare în
Simbolul Credinţei, formulat în Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol din 381: Cred
în una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.
Aceasta se va realiza când va binevoi Dumnezeu ca toţi cei ce-L caută pe El să se
întoarcă la Biserica cea dreptmăritoare, așa cum era ea înainte de 1054.